15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Editorial

În schimb, are o hibă mare. Mare cât Casa Poporului, fără nicio legătură cu zăpușeala de afară, căreia nici doctorul, și nici poticarul nu-i vin de hac. E obsedat, până la boală, de unii, precum: Mocioalcă, Hurduzeu, Popovici, Nedelcea. Seara, înainte de culcare, se roagă la Doamne-Doamne să nu-i viseze. Dimineața constată că nici rugăciunile nu mai sunt ce au fost odată.

Mai nou, numără Iudele  întâlnite în cale: Iuda I, Iuda II, Iuda III. Prea puțini pentru câți ar vrea să-l trădeze, prea mulți pentru așteptările sale. Acesta e și motivul pentru care se întreabă toată ziua, bună ziua: „unde e iluziile mele care le-am avut?” Că bine zici, Romi, nimic pipăibil, nimic concret, ci doar iluzii legate de spitalul modular, drumurile neasfaltate, trenul pe baterii, bacul de la Dunăre. Mai nou, și de majoritatea din Consiliul Județean. Măi romi, dragă, nu mai fi trist, că o veni soarele și pe ulița ta. Unii pierd în viața lor bani la păcănele, amante, case și mașini, iar tu te plângi de niște amărâte de iluzii. „So etwas”, vorba neamțului, dracu o mai văzut.

Încă ceva: nu mai pune toate rahaturile la suflet că îmi dai o stare de melancolie, că îmi vine să plâng de ghinionul care te urmărește oriunde te poartă pașii. Și nu te gândi la nu știu ce blesteme și vrăji comandate de pesediști la cele mai vestite vrăjitoare din lume, că greșești. Lasă-i pe pesediști în plata Domnului și bucură-te că încă mai ai consilieri județeni de partea ta care te iubesc exact ca în refrenul ăla: unde e iluziile mele care le-am avut?

Treaba e ca și rezolvată, pentru că el sigur vrea, că altfel nu se explică cum de renunță la Parlament pentru o amărâtă de primărie. Singura problemă e dacă va candida cu girul partidului sau o va face de capul lui. Dar să nu anticipăm și nici să nu dăm din casă, că altfel ce rost ar mai avea să urmărim fabulosul sitecom, producție loco: „Vreau să fiu primar la Caransebeș!” Dar, atenție, chiar dacă partidul nu-l va vrea, Damian (Damy, în acest serial) are asul în mânecă că, vorba aia, nu-i mare lucru să împartă la primăvară, cum a mai făcut și altădată, 3.000 de mărțișoare, cu un leu, bucata, și tot atâtea zambile și buchețele de ghiocei, să impresioneze domnișoarele care vin la vot. Pentru doamnele mai în vârstă, sunt bune și urzicile, loboda și leurda.

Ce îl mână pe dânsul în luptă? Ei, asta-i bună. În primul rând dragostea față de tot ce mișcă joia în târgul de la oraș, și, doi, că e mai gugulan chiar și decât Marcel Vela, chiar dacă Marcelino nu va recunoaște niciodată așa ceva. Dacă acesta din urmă a ajuns primar, fiind născut la Armeniș, el de ce nu ar fi în stare, dat fiind faptul că a văzut lumina zilei la  Caransebeș? Că așa vorbesc prietenii, că atunci când a venit pe lume, astrele lu’ Nety de la PRO TV i-au prezis că va ajunge mare în viață. Și ce poate fi mai mare decât un deputat? Primar de Caransebeș, ce altceva? Ascultați aici cuvintele, reverberând de emoții, făloșenie și patriotism local, cu care încearcă să impresioneze electoratul de dragul căruia ar fi în stare să facă orice: „Aici m-am născut, aici am casă de 50 de ani, aici am terminat liceul și mi-aș dori să-mi închei cariera politică din postura de primar al Caransebeșului.” Înduioșător. Cuvinte pline de încărcătură emoțională, pe care le-a scos din lada cu zestre a străbunilor.

Pe surse, am aflat că în cazul în care va fi desemnat candidat și va ajunge primar, va propune  înființarea unui salon regional cu ultimele noutăți editoriale de carte: beletristică, șaișase și poker, într-o locație nouă, cu multe locuri de joacă, pentru împătimiții de păcănele.

