În ciuda evidenței, bărbatul i-a răspuns, politicos, după ce s-a șters de brânză la gură, cu dosul palmei: „Numa’ șed, domniță, dar de ce mă întrebați?”, iar întrebarea următoare a fomeii a fost una de 100 de puncte: „Nu vrei să te faci parlamentar? Că stăm rău cu doritori de felul ăsta.”  „Cum dracu să nu vreau, i-ar fi răspuns omu’, numa că eu n-am atâta școală.” Fomeia l-a privit înțelegătoare, zâmbind: „Păi nici Ștefan cel Mare și nici Mihai Viteazul n-au avut liceu cu diplomă de bacalaureat, să nu mai vorbesc de Vlad Țepeș care n-a fost în stare să termine măcar o școală profesională, și uite cât de departe au ajuns. Alt bai să nu fie. Tu să fii sănătos că în patru ani de parlament termini și facultatea.” Au bătut palma și, acolo pe loc, în mijlocul naturii, într-un cadru idilic desprinse din poeziile lui Ienăchiță Văcărescu, bărbatul a semnat adeziunea pentru Partidului Oamenilor Tineri.

Încurajat de vorbele fomeii, omul s-a dus acasă și i-a povestit nevestei propunerea ce i se făcuse. „Fă-te, bărbate, l-ar fi încurajat consoarta, că doar n-ai fi tu mai prost ca alții care ajung în parlament.” A doua zi s-a apucat de strâns semnături în numele POT și peste nici alte două luni, Ciprian Paul Pintea depunea jurământul de senator al României. Să mai zică cineva că zicala aia cu „Prost să fii, noroc să ai” e perimată.

De două zile, scandal cât Casa Poporului în exotica familie a POT. Ăștia, care n-au de lucru toată ziua, au descoperit că Pintea nostru nu are decât opt clase și alea terminate cu chiu cu vai. În schimb, în CV e trecut că urmează cursurile Academiei Singles. Pentru cei ce nu știu, Academia asta e un site de matrimoniale recunoscut în tot Sălajul și nu numai. „Ce să fi făcut, doamnă Anamaria? Trebuia și gura mea să mănânce ceva”, s-ar fi justificat el când povestea a explodat în presă. „N-am dat în cap la nimeni, n-am furat, n-am înșelat. Obiectul meu de activitate e să combin oamenii singuri, să-i fac fericiți.” Și, totuși, e Parlamentul României… „Doamna Anamaria, eu v-am spus că n-am școală multă, dar nu m-ați crezut.”

Anamaria l-a ascultat, l-a mângâiat pe creștet, liniștindu-l: „Acum du-te și te odihnește că avem o săptămână grea. Reluăm protestul ăla spontan cu „Turul 2 înapoi și trebuie să fii în formă.” Pintea, care n-are nicio legătură de rudenie cu haiducul cu același nume, a lăsat, rușinos, privirea în pământ și a zis cu glas stins: „Pe mine să mă scuzați, doamnă, că n-o să vin. Că mâine e joi, ziua în care sunt programat să fac muncă în folosul comunității, de la prima condamnare de un an și șase luni. Și nici poimâine nu pot veni, că sunt citat la Tribunal, în celălalt proces în care apar ca inculpat. ”

Chipurile, până acum ar fi vorba doar de precampanie, pe care fiecare candidat a început-o când i s-a năzărit. Crin-Floare albă de băgrin, a luat startul în avionul care îl aducea acasă după vacanța de zece ani petrecută la Bruxelles, în timp ce își savura sandviciul. Adevărul e că a mai venit pe acasă. Dar asta rar și cu treburi serioase și obligații de onorat. Odată, când și-a schimbat și buletinul, și pașaportul, iar altădată când s-a inaugurat nu știu ce berărie în Centrul vechi. Atunci a stat și cel mai mult, că la câte butoaie cu bere erau… În rest, ce să fi făcut și la București?

