Tu din vis ai luat ce ți-a convenit cel mai mult, ai sărit peste tot felul de fleacuri și ai trecut direct la faza cu parlamentul. Parcă e mare scofală să ajungi deputat. Mai ales când îl ai alături pe George Simion căruia numai că nu i-ai pupat mâna astăzi la conferința de presă: „Domnule președinte vă mulțumesc că ați venit în Caraș-Severin. Mă bucur că fac parte din echipa dumneavoastră. E un proiect nou pentru mine, eu nu am mai făcut politică la un nivel așa de înalt ca să fiu la conducerea unui partid cu echipa. Încă o dată mulțumesc domnule președinte pentru încrederea în mine, promit că vom face echipă bună și vom munci…”

Chiar așa, bă, Lăiță? Nici lu’ Crin și nici lu’ Ponta nu le-ai mulțumit, așa cum i-ai mulțumit lu’ Georgică pentru încrederea acordată. De emoție, nu ți mai găseai cuvintele de recunoștință. Erai transfigurat și transpirat până jos, știi tu unde. Trăiai clipa, cum ar veni. Tu ai fost convins că șeful de galerie vine la Reșița să te prezinte ca șef peste AUR (să moară de ciudă prietenii tăi pesediști) și, când încolo ăsta ți-a întins o hârtie: „ia și semnează adeziunea. Citeț, în dreptul numelui tău!” Adeziunea de simplu membru. Nicidecum de coordonator, președinte sau  de mai știu eu ce. Nici măcar nu ți-a strâns mâna sau să-ți fi spus două vorbe de încurajare. Urât din partea lui. Bă, frate, măcar să fi zis și el ceva acolo. Nimic în afară de faptul că până a ajunge să-i bați la ușă și să-l rogi să te primească în AUR, ai mai trecut pe la două partide, PNL și PSD. Că așa fac primarii coioși!

La cât erai de speriat nici nu știai ce să faci: să semnezi sau nu? La un moment dat te-am simțit că ai fi vrut să-ți suni un prieten, ca în emisiunea aia de la televizor, să-l întrebi: „Nelule, ce caut eu aici?” Păreai derutat, rătăcit și confuz. De acolo și bâjbâiala din răspunsul la întrebarea: „de ce AUR și de ce acum?”  „Păi acuma…  fiindcă acuma… cum să spun… m-ai luat pe nepregătite…  acuma… deci… Eu l-am simpatizat pe domnul președinte de mai mult timp. L-am urmărit la televizor…” Interesant de știut la ce marcă de televizor l-ai simpatizat pe Georgică-șef de galerie!

Da, frumoase cuvinte, Lăiță. Spuse din tot sufletul tău de mărgan fălos, care ești. Frumos omagiu adus domnului președinte care te-a făcut să te visezi deputat pentru 24 de ore. Noaptea, în patul din casa de la Marga!

O dovadă în plus e și faptul că la începutul lunii iunie e așteptat la București. Susținătorii monarhiei aclamă vizita ca pe o mare victorie, în condițiile în care, dacă nu mă înșel, e prima lui deplasare în străinătate după încoronare. Că s-ar fi putut duce oriunde în lumea asta, dar el a ales România, despre care spune mereu că s-a îndrăgostit iremediabil. Îl cred, că unde în altă parte a lumii găsește clisă ca la noi, mămăliguță cu tocană de porc și horincuță de Zalău?

Iar de aici, tot felul de conexiuni care mai de care mai fascinante, pentru unii, și elucubrante, pentru alții. După modelul podului de flori de peste Prut, n-ar fi exclus ca tânărul rege să propună un pod aerian deschis 24 de ore din 24, care să lege Otopeni de Heathrow. Și câte și mai câte, însă nimeni nu se gândește la faptul că vizita asta oficială care între noi fie vorba, nu ne va aduce nici locuri de muncă, și nici investitori, e un pretext ca bătrânul Charles să tragă o fugă la Viscri. Că vorba lu’ neamțu de la Cotroceni, o fi crescut iarba prin curte de când n-o mai fi fost pe acasă, or fi năpădit buruienile în grădină de la atâta ploaie, poate trebuie văruită casa la care trage. În plus, poate ar vrea și ’mnealui să pună în pământ un strat, două de ceapă și usturoi, unul de pătrunjel, altul cu morcovi. Bine, are și el la Londra din astea, dar tot nu e ca și cum ar pune în pământ cu mâna lui, ar plivi singur buruienile încălțat cu cizme de cauciuc și cu clop pe cap. Mai bate un cui, mai schimbă o scândură la gard, plătește impozitul pe casă și pământ, că nu l-o fi plătit de ani de zile.

