15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Editorial

Numai că nu le-am plâns de milă acestor vrednici gospodari ai orașelor și comunelor (ba chiar cei mai cinstiți și mai gospodari dintre cinstiții și gospodarii Banatului de Munte.) Că ei săracii ar vrea să facă lucruri mărețe, să asfalteze, să bage apă în casele oamenilor, să aducă gazul la poartă și câte și mai câte. Dar cu ce, dacă Bolojan și Ciolacu a tăiat și puținul ăla la care aveau dreptul? Mama lor de bandiți. Să iei de la gura primăriilor, și implicit din buzunarul fără fund al primarului, înseamnă că nu cunoști viața grea de la țară.

Drept au bieții oameni. Să nu ai tu un ban să repari clanța la ușa de la intrare în primărie, să schimbi bateria de la chiuvetă, asta în cazul în care ai apă, să nu poți bate un cui în perete că nu ai cu ce să-l cumperi, e prea de tot. Dar bani de paranghelii aveți? „Au, cum să nu!”, cum ar spune cârcotașii. Pentru așa ceva primarii găsesc mereu bani. Și nu puțini. Pe măsura făloșeniei din Banat. Cu muzicanți unul și unul, care nu cântă nici pe ochi frumoși, nici pe miei și răchie. Rugă în prima zi de Paște, rugă de Sf. Gheorghe, rugă de Constantin și Elena, rugă pentru toți sfinții din calendar. Și când se termină rugile, vin zilele comunei și orașului. Alți bani, altă distracție. Pentru așa ceva, niciodată bugetul nu e insuficient. Între reparația unui drum comunal și o rugă cu Stana, Armin și Irimică, nimeni n-ar alege drumul.

Așa că, nu-i credeți când se vaită la împărțirea bugetului. Pentru rugi, sfințiri de biserici, zile ale comunei se vor găsi mereu bani, dar nu și pentru reparația trotuarului din fața primăriei, schimbat clanța și cumpărat o mână de cuie.

Cum a intrat pe ușa, m-a luat direct, de parcă eu aș fi fost pricina supărării sale:

-Bă, nene, cât înseamnă 25 de ani?

Nu înțelegeam unde dorea să ajungă:

– 25 de ani înseamnă 25 de ani sau, un sfert de veac, ori…

– Bine, bine, asta știu și eu. Dar te întreb eu, ca să înțelegi, dacă în 25 de ani nu se întâmplă nimic rău cu cineva e de bine sau nu?

M-am uitat lung, măsurându-l din cap până în picioare. Părea întreg. Nu cucui în cap, nu mână sucită, nu picior cu entorsă ca să zici că era ceva cu el.

– E de bine, Gogule, e de bine.

– Și atunci, de ce Piedone ăsta își bagă nasul unde nu-i fierbe oala?

Văzându-mă cum îl priveam mirat, Gogu dă să-mi explice:

– Un prieten de-al meu, cu care am făcut armata, are o fermă în Ilfov de vreo 400 de capre și oi, nu știu câți porci, găini, gâște, curci și bibilici.

– Așa, și?

– Omul le crește, le taie, vinde carnea, iezii și miei. Face asta de 25 de ani în aceleași condiții de la coada vacii. Invidioși pe vacanțele lui în Dubai, pe weekend-urile la Paris și Roma, vecinii l-au dat în gât la Piedone care atâta a așteptat să constate: animale ținute în spații insalubre, pline de căcăreze, sacrificarea acestora se face neautorizat sanitar-veterinar, dejecțiile deversate în spatele fermei, câinii se bat pe câte un os. Reclamațiile au venit de la vecini și nu de la dobitoace care n-au avut ce să-i reproșeze prietenului meu. Primeau mâncare la timp, opt ore de somn, odihnă la ora prânzului, nu erau bătute sau chinuite. Că dormeau pe pat de căcăreze, asta e altceva, dar spune-mi nene, ce dobitoc doarme în casă cu omul?

– Așa, și?

– Păi vine Piedone ăsta și începe: asta nu e în regulă, asta nu e bună, asta e boală curată, focar de infecții și alte baliverne de-ale lui. Plus proces-verbal de cobstatare, plus telefoane la DSV, DSP, Garda de Mediu și SICE, să vină să-l amendeze, să-i confiște caprele, oile, iezii și mieii, să-i dărâme șandramaua și să se alinieze la normele UE.

