Nervos, îl cheamă la dânsul pe Sfântul Petru, responsabil cu tot ce mișcă pe pământ, și îi poruncește să demareze o anchetă, pentru a afla unde se întâmplă toate astea în Postul Craciunului. Deschide Sf. Petru laptopul și dă search pe rețelele de socializare la care este conectat. Concluzia: la Caransebeș, la porțile catedralei și în fața sediului Episcopiei. Auzind una ca asta, se supără rău de tot Doamne, Doamne și cere sancțiuni drastice împotriva slujitorilor săi de pe pământ.

Raportul întocmit de Sfântul Petru e fără echivoc: nu Vlădica este de vină pentru paranghelia de lângă scările Catedralei Episcopale, alea cu „Se mărită Mona mea” sau „Aș da zile de la mine”, ci cei care au autorizat să se desfășoare acolo Târgul de Crăciun, cu manele cu tot, la concurență cu colindele și priceasnele ce se înalță din lăcașul sfânt. Adică Stăpânul inelelor din Țara Gugulanilor. Unul Felix blajinul, care nici la moaște nu se închină, nici la smerenie nu-i îndeamnă pe supuși. Un fel de „lasă-mă, să te las, bă, nene.”, motiv pentru care n-ar trebui să fie băgat în seamă ca să nu i se urce și mai mult la cap, victimizându-se la agapele duhovnicești la care va fi poftit de acum încolo sau la chermezele cu fanii săi.

Și așa s-a și întâmplat. După o îndelungă cugetare, a fost lăsat în pace căci, vorba aia „De unde nu e nici Dumnezeu nu cere”, iar Prea Sfințitul Părinte Lucică al Episcopiei Caransebeșului, ar fi zis că nu se va mai plimba în viața lui pe Corso la braț cu Frodo din Frăția inelelor.

Sigur, nu este nicio rușine să prestezi videochat pentru bărbații avizi după așa ceva. Și chiar dacă între timp a ajuns colegă de bancă în Senat cu Luca nostru, primarul de la Oțelu Roșu, nu ar fi exclus ca și în continuare să presteze ca și până acum. Că nimeni nu îi interzice și nu-i poruncește ce să facă în timpul său liber. De luni și până joi la parlament, cu numele ei din buletin, făcând legi și discutând discuții, în weekend pe videochat, cu numele de scenă. Hai, să nu fim misogini, e greu de trăit astăzi în România, chiar și cu un salariu de parlamentar așa că, orice bănuț câștigat în plus este binevenit.

POT se definește ca fiind partidul care poate orice, inclusiv să dea țării o nouă perspectivă în privința promovării imaginii României în lume. De aici și invidia politicienilor de la alte partide care n-au fost inspirați să aducă în prim plan astfel de candidate. Frumoase, serioase, devreme acasă și punctuale la întâlnirile cu clienții. Senatoarea asta este doar un exemplu cu care POT ne surprinde și ne îndeamnă la reflecție. De pildă, un viitor coleg de-al său, la Camera Deputaților, este trimis în judecată de către DNA pentru matrapazlâcuri, cu o gaură de 2,5 milioane de lei, comise în timpul pandemiei, un altul are condamnare de 9 luni, pentru consum de alcool. Și pe lângă o videochatistă, POT trimite în parlament un senator-găinar, prins pe când fura un acumulator pentru un bordmașină dintr-un magazin.

Duminică la urne voi vota  cu gândul la blestemul care se tot abate asupra României din patru în patru ani!

Rezultatele foarte bune obținute duminică la urne îi permite formațiunii condusă de Silviu Hurduzeu să trimită trei parlamentari la București: Silvia Mihalcea și Marius Isac, la Camera Deputaților, și Luca Mălăiescu, la Senat. Reamintim că județului Caraș-Severin i se repartizează șapte mandate de parlamentari, dintre care cinci de deputați

Liderii PSD consideră că scorul obținut este unul foarte bun, în condițiile în care votul de duminică a fost distribuit între șase competitori.   