Dar dacă tot se gândește la noi și ne iubește atât de mult, ar face bine să vorbească cu ăia din Premier League să ne dea și nouă niște rezerve de-ale lor, măcar cu împrumut, să nu ne facem iarăși de râs în Europa, cu Farul, FCSB și care or mai juca la toamnă în competițiile oficiale.

Dovadă, ședința de ieri a CJ, când, fără cvorum, a fost lăsat cu ochii în soare de opoziția supărată, dar și de doi consilieri de-ai săi liberali. Rămas fără majoritate în CJ, Dunca devine un simplu pion pe tabla de șah. Crina și Luci Voina i-au reproșat  că a introdus pe ordinea de zi câteva proiecte strict „în interes personal”, omițând altele cu adevărat importante pentru locuitorii județului. Între ele, un drum forestier care face legătura dintre Poiana Mărului și Muntele Mic, munte de care Romică este legat ombilical.

„Noi, CJ, avem o groază de drumuri calamitate, proaste, de pământ, care au o mare problemă în dezvoltarea și în viața de zi cu zi a locuitorilor. Nu vin transportatorii, nu merg copiii la școală și credem că, cel puțin în faza asta, nefiind o sursă de finanțare pentru drumurile respective, am face mai mult rău. Adică, l-am prelua de la Romsilva, nu avem bani să îl reparăm și ar ajunge mai rău. Considerăm că putem amâna și vota proiectul acesta când ne arătați o sursă clară de finanțare. Atunci votăm cu două mâini, dar nu votăm așa în cor lucruri care nu legătură cu dezvoltarea și buna administrare a județului,”, i-a trântit-o Crina.

Și înainte ca puiucul să se dezmeticească, social-democratul l-a atenționat încă o dată în privința Spitalului Județean de Urgență, spunându-i de la obraz că e la un pas de abuz în serviciu, încercând să folosească CJ în interesul propriu. După care, s-a ridicat și a părăsit sala de ședință, lăsându-l pe Romi să-și roadă unghiile.

Și-a revenit la conferința de presă, afirmând că nu înțelege atitudinea opoziției, una jenantă, de haită pe care a comparat-o cu o bandă având o atitudine sfidătoare și a încheiat apoteotic: „pe viitor trebuie mai mulți consilieri PNL.”. De unde, Romi, de unde? Zi mersi că îi mai ai și pe ăștia. Că, mâine, poimâine nu se știe ce alt Iuda s-o ridica dintre ei și te va saluta cu zâmbetul pe buze, ca la București: pa și pu!

Și zilele au trecut, lunile la fel, Kievul e tot acolo, rușii n-au reușit să intre în el cu tancurile lor victorioase, în timp ce Volodea a scăpat de bombele și rachetele căzute peste Bahmut, a continuat să apară la televiziuni și în capitalele europene, când mai grav, când mai săltăreț la pas, când mai nebărbierit, însă mereu în hainele cu care l-a prins războiul în buncăr. Când l-am văzut cu puloverul ăla pe care îl poartă mai tot timpul, am exclamat: „Uite-l, bă, pe Petre Roman al nostru!” Așa părea la prima vedere, doar că, flanelul lui nea Petrică era croșetat de mână, pe când a lu’ actor purta marca unei cunoscute fabrici de stat din Ucraina. Și mai e ceva, don Pedro îl mai schimba, din când în când, cu o haină sau o cămașă albă cu mâneci lungi, pe când Volodea a prins atâta drag de el că nu l-a mai dezbrăcat în veci. Și unul, și celălalt au făcut carieră cu puloverele lor. Mai ales Petrică al nostru care a resuscitat atmosfera acelor vremuri cu celebrul slogan al fetelor de la APACA: „nu vrem Kent, nu vrem valută, vrem ca pe Petre să ne…”

La sfârșit de săptămână, Zelenski și-a luat liber de la ortacii din buncărul de unde trimite mesaje către țară, popor și lumea întreagă, și a plecat la Roma, Paris și Berlin să se întâlnească cu Sergio Mattarela, Papa Francisc, Macron și Scholz. Primit cu onoruri militare, trompeți, salve de tun și pas de defilare, ăia trei îmbrăcați cu cele mai scumpe și mai la modă haine, (mai puțin Papa) la fel și militarii gărzii, uniforme „pico belo”, numai el cu pulover, pantalonii și bocanci, de parcă ar fi dat de pomană, dar cu care ne-a obișnuit, semn nu doar al recesiunii industriei de confecții din Ucraina, cât mai ales al respectului față de compatrioții săi.

