Și ca niște bărbații ce se cred, abia au așteptat să ridice mâinile. Dacă punctul 1 din lege (ce mai contează care), coroborat cu litera d) din legea cealaltă ar fi permis, băieții ar fi ridicat nu o mână, ci două. Nu-i așa don Bașag? Bă, Vio, tot am vrut să te întreb, dar n-am făcut-o de bun simț, ce cauți tu, bă, în CA de la spital? Știu că te pricepi la multe, dar la spital, zău, dacă aș fi crezut vreodată. Te știu un om serios, cu toate cele pe casă și când în colo tălică zumzăi peste tot unde e miros de mai știu eu ce și de ronțăit ceva. Mai odihnește-te și tu, că te-ai fi săturat de atâta muncă. Zău, așa. Dar dacă nu poți, nu vrei să vii și la Subiectiv sau Express de Banat? Ești de acord? Mă bucur, dar să știi că la noi se muncește nu se trage pisicu’ de coadă ca în ședințele voastre din Consiliul Județean!

Iar tu Romică, tată, ești mare și tare. Ce, mai, când ți se pune pata pe cineva nu te lași până nu-l execuți cu simț de răspundere după principiul: „ori la bal, ori la spital.”. Pentru asta nu-ți trebuie prea multă inteligență. Important e să faci ce trebuie, că bine e mai greu în ziua de astăzi, dacă nu chiar imposibil în cazul tău. Știi ce zic?  Pe Alina ai executat-o și a doua oară. Radiezi de fericire, ca și copilul pe care îl lași să facă păpălaică la groapa cu nisip. Nu te-ai învățat minte și văd că nimeni dintre ai tăi nu te-au tras din mânecă să-ți spună: „Ogoaie-ce, Romi, că ai luat-o rău de tot pe arătură.”. Peste două luni parcă văd că se întoarce Alina în spital și atunci o să începi să te vaieți ca o babă, pardon, precum Milică Constantinescu care recunoștea că pierduse la scor de forfait în disputa cu sistemul. Dar pe tine nu sistemul  o să te dea gata, ci pretenașii care stau pe margini și-ți fac galerie ca la fotbal: „Hai, Romeo, nu te lăsa la cârnații ăștia, arată-le cine-i jupânul!” Iar tu, tu Romeo, nu te lași. Că atât te duce capul, să te cerți cu toți, inclusiv cu ai tăi din PNL.

Acum că ai scăpat de Alina, apucă-te de treabă, Romeo. Sunt convins că în până se întoarce dumneaei, vei face minuni la spital, vei reduce arieratele la jumătate, vei înlocui acoperișul de la Staționarul II, vei termina clădirea UPU, vei înlocui bordurile și teii din curtea spitalului, vei planta panseluțe, vei vopsi gardul cu mânuțele tale, vei aduce tomberoane noi, printr-un proiect european, și câte și mai câte. Pentru că tu ești Romeo, cel mai fiabil, adorabil, amabil și sustenabil dintre toți președinții pe care i-a avut acest județ. Ești șaiba fără de care piulița nu s-ar simți niciodată confortabilă.

Ascultă la mine, puiucule, Umbrărescu ăsta e cu morcovul la cur de când te-a văzut în clipul ăla cu drumul de la Zorlenț. Poza aia îmi amintește de Arnold. El, în Terminator, tu, în Asfaltator 2. Dar nu mai este mult până vei face rocada mare cu Umbrărescu și tu vei fi atunci number one. Bine, Arnold nu a apucat să se fotografieze cu Firicel din Las Fierbinți, ca să devină celebru ca și tine, dar pe undeva CV-urile voastre se aseamănă, cu deosebirea că el întâi a jucat în film și apoi a ajuns guvernator, pe când tălică ești și președinte (tot un fel de guvernator), și actor pe Facebook în același timp. Altfel spus, avantaj tu.

Bă, Romică-Asfaltator 2, ce ești tu, mă bucur nespus că le-ai dat o lecție pesediștilor, asfaltându-le drumurile din comune. Un gest extraordinar cum numai un om cu caracterul tău era în stare de așa ceva. Le-ai dat o lecție de viață, aș putea spune, lu’ Mocio, Hurduzeu și Popovici. Ai riscat să trezești mânia liberalilor, să pierzi câteva voturi (cinci, șase, nu contează), doar să-i vezi fericiți pe primarii pesedeului. Bine, din ăștia 8 kilometri de drum 6 sunt asfaltați la Zorlenț, acolo unde primarul e liberal,, dar ce mai contează că mai rămâne diferența până la 800? Doi metri să fi asfaltat în comunele conduse de pesediști și tot ar fi fost ceva. Bravo, bă, ești tare!

