15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Victor Nafiru
bazin inot

Lucrările au demarat zilele trecute, în ciuda pesimismului unora legat de demararea acestui proiect.

„La bazinul didactic au început lucrările. La un moment dat, se prefigurau poticneli din cauza unor neconcordanțe în proiect, dar, în cele din urmă, au reușit să se armonizeze lucrurile. CNI a dat ordinul de începere, constructorul a venit, s-a instalat și s-a apucat de treabă”, ne-a mărturisit primarul Caransebeșului.

Viitorul bazin didactic va avea dimensiunea de 25 m x 15,4 m și o adâncime de 1,8 m. Pentru zona etajului sunt prevăzute gradene pentru spectatori, cu o capacitate de 124 de locuri, o sală de forță și una pentru gimnastică aerobică, dar și vestiare pentru public și antrenori. Licitația pentru construirea bazinului a fost organizată de CNI, iar valoarea investiției se ridică la 20 de milioane de lei.

liceul dragalina

Fruntașă la atragerea banilor europeni, administrația locală a obținut, printr-un proiect european, o finanțare de 4,5 milioane de euro. Constructorul va interveni cu lucrări de consolidare a structurii edificiului, având în vedere faptul că acesta a fost construit în urmă cu mai bine de un secol, precum și lucrări de reabilitare și eficientizare energetică.

„Este o lucrare amplă. Pe lângă reabilitare termică și eficientizare energetică, se va interveni asupra edificiului cu lucrări de consolidare. Proiectul este cu adevărat deosebit și va fi o combinație între vechi și nou. Le va plăcea tuturor la final, sunt convins de acest lucru”, a spus Dumitru Ursu, primarul orașului Oravița.

De precizat că, administrația locală a redat elevilor o altă clădire emblematică a orașului – fostul Gimnaziu de Fete „Regina Maria”, unde învață în prezent peste 100 de copii din ciclul primar.

bust eminescu

Momentul a fost marcat de prezența personalităților locale și județene, primarul Felix Borcean, funcționari din administrație, parlamentari, președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, oameni de cultură, un numeros public.

Prea Sfințitul Lucian Mic, episcopul Caransebeșului, a oficiat tradiționala slujbă de pomenire. Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Adrian Dumbravă, a surprins asistența, recitând o poezie din opera eminesciană, iar Gheorghe Jurma, ca de obicei, a vorbit despre însemnătatea operei lui Mihai Eminescu.

Bustul este turnat în bronz, iar soclul este din marmură de Ruschița, lucrarea aparținând sculptorului Linda Saschia Menczel din Timișoara, prezentă la ceremonie. Lucrarea face parte din proiectul cultural „Aspecte și valori eminesciene în Banat”, promovat de Episcopia Caransebeșului, prin Societatea Femeilor Ortodoxe.

La reușita acestui proiect, un merit deosebit îl are cunoscutul om de afaceri, Adrian Dumbravă, care a contribuit, financiar, cu mai bine de 50 la sută din valoarea lucrării, diferența fiind suportată de Consiliul Județean. Considerat de unii vorbitori drept ctitor al acestui monument, Adrian Dumbravă nu este la primul gest de acest fel. De când s-a întors la Caransebeș, la fiecare mare sărbătoare-Crăciun ori Paște, a făcut posibil ca în Caransebeș să aibă loc evenimente artistice adecvate momentului, cu participarea unor nume importante ale culturii și vieții artistice românești.

depunere dosare

Silviu Hurduzeu spune că oamenii s-au săturat să asiste la scandalurile din CJ, la jignirile și apostrofările în public făcute de Dunca nu numai în ședințele  de CJ, ci și pe pagina sa de socializare.

Candidatul PSD la Consiliul Județean că, spre deosebire de actualul președinte liberal, el construiește și nu dezbină, reușind să adune în jurul său susținători din toate categoriile sociale și profesionale, dar mai ales mulți tineri, cum nu s-a mai întâmplat de mult în organizația pe care o conduce în prezent.

„Funcționăm astăzi ca o echipă, ca una puternică, cea mai puternică pe care am condus-o de când sunt președintele PSD Caraș-Severin. Cred că simte toată lumea acest lucru, pentru că nu cred că primarii care au venit la noi de la PNL ar fi venit într-o echipă slabă, indiferent de cât de mult le plăcea de mine și cât de mult nu le plăcea de altcineva. Eu cred că au ales PSD pentru că e cea mai puternică echipă, echipa câștigătoare! Mi-e foarte clar simt acest lucru, simt și eu simt energia colegilor mei, simt energia cetățenilor.”, a mărturisit Silviu Hurduzeu.