Cu puloverul său a la Petre Roman, Volodea, dar mai celebrul decât al lui Petrică, are Europa la picioare. E suficient să ridice un singur deget ca dorințele să i se îndeplinească. Din toate direcțiile, mai puțin dinspre Moscova și Putin. Fie că e vorba de drone,  tancuri, rachete, veste antiglonț, mine anti tanc, avioane, sateliți. Nu femei, nu votcă, ci doar arme și armament, pentru că așa e trecut în scenariul după care joacă. Șampania și caviarul le va da el la sfârșit de act și de piesă când, așa se aude, își va scoate la licitație celebrul pulover, iar cu banii primiți va începe reconstrucția Ucrainei. E tare Volodea ăsta, dom’le, nu glumă!

Ca să o spunem pe-a dreaptă, de plagiat a plagiat, dar fapta s-a prescris după cinci ani din momentul în care l-au prins cu fofârlica. Și dacă s-a prescris, ce atâta tura-vura pe subiectul ăsta, de parcă bietul om ar fi furat cot la cot cu hoții ăștia de după ’90?  Ca să ne înțelegem și să nu mai fie niciun dubiu în această privință, în 2008 fapta s-a prescris, iar cât privește infracțiunea de uz de fals în formă continuată, procurorul de la Parchetul General a constatat că, de fapt, ea nu a existat. Și dacă nu a existat, cum să acuzi un om nevinovat? Ei, drăcia dracului! Repet, omul nu a mințit nimic când tot spunea că era nevinovat. Dacă îl dibuiau din 2003 până în 2008, alta era treaba. Da, dar pe atunci era doar don colonel, comandantul Companiei a III-a care a luptat în teatrele de război din Irak, și n-avea nimeni treaba lui. Mulți ziariști nici nu auziseră de el, și atunci ce rost ar fi avut cineva să-l caute la teza de doctorat?

Sincer să fiu, nea Nicule, mă bucur că Parchetul General te-a scăpat de-o belea. Când mă gândesc la câte măgării fac alții în țara asta, la ce hoții și distrugeri se dedau de 33 de ani și nimeni nu le face nimic, ar fi fost păcat ca tocmai pe tălică să pice măgăreața. Pentru câteva cuvinte luate de la alții, cu bună credință, nu altfel, să-și bată joc ziariștii și adversarii politici în halul ăsta. Parcă le-ai fi dat în cap, parcă i-ai strâns de gât, nu alta. E bine că s-a terminat cu bine, că ți-au albit dosarul, că poți și matale să te duci liniștit în mijlocul oamenilor, fără teama că se va găsi un nebun să strige. „hoțule” sau „plagiatorule.”. Cu hârtia asta de la Parchet, îți suflă un sac de pene undeva…

Mai ai de rezolvat pensia specială, după care îi poți lua liniștit neamțului locul de președinte la Cotroceni!

Mesaj simplu, dar direct, din moment ce până și cel mai neînsemnat membru Pro România (scuze, don Bebe, dar aveți și voi „umpluturile” voastre ca oricare alt partid) l-a înțeles cum se cuvine. Exact ca în bancul ăla în care Ion îi scrie lu’ Suzana: „Suzy, vino deseară în grădina cu trei nuci că vreau să te iubesc.”. La care Suzana îi răspunde promt și fericită: „John, o să viu deseară în grădina cu trei nuci că am înțeles aluzia.”. „Să fim cu poporul gugulan, să arătăm lumii că nouă ne pasă de el”, ar fi răspuns ei  la unison și animați de o singură voință, aceea de a-i da o lecție miștocarului de primar. Și au purces la treabă, începând cu boicotarea ședințelor de consiliu local considerate prea dese, prea nu știu cum, prea de la Felix citire.

