Sâmbătă, caravana nebunaticilor, care visează să conducă România, a făcut un popas de câteva ore la Huși, în județul Vaslui. În timp ce chibiții îl așteptau nerăbdători în piața din centrul satului, Călinuț a mers să se reculeagă la Podul Înalt, acolo unde Domnul Ștefan i-a bătut pe turci de le-a sunat apa în cap. S-a recules, a depus o coroniță de flori și a aprins o lumânare. „Pe de-o parte, mă simt mai ușurat că am putut sta din nou de vorbă cu Domnul Moldovei, dar pe de altă parte, sunt trist când văd că din vechiul pod de lemn nu a mai rămas nimic. În locul lui, altul de beton, fără valoare și fără nicio legătură cu lupta de la 1475”, a constatat trist guru.

În piața țărănească, lumea și țara. Scandări, strângeri de mâini, încurajări, pupături. Și animăluțele se bucurau că fuseseră duse la târg, pentru că auziseră multe despre cel care promitea țăranului să-și vândă direct în alimentările de stat găina, cocoșul, porcul, capra, iepurele, viezurele, brânza, mielul, iedul, oaia, și nu prin samsarii de la supermarketurile nemțești și franțuzești. „Și când se va întâmpla asta, tot românul va mânca carne fragedă, fără E-uri și alte drăcovenii, gen nanocipuri.”, i-a asigurat înțeleptul Călin. Dar bucuria i-a fost de scurtă durată până când a bătut în poarta unuia care fabrică mobilă. Ăla nu a stat la povești cu el și l-a poftit să plimbe ursul.

Vai, câtă nesimțire, dom’le, să-i vorbești în halul ăsta lui Călin. Câtă nesimțire și cât curaj că, vorba aia, Călin are viitorul înainte și niciodată nu se știe ce ajunge omul în viață. Hai, patronul, ca patronul care, sigur e un susținător a lu’ Bolo, dar și ăia de la biserică să-i spună „pas”?  Asta e prea de tot. Că omul nostru nu s-ar fi intrat în biserică ca la o întrunire electorală, ci să se închine ca orice credincios, să-și mai tragă sufletul și să se răcorească nițel, că afară erau 38 de grade la umbră.

Ce oameni și moldovenii ăștia, dom’le, ce oameni!

Tulburarea e atât de mare, încât, zic unii, useriștii au cerut în mod imperativ ca România să fie pedepsită de la Bruxelles, de la Berlin și din alte cancelarii înfrățite în doctrină cu USR. Să nu i se mai dea nu știu câte sute de milioane de euro. „Asta-i ciuciu-banana ce vreți voi”, le-ar fi replicat pesediștii care nu s-au lăsat până nu l-au dat jos pe Fritz.

„Nu te uiți, bă, la tine cum arăți? Cum stau hainele alea pe tine. Cu ghiozdanul ăla în spate, parcă ai fi dat de pomană. Ne faci de rușine peste tot unde te duci. Parcă ești speriat de bombe. Mergi ca un robot și râzi ca proasta în târg, bă”, și-au dat unii cu părerea.

„Huoo, să-ți fie rușine, bă, că te făcurăm om și tu drept mulțam te-ai dat cu PSD și ne-ai întors spatele. Ai fi rămas un neica nimeni, un coate goale, dacă nu ne-ai fi avut pe noi lângă tine să-ți ridicăm valoarea, să te împingem de la spate. Noi te-am făcut primar, și tot noi te-am instalat la Cotroceni. Încă o dată, rușine să-ți fie, trădătorule, rușine!” i-au strigat alții useriști furioși.

Gata, ajunge. Aveți dreptate: Nicușor are momente când pare speriat de bombe, că are o păsărică la cap, dacă cumva chiar mai multe,  că râde ca aia care se simte confortabilă undeva, că pășește precum RoboCop, că dă din mâini ca și cum ar vrea să prindă muște, că…  Așa e cum spuneți. Că degeaba v-ați chinuit să-l învățați cum să calce pe covorul roșu, cum să salute garda de onoare… De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Da’, bine, băbăieți, voi când l-ați propus să candideze pentru Cotroceni și ne-ați rugat și pe noi să-l alegem că e băiat bun, deștept, harnic și mai știu eu cum, nu știați de toate astea? Că e așa și pe dincolo? Că e împiedicat și uituc? Că are tot felul de apucături sau că, uneori este dus cu pluta? Că o să vă facă de rușine peste tot unde se va duce? Să nu-mi spuneți că nu știați, că nu vă cred. Că lucrurile astea nu au apărut așa, din senin.

Ați știut, nu-i așa? Cum să nu știți, că doar ați crescut împreună și râdeați mereu de el la sfârșitul zilei. Și dacă ați știut, de ce mama dracului l-ați susținut și la Primăria Capitalei, și la Cotroceni? De ce, bă? Ați crezut că se face bine și se îndreaptă peste noapte? Trebuie să fii tâmpit să crezi una ca asta. Vă roadeți unghiile de ciudă pentru ce v-a făcut prietenul vostru. E prea târziu pentru așa ceva. Acum când v-au ajuns din urmă blestemele Elenei Lasconi, cea pe care ați dat-o la o parte ca pe o măsea stricată, n-aveți decât să rămâneți cu Nicușor. Să vă spălați pe cap cu el.

