Aceasta este România anului 2022. Sigur, unii s-ar întreba ce-o face cu banii femeia asta de care vorbeam? Îi pune la bancă, la ciorap sau nu-i scoate de pe card? Alții ar fi tentați să spună că așa îi trebuie dacă n-a muncit la viața ei că, oricât ai fi de sărac, nu poți să tânjești după o feliuță de parizer.

„Prietenul la nevoie se cunoaște.”. La vorbele astea strămoșești s-or fi gândit ieri deputații PSD, PNL și UDMR când au votat creșterea salariilor aleșilor locali: primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de CJ. Ar fi votat și cei de la USR și AUR, doar că e nevoie ca cineva să mai facă și opoziție în țara asta.

Așadar și prin urmare, toți ăia de sus enumerați  vor prim bani în plus cât pentru o pensie medie lunară. Nu pentru că așa ar fi zis ăia de la Bruxelles, acolo unde se dă ora exactă pentru noi, nu pentru că România duduie la capitolul Economie și nici pentru că am fi auzit primari și președinți de CJ împrumutând bani de la CAR să-și plătească facturile la întreținere, ci pentru  că, așa a fost la români din totdeauna „o mână spală pe alta și amândouă obrazul.” Și, la urma-urmei, cum înțelept grăia un deputat PSD, nu se face gaură în cer doar pentru atâta lucru, pentru 4000 și ceva de aleși locali ce intră în această categorie căci, vorba aia, „trebe să mânce și gura lor ceva”.

Problema nu e a banilor de „ciorbiță”, cum încerca unul de la liberali să ne explice și nici a reparaților morale față de această clasă conducătoare locală care taie și spânzură, pozând în mici dumnezei, ci de cu totul altceva. Mult mai grav și încetățenit în ADN-ul nostru de nație. Primarii și șefii CJ sunt  fundamentul bunăstării parlamentarilor. Ei sunt oamenii de încredere care aduc voturi și, implicit, putere. Mai mult de atât, aici este vorba de spiritul de gașcă care zace  în grupările astea de interese comune care funcționează nestingherite de treizeci și ceva de ani. De aici și acest gest de recunoștință pentru strădania lor de a ține turma unită și aproape de ei în ziua votului.

Să nu se creadă că acești primari și președinți de CJ nu ar merita să aibă salarii mari, fie doar și pentru a nu mai sta cu mâna întinsă după comisionul pe care îl încasează la lucrările încredințate direct (deși mă îndoiesc că se vor mulțumi cu 1.600-2.000 de lei primiți în plus la leafă), ci doar că alta ar fi trebuit să fie prioritatea acestor parlamentari care pozează în fete fecioare. Să fi început cu pensiile pe care le tot discută și le întorc de pe o parte pe alta până se alege praful de ele. Să se fi gândit la amărâții de pensionari care tânjesc după o feliuță de parizer, abia își mai târăsc picioarele și se roagă seară de seară să-i ia odată Dumnezeu. Hai să fim serioși. De unde atâta înțelegere și omenie la cei care e valabilă zicala „corb la corb nu scoate ochii”?

Asta i-o fost fatal. Cum adică, să nu asculți de ce-ți spune femeia ta? „Păi unde te crezi, să-ți faci de cap, în Bangladesh? La olteni unde nevasta merge la cinci metri în spatele bărbatului? Lasă că îți dau eu, să te înveți minte câte zile ai avea.”, i-ar fi strigat femeia scoasă din minți. Și a luat măturoiul și a început să-l pălească, la fel cum lovea Serena Williams cu racheta mingea de tenis, cu 180 km la oră. Bietul om nu a mai apucat să zică nici pâs, darămite să ridice mâinile deasupra capului. Ba, mint, o dată a zis „au, nu mai da”, însă nevasta lui, cu 11 ani mai tânără decât el, i-a șuierat printre dinții ce n-au cunoscut niciodată gustul lu’ Colgate: „Taci, că te calc în picioare.” Și bietul de el a tăcut. A tăcut și a încasat, până când nu știu ce vecin a aruncat prosopul. Ca la box. Până la urmă au prins de veste și verii lui Robi din Las Fierbinți care, așa cum scrie la regulamentul lor, s-au sesizat din oficiu.

Când l-au văzut în ce hal îl adusese nevasta, polițiștii l-au sfătuit să facă plângere pentru rele tratamente și violență în familie ori să ceară ordin de protecție, însă soțul căpăcit, a dat dovadă de bărbăție, refuzând categoric. „Pentru două, trei scatoalce acolo, cum să fac, bre, plângere împotriva ei? Alt rău să nu fie. Și la urma-urmei, eu am fost cel care am greșit, ieșind din cuvântul ei.”, le-ar fi replicat bărbatul, fericit că scăpase doar cu atât.