Revin, ca să fii notat cu 1 (unu) înseamnă că nici măcar semnătura pusă în colțul stânga-sus al lucrării de examen n-a fost corectă. Fie că e cu greșeli de ortografie, fie că a fost luată cu copy-paste de la alții. Poate că în locul ei era de preferat degetul înmuiat în cerneală sau în tuș și în felul ăsta să i se certifice celui în cauză valoarea de dascăl. Asta nu înseamnă că cei care au fost notați cu 2, 3, sau 4,99 sunt mai breji. Sau că ăia cu 5, 5 și ceva (și nu sunt puțini la număr) pot fi numiți profesori. Cât tupeu trebuie să ai ca după astfel de note să te întorci la clasă să-i dai 3 sau 4 unui elev care a venit în ziua aceea cu lecția neînvățată? Asta ănseamnă nesimțire, nu-i așa? Nesimțire cu diplomă de licență!

La examenul de titularizare din Caraș-Severin, s-au înscris 400 de candidați. S-au înscris, că, de fapt, în final, s-au prezentat 270. Unii n-au venit deloc, alții s-au retras din examen când și-au dat seama că n-aveau ce căuta acolo. Că pierduseră patru ani de pomană timpul făcând o facultate. Aproape o treime dintre acești candidați, au fost notați de la 1 șa 4,99. Cum ar veni, un candidat din opt s-a dovedit paralel cu examenul respectiv. În condițiile în care unii dintre ei lucrează deja în învățământ, vă dați seama cu ce s-au ales copiii de pe urma lecțiilor predate de acești corigenți și repetenți?

Asta ca să nu le spun analfabeți funcționali.

Că între noi fie vorba, nu poți să negociezi, de exemplu cu PMP, iar Lucică Voina să zică: „da, vă dăm voturile, că îmi place la nebunie moaca și caracterul lu’ președintele Dunca”, fără să primească ceva la schimb. Că nu s-o întâlnit hoțul cu prostul.  Nu știu ce și nici nu mă interesează. La cât este de spurcată politica pe la noi, e posibil ca Lucică să poftească la una din cele două funcții de vicepreședinte. La care dintre ele? Nu-i treaba lui, ci a celor care vor să fie la butoane, animați de dorința de a face din  Banatul de Munte  mica Elveție a României, a Europei, și a cui vreți dumneavoastră.

Dar ca să se întâmple acest lucru, unul dintre cei doi vicepreședinți ai CJ, Ovidiu Rădoi sau Marius Isac, ar trebui să demisioneze astăzi, sau cu altă ocazie, să-i cedeze scaunul  lu’ Lucică sau altui PMP-ist. Dar care dintre ei să demisioneze, că de bună voie nu ar pleca niciunul de la un salariu de peste 10 mii de lei pe lună. Pe de altă parte, la care să renunțe liberalii? Că Rădoi e omul lui Marcel Vela, pe deasupra mai e și secretar general al PNL, al doilea om în partid cum ar veni, în timp de Isac e sub protectoratul lui Dunca asfaltatorul. La care să renunți? Greu de răspuns și pentru noi, darămite pentru liberalii cărășeni.

Și încă ceva, înainte de a-și da acordul, PMP ar trebui să denunțe protocolul pe care l-a semnat la începutul mandatului cu PSD-ul lui Hurduzeu și Pro România a lui Nedelcea. Nu e obligatoriu, dar e chestie de obraz, de fair-play, că nu poți să te ridici de la masa celui care te-a ținut lângă el trei ani fără să-i dai bună ziua, săru’mâna coane, că atunci chiar dovedești că ești neam de straiță!

La ce i-ar mai trebui merele? Pardon, Abecedarul după care au învățat părinții și bunicii Anei? Sau ghiozdanul ăla de carton? E adevărat, pe atunci era frumos să vezi un copil mergând la școală de mână cu mamele sau bunicii, purtând cu mândrie uniforma de școler cu număr pe mânecă, șepcuța ori cordeluța sub care se ascundeau buclele fetițelor, dar ce e rău în faptul că astăzi copiii și nepoții noștri sunt duși și aduși de la școală cu mașinile? Că în locul ghiozdanului cară în spate rucsacuri, de parcă s-ar duce în drumeții? Pentru ei care, n-au de unde să știe cum a fost cândva, e prea puțin important, sau aproape deloc, că Ana noastră avea mere. Nu telefoane mobile nu păpuși Barbie. Doar mere culese din livada bunicilor.