Lenuța de la Muscel a rămas setat pe campanie de la „Turul doi înapoi”, când  și ei, nu numai lu’ Călinuț, băieții i-au tras preșul de sub picioare. Nu s-a mai întors la primărie. Nici măcar la cratiță. De atunci o ține tot în „medicale”, învoiri, concedii fără plată, scandaluri cu ai ei din USR care vor să-l voteze pe Neicușor, primarul Bucureștilor. „Bă, nesimțiților, săraca femeie vrea ca vouă să vă fie bine, ca să vă înfruptați și voi din cașcavalul Puterii și voi îl susțineți pe Neicușor? Rușine să vă fie, bă, rușine,” le-ar fi strigat strategii de campanie, care o învață cum să se îmbrace, cum să calce pe tocuri, cum să țină mâinile în poală. De aici și siguranța că va fi președintă.

Jorjelu e în precampanie, înainte de a-l cunoaște pe ăla cu „Apă, hrană, energie”, adică Călin Georgescu, având o slăbiciune pentru băieții poporani, zvelți la trup și cu nețărmurită dragoste de țară și popor. Că la un moment dat o și zis: „Mie, George Simion, îmi plac băieții patrioți.” Duminică a fost în târg la Răcășdia. Ai lui s-au bulucit să-l pipăie, să-l vadă, să se convingă că e el și nu altul. „Haoleu, praleo, cum ar fi zis Dinescu, ești mai tânăr și mai frumos în realitate decât la televizor. Ptiu pe tine să nu te deochi!”, au strigat fanii în cor, după  care l-au îmbrățișat, pupat și și-au făcut selfie cu el. Lui atât i-o trebuit, a umplut portbagajul mașinii cu ceaune, tigăi, linguri de lemn, porțolanuri și potcoave de cai morți.

Așadar, din 4 aprilie, se deschide, oficial, sezonul de primăvară la fazani. Fiți pe fază și nu pierdeți nimic din minciunile, enormitățile și cretinătățile pe care le vor debita participanții în faza finală a Festivalului Național, pe stil nou, Cântarea României.

Tricolorul și steagul legionar au fluturat peste mulțimea mărșăluind pe bulevardele Capitalei, iar în semn de unitate și solidaritate, s-a alăturat și stindardul de luptă al dacilor, al costobocilor, tracilor și tyrageților. Oameni de toate vârstele, de toate genurile, inclusiv cel neutru, strângând la pieptul lor, portretul președintelui ales, dar neconfirmat, iar mai apoi interzis. „Să ne trăiești domnule președinte” au rostit într-un glas la televiziunea poporului, singura în care mai au încredere în țara asta. Femeile, mai slabe de înger, se uitau la tablou ca la icoana făcătoare de minuni, sperând s-o vadă lăcrimând în direct.

O manifestație cum nu s-a mai văzut de mult, cu tineri și bătrâni care au înfruntat cu stoicism nu doar ploaia, ci și înjurăturile, cu iz mioritic, ale șoferilor blocați în trafic, cu femei firave, dar hotărâte să reziste până la epuizare, cu bărbați în toată firea, cu protestatari de profesie, cu copii, urmașii pionierilor de altădată. Impresionant până la lacrimi: „Mama voastră de tâlhari, ce-ați făcut din țărișoara noastră” au murmurat ei în marșul spre Piața Constituției. Când reporterița (de la televiziunea poporului în care Ancuța e baștană) l-a întrebat pentru ce venise în piață, un băiețel de 12 ani, i-a răspuns grav, solemn și cu determinare în glas sub privirea înlăcrimată a mamei sale: „Am venit să ne luăm Turul 2 înapoi.” Ce să faci, bă? „Să ne luăm Turul 2 înapoi, că doar așa copiii noștri vor trăi liberi în țara asta.”

Alo, don ministru David, ai auzit ce-o zis copilul ăla de 12 ani? Că nu venise din curiozitate și nici să-l ajute mă-sa să-și facă tema la matematică, ci să-și ia Turul 2 înapoi. Domnu’ ministru, uite ce învață copiii de mici în școală: că în România, pe care și matale o conduci, canci libertate! Canci democrație. Canci speranțe de mai bine. Așa că, decât să o ții pe a matale cu o reforma în Educație, mai bine stai de vorbă cu puștiul ăla căruia nici nu i-au dat bine tuleii din barbă și el se gândește la copiii copiilor lui.  