Până la urmă n-a venit nici Păunașul codrilor, nici Țugulea taichii, nici Prâslea cu ionatanele lui de aur, ci Bolojan. Ilie Bolojan, omul în care liberalii vedeau salvatorul partidului, dar și al țării în fața ciumei roții, a suveraniștilor și șoșoacelor. Bolojan însoțit de Rareș Bogdan, cel care e dispus să lingă pe oricare dintre cei care îi sunt stăpâni. Au venit pe o rută ocolitoare (n-au mai găsit bilete la business class) fără calul înaripat,, pe jos, prăfuiți, însetați, vai mama lor, abia respirând, cu saturația aproape de valorile critice care te bagă în reanimare. „Atâta s-a putut, copiii mei. Altădată, adică peste patru ani, vorba cuiva, va fi mai bine și pentru noi, că poate vom câștiga, dacă nu cumva între timp ne vom împrăștia ca potârnichile, care pe la PSD, care pe la AUR, SOS și SOS.  Nimic, însă nu este pierdut, cu ortacii din USR facem un guvern de dreapta în curtea școlii, să ne bucurăm și noi de sărbătorile creștinești. Fir-ar mama ei a dracului de viață!”

Da, fir-ar mama ei a dracului de viață, când n-ai noroc, n-ai. Însă nu toți se pot plânge de așa ceva. Mă gândesc la ăia care seara s-au culcat ca orice oameni normali ce merg la vot, la lucru, la shoping și la party, iar dimineața s-au trezit parlamentari. Fără să facă o zi de politică în viața lor. Fără să-i vadă cineva în campanie, să promită salarii și pensii mai mari, autostrăzi, piste de biciclete, urși mai prietenoși. Fără nimic din toate astea, stând toată ziua pe Tik Tok, cu ochii, like-urile și share-urile la mesajele lui Călin file de poveste, dar inspirați că, în urmă cu două, trei luni, s-au înscris în POT. Partidul oamenilor tineri. Sigur, nu toți sunt tineri, dar ce mai contează, vor fi parlamentari doar pentru că și-au zis, atunci când li s-a propus: „Bă, n-am nimic de pierdut dacă mă trec și eu pe listă.”

Și acum jubilează și sunt fericiți că nu au ascultat de cei care îi dojeneau cândva: „Mai lasă, bă Tik Tok-ul ăla și du și tu gunoiul, fă cumpărături și dă cu aspiratorul.” Unii s-au conformat și cu ce s-au ales?

Astăzi, Caransebeșul este un cumul de valori ale trecutului, la care s-au adăugat, în timp, manelele și cântecele de petrecere de la zilele Cetății, Orașului ș.a.m.d. A, era să omit, și al măturilor din nuielele care cresc pe malurile Timișului și Sebeșului, exact în locurile bătute cu pasul de romani, Sisi și juveți, în vremurile în care nu se inventaseră WC-urile publice. Mături și veste reflectorizante, ca să fim mai corecți. Aceasta este oferta iarnă-primăvară cu care managerul de la TRANSAL Caransebeș speră să facă din firma Consiliului Local una în fața căreia să stea pisica în coadă.

Ieri, în ședința de la primărie, managerul cel nou, și-a luat angajamentul în fața consilierilor că va „face lucruri frumoase” și va „moderniza curățenia în oraș.” Nu fiți, cârcotași, așa e la început de drum, când nu știi cu ce se mănâncă funcția asta și, mai ales, când ți-ai uitat cuvintele acasă, pe masa din sufragerie. Dar și așa, să modernizezi curățenia cu mături din nuiele, producție proprie, și veste reflectorizante, nu e de ici, de colo. E inteligent, economic și chiar cool că, decât să învestești în utilaje adecvate procesului de producție, mai bine ții sub control emisiile de carbon. Că, vorba lu’ unu cu mai multă minte, măturile gândite să fie scoase pe traseu la Caransebeș nu vor avea tobe de eșapament ci, cel mult, un dispozitiv anal, pentru câte un pârț scos după o păsulă bătută și mâncată cu varză acră. Cum ar veni, sunt naturale, din ograda lu’ nea managerul.