Lumea se schimbă. Pe copiii noștri nu-i mai strigă la catalog Marioara, Lenuța, Gelu, Barbu sau Costică, ci Ayssa, Yvette, Arif sau Tamir. De mici se visează în Dubai, Maldive, Qatar. Gata cu Costinești, Eforie, tabere la munte. Să citească o carte, nici atât. Ce-o fi în capul lor? Încotro își vor îndrepta pașii în viață, că la biserică nu se duc,  de sapă nu-s buni. Ce se va alege de ei?  La fel  gândeau și părinții noștri când eram înnebuniți dup muzica lui Beatles, Uriah Heep, Phoenix. Și atunci existau lamentări de genul: „Vai de curul lor. Din ăștia nu mai ies oameni cât e lumea și pământul.”. S-au îngrijorat peste măsură, ne-au cocoloșit au strâns bani și au făcut averi ca nouă să nu ne lipsească nimic, după principiul lor moștenit din tata-n fiu: „dacă eu n-am avut, măcar el să aibă.” În cealaltă privință, s-au înșelat. Nu ne-au mâncat nici păduchii și nici nu am ajuns vai de noi.

De ce generația de astăzi ar fi altfel? Doar pentru că Ana nu mai are mere și în loc de o carte ține în mână un iPhone de ultimă generație?

Și sunt pe cale s-o facă cât de curând. Că așa o zis și Nelu Popa la ultima ședință a CJ, când consilierii PNL și PSD numai că nu și-au scos ochii: „mai sunteți majoritari până la următoarea ședință, după care, gata cu tăiețelul, pardon, pita voastră.”. Asta ca să fie chit, după ce doi liberali au trecut cu votul în partea cealaltă. Zilele trecute, șeful camarazilor din Căraș, aflat în vacanță la Armeniș, Marcel Vela, l-a invitat pe liderul PMP din Banatul de Munte, Lucian Voina, la o dulceață cu afine și un pahar cu apă rece. „Bă, Lucică, i-ar fi spus Marcel, bă nu te-ai săturat, să tot torni răchie și vin în paharele pesediștilor? Uite, vino la noi cu vot cu tot, și îți promite nen-tu Marcelino  că de acum încolo vei fi boier Bibescu. Dacă vrei te promovăm pe plan muzical și spiritual. Concerte cu trompeta la Lăpușnicu Mare, la Forotic, la Răcășdia. Ce zici, batem palma?”

După orice logică, nu și după cea liberală, o astfel de propunere nu se cădea făcută unui partid care nici măcar nu e parlamentar. Tu ești la guvernare cu PSD și te duci să te rogi de ăia de la PMP. E de râsul curcilor. Te dai cu lugu-lugu pe lângă un partid care astăzi e, mâine, nu și atunci vrem să ne meargă bine în județ. Mai mult ca sigur, cuplat pe firul scurt al telefonului, Lucică va spune nein. Măcar din principiile care, sper, că mai există în politică. Dar asta nu înseamnă că din PMP-ul de dreapta (ce prostie cu dreapta și stânga în politica mioritică) nu se va găsi cineva care să-și liciteze votul atât de dorit în CJ și de unii, și de alții. Că nu degeaba o zis ce-o zis Tăiețelu: „mai sunteți majoritari până la următoarea ședință.”. Și următoarea ședință e săptămâna asta. Peste trei zile!

Prin târg se vorbește că Romică al nostru s-o rugat de Liuț să-l învețe brâul și de „de Doi”, că, vorba aia, se duce și el pe la vreo nuntă cu torogoate, saxofoane și guriste și stă toată noaptea la masă, uitându-se la alții cum joacă. Acum nu știu ce s-o întâmplat,  dacă Liuț o apucat să-i arate vreun pas în afară de ala cu doi la dreapta, doi la stânga, ori o fi uitat de el de tot că, la câte are pe cap, numai la Dunca nu i-o fi stând mintea. Cert e că, să și vrea, n-o s-o mai facă de acum încolo.

Într-o dimineață îl sună puiucu și-i zice cam așa: „noroc, Dănuțule, la telefon sunt eu. Cum care eu? Eu, Romi de la Consiliul Județean.” Nu știu ce i-o fi răspuns Liuț, cert e că Romi l-o luat mai pe departe să nu-l sperie: „Dane, știi pentru ce te-am sunat? Nu știi? Păi cum nu știi? Da, ai dreptate, că doar eu știu pentru ce te-am sunat. Am ținut secret în mine, nici măcar lu’ Nelu Popa nu i-am spus. Te-am sunat să-ți mulțumesc pentru activitatea ta de până acum, pentru sfaturi, pentru tot. Că ți-ai făcut treaba, nimic de zis, dar de lucrat împreună nu mai putem lucra. Pe considerente de strategie, de politici de comunicare. Dar ce mai contează! Că știi că la mine e ca la țigani care una, două schimbă caii”. Punct.