Și ce să vezi, măi frate, de când cu pățania bistrițeanului nostru, vin femei din toate părțile la poarta lui, după rețeta nevesti-sii: bărbat, pardon, fasole bătută cu coada măturoiului. Că rețeta asta, asortată cu gogonele, zacuscă și alte murături e numai bună în vremurile în care femeia e mai mult decât egală în drepturi cu bărbatul!

Lăsați că știu, ca să ajungi statuie trebuie să ai un merit anume. Sau mai multe. Uneori, însă, nu e nevoie neaparat să răstorni munții, să te înrolezi și să pleci pe front să-ți aperi țara și neamul și nici să semnezi contracte de milioane de lei pentru reabilitare de drumuri județene, ci de mult mai puțin. De exemplu, să faci lumea să râdă, să se amuze, să o binedispui, capitol la care Romi de la CJ este expert și atunci când alții scriu despre el, dar mai ales când scrie el despre ei. Când n-are somn noapte și nici odihnă duminica se apucă să posteze pe Facebook toate prostiile ce îi trec prin cap fără să se întrebe: „bă, e bine ce fac?”

Așa cum a procedat în weekendul recent încheiat când a postat tot felul de documente și poze legate de Spitalul Județean de Urgență Reșița. Nu mă leg de obsesia lui pentru Alina Stancovici, repusă de instanță în funcția din care el a dat-o afară, și nici de faptul că toți sunt proști în spitalul ăla, în afară de el și câțiva de-ai lui ce-i ciugulesc din palmă. Între fotografiile de care vorbeam, nitam-nisam, sunt unele în care o prezintă pe directorul economică, Adina Miloș, căreia i se adresează cu apelativul „lady în red”, de parcă ar fi copilărit cu ea sau ar fi mâncat amândoi din același blid și cu o singură lingură. Despre Adina Miloș a găsit de cuviință să spună că are ceva în comun cu nevasta sa. Dincolo de faptul că sunt femei. Și anume, că amândouă se îmbracă provocator. Bă, ești nebun? Bă, ești prost? Cum să faci, bă glume de astea? Să te tragi de brăcinari cu cineva pe care nici nu-l cunoști? Să repeți într-una (că nu e prima dată când o face, că se îmbracă nu știu cum.)

„Soția mea, de două ori pe an, (se îmbracă provocator! n.r.) la petrecere sau dacă iese în club, ceea ce s-a întâmplat de 5, 6 ori în 10 ani. Doamna director financiar Miloș, în schimb, poartă roșu provocator când vine la ședința la Consiliului Județean. Diferența este că soția mea își contruiește garderoba pe banii mei, ea nu lucrează la stat , în timp ce cealaltă doamnă, o face probabil din salariul primit pentru că are multă grijă de banii spitalului, de fapt de minusul din vistieria acestuia…” Adică ce vrei să spui musiu cu visteria spitalului? Ce insinuezi sau îți place să te auzi vorbind singur?

Ha, ha, ha, ce glumă idioată! Am încercat să mă amuz, dar nu am reușit. Ș-apoi, cum să-ți compari, bă, nevasta cu altă femeie și să vorbești așa după ce ea, după ce a apărută în postările video de la nunta Andrei Stroe, fosta Pleșa, și din Cancan? Cum s-o estimezi în halul ăsta? În locul soției matale, măi Romi dragă, nu ți-aș mai da să mănânci mâncare caldă o lună de zile, să te înveți minte ca altădată să nu mai faci de astea. Să te ia gura pe dinainte, să o faci de menune.

De asta zic oameni buni, Romeo Dunca merită o statuie, în mărime naturală, amplasată în Piața Prefecturii, între terase și fântână, să ne amintim de el ori de câte ori mergem să votăm.

