Tot joi, la aceeași oră, dar la 100 și ceva de kilometri în amonte de București, țăranii din Lungulețu (ce nume simpatic!) erau alergați cu dronele și bastoanele și amendați pentru apa furată din Dâmbovița. Da, prinși în flagrant pe când își udau culturile de roșii, castraveți, mărar și pătrunjel. Broccoli, nu, nici varză de Bruxelles, ci doar legumele tradiționale, lăsate nouă cu gură de moarte de Burebista și toți ceilalți domni, voievozi și regi pe care ni i-a dat Dumnezeu. La câtă școală are și la câte povești a auzit el în lumea satului, țăranul de la coada vacii a fost ferm convins că apa este lăsată de Doamne, Doamne. Că ea e un bun comun, un aliat de nădejde în vremurile de restriște, după cum bine remarca poetul când făcea trimitere la dușmanii externi: „Tot ce mișcă în țara asta, râul, ramul, mi-e prieten numai mie…” Asta a fost cândva, nenică, pe vremurile în care plăteai bir doar pe fumul ce ieșea de pe coș, nu și pe apa de ploaie.

Între timp lucrurile s-au schimbat, cam de când compatrioții lu’ Macron au descălecat într-o dimineață la porțile Bucureștiului, cerând pământ și apă. Și li s-au dat, fără prea multe discuții. Pământ pentru sediul sereleului Apa Nova, și Dâmbovița pentru apa de la robinetele bucureștenilor. Iar acum țăranii sunt alergați pe câmp ca la competițiile de cros, pe motiv că fură apa din paharele bucureștenilor.  

Păi se poate, domnilor paysans? Vin francezii și vă învață cum să trăiți bine și voi vă bateți joc de ei și puneți la îndoială ospitalitatea poporului român. Unde e cinstea și corectitudinea care ne-au făcut renumiți în lume? Voi vreți să vă faceți făcutele pe spinarea lu’ musiu Macron și al poporului frate francez? Ăsta e chiar tupeu, ca să nu zic nesimțire. Vreți apă din Dâmbovița? Plătiți. Lăsați vrăjelile cu Constituția, cu bunuri ale poporului.

Alea au fost de mult, acum e cu plată. Cu card sau cash. Indiferent că luați apă din Dâmbovița sau din fântânile  forate de voi. Bă, inconștienților, voi știți ce ați făcut cu fântânile alea? N-aveți de unde să știți, că n-aveți școală. Ați afectat pânza freatică a vetrei strămoșești, ceea ce echivalează cu un atentat la siguranța statului. Ați dat peste cap ecosistemul, biotopii și biocenoza. Bă, țăranilor, să vi se instaleze, bă, apometre pe fântâni și puțuri sau pe bălțile din care vă luați apa să vă udați roșiile și ardeii și păstârnacul. Gata cu risipa. Că ați auzi ce-o zis țața Ursula von der Leyen, să se termine cu udatul grădinilor. Apa e pentru băut, nu pentru udat. Și dacă nici așa nu vă învățați minte, să vi se pună lacăte cu cifru pe ele. Să fie de învățătură de minte pentru toți țăranii din Lungulețui care mai au de gând să cultive roșii, praz și varză.

Ei, drăcia dracului!

Un prim exemplu: ministru Alexandru Nazare, care l-ar fi sunat cu noaptea în cap pe Bolo: „Șefu’, să trăiți, șefu’. Să trăiți și să iertați dacă deranjez la ora asta matinală, dar n-am mai putut răbda să se facă ziuă în toată regula.” Și înainte ca Sprâncenatu să deschidă gura, să întrebe ceva, titularul de la Finanțe i-a făcut un rezumat al discursului său: „Șefu’, am înțeles din prima că situația țării nu e deloc roz, iar dacă nu venim cu soluții o să ne huiduie lumea înainte de sfârșitul mandatului. Concret, am schimbat conducerea ANAF care, la fel de concret, a trimis buldozerele la Antifrauda Fiscală București, că altă cale de a face curățenie acolo nu exista. Am demolat tot ce ne-a ieșit în cale, am deparazitat, am stropit cu soluții folosite la dezinsecții și l-am chemat pe părintele paroh Pomohaci să facă o sfeștanie, să ne scape de duhurile rele. Nouă șefi dintr-o lovitură, șefu’. Nouă din 15. Ce ziceți, e bine?”

Cum să nu fie bine, bre? Mai ceva ca croitorașul cel viteaz care a omorât șapte muște dintr-o singură lovitură. Treabă serioasă, nu glumă. Nouă trântori care au tolerat inacțiunea, tergiversarea și lipsa reacție, ignorând clar semnalele de evaziune fiscală, după cum grăiește ministrul. Frumos, ce să zic. În locul lor vor veni alții care, obligatoriu, cunosc și recunosc statutul partidului care le oferă ocazia să se remarce în lupta cu evazioniștii și evaziunea fiscală. Nouă ca brazii, ăștia noi, însușindu-și linia directoare trasată la cel de pe urmă congres.

