Așa cum s-o întâmplat cu Rikkie care, la 22 de ani, a fost declarat Miss Olanda 2023. Vă dați seama ce fete frumoase sunt pe meleagurile batave din momente ce băiatul ăsta cu cracii lui păroși (epilați înaintea concursului) a ieșit miss? Una și una. Să le bei apă din guriță. Zic. Dar și ce curaj pe Rikkie, care la originea lui maternă s-a născut cu torogoată și ouțe, să se ia la trântă cu puștoaicele alea de 18, 19 ani. Zice-se că totul ar fi început în ziua în care se juca „de-a mama și de-a tata” cu alți copii de seama lui. Pentru că se nimirise să nu fie nicio fată în grup, Rikkie s-a oferit el să fie mama. În ziua aia a fost atât de răsfățat, cu gumă de mestecat, bomboane pe băț și ciocolățică, încât i-a încolțit ideea să rămână așa toată viața. Și n-a gândit rău căci, după câteva drumuri la medicul de familie, apoi la cela care se pricepe la mai multe, Rikkie a început să cânte voioasă: Ghiță, te-aștept diseară la portiță// Lângă portița de la școală// Vino, dar numai nu vini cum vii tu// De obicei, cu mâna goală.

Marea armată de popi, de toate confesiunile, și-a făcut cruce, a scuipat în sân și a grăit la unison de a răsunat planeta: „piei, Satană, piei.” Pe de altă parte, oamenii în sutană par revoltați și frustrați în același timp, și pe bună dreptate, că nu s-a dat încă dezlegarea și pentru ei de participare, măcar cu titlul de observator, la astfel de concursuri de frumusețe!

Mulții nu-și explică cum de Termoconstruct și don Sami se pricep la toate. Nu-și explică pentru că sunt invidioși și frustrați, bă, tătică, când văd că alții pot, iar ei, nu. Pot, pentru că sunt cei mai fâșneți și mai buni dintre constructori, cei mai îndemânatici și instruiți, cei mai căutați, cei mai prezenți pe schele, acoperișuri, soluri, și demisoluri. Ei știu să zidească, să țină șpaclu în mână, să anvelopeze blocuri, să dea cu trafaletul, să bată un cui, să înșurubeze un șurub (e și asta o artă, nu-i așa?) să-și ia angajamente și… Păi nu e suficient? Hai, nu fiți răi!

Unii ar zice că nu prea sunt paroliști. Că nu se țin de cuvânt și nu respectă termenele de execuție. Că mereu găsesc ceva de invocat: ba vremea și vremurile de rahat, ba efectul de seră asupra lucrului manual executat sus pe schele. E drept, că și noi avem prea multe pretenții de la un SRL ancorat în sinergia faptelor la poale de Semenic. Că vorba aia, e și el om, are și el limitele sale. Că în loc să-i răsplătim cu Trofeul „Mistri și canciocul de argint”, le căutăm nod în papură.

Unii au sărit de cur în sus pentru că, în urmă cu un an s-a apucat să repare fântâna maestrului Lucaci, unul dintre simbolurile Reșiței, și nici acum n-a terminat lucrările, deși termenul de execuție a expirat de vreo două luni. Că dacă nu s-ar fi împlinit 100 de ani de la nașterea lui Constantin Lucaci taman în luna asta, n-ar fi fost nicio problemă, că n-ar fi primele lucrări întârziate de Termoconstruct. Dar așa…