În concluzie, o sărbătoare a bucuriei, a prieteniei și speranței de la care a lipsit taman sărbătoritul. Adică, nea Călin care, ce-i drept, ca în fiecare miercuri, a avut o programare la secția de poliție, dar asta nu-i scuză absența. Că după aia putea să vină în mijlocul fanilor. Dacă nu cu un tort și câteva baxuri de suc, măcar cu două, trei farfurii cu gogoșele de post și cu câteva sticle cu apă de izvor. Și dacă nu pentru toată lumea, măcar pentru copilul ăla care chiulise de la școală, venind special în piață să-și ia Turul 2 înapoi. Păi se poate, don Călin? E chestie de bucă, zău așa!

„Acu’ două zile, dimineața, așa, pe la 10-10 și jumătate, număram miei și-mi făceam socoteala: câți dau la arabi, câți la greci, câți la turcaleți, că eu așa fac în fiecare primăvară înainte de Paști. Și cum număram eu acolo, mă sună Jorjelu. Nu i-am răspuns, că dacă îi răspundeam pierdeam socoteala și trebuia s-o iau de la început…”

Jorjelu a tot insistat pe telefon până când Jiji, băiat de băiat, a cedat într-un final și i-a răspuns. Jorjel, mai, mai să plângă:

„Bă, nea Jiji, nu știu unde mi-o fost capul ăsta prost de m-am certat cu matale. Așa că te rog iartă-mă și hai să ne împăcăm, că nu e frumos să ținem supărare în postul Paștelui. Își promit că n-am să mai fac un a ca asta, câte zile voi avea. Să mă bată cucu de Bunavestire dacă n-o fi așa.”

Credincios și milos cum îl știe toată lumea, Jiji i-a răspuns: „Bă, eu te-am iertat de mult, dar asta nu înseamnă să ne apucăm acum să mai fim iarăși tovarăși. Exclus, poți să fii tovarăș cu Georgescu, cu Potra, cu cine vrei tu, dar cu mine nu. Adică, eu te iert, dar eu, ca să mai merg la drum cu tine, niciodată în viața ta. Ai înțeles? Că Becali uită și iartă și pe ăla cu multă minte, și pe ăla pe care nu-l duce capul, dar când îl calci pe bătături, uită-l.”

Jorjelu a încercat să o dea la întors, jurându-se că n-o să mai facă cât o trăi așa ceva, dar Jiji a rămas neclintit, deși a recunoscut: „Bă, băiat prost nu e, ar fi numai bun să-mi păzească oile, că are vorba blândă și oile stau la muls, nu se zbicesc într-o parte și într-alta. dar e fraier că pune botu’ și la ce îi spun și îi bagă în cap Ciolacu și Bolojan. Mai nou văd că l-o luat în echipă pe ăla de la Caraș… Nici nu știu cum îl cheamă. Ăla care pe unde a fost, n-a făcut mare brânză. Vezi doamne că are elicopter. Păi ce, bă, eu dacă vreau să am elicopter nu îmi pot cumpăra așa ceva? Și nu unu, ci 100, că am, tată, bani, să-i îmbrac în euroi și dolari pe toți. Că dacă, puradelu’ ăsta mic ar asculta de mine, eu l-aș face președinte în secunda a doua. Aș vinde un vapor cu miei, o sută de butoaie cu brânză de-a grasă și 50.000 de cofraje cu ouă de cea mai bună calitate. Că ce e asta pentru mine? O nimica toată, dar pentru el ar fi voturi. Mă înțelegi cum zic?”