Iar cetățenii nu-i dau de ales candidatului PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin la alegerile din 9 iunie. Mesajele pe care Silviu Hurduzeu le primește de la oameni prin localitățile județului pe care le vizitează, în care poate ajunge cu ochii închiși și nu cu GPS-ul, precum Romeo Dunca, sunt cam aceleași

Mai mult de atât, pe unde merge există un curent favorabil schimbării la Consiliul Județean „Mi se cere peste tot pe unde merg să scap județul de Romeo Dunca, de acest aventurier care n-a adus nimic în Caraș-Severin în afară de fărădelege și scandal! Și asta am să fac. Le promit că, după alegerile din 9 iunie, mă întorc la Consiliul Județean Caraș-Severin!”, îi asigură Hurduzeu pe cărășeni.

P. E.

martie 2023

La citirea acestei declarații, Romeo Dunca a luat pur și simplu foc. În stilu-i caracteristic, și-a amintit că timp de trei ani și jumătate a fost într-o permanentă luptă, la CJ, cu consilierii social-democrați.

„Prezența candidaților PSD, de teapa lui Crina ,Nedelcea, Popovici, Bașag, Miloș, Ene sau infractoarea condamnată penal Borchescu Elena, pe lista de consilieri CJ nu lasă nici o cale la nici o negociere de alianța cu gașca. Alianța infractorilor ,a faliților, a hoților de parfumuri aruncați în urzici, a țeparilor sau a celor care aleși de cetățenii localităților, le taie exact acestora din bugete banii nu poate avea loc în mandatul meu. Sigur că județul, odată scăpat prin votul cetățenilor de aceste specimene pe persoana fizică, poate intra în orice concurs de soluții benefice acestuia. Ele vor fi primite cu bucurie, cu atât mai mult dacă sunt propuse de membrii PSD responsabili de la centru.”

În opinia candidatului liberal, Silviu Hurduzeu nu știe ce vorbește când spune că după alegerile din 9 iunie, la Consiliul Județean Caraș-Severin va funcționa alianța PSD-PNL.

Aberațiile lui Hurduzeu cum că vom face alianțele lui pește, vor fi cu siguranță dezmințite de liderii noștri locali PNL care doresc un fermitate câștigarea alegerilor de la CJ.

Acesta poziție fermă îmi aparține personal deoarece nu am discutat acest aspect în ședințele de partid. Motiv pentru care nici nu cred că cineva poate vorbi în numele meu și al consilierilor PNL care odată aleși vor ridica mâna în CJ.”, a mai spus Romeo Dunca.

P. E.

Când l-a văzut cât de concentrat era (aproape că nu-l simțise când a intrat în cabinetul său de lucru), nea Ciucă i-ar fi zis:

– Ce-i cu atâta muncă pe capul tău, Iohanne? Mai odihnește-te și tu că, vorba aia, te surmenezi la cap acum, înainte de pensie. Zău, Iohanne. Ți-o spun ca la fratele meu, du-te undeva în concediu și recreaază-te. Ia-o pe Frau Carmen și închiriați o cameră. Profită cât mai sunt prețurile astea de extra sezon, că ai muncit destul în zece ani de când ne conduci pe noi toți, prieten drag.

Cu zâmbetul lui inconfundabil, care ar topi până și inima unui canibal, Iohann al românilor i-a răspuns:

– Măi, Necușoare, îți mulțumesc pentru grija pe care mi-o porți, dar să știi că de data asta lucrez la al doilea volum de memorii. Va fi cu siguranță un bestseller. Uite, îți citesc doar o frază, să vezi și tu că nu te mint când îți spun că așa va fi: «Dimineață senină, la ora micului dejun, cu brânzică din Mărginimea Sibiului unt nemțesc și ceai de plante culese de Frau. Păsărele ciripesc, albinele au pornit colinda, iarba crește încet, dar sigur, pomii înfloresc, natura e ca o fată-fecioară cu bujori în obrăjori!»

– Vai, Iohann, tu chiar ai sensibilitate, talent și simț artistic în tine cum nu bănuiam. Nu degeaba ești profesor...

– Sunt profesor de fizică, gândește-te dacă aș fi studiat Literele….

– Azi ai fi fost lângă Dinescu, Cărtărescu și alții.

