Însă, e ceva la care reșițenii sunt unici. Ceva la care se pricep ca nimeni alții în țara asta. La ceva la care sunt mai specialiști decât orice…specialist  în domeniu! Îi bagă în buzunar pe toți! Este vorba de tramvai. Și să începem cu începutul.

Cică: „La ce e bun, bă, tramvaiul ăsta într-un oraș pe cale să devină comună (ca și număr de locuitori)?” „Numai unul ca Tăiețelu putea să gândească la așa ceva”. „Tramvai ne trebuia nou?” „Cu banii aruncați pe tramvai asfaltai trei orașe ca Reșița”. „Lasă, bă, că tot din banii noștri face tramvaiul, doar nu-i aduce de la el de acasă. De aia ne-a mărit taxele și impozitele pentru la anu’”. „E un bandit, ascultați la mine. Îl știu de când lucra în uzină. Așa era și acolo, șmecheraș. Îl mai alege dracu’ peste doi ani”. „Nu vedeți cum arată orașul, parcă e bombardat.”  „A tăiat teii de pe bulevard, a desființat parcările, deși ar fi existat soluții. Am informații sigure că ăia cu proiectul prevăzuseră și parcări pe bulevard, dar el s-a opus.” „Da, da, și eu am auzit că s-au rugat de el, dar n-a vrut.” Păi cum să vrea, aduce platani din Italia” „Nu din Italia, bă, din Ungaria,” „Nu mai contează de unde, important că-i aduce, că teii noștri nu erau buni.” „Nu v-am spus eu, se crede mai deștept decât noi. Vai de curu’ lui și de al nostru că l-am votat.” „Eu nu l-am votat și nici nu îl voi vota.”

Despre lucrările la tramvai: „Se lăuda că îl termină la anu’, în decembrie.” „În ritmul ăsta? Cât e lumea.” „Aici ar fi trebuit sute de oameni. Să lucreze zi și noapte. Inclusiv duminica. Știi cum ne scoteau din CSR și UCMR la muncă, nu conta cum era afară.” „Așa e, uită-te la ei: doi cu sapa, cinci cu mapa.” „O freacă cât e ziua de lungă.” „Ce-au lucrat în șase luni? Mai nimic. S-au chinuit de le-o ieșit ochii cu tuburile alea de apă și canalizare, de la Confecții” „Că s-au chinuit, n-ar fi nimic, problema e că n-au acceptul ministerului și dacă ăia nu-l dau se opresc lucrările și atunci să-i văd pe unde scot cămașa.” „Până acum a fost cum a fost, dar o să vină ploile, zăpada, gerul. Vede Tăiețelu’ pe dracu.” „Mi-o spus mie unul din primărie că șina asta trebuia să ajungă în iulie și a venit abia acum, că n-aveau bani cu ce s-o plătească.” „Și acum o venit ruginită. Cine știe de pe unde au adus-o!” „Stai, că ăsta e abia începutul.” „Eu am auzit că nu ar fi trebuit sparte trotuarele. Să vedem de unde ia alți bani.” „De la impozitele noastre, de unde altundeva?”

Despre constructor: „Or fi ei austrieci, dar de lucrat tot cu ai noștri lucrează!” „Uită-te la ei, primul strat, adică «patul» cum ar veni, ar fi trebuit să fie cu pietriș or ei au început cu nisip. Unde au văzut ei așa ceva?” „Acolo ar fi trebuit piatră. Ce nisip! Ce pietriș!” „Asta ca asta, dar uită-te la calea de rulare. Să nu așezi tu șina pe traverse, unde ai mai văzut așa ceva?” „Ai dreptate, te-ai uitat să vezi ce buloane subțiri au pus acolo? Alea se duc dracului într-un an an, ca popicu.”  „Uită-te și la eclisele alea, trebuiau mai groase, mai solide.” „Alea mai groase sunt și mai scumpe, ce știi tu…” „Eclisele, ca eclisele, dar unde ai mai văzut stații pe mijlocul drumului?” „Bă, numai avioane are în cap primarul ăsta!”

Concluzia reșițeanului priceput  la toate: bani aruncați pe fereastră! Cu banii ăia să ne fi mărit pensiile.

„Hai noroc. Mâine ne întâlnim tot acilea, să vedem ce-o mai fi!”