Până la urmă, nea Jiji a lăsat-o mai moale că, vorba lui, degeaba tot urci și cobori muntele sfânt, dacă nu lași și de la tine când vezi că pe câte unul nu-l prea duce capul: „Dar ca să nu zică că sunt om rău, o sa i dau câteva ouă de casă, două, trei kile de caș, niște măsline, să-i ducă amărâtului ăluia de Georgescu să aibă ce să pună pe masă la aperitiv. Că-i ziua lui, și o avea și el musafiri, măcar pe Ancuța de la televiziunea poporului, pe Anamaria de la POT. Slugile, cum ar veni.”

Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu un an și ceva, când l-am întâlnit pentru prima dată la Reșița, că va ajunge cel mai iubit dintre românii candidați la Cotroceni, l-aș fi făcut nebun. Și după a treia, a patra și a cincea întâlnire, aș fi zis la fel: „Bă, ați înnebunit? Cum dracu’ să ajungă ăsta președinte?” Că la cum scotea sunetele și aranja cuvintele în propoziția vorbită, nici de șef de galerie nu părea bun. Mi se părea o copie a lu’ Vanghelie, „primarul care este”. Și, atunci, cum să te fi gândit că unul ca el îi va spulbera la notorietate pe alde Cholo de Buzău, (cine era ca Ciolacu pe vremea aia…) nea Nicu Ciucă, eroul nostru din bătălia cu șiiți și sumiții de la Nassiriya, și va băga spaima în toate partidele  pro europene? Uite că s-a putut. Sărac, dar ambițios, Jorjelu a mâncat pită unsă cu margarină și gem de prune, a strâns din dinți, a băgat capul între umeri, n-a dat urechea la miștocăreala făcută pe seama lui. Și uite-l astăzi drept urmașul cel mai de seamă al lu’ Călinuț, speranța milioanelor de patrioți care își spun seară de seară oful la televiziunea poporului.

Sunt unii care cred că în turul doi Jorjelu se va da la o parte, să-i facă loc lu’ Crin, floare albă de mălin. Că între el și ăia de la PSD, PNL și UDMR ar exista o înțelegere de genul acesta. Exclus așa ceva. Poporul suveran de pe Tik Tok, Facebook și de pe alte platforme de socializare e prea focusat pe candidatul lor. E cu ochii pe el ca pe butelie. Nici dacă ar vrea să facă vreo șmecherie, să se dea bolnav ori să meargă la pescuit în timpul campaniei electorale, el tot candidatul propus de Georgescu rămâne. Iar la urma, urmei, de ce ar face-o taman acum când s-a învățat cu băile de mulțime și gustul ciolanului democrației noastre?

Așa arăta preambulul unei zile nebune. Iată de ce.

Mut pe alt canal: Iohannis în horă cu canibalii dintr-un trib african. Schimb pe Antene, PRO TV, Digi. Peste tot, fericirea i se citește pe fața lui KWI, semn că îl doare la bască de noi. La televiziunea poporului, același Iohannis la concurență cu Viorel și Vulpița, celebrul cuplu de la AUR și POT. Ce aveți, bă? Chiar ați înnebunit cu toții? Altceva mai bubuitor decât desecretizarea asta nu aveți în program? Mă încăpățânez și aleg un post serios, TVR: „193 de călătorii în străinătate, toate cu avioane private, 23 de milioane de euro cheltuiți din banii poporului”.  Pe canalele de sport, divertisment și folclor, ce credeți? El cu ea, ba la ski, ba pe terenul de golf, ba la nunta lui Charles și a Camelei. Indignați la maxim, că doar vin  alegerile peste o lună și jumătate, politicienii fac coadă la televiziuni. Ca să ce? Ca să se declare furioși, oripilați, revoltați, scandalizați de ceea ce a putut face Mutalău’ în cele două mandate. Dovadă stau reacțiile care le provoacă silă: Nesimțire! Bătaie de joc! Aroganță! Mârlănie! „Îmbuibare!” „Huo, Iohannis, ai supt sângele poporului, Iohannis!”