Terminați, bă, cu gargara asta. Și cu centenarul.  Voi știți cât de greu se face o reparație de genul ăsta cu doi, trei muncitori pe care îi ai la îndemână? Nu știți, că dacă ați știi, n-ați mai da atât din gură. E muncă migăloasă, de artist sau, cum ar zice amicul meu, de chinez bătrân.  Noi am vrea să lucreze și repede, și bine. Nu se poate, frățioare așa ceva. Pentru ce să se grăbească? Doar ca să ne mulțumească pe noi? Și, apoi, ce mai e în ziua de astăzi un an? O nimica toată. Zboară zilele, lunile ca gândul. Azi e luni, mâine e vineri, gata săptămâna. Și ce dacă a fost centenarul Lucaci? Fără fântâna aia pornită nu poate fi omagiat maestrul? Dar când în locul ei, pe vremea lui Matei și Cocârlă am avut un sens giratoriu, cum a fost? Să fim serioși. Să se descurce cei care vor să-l omagieze. Să țină conferințe pe la biblioteci și muzeu, la primărie chiar, și să nu se mai ia de Termoconstruct și de don Sami. Să-și vadă de-ale lor și să nu-și mai bage nasul unde nu le fierbe oala. Ei, drăcia dracului.

Cum îți permiți, bă, tu, un amărât de agent de circulație, să-l tragi pe dreapta pe marele procuror Horodniceanu? Și dacă l-ai tras și, să zicem, din neștiință sau greșeală, că nu l-ai cunoscut la față, că era noapte și tu erai obosit, de ce l-ai mai amendat, bă, când l-ai auzit spunându-ți cine este? Bă, în loc să iei poziția de drepți cu mâna la chipiu, tu îți faci de cap în hainele statului? Pe alt fraier nu ți-ai găsit să amendezi decât pe vicele de la Consiliul Superior al Magistraturii și fostul șef al DIICOT? Se terminaseră toți infractorii din țara asta și nu mai rămăsese decât Horodniceanu? Vorba lui, v-ați purtat mârlănește, ca și cu un infractor ordinar. Ce tupeu la tine să-i ceri actele mașini, asigurarea și să-i spui în gura mare că a călcat pe bec. Cine ești tu, bă, să dai verdicte noaptea la 1? De unde știai tu că omul călcase pe bec? Că avea nu știu câți kilometri la oră? De aici ai tras concluzia? Și dacă radarul vostru se stricase taman în acel moment, ce zici? Și dacă a avut? Poate că omul se grăbea la un caz, la o situație ce nu permitea nicio secundă de întârziere. La asta nu te-ai gândit?

Te-o mâncat în cur, don agent, pe tine și pe colegul tău din acea noapte. V-ați dat mari polițiști de la Rutieră. Și v-a avertizat don procuror să stați cuminți în banca voastră, că de nu vă raportează la șeful ăla cu capul mare de la Poliție. N-ați ascultat și acum o beliți, bă!. Așa vă trebuie dacă nu aveți minte. Deocamdată, doar martori  într-un dosar penal: cum și în ce împrejurări a apărut filmulețul în care voi făceați pe zmeii, iar el se dădea o biată victimă. V-au lăsat fără telefoane să vadă dacă în ele sunt stocate momentele din noaptea respectivă. Dacă le găsesc, ați pus-o, că vorba aia, i-ați stricat imaginea de persoană publică a domnului procuror. L-ați beștelit în fața poporului și asta e de neiertat că, vorba aia, e don procuror, bă, nu un amărât de agent de la circulație!

Acu’ așteptați-vă la ce e mai rău că, vorba aia, fapta voastră n-o să rămână nepedepsită. Să ziceți mersi dacă scăpați doar cu o mustrare sau o retrogradare. Iar dacă scăpați doar cu atât, duceți-vă la mânăstire să vă rugați ca altădată să nu vă apară în cale unul de talia lui Horodniceanu!

„Mucles!”, ar fi răcnit Klausică la ei, de s-o auzit dincolo de porțile Cotrocenilor. „Nu vă uitați la voi cum sunteți sau vă credeți mai breji decât ei? Să vă fie clar: ordinul e ordin și nu se discută!” a explicat rar și apăsat președintele, să priceapă tot prostul. „Verstehen Sie?” Obișnuit cu uniforma, boneta de fruntaș și cascheta de general, Ciucă a luat poziția de drepți, a pocnit călcâile și a dus mâna dreaptă la chipiu, chiar dacă în acel moment nu-l avea pe cap: „ich verstehe,  mein Präsident!” Batistuță s-a prins mult mai târziu de șmecheria pe care președintele o gândise pentru vremurile în care nu va mai fi președinte.