Poate că ți-au trucat timbrul vocii ca să semene cu al lu’ tălică, cu scopul de a te băga în belea. Zic. Că oameni răi din ziua de astăzi știu cum să facă și să dreagă, să te facă de menune. Ce dacă e vorba de biserică, peste tot lumea este la fel, rea și haină, ascultă la mine. Nimeni nu-ți vrea binele. Cum, e vocea matale? Ești sigur? Poate te înșeli din cauza emoțiilor care te-au copleșit. Ai recunoscut deja în fața superiorilor, că mâinile matale i-au făcut inventarul feselor femeii, burticii și sânilor? Și că ai întrebat-o dacă s-a simțit deranjată când ai atins-o? Și ea ce-o zis? Te-a întrebat dacă ai atins-o ca un prieten sau ca preot? Și matale i-ai spus că ai făcut-o ca și prieten, dar nu cu intenție, ci cu gândul. Că de fapt, de vină i-o fost tricoul ce i s-a ridicat în timp ce ai îmbrățișat-o, și așa a ajuns mânuța în care ții sfânta cruce s-o mângâie pe spate, pe țâțișoară. Dar nu-ți amintești dacă ai țucălit-o pe ureche că te concentraseși pe sânișorul ei drept. Ce mai contează, părinte Visarion. Ai împărtășit-o într-un mod cât se poate de original. I-ai băgat bietei femei mâna în chiloței la căldurică și ai aștept să ofteze prelung, ca o ușurare trupească.

Înțeleg, frate Bălcescu, vorba unui amic, că nu te-ai gândit nicio clipă să-i faci vreun rău. A fost un moment de rătăcire, de pierdere a busolei. Și știu de unde ți se trage, mai ales că ai o vârstă la care nu mai ești tânăr cum erai odată, dar cu dorințe intacte.  Doamne iartă și păzește pe toată popimea ta de la ispita la care îi împinge Satana. Că numai Împielițatul ar fi putut să facă una ca asta.

Dar știi ceva? Orice rău e spre bine. Chiar dacă se anunță o iarnă grea și o griză energetică cum nu a fost de mult, să privim partea plină a paharului. Aia cu nectar din flori de câmp. Drept pentru care, părinte Visarion îți urez un bun venit în lumea noastră, a păcătoșilor, în care orice petrecere ca între bărbați se încheie, nu doar spre amuzament, cu tradiționalul refren: „cu mâna la pupăză și cu cucu gol.”.

Fraiere, cum poți să crezi una ca asta? Pentru creșterea salariului tău și a pensiei nu se vor găsi bani. Nu pentru că până acum ar fi fost altfel, ci pentru că cineva trebuie să trăiască de la „foarte bine în sus”, de parcă în toți acești ani au dus-o rău săracii. De unde știu? Păi tu nu ai văzut ce a putut ieși din puțul gândirii liberale al senatorului Guran care a votat creșterea salariului demnitarilor, inclusiv  a parlamentarilor lu’ pește ce sunt. A votat cu convingerea că așa trebuie să fie.  „Eu cred că trebuie să începem să învățăm să fim bogați și cinstiți și țara o va duce mai bine.” Cât tupeu jegos, în timp ce tu și ai tăi clamezi strânsul curelei, voi vă creșteți lefurile cu o nesimțire ce nu există.

Va fi bine pentru tine, bă, nu și pentru fraiericii care tac și nu ies în stradă, deși la iarnă locuințele le vor fi ca și camerele din hotelul de gheață de la Bâlea Lac, și vor îngroșa rândurile celor care nu vor avea nici după ce bea apă. Va fi bine pentru mamelucii care ne conduc, nicidecum pentru țară. Și ai face bine dacă ai lăsa țara asta în pace, să nu te întorci la ea ori de câte ori te apucă nostalgia patriotismului desuet, că datorită unuia ca tine a ajuns unde a ajuns. Așa că, ia-ți țambalul și cântă la altă masă!

Iar ție, fraiere, care ești, ce să-ți spun: ai ce meriți, moștenirea lăsată de liber-cugetătorul Iliescu în urmă cu 33 de ani: „sărac, dar cinstit.”

De ce te întreb asta? Păi cum să nu te întreb, bă, Romi, după postarea de pe pagina ta de Facebook. Uitați-vă oameni buni la ce o postat președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca. „Un accident care s-a mușamalizat cu concursul autorităților. Zilele astea e posibil sa se mai mușamalizeze unul! Un accident mortal în șantierul de la Valiug a unui protejat al d-lui senator Mocioalca. Nici Dani Stanciu si nici Nafiru n-au scos nici un cuvânt. Deși e greu de crezut ca nu au aflat. În final, poate că mortul e doar un vizitator, eventual o ruda cu proprietarul ,iar accidentul e poate, doar o moarte regretabila, nicidecum un accident de munca. In acest caz ,bine ați venit în mica Sicilie!”

