Liderul PNL consideră că această zi are conotații istorice și emoționale deosebite, fiind primul pas spre marea unire din decembrie 1918.
Ca președinte al Filialei PNL Caraș-Severin și vicepreședinte al Partidului Național Liberal, împreună cu toți colegii mei rămânem fideli principiilor noastre liberale pe care ni le-am asumat mereu: familia, credința și țara. 24 ianuarie 1859 este în istorie primul pas către marea unire din decembrie 1918, Ianuarie 1859, dar mai ales simbolul unei inimi care bate românește de 165 de ani, indiferent de încercările istorice prin care a trecut țara în următoarele decenii.
Ziua care ne-a unit atunci este cea pe care ar trebui s-o retrăim acum, în fiecare clipă toți românii oriunde ne-am afla. Această zi are conotații istorice și emoționale deosebite, deoarece pe 24 Ianuarie 1859 a avut loc actul politic prin Unirea Țării Românești cu Moldova sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, la jumătatea secolului al XIX-lea și, primul pas spre marea unire din secolul XX. Punând bazele României moderne de mai târziu, unirea din anul de grație 1859 a însemnat o etapă esențială pe drumul unității naționale, a cărei întregire deplină avea să se înfăptuiască la 1 Septembrie 1918, PNL și I.C. Brătianu fiind unii dintre artizanii acestui vis. Astăzi, facem o reverență memoriei acestor înaintași, continuând să luptăm pentru realizarea unui ideal asumat: o Românie mai bună, sănătoasă și mai bogată.”, se arată în mesajul lui Marcel Vela.
Totodată, senatorul cărășean spune că PNL rămâne singurul partid care a contribuit la scrierea istoriei moderne a patriei, și, cel mai vechi din Uniunea Europeană.
„Pentru că această primă zi care ne-a unit, 24 ianuarie, este prima rugăciune spusă într-un singur glas și într-o singură limbă pentru o Românie mai mare și mai puternică, trebuie să ne rugăm neîncetat ca Dumnezeu să binecuvânteze România. La mulți ani, dragi compatrioți”, ăși încheie Marcel Vela mesajul prilejuit de sărbătoarea Micii Uniri.