– Și care e problema?

– Cum care e problema? Păi în 25 de ani, nici un inspector care a trecut în control pe la el nu a zis că animalele sunt chinuite, că sunt ținute în mizerie, că e mare pericol de trichineloză sau de infecții toxico alimentare. Nu. Toată lumea era mulțumită. Venea inspectorul las reclamație și se proceda ca la carte: se luau probe pentru laborator, acolo pe loc, și până la venirea rezultatelor, toți se înfruptau din produsele reclamate ca fiind neconforme. Pentru analize de laborator suplimentare, la plecare se umpleau portbagajele inspectorilor și cu carne de miel și de ied, dar și cu antricot de vițel și mușchiulete de porc.  

– Și acum de ce crezi că e altfel?

– E pentru că din câte am auzit eu, lu’ Piedone ăsta nu-i place nici carnea de miel, nici aia de ied. Că de când o ieșit de la Popa Șapcă a cam dat-o pe verdețuri. Și cred că are ceva cu produsele tradiționale, că nu l-am auzit niciodată să ne îndemne să cumpărăm marfă de la țărani. Poate și Piedone ăsta are dreptate, dar știi ce nu înțeleg eu?

– Ce nu înțelegi, Gogule?

– De ce l-o amendat și îi strică șandramaua că în 25 de ani tot în căcăreze a ținut animalele, tot în condiții insalubre, la fe ca ta-su bătrân, a tăiat și tranșat animalele cu muștele roind în jurul lor, și de îmbolnăvit n-am auzit să se fi îmbolnăvit careva de la carnea de ied și de miel.

Interesantă întrebare, greu de dat un răspuns.

În vara anului trecut, partidul se zbătea în mocirla celor 8 procente în care îl afundase Fritz, Drulă, Armand și Moșteanu. Și-a suflecat mânecile taiorului, și s-a apucat de treabă. L-a scos la suprafață, l-a spălat la cur, l-a pudrat, că era tot iritat sărăcuțul, i-a tăiat unghiile, l-a parfumat, iar în toamnă l-a dus la 16 procente înaintea alegerilor parlamentare. Și atunci turma a behăit la unison. „Să ne trăiești, Lenuța noastră, să-ți dea Dumnezeu sănătate și fericire, ție și familiei tale, rudelor și prietenilor, dar și muscelenilor, fără votul cărora noi nu te-am fi cunoscut vreodată.” E adevărat, au existat și vreo doi, trei berbeci și tot atâtea oițe rătăcite, dar per ansamblu, turma era fericită. Măgarii se liniștiseră și ei, rumegând în tihnă, dar cu gândul la vremurile ce aveau să vină.

Astăzi, Ilenuța trăiește drama politicianului român ajuns pe covorul roșu al politichiei dâmbovițene. Să afle de la televizor și de pe rețelele de socializare că nu mai e șef de partid. Că așa au hotărât adevărații bărbați din USR,  care i-au transmis un mesaj răspicat: „Du-te la mânăstire Ofelia…” Pardon, Elena, că ăla cu Ofelia e a lui Shakespeare. În săptămâna patimilor, s-a trezit Iuda din ei și ce ce și-au zis: „Haideți, bă, cu Mucușor, că pentru binele țării, al nostru și ale amantelor noastre, Dumnezeu ne iartă păcatul trădării”

Zis și făcut. În plin marș pentru cucerirea Cotroceniului, Fritz, Drulă, Moșteanu și ai lor au cârmit-o către Mucușor. „Ce nesimțire, bă. Voi cu mine vă puneți?, ar fi replicat Ilenuța. „Băbăieți, puteți să stați în cap și să faceți tumbe că tot degeaba. Că voi nu suferiți de astenie de primăvară, cum vă plângeți, ci de prostie.”

Dacă e cum zice Ilenuța Cosânzeana, atunci e de rău băbăieți, că astenia trece, dar prostia rămâne.