Dacă ai știi cum a fost ieri, măi puiucule! Toată lumea cu capul pe sus, așteptând să-ți vadă elicopterul aterizând în stațiune. Unii erau convinși că o să ne faci o surpriză cât casa: să cobori cu parapanta sau cu parașuta de pe Domogled. Alții erau gata să parieze că o să apari la volanul „namilei” ăleia de Ford Raptor. Tu nici pomeneală de așa ceva, parcă intraseși în pământ până la genunchi, ca Făt Frumos (nu mai contează din care basm) și nu mai puteai să ieși de acolo. Dar o dată tot am tresărit când Touaregul instituției, cu care ai rănit un animăluț pe șosea, a oprit în dreptul agentului îmbrăcat în ținută de vară care dirija circulația. „Vineeeee!”, s-a auzit un glas patriotic din mulțime. „Cine vine, frate?” a replicat altul (la fel de implicat politic). „Vine Duncaaaaaa!”. Pe dracu, din mașină au coborât consilierii tăi personali în frunte cu Zache Rădoi pe care nici măcar liberalii nu-l cunoșteau, darămite cei veniți să te vadă. O mână de oameni, cât să-i fi băgat într-un autocar și un microbuz cu 19 locuri. Nu mai mult.

Că uitai să-ți spun, Romică, la câți producători erau adunați acolo, puteai bine mersi să ții festivalul în sala de ședințe a Consiliului Local din Herculane. Ori în cabinetul tău de la CJ. Voi nu și nu, ați ținut morțiș în fața statuii lui Hercules. Să-i faceți și lui o bucurie și să vadă și el, săracul, cum e la un târg de răchie și bucate tradiționale organizat de liberali. Adică, prost. Frumos ar fi fost să-l fi dat jos să se ușureze. Știi ce zic? Că i s-o fi umplut beșica de când stă pe soclu ăla. Poate la anu’, dacă anul ăsta nu v-a trecut prin cap.

Și încă ceva, Romi. Bă, dacă nu erau primarii din Cornereva și Luncavița, să-și trimită producătorii la târg, pardon, festival, ați fi fost de menune. Că n-am văzut crac de producător din comunele conduse de liberali. Bă, unul, unul singur să fi fost prezent acolo. Putea să fie din Lăpușnicu Mare, Armeniș, din Clisură, Răcășdia, Măureni, de oriunde, numai să fi fost. Dar cum să fi fost, bă, dacă nici măcar conducerea Consiliului Județean și nici primarii PNL nu s-au deranjat să vină la Herculane? Să nu mai vorbim de deputați, senatori, secretari de stat cu carnet de liberal. Măcar așa, de sanchi. Cum? Ei joacă în Liga Vela? Acum te înțeleg de ce nu au venit sau nu și-au trimis răchia, clisa și cârnații la târg!  

Așa că, sună-l pe Hurduzeu, „prietenul” tău și mulțumește-i că datorită pesediștilor ți-ai mai trecut în cont încă o realizare în mandatul ăsta. „Bă, Silvică, dau o bere când ne întâlnim, că dacă nu erați voi…” Cum, te-ai răzgândit și vii astăzi la Herculane? Păi ce să cauți? Că festivalul trebuia deschis ieri. Tu vii la spartul târgului, după ce s-a premiat cea mai bună răchie, cel mai bun sorice, cel mai grozav mălai? Ce dracu, bă, Romi, unde ai văzut tu așa ceva?

A, tu vii la crosul ce se ține pe cărările și potecile Domogledului. N-ai tu treabă cu țăranii ăia de la tarabă. De ce nu spui, bă, așa. În felul ăsta vii de acasă, Romi, din respect pentru festivalul pe care Consiliul Județean îl patronează de peste două decenii.   