Cu zâmbetul lui tâmp, Iohann s-a mulțumit să-l aprobe, dând din cap, apoi s-a ridicat de la calculator și au ieșit din birou și palat:

– Uite, Necușoare, ce flori frumoase. Pe unele le-am găsit aici, pe altele le-am plantat chiar eu cu mânuțele mele. Uite, lavanda asta e din semințele pe care le-am cumpărat dintr-o piață din Londra. Are un parfum seducător, Necușoare .Salcia de acolo nu e de a noastră, ci am primit-o de la ambasadorul Japoniei, iar garofița asta am luat-o dintr-un concediu făcut, parcă în Spania. Nu, mint, nu din Spania, ci din Italia. Din Spania am adus magnolia asta grandiflora care este un exemplar deosebit, cum de altfel e și leandrul acesta din familia Nerium Tufa Multicolor, primit de la gazda mea din Grecia.

– Frumos, Iohann, frumos!

– Danke, Necușoare, Danke. Am căutat să sădesc și să plantez arbuși și plante din toate țările pe care le-am vizitat ca și președinte. Cu răbdare și migală am refăcut tabloul idilic, ca să mă exprim literar-artistic, a ceea ce vou românii, aici intru și eu, Grădina Maicii Domnului.

– Încă o dată, Iohann: schöne, sehr schöne!

– Danke! Aici m-am simțit ca în rai. Când mă întorceam din vizitele de peste hotare sau vacanțe, veneam aici și mă recuperam, refăcându-mă psihic și sufletește.

Apoi întorcându-se spre Necușor:

– Te-am chemat să-ți spun că tot ce e aici, dar absolut tot, ți le las ție moștenire. Să ai grijă de ele, să le stropești în fiecare dimineață, să le schimbi gunoiul, să smulgi buruiana de la rădăcină, să tunzi iarba, că altceva nu ai de făcut în cei cinci ani de președinție. A, câteva întâlniri oficiale, două-trei vizite, și cam atât.

Necușor cade pe gânduri, Iohann, puțin surprins:

– În loc să te bucuri, Necușoare…

– M-aș bucura, Iohann, dar mă gândesc la Marcelu. Ce-o să zică…

– Ce să zică? N-o să zică nimic. O să-l chemi săptămânal în vizită la Cotroceni și o să-i treacă.

Necușor, tăcut în continuare:

– Nici așa nu e bine?

– Ba e bine, Iohann, dar mi-e teamă că nu va fi așa: Nu eu voi fi cel care îl va invita la Cotroceni, ci invers.

Pe fața lui Iohann apăru instantaneu o grimasă:

– Scuze, trebuie să merg acolo unde până și regele merge singur și pe jos. Auf Wiedersehen!

Și dus o fost!

taitelu

În fața unei săli pe care a câștigat-o de la primele cuvinte rostite, Popa le-a cerut celor prezenți să-l flancheze pe Dunca în această campanie electorală, aidoma unor soldați credincioși, și a explicat pe ce se bazează când spune acest lucru.

„Vă doresc să-l flancați pe Romeo Dunca cu forță luna aceasta, mergeți lângă el, vorbiți în numele lui, vorbiți pentru el, arătați cine sunteți, fără modestie, și vom câștiga. Știți de ce vom câștiga? Pentru că suntem curajoși, pentru că suntem onești, pentru că suntem decenți. Noi nu dăm mingi, noi nu dăm pâine, noi nu dăm ulei, nu dăm făină, nu dăm pixuri. Noi nu chemăm aplaudaci, noi suntem noi, familia liberală, suntem oameni de dreapta. Banatul Montan este construit din oameni care au fost întotdeauna drepți, independenți și și-au rânduit viața așa cum au vrut ei. Nu a ajuns la ei colectivizarea, nu a ajuns agricultura multilateral dezvoltată și înaintarea României spre comunism. Omul a avut o găină, a avut un porc, a avut o oaie, a avut o vacă, un câmp și un deal unde și-a pus pruni și și-a făcut răchia. Și a trăit pe spatele lui. Oamenii din Banatul Montan sunt liberali prin esența lor, prin ADN-ul lor, deci trebuie să-i aducem lângă noi. Victorie!”

P. E.

siamez

Cei doi au fost colegi de clasă la Colegiul Național „Traian Doda” din Caransebeș, studiile universitare absolvite la Universitatea de Vest Timișoara și s-au înscris în PSD în aceeași zi. Viața a făcut ca ei să urmeze în politică un continuu drum ascendent, unul prim-vicepreședinte, chiar și prim-ministru, celălalt, deputat și președinte de Consiliu Județean.

