Explicațiile pe care le dă referitoare la întrebarea „de ce plouă în containerele UPU din curtea spitalului județean?” Romi le-a rezumat în câteva cuvinte filosofice: „Nu-s de calitate, dracu´ să le ia! Eu știu cine le-o verificat?! Că era soare când le-am luat!” Bravo, Romi, deștept răspuns. Asta îți mai lipsea să te fi pus cu furtunul cu apă ori cu stropitoare, să vezi dacă plafonul era găurit sau nu. Nici Aristotel, nici Diogene și nici măcar Gogu al meu nu ar fi fost în stare de un răspuns mai bun și mai credibil. Păi și containerele astea au și ele un termen la care expiră, că, săracele, stau afară în frig, ploaie, zăpadă și vara se coc de la atâta soare. Cui să-i treacă prin cap să ceară fișa de funcționare a unui container de genul ăsta? Or fi ele făcute după tehnologia din vest, dar asta nu înseamnă că n-au moarte. Că cine știe, dacă or fi făcut războiul și au fost lăsate la vatră, ce pretenții să fi avut în cazul ăsta? Ai dat un leu (să nu-ți pară rău, puiucule, că n-ai dat de la tine, ci din pozonarele proștilor care te mai suportă) și te uiți cum intră apa în containerele astea cu bolnavi, pe ușă, prin podea, prin plafon. Asta înseamnă să fii președinte de CJ și să te numești Dunca terminator. Pardon, asfaltatorul.

Vai, mama noastră, puiucule, ce blestem pe capul nostru să-ți înghițim toate inepțiile?

În mărinimia noastră strămoșească, transmisă prin viu grai de urmașii urmașilor lui Ștefan Vodă, ce ne-am gândit noi cu capul ălora care ne conduc de la Capitală: „ia să le dăm, bă, și ăstora emisiuni în limba ucraineană, să nu se simtă străini într-o țară care nu e a lor.” Și au făcut loc în grilă, dimineața și pe la chindie, scoțând emisiuni ale TVR-ului și difuzând producții ale televiziunii de la Kiev. Asta ca să le arătăm lu’ Zelenski, UE, NATO și la tanti Ursula von der Leyn cât de mărinimos e poporul prieten al Ucrainei. Cât de bun e el la suflet, de răbdător și înțelegător chiar și atunci când alții s-au pus pe dragat Canalul Bîstroe, fără să ne întrebe dacă suntem și noi de acord sau nu. Că așa ar fi fost frumos, ca între vecini ce suntem.

Bine, asta în afară de gesturile făcute de-a lungul războiului, a ordonanțelor de urgență pentru ajutorul financiar al familiilor care au decis să rămână la noi până se termină conflictul la ei că, vorba lu’ Gogu: „lasă, bă, nene, că nu sărăcim pentru o cană cu ceai, o farfurie cu borș, un acoperiș deasupra capului și un loc de muncă pentru cei ce vor să muncească. Și nici nu ne îmbogățim că, vorba aia, dacă noi, vecinii, nu ne ajutăm între noi, atunci cine să o facă?” Că mare dreptate are Gogu ăsta. Că la cine bați la ușă pentru un pahar cu ulei, o cană cu făină pentru răntaș sau un vârf de cuțit cu sare, dacă nu la vecinul pe care ți l-a dat istoria?

Așa am făcut noi, doar că ai lui Zelenski nu au gândit la fel, atunci când au decis să tipărească manuale de limba și literatura moldovenească pentru noul an școlar. Nu limba română, ci limba moldovenească, pe care nici măcar Chișinăul nu vrea să o recunoască. Mai mult, Kievul s-a angajat că va pregăti cadrele didactice „pentru a nu-i discrimina pe vorbitorii acestei limbi.” Limbă care a existat doar într-o sintagmă sovietică și recunoscută numai în Ucraina și Republica Transnistreană. Răspunsul Kievului la problemele ridicate de românii de acolo a fost unul colosal: „Astea sunt teme care mai pot aștepta. Acum avem război”. Așa e. Țara arde și baba se piaptănă. Ce dracu”

Ce ar fi fost dacă și noi i-am fi întâmpinat pe ucrainenii care fugeau din calea războiului cu aceleași slogane: „ne pare rău, și noi suntem săraci, de n-avem după ce bea apă. Căutați-vă altă țară, mai bună, mai primitoare, după chipul și asemănarea războinicului vostru președinte.”