Odată scoasă din chimir, mătrăguna dezbinării a îmbrăcat forme de exprimare tot mai colorate și diversificate ca nuanțe și mesaj. Din ortaci ce erau până mai ieri, Felix și Bebe au devenit rivalii care plecaseră la drum cu gândul să tragă la aceeași căruță a lu’ Mocio și Silvică Hurduzeu. În extensie, Bebe face un curs de fotoreporter (atenție Liviu Băran, că îți mănâncă pita), postând pe Facebook toate aspectele negative ale administrației locale al cărei exponent de seamă este și el. Ceea ce face vicele, în dorința de a-i da la gioale lu’ Felix, se numește autoflagelare, cu precizarea că în loc de bici folosește cuvântul și imaginile.

Atât au așteptat liberalii lui don Arin, viitorul primar al Caransebeșului, asta în cazul în care va fi nominalizat și, bineînțeles, lumea îl va vota ca atare. Ieri, pe la prânz, o voce din PNL, cu gândul la binele și prosperitatea gugulanilor, ar fi îndemnat la unitate în Consiliul Local: votați cu Bebe Pasere! Și, implicit, cu PRO România. Martor la cele zise, un camarad destoinic ar fi auzit un zgomot ciudat venit din neant, semn că Brătienii se răsuceau în groapă. De parcă ar fi fost prima dată când s-a întâmplat asta în ultimii 30 și ceva de ani!

Da, așa este. După ce timp de 70 și nu știu câți ani s-a complăcut în situația de a fi cocoloșit, timp în care toată lumea l-a privit ca pe copilul mamei, Charles și-a dat seama acum la bătrânețe că trebuie să facă și el ceva bun în viața asta. Să se apuce să muncească. Bineînțeles, nu să cosească ori să doboare copacii în codru, că în Anglia meseriile astea au dispărut  odată cu Robin Hood. Să nu mai vorbim de horincii… Și cum pe la Bursa locurilor de muncă din Regat cam bătea vântul în privința locurilor de muncă care să se potrivească cu calificările lui, până la urmă s-a lăsat înduplecat și a acceptat să fie rege. Decât nimic, bun și asta, mai ales că nu stă ca Ion și Gheo toată ziua cu coasa și cu drujba în mână.

Acum dacă tot a ajuns rege, Charles n-ar trebui să-și uite vecinii din Viscri. Pe Roza neni care îl ospăta cu sarmale și plăcinte cu mărar și varză, și nici pe Ioani căzănarul, la care se oprea din când în când să adulmece zeama de prune Bistrița. Și ar face bine să-i invite într-un weekend la el la Bunckingham. Să o cunoască pe Camilla, că tare mult le-a povestit despre ea, să vadă și ei cum arată un palat adevărat. Dar asta numai după ce îi intră pe card primul lui salariu de rege, ca să poată da și el o masă, așa cum se obișnuiește la noi, la umbra nucului din curtea palatului. Că ce e mai frumos ca atunci când  stai la masă, să mănânci o porție de Beef Wellington, o plăcintă de carne tocată și rinichi sau o budincă Yorkshire, umplută cu păstârnac călit, varză de Bruxelles, morcovi, broccoli și fasole, să bei un ceai, fix la ora cinci, să povestești de una de alta, iar la plecare să te îmbrățișezi și să te pupi cu regele și regina Angliei?

După un fârtai de horincă băut în doi, Ion și Gheo au tot dreptul să viseze frumos…

Ce dracu, bă,  nene, matale te auzi ce vorbești? Adică, ăla ne vinde cireșele cu 200 de lei, fără să trateze cireșul cu chimicale, fără să-l ude ori să-l sape, și ne vinde roșiile numai cu 17 lei? Cine-i prostul să facă una ca asta? Să lase de la el, doar că te-a auzit pe matale zicând chestia asta. Hai să fim serioși și schimbă canalul la televizor ca să te cred și eu.

Până atunci, însă, hai să halim roșiile din producția lu’ 2022, vara, roșiile turcești, cum altfel?  stropite cu nu știu ce dracu de zeamă ca să reziste și un an în supermarketurile de la noi. Sau  piersicile japoneze, alea turtite și perele din China și gutuile din Peru. Mâncăm din astea importate până behăim, vorba unui amic, și după aia vedem noi dacă dăm colțul sau nu. Cu ce avem noi prin aprozarele noastre și prăvăliile altora, putem face la tot pasul câte un muzeu, că legumele și fructele astea rezistă mai ceva ca mumiile egiptene. O investiție mică ce nu presupune proiecte cu finanțare europeană și poate în felul ăsta strângem și ceva bani din vânzarea biletelor la intrare în muzeul fermierului român!