Din acea zi, PSD și PNL s-au condamnat la un conculimbaj de lungă durată la guvernare în care, chiar dacă nu se iubesc (ar fi și culmea), și-o mai trag din când în când, pe la spate, departe de ochii curioșilor, ca doi amanți de sexe diferite ce sunt. Cine crede că neamțu‘ e prost, se înșeală amarnic. Dacă ar fi jucat șah, cu siguranță că ar fi ajuns cel puțin campion peste cele șase sectoare ale Capitalei. Prima mutare, a dat șah cu nebunu la USR, apoi l-a sunat pe Ciolacu: „Marcelino, sunt eu, Werner. Werner de la Cotroceni. Am o afacere pentru tine și ai tăi. Te aștept la mine dimineață la o cafeluță, dar vezi să nu te recunoască careva. Ori intri pe poarta din spate ori sari gardul.” Iar Marcelino nu doar că s-a dus, dar a și acceptat propunerea de a intra la guvernare, să-i scoată din rahat pe liberali, lăsându-se înduplecat de spusele lui Iohannis: „Și nu uita, Marcelino: unde-s doi puterea crește și dușmanul...”. E drept, la început n-o prea vrut, amintindu-și cum interlocutorul său spunea că PSD rămâne un partid nereformat și toxic. „Bine, mă, Marcelino că-ți amintești de toate căcaturile care au fost spuse. Recunosc că am zis, dar recunoaște că și voi m-ați făcut «neamț, neamț, cotofleanț» și nu m-am supărat. Așa că suntem chit.” Și uite așa, cei doi au bătut palma, fără să țină seama de părerea liberalilor.

La următoarea mutare l-a chemat la el pe Hellvig. Seara, târziu: „Uite, mă, Edi ce m-am gândit eu. Lași SRI-ul, intri în politică, eu iau conducerea partidului și în timpul liber îți dau lecții de cum să conduci țara de la Cotroceni. În timpul ășta, tu mă numești prim-ministru. Ce zici, te bagi?” Nu știu ce răspuns i-o dat Edi, cert e că a terminat-o cu SRI, ceea ce ne duce cu gândul că și-a ascultat președintele.

Revenind la conculimbajul politic, cred că Iohannis a gândit ca un om bătrân și înțelept, amintindu-și de versul ăla luat din Horia Unirii căci, uitați-vă la ultimul sondaj INSCOP: PSD 28,7%, față de 36% în decembrie 2021, PNL – 18%, cu opt procente mai puțin ca în iunie 2021. Nici PSD nu ar putea să conducă singur guvernul de după alegerile de anul viitor, cu atât mai puțin liberalii care au toate șansele să ajungă la un scor istoric, undeva lângă cele 12,8 procente ale USR. Asta în condițiile în care AUR urcă și tot urcă, depășind, în prezent, pragul celor 21 de procente. Și atunci, cum să n-aibă dreptate Iohannis când la investitură le-a spus părintește: „Aveți-vă ca amanții, că de nu... să mă scuze doamnele...!”

E drept, ai făcut sute de kilometri cu bicicleta electrică, dar ce contează dacă era sau nu electrică? Că șa și pedale are și una, și alta. Ghidon și două roți au amândouă, să nu mai vorbim de far, frâne, dinam și portbagaj. Dar, știi cum e, bă, puiucule, cârcotașii ăștia, care nici cu trotineta nu se cară, trebuie să-ți găsească mereu nod în papură. Cică, doar gura e de tine. Că tu zici, dar nu faci nimic. Că ești așa și pe dincolo și câte și mai câte. Le-ai dat nas, bă, Romi, și uite unde ai ajuns cu Transilvanica ta. Mai câta și scot județul din schemă. Asta chiar ar fi o mare rușine. Pentru că e prost gestionat. Traseul s-a înfundat taman la intrare în județ. Pe la Bucova și Zăvoi. Mai nou, am auzit că și pe la Breazova ar fi tot la fel. Că s-au împroprietărit unii pe palma aia de pământ pe unde trece el și la cum arată de rău poteca, nici cu carosata nu poți merge pe acolo.

