De câștigat a câștigat Angelina, rusoaică get-beget, chiar dacă după (pre)nume n-ai crede asta. Aplauze, flori, eșarfa de Miss, artificii, publicații mondene, lacrimi de fericire, contracte de publicitate, oligarhi care mai de care mai generoși în oferte, mașini luxoase, iahturi, avioane private, șeici. Cam așa începuse să arate viitorul strălucit al Angelinei. A, era să uit. Pe lângă toate astea, un moderator neinspirat, dacă nu chiar cretin, care vrând să arate lumii că nu era doară frumoasă ci și deșteaptă foc, a comis-o rău de tot, făcând-o de tot rahatul pe Angelica lor. La întrebarea capcană: „nu-i așa că Polonia este capitala României” (ce picioare în cur ar fi meritat Alioșa sau cum dracului l-o fi chemând pe moderatorul miștocar), Angelina a cugetat o clipă, apoi, a spus, convinsă că acela era răspunsul corect: „Bosnia-Herțegovina.”.

Bă, la urma-urmei, la ce-ți folosește faptul că știi care e capitala României? Ce dacă ești Miss Moscova ori Miss Rusia sau ai terminat facultatea de jurnalism.  Degeaba știi capitalele lumii sau ai auzit de Vârful Omu din Bucegi, de povestea lui Dracula, sau că ai aflat că Mitriță s-a întors la Craiova și mai tatuat decât plecase, dacă ai internetul tăiat pentru neplata facturii, mănânci o dată în zi și te îmbraci cu haine de la second-hand. Toate astea sunt egale cu zero. Poate că așa ceva conta în alte timpuri, pe vremea lui Brejnev sau Gorbaciov: frumoasă, deșteaptă, devreme acasă și o diplomă de pus în ramă pentru copii și nepoți.

Pentru că astăzi băieții au o vorbă de duh (nu o spun pentru că e destul de porcoasă), important este cine îți apare în cale. Unei alte Miss Moscova,  de acu’ zece ani, i s-a întâmplat ca la o sindrofie să dea nas în nas cu regele Malaysiei, și, în timp ce mâncau ei chiftele cu orez și muguri de bambus, ăla n-a avut de lucru și a întrebat-o dacă nu vrea să se mărite. Nu neparat cu el, însă ea a înțeles altceva.  Până să plece de la dineu, rusoaica fusese deja încoronată ca regină. La fel s-a întâmplat cu o Miss Moscova din anii ’2000. Asta s-a măritat cu nu știu ce șef de trib din Botswana. Credeți că alea două știau care e capitala României sau că Polonia sau Bosnia Herțegovina sunt orașe sau țări? Aiurea. Când ești rusoaică, și blondă pe deasupra, parcă nici sexul nu mai contează…

În schimb, are o hibă mare. Mare cât Casa Poporului, fără nicio legătură cu zăpușeala de afară, căreia nici doctorul, și nici poticarul nu-i vin de hac. E obsedat, până la boală, de unii, precum: Mocioalcă, Hurduzeu, Popovici, Nedelcea. Seara, înainte de culcare, se roagă la Doamne-Doamne să nu-i viseze. Dimineața constată că nici rugăciunile nu mai sunt ce au fost odată.

Mai nou, numără Iudele  întâlnite în cale: Iuda I, Iuda II, Iuda III. Prea puțini pentru câți ar vrea să-l trădeze, prea mulți pentru așteptările sale. Acesta e și motivul pentru care se întreabă toată ziua, bună ziua: „unde e iluziile mele care le-am avut?” Că bine zici, Romi, nimic pipăibil, nimic concret, ci doar iluzii legate de spitalul modular, drumurile neasfaltate, trenul pe baterii, bacul de la Dunăre. Mai nou, și de majoritatea din Consiliul Județean. Măi romi, dragă, nu mai fi trist, că o veni soarele și pe ulița ta. Unii pierd în viața lor bani la păcănele, amante, case și mașini, iar tu te plângi de niște amărâte de iluzii. „So etwas”, vorba neamțului, dracu o mai văzut.

