Neglijența e cu atât mai surprinzătoare, cu cât și fiica, Andra Stroie, dar și ginerele său, Ionuț Stroie, sunt politicieni cu vechi state, ginerele fiind chiar purtătorul de cuvânt al PNL. Sigur, dacă i-ar fi întrebat pe cei doi despre asta, nu s-ar fi ajuns aici. Ignoranța sa a fost taxată prompt de liberali care au depus în instanță o contestație în acest sens. Și cum lucrurile s-au adeverit, independentului Traian Pleșa i-a fost invalidat mandatul de consilier local. De aici și supărarea acestuia, care a tăbărât pe candidatul PNL de la parlamentare, Dumitru Rujan.

Supărarea e de înțeles. Te zbați să convingi neamurile, prietenii, cunoscuții ș.a.m.d. și pierzi ca nu știu cine din cauza unei legi care te obligă să faci ceva, iar tu îi nesocotești paragrafele, aliniatele și literele. Să-ți dai cu tesla, nu alta. Dar ceea ce nu înțeleg este de ce Traian Pleșa nu e supărat pe el însuși din cauza prostiei pe care a făcut-o, ci i s-a pus pata pe deputatul Rujan căruia i se adresează cu apelativul de „individ” și pe care îl face „pierzător, care nu a făcut nimic pentru comunitate.” „cerșetor de voturi.” Nu înțeleg ce are sula cu prefectura.  În primul rând că, din câte se știe, nu Rujan ar fi depus contestația, ci altcineva din PNL. Chiar dacă ar fi fost așa, acțiunea ar fi fost făcută în urma consultării cu colegii săi. În al doilea rând, disputele politice de acest gen sunt obișnuite în campaniile electorale. Fiecare partid își trage spuza pe turta lui. Politica nu e un joc de societate pentru domnișoarele cu fustițe și codițe. N-a fost și nici nu va fi. Mă mir că Traian Pleșa, altfel un onorabil cetățean al urbei, nu înțelege acest lucru, cășunându-i-se pe Dumitru Rujan care pe bune dreptate se întreabă: „Și când am sprijinit-o pe Andra la primărie, tot așa mă priveați, domnule Pleșa? Tot ca pe unul care nu făcea nimic pentru comunitate și care doar cerșea voturile localnicilor alături de ea?”

Multe spune omul la supărare doar că, până una, alta Dumitru Rujan nu este chiar un pierzător, ci un deputat cu voturile luate și de la caransebeșenii pe care îi invocă, are o afacere prosperă, nu a stat cu mâna întinsă la banii publici și n-am auzit pe cineva să-i reproșeze ceva legat de nu știu ce șmenuri. În vară, la alegerile locale, a pierdut la mustață, când puțini îi dădeau vreo șansă, iar lu’ Felix i-a dârdâit curu’ până la numărarea ultimului vot.  

Pentru binele Republicii Gugulania, eu zic să vă dați mâinile și să beți o cafeluță la terasa lui Rujan pe care i s-o pus pata să o demoleze marele câștigător, Felix.

El, în bucătărie, în timp ce-și verifică mesajele și like-urile la postările de pe Facebook.

– Ce mâncăm în dimineața asta?

Ea, în baie, în fața oglinzii, pentru spălat, fardat, rujat, parfumat:

– Ia și tu ce vrei din frigider.

El, cu gesturi plictisite, deschide ușa frigiderului. Câteva clipe de inspecție.

– Iubi, nu-mi place nimic din ce e aici. Nu mai avem zacuscă din aia bună?

Ea, apărută în pragul ușii de la bucătărie:

– De la mama?

– De la mă-ta! Aia e zacuscă? De la șpaga aia cu permisul de conducere.

– Nu mai e, scumpi. Din păcate n-au fost decât cinci borcănele. Da’ vezi că din șpagă mai sunt alea cinci ouă și borcanul cu dulceață.

– Și din pui ce-o mai rămas?

– Mai avem în congelator jumătate, că jumătatea cealaltă i-am dat-o lu’ mami, să mănânce și ea pui crescut la curte.

– Iar lu’ mă-ta?

După scandalul cu nefericitul ăla de fost ministru al Sănătății mi-am zis că nu voi mai auzi de un fomist mai mare decât nea Nelu Tătaru, care să s-a vândut pe 50 de lei și un cofrag mic, cu ouă. Dar uite c-or apărut puii ăștia de milițieni, care merită cu prisosință diploma și titlul de „Fomiștii anului.” Bă, voi chiar vă bateți joc de șpagă? S-au terminat, bă, euroii și dolarii de v-ați dedat la găinării de acest gen? Rușine să vă fie că ați dus șpaga în derizoriu. Nu vedeți bă, cât de penibili ați ajuns? În timp ce șefii voștri fac averi din șpăgile primite voi vă mulțumiți cu trei sarmale și o măslină. Bă, din cauza unora ca voi, spaga asta își va pierde din credibilitate. O să se aleagă praful de ea. O să-i ducem dorul într-o zi. Dacă v-au cumpărat ăia cu zacuscă și dulceață din producția proprie, cu siguranță ați fi în stare să vă vindeți și pentru o burtă de mâncare. Nu contează că e ciorbă, păsulă frecată ori pomana porcului, important e să fie mațul plin. 

Pentru că n-ați avut niciun respect față de instituția șpăgii, i-o v-aș fi condamnat la zece ani de închisoare, nu la doi ani și jumătate, și ăia cu suspendare, cu cât au considerat de cuviință judecătorii, fomiștilor ce sunteți! Să vă învățați minte de altădată!