Vine bietul prinț de la mama dracului, tocmai din America, frânt de obosit, și nu-l bagă nimeni în seamă. E adevărat, nu puteau sta după curu’ lui că toată lumea era ocupată cu pregătirile de a doua zi, dar, bă, nici chiar așa, că vorba aia, și el el os domnesc. Dacă  ta-su și fra-su al mare nu au fost în stare, măcar mă-sa vitregă putea să-l întrebe ce-i face Meghan, copiii, cum e vremea în America, nu? Să-l fi întrebat dacă îi era sau nu foame. Să-i fi spart două, trei ouă în tigaie, să fi scos o bucată de pecină din untură, câta brânzică, mă rog, ce mănâncă ei dimineața. Dar așa, l-au așezat în rândul al patrulea, ca pe ăia dați de pomană. Camilla cu surorile, nepoții și toate neamurile și prietenele ei în primul rând, și Harry, rătăcit în mulțime. Bă, unde ați mai văzut una ca asta? În e regat trăim?

Părerea mea e că, oricât de certat ar fi fost cu ta-su și fra-su, bă, nu se face așa ceva. Cheamă-l, bă, William  lângă tine, că de aia v-ați jucat cu puța în țărână când ați fost mici. Dacă el ți-o fi greșit scriind despre tine în cartea aia, măcar tu să fi avut înțelepciunea și să treci peste supărare. Că nu toată ziua îl face rege pe ăl bătrân. Că așa e frumos, să vă aveți ca frații, să fiți uniți și la bine, și la rău. Unde mai pui că te povestește lumea în sat, în Regat și în tot Commonwealth-ul: „uită-te, bă, la ăștia, se ceartă ca proștii. Vai de curul lor. ” Da, da, așa îi vorbește lumea. Bine, expresiile sunt altele, dar miezul problemei rămâne.

Și cum o venit, așa o și plecat, bietul prinț. Nu l-o băgat nimeni în seamă, de parcă nici n-ar fi fost acolo. Nu i-a pus nimeni în caserolă o prăjitură, o bucată de tort, să ducă și el la copiii lui din America. Urât, bă, urât. S-o înrăit lumea de zici că vine sfârșitul lumii. Dar ce mă bucură e faptul că și la alții se întâmplă exact ca și la noi. Așa că, mucles cârcotașilor, că nici cu monarhia nu mi-e rușine.

Oare Nicolae Ciucă sau Lucian Bode nu sunt persoane responsabile și bine educate? Dacă, da, atunci de ce nu au demisionat  când li s-a făcut dovada plagierii tezei de doctorat? Că și ei doi fac parte dintr-un guvern, ba unul e chiar prim-ministru al acestei țări numită România. Oare de ce? Pentru că nu sunt profesioniști? Sau pentru că nu sunt în stare de a lua o decizie rațională? De a-și turna cenușă-n cap. De a ieși în public, spășiți: „Fraților, domnilor ori cum vor ei să ni se adreseze, am greșit, ne cerem scuze că v-am înșelat încrederea și speranțele puse în noi, drept pentru care ne semnăm demisiile ca adevărați bărbați ce suntem.” Și oamenii ar fi fost mai îngăduitori, mai cu seamă că se știe că de la un anumit nivel al funcțiilor tezele astea sunt făcute de alții, nu de ei. Pe dracu, prea multe pretenții avem de la ei.

Trăim în România, nu în Germania. Noi nu suntem ca ei sau ca sârbii. Noi suntem ca noi, nu ne pasă de nimeni și nimic. Chiar și atunci când sunt prinși cu rața-n gură, nu recunosc nici să-i picuri cu ceară. Se consideră victime ale intrigilor politice. Țin cu dinții de scaun și funcții, se ceartă cu toată lumea, amenință cu instanța și își văd în continuare de-ale lor. Doar n-or fi fraieri să demisioneze, să râdă alții de ei. Pentru un astfel de gest îți trebuie onoare. Și de unde atâta onoare la cetățeanul român ajuns politician?