Cu câteva minute înainte, i se pusese un nod în gât când, practic, și-a recunoscut eșecul guvernării după doi ani și opt luni de mandat: „Asta este. Au plecat doi oameni, am pierdut majoritatea.” Pierderea celor doi consilieri: Bașag și Miloș, reprezintă consecința conducerii habarniste a celui ales să ducă județul pe culmile cele mai înalte ale progresului și bunăstării. Și în loc să se întâmple asta, Romi este la un pas să-i îngroape pe liberali  de tot. Să-i trimită în opoziție. Niciodată în istoria Consiliului Județean nu s-a mai întîmplat o rușine ca asta. Să câștigi alegerile și să sfârșești în opoziție.

Dar la ce te poți aștepta de la cineva care nu este în stare nici să treacă singur strada? Sau crezi că ar trebui să stea cineva la curul tău să te bată toată ziua la cap să nu faci aia, să nu te mai cerți cu ăla, să nu te faci de panaramă pe unde te duci în vacanță? Nu cred că asta e soluția.  Și chiar dacă ar fi, Romi tot nu i-ar asculta. Dovadă că în doi ani și opt luni de mandat a schimbat consilierii personali, precum țiganii caii. Rând, pe rând s-au ușchit toți. Vreo zece la număr. El le știe pe toate, le face pe toate, toți ceilalți sunt proști, hoți, mincinoși, parșivi, trădători, frustrați. Pe el îl dă inteligența afară din casă, pe ceilalți îi mănâncă puricii și păduchii de proști ce sunt..

O altă întâmplare, despre „inteligență”, de la ședința de ieri, e cel mai bun exemplu. Romeo a insistat pe un proiect de hotărâre referitor la excluderea lui Bașag din consiliul de administrație al spitalului județean. „Curvă” bătrână, uns cu toate alifiile politichiei cărășene, cu cinci clase în administrație peste Romi, John Crina a simțit că venise momentul să-l umilească definitiv. Și atunci, a spus că e de acord cu propunerea președintelui, cu condiția ca și omul liberalilor în consiliul de administrație al spitalului, Vio Lolea, să fie înlocuit cu alt liberal. Naiv, Romi a pus botu’ la momeala întinsă, propunerea cu Lolea a trecut, iar cea cu Vio Bașag a fost respinsă. Și ca lucrurile să fie și mai și, în locul lui Lolea a fost aleasă Oana Glăvan-Cenan, de la PMP, partid care votează cu PSD în CJ! Cum ar veni, și f… și cu consilierul luat. Halal inteligență, prietene!

Să fie un semn? Parcă e prea devreme să apară semnele astea care, între noi fie vorba, nu mai de bine nu pot fi. Dar mai știi? Baba Vanga lucrează la foc continuu, n-are timp de vacanță, de trocerit pe Facebook ori de dormit în papucii statului. Așa că… Mirce Laza, managerul ghinionist, spune că nu a pățit nimic. Și nici nu s-a speriat. Doar angajații mai slabi de inimă! Știți cum e cu ăștia, trâcnesc la cel mai înfundat strănut al șefului.  Eu îl cred, chiar dacă s-ar fi prăbușit cu scaunul buclucaș. Că una e să pici de la jumătate metru și alta din pod. Unde mai pui că don Mircea are lângă biroul său un covoraș de toată frumusețea, unul pufos, care  amortizează orice căzătură. De ce râdeți? Că și-a adus covorul cu el la spital? Unii șefii noi își aduc cu ei secretara personală, pe Lola, cățelușa cu părul creț sau pe Bubico cel flocos.  Don Mircea și-a adus cu el covorașul lui norocos, de care nu se dezlipește niciodată, dovadă e  faptul că, l-a avut cu el și la „Colentina”, și la spitalul județean din Ilfov. Îl cară în lume ca pe un talisman. Pe el și pe tabloul ăla cu leul, pe care l-a agățat pe un perete. Da, un  leu puternic, fioros, la prima vedere, dar prietenos în realitate.