Că uită-te la Cholo de Buzău și Bunelu de la Plenița. Trei ani de sprițuri, de sindrofii, de șeptic, țintar și popa prostu’, de vizite comune pe șantierele patriei, de tăiat panglici și, dintr-o dată dușmani. Da’ nu așa, să le treacă peste o oră,  ci rău de tot, să nu se mai vadă, să nu mai audă unul de altu’. Că auzi, Gogule, ce-o zis nen-tu Ciucă zilele trecute: „Eu personal nu voi mai face niciodată o coaliţie cu PSD.” Gogu, tresărind: „Zău, nene, așa o zis? O fi avut ’mnealui vreun motiv să spună asta.”. O fi avut săracul că l-am și auzit zicând: „Am intrat în politică cu sufletul deschis că putem să facem lucruri şi am acordat credit, inclusiv PSD, trecând peste toate cele despre care ne aducem aminte, ce s-a întâmplat şi ce au făcut de-a lungul timpului.”. Gogu, atent la citatul meu: „Aici îl atinge rău pe Marcelu. Îi dă peste nas de nu se vede, că și eu l-am auzit zicând: «Am pus umărul să facem ce aveam de făcut pentru țară, pentru că erau momente și încă sunt momente deosebit de dificile.» Păi e frumos, bă ce-o făcut? Să vorbească așa despre prietenul său, Cholo, și despre partidul cu pesediști cu care s-a înfruptat din roata de cașcaval, ciolanul afumat și rahatul ăla vrac?”

Frumos, nefrumos, asta e. L-o fi luat și pe el săracul gura pe dinainte, că nu e ușor să taci și să înghiți. La un moment dat ți se pune. Dar eu stau și mă întreb dacă după alegeri tot așa o gândi nen-tu Ciucă, Gogule?  Dacă tot la fel de bățos va fi ca și acuma? „Bă, nene, eu cred că dacă nu ajunge președinte pe Ciucă al meu o să-l văd la emisiunea aia la care în juriu e Niculina Stoican: O vedetă populară. cu cântarea aia de la dumnealui de acasă: Busuioc de la Plenița// Răsădit de daica Mița// Miroase ca lămâița// Că i-a facut umbra cu țâța// Și l-a stropit cu gurița, și tot va vorbi lumea de el, ceea ce nu se va întâmpla cu Cholo dacă o fi să piardă alegerile!

Dar cu cât m-am apropiat de el, mi-am dat seama că nu seamănă, după haină, după port, cu un om al locului. Cu un ruscan care își plânge soarta lăsată de ce Cel de Sus, ci mai degrabă cu un învățat. Și ce făcea el acolo? Ședea și medita. La început am crezut că medita precum Grig Bivolaru, dar era mai mult decât atât. Mai mult, citea din Cartea Schimbărilor, Cartea Poeziei, Analele Primăverii și ale Toamnei. Și oricine ar fi trecut, și-ar fi zis: „Doamne, să nu-mi spui că mi l-ai scos în cale pe Confucius,  bătrânul filosof chinez?” Că din profil  semăna Confucius  pe la 40 de ani. Oricui i s-ar fi făcut pielea de găină căci, totuși, Confucius e Confucius nu baș un președinte de organizație municipală care își schimbă doctrina și ideile în funcție de partidele pe la care trece.

Dar ce să vezi. Când am ajuns în dreptul omului care medita înconjurat de cărți, am exclamat ca un personaj  din filmul lu’ Sergiu Nicolaescu: „E Felix, bă. E Felix al nostru! Felix, bă Felix, bă!” El nici măcar nu a ridicat privirea din carte. Nici măcar nu a dat un semn că m-ar fi auzit. Cu toate astea, eu m-am liniștit. Mi-a venit inima la loc. Înțeleptul primar de Caransebeș stătea la margine de drum și filosofa, precum Confucius despre care vorbeam. Repet, privit din profil, ai fi zis că era Confucius.

Despre ce filosofa? Despre o pupilă, despre un pupil. Despre șah și piesele de șah. Că pe astea le mută nu știu cine. Confucius nu le avea cu șahul, de aia Felix ar fi fost bun să fi trăit pe vremea lui. I-ar fi dat lecții. Pe fond Felix avea perfectă dreptate. Fiecare dintre noi avem la un moment dat o pupilă sau un pupil. Și Mocioalcă, și Vela au avut și poate încă mai au așa ceva. Asta este în esență ideea gândirii filosofice a lu’ Confucius de Rusca Teregova.

Doar că, dacă Marcel Vela n-ar fi avut un pupil (ci o pupilă) la vremea respectivă, Felix al nostru nu mai ajungea în veci primar. Ar fi bătut și astăzi mingea în curtea școlii și i-ar fi făcut campanie lu’ Marcelino și lu’ Mitru Rujan, lipindu-le afișele și distribuindu-le fluturașii electorali în oraș. Așa și cu Mocio, pe care îl pomenește chiar și când nu mai e în partid.

Chestia cu pupila ți se potrivește și ție. Că dacă nu erai tu, Stana nu ar fi ajuns niciodată să conducă Casa de Cultură, iar la Zilele Cetății și ale orașului, n-am fi văzut crac de manelist și nici manele cântate în centru, lângă fântâna lu’ Oprea. Asta, dacă tot e să vorbim despre pupili și pupile, Felix, bată-te norocul să te bată de Confucius ce ai ajuns tălică!