Se poate, bă, Romi, una ca asta? Hai, aș fi înțeles dacă primarii ăia ar fi de la PSD. Aș fi fost de acord că te-au sabotat. Că or ascultat de Mocio și de Silvică să-ți pună bețe-n roate, să te facă de menune și ca să te arate cu degetul unii și alții: „Uite, bă, și la ăsta. Vai de curu’ lui. E numai gura de el, nu e în stare de nimic.”. Dar nu, bă, Romi, sunt primarii tăi liberali cărora puțin le pasă de tine. Lor să le meargă bine. Că știi ce zic în particulier? „Păi ce lu’ Dunca îi pasă de noi?”  Auzi, bă, la ei, ce le trece prin cap. Măcar dacă ar fi adevărat. Ăsta e mulțamul că te cerți toată ziua, bună ziua cu Crina, Popovici, cu mine și cu Stanciu. Și că faci zilnic naveta cu elicopterul de la Timișoara, ca lor să le fie bine.

Cât de nerecunoscători sunt, bă Romi! Și atunci, să nu-ți vină dracii câteodată, să te ducă în starea de a arunca cu manivela după ei?

Că s-au sesizat până și ăia de la partid și l-au luat mai pe ocolite că, nah, e și el din partidul de guvernământ și nu puteau să-i spună de la obraz, ce și cum. Și nea Marius a înțeles apropoul. C-o fi el de la Teregova, dar nici chiar așa. Adică tu, Marius Damian, postezi toată ziua fel și fel de chestii legate de Educație, Cercetare, Tineret, dai lecții poporului și tinerei generații despre programul vostru de guvernare și te lauzi peste tot cu ce va fi, ca să ce? Ca să te afli în treabă, să-i arăți lu’ Ciolacu că ai activitate? Sau că nu stai și o freci la rece toată ziua? Nu te supără, nea deputatule care ești, că rezultatele vorbesc de la sine. Taman ai tăi din sat ți-au făcut figura, când ei ar fi trebuit să fie cei mai buni dintre absolvenții județului, mulțumindu-ți în felul acesta pentru strădaniile lu’ tălică de a face din Educație prioritatea nu doar a momentului, ci și a viitorului.

Nea Marius, și matale ai dreptate, nu-ți trebuie diplomă de BAC ca să vinzi, răchie, mere și brânză pe marginea Drumului European. Și copiii au înțeles foarte bine lucru ăsta. Dovadă e faptul că de vreo patru ani, deci în tot mandatul matale de până acum, la Teregova promovabilitatea a fost zero. Zero curat. Asta e o dovadă clară de nepăsare, să vii de-a fetea la școală, fără să se prindă ceva de capul tău, și de tupeu maxim, să ceri să ți se mărească leafa de dascăl și sporurile de izolare la țară, de stres și câte or mai fi. Tupeu și nesimțire, că pentru rezultatele astea, eu locul lu’ tălică aș propune ca profesorii să plătească statul, nu invers. Sau dacă îți pare rău, fă o propunere legislativă și ungeți liceul ăsta din Teregova cu untură să o halească câinii!