Și încă ceva, Romi. Bă, cu poza aia le-ați închis gura zvonacilor și bârfitorilor, cum că tu și Nelu Popa sunteți certați cu don președinte Vela. Câtă nesimțire la ei, ce oameni răi, bă, puiucule. Cum să spună, bă, una ca asta? Nu le-ar fi rușine obrazului  să scornească numai minciuni? Să spună că don președinte o zis aia și aia despre voi, iar voi la rândul vostru l-ați vorbit de rău, când se vede pe voi în poza aia că sunteți ca frații? Nu știu cum de îi mai rabdă pământul, Romi, că s-or înrăit unii, de au ajuns să le fie greață chiar de ei înșiși. Bine că v-ați pozat, să vadă tot natul că sunteți o echipă și că cu tine în frunte vom avea drumuri asfaltate multe!

Apropos de drumuri, vezi că la ieșirea din Reșița spre Lupac sunt câteva gropi pe dreapta, cum te duci încolo, câteva pe stânga cum vii, și câteva pe mijloc. Când ai timp, asfaltează-le, apoi trage-ți o poză și pune-o repede pe Facebook, că așa face un adevărat Asfaltator. Hai noroc și succes Termina… Scuze, Asfaltator 2!

Căci, ce altceva pot însemna insultele și jignirile aduse managerului Spitalului Județean de Urgență Reșița, Alina Stancovici, și directorului financiar, Adina Miloș? Să le faci țațe și panarame triste care au ajuns să conducă spitalul (în urma unui concurs), e prea mult. Este ghiolbănie sută la sută. Nu ca și atitudine de șofer de Buceagă, ci ca om, că de gentleman nici nu poate fi vorba. Bă, Romică, când ajungi să faci astfel de afirmații, nu lovești doar în obiectul primar al muncii tale, manivela, cât mai ales în instituția pe care o conduci. În Consiliul Județean Caraș-Severin, cea mai importantă instituție din județ. Sau, cel puțin așa a fost până la venirea ta la conducerea ei. O instituție pe care ai transformat-o într-o Buceagă, pe benzină, model SR 113.

Dincolo de faptul că te vei alege cu alte două plângeri la Parchet, bă, Romi, nu înțeleg un lucru. De ce tace bă, partidul pe care îl reprezinți în fruntea CJ? De ce nu iasă bă, nimeni din PNL cu un comunicat în care să-și ceară scuze în numele tău, dacă tu nu ești în stare să o faci, pentru jignirile aduse celor două femei? De ce tolerează, bă, toate chestiile astea și nu se delimitează de ele? Asta nu înțeleg. De ce tac, bă, Romi, organizațiile alea neguvernamentale de femei? Sau ăia care îți dau like-uri pe Facebook. Că aici nu mai e vorba de lupta ta cu Hurduzeu, Mocioalcă sau Popovici, ci de nesimțire. De ce tac doamnele din partidul tău, din Consiliul Județean? De unde atâta lașitate? Doar pentru păstrarea locului de muncă? Ele chiar nu înțeleg că mâine, poimâine vor urma la rând și vei face cu ele exact ce faci astăzi cu Stancovici și Miloș. Dacă e așa, înseamnă că nu te cunosc…