Nuțico, tată, nu-i mai întreba pe Fritz și Moșteanu în baza cărui articol din statul partidului te-au făcut  pe la spate. Și nici nu aștepta să ți se facă dreptate la tribunal. Procurorii și judecătorii nu sunt în stare să rezolve dosarele de pe vremea lui Iliescu, și tu vrei să-ți faci dreptate în instanță? Să avem pardon. Ce a păpat gaia e bun păpat. De mâine, toți te vor uita, chiar dacă se vor găsi unii să stoarcă din electorat ultimul strop de empatie, legându-ți de gât o pancartă cu mesajul: „Votați Lenuța D’Arc, unicul vostru garant de tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.” 

Ăștia care ți-au zis să-ți iei catrafusele și să pleci n-au mamă, n-au tată. Au doar interese. Cică au făcut-o pentru „sănătatea financiară a partidului.” Bă, mă lași cu citatele astea trumpiste culese din bugetul de venituri și cheltuieli al USR? Recunoașteți că vi s-a pus pata pe ea și asta e. Nu o mai vreți și gata. Ce mai tura, vura. Nu-i așa domnule Plujar? Că parcă și matale ai ridicat mâna și ai repetat ca papagalul propunerea lu’ Fritz? Că bine ai făcut ce ai făcut. Că ea nu ți-a luat funcția pe care o ocupi în fruntea organizației pentru faptul că de ani de zile nu produci niciun consilier județean ori primar în județ, e o altă treabă. Una, că a avut bun simț, sperând că vei crește și matale odată și odată în sondaje și, doi, n-a avut sânge în instalație, cum ai tălică.

Deci, Nuți dragă, mai cheamă-ți un câine, doi, că ăștia cu siguranță îți vor fi loiali, du-te și cumpără-ți
un târnăcop, o lopată și o roabă și apucă-te de săpat tranșee continuând luptă de acolo nu doar cu pesediștii, liberalii, udemeriștii, ci și cu Fritz, Moșteanu și care te-o mai vorbi de rău! Pe Plujar, iartă-l, că până ajunge cu adevărat politician, o să ieși la pensie,

Asta, în ciuda sondajelor care o arată că e repetenta acestui prim tur de alegeri. Corigentă la toate disciplinele pe care le predau ăștia de la casele de sondare a opiniei publice. Nici măcar unul, unul singur, nu-i dau notă de trecere a pragului de cinci procente. Până și cei din USR, plătiți din banii ei și ai lu’ Ghinea, spun același lucru: „Nuțico, mai tacă-ți gura aia cât o șură, că orice ai zice și orice ai face, nu treci clasa. Ești bâtă, nu alta.” Invidia, că altceva ce poate fi când ea din iarnă se vede plivind buruienile în grădina de la Cotroceni. I-o zis și o prietenă din copilărie cu care s-a întâlnit în piață. Aia cu plasa cu zarzavat, ea cu pancarte de campanie. „Lenuțo, că așa îi zicea aia în școală, fă și tu o pauză. Spală, fato, și tu perdelele, cuverturile, șterge geamurile și curăță covoarele cu soluția aia nouă la care tot îi fac ăștia reclamă la televizor. Că vine și la tine Paștele și e rușine să te găsească cu casa întoarsă cu curu’ sus.”

Degeaba i-o spus, că tot nu s-a lăsat. Ține morțiș să ne arate că în jurul ei sunt numai găști și baroni, care de la PSD, care de la liberali (ăia de la UDM cică sunt grofi), ba chiar și de la USR, care vor să o răstoarne. De la putere, bineînțeles. Și că ea e victimă a intrigilor, bârfelor și minciunilor. Drept pentru care a comandat un sondaj în familie. Cu respondenți din rândul verișorilor și verișoarelor, mătușilor și unchilor, nepoatelor și nepoților și prietenilor cei mai apropiați. Rezultatul, ca la sesiunile bacalaureatului de acu’ un deceniu. Nici dacă ar sta în cap sau ar face tumbe la întâlnirile cu alegătorii, tot nu ar trece pragul celor cinci procente.

Dacă nici acu nu se apucă de făcut curat de Paști în casă, apăi nu se va mai face bine niciodată. Am dreptate, domnule deputat Andrei Plujar?