Și cât de departe ai fi fost astăzi, dacă în urmă cu 33 de ani n-ar fi ajuns să ne conducă bișnițarii, vorba cuiva, și, mai ales, unul cu pulover croșetat și cu nume de prăjitură, căruia industria românească i se părea un morman de fier vechi. Poate dacă ar fi venit alții, din neamul celor care ți-au dat viață și un nume, altfel ar fi stat lucrurile. Dar așa, te-ai zbătut între privatizări chinuite și supraviețuire, de ai ajuns să ți se potrivească de minune zicala: „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul.” Că din tot ce au făcut unii, alții de-a lungul anilor au rămas mai mult fotografiile vremii care să ne amintească de cum ai fost odată, tânăra jună a industriei din Europa. Rând pe rând, emanații noii puteri ți-au luat podoabele cele mai de preț: furnalele, laminoarele, fabrica de locomotive, uzina de tunuri, motoarele navale, turbinele, sistemul energetic, fabrica de pită și te-au lăsat aproape în fundul gol. Dacă ar fi putut, ți-ar fi luat și aerul pe care îl respirăm împreună cu tine. Doar speranța n-au putut să ne-o ia.

Draga noastră, Reșița. Chiar dacă nu mai ești juna de altădată, noi te iubim infinit, cum ar zice cronicarii de modă nouă de pe Facebook. Te iubim pentru că, cei mai mulți dintre noi, îți datorează existența pe aceste locuri, dar și pentru că, la rândul tău, ne-ai învățat să așteptăm ziua de mâine cu speranță și încredere. Sincer, mi-aș dori ca în fiecare zi de 3 iulie, toți reșițenii, indiferent de crezul politic, ideologie ori de Dumnezeul la care se închină, să aibă pe masă un tort aniversar. Nu contează mărimea. Fiecare după posibilitățile sale. Pentru tine, Reșița noastră dragă!

Potrivit aceluiași sondaj, doritorii stau la rând încă de pe acum să se înscrie în cursa de anul viitor, așa cum se stătea cândva la lapte, ouă și salam cu soia. Din câte se pare, concurența va fi una acerbă, la fel cum era înainte de ’90, la Drept și Medicină. Cam șase, șapte pe loc, dacă nu chiar mai mulți. În mare, este posibil ca PSD să meargă cu Bebe Pasere, iar PNL s-o arunce în luptă pe Andra Pleșa-Stroe, ceea ce mi se pare logic, cinstit și corect. Că așa se vorbește joia la oraș, când e zi de târg și de căpărit muzâca.

Într-o astfel de situație, mai mult ca sigur că „gemenii” din mandatul trecut – Felix Borcean și Marius Isac – se vor afla, ca și adversari, pe tabloul principal al alegerilor din 2024 dotat cu Trofeul „Primarul care este.” Acesta din urmă n-ar fi exclus să îmbrace tricoul de la Forța Dreptei, iar Felix să intre în competiție ca freelancer. Cu siguranță, în „calificări” vom întâlni candidații USR și AUR, outsideri la prima vedere, dar nu se știe niciodată de unde sare iepurele.

Din ce se vorbește și se aude prin târg, Marius Damian ar vrea și el să ia parte la competiție. Marius Damian deputatul, ca să fim înțeleși din capul locului. Eu, unul, nu cred. Ar fi sub demnitatea sa de politician uns cu toate alifiile să dea Teregova pe Caransebeș. Sau Parlamentul unde, vorba aia e și el la număr, că la funcții n-a mai apucat.

Pe de altă parte, nu l-aș sfătui să facă una ca asta. Să se pună cu ceilalți contracandidați. Mai ales cu Felix. Măi nea Marius, ai văzut ce deschideri are Felix ăsta în ultimul timp? În timp ce tălică făceai decontul la sumele forfetare, Felix era primit de primarii din Ierusalim și Ariel, ba chiar și de șeful Parlamentului din Țara Sfântă. Care de mai care să-și facă poze cu el, bucuroși să-l aibă oaspete. Peste tot unde a mers, numai uși deschise, covoare întinse, cuvinte de mulțumire.