Nervos din cale afară, m-a abordat de cum m-a văzut: „Bă, nene, tu ai auzit ce-or făcut ăia de laUEFA?” M-am prefăcut că nu știam: „Ce ne-o făcut, Gogule, ne-o băgat cumva în grupa a II-a valorică?” „Ne-a băgat pe dracu, de aia nu mai pot ei că jucăm noi cu Andora!” Am continuat să fac pe prostu’: „Lămurește-mă, Gogule, că la ora asta nu-s în stare să gândesc.” După vocea se vedea că era de-a dreptu’ tulburat. Aproape că se bâlbâia de nervos ce era. „UEFA asta le-a aprobat ungurilor să vină pe stadioane cu steagul Ungariei Mari.”. Am încercat să-l liniștesc: „Și eu ce să fac, bă, Gogule? Să-i sun pe ăia de la UEFA? Să-l bag în mă-sa pe ăla care a făcut asta? Aș face-o, dacă aș cunoaște pe careva pe acolo, dar așa…” Îl simțeam cum clocotea sângele în el: „Nu, bă, nene, nu-ți cer una ca asta și nici măcar să vorbești cu Burleanu, de la Federație, prietenul lui Vio Lolea, dar poți să-l suni pe deputatul ăla de la UDMR, că matale îi cunoști pe ăștia din politică. Și întreabă-l dacă e adevărat cu steagul Ungariei Mari, că la vreo ședință de-a lor o fi vorbit între ei, ce și cum. El ce părere are, să ne spună și nouă ce gândește în legătură cu asta. Dacă nu vrei să te interesezi, îi sun eu pe ăia de la UEFA și să vezi ce fac cu ei, fir-ar mama lor…”

Bă, Gogu ăsta cu cât îmbătrânește, cu atât dă mai mult în mintea copiilor. Păi cine l-o văzut, bă, pe Kelemen Attila ăsta de când e el deputat de Caraș-Severin? Că n-o ținut o conferință de presă în doi ani și jumătate. Una, bă, măcar una. Nu că alții s-ar fi omorât cu chestii de astea. Cred că nici ceilalți parlamentari cărășeni nu știu cum arată Attila la față. Se întâlnesc pe holurile de parlament și se întreabă unii pe alții  de unde sunt, că ei nu se cunosc. Asta ca să înțelegeți cum  stă treaba cu aleșii noștri. Și apoi, ce să știe Kelemen Attila despre UEFA, dacă  el habar nu a avut, când a venit prima dată la Reșița, câte orașe are județul nostru. Orașe, nu municipii, comune sau sate. Dacă îl întrebai de astea, cu siguranță își prindea complet urechile. Poate că între timp le-o fi învățat, dar în 2020 nu le știa.

De la discuția noastră și până am ajuns acasă, la televizor s-a dat știrea că UEFA nu permite așa ceva pe stadioane. Că, de fapt a fost un fake news, nimic altceva. Pe dracu fake news, de ce nu recunoașteți, bă, că v-o sunat Gogu și v-a făcut ca pe dracu?

Repet, după poza cu Firicel, puiucu’ ne dă de înțeles că a început repetițiile, chiar dacă nu există un scenariu precis în acest sens. La așa ceva se pricepe de minune. Iată o scenă demnă de realitatea locală, la care am fost martori.

Romi către directorul financiar al Spitalului Județean de Urgență Reșița, Adina Miloș:

– Mințiți cu nonșalanță!

Adina Miloș, replică promptă:

– Nu eu mint, haideți să spunem adevărul.

Romi, extaziat:

– Mințiți, mințiți, mințiți! (De trei ori, ca să știm o treabă)

-Nu vă dau voie să mă mai jigniți. M-ați făcut proastă, m-ați făcut cum va venit la gură, Gata, nu vă mai permit. Punct.

Dar ți-ai găsit? Romi continuă să-și joace rolul în loc să se întrebe: „Ce caut eu în funcția asta?”

– Doamnă, este incredibil cum puteți să mințiți. Sunteți o mincinoasă. (Romi o spune radiind)

Dar nici directoarea nu se lasă. Și bine face.

– Dumneavoastră sunteți un mincinos, nu eu.

Wow! Chiar așa?

– Incredibil, nu știți să citiți mail-ul instituției pe care a fost făcută adresa.

Dă-l dracu de email, mă amuz și eu de pe margine!

– Domnule președinte… (Directorul financiar nu mai apucă să continue)

Romi continuă imperturbabil:

– Sunteți o mare mincinoasă! V-am prins cum ați diminuat datoriile spitalului. Incredibil pe mâna cui a ajuns spitalul!

– Nu mă mai jigniți. Și dumneavoastră sunteți un mincinos. Cel mai mare al județului. (Na, că te-o mâncat în cur, puiucule. După ce Crina te-o făcut ghiolban, vine și directoarea și ți-o zice de la obraz!)

Puiucul se ridică și părăsește platoul. Din pragul ușii, întoarce capul și privire (aproape ca și Robert de Niro în filmul ăla cu mafioți)

– Sunteți o mare, mare mincinoasă.