Zis și făcut, tipul l-a dus în Plaza de la Villa, dar oricât s-a uitat în stânga și-n dreapta, nici urmă de leuștean ori behăit de miel. În schimb, lume puhoi, ca la concertele lu’ Salam și Adi Minune, dar nu s-a pierdut cu firea, și a început să dea autografe pe fluturașii electorali cu care venise de acasă: Por favor, senora! Por favor, senor! Luați cu încredere că sunt de-a moaca. Fără money. Sunt cu Mucușor. Mucușor de la București. Ce și-or fi zis fanii lu’ Mbape și Anceloti vîzându-l cu cât sârg împărțea fluturașii, în afară de: „Săracul, e dus rău cu pluta”  

Lucrurile n-au stat mai bine nici  la întâlnirea cu diasporenii din Arganda del Rey care, e drept, l-au primit cu multă căldură. Și nu s-ar fi așteptat la una ca asta, mai ales că la plecare de acasă, la București ningea ca la Crăciun. Și Mucușor a avut numai cuvinte de laudă la adresa conaționalilor săi: „oameni harnici și demni”, cărora le-a vorbit despre „România Onestă, o țară puternică care apreciază munca și îi susține pe cei care muncesc.” Și din nou nu l-au lăsat să-și ducă ideea la cap: „Bă, Muc cel mic, de unde dracu’ le scoți, bă?” i-au strigat unii, dar el nu s-a intimidat în fața ostilităților unora, care clar erau susținătorii lu’ Georgescu și Jorjelu, și a continuat să le povestească despre „O țară cu instituții care funcționează în slujba oamenilor nu a unor interese și găști.” Și iarăși suveraniștii infiltrați la întâlnirea cu candidatul independent au răbufnit: „Mucușoare, las-o mai moale că o să-ți treacă nasul ca lu’ Pinocchio.” Și apoi l-au huiduit ca la galerie, când le-a mărturisit că e de acord cu introducerea educației sexuale în grădinițe și școli, mai puțin în creșe, că sunt prea mici copiii să înțeleagă cum stau lucrurile să te joci de-a mama și de-a tata, și i-au cerut „Turul 2 înapoi.”

Și de la atâta căldură și de la atâta respect, a spălat putina, grăbit să prindă avionul de București. Atât de grăbit, încât n-a mai avut timp să treacă prin piață să cumpere pătrunjel, leuștean ori să vadă de carne de miel…

Primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, șefi de instituții, de scări de bloc și de parcări soldați ascultători ce se visează să ajungă departe, chiar generali în viață, strângeri de mână, bezele, îmbrățișări, pupături, trufandale, vulpoi bătrâni, vorbe de duh, zâmbete sincere, discursuri elevate, ironii subtile, aplauze, urale, scandări. Într-un cuvânt: „România, înainte! Crin Antonescu președinte!” Asta, că să mai zică cineva că românul nu s-a născut poet. Rimă perfectă, virgulă pusă unde trebuie, semnul exclamării, toate într-un mesaj scurt și la obiect.

Nimic despre boți, hoți, vizigoți, Tik Tok, Georgescu ori Jorjel de la AUR, despre arăturile de primăvară, despre prețul la carnea de miel, despre Trump și Putin, despre cine câștigă campionatul de fotbal ori despre vacanțele pensionarilor în Caraibe. Pe buzele tuturor, în discursurile fiecăruia în parte, o singură idee, un singur cuvânt ca un fir roșu ce străbate de la un capăt la altul basmul de Ispirescu: Antonescu președinte. Urale, aplauze, scandări și iar ovații: „România, înainte”. Înainte de ce? s-a întrebat unul dintre liderii-pilon pe care țara moștenită de la Burebista, Ștefan, Mihai Viteazul și de la alții, se sprijină în momentele ei cruciale, așa cum au fost alegerile prezidențiale dinaintea lu’ „Turu 2 înapoi” Înainte de toate, ar fi răspuns alții. Și aplauzele au continuat și din partea liberalilor prezenți în semicercul format în sala de evenimente, și din partea pesediștilor. Poate că la fel ar fi aplaudat și ungurii din UDMR și minoritățile, dar pe ei nu i-a chemat nimeni la întâlnire. Ba mint, din partea minorităților putem spune că a fost prezent prietenul nostru Giusi, fostul șofer a lu’ Puiucu, dar în dublă calitate, cea de liberal și de crașovan.

