Și cum pe ordinea de zi a convocatorului sunt  cele două mari și late chestiuni emblematice: „să ne luăm țara înapoi” și „să dăm jos Guvernul Ciolacu”, bineînțeles că de la manifestare nu putea lipsi Magul de la Răsărit pe stil nou. Așa că l-a sunat:

Țârrr, țârrr, țârrr. De trei ori țârrr. „Pesemne că e ora de contemplație a Magului, de asta nu răspunde.” Băiat deștept (că nu degeaba și-a făcut ucenicia la galerie cu; „Pe ei, pe ei, pe ei, pe mama lor”) Jorjelu a avut dreptate. Peste alte zece minute sună Călin(File din poveste):

– Gigele,(că așa-l alintă el pe Jorjelu) m-ai sunat?

– Da, tati.

– Scuză-mă că nu ți-am răspuns, dar să știi că nu am făcut-o cu răutate. Asta e ora din zi la care pic în transă și mă încarc pozitiv cu toate aberațiile schizo paranoide cu care am umplut Tik Tok, Facebook și televiziunea poporului. Înțelegi. Gigele ce spun eu?

Cu gândul la mitingul de sâmbătă, Jorjelu tresare, fâsticindu-se:

– Înțeleg, tati, cum să nu, că și eu am avut un prieten în armată care suferea de boala copilului. Și când îi veneau pandaliile (n-am înțeles niciodată de unde veneau), pica jos și începea să vorbească ca Petrache Lupu.

Galant, Călin(File de poveste) l-a lăsat să-și ducă la bun sfârșit ideea.

– Ai dreptate, Gigele, doar că la mine totul, dar absolut totul este mai profund, mai… nu știu cum să-ți explic să înțelegi și tu. De pildă, când m-ai sunat eram într-o ședință  de spiritism și ineracționam cu unul însurat cu o nepoată de soră de-a  Gerula. Și-l întrebam: «Oare apa înseamnă doar H2O? Eu nu cred așa ceva, oricum vă spun singur că nu am nimic de-a face cu acest H2O. Este mult mai mult, este informație, este vibrație, este frecvență. Apa îți oferă o informație vitală. De aceea apa a fost îmbuteliată în sticle de plastic, ca să nu-ți mai dea nicio informație.»

– Și ce v-a răspuns dacul, dacă nu sunt indiscret?

– Nu ești, doar că ăsta nu e dac, e și el nepot de-a nu știu câta șpiță de-a lu’ Attila. A întâlnit-o pe nepoata lu’ Gerula la un bal, la nu știu ce cămin cultural ce aveau ei pe vremuri, și aia proastă de minte a pus botul și s-a îmbârligat cu urmașul hunului. De atunci e râca asta între noi și unguri, să știi și tu.

Și după ce a aflat de ce-l sunase Jorlelu, Magul de la Răsărit s-a arătat entuziasmat:

– Vin, că și așa n-aveam ce face acasă. Cred că e o chestie bună.

– Așa zic și eu, i-a replicat Jorjelu. Facem o baie de mulțime. Dăm jos guvernul, ne luăm țara înapoi, după care împărțim mărțișoare, că tot e 1 martie.

Călin(File din poveste) l-a ascultat oarecum surprins.

– Bre, te știam băiat isteț, dar nu credeam că te duce bibilica la chestii atât de mărețe. Tu meriți să fii prim-ministru. Dar de unde scoatem noi un milion de mărțișoare, frățioare? Că parcă ziceai că aduni un milion de susținători…

– Un milion, să trăiți. M-am gândit și asta. Uite, la fetele din staff le împărțim mărțișoare de la tarabă. Am vorbit eu cu tarabagii cu care am copilărit să ni-i lase la un leu bucata. Chiar și la 50 de bani, că, vorba aia, luăm cu brațul.

– Bă, tu te mulțumești doar cu funcția de prim-ministru? Că ești dat dracului.

– Nea Căline, mă simt copleșit…

– Bine, bine, dăm mărțișoare la fetele din staff, dar ai grijă ca Ancuța să primească unul cu o potcoavă de cai morți. Dar cu restul ce facem?