Carevasăzică, timp de zece ani, pesediștii, useriștii și, mai ales, liberalii, habar n-au avut câți bani cheltuia președintele lor cu zborurile private. Nici Cîțu n-a știut, nici Orban, ca să nu mai vorbim de nea Nicu Ciucă și Rareș Bogdan. Sau Ciolacu și ai lui. Că n-am auzit pe niciunul dintre ei să fi mers la Cotroceni să-i fi spus Dulapului: „Nea Iohann, potolește-te, dom’le, că prea ai întins coarda. Ce dracului!” Ori să ceară în guvern sau în parlament diminuarea bugetului Administrației Prezidențiale. Pe unu nu l-am auzit nici măcar la nivel de bârfă. Fiți convinși că toți din lumea politică au știut. Dar au tăcut și unii și alții. Ei s-au făcut că nu văd, el i-a lăsat să-și vadă de afacerile lor. De șmecherii, de hoții și de ce le mai treceau prin cap. Toți erau mulțumiți. Toți cei de la putere, că ăia din opoziție înghițeau în sec, săracii. Acum vin și se dau fete mari. Neprihănite. Și se jură că n-au știut, n-au auzit, n-au avut cunoștință despre ce-a făcut Mutalău’ în acest timp. Că dacă ar fi știut… Nu vă e rușine obrazului să spuneți una ca asta?

Și încă ceva, dacă România nu ar fi trecut prin toate chestiile astea legate de Călin Georgescu, suveraniști, POT, SOS, Trump și Elon Musk, cu siguranță, despre desecretizările cu zborurile private s-ar fi vorbit peste 50 de ani.

După cum zic unii, în urmă cu câteva seri, pe președintele nostru interimar l-a sunat cineva mare de tot de la Paris. L-a sunat pe linia directă. În franceză, bineînțeles. I-a zis: „Bonsoir, Monsieur le president Elie”. Chiar  dacă accentul ăluia a fost unul cât se poate de nazal, ca la orice francez ce se respectă,  președintele nostru interimar a înțeles imediat despre ce era vorba și i-a răspuns în franceza de baltă studiată în liceu: „Bonne nuit, musiu!”

Și ăla, ăla mare de la Paris, nu l-a sunat de flori de măr, ci a bătut niște apropouri legate de organigrama interimară a instituției: cum stă cu Ordonanța „Trenuleț”, dacă mai e vreun loc de bugetar, disponibil, cum stă cu consilierii onorifici. Că ar cunoaște el pe unul bun de tot, frecangiu de mentă în lipsa unui job stabil și căruia i s-ar potrivi de minune un post de coordonare și monitorizare a implementării parteneriatelor strategice ale României. Mai pe românește, să-i găsească și lui un loc de muncă. Nu contează că e pe o perioadă scurtă. Important e să intre în sistem, după care se va descurca el într-un fel sau altul.

„Monsieur, aidez-moi, s’il vous plaît.”  Aidez-moi, în sensul de a-i găsi ăluia un loc de muncă. Când a auzit una ca asta, președintele nostru interimar n-a stat mult pe gânduri, a luat poziția de drepți, pocnind călcâile militărește: „Bien sur monsieur, biensure. Se face!” Că, vorba aia, România are nevoie de specialiști în coordonări și monitorizări ca de aer.

Și uite așa, începând din dimineața asta, Cioloș e la Cotroceni. În mod normal, astăzi, în prima lui zi de muncă, ar trebui să continue cu frecatul ăla. A mentei, bien sur, Că apt de lucru va fi doar după ce își va face analizele de sânge, de urină și din scaun, va trece pe la Medicina Muncii și va primi avizul favorabil al inspectorilor  de protecția muncii.

Angajarea lui Daci Cioloș pică la țanc pentru oamenii lui Cholo de la Buzău, care de acum au un motiv beton de a-i face campanie și de a-l vota pe Victoraș Ponta. Același motiv și pentru liberalii care se vor alătura camarazilor ce nu au fost de la bun început de acord cu candidatura lui Crin. Că nici unii, nici alții nu l-au vrut, cândva, premier pe Cioloș. Dar nici el pe ei. Poate nici Elie Bolojan nu l-ar fi vrut, dar când te sună cineva de la Paris, cineva mare de tot, și îți spune: Monsieur, aidez-moi, s’il vous plaît…

Vulpița și Viorel. Preambul la episodul „Turul 2 înapoi.”