Gardienii l-au luat cu binișorul, i-au dat și bani de buzunar, și țigări, dar el nu și nu. „Hai, măi, Costele, nu te mai prosti atâta. Du-te acasă, că te-o aștepta Maricica și nu te mai gândi la cât de bine o fost la noi. Hai, du-te, că de azi nu mai ești în porție la prânz.” , i-ar fi zis ăia care-l păziseră până atunci. El, nu și nu, părea iremediabil îndrăgostit de pușcăria aia. O nebunie, nu alta. De dragul clipelor minunate petrecute în spatele pereților reci de beton, ferite de ochii curioșilor, Jan Val Jan de la Găiești s-a întins de-a curmezișul drumului ce trece prin fața penitenciarului, dând peste cap circulația mașinilor, căruțelor, bicicletelor și trotinetelor. Și iar s-au rugat băieții de el, cum au știut ei mai bine: „Măi, Costele, ce draq, ești om în toată firea. Înțelege și tu că nu mai e de stat aici. Tu zici, dar o gură în plus la iarnă atârnă greu în bugetul sărac al țării. Așa că, du-te și caută-ți de lucru.”

În timp ce băieții încercau să-l convingă să plece acasă, de pe margine, oamenii, indignați, strânși ca la urs, îl luaseră cu huo: „la muncă, la muncă, nu la întins mâna!”, el se bătea cu curu’ de pământ. În cele din urmă se pare că va avea noroc și dorința i se va îndeplini: a fost amendat cu 2.000 de lei pentru tulburarea liniștii publice, măsură pe care nu o va contesta, iar judecătorul va face ce a făcut și prima dată. Și uite așa se va întoarce în pușcărie pentru alte 11 luni, căci, unde e mai bine ca la Popa Șapcă unde ai de toate: masă, casă și câte o mai fi pe acolo din seria „Surprize, surprize”?

Răspunsul bărbatului, unul demn de vorba aia bătrânească cu „bătaia e ruptă din rai”, îi lasă cu gura căscată pe toți cei prezenți: „ce-am făcut de mă amendați? Așa o alint eu dintotdeauna. Întrebați-o dacă nu e așa.” Femeia îi întărește vorbele, dând din cap, cu o grimasă de durere în colțul gurii. „Vedeți, așa ne iubim noi.” Și ca să vedeți că bărbatul era umblat în lume, a scris în procesul-verbal încheiat de polițist: „asta nu e faptă, soția nu a depus plângere”, semn că era la zi cu legislația referitoare la violența domestică în familie. Ce-o fi urmat când cei doi au ajuns acasă, Dumnezeu mai știe…

Întâmplarea asta mi-a amintit de o alta petrecută cu mulți, mulți ani în urmă. La o masă, sub o boltă de vie, El, Ea, fata și ginerele veniți de la oraș acasă, în concediu. Ea prinde curaj și se descarcă: că El stă mai mult la bufet, că are pe una văduvoane, că fumează prea mult. El: „bă, femeie, taci, că nu de aia au venit copiii pe la noi.” Ea, crezând în mintea ei că el se va îndrepta de rușinea copiilor, dă înainte: „că uite, vine iarna și nu avem lemne, că nu se duce să macine la moară, că o picat colțul la casă…” El: „fă, mai tacă-ți fleanca, că-ți dau una peste mâncătoare.” (ce guriță, ce buze moi, direct peste mâncătoare!) Ea, nu și nu. El se ridică, ia strachina cu ciorbiță de pui acrită cu aguridă și pleosc, i-o toarnă în cap. Moment de uluială, de liniște profundă și contemplativă. Doar bâzâitul unei muște, care da târcoale resturilor de mâncare împrăștiate în țărâna strămoșească, sparge liniștea rurală. Ea se ridică, pleacă și se întoarce îmbrăcată cu o altă bluziță cu nasturei și părul ud. Își umple strachină cu ciorbiță și tace mâlc până termină de mâncat.

Povestea asta are și un sfârșit, El și Ea au trăit împreună până la adânci bătrâneți. Ea fericită că El se potolise și nu mai sărea seara gardul la văduvoanea din tinerețe. Ba, mai mult, l-a îngrijit ca pe ochii din cap când El a căzut la pat, privind ultimii ani din viață pe fereastra cu geamul căcat de muște.

Două povești de Love Story mioritic, aproape identice, semn că nimic nu s-a schimbat în cei peste 50 de ani care despart cele două întâmplări. Sau cum ar zice cântecul: „când dragoste nu e, nimic nu e!” La români!