Bă, Romi, tu chiar nu mai ai măsură în nimic? Tu nu vezi cât ești de penibil vorbind așa despre moartea unui om? Iei în bășcălie un nefericit eveniment, încercând să faci pe pamfletarul? Ce are, bă, sula cu prefectura și eu și Dani Stanciu cu cele întâmplate. Te crezi hazliu spunând „în șantierul de la Valiug a unui protejat al d-lui senator Mocioalca” (ți-am spus până mi s-a urât, scrie, bă corect gramatical, măcar atâta lucru să înveți și tu în patru ani de mandat) a avut loc un accident? Îți spun eu, știrea asta de care tu faci mișto e de tot căcatul pe lângă alea cu tine pe post de pilot de maxi-taxi, ori alea de la nunta Andrei Pleșa și Mamaia de te-or „luat în balon” băieții de la tabloide și s-o distrat o săptămână o țară întreagă. Te mai întreb încă o dată, Romi: tu ești întreg la cap? Sigur nu-ți lipsește o doagă din moment ce întinezi memoria unui om mort într-un accident de muncă? În locul familiei te-aș da în judecată.

Cât privește mușamalizarea accidentului (cum le știi tu pe toate, Romi!) ai cam dat-o în bară dacă ai intenționat să lovești într-un om de-al lui Mocio. Nu de alta, dar ITM, care între altele se ocupă și de accidentele de muncă, nu e condusă de un pesedist, ci de un liberal. Dacă nu știai (nici nu m-ar mira acest lucru), Iancu Panduru este un apropiat al lui Marcel Vela și un camarad de încredere, iar dacă tu, Romi, vorbești de o posibilă mușamalizare a accidentului de muncă respectiv, este chiar trist, pentru că ne demonstrezi că tu nu ai încredere în instituțiile statului, indiferent de cine sunt conduse. Și cu atât mai trist cu cât faci urarea macabră într-un moment ca acesta: „bine ați venit în mica Sicilie”, din care, după logica ta, fac parte cei care aveau obligația să informeze despre acest tragic eveniment. Adică camarazii tăi liberali, apropiații lui Marcel Vela.

Doi polițiști discută pe stradă :
– Bă, tu știi de ce e cunoscut Columb ?
– Nu, ba’, de ce ?
– Fiindcă a stat atâta timp, și nu l-au depistat aia de la FBI că a intrat in America fără viză.

Bancul e ceva mai vechi, între timp polițiștii s-au mai deșteptat la minte, normal, după o școală de un an și ceva, cu cursuri ținute la distanță, însă, la unii, coeficientul de inteligență rămâne cel din bancuri. Sau, cel puțin așa am crezut până nu de mult căci, să-mi fie cu iertare, ce minte a putut să aibă comisarul șef Aurel Coman, adjunctul IPJ Caraș-Severin, care i-a băgat în ședință pe subalternii pentru faptul că i-au ars la buzunare pe transportatorii frauduloși de material lemnos? Bă, nene, în loc să-i fi făcut raport pentru recompensă, să-i fi înmânat o diplomă, ceva acolo să cheme presa pentru a se lăuda în genul: „uitați, domnilor cum își face poliția treaba” sau să-i fi dat o bere, ditamai adjunctul inspectorului șef, mai, mai să-l ia la poceală pe agentul care, în prostia lui, chiar a crezut că a făcut un lucru bun, sancționând pe cei fărădelege.

Bă, prietene, vorbesc de agentul în cauză, dă-mi voie să-ți spun că nu degeaba ești milițian, pardon, polițist, că ești tare naiv. Tu nu te uiți la serialul ăla „Las Fierbinți”? Da? Doar când nu ești trimis în misiune? Normal, când ești nu ai cum să te uiți, e logic. Așa, și ce-ai înțeles tu din ceea ce face Robi, omologul tău din film? La un furt de găini, de exemplu. Cercetează, ia declarații de la martori, pune toate informațiile cap la cap și la sfârșit vine primarul Vasile și-i spune să claseze cazul că nu-i de nasul lui. Așa și tu cu don comisar șef, te-ai crezut artist, șmecher. Te-ai dat balenă în lighean că așa v-au învățat ăia în școală. Să fii vigilent, intransigent și impardonabil cu infractorii. Uite don agent că nu e așa, teoria e una, iar practica e alta.