Sau, zilele trecute, când s-o tras în poză cu Kathleen Kavalec. Știi cine e, nu? Așa, ambasadoarea SUA la București. A văzut toată țara cum stăteau „tete a tete”, de parcă se cunoșteau de când lumea. Știi ce înseamnă expresia asta, nu? Povesteau de-ale lor. În niciun caz despre cât mai costă răchia și brânza la Teregova. Cum? Și pe matale avea de gând să te invite ambasadoarea la recepția de 4 iulie? Și, ce s-a întâmplat? A, a aflat că nu ți-ai găsit papion pe care să-l asortezi la costumul bej și că aveai rugă la Rusca de la carte nu puteai lipsi? Păi și Felix a avut rugă la Rusca. A, te cred, Felix e altceva. Ai văzut că ambasadoarea a stat de vorbă cu el, au schimbat cărțile de vizită, i-a promis o invitație în State…

În concluzie, ogoaie-te, nea Marius. De ce să te legi la cap fără să te doară? Mai roagă-te de ai matale din PSD că nu se știe ce va fi până la anu’ și iar te vezi pus pe listă la Parlament. Și chiar dacă n-ai să fii, nu te lasă ei fără o funcție, să râdă și să facă alții mișto de tălică!

Ieri ți-ai încercat din nou norocul și tot din nou te-ai lovit de aceeași întrebare încuietoare pusă de Crina. John Crina, consilierul baștan al pesediștilor care e cu ochii pe tine ca pe butelie. „Domnule președinte, lămuriți-mă de ce tot insistați cu subiectul ăsta? Aveți un interes personal cu drumul ăla forestier? (ce ar lega Poiana Mărului de Muntele Mic, n.r.)” La care răspunsul tău a fost demențial, demn de istoria acestui Consiliu Județean: „Poate că într-o zi…” Va trece, asta ai vrut să spui, nu-i așa? Când? Când n-o mai fi Crina consilier sau tălică președinte? De ce te-ai încăpățânat și nu i-ai răspuns lu’ Crina ce interes ai de tot insiști cu drumul ăsta? Că ai văzut, ce-o zis: „Dacă îmi spuneți ce interes personal aveți, vă promit că-l votez și eu, și colegii mei.” Și poate l-ar fi votat, dar tu, nu. Te-ai ținut bățos că vezi Doamne, de ar trebui să știe Crina și ce nu trebuie. Că tu ești președinte, nu el.

Totuși, trebuia să-i spui, în particulier, dacă în plen nu ai avut curajul. Îl chemai la tine în birou la o cafea și un pahar cu apă și îi explicai simplu: „Bă, John, suntem oameni de afaceri, ce dracu nu înțelegi? Ce să-ți explic, parcă tu nu știi cum e în bisnis?” Și nu cred că nu ar fi înțeles. Că nu e greu de cap, cum îl crezi tu, dar nici să vii cu povești de alea că: „E un lucru bun pentru județ. Că după un studiu de fezabilitate făcut mai de mult, acolo, la Poiana Mărului se pot crea 9.000 de locuri de cazare .”. Că dacă ar fi un lucru bun doar pentru județ, n-ai insista toată ziua, bună ziua cu el. Din când în când ai mai băga pe ordinea de zi și alte proiecte legate de turismul în Cheile Nerei, Clisura Dunării sau mai știu eu unde. Dar dacă nu ai interese acolo… S-au prins și alde Crina și ai lui, că nu sunt veniți cu pluta, cum ai crede tu. Așa că, te sfătuiesc să-i răspunzi la întrebarea lu’ John. Aia cu interesul personal că, vorba lu’ tălică, cine știe, poate într-o zi…

Și în euforia care mă cuprinsese  în noaptea de după alegeri, îmi și imaginam cum la Moldova Nouă  vor acosta vasele de croazieră, iahturile și bărcile cu motor super luxoase, cu care se plimbă pensionarii și bogații Europei. Cum cineva îi va întâmpina la scara vasului cu pită, sare, un ștamplu de răchie de cireșe și o carafă cu vin de Belobreșca, cu urări în toate limbile bătrânului continent: „Herzlich Willkomme”, „Bienvenue”, „Dobrodosli”, „Vitejte”, „Üdvözöljük”, „Benvenuto”. Ca apoi, altcineva le va întinde covorul roșu de Cisnădie și îi va pofti în microbuze, autocare și alte vehicule, pentru a-i plimba pe la Sf. Elena, Moldovița, Gârnic și pe unde o mai fi nevoie să le arate ce mândrețe de județ avem noi.