În opinia lui Silviu Hurduzeu, de numele lui Sorin se leagă cele mai importante cinci proiecte de infrastructură din judeţul nostru de după Revoluţie:

„1. Drumul expres care leagă Banatul de Oltenia (Filiaşi – Lugoj). Au fost depuse 7 oferte pentru proiectarea sectorului Caransebeş – Lugoj din drumul expres.

2. Se reabilitează linia de cale ferată care leagă Craiova de Drobeta Turnu Severin şi, mai departe, de Caransebeş. În Caraş – Severin, se reabilitează calea ferată de la Valea Cernei – Topleţ – Băile Herculane – Mehadia Nouă – Mehadia – Iablaniţa – Cruşovăţ – Domaşnea Cornea – Poarta – Teregova – Armeniş – Slatina Timiş – Vălişoara – Valea Timişului – Balta Sărată – Caransebeş.

3. În urmă cu câteva luni, a fost semnat un contract în valoare de 8,77 miliarde lei pentru modernizarea celor 162 km ai liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad. Cele 4 loturi ale acestui proiect au deja constructori desemnați. Modernizarea acestei linii de cale ferată beneficiază de cea mai mare finanțare prin PNRR.

4. Centura Reşiţei se face cu fonduri de la Ministerul Transporturilor, responsabilitatea fiind descentralizată către primărie.

5. Avem fondurile necesare pentru centura Bocşei care trebuie făcută în acelaşi regim ca la Reşiţa.”, a menționat Silviu Hurduzeu în cea mai recentă conferință de presă.

P.E.

ionut p

Nu înainte de a-și exprima bucuria de a face parte din echipa celui mai bun ministru al Transporturilor de la revoluție și până acum, Sorin Grindeanu, prezent și el la conferința de presă de sâmbătă, 11 mai, de la sediul PSD, din Reșița.

„Se spune despre Reșița că este în transformare. Sau în schimbare. Dacă este să discutăm de studii de fezabilitate, care stau în sertare, sau de proiecte care sunt pe hârtie: mall, aquapark, tunel pe sub Valea Țerovei, parcări subterane, un nou spital județean sau tren cu hidrogen care nu mai este cu hidrogen, am putea spune că Reșița este în schimbare. Din păcate, o schimbare proastă, nefavorabilă reșițenilor. O Reșiță cu taxe și impozite mai mari ca în Iași, Ploiești, Cluj, Sibiu, chiar și Timișoara. O Reșiță cu cartiere care nu au nici măcar un metru de asfalt, canalizare doar în anumite zone, sau nefuncțională. Există locuri în Reșița unde curge rahatul pe stradă și nu se face nimic pentru a nu mai exista așa ceva. Locuri puține și prost plătite, o depopulare masivă, ceea ce este de-a dreptul îngrijorător, însă, aparatul de propagandă funcționează la turație maximă.”, a ținut să puncteze Ionuț Popovici.

Și ca de fiecare dată, vicepreședintele PSD Caraș-Severin a adus cu el documente care să-i susțină afirmațiile.

„Vedeți ce se întâmplă astăzi în Reșița cu șantierul acesta al tramvaiului: un proiect executat prost și foarte prost, iar Reșița se îndreaptă cu pași repezi spre faliment. Din documentele Primăriei Reșița rezultă la că, 31 decembrie 2023 publică a crescut cu 136% față de 2022, și la aceeași dată, era îndatorată cu 250 de miliuoane de lei. La momentul acesta, ea este cu mult mai mare. De fapt, asta este Reșița reală.”, a concluzionat candidatul PSD pentru Primăria Reșița.

P.E.

silviu

Nu a fost o întâlnire de analiză, ci mai degrabă una în care Silviu Hurduzeu, candidatul partidului la șefia Consiliului Județean, și Ionuț Popovici, cel care va încerca să câștige Primăria Reșița, și-au prezentat opiniile la început de campanie.

„Obiectivele noastre sunt foarte clare: câștigarea președinției Consiliului Județean Caraș-Severin, obținerea unei majorități în Consiliul Județean și câștigarea unui număr cât mai mare de primării. În acest moment, Organizația Partidului Social Democrat Caraș-Severin este o organizație mai puternică, mai unită și mai determinată decât a fost până acum. Avem ținte foarte clare și bine stabilite pentru aceasta campanie electorală.”, a mărturisit candidatul PSD la șegia CJ.