Dane, așa îți trebuie dacă nu mă asculți. Că parcă ți-am spus să nu te bagi, să stai liniștit în banca ta. Am zâs ori nu am zâs? Tu, nu și nu. Că Romeo e copil fain, chiar mișto pe alocuri, care vrea să facă de toate în județ. Inclusiv dansuri populare (cu alea de societate e mai greu), să cânte la ocarină și drâmbă, să sufle în torogoată. Așa se vede de afară. Cei care îi urmăresc postările pe feisbuc asta zic: „bă, ce om bun e Romică ăsta. Pita lu’ Dumnezeu, nu alta.” Și au dreptate. Că cine nu-l cunoaște pe Romeo, îl cumpără, cine nu… Știi tu vorba aia din bătrâni.

Nu fii supărat, Dane, că într-o lună, două o să-ți crească din nou valoare, în timp ce Romică rămâne tot cu performanța mică…

Mi-am amintit de chestia asta în urma unei convorbiri telefonice cu directorul  SC Piețe SRL Reșița, Dorin Bistrian, despre starea jalnică a pieței agro-alimentare din Govândari, când m-a asigurat  că piața respectivă va fi reabilitată, reparată, sprayată în fiecare dimineață, (dacă va fi cazul) și va arăta ca și piața din Szeged. Când va fi asta? Cândva, ce mai contează!

Măi, domnule, Dorin, chiar ai haz, demn de gala umorului. Tălică ai văzut cum arată piața din Govândari? Ți se pare că arată a piață sau că seamănă mai degrabă cu un târg dintr-un sat amărât? Și datorită cui a ajuns în halul asta? A reșițenilor care se aprovizionează de acolo sau a lu’ matale care  în aproape șapte ani de când ești director nu ai bătut un cui într-un perete, nu ai fost în stare să repari ceva, să amenajezi o budă de Doamne Ajută, dar visezi cai verzi pe pereți? La banii pe care îi câștigi lună de lună, ca bugetar de lux, (cât trei dascăli debutanți la un loc) ai fi putut să amenajezi ceva care să amintească de trecerea matale pe la Piețe SRL. Să exclame prietenii când ajung pe acolo: „Bă, asta e buda lu’ Dorin. Săracul, cât s-o zbătut el să obțină finanțarea. Drumuri la București, nopți nedormite și câte și mai câte. Și-a sacrificat cei mai frumoși ani ai tinereții, dar a meritat.”.

WC-ul ăsta de care vorbim, și pe care l-ai moștenit de la alții, să ne fie clar, îl ții sub cheie din lipsă de personal. E bine, totuși, că te-ai gândit la zarzavagii. La câți bani iei de la ei, merită săracii un astfel de favor. Cumpărătorii? Ce treabă ai tu cu ei? Să se ducă în boscheții de peste drum, ăia, din fața gării, că tot e domeniul public al orașului care ți-o dat funcție de director.

Și vii tu, măi, dragă Dorin, și îmi spui că vei face din rahat bici și pe deasupra să și pocnească. Adică, o piață ca la Szeged, să moară dușmanii de ciudă. Mă faci să râd, dar fie cum zici tu. Însă până atunci, don Dorin, eu ce fac dacă mă apucă cufureala în piață?

Azi avem școli, avem PNRR, avem campanii de buchisit, dar, mai ales, avem analfabeți funcționali. Nu ne întrece nimeni în Europa lu’ UE. După unii, în România Educată a lu’ Klausică, jumătate dintre elevi ar fi în această postură. Adică, îi întreabă dascălul ceva, iar ei se uită la el ca vițelul la poarta nouă. Nu înțeleg nimic, nimic. Mai mult, ajung în clasa 12-a și constată că nu știu să citească, să scrie, să socotească. Nici măcar pe degete. Fac 12 ani de școală de-a fetea. Măcar răzeșii lui Ștefan cel Mare, după ce se cinsteau înainte de bătălie cu o țuică de pufoaică sau o carafă cu vin de Cotnari, erau în stare de orice, pe când generația PNRR-ului, în afară de faptul că băieții poartă fustele și pantofii toc ale fetelor, nu e capabilă nici măcar să țină o pușcă în mână, darămite să se bată cu nu știu cine.