De unde vom știi că cei nouă înlocuitori nu vor deveni la rândul lor trântori? Păi cât timp va fi la putere Bolojan, va curge numai lapte și miere. De asta să fiți siguri. Abia după ce vor veni alții, mai mult sau mai puțini sprâncenați, vom afla cu adevărat ce vă interesează.

Astăzi, Nicușor, jucăria de tablă chinezească pe care o tragi cu cheia ca să pășească pe covorul roșu alături de cumătra Maia de la Chișinău, o dă la întors. „Bă, jur, jur pe ce vreți voi că eu n-am fost de acord cu majorarea TVA-ului. Că mereu am fost contra, întrebați șoferul și pe nea Tache grădinarul de la Cotroceni, dar n-am avut încotro că, sincer, când nea Ilie și-a încruntat sprâncenele și s-a uitat lung la mine, mi s-a oprit respirația. ”

Eu îl cred pe președinte, ba chiar pot să fiu de acord cu el că la ce uitătură are Sprâncenatul, poți să faci pe tine în pantaloni. În schimb, ce nu înțeleg e de ce nu i-a convocat pe ăia de la Cotroceni, din administrația prezidențială, de ce nu i-a sunat pe miniștrii și pe ăia de la la putere să le spună calm, simplu, cu cuvintele sale: „Bă, fraților, e groasă și cu păr. Hai să facem un efort și să începem cu noi exemplul ăsta de bune practici. Să tăiem, cu 20, 30%, la sută bugetele pentru salarii, prime și deplasări și o să vedeți că oamenii vor aprecia.”

Hai, treacă de la mine, nu cu 20 sau 30%. Măcar cu 5% să fi văzut poporul că și lor le pasă de el. Dar n-a zis, iar dacă, prin absurd, l-ar fi luat gura pe dinainte, el ar fi sărit din schemă, cum singur recunoaște: „Să-mi reduc salariu cu 20%. Sincer, pentru moment nu există această intenție.” Așa e, vorba lu’ Firicel: : „Bă, ești prost?” Asta ar fi fost chiar culmea, Mucușoare. Pardon, Nicușoare. Să-ți tai singur salariul. Nu e de ajuns că ai pierdut la leafă după ce ai ajuns președinte, după cum te văitai ca o babă?

Nea Ilie Sprâncenatul a fost la fel de tranșant când a fost întrebat dacă acceptă o tăiere de salariu pentru un an, doi: „Cei care mă ştiu, ştiu că nu fac gesturi populiste.”. Că bine zici, maitre. Tălică știi să tai, nu să dai!

Ce-o mai fi făcând, dom’le, Romică al nostru? Mi-e dor, Gogule de el ca de părădaisele bio din grădina lu’ muma de la Gogoșu. Că, așa cum era el, avea grijă să nu duc niciodată lipsă de subiecte. Făceam noi mișto de el, dar băiat rău nu era. Cum, e în vacanță? Bă știi că ai dreptate, că am văzut ce scrie despre el și doamna lui într-un ziar de scandal. Da, tot ziarul ăla de acu’ doi ani, ăla cu pozele din parcarea de la Loft. Dracu știe, nu știu cum face, cum nu face, dar mereu e de poveste pe litoral. Parcă sunt vorbiți. Se duc ei în club, paparazzi după ei. Bea Valentina un pahar cu sifon, paparazzi în spatele ei. Dansează Romeo lasciv, paparazzi sunt ăn delir, de parcă numai ei ar fi în clubul ăla.

Și ziariștii ăștia altă treabă nu au decât să se lege de bietul om. Că nevasta, doamna Valentina, se îmbracă cum se îmbracă, dansează, cum dansează, că el îi permite să facă asta în public. Și ce dacă se distrează? Că doar nu s-au dus la mare să adune scoici, alge, meduze și pietricele ori să facă castele de nisip. Și nici să stea toată ziua pe șezlong, că te anchilozezi dacă nu faci câta mișcare. S-au dus la mare să asculte o muzică bună, să danseze în club, pe plajă sau în parcare, să se simtă bine. Că dacă ar fi vrut să se reculeagă se duceau la o mănăstire. Ce e atât de greu de înțeles?  Eu zic că, după un an atât de zbuciumat, merita și el câteva zile de relaxare. De romantism, de poezie recitată sub clar de lună. Dar știi cum sunt și ziariștii ăștia… Dacă apucă să te ia în colimator, nu mai scapi de gura lor.

Urât din partea lor, Romeo, urât. Din partea lor și a frustraților care comentează pe Facebook. Știi zicala aia cu vulpea și strugurii acri la care nu ajungea? Așa și cu comentacii ăștia. Că, de fapt, Valentina nu e Valentina. Că e așa și pe dincolo, că ce cauți tu la brațul unei femei ca ea. Câte și mai câte. Oameni dușmănoși. răi, pe care îi roade invidia că n-au avut norocul tău să apară în ziarele de can-can. Și la drept vorbind, nici n-ar avea cum. Că unul, unul singur este Dunca în județul ăsta care se bucură în fiecare vară de acest privilegiu. Fii mândru pentru asta, Puiucule!