Viorel: De acum încolo tu ești eu și eu sunt tu. Doi în unul, cum ar veni. Te ții după mine oriunde mă duc și orice fac. Și nu vorbi neîntrebată. Ți se vor pune întrebări capcană despre nea Călin, dar ai grijă să nu pui botu’, să te facă proastă după aia. Ai înțeles? Să nu mă faci de rușine, că e de ajuns cât râde lumea de mine când apar la televizor la „Exces Indirect.”

Vulpița: Așa voi face, cum spui tu Viorele, Da’ după aia îmi cumperi suc și sugiuc?

Viorel: Îți iau, fă, îți iau și vată pe băț, numa’ să spui doar ce te-am învățat.

Vulpița: Ține hârtia asta și urmărește dacă răspund bine la întrebarea legată de nea Călin.

Viorel: Ia să te aud.

Vulpița: Numa’ puțin, să-m dreg puțin glasul cu câteva vocalizeuri.

Viorel: Vocalizeie se spune, toanto.

Vulpița: Tont ești tu, că am vorbit la plural. Și tu să nu mă mai faci toantă că mă supăr și nu mai vin cu tine și atunci să te văd cum te vei descurca în fața oamenilor.

Viorel: Bine, spune ce ai de spus, că nu avem timp de pierdut.

Vulpița: Deci, dacă o fi să mă întrebe ceva legat de asta, eu am să le spun: „Cel mai mult și mai mult la domnul Georgescu este această iubire de semeni, pe care este foarte greu să o înțelegi până când cineva ți-o explică repetitiv. Și dacă această iubire de oameni, chiar dacă sunt oameni împotriva noastră, e bine să crezi că ei sunt puțini pierduți.”  

Viorel: Foarte bine. Chiar mai bine decât mă așteptam de la una ca tine…

Vulpița:  Mie îmi spui? Chiar m-am străduit să învăț asta ca pe tatăl nostru. Să nu mă fac de râs în fața Diasporei și a tinerilor din partid, la care le transmit pe această cale că dacă voi ajunge președinte, le voi vinde nu unul, ci două apartamente cu 35.000 de euro.

Viorel: Și dacă oamenii te vor întreba ce le promiți, tu ce le vei spune?

Vulpița: Dacă mă vor întreba, am să le spun așa: „Noi la vot am mers și mergem cu multă credință, în sensul că mottoul nostru cel mai… De fapt, primul motto a fost să dăm 100%. Ce putem noi face, facem la maxim. Restul lăsăm pe Dumnezeu să-și facă… să facă minuni, că de aia e Dumnezeu.”

Viorel: Bă, tu ești proastă? Zic, că poate o să te întrebe careva și așa ceva.

Vulpița: Poate am mutră de proastă dar, nu, nu sunt proastă!

Viorel: Vulpițo, după ce terminăm aici ne înscriem la Eurovision, să dăm lovitura și acolo.

Vulpița: Și la „Românii au talent!” Și tot în cuplet. Că mie așa îmi plac, ca „Tanța și Costel”

Viorel: Acolo nu, că e sub valoarea noastră. Mai degrabă la „Rușii au talent” că ăia chiar apreciază tot ce au alții mai frumos și valoros.

Până astăzi, în urmă cu trei ore și ceva, când, prietenul meu, și al multora dintre dumneavoastră, Romeo Dunca, zis Romi, alias Puiucu’, ne-a înștiințat că intrase în Capitală, călare pe elicopterul lui, bineînțeles, ca să-l susțină, moral, pe George Simion la depunerea candidaturii pentru Cotroceni. Că, tocmai în acele momente își căuta un loc unde să-și parcheze elicopterul. Ce să facă, bă? Să-și parcheze vehiculul cu care călătorise. Lasă, bă, asta cu parcarea, am întrebat că n-am înțeles bine; ce să facă, bă, la București? Să-i țină în brațe dosarele cu semnături? Să se pozeze în fața BEC-ului cu Jorjelu? Alo, SMURD, pregătiți o ambulanță, chiar două, că nu e de glumă cu ce se întâmplă în politica de azi.