După aceste replici memorabile, nici că mai contează scenariul după care ele s-au derulat. Săptămâna viitoare urmează actul II, scena I din piesa „Dacă scandal nu e, nimic nu e!” la sfârșitul căreia Romi va anunța că  rolul  principal, cel al managerul spitalului, Alina Stancovici, va fi interpretat de altcineva. La fel și al Adinei Miloș. Până când? Până când instanța va hotărî!

Vezi că se poate, puiucule? Dacă vrei se poate orice. Chiar și să răstorni munții, să faci din ei dealuri ori câmpii, după cum ți-e interesul. În cazul tău, interesul e să păstrezi munții la locul lor, că dacă i-ai răsturna precum în zicala străbună, cine s-ar da cu schiurile la câmpie? Tălică ai gândit bine și deștept, că iarna îți intră în jeb banii de la dat cu schiurile și sania, iar vara de la bicicliștii atrași de frumusețile și prețurile cu care sunt taxate plăcerile pe munte. Poa’ să zică orișice ăia care n-au loc de matale (nu-i mai amintesc, că m-am săturat să o fac) și care o tot țin că nu-s drumuri ca-n palmă în județ. Sau că spitalul județean e vai de mama lui. Apropos de spitalul județean. Când ai de gând să le dai banii ăia, 14 milioane de lei, veniți pe barba lui Hurduzeu, pentru plata arieratelor? Când? Că acu’ se fac trei luni de când Hurduzeu a depus amendamentul la legea bugetului, și tu nimic. Ce dracu’, bă, Romi, tocmai acuma dai cu mucii în fasole când e să te laud și eu?

Dar să revin la premiul ăla de excelență. Am scris și eu despre el. L-am consemnat ca pe un eveniment, dar tu nici măcar nu ai băgat de seamă. Nu că m-aș fi așteptat să mă suni, să-mi mulțumești, dar un semn de atenție puteai să dai și tu. Sigur, nu te așteptai ca tocmai eu să scriu. Te înțeleg. Bă, când meriți, meriți, iar când nu… Asta e.

Ține-o tot așa, Romi, că ești pe drumul cel bun. Nu pe alea județene plin de hârtoape, ci pe cel hărăzit de ursitoare la naștere. Pe cele județene, pentru care populimea te înjură zi de zi, dă-le dracu, concentrează-te pe munți, că, vorba aia, nici Dumnezeu nu le-a făcut pe toate într-o singură zi.

Sigur, melodia asta nu era făcută nici pentru ritmuri de Cha, cha, cha și nici de rock and roll, ci era acompaniată de aplauzele ritmate ale asistenței: „Ceaușescu și poporul” ori „Stima noastră și mândria, Ceaușescu-România.” Pentru vremurile alea, era ceva fantastic și înălțător pentru unii, aberant și patriotard pentru alții. Minciuna devenise un leit-motiv și fiecare colectiv de oameni ai muncii, fiecare întreprindere socialistă și fiecare cooperativă agricolă de producție raportau realizarea cincinalului în patru ani și jumătate.

Astăzi, lucrurile în România capitalistă a lu’ neica Iohannis s-au schimbat. Nu mai vrea nimeni cincinalul ăsta (că vezi unde ne-a adus!), dar ideea legată de muncă s-a păstrat. Fără întreceri și angajamente ca pe vremea lui Ceaușescu, ci cu reducerea programului săptămânal de lucru. De la cinci zile, la patru. Sigur, cu păstrarea salariului negociat. Și, dacă s-ar putea, cu ieșirea mai devreme la pensie cu trei, patru ani!

Bă, ești nebun? Bă, ești prost? Cum să faci, bă, săptămâna de lucru de patru zile, când noi nu suntem în stare nici în șapte zile lucrătoare să astupăm niște amărâte de gropi din asfalt? De peste 30 de ani de chinuim să ducem o autostradă dintr-un capăt într-altul al țării și nu reușim. Dacă facem asta, se duce dracu de tot munca în România. Că după datina străbună, jumătate din ziua de luni o petrecem povestind ce am făcut în weekend, marți și miercuri ne socotim unde plecăm la sfârșit de săptămână, iar joi, prin tradiție, e zi scurtă. Și de muncit? Ne mai trebuie muncă? S-au dus vremurile alea în care Ionică și Mărioara erau îndemnați să se prindă în horă, frate, să facă cincinalu-n patru ani și jumătate!