Silviu Hurduzeu a mai spus că a vorbit cu colegii săi și de comun acord au hotărât să opteze pentru o campanie pozitivă, constructivă. Deputatul PSD consideră că dincolo de rezultatele alegerilor, este nevoie de a genera speranță în rândul alegătorilor, pentru că generând speranță poate să aducă oamenii alături de el și de partid și că doar împreună se poate genera progres.

„Personal, în această campanie electorală voi merge pe două direcții: prezentarea programului de guvernare locală, cu lucruri care țin și de Consiliul Județean, dar și chestiuni care vizează specificul fiecărei localități din județul nostru, un program cu elemente despre infrastructură, locuri de muncă, sănătate, educație și turism Pe de altă parte, voi încerca să le explic cărășenilor că vremea scandalurilor a trecut. Ați văzut că aceia care au fost în această perioadă la conducerea CJ și-au mascat nerealizările prin generarea scandalurilor de tot felul. Eu îmi doresc să le explic cetățenilor ceea ce vreau eu și PSD Caraș-Severin, ce vrem să facem pentru acest județ. Cărășenii știu foarte bine că nu sunt scandalagiu, îmi place să cred că sunt un om echilibrat, un om al dialogului, care își respectă cuvântul dat. Alături de colegii mei vreau să construiesc, mă bazez pe echipa PSD, dar și pe bunul simț al cărășenilor. Evident, nu mă amăgesc că va fi o campanie frumoasă, liniștită, plină cu petale de trandafiri, pentru că avem în spate cei patru ani în care scandalul a fost la ordinea zilei în CJ și în Caraș-Severin. ”, a mai spus Silviu Hurduzeu în conferința de presă, 

P.E.

1

Mesajul transmis de Orban în numele său, al formațiunii pe care o conduce și a Alianței Dreapta Unită a fost pentru o campanie apropiată de electorat și de echipele de candidați. Până în ziua alegerilor, fostul premier își propune să ajungă în câteva sute de localități.

„Suntem hotărâți să facem o campanie cât mai apropiată de oameni, cu mesaje pozitive constructive, arătând că avem oameni onești, oameni pricepuți, oameni care au făcut ceva la viața lor, oameni cu viziune, oameni hotărâți să aducă schimbări în bine în comunitățile locale. Până pe 9 iunie noi suntem implicați extrem de serios în această campanie, planul meu, de exemplu, este de a ajunge în câteva sute de localități, să fiu alături de cetățeni și de echipele de candidați ale Forța Dreptei și ale Alianței Dreapta Unită și încercăm să obținem rezultate cât mai bune pentru că evident vor urma și alegerile prezidențiale și alegerile parlamentare și cu cât vom scoate un rezultat mai bun, cu atât șansele noastre de a câștigat la prezidențiale și la parlamentare vor fi mai mari”, a mărturisit Ludovic Orban.

La rândul său, președintele USR, Caraș-Severin, Andrei Plujar, a afirmat în conferința de presă ce a încheiat ziua de vizită a lui Ludovic Orban:  „În urma discuțiilor pe care le-am avut astăzi cu cetățenii, am auzit probleme referitoare la sănătate, la educație, la infrastructură și chiar la modul în care se face turismul în Caraș-Severin și piedicile pe care reprezentanții autorităților locale le pun tinerilor antreprenori. Cu siguranță în mod voit. Există soluții de finanțare, nu știu de ce nu se atrag fonduri europene. Bun, înțeleg, din neputință, din nepricepere și din rea-credință, pentru că există un apel în desfășurare, chiar astăzi am discutat, pentru școli verzi. Un apel prin care în mediul rural se pot construi școli sau se pot reabilita școlile vechi. Există totodată un apel de proiecte în desfășurare prin PNRR, pentru dispensare în mediul rural, pentru dotarea acestora, pentru aducerea personalului medical și pentru crearea unor condiții bune, pe care le merită toți bătrânii din județul Caraș-Severin, care nu au întotdeauna posibilitatea să ajungă la oraș pentru orice problemă minoră. Mai trebuie să fie cineva care să atragă aceste fonduri, și noi, Alianța Dreapta Unită, venim cu propuneri de primari tineri, dinamici, hotărâți, care pot să schimbe în bine fețele comunităților lor.”

P.E.