– M-am gândit și la asta: Am vorbit cu șefii de filială din toată țara să strângă urzici de prin păduri. Numai din păduri, exclus de pe șanțuri și de pe marginea drumului unde le pișă câinii. Nu de alta, dar ne-am putea trezi cu Piedone pe cap și la cât e de nebun, ne-ar putea strica șandramaua.

–Bă, Gigele, chiar ești dat dracului. La toate te gândești. Uite, sâmbătă anunț poporul că te-am numit încă de pe acum prim-ministru al țărișoarei noastre.  

De ce? Pentru că așa i s-a năzărit lu’ musiu când a văzut comentariile amărăștenilor trecuți prin spitalele noastre. După o noapte grea (că vorba aia, la UPU e ca la gară: unul vine, altul pleacă), omul simte nevoia să le dea o lecție mucoșilor, nespălaților și țărănoilor care ajung la Urgențe. Să se dezbrace de halatul îmbibat în troaca porcilor, plină cu jigniri și înjurături golănești: „Vâlcea – un oraș și un județ cu o grămadă de țărani cocliți și analfabeți, la care se umflă placajul pe ei cum că au drepturi, că nu sunt tratați corect în spitale, dar majoritatea din cei care fac scandal pe facebook (că de-aia s-a dat bâta-n mână la maimuțe) nu sunt în stare să țină un stilou în mână, dar să mai și scrie corect gramatical.”

Cum spui dottore? Niște neica nimeni, niște bulangii care, una, două fug la UPU? Ca să ce? Ca să se plângă după aceea pe Facebook, (Lua-l-ar dracu de Feisbuc), că n-au fost tratați  cum trebuie? Cum, bă, să nu-ți vină dracii când vezi una ca asta? Cum să nu te lasă nervii în fața unor mucoși, nespălați și țărănoi ca ăștia? Că vorba doctorului: „Că veniți în UPU toată ziua ca niște milogi ordinari pentru probleme care nu au nicio legătură cu urgență medicală. Sictir! O să primiți de acum încolo când veniți în UPU strict ce meritați!!!”

Bă, frate, dar supărat mai ești. Și nu doar pe milogii ăia care vin la tine, crezând că o să-i faci bine, ci și pe viață. Tupeiști ce sunt ei, să-ți bată obrazul că îți iei leafa din banii lor. Bă, neică, ai dreptate, rabzi cât rabzi, dar când auzi atâtea tâmpenii e normal să te lase nervii, să izbucnești și tu: „Auzi, bă, la el: Ei plătesc medicii… Plătiți pe p…a mă-tii, bă!!! Toți neterminații… La câtă cerneală ați băut și cât câștigați voi, ar muri dreaq medicii de foame, idioților!!!”

În concluzie, reforma în Sănătate se află pe drumul de costișă ce duce la Bălăceanca!

– Alo, Casa de Cultură Caransebeș?

Răspunde o voce tremurată de la frigul de afară:

– Da, Casa de Cultură.

Îmi dreg glasul, înainte de a continua:

– Cu doamna directoare Stana, vă rog. Stana Stepanescu.

Amabilă, vocea înghețată mă lămurește:

– Doamna directoare lipsește momentan.

Insist:

– E ieșită din birou sau…

Expeditivă, vocea mă lămurește:

– Dacă vreți dumneavoastră, se poate spune și așa.

Discuția devine interesantă:

– Nu dacă spun eu, doamnă. Eu vreau să știu dacă se mai întoarce. Că dacă e doar ieșită până afară să-și cumpere un suc și langoși cu brânză de la langoșeria din colț, pot aștepta la telefon.

Vocii i se face milă de mine. Sau cel puțin așa pare.

– Domnule dragă, nu o mai aștepta, că o aștepți degeaba. Azi nu se mai întoarce. E plecată la București, e în direct la emisiunea lui Măruță. E cu partenerul de scenă, Armin.

Îmi pică fața:

– Atunci, pot dimineață să sun tot la telefonul ăsta?

Vocea iritată:

– Nu știu domnule ce să-ți spun, că nu-mi dă mie raportul ce face pe unde se duce. Că de când cu colecțiile astea de haine și încălțări, s-ar putea să rămână și mâine la Capitală, să facă shopping.

Mă simt băgat în ceață:

– Ce colecții, doamnă? Costumele alea pentru dansatori și orchestră de la Casa de Cultură de pe vremea lu’ Luță Bunei și a Olanilor?