Încă o dată: entuziasm cât o rolă de ruletă de măsurat drumurile patriei. Și pe fondul ăsta de pus șampanie la gheață, de comandat lăutarii și corpul de balet al tinerelor speranțe ale politichiei dâmbovițene, Cholo de Buzău, le-a tăiat elanul revoluționar cu care plecaseră la drum: „Bă, ascultați la mine, eu vă spun cât se poate de direct: terminați cu prostiile, cu filozofările, cu părerile, fiindcă-i groasă!” Cum ar veni: Hai tată să ne apucăm de muncă și să nu mai visăm cai verzi pe pereți și iubiți-vă ca frații că de nu…

Hai, gata, la muncă, că de lozinci sunteți toți buni!

De obicei, cei doi se întâlneau să dezbată și să găsească rezolvare la problemele cu care țara se confrunta. În aceea zi, însă, discuțiile astea au fost date la o parte și s-a lăsat cu alcool, povești și amintiri despre aventurile amoroase de care au avut parte de-a lungul vieții. Firesc din moment ce ministrul tocmai bifase în catastiful rămas posterității, cea de-a 400 femeie cu care se iubise ori se culcase până atunci. Domnitorul, cât era el de domnitor și de chipeș în uniforma de ofițer, de atrăgea privirile tuturor domnițelor și doamnelor din protipendada vremii, n-avusese parte nici de un sfert din trofeele cu jupoane și pălării de fetru ale amicului său.

Toți ai vremii știau că, Mișa, cum îi spuneau prietenii, avea o slăbiciune pentru femei. Nu rata nimic. Nici cocoane din lumea bună, măritate sau nu, copile sau văduvoane,  hangițe, servitoare sau precupețe, nici moldovence ori rusoaice, țigănci sau nemțoaice.  Nu de puține ori îl lua cu el la femei și pe Domnul Cuza, bântuind toate mahalalele Iașului ori ale Bucureștiului de mai târziu. Iar petrecerile trebuiau musai să fie cu femei că, vorba lui:

„O adunare, cât de bine alcătuită să fie, dacă nu va avea şi femei, va fi totdeauna monotonă şi urâtă. O adunare fără femei este ca o grădină fără flori, ca un bărbat fără barbă şi musteţi, ca o zi fără soare, ca o gazetă fără abonaţi, ca un şes fără verdeaţă, ca un teatru fără public, ca versuri fără poezie, ca o viaţă fără iluzii, ca un judecător fără procesuri, ca un tânăr fără amor şi, în sfârşit, ca toate comparaţiile din lume“.

Din ziua respectivă și până la trecerea la cele sfinte, Kogălniceanu și-a completat palmaresul cu alte 300 de femei de toate națiile, mai înalte și mai scunde, mai plinuțe sau mai subțirele, mai molcome ori mai aspre la vorbă. Dacă n-ar fi trăit în vremurile alea tulburi, poate ar fi atins pragul celor 1.000 de femei.

Politicienii de azi încearcă să-i calce pe urme: iubite și amante, mașini bengoase, vacanțe, sesiuni de shopping în Dubai, Monte Carlo, Paris. Spre deosebire de ei, Kogălniceanu nu doar că a avut 700 de femei, ci a și făcut ceva pentru România: Mica Unire, a condus ministere și guverne, numele lui e legat de redactarea și citirea Proclamației de Independență. Pe când de ăștia e doar…moțul!

În ciuda evidenței, bărbatul i-a răspuns, politicos, după ce s-a șters de brânză la gură, cu dosul palmei: „Numa’ șed, domniță, dar de ce mă întrebați?”, iar întrebarea următoare a fomeii a fost una de 100 de puncte: „Nu vrei să te faci parlamentar? Că stăm rău cu doritori de felul ăsta.”  „Cum dracu să nu vreau, i-ar fi răspuns omu’, numa că eu n-am atâta școală.” Fomeia l-a privit înțelegătoare, zâmbind: „Păi nici Ștefan cel Mare și nici Mihai Viteazul n-au avut liceu cu diplomă de bacalaureat, să nu mai vorbesc de Vlad Țepeș care n-a fost în stare să termine măcar o școală profesională, și uite cât de departe au ajuns. Alt bai să nu fie. Tu să fii sănătos că în patru ani de parlament termini și facultatea.” Au bătut palma și, acolo pe loc, în mijlocul naturii, într-un cadru idilic desprinse din poeziile lui Ienăchiță Văcărescu, bărbatul a semnat adeziunea pentru Partidului Oamenilor Tineri.