De ce râdeți? Nu ați mai văzut oameni care n-au cont deschis la bancă? Pe bune? Păi dacă n-au banii ca alții, pentru ce să-și deschidă cont? Doar ca să plătească comision de întreținere sau nu știu cum îi zice la serviciul ăsta?  N-au nici cont și nici măcar card cu care să-și scoată banii de la bancomat. S-o credeți voi că doar ăia de la Ineleț și Dobraia n-au așa ceva. Da, da, ascultați la mine ce vă spun, don Laza face parte din categoria celor care nu au nici cont la bancă, nici card. Nu l-am pus să și dea cuvântul, dar m-a asigurat că așa e. Cont? Ce să facă cu el că doar n-are atâția bani ca să-i păstreze în bancă, iar cardul la ce i-ar fi bun, pentru că leafa o încasează de la casierie. Când e prea ocupat, vine casieria la dânsul. Iar nu mă credeți! Întrebați-i pe ăia de la Finanțe de ce și-or fi făcut cruce săracii când i-au văzut declarația, semnată olograf, că-și vrea salariul cash, pentru că nu are nici conturi și nici pe nea George, card BCR. Da, și-au făcut cruce și au scuipat în sân! De ce credeți că și-au făcut cruce? De proști? Eu nu cred!

Deși este prematur, unii se gândesc de pe acum la alegerile de primar, din 2024. Pariorii stau pregătiți în blocstarturi: Felix Borcean sau Bebe Pasere, din partea PSD? Pe care dintre cei doi îl va prefera Mocio în competiție? Teoretic, cât Bebe e de la Pro România, nema șanse. În schimb, Felix de la PSD ar avea un atu, doar că el nu le are cu pokerul. Eventual cu șepticul, dacă nu l-o fi uitat cumva. Numai Mocio, care știe cel mai bine joaca, e și, și, iar asta va cântări greu. Deocamdată, Felix a executat o deposedare a la Franco Baresi pe vremuri (nu degeaba joacă miuța între blocuri), și l-a lăsat fără nicio atribuție  de viceprimar pe Bebe. Între două postări ale vicelui pe Facebook și un scurt stagiu de pregătire al acestuia  la Amsterdam, Felix i-ar fi transmis prin viu grai, ca de la obraz la obraz, : „bă, Bebe, eu te-am făcut vice așa că, pentru mine nu mai exiști. De azi înainte, vii degeaba la lucru.”  My God! Sau, cum ar zice oltenu’ de la Gogoșu, „fir-aș al dracu’ neică, s-o umflat rău tărâța în ăștia doi!”

De partea cealaltă, la liberali, treaba e și mai și. Sătul de atâta lipsă de atenție în sondajele făcute în și în afara organizației pe care o conduce, Arin Ispas amenință cu demisia în cazul în care va fi nevoit să susțină aceeași echipă din 2020, în alegerile de la anu’. Domnu’ Arin, te credeam om în toată firea. Mai cerebral. Mai cu picioarele pe pământ. Mai … nu știu cum să mă exprim să mă înțelegi. Pe cine ameninți cu plecatul din funcție ori partid? Să fim serios, maitre, cui crezi că-i pasă că tălică îți dai demisia? Cum poți să fii atât de naiv că vor plânge după matale ori te vor implora să rămâi. Sunt atâția care abia așteaptă să-ți ia locul, vorba lu’ Nicu Novac. Locul și norocul. Dacă îl ai. „Nu alerg pentru același cal obosit. Marius Isac e cea mai bună încercare a noastră.”  Cine te pune să alergi pentru același cal obosit? Rămâi cu vorbele astea care, cu siguranță au ajuns și la urechile lu’ don ministru. Iar dacă au ajuns, Arine, tată, caută-ți alt partid care să ți se potrivească.

În concluzie, se anunță alegeri interesante, cu doi candidați susținuți de partid – PNL și PSD –  și doi independenți. Care vor fi unii, care vor fi alții, vom vedea, că de asta e frumoasă și adorabilă curva asta de politică care pe unii i-a îmbolnăvit, iar pe alții i-a făcut oameni!