Încă ceva: nu mai pune toate rahaturile la suflet că îmi dai o stare de melancolie, că îmi vine să plâng de ghinionul care te urmărește oriunde te poartă pașii. Și nu te gândi la nu știu ce blesteme și vrăji comandate de pesediști la cele mai vestite vrăjitoare din lume, că greșești. Lasă-i pe pesediști în plata Domnului și bucură-te că încă mai ai consilieri județeni de partea ta care te iubesc exact ca în refrenul ăla: unde e iluziile mele care le-am avut?

Treaba e ca și rezolvată, pentru că el sigur vrea, că altfel nu se explică cum de renunță la Parlament pentru o amărâtă de primărie. Singura problemă e dacă va candida cu girul partidului sau o va face de capul lui. Dar să nu anticipăm și nici să nu dăm din casă, că altfel ce rost ar mai avea să urmărim fabulosul sitecom, producție loco: „Vreau să fiu primar la Caransebeș!” Dar, atenție, chiar dacă partidul nu-l va vrea, Damian (Damy, în acest serial) are asul în mânecă că, vorba aia, nu-i mare lucru să împartă la primăvară, cum a mai făcut și altădată, 3.000 de mărțișoare, cu un leu, bucata, și tot atâtea zambile și buchețele de ghiocei, să impresioneze domnișoarele care vin la vot. Pentru doamnele mai în vârstă, sunt bune și urzicile, loboda și leurda.

Ce îl mână pe dânsul în luptă? Ei, asta-i bună. În primul rând dragostea față de tot ce mișcă joia în târgul de la oraș, și, doi, că e mai gugulan chiar și decât Marcel Vela, chiar dacă Marcelino nu va recunoaște niciodată așa ceva. Dacă acesta din urmă a ajuns primar, fiind născut la Armeniș, el de ce nu ar fi în stare, dat fiind faptul că a văzut lumina zilei la  Caransebeș? Că așa vorbesc prietenii, că atunci când a venit pe lume, astrele lu’ Nety de la PRO TV i-au prezis că va ajunge mare în viață. Și ce poate fi mai mare decât un deputat? Primar de Caransebeș, ce altceva? Ascultați aici cuvintele, reverberând de emoții, făloșenie și patriotism local, cu care încearcă să impresioneze electoratul de dragul căruia ar fi în stare să facă orice: „Aici m-am născut, aici am casă de 50 de ani, aici am terminat liceul și mi-aș dori să-mi închei cariera politică din postura de primar al Caransebeșului.” Înduioșător. Cuvinte pline de încărcătură emoțională, pe care le-a scos din lada cu zestre a străbunilor.

Pe surse, am aflat că în cazul în care va fi desemnat candidat și va ajunge primar, va propune  înființarea unui salon regional cu ultimele noutăți editoriale de carte: beletristică, șaișase și poker, într-o locație nouă, cu multe locuri de joacă, pentru împătimiții de păcănele.

Revin, ca să fii notat cu 1 (unu) înseamnă că nici măcar semnătura pusă în colțul stânga-sus al lucrării de examen n-a fost corectă. Fie că e cu greșeli de ortografie, fie că a fost luată cu copy-paste de la alții. Poate că în locul ei era de preferat degetul înmuiat în cerneală sau în tuș și în felul ăsta să i se certifice celui în cauză valoarea de dascăl. Asta nu înseamnă că cei care au fost notați cu 2, 3, sau 4,99 sunt mai breji. Sau că ăia cu 5, 5 și ceva (și nu sunt puțini la număr) pot fi numiți profesori. Cât tupeu trebuie să ai ca după astfel de note să te întorci la clasă să-i dai 3 sau 4 unui elev care a venit în ziua aceea cu lecția neînvățată? Asta ănseamnă nesimțire, nu-i așa? Nesimțire cu diplomă de licență!

La examenul de titularizare din Caraș-Severin, s-au înscris 400 de candidați. S-au înscris, că, de fapt, în final, s-au prezentat 270. Unii n-au venit deloc, alții s-au retras din examen când și-au dat seama că n-aveau ce căuta acolo. Că pierduseră patru ani de pomană timpul făcând o facultate. Aproape o treime dintre acești candidați, au fost notați de la 1 șa 4,99. Cum ar veni, un candidat din opt s-a dovedit paralel cu examenul respectiv. În condițiile în care unii dintre ei lucrează deja în învățământ, vă dați seama cu ce s-au ales copiii de pe urma lecțiilor predate de acești corigenți și repetenți?

Asta ca să nu le spun analfabeți funcționali.