Vocea devine nervoasă, nervoasă:

– Domnule, dumneata pe ce lume trăiești? Ce costume populare, ce Bunei, ce Olani, ce dansatori? Alea au fost cândva.  Vorbesc de colecțiile iarnă-primăvară ale doamnei Stana. Dumneata nu urmărești Facebook-ul să vezi ce postează dânsa acolo?

Cu voce stinsă, vinovat pentru neștiința mea:

– Nu doamnă, nu mă uit.

– Se vede.

Dau să închid, să pun capăt discuției. Vocea nu mă lasă:

– Dacă nu vă supărați, dumneavoastră cine sunteți de o căutați? Aveți treabă cu doamna directoare?

Surprins de curiozitatea vocii:

– Eu sunt tot ăla care a sunat și săptămâna trecută, când tot așa spuneați că era ieșită din birou.

– Da, îmi amintesc. Ieșită puțin din țară, până în Dubai. Îmi amintesc perfect. Vreo trei zile unde a făcut un videoclip cu melodia asta pe care o cântă astăzi la Măruță: „Du-mă, du-mă în Dubai// Du-mă, du-mă, ce mai stai// Dacă vrei gurița mea, du-mă și-n Antalia.” Folclor autentic bănățean, domnului. Cules de la un bătrân care locuiește într-un sălaș de la Rusca Teregova. E o cântarea din vremea otomanilor care făcuseră pașalâc din Timișoara. Dar dacă vreți să o angajați la vreo nuntă, botez, de 1 sau 8 martie, eu îi pot spune că ați căutat-o.

– Nu, bre, nu vreau să o chem să-mi cânte la nuntă, am vrut doar să văd dacă mai lucrează la dumneavoastră.

La care vocea m-a repezit:

– Domnule, îți bați joc de mine? Ce întrebare e asta? N-ar fi mai bine să-l suni dumneata pe primar? Că el trebuie să știe, nu eu.

Așa e, dacă nici Felix, Felix Borcean, nu știe, atunci cine? Și l-am sunat. Țârrr, țârrr… O dată, de două ori. Nimic. Mi-am amintit că-l văzusem la ștrand într-o postare pe Facebook. Nu, nu să înoate, ci să joace fotbal pe zăpadă. Normal, când treaba merge ca pe roate în primărie și oraș, o miuță cu prietenii e numai bună.

Insist cu telefonul: Țârrr, țârrr, până mi se pare că-mi răspunde. Intru direct în miezul problemei. Îl iau tare de la început, să nu aibă timp să mă întrerupă:

– Don primar, mai aveți sau nu directoare la Casa de Cultură? Că vezi, tălică, doamna Stana e mai mult plecată, ba în Dubai (apropos, ce cadou ți-a adus de la arabi?), ba la București, ba la înregistrări, ba la Rusca, ba la cântări. Că mă întreb, don primar, când pleacă, acolo unde pleacă, pe ce pleacă? Pe concediul ei? Pe recuperări? Pe învoiri de la tălică? Stă peste program ca la nunți și botezuri? Don, primar, e prea de tot, dom’le. Să plătești un director fără să facă nimic, e inadmisibil. Toată ziua plimbăreală pe banii cui, don Felix? Că mă gândesc că cineva o pontează la lucru. Știi ce zic? Ascultă la mine, e strigător la cer că-i permiți una ca asta. Nu de alta, dar poate aud și alții mai mari și atunci să vezi drăcia dracului. Și ar fi păcat să te trezești cu o anchetă pe cap. Mi-ar părea rău, că eu țin la matale, înțelegi, don Felix?

Aștept ca primarul să mă contrazică, sau să-mi dea dreptate. Nimic.

– Ați înțeles ce-am vrut să spun?

Pauză.

– Alo, alo! Nimic, nimic.

Mă uit la ecran, telefonul închis. Vorbisem singur ca televizorul. Parcă e prima dată când mi se întâmplă una ca asta. Pe Felix îl durea la bască de mine chiar și atunci când stăteam față în față la birou. Cu atât mai mult acum, când gândul lui e la videoclipul de la Măruță: „Du-mă, du-mă în Dubai// Du-mă, du-mă, ce mai stai// Dacă vrei gurița mea, du-mă și-n Antalia.”