Bă, ești, prost? Bă, ești nebun? Puiucule, ce faci, bre? Ai luat-o de tot pe arătură? Stai, frate, că încă nu e de intrat cu plugul pentru culturile de primăvară. Așa ai ajuns, să-i cari geanta lu’ Jorjelu? Tu, care o viață întreagă ai fost liberal, ai tocat PSD-ul ca pe vrejii de dovleac pe care îi dai la rățuște, te dai acum cu suveraniștii? Cu Moscova? Cu Piața Roșie bre? Și nu oricum, tras la patru ace, spreiat, șpilcuit, pensat.  Cu pantalonii călcați la dungă, cu freză impecabilă, cărare pe stânga, cu cravată de patron, nu de proletar, pantofi făcuți pentru comandă la cel mai mare șuster din București. Până și cămașa ți-e era băgată în pantaloni, să nu te recunoaștem. Îți mai lipsea floarea albă de mire prinsă în piept că, în rest, păreai scos din cutia aia cu cadouri de Crăciun. Pardon, din oul Kinder, că tot se apropie Paștele. Și zâmbetul ăla cu care ai umplut tot ecranul televizorului…

Cine o fost ca tine, Romi? Când ai ieșit pe ușa de la BEC, umăr la umăr cu marele Jorjel, cotațiile la bursă au luat-o razna. Mai mult, i-ai băgat în boală pe toți liberalii. Ai umplut UPU cu ei. Inclusiv pe Marcelino de la Armeniș, despre care spuneai că te-a vândut PSD-ului ca pe un sac cu cartofi. Da, bă, ca pe un sac, dar ce sac! Sac cu cartofi unu și unu, din pământul nostru românesc și suveran al Ținutului Secuiesc. Când te-or fi văzut, de invidie, mulți și-or fi dat cu brifta între picioare. Să-și dea bă, să-și dea, dacă sunt fraieri și nu știu să se orienteze ca și tine. Că tu nu ești ca gloata ce merge spre apus. Și ai dreptate, că lumina de la răsărit răsare. Iartă-i Romeo, ce știu ei…

Puiucule, sincer, mă bucur pentru tine. Ce ai făcut tu astăzi e un gest de reflecție pentru toți cei care habar nu au ce înseamnă politica, cu ce se mănâncă și la ce e bună ea. Chiar și pentru prietenii tăi care au tot încercat săracii să facă oarece din  tine, dar n-au reușit. Apropos de prieteni: Înainte de a pleca la Capitală i-ai spus lu’ Nelu Popa ce vrei să faci? Și el ce-o zis? Că Hadrian Popescu a fost clar: „E suficient de matur, ca să-și asume un astfel de gest.” Oare, așa să fie? Întreb, nu dau cu parul! 

În urmă cu două zile, „Guru bate curu’” i-a chemat la el și după ce i-a privit minute în șir fără să scoată un sunet (de fapt, el nu tăcea, ci medita la conexiunile dintre daci, traci, gepizi și noua geografie politică a planetei) le-a spus grav, apăsat și, precum Împăratul Roșu când își lua rămas bun de la copiii săi ce plecau să-și facă un rost în lume: „Dragii mei, a sosit vremea să-mi luați locul. Să duceți mai departe mesajul meu suveranist, tâmpeniile și cretinismul debitat de ani de zile, peste munți și peste văi, peste Prut și Nistru, dincolo de hotarele Moldovei lu’ Ștefan, până la tavarășcii de pe Neva și Volga.”