De asta s-a convins și cetățeanul Marcel, de profesie cioban, din comuna Viișoara, județul Vaslui. Potrivit propriilor vorbe, citate de oficialii din MApN, în timp ce mulgea oițele, i s-a părut că aude un țiuit pe care nu-l mai auzise până atunci. A ascultat cu atenție și și-a dat seama că la mijloc era ceva necurat. „La viața mea am auzit multe țiuituri, dar ca ăsta nu. Parcă era de pe altă lume. Era așa… cum să vă spun eu la dumneavoastră ca să mă fac înțeles.. Neuman. Așa, ascuțit și sâcâitor, că până și câinii mârâiau nervoși. Am stat cât am stat, dar țiuitul nu și nu. Câinii alergaseră și ei lătrând în direcția aia . N-am mai rezistat, am pus mâna pe boată și m-am dus și eu într-acolo. Că eu dacă am boata în mână nu mă tem de nimeni și nimic”

Și cu cât se apropia de locul cu pricina, cu atât dulăii erau mai agitați, lătrând ca la urs, numai că nici urmă de jivină. În iarbă, o drăcovenie de tablă, nemaivăzută până atunci, țiuia și i se aprindeau niște lumini. „Se aprindeau, se stingeau, se aprindeau și iar se stingeau. Și atunci mi-am zis că e o farfurie zburătoare că num’ alea am auzit că fac alea. Dar cum n-avea capac, așa cum văsusem în filme, și era prea mică chiar și pentru omuleții ăia verzi, m-am întrebat «Ce să fie, Marcele, ce să fie?» Mă gândeam să-i trag o pălitură cu boata să o fac să tacă, când am văzut că avea niște fire de sârmă legate între ele. Am scos briceagul, le-am tăiat, cu scopul de a le lua, că știți dumneavoastră cum e, la stână e bun orice lucru. Și atunci, minune: drăcovenia aia a amuțit automat. Apoi am sunat un nepot să-i povestesc ce-am văzut, el v-a sunat pe dumneavoastră. Sincer, nu credeam că pentru drăcovenia aia o să veniți atât de mulți milițieni și militari. Parcă ați fi la exerciții de război”

Când a fost întrebat dacă nu i-a fost frică să dezamorseze drăcovenia din tablă, care în realitate era o dronă cu încărcătură periculoasă, cetățeanul Marcel a răspuns zâmbind: „M-am luptat eu cu doi urși deodată până i-am pus pe fugă, jurându-se că n-or să mai dea pe la stână cât or trăi ei.” Și, totuși, de unde atâta curaj? „Eu sunt om norocos, domnule, mai ales atunci când apuc să calc într-un căcat. Așa cum mi s-a întâmplat azi dimineață!”

– Bă, tu ești sigur că așa va fi? l-au întrebat apropiații pe președintele Nicușor Dan.

– Ce dracu’, bă, voi așa mă știți? Ce spun eu, vorbă rămâne.

– Ai mai spus-o în două rânduri cu Tomacul tău și cu Veștea și te-ai făcut de rahat…

– E adevărat, atunci a fost atunci, acuma e altceva.

Deci, certitudinea că vom avea, în sfârșit, guvern și prim-ministru, pleacă de la discuțiile astea care au avut loc la un pahar de suc și o înghețată în grădina Cotroceniului. Cică, Nazarie ar fi agreat și de liberali. Mai ales de oponenții lui Ilie Sărăcie, iar Tomac ar avea susținerea lui Băsescu care a pus o vorbă bună pentru el. Cât despre Grindeanu ce să mai vorbim. Râul, ramul, munții, văile și electoratul de vârsta a treia, toți îl vor.

Pe Nicușor nu l-ar deranja niciunul. Oricine, numai Bolojan, nu. Că ce guvern ar fi ăla cu un capsoman ce se crede salvatorul României? Dar are pretenția, că de aia e președinte, să fie păstrați Oana Țoiu, la Externe și Radu Miruță, la Apărare.

– Ce faci, acuma, iar îi îmbârligi pe useriști cu pesediștii, i-au replicat unii. Că Olguța n-o să vrea o guvernare cu alde Fritz cât e lumea și pământul. Că decât așa, mai bine în opoziție. maitre.

– Bă, n-am nimic nici cu PSD, care mi-e tare drag, și nu mă feresc să spun asta, că ați văzut și voi că i-am tot ajutat de câte ori a fost nevoie de mi-am pus partidul în cap, Fritz e ultimul exemplu, dar nici nu pot să nu mă gândesc la ei, chiar dacă nici USR n-o să vrea la guvernare cu PSD. Nu vrea, nu vrea, e treaba lor. Eu am o datorie morală față de cei cu care am bătut țara-n lung și-n lat pe când făceam voluntariat ca simplu oengist ce eram, mâncând slană cu ceapă și pită cu untură, că n-aveam bani pentru salam. Insist pentru Oana și Răducu. Că-i cunosc de mult și sunt copii buni. Sunt respectuoși, au caracter, mult bun-simț, ce mai…  

Deci, într-o săptămână, în cel mult zece zile calendaristice, vom avea guvern nou, premier pe măsura ambițiilor lu’ Nicușor, și, cel mai probabil, doi miniștri neclintiți: Oana și Răducu. De fapt, dacă îl luăm în calcul și pe Nazarie și alți doi, trei pesediști ce vor reveni pe posturile de pe care au plecat, putem spune că va fi o aceeași Mărie, dar cu o altă pălărie. Asta, cât o ține vremea bună, când, vrând, nevrând, se va trece la ținuta de iarnă. Alt guvern, alt prim-ministru, aceeași Mărie…