Sătenii au uitat de drumurile făcute praf de la Sasca și Forotic, au lăsat supărările la o parte, nu mai vorbesc despre Marila, spital și trenul pe baterii, toți au devenit optimiști, își fac planuri de viitor. Nu știu cum e la tine, pe unde te plimbi cu țoacla aia electrică, dar pe aici până și copiii, ca să nu mai vorbesc de angajații din Consiliul Județean, se bucură strașnic de aventura asta pe două roți, că vorba aia, nu mai… pe nimeni la cap. Să-i vezi pe ăștia din opoziție cât sunt de veseli, zâmbitori. Până și consilierii tăi județeni par altfel de oameni, nu mai sunt atât de încruntați, de posaci, au început și ei să prindă culoare în obraz (mânca-i-ar tata de frumoși și de deștepți ce sunt ei), să glumească, să povestească întâmplări cu și despre tine.

Ce mai, cuvintele mele sunt prea sărace, să poată exprima starea de fapt pe care o întâlnești la tot pasul. Ar trebuie să fiu un maestru al vorbelor ca să mă fac înțeles și ca tu să înțelegi exact cum este aici. Dacă până și natura s-a schimbat la față de când te călătorești prin țară. E mai verde, mai prietenoasă, mai înțelegătoare cu cei cu care interacționează. Cu alte cuvinte, e liniște și pace, cum de mult n-a fost pe aici.

De aia zic, puiucule, rămâi pe unde ești, ca să fie bine pentru toată lumea. Poate că o să-ți fie greu pentru început, dar eu îți spun că m-am obișnuit deja. Cu puțină ambiție vei reuși și tu. O să vezi!

P.S. Primește din partea mea toate urările de bine pe care ți le poate dărui un prieten adevărat!

Dacă acum e așa,  ce-o fi când vom trece la săptămâna de lucru de patru zile? Că toți așteaptă să se organizeze un referendum să fie întrebat dacă este de acord cu trei zile libere și patru lucrătoare. Cred că va fi cel mai vesel și mai așteptat sondaj din câte au existat vreodată. Atunci să vezi birouri pustii, oameni (nu doar bugetari), fără chef de muncă și distracții fără număr. Gogu al meu dă din cap, când se gândește la ce vremuri a apucat el: „bă, înainte țara muncea și duminica, de Crăciun și de Paști și tot săracă era. Acum, nimeni nu mai vrea să muncească, dar avem de toate. Cum dracu vine asta, nu știu.”. Simplu, nene. Înainte munceai că nu aveai altceva de făcut, în afară de a te fi uitat la alea două ore de televiziune seara și de stat la rând la pâine, lapte, carne, ouă, pe când astăzi ai de toate, de la Facebook și Messenger, la Tik Tok și Instagram.

De mâine, românii (nu doar bugetarii) se întorc la locurile lor de muncă. Mai abătuți, mai fără poftă de lucru, mai nerăbdători să vină un nou weekend. La fel și dascălii, pentru a continua greva și protestele din în stradă. Nimic despre lucru, productivitate, cincinal în patru ani și jumătate.

Popor muncitor ce suntem noi!

Hopa, auzi la el, măi frate, cât tupeu și la profesorii ăștia! Să ia pielea de pe bieții guvernanți, să-i lase în curul gol și să afunde țara în inflație, insolvență și chiar sărăcie! Asta-i chiar nesimțire. Nesimțire și inconștiență. Ei, drăcia, dracului. Și de unde să le dea, bă, Ciucă bani cu troaca? Că ați văzut săracul cum și-a întors buzunarele pe dos. De unde? Din pensia lui specială? Din leafa de la Guvern? Și ce mai vreți, bă? Voi ați face una ca asta dacă ați fi în locul dânsului? Pai, vedeți…

Mutu, pe care nouă ani aproape că nu l-am auzit vorbind, răbufnește și sare în apărarea lu’ nenea Nicu Ciucă, căruia i-ar fi spus de la obraz, când a vorbit cu el între patru ochi: „Ce stai că blegu’, bre, bagă, domnule o Ordonanță cât mai urgentă și dă-le pentru început niște mărunțiș și o să vezi cum o să-i potolești. O să se bucure amărâții ăia c-o să-ți pupe și mâna. Ce dracu, trebuie să vin eu să te învăț ce să faci?”

