Bine, în cazul tău  nu e vorba ca la ăia, de constituire de grup infracțional organizat cu scopul de a-ți fura mioarele, pentru că nu le ai. Ce ar putea să-ți ia în afară de cele două case pentru care te judeci? Eventual caii de la bicicletă. Sau clăparii de la skiuri. Dar nu despre asta e vorba, Ioha, ci despre răutatea lumii, de gura spurcată a unora care, dacă s-ar, putea te-ar toca ca pe vrejul de dovleac pe care îl dai la rățuște amestecate cu făină de mălai.

Că vorba aia, ce-i freacă pe ei la ridiche că ai făcut teren de golf la Vila de la Neptun? Și dacă l-ai făcut, ce-i cu asta? Că doar nu o să-l iei cu tine acasă, la Sibiu, după ce-ți termini mandatul. Să fim serioși. El va rămâne moștenire poporului pe care l-ai iubit și cu credință l-ai servit și ăluia care vine în locul tău la Cotroceni. Treaba lui, dacă nu știe să joace golf, tu ți-ai făcut datoria cu vârf și îndesat precum personajul principal din Apus de soare: „Că terenul de golf nu e al meu, ci al urmașilor mei, ș-a urmașilor, urmașilor mei în veacul vecilor.” Și după cum stau sondajele lui Pieleanu cel neprihănit, Cholo este proximul urmaș. Apoi vor veni alții și alții până vei intra definitiv în istorie.

Eu zic să te liniștești, Ioha, bea un pahar cu apă rece și trage adânc aer în piept. Așază-te pe scăunelul ăsta și gândește-te la câte lucruri bune ai făcut pentru noi în cei zece ani în care ai dormit, scuze, ai domnit. Și nu mai pune toate minciunile astea la suflet, că-ți faci singur sânge rău. Că are dreptate Batistuță, adică Rareș Bogdan, când spune că ăla nici măcar nu e teren de golf. Că dacă ar avea măcar niște găuri săpate de coropișnițe și șocâți, ai mai zice, dar așa, cu doar trei găuri și câteva broscuțe orăcăind pe lângă balta aia … Și dacă nici Batistuță nu știe, atunci cine? Sunt oameni răi, Ioha, care după ce ți-or luat alea două case vor acuma să-ți strice și reputația ta de neamț cinstit ce ești. De asta zic, nu te lăsa, chiar dacă e să mori cu ei de gât căci tu nu faci parte din categoria aia de „neamț, neamț cotofleanț.”, din copilăria noastră măi, Ioha!

De pildă, dacă peștii sar deasupra apei, vrăbiile se tăvălesc în țărână, iar muștele îți intră în casă, e semn de ploaie. Mai departe, când câinii latră la lună, e semn de ger, când porcul pentru îngrășat mănâncă bine, va fi vreme frumoasă, că după o iarnă aspră urmează un an an bogat pentru agricultură. Și tot despre iarnă se spunea în popor că, va ninge când câinele se tăvălește pe jos ori ciorile se strâng grămadă. Și de la oamenii ăștia simpli, au învățat și meteorologii ceva. Sau mai multe. De la Nicolae Topor, singurul meteorolog cunoscut în copilăria mea, a rămas o vorbă celebră: „Când o să vedeți porcul ducând paie în cocină, atunci să știți că o să ningă.” Și așa era.

Niciodată nu mi-am putut, însă, imagina că omul va inventa tehnologia care prevede prognoza meteo pentru o săptămână două. Și uite că s-a întâmplat, iar după ce m-am obișnuit și cu asta, au fost inventate mașinării și mai sofisticate care anunțau ziua, ora și minutul în care va ploua, va bate vântul, va ninge. Și iar m-am zis că asta e maxim ce poate da gândirea umană în materie de vreme. Până acum două zile când am citit că prima ninsoare din iarna asta va cădea în 3 decembrie. Deci, nu dacă va ninge săptămâna asta sau cea viitoare, ci în decembrie. Peste două luni! Mai mult de atât, se precizează și zilele în care va ploua, 3, 6, 7, 15 și 24 decembrie, ba chiar și temperaturile. La fel și pentru ianuarie, când va ninge doar într-o singură zi, 27, ori pentru februarie, cu temperaturi de până la 19 grade și cu șanse zero să ningă.

Să mai am curajul să zic ceva? Poate legat de vremuri (cu două rânduri de alegeri), nicidecum despre cât de cald va fi în 30 ianuarie, ora 14 și 13 minute.