Încurajat de vorbele fomeii, omul s-a dus acasă și i-a povestit nevestei propunerea ce i se făcuse. „Fă-te, bărbate, l-ar fi încurajat consoarta, că doar n-ai fi tu mai prost ca alții care ajung în parlament.” A doua zi s-a apucat de strâns semnături în numele POT și peste nici alte două luni, Ciprian Paul Pintea depunea jurământul de senator al României. Să mai zică cineva că zicala aia cu „Prost să fii, noroc să ai” e perimată.

De două zile, scandal cât Casa Poporului în exotica familie a POT. Ăștia, care n-au de lucru toată ziua, au descoperit că Pintea nostru nu are decât opt clase și alea terminate cu chiu cu vai. În schimb, în CV e trecut că urmează cursurile Academiei Singles. Pentru cei ce nu știu, Academia asta e un site de matrimoniale recunoscut în tot Sălajul și nu numai. „Ce să fi făcut, doamnă Anamaria? Trebuia și gura mea să mănânce ceva”, s-ar fi justificat el când povestea a explodat în presă. „N-am dat în cap la nimeni, n-am furat, n-am înșelat. Obiectul meu de activitate e să combin oamenii singuri, să-i fac fericiți.” Și, totuși, e Parlamentul României… „Doamna Anamaria, eu v-am spus că n-am școală multă, dar nu m-ați crezut.”

Anamaria l-a ascultat, l-a mângâiat pe creștet, liniștindu-l: „Acum du-te și te odihnește că avem o săptămână grea. Reluăm protestul ăla spontan cu „Turul 2 înapoi și trebuie să fii în formă.” Pintea, care n-are nicio legătură de rudenie cu haiducul cu același nume, a lăsat, rușinos, privirea în pământ și a zis cu glas stins: „Pe mine să mă scuzați, doamnă, că n-o să vin. Că mâine e joi, ziua în care sunt programat să fac muncă în folosul comunității, de la prima condamnare de un an și șase luni. Și nici poimâine nu pot veni, că sunt citat la Tribunal, în celălalt proces în care apar ca inculpat. ”

Chipurile, până acum ar fi vorba doar de precampanie, pe care fiecare candidat a început-o când i s-a năzărit. Crin-Floare albă de băgrin, a luat startul în avionul care îl aducea acasă după vacanța de zece ani petrecută la Bruxelles, în timp ce își savura sandviciul. Adevărul e că a mai venit pe acasă. Dar asta rar și cu treburi serioase și obligații de onorat. Odată, când și-a schimbat și buletinul, și pașaportul, iar altădată când s-a inaugurat nu știu ce berărie în Centrul vechi. Atunci a stat și cel mai mult, că la câte butoaie cu bere erau… În rest, ce să fi făcut și la București?

Lenuța de la Muscel a rămas setat pe campanie de la „Turul doi înapoi”, când  și ei, nu numai lu’ Călinuț, băieții i-au tras preșul de sub picioare. Nu s-a mai întors la primărie. Nici măcar la cratiță. De atunci o ține tot în „medicale”, învoiri, concedii fără plată, scandaluri cu ai ei din USR care vor să-l voteze pe Neicușor, primarul Bucureștilor. „Bă, nesimțiților, săraca femeie vrea ca vouă să vă fie bine, ca să vă înfruptați și voi din cașcavalul Puterii și voi îl susțineți pe Neicușor? Rușine să vă fie, bă, rușine,” le-ar fi strigat strategii de campanie, care o învață cum să se îmbrace, cum să calce pe tocuri, cum să țină mâinile în poală. De aici și siguranța că va fi președintă.