Gogule, dacă îți spun că așa o știu de vreo câțiva ani buni, poate n-o să mă crezi. Unii au prins-o ca și tineri milițieni și au ieșit la pensie ca și polițiști, doar ea, buda, a rămas inertă. Neschimbată. Vasele alea în care faci pișu, pișoarele cum ar veni, ba lipseau, ba erau defecte, de parcă ar fi instalate într-o casă părăsită și nu într-o instituție atât de importantă. Bă, stau și mă gândesc, șefii lor ai mari, comandanții cum ar veni, n-au văzut, bă cum e buda aia? Că ți-am zis, de-o viață de milițian arată la fel. Și dacă, da, de ce n-au făcut, bă, ceva să demn de reforma în Poliție?

Eu înțeleg că e sărăcie și în ministerul condus de Lucică Bode, că nu sunt bani pentru toate prostiile, dar totuși, o soluție tot ar fi trebuit să se găsească până acum. Că, vorba aia, nu are nimeni pretenții de pișoar de porțelan Easy sau Apollo. E bun și ăla din ceramică, în formă de broască, la 130 de lei bucata (unele sunt chiar mai ieftine), dar măcar să fie. Pentru așa ceva nu ai nevoie să accesezi fonduri europene și nici finanțări guvernamentale. Ar fi suficient o cutie a milei ca la biserică sau ca la oamenii săraci. Intri în sediul inspectoratului, pui 50 de bani în cutie. La ieșire, mai pui 50 și tot așa, până se adună. Că știi, Gogule, cum e vorba aia: dar din dar se face pișoar!

Cum aschia nu sare departe de trunchi, fi-su William pare hotărât să-i cale pe urme, nu în privința vizitelor la Viscri (prinții din ziua de astăzi preferă vacanțele exotice), ci la capitolul amante, după cum bârfesc ziariștii loco. Și ce dacă e însurat și are nevastă tânără și frumoasă? Și Lady Di a fost tînără, frumoasă și iubită de supuși și cu toate astea prințul de atunci, regele de acum, se iubea pe furiș cu Camila. Diana îl aștepa cu masa pusă, iar el umbla vandra ca orice îndrăgostit, iar când ajungea acasă, se ducea direct în dormitor, plângându-se de dureri de șale și de cap.  

De ce n-ar face-o și prințul William? Să păstreze năravul în familie, să nu se piardă de tradiție. Că și în el e același os domnesc, ca și carpienele și tarsienele lu’ tat-su.  Să zică că se duce la o bere cu prietenii și când încolo se întâlnește cu nu știu ce fetișcană care i-a sucit mințile, în timp ce Kate Middleton stă la cratiță să le gătească copiilor, aspiră în ditamai căsoaia lor, mă rog, chestii pe care le face orice gospodină responsabilă.

Bă, ce ți-e și cu regii ăștia!

Ei, și de la bunătatea lu’ nea Nicu, iată că Rareș al nostru, Rareș Bogdan carevasăzică, într-o emisiune la televizor, își dă cu părerea că Bogdan Aurescu trebuie demis de la Externe, pe motivul că a fost pus în funcție de „statul român.” Vorba olteanului de la Plenița către fiul său Costică: „eu te-am făcut, eu te omor.” Așa și cu statul ăsta. Acuma, câtă minte trebui să ai să te uiți în gura lu’ Batistuță? Că o mai zis el și de pensiile alea speciale și ce s-o ales de ele? Glumă, glumă, dar să știm și noi cum stau lucrurile că, bă frate, ministrul s-a supărat rău de tot și i-a întors vorba ca și cum l-ar fi pălit cu lopata în moalele capului: „E ca și cum aș fi atacat de Sputnik”. 

Bă, frate, ce vorbă e asta, bă? Parcă Batistuță juca în aceeași echipă Ucraina, cu Zelenski, Biden, Macron, pe post de coordonator, cu număr 10 pe spate. El centra, el sărea la cap și tot el dădea gol. Și dintr-o dată, nu mai e bun. Ce știe Aurescu ăsta și noi, nu de intră în el cu talpa înainte, de cartonaș galben, dacă nu chiar roșu? Bă, chiar așa? Bogdănel, rusofil? Așa e, frățioare? Că ai cerut să blocăm la graniță trenurile cu cerealele din Ucraina ca să le arăți rușilor că ai fi bun să joci în prima echipă a lu’ Sputnik? ? Ptiu, drace, am trăit să o aud și pe asta. Bă, ești prost? Bă, ești nebun?

