Dar ce să vezi, frate, minune, nu alta. Deodată, lebedele se dau peste cap și se transformă în prințese. Una mai sexi decât cealaltă. Uluit de flic-flac-urile necuvântătoarelor, Siegfried, alias nea Pătru Daea, se prinde în horă, mă rog, în ceea ce e pe scenă, pentru că se îndrăgostește subit și iremediabil de Odette, care se dovedește a fi prințesa lebedelor. Și înainte de coborârea cortinei la sfârșitul actului I, Siegfried de Mehedinți, îi mărturisește Odettei, în aplauzele furtunoase ale publicului: „Tot timpul fac balet cu mintea, pentru că o am la mine. Nu obosesc.”.
Bă, nea Petre, de unde dracului le tot scoți, domnule? Ieri erai la Bruxellex cu jalba în proțap pentru cormoranii care fac baie în piscine, și cu urșii, care au plecat teleleu din bârlogul lor pentru a dirija circulația mașinilor pe Valea Prahovei. Mai an, o dădeai cu oaia care e statui vie căci, vorba aia, lângă ea găsești o frunză, dar lângă frunză nu găsești o oaie! Azi o dai cu baletul. Ne înnebunești, nu alta, nea Petre cu reflecțiile matale filosofice. De unde îți vin toate astea? Nici tălică nu știi? Cum vine, bre, treaba asta, le zici, dar nu știi de unde le scoți?
Auzi, dar e adevărat că matale primul lucru pe care îl faci când cazi din pom întâi și întâi te uiți dacă ai coaste rupte, pe urmă te scuturi bine, bine de țărână şi abia pe urmă începi să zbieri? Adică, nu zbieri înainte cum fac alții să atragă atenția. Normal, cum să zbieri înainte ca prostul, doar de dragul de a impresiona pe ăia din jur? Cum, asta se întâmpla de mult, în tinerețe, când erai dănac și umblai noaptea la fete? La alea la care te suiai să scuturi le dudele și corcodușele? Ai dreptate, la asta nu m-am gândit. Cum să te urci la anii matale în cireș, nuc sau ce-o fi el, că doar nu ai dat în mintea copiilor.
A, de la suit în dud și de la căzături ți-au rămas reflecțiile astea filosofice. Da, da, da… Acum înțeleg nea Petre, pardon, Siegfried. Stai, că m-am zăpăcit de tot…