„Mă doare la bască de ce zicea nea Nelu”, ar fi spus Klaus Iohannis, celebrul «Dulap» de la Cotroceni, la o întrunire cu intelectualii din PNL. Și nici de pesedeii lui Cholo care se bucură că am pierdut în instanță două case. Fraierilor, din șase case am pierdut două, dar tot mai rămân cu patru și una primită moca de la statul român. Bă, amărâților, ce sunteți voi, sfatul meu e să nu vă bucurați de răul altuia, că vă bucurați degeaba. Că ANAF-ul o să-mi ia banii când o să vă vedeți voi ceafa. Oi fi eu înalt ca bradul, dar  nu-s prost cum mă credeți voi. Că dacă aș fi fost prost, ca gardul, de exemplu, nu v-aș fi condus cu atâta destoinicie timp de zece ani. Că voi în loc să munci, nu faceți altceva decât să mă bârfiți. Să vă fie rușine.”

După aflarea sentinței, cea cu returnarea chiriei încasată ilegal pe cele două case, Plăvanu’ de Sibiu l-a sunat pe Bunelu:

– Necușoare, sunt eu, Iohann

– V-am recunoscut imediat, domnule președinte…

– Știu, mi-ai mai spus, după melodia de la telefon.

– Exact, domnule președinte. Cu ce vă pot fi de folos?

– Măi, Necușoare, câți membri de partid spuneai că sunt în PNL?

– Mulți, domnule președinte. Mulți și buni.

Plăvanul, nervos:

– Ce înseamnă, bă, mulți? Sute? Mii?

– Zeci de mii, domnule președinte.

– Toți cu cotizația la zi?

– Până la ultimul leuț!

– Bine, Necușoare, mi-a venit inima la loc. Strânge de la fiecare un euro, doi, să achit ăia 250.000 de euro pe care instanța îmi cere să-i restitui.

– Domnule președinte…

– Niciun domnule președinte, că și eu am făcut atâtea pentru voi, băi Ciucă, băi!

Așa și cu Iohann, Dulapul de la Cotroceni. Că de ce s-a bronzat pe plajele altora și nu pe ale noastre? Sau, de ce în zece ani de când e președinte doar a frecat menta și nu s-a implicat în promovarea programelor naționale de creșterea șeptelului, a suinelor, ovinelor și tăurașilor? Ori să-l fi văzut și pe el poporul o dată, o singură dată, la Ziua Recoltei, la o pastramă și o cană cu must. E adevărat, Ziua Recoltei nu e Oktober Fest și nici măcar Fășangul din Postul Mare. Dar, câtuși de puțin, nu i-ar fi stricat oarece popularitate cu o plasă plină cu gogonele, gogoșari, o țelină, o legătură, două de pătrunjel.  Sau, vorba ta, Gogule, să fi bătut măcar un cui în perete de care să-și fi agățat tabloul de nuntă, cu el ginere și Frau Carmen, mireasă. Prostii de genul ăsta, numai să-i găsească bietului om nod în papură.

Astăzi au găsit altceva, că de ce Cholo și ai lui nu sunt de acord cu schimbarea legii care i-ar permite să candideze pentru parlament? Unde scrie că s-ar fi făcut gaură în cer dacă amendamentul liberalilor ar fi trecut la vot? Și dacă s-ar face o gaură, tot nu s-ar vedea că cerul ăsta (doar am învățat la școală) este imens, de la plus la minus infinit. Aici au dreptate liberalii, de ce, acu’ douăzeci de ani amendamentul trecuse, iar acum nu? „Păi, da, bă, le-ar fi dat replică Cholo, atunci era vorba de nea Nelu Cotrocelu, nepotul de văr a lu’ Tutankhamon, pe când acuma…”

Sincer, îmi pare rău unde s-a ajuns. Cholo să-l facă mincinos pe Bunelu, iar Bunelu să-i bată obrazul lu’ Marcelu, e deja prea mult. În numele prieteniei ce-i animă de vreo trei ani, pesedeii și liberalii ar face bine să-și dea mâinile, să lase dracului dușmăniile din ultimele zile și să se împace la un șpriț și o pastramă. Să-i găsească și lu’ amărâtul de Iohanis o slujbă la parlament. Măcar de liftier, până și-o băga dosarul de pensionare.