Ai avut noroc prietene că ai scăpat doar cu atât. Doar cu vorbele comisarului furios că i-ai deranjat prietenii. Zi mersi că nu te-a luat la poceală, că nu s-o urcat pe tine cu bocancii, că nu ți-o frânt gâtul ca altădată să nu mai faci de astea. Să stai în banca ta, prietene, să nu-ți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala. Iar pe matale, don comisar șef, chiar nu te-am înțeles. Las câtă carte ai să te comporți ca un novice. Să dai dovadă de lipsă de profesionalism. Cere-te afară că faci Poliția de râs și nu pentru că l-ai făcut ca pe dracu pe agentul care ți-o stricat șustele, ci pentru că nu te-a dus capul că poți fi înregistrat…

De exemplu, obletele ar face bine să mănânce mai puțină carne, lapte, brânză, ouă pentru că, de la o vârstă, stomacul nu le mai digeră așa de ușor, și s-o dea pe zarzavaturi, să renunțe la cafea, la fumat și alcool, la bomboane și  biscuiți, la televizor, la mașina de spălat, să nu mai îmbrace haide care trebuie călcate, să folosească în baie un singur bec, nu două, că așa face și mama europarlamentarului Ghiță Falcă, să țină cât mai puține mâțe în casă, iar dacă nu poate să renunțe la ele, să le taie neaparat cozile, precum Hagi Tudose, Să facă duș nu doar în doi, ci în patru, cu vecinii de palier. O săptămână la unii, o săptămână la alții.

La fel și cu medicamentele, cât mai puține, că astea, după ce că sunt pline de otrăvuri, dau dependență și scurtează viața. Un leu economie de acolo, doi din partea cealaltă, mai o haină groasă, nu contează că e veche, și uite așa mai trece o iarnă fără să ne rugăm de copii să ne ajute, dar și înțelegând mesajul lu’ guvernanții care sunt: „că la toți ni greu, dar nu la toți la fel!”

Întreb și eu și să mă lămurească careva și pe mine de s-o putea: dacă obletele nu fumează, nu bea cafea, alcool, nu are pisici în casă, programează centrala termică la 18, hai 19 grade, iar becul din baie e folosit doar când vin musafirii, credeți că acesta va face economie la consumurile casnice mai mult decât cei care au toate aceste vicii? Nu? Și atunci? A, dau dovadă de civism și patriotism? Ptiu, drace, uite chestia asta nu mi-a trecut prin cap. Atunci să ne apucăm de economie, frați obleți!

Nu, nu am nimic. Absolut nimic, doar că, trecând zi de zi pe lângă o parohie de cartier unde se practică acest serviciu, iar nările mi se inflamează, ca de la tămâie, de mirosul de sarmale și cârnați prăjiți la felul II, nu pot să nu-mi pun întrebarea, ca un bun creștin ce sunt, câți dintre enoriașii amărâți ajung la un polonic de ciorbă, o lingură, două de pilaf ori piure? Câți dintre cei care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns să-și trăiască visele sub poduri, prin săli de așteptare din gări sau guri de canal, au avut norocul să fie opriți pe stradă de un om al Domnului și îndemnat să treacă pragul sălii de mese a parohiei? Că eu așa înțeleg să-ți faci pomană cu aproapele tău. Nu tu cu burduhanul plin, iar el cu mațele ghiorțăind de foame.

Iar de aici, o altă nedumerire la fel de mare: unde se duc banii obținuți din vânzările porților de mâncare? Intră în gestiunea parohiei și cu ei se cumpără candele, lumânări și iconițe sau ajung mai sus? Mai sus și de protopopiat? Sus, de tot, la Episcopie? Întreb, nu dau cu bota. Că așa zic unii. La Vlădică, la Episcopie, după principiul centralismului democratic. Eu nu cred. Bârfe și cârcoteli de oameni cu mintea odihnită. Că, vorba aia,  Vlădica are destui bani să hrănească o singură gură, pe a lui. El nu va ajunge niciodată șomer și cu atât mai puțin, muritor de foame. El este veșnic, în straiele lui preoțești, cusute cu fir de aur. Ș-apoi, la ce bun i-ar fi opulența din biroul episcopal, cu mobilă scumpă și bunuri care de mai care mai sofisticate și făcute pe comandă?

Bănuiesc că salariul Prea Sfințitului este unul suficient de mare pentru un singur om (pentru că la urma, urmei e și el om care mănâncă cu o singură gură, la fel ca noi toți), care nu are familie și nici moștenitori. Și atunci, ce să facă cu banii, că doar nu i-o lua cu el pe lumea cealaltă. Mă gândesc că are un salariu ca al prefectului sau al președintelui de Consiliu Județean, dar nu am de unde să știu asta pentru că, dacă veți încerca să aflați asta din declarația de avere o să primiți un răspuns pe măsură: „nothing found”, ceea ce în traducere liberă înseamnă că nu s-a găsit nimic din ceea ce vă interesează.

Totuși, unde se duc, când se duc, banii din porțiile de mâncare din bucătăria parohiei?