Măi, don Stelică, să știi că îmi placi. Îmi placi. Ca manager, vreau să zic. Ești un exemplu de bune practici (păcat că nu mai trăiesc romanii ăia, nici împărăteasa, că multe ar mai fi avut de învățat de la matale) pentru oricare dintre noi. Că chiar vorbeam cu un gugulan de al lu’ tălică, impresionat și el de modul în care avansezi în funcții și grade: „Uite, dom’le, un om cu simțul umorului în vremurile astea gri, care iubește, pe bani, cum altfel, (prientii știu de ce spun asta) câinii vagabonzi care ajung la padocul orașului pe care cu cinste, onoare și devotament l-a condus.”

Somnoros, clămpăul națiunii n-a înțeles prea mult din ce se scanda, la început crezând că era vorba de primii colindători din acest an, dovadă că l-a chemat pe șeful protocolului: „Costică, cred că o să avem urători. Deschide-le larg porțile palatului și pregătește-le un mic bufet cu d’ale gurii. Și nu uita să le oferiți, nuci, mere, colăcei și ce se mai dă la voi de Crăciun., să nu creadă că sunt neam de traistă, taman la sfârșit de mandat.”

Costică, om bătrân, care a văzut multe la viața lui, numai că nu și-a făcut cruce auzind ce tâmpenii debita. Până la urmă, Iohann s-a dumirit, dar tot indignat a rămas: „Domnule Costică, cineva din țara asta are impresia că sunt proasta satului. Un papă-lapte.” Domnu’ Costică a încercat să-l liniștească, dar fără nicio izbândă. „Le-am dat la toți ăia din SIE, DIE, MIE, ȚIE și SRI o pâine bună de mâncat, iar ei nu mi-au dat nici măcar un telefon în legătură cu Tik Tok. Măcar să-mi fi spus să nu mai dau like-uri la postările ăluia. Ce dracului se întâmplă, domnule Costică, că eu, sincer, nu mai înțeleg nimic. Nu că până acum ar fi fost altfel.”

Și tot plimbându-se de-a lungul și de-a latul salonului în care servea masa, trântorelui i s-a aprins beculețul când și-a amintit de Arhimede la ora de fizică. „Evrika, domnule Costică. Am găsit soluția să plec de la Cotroceni cu inima împăcată. Îmi șterg contul de Tik Tok. O conving și pe Frau Carmen să facă la fel și o să-i sun pe general și covrigar. Să ne luăm de mână și să plecăm în lumea largă, să nu mai audă nimeni de noi.”

Că altceva chiar nu mai are de făcut până la confruntarea din turul II.  Nu că ar fi președintele ideal pe care românii îl așteptau de secole (de la prima unire a Țărilor Române), ci pentru că așa s-a nimerit să fie. Să fii pedepsit să alegi pe cine nu ți l-ai fi dorit  în urmă cu o lună, două, trei sau un an. Acum ce mai contează dacă Nuțica noastră trăgea păpușile de codițe sau se bătea cu băieții în fața blocului când era mică. Nu mai contează nici notele de la lucrările de control și tezele din timpul liceului și nici cum a terminat facultatea aia particulară cu punct de lucru într-un complex de barăci muncitorești din Deva. Și nici că s-a certat, ca pe mahala, cu fie-sa, în privința familiei tradiționale ori că n-a reușit să salveze Câmpulung de muște și țânțari. Nu mai contează nici răspunsurile tâmpe din confruntările de la televizor și nici faptul că aberează la orice scoate din gură.