Mizând pe elementul surpriză, premierul a așteptat să vină noaptea și a făcut ce l-a învățat mutu, semnând o ordonanță care nu mai suporta amânare până la o nouă discuție cu profesorii greviști. Le-a dat niște firfirici acolo, umplându-i de respect, apoi i-a sunat pe grevești: „ăăă… vedeți că v-am dat, și o să vă mai dea și Ciolacu că el vine în locul meu. Nu vă faceți griji, o să vorbesc eu personal cu el. Așa că… ăăă, marți dimineața să vă prezentați la școală. Că dacă nu, iar mă cheamă Mut… ăăă, președintele la Cotroceni și mă face ca pe dracu că nu sunt în stare de nimic.”

Dascălii au declinat propunerea indecentă, asigurându-l că vor continua protestele și greva. Gurile rele spun că, înainte de a trânti telefonul în furcă, nea Nicolae ar fi scos cuiul de la grenada de mână pregătindu-se să o arunce în bătătura sindicaliștilor: „Bine, jucați-vă voi cu focul, că o să vedeți pe dracu. De luni angajăm profesori din Nepal, India și Vietnam. Că n-o să stau toată ziua, bună ziua să mă rog de voi.”

Respectând tradiționala ospitalitate specifică spațiului carpato-dunăreano-pontic, femeile de acolo se vor trezi cu noaptea în cap, vor coace pită albă în cuptoarele lor de pământ, iar bărbații vor bate drumul până la Ocna Mureș, de unde vor aduce un pumn de sare, aflată în starea ei cea mai pură, pentru a-l primi așa cum se cuvine pe rege la coborârea acestuia din Loganul pus la dispoziție de prietenul său de la Cotroceni. Gospodinele o să-i pregătească și zamă pe carne de puicuță, sarmale, plăcinte ardelenești și gogoșele cu zahăr pudră, iar vecinii vor ciocni cu el un pahar de pălincuță.

Și după o primire ca asta, să vedem ce surprize le face regele localnicilor. Că așa e frumos, să nu vină cu mâna goală de la Londra. Că pe la noi așa s-a încetățenit: când îți vine cineva în vizită, mai ales din străinătate: Spania, Anglia, Italia, să nu vină cu mâna în jeb. Că, vorba căprarului de la diribau, riști să rămâi fără unghii. Măcar cu o sticlă de ulei acolo în plasa de un leu și 50 de bani, un kil de zahăr sau de orez, o pungă cu macaroane, un pachet de biscuiți pentru ăia mici, niște bombonele colorate. Orice.  Nu contează valoarea, important e să-ți aducă.

Nu-l mai plângeți că n-ar avea cum să aducă la toți prietenii pe care îi are făcut la Viscri. Aș fi înțeles asta înainte de a ajunge rege, când se ruga de mă-sa și ta-su să-i dea bani de buzunar să-i cumpere lu’ Camelia un burger sau o înghețată la cornet, dar acum, nu. E om în toată firea. Chiar dacă are 74 de ani, a înțeles până la urmă trebuie să și muncești în viață, dacă vrei să ai și tu ce pune ca tot omul pe masă la nepoți. Și știți bine că joburile lor sunt mai bine plătite, iar dacă mai faci și ore suplimentare, te umpli de bani. Așa că, Charles are cu ce să cumpere mizilicurile alea. Sau dacă are rate la bănci, așa cum se aude, măcar să le aducă ecusoanele alea rămase neîmpărțite la încoronare, și tot e ceva.

Deci, să-i urăm un bun-venit lui Charles și să ne bucurăm de prezența regelui pe pământ românesc, la fel cum se bucură și supușii Măriei Sale când îi văd pe ai noștri cântând la țambal și ocarină ori pe gurista din Clejani fredonând pe note povestea lui Bălălău din Scornicești care, în vremurile lui bune, se plimba cu șareta în Londra alături de Elisabeta, muma lui Charles.

Guvernul a găsit soluția pentru a-i convinge pe profesori să lase protestul și să se apuce de încheiat mediile elevilor. Nu prin majorarea salariilor cu 25 de procente, că n-o fi prost să accepte una ca asta după ce atâta timp s-a dat cocoș în fața protestatarilor, și nici prin semnarea unui angajament ferm în privința luării unor măsuri de ordin salarial. Că le-a zis nea Nicu Ciucă miniștrilor săi, într-o seară caldă de mai la un șpriț: „bă, fraților, ăștia se dau…. ăăăă, mai deștepți ca noi, hai să le arătăm că… ăăăă, nici noi suntem proști. Că la noi e… ăăăă, cum îi zice, bă, Lucică la vorba aia? Așa, pâinea și cuțitul. Hă, hă, hă!”

