Și în euforia care mă cuprinsese în noaptea de după alegeri, îmi și imaginam cum la Moldova Nouă vor acosta vasele de croazieră, iahturile și bărcile cu motor super luxoase, cu care se plimbă pensionarii și bogații Europei. Cum cineva îi va întâmpina la scara vasului cu pită, sare, un ștamplu de răchie de cireșe și o carafă cu vin de Belobreșca, cu urări în toate limbile bătrânului continent: „Herzlich Willkomme”, „Bienvenue”, „Dobrodosli”, „Vitejte”, „Üdvözöljük”, „Benvenuto”. Ca apoi, altcineva le va întinde covorul roșu de Cisnădie și îi va pofti în microbuze, autocare și alte vehicule, pentru a-i plimba pe la Sf. Elena, Moldovița, Gârnic și pe unde o mai fi nevoie să le arate ce mândrețe de județ avem noi.
La fel am zis și despre calea ferată Oravița-Anina. În naivitatea mea, mă gândeam ca CFR-ul o să mai pună două-trei vagoane la garnitura existentă, o să facă rost de o locomotivă pe aburi, din seria celor fabricate la Reșița, și o să înmulțească casele de bilete, o să mai construiască halte și gări, o să încurajeze localnicii să-și deschidă baruri și restaurante de-a lungul traseului, locuri de cazare pentru turiștii dornici să mănânce o coleșă cu brânză, borândău și sarme ca în Banat, să asculte o doină cântată la torogoată și câte și mai câte.
Dar, vai, mie! Ce repede mi-a trecut euforia și naivitatea de a crede în vorbele celui care mărturisea în fața oamenilor de afaceri că: „Am gândit dezvoltarea acestui județ în primul rând ca și un județ de agrement, de interes turistic, de petrecere a timpului liber al celor care lucrează în vestul României.” Poate ai gândit pentru tine, puiucule, nu și pentru noi. Iar până când mă voi convinge de înțelepciunea vorbelor tale, hai să petrecem o săptămână la Dunăre, să le facem cu mâna ălor de pe vasele de croazieră care nu vor nici de-ai dracu să tragă la pontonul lu’ nea Ion Chisăliță!