Bine ar fi să stea în casă, în fața televizorului, să nu răspundă la telefoanele cu număr necunoscut, să-și facă curățenie de Crăciun, să spele perdelele, așternutul, podelele. Bine, lucru ăsta îl poate face și o firmă specializată, dar de ce să nu ne arate că merită să fie aleasă pentru că va fi un președinte implicat, harnic și devotat valorilor tradiționale. Iar dacă va fi să iasă să cumpere pâine, lapte, ouă, să nu răspundă la provocări de genul: „Cum se vor face de azi înainte angajările la stat, pe merit, pile sau culoarea carnetului de partid?”, că nu se știe niciodată ce nepot, coleg de grădiniță, verișoară ori ONG-ist îi vor ciocăni în ușă.

Deci, ca sfat: Fii vigilentă, Nuțico, măcar tu nu ne face de rușine, că în acest moment, ești tot ce ne-am fi dorit în materie de simbol național. Ne place sau nu, nu avem de ales. Ciucă și Ciolacu ne-au condamnat să te votăm.

Și nici nu poate fi considerat altfel cât timp în urmă cu o lună a purces la drum cu doar cinci procente în dreptul lui, cu un discurs din care nu lipseau mareșalul Antonescu, Garda și căpitanul Zelea Codreanu, poporul rus și Putin, Zelenski și Ucraina, această țară inventată. Cine să fi luat în seamă un candidat construit pe modelul lui Vadim Tudor, Funar, Șoșoacă și George Simion? Câți dintre noi ar paria pe o mârțoagă la Grand Prix-ul curselor de cai ori câți dintre oamenii normali (asta era percepția românească despre poporul român) ar strica orzul pe gâște? Sau, cine n-ar scuipa în sân, zicând „piei Satano” când l-ar auzi spunându-i-se că: „Șansa României este înțelepciunea rusească!” Nu cea americană, nici cea nemțească. O atitudinea antieuropeană, anti NATO, anti normalitate care n-a fost taxată la vot de către românii pe care nu i-a mai interesat nici kilometri de autostradă, nici reindustrializarea (care este pe cale să se ducă dracului de tot), nici creșterile salariale ori recalculările pensiilor, și nici măcar sloganele despre familie, comunitatea și țara… Dimpotrivă.

Pe de altă parte, votul de ieri a fost unul dat împotriva alianței PSD-PNL, atât de blamată în ultimii ani. A bălmăjelilor și acuzelor reciproce aduse de liberali împotriva pesediștilor, de pesediști împotriva liberalilor. Împotriva unor politicieni pedepsiți chiar de propriile partide. Dovadă stau procentele obținute de Ciolacu și Ciucă, pe acesta din urmă nu l-a votat nici măcar liberalii lui Rareș Bogdan, Bolojan sau Emil Boc. Admitem că votul a fost dat împotriva neputinței, a șmecherilor, a nepotismelor, a fariseismului, a umilințelor cu care ne obișnuisem să conviețuim, dar că să apară cineva, peste noapte, să câștige nu doar la Constanța, ci și la Pârneaura ori Bolintin Vale (oare de unde or fi auzit moșii și babele despre Georgescu?) pare ceva demn de un scenariu al conspirației universale. Vorba lui Nelu Tăiețelu, aici miroase a invazie putinistă în urma unui război mediatic pe care Serviciile n-au fost în stare să-l combată.

De asta zic că votul acesta a fost unul împotriva logicii, în condițiile în care câștigătorul a adunat din diaspora de patru ori voturile celorlalți candidați. Din Diaspora Uniunii Europene, din State, Canada sau Anglia și nu din ținuturile îndepărtate ale Rusiei. Aici este aberația și absurdul situației create după alegerile din primul tur. Ceea ce pare să se adeverească tot mai mult varianta cu Tik Tok, la partide se așterne liniștea, iar de pe perete, pendula ceasului bate imperturbabil: Tic, tac, tic, tac!