La fel am zis și despre calea ferată Oravița-Anina. În naivitatea mea, mă gândeam ca CFR-ul o să mai pună două-trei vagoane la garnitura existentă, o să facă rost de o locomotivă pe aburi, din seria celor fabricate la Reșița, și o să înmulțească casele de bilete, o să mai construiască halte și gări, o să încurajeze localnicii să-și deschidă baruri și restaurante de-a lungul traseului, locuri de cazare pentru turiștii dornici să mănânce o coleșă cu brânză, borândău și sarme ca în Banat, să asculte o doină cântată la torogoată și câte și mai câte.

Dar, vai, mie! Ce repede mi-a trecut euforia și naivitatea de a crede în vorbele celui care mărturisea în fața oamenilor de afaceri că: „Am gândit dezvoltarea acestui județ în primul rând ca și un județ de agrement, de interes turistic, de petrecere a timpului liber al celor care lucrează în vestul României.” Poate ai gândit pentru tine, puiucule, nu și pentru noi. Iar până când mă voi convinge de înțelepciunea vorbelor tale, hai să petrecem o săptămână la Dunăre, să le facem cu mâna ălor de pe vasele de croazieră care nu vor nici de-ai dracu să tragă la pontonul lu’ nea Ion Chisăliță!

Chestiile astea le sunt străine. Sunt chiar mai corecți ca ăia de la AUR. Tot ce fac, fac cu gândul la noi, la țărișoara asta care a ajuns ca vai mama ei, ca o găină jumulită de pene, că ți-e și rușine să ieși cu ea la braț în lume, de frică să nu râdă unii și alții de dânsa: „bă, Franz, ce-o fost România asta și ce a ajuns.” Ei, useriștii, sunt cu dreptatea și cu adevărul. De asta nu vor la putere. Bine, au fost cândva, că i-au obligat nu știu cine, dar nu au rezistat mult, că și-au dat seama că cu Cîțu nu puteau să se înțeleagă.

Bă, dar ce e al lor e al lor. Nu ai ce să le reproșezi. Au spus că nu se lasă până când nu se taie pensiile astea speciale? Au zis. Dar nu numai că au spus, dar s-au și ținut de cuvânt. A rămas nea Nicolae Ciucă fără 2.000 de lei în portofel? A rămas. Cum? I-a luat prea puțin? Că i-au mai lăsat pe cupon 16.000 de lei? Păi ce ați fi vrut, bă,  să-i ia toată pensia? Să rămână în curu’ gol? Să mănânce la cantina săracilor după ce ani la rând a avut abonament la cantina Parlamentului?

Asta vreți voi? Să râdă Macron de el? Să nu mai aibă cu ce să-și plătească facturile la gaz și curent? Să rămână cu restanțe, să facă bâză vecinii de el: „uite, bă, ce-o ajuns, nea Nicu că, vorba aia, o fost și el om mare la viața lui, ca Verdeț, Dăscălescu și Petru Roman.” Și ce dacă e bătrân, bă? Te pomenești că nu mai are voie să sugă o bombonică pe băț. Să mănânce o ciocolățiță sau o prăjiturică? Vedeți-vă voi de ale voastre că nu face niciun diabet, iar dacă îi crește glicemia, ia pastile. Și nici nu-i mai cad dinții, proteza pe care o are e nemuritoare.

Bă, useriștilor ce sunteți voi, vă mai spun ceva: nu vă mai băgați nasul unde nu vă fierbe oala, că nici pe el nu-l interesează cum dracului reușesc unii să se descurce cu o pensie de 2.000 de lei.