Înainte de a ne băga picioarele în țara asta, cum pe mulți i-am auzit spunând de atâtea ori până acum, ar fi bine să ne gândim la cei care ne-au încălțat cu botoșei și ghetuțe la vârsta la care nu știam să o facem. La mamele noastre, la tații noștri, la bunici și la frații mai mari. Înainte de a posta texte de ocară la adresa acestui neam, să ne amintim de cei care ne-au pus creionul între degete și ne-au învățat să-l facem pe „a” mic de mână și pe „A” mare de tipar. Nu de alta, dar și ei sunt parte ai acestei Românii. O țară a cărei istorie se scrie în funcție de interese și nu de realitățile la care am fost condamnați de cei care votează legile. O țară care de 30 și ceva de ani se tot demolează și se tot vinde în numele prosperității care nu mai apare.
România de ieri și de azi este ca o mamă tăcută, uneori însingurată și plină de griji, alteori înțelegătoare și răbdătoare. O mamă care s-a deprins cu lipsa medicamentelor din spital și a căldurii din odaia mică, care a uitat gustul bomboanei și al biscuitului. O mamă care suferă în taină și varsă o lacrimă, seara înainte de culcare, rugându-se la icoana Maicii Domnului pentru copiii ei de aici și de aiurea. Fie că trăiesc în hotarele istorice, fie că sunt împrăștiați în lume, pentru ea toți sunt la fel, nu face deosebirea între cel cu bani și cel fără noroc, între cel sănătos și cel bolnăvicios sau între cei cu carte și cei de la coada vacii. Dragostea ei se răsfrânge în egală măsură peste toți, nu se plânge niciodată în studiourile televiziunilor, ci strânge din dinți și își acoperă reumatismul cu o pătură în plus. Cum i-ar spune vecinei de gard sau de apartament: „alt rău să nu fie.”
Așa arată România. Noi toți știm lucrul ăsta, dar nu facem nimic să-i fie bine, ca să ne fie și nouă la fel. Dimpotrivă. Poate într-o dimineață ne vom trezi și ne vom întoarce la sentimentele patriotice, de care unora le e rușine, să-i cerem iertare pentru că uneori ne-a luat gura pe dinainte spunând că ne este rușine că suntem români, și să-i mărturisim cât de mult o iubim, amintindu-ne de versurile poeților ori de vorbele celor pe care istoria nu-i uită. Să-i spunem toate astea nu doar din gură și doar astăzi, 1 Decembrie, de Ziua Ei, ci cu fapte și zi de zi.