Să-ți explic, puiucule, ca să înțelegi și tu expresia aia populară cu „brânză bună în burduf de câine”. Ieri, la conferința de presă ți-ai amintit din nou de Spitalul Județean de Urgență Reșița (cred că de când a revenit Alina Stancovici pe funcție ai insomnii noaptea) și de parteneriatul transfrontalier cu Serbia, despre care recunoști (bravo ție), că nu suntem în stare să-l ducem la capăt, dacă nu se plătesc arieratele. Foarte bine ai făcut și frumos din partea ta că ți-e gândul și la altceva în afară de certuri, de postări și comentarii zilnice pe Facebook.

Sincer, când am văzut una ca asta, mi-am zis că: „uite, bă, la Romi al nostru, cine o zis că o ține tot în scandaluri și procese?” Dar, vorba lu’ Nicu Novac: „lumea-i rea, lumea-i dușmană”, iar tălică nu te poți abține să nu sari măcar cu gura. Te mănâncă undeva și nu te lași. Așa cum ai făcut-o ieri când, în loc să te fi arătat optimist, dacă nu chiar vioi (ca la început de săptămână), ți-ai amintit de toate ce le ai în cap de la începutul mandatului, legate de arierate, parteneriat și spital: „Spitalul nu are altfel absolut nicio șansă să-și revină!” Ce dracu, bă Romi, ești om în toată firea, cu experiență de viață pe pământ și-n aer, ești umblat în lume ba cu bicicletă, ba cu motorul,, ba pe schiuri și patine cu rotile, cu sute de ore de zbor cu elicopterul, ce-ți veni să zici una ca asta? În loc să ne încurajezi, să ne spui că o să fie bine, tu mai rău ne arunci în depresie. Nu ai deloc tact, n-ai învățat nimic de la șeful tău Vela și de la prietenul Nelu Tăițelu. Da’ nimic, nimic.

Și mai ziceai să vină parlamentarii toți, să vă așezați la un șpriț și să găsiți soluții pentru spital. Bă, Romi, mă faci să râd, bă! Cum să vină bă, Mocio, când tu cu două zile înainte îl făceai „creatură politică”? Cum? Ai fi tu cine ai fi, dar la cum le vorbești „Hurduzeilor, Popovicilor, Vrîncenilor și Ciascilor” nu vei reuși niciodată să aduci liniștea în județul ăsta. Dimpotrivă!

Sau, cel puțin așa au lăsat impresia: liniștiți, stăpâni pe situație, încrezători în alegerile din 2024. Și uite așa am fost convinși că vom trece fără probleme peste problemele acestei ierni. Că n-o să ne pese nici de coșavă, nici de crivăț, nici de gazele rușilor, nici de aia, nici de ailaltă. Că la cât de grijulii sunt, nu se vor putea așeza  la masă fără să se întrebe: „bă, poporul ăsta are bani de plătit facturile la gaze și curent? Are cu ce să-și cumpere varză de băgat la butoi, gogonele și alte legume de sezon?”

Da’, uite că nu fu să fie cum încercară să ne ducă cu zăhărelul.  Săptămâna trecută, ce se gândiră ei stând la un mic cu muștar și un țap cu bere: „ia să le majorăm noi impozitele pe case, vile, bordeie, magazii de mână și alte acareturi, ca altădată să nu mai fie atât de naivi și să creadă că tot ce zboară se mănâncă.” Bă, nea Nicule, bă, nea Marcele, vouă nu vă e rușine, bă, să majorați impozitele cu până la 50%? În plină criză, când mulți dintre noi nu se vor putea căca de foame și se vor scobi în cur să plătească facturile la gaze și curent, voi vă gândiți cum să mai luați un rând de piele de pe noi? Voi sunteți întregi la cap de faceți una ca asta? În loc să vă fi gândit cum să ne faceți iarna mai ușoară, mai puneți un bir pe noi? Ia, spuneți? Acum nu mai puteți da vina unul pe celălalt: „că noi n-am vrut, dar n-au fost de acord peneliștii.” Și invers. Bă, nea Nicule, ai îmbătrânit degeaba (mai bine zis, ești pe cale să o faci), te credeam oltean de omenie, cu dragoste de popor și de țara și când încolo, te iei după Marcel, punându-ne să strângem cureaua. Păi asta e treabă?

E pe dracu, de aia zic, duceți-vă după colț și dați-vă două palme, ca să nu vă dăm noi două șuturi în cur!