S-a încheiat atunci seara, dar a continuat a doua zi dimineața. E drept, fără confeti, fără foc de artificii, sârbe și ceardașuri pe scena montată în fața sfatului popular. Nu că gestul său de adevărat cavaler (rara avis în vremurile astea) nu ar fi meritat o astfel de scenografie, doar că nu era momentul ca unul ca el să-și piardă timpul  cu fleacuri de astea. A continuat pentru că așa au vrut unii. Să facă din el un adevărat politician, dacă nu chiar un adevărat bărbat de stat. Că nu puțini au fost cei care n-au avut odihnă în noaptea ce a urmat și în dimineața următoare, impresionați până la insomnie de discursul melodramatic al fostului candidat.

Că ce mare brânză o făcut Sică al nostru?  Că dacă ar fi trecut de partea Coanei Nuți din postura candidatului acreditat nu cu 15%, hai, nici cu 10%, ci măcar 5%, gestul lui ar fi fost de aplaudat în poziție de drepți, dar când de un an și ceva toate sondajele și toate predicțiile babei Vanga te dau sub 2% (mai rău decât un candidat independent), și tu îți faci un titlu de glorie din asta, un astfel de spectacol pare grotesc. Gestul său n-a fost unul de bărbăție, ci mai degrabă de disperare. Ceva în genul: „Ce mă fac eu, bă, frate? Că președinte o să ajung când mi-oș vedea ceafa. Cu Nuțica tot mai prind o ciozvârtă, mâine, poimâine. Dar așa…” Dar așa, a scos „pistolul” de la brăcinar și a tras în propriul electorat, „asasinându-l în direct la TV!. Că ce încredere să mai aibă cei 1,7 la sută dintre susținătorii săi într-unul ca el care și-a luat mandolina pentru a cânta la altă masă?

Ludovic Orban nu a învățat nimic din lecțiile predate lui Crin Antonescu, Liviu Dragnea, Adrian Năstase, Victor Ponta, Tăriceanu. Când ți s-a dat un picior în cur, stai, bă, în banca ta și nu mai încerca să te reîntorci unde ai fost cândva, ca să nu te umpli de ridicol și de umilință!

Pe soția domnitorului Cuza, a chemat-o Elena. Elena Doamna, cum a fost cunoscută de toți cei din Moldova și Țara Românească. Pe Lupeasca, amanta lui Carol al II-lea, tot Elena a chemat-o. Nu a ajuns regina României, dar a fost privită ca pe cea mai bârfită doamnă a protipendadei acelor vremuri, pe considerentul că făcuse din rege animăluțul dânsei de companie. Ceașcă, nea Nicu, carevasăzică, și-a luat și el o Elenă. Pe Leana care ajunsese din semianalfabetă revoluționară, savant de renume mondial, tovarășa de viață a lu’ tovarășu’. Adică „Cabinetul 2 al CC PCR”. Revoluția ne-a mai adus o Elenă. De data asta, o Nuți. Nuți de Pleșcoi, care, oricâte tumbe ar fi făcut, mai mult de „Blonda lu’ Băse”, nu a ajuns pe scara ambițiilor personale. Pușcăria nu se pune, că nu e OK să vorbești urât despre o femeie.

Și când să zicem că s-o terminat cu atâtea Elene, de nicăieri, vorba vine, apare, cum altfel, o altă Nuți. De data aceasta, de la USR. Elena Lasconi. Spre deosebire de toate celelalte Elene ale neamului românesc, userista are ambiții mari. Cele mai mari. Să dea mâna cu Trump și Zelenski și să i se intoneze „Marșul de întâmpinare”, ăla cu: „Gardă drepți. Pentru onor înainte, prezentați arm’!” Să ajungă președinte la Cotroceni. Primul președinte-femeie din istoria acestei instituții.