Impresionați de transferul de responsabilități venit din partea lui „Guru bate curu’”, Jorjelu și Ana Maria, aproape că au lăcrimat. „Precum o grăit Ștefan cel Mare, las vouă moștenire această țară, cu tot ce mișcă în ea, cu autostrăzile neterminate, cu toate energiile ce zac în solul, demisolul și subsolul Carpaților, cu FCSB ajunsă în optimile Europa League, cu show-ul păcătos a lu’ Capatos, cu Magistrala Albastră, cum îi plăcea să spună tovarășul secretar general, cu vedetele ei din emisiunea lu’ Măruță. Și apropos de vedete și pentru că nu mă pot hotărî cum să împart această moștenire apă-energie-hrană, vă declar cuplul anului în politică.”

Cu greu s-au abținut Jorjelu și Ana Maria. Atât de greu, încât stăteau ca vițelul la poarta nouă și se holbau la „Guru bate curu’.” Iar el i-a mângâiat părintește pe creștet, condamnându-i la fericire și noroc în viață, după modelul altor cupluri celebre: Dolănescu și Ciobănița, Irinuca și Benone, Florin Piersic și Angela Similea, Stana și Armin.

Luați-vă de mână și, hai, duce-ți-vă să faceți copii. Multe copii. Să afle toată țara cine sunteți și ce vreți voi dar, mai ales, încotro vă îndreptați.

De îndată au chemat Taraful lu’ Fănică Chioru și au încins întâi o horă, iar mai apoi o sârbă. Să-i fi văzut cum săltau piciorul și băteau cu talpa pământul reavăn de primăvară, pe alde Victor Ponta, Cristian Terheș, Elena Lasconi. Ba chiar și pe Jorjelu Simion care se și vede promovat în Liga Cotroceni a politicii dâmbovițene.

Crin Antonescu, singurul care nu se bucura, sta într-un colț și trist privea, după modelul cântării lui Tudor Gheorghe: Mărine la nunta ta//toate fetele cânta//Numai una-n poartă sta//Cu trei flori într-o basma//Ștergea ochii și plângea.

Și l-au întrebat dacă era bolnăvior sau dacă se certase cu vreun vecin, însă el nu răspundea, ci doar tăcea și ofta, privind în golul material din jurul său. Să-l binedispună, unii i-au spus un banc cu două blonde aflate pe plaje la nudiști, dar degeaba. Aceeași privire tristă, rătăcită, demnă de compătimit. Femeile au sărit să-i dea să bea un pahar cu apă rece, doar-doar și-o reveni, însă unul de pe margine le-o zis amuzat: „Bă, voi nu sunteți întregi la minte. Omul ăsta o refuzat berea ce i-am dat-o, și voi îl îmbiați cu apă chioară?”

Ți se rupea sufletul uitându-te la el, în timp ce petrecăreții chiuiau de mama focului: La pământ cu talpa goală//Să sară zama din oală//Și să bei vin de pelin// Că nu mai e nea Călin. Până la urmă au reușit să-l facă să vorbească. Și-a suflat nasul în batistuța de hârtie, apoi și-a șters lacrimile ce-i scăldau ochii. S-a ridicat din colțul ăla în care șezuse trist și abătut, i-a cuprins pe toți cei de fața sa dintr-o singură privire și, după ce a tras adânc aer în piept, a devoalat misterul care îl învăluise până atunci: „Mi-aș fi dorit să-l înving la vot pe Călin, dar judecătorii mi-au răpit și ultima bucurie ce-o mai aveam pe lumea asta. Și dacă aș fi pierdut, nu mi-ar fi părut rău că vorba unui prieten liberal din anii’90,’91, parcă: una e să pierzi căzând de pe un cal frumos și alta e să-ți frângi gâtul căzând în cap de pe o mârțoagă.”

Crine, ogoaie-te, frate și nu mai vorbi pe nas că râd de tine și copiii fără drept de vot. Că dacă ai fi candidat cu Călin, te halea ăla cu pene cu tot. Nu făceai nici cât a făcut Ciucă. Și nu pentru că nu ești capabil, ci pentru că în acest moment nici măcar liberalii tăi nu te vor vota. Așa că, fă bine, ridică-te, scutură-te de praf și intră și tu în horă, că auzi cum cântă lăutarii: „Mulți ar rea să-mi ia locul.”  Că acu’ trece baba cu colacii…