Sigur, Greuceanu avea și el un interes în toată povestea asta căci, întâmplător, citise un anunț la mica publicitate, cum că Împăratul Roșu din vremea aceea promitea jumătate de împărăție și pe fie-sa de nevastă, celui care avea să aducă din nou pe cer soarele și luna, pe care le furaseră trei zmei recidiviști constituiți în grup infracțional organizat, dați în urmărire internațională. Împărăția ca împărăția, că vorba aia, ce să fi făcut el cu atâtea bordeie, băi comunale și drumuri desfundate, că la administrație era praf. Lui i se aprinseseră călcâile după fătuca ai de împărat, o fâșneață de domnișoară, după care salivau toți prinții, dregătorii și cavalerii din împărățiile învecinate. Și chiar dacă n-avea nici 16 ani, ta-su ar fi dat-o la schimb pentru soarele și luna care parcă intraseră în pământ, că pe vremea aia majoratul începea cu vârsta de 14 ani.

Este adevărat, în toate basmele lui Ispirescu, Făt Frumos din lacrimă, din tei sau din ce-o fi el, ajunge colecționar de capete de balaur, zmei și zgripțuroaice și nu pentru că el ar fi cel mai viteaz, ci pentru că așa vrea autorul. Greuceanu, însă, n-avea nevoie de una ca asta. El chiar era viteaz, un polisportiv desăvârșit, care a pornit în viață de jos: mahala, Club Sportiv Școlar, Steaua, FCSB ș.a.m.d.  Practicant de lupte greco-romane, de jiu-jitsu, kendo și kickboxing, campion național, european și mondial (poate ar fi fost și olimpic, numai că la la olimpiada la care a participat s-a îmbolnăvit înainte de concurs) titlul de mare maestru și medalia Meritul Sportiv Clasa a III-a, i-a făcut varză pe cei trei frați zmei, pe nevestele acestora, mamele, soacrele și pe tot neamul lor. Și uite așa, Greuceanu a eliberat soarele și luna, din beciurile alea în care fuseseră încuiate de zmei, dovedind lumii întregi că se trăgea din geți, cei mai viteji și drepți dintre traci, ca și Ștefan cel Mare, de altfel, Mihai Viteazul și Adi Minune.

Ei, și uite așa va fi și cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Poate și cu Mircea Geoană, în caz de o catastrofă naturală gen: ploaie de stele, eclipsă de soare și de lună că, vorba aia, și ei se trag din neamul Greucenilor, geților, tracilor și ai cui or mai fi trăit pe acest pământ. Așa că nu vă mai faceți griji, România va fi bine când va scăpa de brontozaurul de la Cotroceni!

Puiuc, fiecare pamflet al meu ți-a sporit popularitatea. Te-am făcut cunoscut nu doar în Reșița ori Caransebeș, ci și la Cănicea, Cârnecea, Pârneaura și Sacu. Fiecare like pe Facebook era o înjurătură pentru mine și o bilă albă pentru tine. Hai, recunoaște, fiecare comentariu urât la adresa pamfletului te întărea și îți dădea puterea să mergi mai departe, luptându-te precum Greuceanu, Făt-Frumos din Dumbrăvița și Țugulea Taichii cu pesediștii, ziariștii (cu unii, nu cu toți) și chiar cu liberalii care nici acum nu-ți înțeleg filosofia de viață cea, cu „când lucrez, lucrez, când mă distrez, mă distrez, chiar și la LOFT!”

Cu siguranță că, involuntar, și datorită mie și lui Stanciu, de la Express de Banat, ai ajuns să fii cel mai popular personaj politic din Banatul de Munte, numele tău fiind rostit tot din două în două minute, până și de copiii de școală primară care arată cu degetul spre-naltul cerului: „Uite, mamă, trece Dunca cu elicopterul.” Și tot datorită nouă, ai avut parte de cea mai fericită clipă a vieții tale politice: aceea de a candidat  PNL pentru Senatul României. Colegii tăi din BPJ te-au votat, chiar dacă i-ai suspectat de toate relele adunate în Banatul de Munte. Iar dacă Bucureștiul, recte Bunelu Ciucă, Motreanu, Batistuță & comp. vor valida lista, vei ajunge senator. Nu senatorul melcilor, ci senatorul tuturor cărășenilor. Și asta, și datorită mie și lui Stanciu.

UPDATE

Ce m-aș fi făcut fără tine, Romi? Fără prostiile și tâmpeniile tale debitate în acest mandat? Sper să-ți dea Dumnezeu sănătate, să nu-ți schimbi niciodată năravul, că în felul ăsta voi avea și eu o pită albă de mâncat!