Dacă vă întrebați ce o recomandă pe madame să viseze până acolo, o să vă explice Gogu, specialist în probleme de bârfă urbană: Primăria Câmpulung Muscel pe care o conduce de două mandate. De ce râdeți? Credeți că este ușor să gestionezi un oraș cu 30.000 de locuitori? Să te ocupi de maidanezi, de pisicile fără adăpost, să supervizezi curățenia în oraș, pesta porcină, că tot vine Crăciunul, ori gripa aviară? Să te pui de acord cu poliția locală în privința traficului de semințe de floarea soarelui, să pui la treabă echipele de la deratizare și dezinsecție, declarând război țânțarilor, muștelor și șobolanilor? Ori să faci pace între grupările rivale de bagabonți din municipiul muscelean, să fii mereu un exemplu de bune practici pentru cetățenii de rând, ca soție iubitoare, mamă înțelegătoare, gospodină desăvârșită.

Sigur, că nu e ușor, dar uite că Nuți Userista a reușit să le facă pe toate. Să-i mulțumească și pe unii, și pe alții. Și dacă a reușit într-un municipiu de talia celui pe care îl conduce, de ce nu s-ar descurca și la Cotroceni? Ce mare brânză e să fii președintele României? Că România asta e tot un fel de UAT, gen Câmpulung, dar ceva mai mare. Și dacă Iohannis, pe care toți astăzi îl fac „dulap” și „clămpău”, a fost în stare s-o conducă fără să miște un pai de jos, de ce nu ar putea să facă același lucru și Nuți Userista?

Imaginați-vă un autobuz ticsit cu călători. Bărbați, femei, tineri, bătrâni. Bărbații, aproape toți pe scaune, femeile în picioare, cu o mână pe bară, cu cealaltă ținând plasele pline cu cumpărături. Ei, masculii, butonând distrați telefoanele, ele, doamnele, domnișoarele și mamele, purtând povara unei zile grele când, deodată, de pe un scaun sare drept în picioare un bărbat. Cine și de ce? Cum cine? Singurul bărbat galant din acel autobuz care se oferă să-i cedeze locul unei femei. Ați ghicit. E Sică, e Sică al nostru, iar doamna este Nuți. Nuți Userista, întorcându-se acasă de la cumpărături. Bine, o să vă întrebați, și pe bună dreptate: „Unde sunt bărbații de altădată? Unde sunt bunele manierele cu care cucereai o femeie, ieșeai în evidență la orice bal al protipendadei ori la plimbările de șosea?” S-au dus dracului de mult, mon cher! Ascultă la mine. S-au dus de parcă nici n-ar fi existat vreodată.

Noroc cu Ludovic, care, responsabil și îngrijorat de soarta țării sale după alegerile prezidențiale, a mărturisit în fața unei țări stupefiate de curajul său: „Mă retrag din competiția prezidențială. Îi acord susținerea mea Elenei Lasconi.” Moderatorii de la Digi 24 înmărmuriți, sala înmărmurită, poporul din fața televizorului mut de admirație.  Un gest asemănător cu cel din autobuz, demn de marii bărbați politici ai țării. „Îți dai seama, domnule, Sică împarte puținul lui de 1,7 procente cu Nuți Userista. Cine altul ar fi făcut la fel? Geoană? Cristi Diaconescu? Aiurea. Că atât a putut să strângă în trei ani de când conduce partidul.” Putea să se dea și peste cap, să facă tumbe, că tot degeaba. Parcă e un blestem să nu treacă de pragul celor 1,7 procente. Dracu’ a mai văzut una ca asta. Cu un gest demn de poveștile de Crăciun, Ludovic și-a scos procentele din buzunarul în care își ține piaptănul, spunându-i: „Ia-le, tu, Nuți, ia-le, că nu ele sunt averea mea, ci țara și poporul meu!”

Apoi, Sică Mandolină, a părăsit scena, demn, în aplauzele sălii, răsuflând ușurat că a scăpat de o povară atât de mare, cu speranța că în pauzele concertelor de Crăciun ale lui Fuego va încânta publicul cu melodia pe care o visează să o cânte în duet cu Irina Loghin: „Împodobește mamă bradul.”