Și cât de departe ai fi fost astăzi, dacă în urmă cu 33 de ani n-ar fi ajuns să ne conducă bișnițarii, vorba cuiva, și, mai ales, unul cu pulover croșetat și cu nume de prăjitură, căruia industria românească i se părea un morman de fier vechi. Poate dacă ar fi venit alții, din neamul celor care ți-au dat viață și un nume, altfel ar fi stat lucrurile. Dar așa, te-ai zbătut între privatizări chinuite și supraviețuire, de ai ajuns să ți se potrivească de minune zicala: „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul.” Că din tot ce au făcut unii, alții de-a lungul anilor au rămas mai mult fotografiile vremii care să ne amintească de cum ai fost odată, tânăra jună a industriei din Europa. Rând pe rând, emanații noii puteri ți-au luat podoabele cele mai de preț: furnalele, laminoarele, fabrica de locomotive, uzina de tunuri, motoarele navale, turbinele, sistemul energetic, fabrica de pită și te-au lăsat aproape în fundul gol. Dacă ar fi putut, ți-ar fi luat și aerul pe care îl respirăm împreună cu tine. Doar speranța n-au putut să ne-o ia.
Draga noastră, Reșița. Chiar dacă nu mai ești juna de altădată, noi te iubim infinit, cum ar zice cronicarii de modă nouă de pe Facebook. Te iubim pentru că, cei mai mulți dintre noi, îți datorează existența pe aceste locuri, dar și pentru că, la rândul tău, ne-ai învățat să așteptăm ziua de mâine cu speranță și încredere. Sincer, mi-aș dori ca în fiecare zi de 3 iulie, toți reșițenii, indiferent de crezul politic, ideologie ori de Dumnezeul la care se închină, să aibă pe masă un tort aniversar. Nu contează mărimea. Fiecare după posibilitățile sale. Pentru tine, Reșița noastră dragă!