Și din hăhăitul profund al lu’ premieru’ Ciucă, în noaptea ce a urmat  a rezultat o Ordonanță Urgență (urgență tare, tare de tot) pentru modificarea Legii Dialogului Social: toți dascălii aflați din grevă riscă să fie afectați la Revisal în privința vechimii și continuității. „Așa, să să învață minte să să mai pună cu noi, hă, hă, hă.”. Că bine le-ai făcut domnule … „ăăă”.  Bagă-le sula-n coaste. Să să învață minte, ca altădată să nu mai facă. Păi ei cu viitorul președinte de țară și popor se pun? Ei, drăcia dracului.  

Bă, ești prost? „De ce mă faci, bă, prost? Că nu vă dau vouă salarii mari, de asta sunt prost? De unde să vă dau, bă, nene, de unde? Crezi că noi altă treabă nu avem decât să ne scremem mintea cum să căcăm banii să vă mulțumim pe voi? Să ziceți mersi că-i primiți și pe ăștia. Tu vorbești, bă, că n-ai din ce trăi, tu care lună de lună pleci acasă cu șapte salarii de-ale lor?” Posibil dialog purtat între negociatori: pe de-o parte nea Nicu Ciucă, pe de altă parte, oricare dintre liderii de sindicat.

Ce este cert, profesorii rămân în grevă, protestează în continuare în stradă, cerându-și drepturile salariile. Ca idee, le-aș sugera să mai facă un drum până la reședința președintelui, unde să scandeze celebrul hit al anilor ’90, variantă nouă și adaptată vremurilor noastre: La Palatul Cotroceni, cântă cucuveaua// Klaus-Werner și ai lui și-au găsit beleaua!

Când te numești Romi, sau Romeo pentru prieteni, nici nu este nevoie să-l vezi la față ori să fi auzit de el până atunci. E suficient să vorbești câteva minute la telefon și în final să-l întrebi: vrei să fii manager și erou la noi, la Reșița? Simplu ca bună ziua. Celălalt ce ar trebui să zică? Nu, nu vreau, că pe mine mă cheamă nu știu cum. Să nu vă imaginați că ideea cu viitorul erou al Reșiței și, implicit, al spitalului, s-a născut în capul lui Romi. Dar oare mai contează cine i-a servit pe tavă pontul? Să fim serioși! La urma-urmei, e bine ca din când în când să apară câte un personaj de poveste, gen: eroul de la Termopile, eroul de la Smârdan și cu permisiunea lu’ Romi, eroul de la Reșița.

La rândul său, „eroul” sau viitorul „erou”, că nici Romi nu a explicat cum trebuie, recunoaște cu nonșalanța eroilor din cărțile cu povești pentru copii: „Nu știu nimic despre situația acestui spital, voi afla după semnarea numirii mele. Nu știu nimic despre contractul cu Casa de Asigurări, nu știu nimic despre datorii și nu cunosc concluziile raportului de audit!”. A semnat cu drag de președintele care i-a telefonat, precum un primar. A mers pe mâna lu’ Romi. La urma-urmei, nici nu trebuia să știi, maitre! La ce să-ți fi încărcat memoria cu datoriile spitalului, cu situația lui financiară? Ai tot timpul din lume să o faci, până revine Alina Stancovici pe funcție.

A, era să uit, viitorul nostru erou. O angajată din corpul asistentelor medicale întreabă dacă înregistrarea cu matale și cu multe beep-uri, din cauze ce țin strict de CNA, dată pe post de ăia de la Observator în 2020, este adevărată sau nu? Altfel spus, vorbele alea au fost rostite de tălică? Nu? A, știam eu, dom’ le, și fără să te cunosc, că n-ai fi fost în stare de o exprimare atât de vulgară, nedemnă de calitatea ce o aveai pe atunci, cea de manager al Spitalului Județean de Urgență Ilfov. Eroii, chiar și ăia din cărțile cu povești, nu se țin de prostii de astea.