Sincer să fiu, eu nu-l cred în stare de una ca asta că, chiar dacă unii l-ar vedea jucându-se, din plictiseală,  lapte gros în curte la Modrogan sau făcând păpălaică la groapa cu nisip.  Mai degrabă cred că s-a umflat tărâța în liberali, speriați că peste o lună, două, trece AUR peste ei în sondaje. Că s-au împărțit în tabere (mai mult de două), că sunt prea puține funcții la câte s-ar vrea, că Aurescu ăsta pare bătut în cuie la Externe, că Batistuță e de partea lui Bode, și invers, că Orban continuă să bage bățul prin gard, că primăvara o venit prea repede, că… Și toate astea din cauza lu’ nea Nicu Ciucă, care nu e, dar pare un papă-lapte!

Să nu credeți că toate astea sunt o invenție a capitalismului nostru neaoș. Nu, așa a fost și în feudalism, și pe vremea voivodatelor, chiar și pe vremea lu’ Burebista când, după fiecare bătălie câștigată, oamenii de lângă el erau recompensați cu butași de vie nobilă și pocale de argint din care să bea vinul. Cum la fel s-a întâmplat și în timpul domniei lu’ Ștefan cel Mare. Să nu vă închipuiți că boierii, hatmanii și vornicii ăia de la curte se duceau la luptă alături de răzeșii Măriei Sale. Da de unde, ăștia stăteau acasă, chipurile, aveau grijă de domnițele rămase singure să nu cadă în depresie, se mai întâlneau la una mică, la un chiolhan cum ar veni, dar la război nu mergeau. La premieri, însă, erau primii pe listă. Se lingușeau pe lângă domnul Moldovei, om bun la suflet, băutor de vin de Cotnari și iubitor de vrâncence tinere și fâșnețe, și primeau recompense în galbeni ori în podgorii că astea erau la putere în vremurile acelea. Răzeșii? A, da, erau și ei recompensați pentru vitejia lor, cu câte o masă tovărășească la care lua parte însuși domnitorul. Mâncau, beau, se îmbătau, se mai luau și la bătaie între ei, după care așteptau acasă ordinul de mobilizare pentru o nouă luptă.

Chestiile astea s-au perpetuat până în zilele noastre. E adevărat, sub altă formă, în sensul că nu e vorba nici de Burebista, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân sau de un alt domnitor, ci de un ministru al Guvernului Ciucă. În urmă cu doi ani, Eduard Novak și-ar fi răsplătit tatăl, după cum susțin sindicaliștii, cu 112.000 de euro, în cadrul premierii sportivilor și antrenorilor care au fost prezenți la Jocurile Paralimpice de la Tokio.

Cine știe cu ce i-o fi supărat Edi bacsi pe sindicaliștii din ministerul pe care îl conduce, cert e că:  „Deși în luna august 2021 Novak Karoly nu făcea parte din lotul național de ciclism pentru jocurile paralimpice, în mod surprinzător, două luni mai târziu, pe statul de premiere și pe nota de fundamentare prin care au fost acordate premiile acesta apare ca antrenor principal – ciclism.”. Se poate, don ministru? Hai dacă ar fi fost unul de la PSD sau PNL aș mai fi înțeles o măgărie ca asta, dar de la UDMR, chiar aveam pretenții. Cum, mint sindicaliștii? Te cred, nici nu m-aș fi așteptat la altceva!

Novak bacsi a reacționat imediat și, în principiu, are dreptate, lista a fost i-a fost înaintată spre semnare  de către Federația de Ciclism și Comitetul Național Paralimpic și, cum se grăbea să ajungă la o întâlnire, nu s-a uitat peste ea, semnând-o ca primarul. Iar la urma urmei, tatăl său e antrenor emerit. Ș Așa că, e o minciună ce susțin sindicaliștii din Sindicatul Național de Tineret și Sport care, spune ministrul, de doi ani îi dau la gioale și-i toacă ficații.

Întrebare, cine credeți că vor avea câștig de cauză până la urmă: ministrul sau sindicaliștii? Pentru un răspuns cât mai corect, întoarceți-vă în timp la Burebista, Menumorut, Glad și Gelu și chiar și la Ștefan cel Mare, ca să înțelegeți cum se scrie istoria.