Jorjelu e în precampanie, înainte de a-l cunoaște pe ăla cu „Apă, hrană, energie”, adică Călin Georgescu, având o slăbiciune pentru băieții poporani, zvelți la trup și cu nețărmurită dragoste de țară și popor. Că la un moment dat o și zis: „Mie, George Simion, îmi plac băieții patrioți.” Duminică a fost în târg la Răcășdia. Ai lui s-au bulucit să-l pipăie, să-l vadă, să se convingă că e el și nu altul. „Haoleu, praleo, cum ar fi zis Dinescu, ești mai tânăr și mai frumos în realitate decât la televizor. Ptiu pe tine să nu te deochi!”, au strigat fanii în cor, după  care l-au îmbrățișat, pupat și și-au făcut selfie cu el. Lui atât i-o trebuit, a umplut portbagajul mașinii cu ceaune, tigăi, linguri de lemn, porțolanuri și potcoave de cai morți.

Așadar, din 4 aprilie, se deschide, oficial, sezonul de primăvară la fazani. Fiți pe fază și nu pierdeți nimic din minciunile, enormitățile și cretinătățile pe care le vor debita participanții în faza finală a Festivalului Național, pe stil nou, Cântarea României.

Tricolorul și steagul legionar au fluturat peste mulțimea mărșăluind pe bulevardele Capitalei, iar în semn de unitate și solidaritate, s-a alăturat și stindardul de luptă al dacilor, al costobocilor, tracilor și tyrageților. Oameni de toate vârstele, de toate genurile, inclusiv cel neutru, strângând la pieptul lor, portretul președintelui ales, dar neconfirmat, iar mai apoi interzis. „Să ne trăiești domnule președinte” au rostit într-un glas la televiziunea poporului, singura în care mai au încredere în țara asta. Femeile, mai slabe de înger, se uitau la tablou ca la icoana făcătoare de minuni, sperând s-o vadă lăcrimând în direct.

O manifestație cum nu s-a mai văzut de mult, cu tineri și bătrâni care au înfruntat cu stoicism nu doar ploaia, ci și înjurăturile, cu iz mioritic, ale șoferilor blocați în trafic, cu femei firave, dar hotărâte să reziste până la epuizare, cu bărbați în toată firea, cu protestatari de profesie, cu copii, urmașii pionierilor de altădată. Impresionant până la lacrimi: „Mama voastră de tâlhari, ce-ați făcut din țărișoara noastră” au murmurat ei în marșul spre Piața Constituției. Când reporterița (de la televiziunea poporului în care Ancuța e baștană) l-a întrebat pentru ce venise în piață, un băiețel de 12 ani, i-a răspuns grav, solemn și cu determinare în glas sub privirea înlăcrimată a mamei sale: „Am venit să ne luăm Turul 2 înapoi.” Ce să faci, bă? „Să ne luăm Turul 2 înapoi, că doar așa copiii noștri vor trăi liberi în țara asta.”

Alo, don ministru David, ai auzit ce-o zis copilul ăla de 12 ani? Că nu venise din curiozitate și nici să-l ajute mă-sa să-și facă tema la matematică, ci să-și ia Turul 2 înapoi. Domnu’ ministru, uite ce învață copiii de mici în școală: că în România, pe care și matale o conduci, canci libertate! Canci democrație. Canci speranțe de mai bine. Așa că, decât să o ții pe a matale cu o reforma în Educație, mai bine stai de vorbă cu puștiul ăla căruia nici nu i-au dat bine tuleii din barbă și el se gândește la copiii copiilor lui.  

În concluzie, o sărbătoare a bucuriei, a prieteniei și speranței de la care a lipsit taman sărbătoritul. Adică, nea Călin care, ce-i drept, ca în fiecare miercuri, a avut o programare la secția de poliție, dar asta nu-i scuză absența. Că după aia putea să vină în mijlocul fanilor. Dacă nu cu un tort și câteva baxuri de suc, măcar cu două, trei farfurii cu gogoșele de post și cu câteva sticle cu apă de izvor. Și dacă nu pentru toată lumea, măcar pentru copilul ăla care chiulise de la școală, venind special în piață să-și ia Turul 2 înapoi. Păi se poate, don Călin? E chestie de bucă, zău așa!