Că între noi fie vorba, nu poți să negociezi, de exemplu cu PMP, iar Lucică Voina să zică: „da, vă dăm voturile, că îmi place la nebunie moaca și caracterul lu’ președintele Dunca”, fără să primească ceva la schimb. Că nu s-o întâlnit hoțul cu prostul.  Nu știu ce și nici nu mă interesează. La cât este de spurcată politica pe la noi, e posibil ca Lucică să poftească la una din cele două funcții de vicepreședinte. La care dintre ele? Nu-i treaba lui, ci a celor care vor să fie la butoane, animați de dorința de a face din  Banatul de Munte  mica Elveție a României, a Europei, și a cui vreți dumneavoastră.

Dar ca să se întâmple acest lucru, unul dintre cei doi vicepreședinți ai CJ, Ovidiu Rădoi sau Marius Isac, ar trebui să demisioneze astăzi, sau cu altă ocazie, să-i cedeze scaunul  lu’ Lucică sau altui PMP-ist. Dar care dintre ei să demisioneze, că de bună voie nu ar pleca niciunul de la un salariu de peste 10 mii de lei pe lună. Pe de altă parte, la care să renunțe liberalii? Că Rădoi e omul lui Marcel Vela, pe deasupra mai e și secretar general al PNL, al doilea om în partid cum ar veni, în timp de Isac e sub protectoratul lui Dunca asfaltatorul. La care să renunți? Greu de răspuns și pentru noi, darămite pentru liberalii cărășeni.

Și încă ceva, înainte de a-și da acordul, PMP ar trebui să denunțe protocolul pe care l-a semnat la începutul mandatului cu PSD-ul lui Hurduzeu și Pro România a lui Nedelcea. Nu e obligatoriu, dar e chestie de obraz, de fair-play, că nu poți să te ridici de la masa celui care te-a ținut lângă el trei ani fără să-i dai bună ziua, săru’mâna coane, că atunci chiar dovedești că ești neam de straiță!

La ce i-ar mai trebui merele? Pardon, Abecedarul după care au învățat părinții și bunicii Anei? Sau ghiozdanul ăla de carton? E adevărat, pe atunci era frumos să vezi un copil mergând la școală de mână cu mamele sau bunicii, purtând cu mândrie uniforma de școler cu număr pe mânecă, șepcuța ori cordeluța sub care se ascundeau buclele fetițelor, dar ce e rău în faptul că astăzi copiii și nepoții noștri sunt duși și aduși de la școală cu mașinile? Că în locul ghiozdanului cară în spate rucsacuri, de parcă s-ar duce în drumeții? Pentru ei care, n-au de unde să știe cum a fost cândva, e prea puțin important, sau aproape deloc, că Ana noastră avea mere. Nu telefoane mobile nu păpuși Barbie. Doar mere culese din livada bunicilor.

Lumea se schimbă. Pe copiii noștri nu-i mai strigă la catalog Marioara, Lenuța, Gelu, Barbu sau Costică, ci Ayssa, Yvette, Arif sau Tamir. De mici se visează în Dubai, Maldive, Qatar. Gata cu Costinești, Eforie, tabere la munte. Să citească o carte, nici atât. Ce-o fi în capul lor? Încotro își vor îndrepta pașii în viață, că la biserică nu se duc,  de sapă nu-s buni. Ce se va alege de ei?  La fel  gândeau și părinții noștri când eram înnebuniți dup muzica lui Beatles, Uriah Heep, Phoenix. Și atunci existau lamentări de genul: „Vai de curul lor. Din ăștia nu mai ies oameni cât e lumea și pământul.”. S-au îngrijorat peste măsură, ne-au cocoloșit au strâns bani și au făcut averi ca nouă să nu ne lipsească nimic, după principiul lor moștenit din tata-n fiu: „dacă eu n-am avut, măcar el să aibă.” În cealaltă privință, s-au înșelat. Nu ne-au mâncat nici păduchii și nici nu am ajuns vai de noi.

De ce generația de astăzi ar fi altfel? Doar pentru că Ana nu mai are mere și în loc de o carte ține în mână un iPhone de ultimă generație?

