Ceva în genul basmului cu cocoșelul cel nou cumpărat de gospodar din târg, pe motiv că cel bătrân dădea mereu rateuri, din care cauză scăzuse și producția de ouă. Nu-l știți? Cică după ce s-a văzut în mijlocul orătănilor, cocoșelul s-a înfoiat în pene, a calcat toate găinile din obor, după care s-a apucat de rațe, apoi de curci și gâște până când a fost găsit leșinat pe grămada de gunoi, spre satisfacția bătrânului cocoș pintenat: „Hei, tinere, nici două săptămâni n-au trecut și uite unde ai ajuns.” La care cocoșelul a ridicat o pleoapă grăindu-i: „Taci în pana mea, că sperii ciorile.” Așa și cu măsurile astea lu’ Bolo. Dacă tot s-a apucat să taie de peste tot, de ce n-ar face același lucru cu propriul partid? Gata cu votul femeilor și tinerilor din Biroul Permanent Național. Ce-a fost a fost, gata cu boieria. La cratiță cu alde Turcan, Gorghiu, Anisie și care o mai fi fost pe la butoanele PNL de-a lungul anilor.

Ca să scoată partidul din obscuritate, mințile crețe au decis că PNL trebuie să devină un partid de misogini. Pardon, un partid de oameni performanți, fie că sunt femei, fie că sunt bărbați. Or, după ultima analiză rezultă că în BPN al PNL nu există femei deștepte, capabile, performante. Și dacă nu există, ele vor avea doar rol decorativ. De plante perene, agățătoare, mușcate.

Nea Ilie, cum ai ajuns dom’le la vorba lu’ Sică Mandolină, pe care vrei să-l readuci în partid, nuamai că tălică nu dai exemple de camarade care au trecut prin cine știe câte paturi ca să ajungă în funcții publice importante. Nu dai că ai mai multă minte, doar că gândești ca și Sică. Și ai dreptate, vorba unuia: „Afară cu cârnații din PNL, rămân doar performanții!” Oare care o fi femininul de la cârnați, când te-ai gândit la reforma în PNL? Că despre reformă este vorba, nu?

Nea Ilie, nea Ilie, cum ți-a putut trece una ca asta prin cap, să te întorci la vremurile alea în care femeia n-avea voie să ridice privirea din pământ când bărbatul era cu capsa pusă. Misoginule care ești. Că altfel cum să-ți spun, nea Ilie?

Iată, însă, că la sloganul lu’ Iohannis, s-au găsit unii să-i bage în gură lu’ Nicușor un  UPDATE: „România lucrului bine făcut și de bun simț.” Ce înseamnă asta? Asta înseamnă ca Nicușor să rămână pe mai departe același bărbat de casă, pe care partenera de viață să se poată baza mereu, mai ales în weekend când il trimite să facă piața, să poarte în continuare ghiozdanul ăla cumpărat la reducere. La fel și cu nea Ilie Bolojan: Să călătorească acasă, la Oradea, ca și până acum, stând la coadă în aeroport, fără SPP lângă el, și, dacă se poate (de ce nu ar putea?) să vină la guvern cu metroul, tramvaiul sau bicicleta. Că e chestie de bun simț, cum încearcă de la o vreme să ne explice unii.

Vă amintiți, știrile alea cu și despre oameni normali într-o țară anormală precum România? Nu știu cum dracu se face că taman în momentul în care Bolojan stătea la coadă în aeroport se nimerea să fie în preajmă un ziarist sau ori un influencer care, una, două surprindeau momentul și-l aruncau pe piață. Ori, când Nicușor aștepta la zebră să traverseze strada cu fetița de mână pe care o ducea dimineața la școală: Și atunci, din pământ, din iarbă verde răsărea o și o duduie de la nu știu ce publicație  absolută independentă care făcea o știre din așa ceva.

Ei, bine, lucrurile merg mai departe și ajung, la sfârșit de săptămână, într-un magazin de îmbrăcăminte. Unul străin, dar nu chiar de firmă. Față în față, Nicușor, cu fetița de mână, și, cum altfel? un truditor din mass-media:

– Vai, domnule președinte, dumneavoastră aici?

Surpins (vorba vine), Nicușor se înroșeste la obraz și răspunde oarecum fâstâcit:

– Da, ce vă mirați? Am venit să facem cumpărături.

– Bine, bine, asta vedem și noi, dar ne așteptam să vă fi întâlnit în magazinele alea din care domnul Ciolacu cumpără încălțăminte de sute de euro.

Remarca asta i-a venit ca o mânușă. A simțit că este momentul să dea un puternic și cutremurător semnal către popor, națiune și ce-o mai fi în țara asta:

– Poate că e așa cum spuneți dumneavoastră, însă eu nu-mi permit acest lux, mai ales că nu mi-a intrat pe card primul meu salariu de la Cotroceni. Dar să știți că aici raportul preț-calitate este unul foarte bun. Angajații sunt drăguți, amabili, au climă…

– Dar știți că nu toată marfa e de firmă…

– E adevărat, dar sunt și lucruri bune, aproape noi, le cumpăr, le spăl, le apretez, le calc…

Da, asta e România lucrului bine făcut și de bun simț. Dumnezeu chiar ne-a pus mâna în cap!