Și sunt pe cale s-o facă cât de curând. Că așa o zis și Nelu Popa la ultima ședință a CJ, când consilierii PNL și PSD numai că nu și-au scos ochii: „mai sunteți majoritari până la următoarea ședință, după care, gata cu tăiețelul, pardon, pita voastră.”. Asta ca să fie chit, după ce doi liberali au trecut cu votul în partea cealaltă. Zilele trecute, șeful camarazilor din Căraș, aflat în vacanță la Armeniș, Marcel Vela, l-a invitat pe liderul PMP din Banatul de Munte, Lucian Voina, la o dulceață cu afine și un pahar cu apă rece. „Bă, Lucică, i-ar fi spus Marcel, bă nu te-ai săturat, să tot torni răchie și vin în paharele pesediștilor? Uite, vino la noi cu vot cu tot, și îți promite nen-tu Marcelino  că de acum încolo vei fi boier Bibescu. Dacă vrei te promovăm pe plan muzical și spiritual. Concerte cu trompeta la Lăpușnicu Mare, la Forotic, la Răcășdia. Ce zici, batem palma?”

După orice logică, nu și după cea liberală, o astfel de propunere nu se cădea făcută unui partid care nici măcar nu e parlamentar. Tu ești la guvernare cu PSD și te duci să te rogi de ăia de la PMP. E de râsul curcilor. Te dai cu lugu-lugu pe lângă un partid care astăzi e, mâine, nu și atunci vrem să ne meargă bine în județ. Mai mult ca sigur, cuplat pe firul scurt al telefonului, Lucică va spune nein. Măcar din principiile care, sper, că mai există în politică. Dar asta nu înseamnă că din PMP-ul de dreapta (ce prostie cu dreapta și stânga în politica mioritică) nu se va găsi cineva care să-și liciteze votul atât de dorit în CJ și de unii, și de alții. Că nu degeaba o zis ce-o zis Tăiețelu: „mai sunteți majoritari până la următoarea ședință.”. Și următoarea ședință e săptămâna asta. Peste trei zile!

Prin târg se vorbește că Romică al nostru s-o rugat de Liuț să-l învețe brâul și de „de Doi”, că, vorba aia, se duce și el pe la vreo nuntă cu torogoate, saxofoane și guriste și stă toată noaptea la masă, uitându-se la alții cum joacă. Acum nu știu ce s-o întâmplat,  dacă Liuț o apucat să-i arate vreun pas în afară de ala cu doi la dreapta, doi la stânga, ori o fi uitat de el de tot că, la câte are pe cap, numai la Dunca nu i-o fi stând mintea. Cert e că, să și vrea, n-o s-o mai facă de acum încolo.

Într-o dimineață îl sună puiucu și-i zice cam așa: „noroc, Dănuțule, la telefon sunt eu. Cum care eu? Eu, Romi de la Consiliul Județean.” Nu știu ce i-o fi răspuns Liuț, cert e că Romi l-o luat mai pe departe să nu-l sperie: „Dane, știi pentru ce te-am sunat? Nu știi? Păi cum nu știi? Da, ai dreptate, că doar eu știu pentru ce te-am sunat. Am ținut secret în mine, nici măcar lu’ Nelu Popa nu i-am spus. Te-am sunat să-ți mulțumesc pentru activitatea ta de până acum, pentru sfaturi, pentru tot. Că ți-ai făcut treaba, nimic de zis, dar de lucrat împreună nu mai putem lucra. Pe considerente de strategie, de politici de comunicare. Dar ce mai contează! Că știi că la mine e ca la țigani care una, două schimbă caii”. Punct.

Dane, așa îți trebuie dacă nu mă asculți. Că parcă ți-am spus să nu te bagi, să stai liniștit în banca ta. Am zâs ori nu am zâs? Tu, nu și nu. Că Romeo e copil fain, chiar mișto pe alocuri, care vrea să facă de toate în județ. Inclusiv dansuri populare (cu alea de societate e mai greu), să cânte la ocarină și drâmbă, să sufle în torogoată. Așa se vede de afară. Cei care îi urmăresc postările pe feisbuc asta zic: „bă, ce om bun e Romică ăsta. Pita lu’ Dumnezeu, nu alta.” Și au dreptate. Că cine nu-l cunoaște pe Romeo, îl cumpără, cine nu… Știi tu vorba aia din bătrâni.

Nu fii supărat, Dane, că într-o lună, două o să-ți crească din nou valoare, în timp ce Romică rămâne tot cu performanța mică…