De ce ajung analfabeți funcționali? Simplu. Pentru că la liceu ajunge tot prostu’. Și nu mă interesează ce se întâmplă la alții în bătătură, ci ce avem noi, cărășenii cei făloși, la admiterea din vara asta: medii de 1,50 la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă, 1,90 la Liceul Tehnologic „Max Ausnit” Caransebeș și 2,30, la Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici. Nimeni nu vrea să mai facă o școală de meserii, ca pe vremuri. Toți vor să ajungă domni: consilieri, primari, directori, parlamentari, miniștri.

 Și știți de ce e se întâmplă toate acestea? Pentru că se mai găsește câte un dascăl al dracului să le dea note mici, să le trântească în nas placa cu: „nu înveți, nu treci clasa”, și să-i lase corigenți pe bieții copii, și, atunci, de la părinți și până la inspectorii școlari toată lumea sare de cur în sus. „Vai mititelul, sărăcuțul, cât e el de persecutat și de stresat de o nebună de profesoară (caz real întâmplat la Azuga), nemăritată, ne…”

Soluția, ca pe viitor să nu se mai întâmple una ca asta e să dăm afară din Învățământ „nebuna” de profesoară care ne stresează copiii, punându-i să învețe. Ceea ce s-a și întâmplat!

Mă mir că Gică Hagi s-a abținut de data asta și nu a sărit la gâtul lui Burleanu. Merita s-o facă, zău așa. El și cu Gică Popescu. Că vorba aia, Burleanu ăsta le poartă doar ghinion când echipa sa joacă în deplasare: 0-4, acum șase ani, și 0-3, aseară. Bine, și echipele pe care le-a întâlnit au fost unele de calibru în Europa și nu se compară cu FCSB și CFR: Apoel Nicosia și Sheriff Tiraspol. Echipe de echipe de care se tem, la tragerea la sorți, până și City și Barca. Ghinionul dracului să pici cu Sheriff Tiraspol. Nu ar fi exclus ca și Burleanu să fi aranjat lucrurile pe la UEFA ca Farul să joace cu o echipă atât de valoroasă.

Aseară, „moldovenii” ne-au dat ocazia să cunoaștem adevărata valoare a lui Alibec, Mazilu și Borza, marele vedete pentru care „se bat” granzii Europei. Frații de peste Prut, cu niciun moldovan în primul 11, și nici pe banca de rezerve, se așteptau ca Regele, că de aia e rege, să aibă cei mai buni jucători în echipă. Adunați din toate triburile africane, săracii au venit la meci cu carnețele la ei, pentru cât mai multe autografe de la super starurile lui Hagi, însă,  până la urmă, au fost rugați de ai noștri de ei să nu le mai dea goluri.

Dacă în privința naționalei o fi având dreptate să se lege de Burleanu, de data asta Gică al nostru ar trebui să tacă. Să mai apară la televizor doar când va obține și el o calificare în Europa. Să bată și el pe cineva. Nu contează pe cine, poa’ să fie și din Kosovo sau Liechtenstein, n-are importanță, numai să bată. Până atunci, însă, să le dea jucătorilor câteva zile de recuperare că duminică au meci în campionatul în care degeaba pot fi cei mai buni.

Apoi, să nu se supere Regele când mai vorbește despre sportul ăsta cu mingea: la așa fotbal, așa președinte la Federație.  

La fel ca într-o baladă de Topârceanu, prin piețele și oboarele Sectorului 5 repede s-a răspândit vestea  mult așteptată: „vine, băăă, vine!” „cine vine?” au întors zarzavagii curioși capul. „Vine tătucul nostru, Piedone. ” Și așa a fost. Întâi o trecut pe la bătrânica aia căreia i-a eliberat autorizație, înainte să ajungă la mitica, să vândă în buricul târgului urzici, dragavei și lobodă. Și după ce-o văzut că nu se atinsese nimeni de ea în lipsa lui, i-a cumpărat tot mărarul pe care îl avea la vânzare, nu cu 1 leu și jumătate, cât cerea, ci cu doi lei, bașca i-o băgat la portofel câteva sute de lei. Să nu mai vorbim că a urcat-o în mașina primăriei și a trimis-o acasă ca pe o mare doamnă. Bineînțeles, totul filmat ca la carte și, ca să vadă tot poporul că, într-adevăr s-a întors Piedone, a postat totul pe Facebook.

Apoi, într-o dimineață, după nebunia asta cu Budăi, Firea și Turcan, s-a dus la un centru pentru minori, să vadă cu ochii lui cum stă treaba pe acolo. Curat, îngrijit, vasele și hainele la locul lor, măturat, șters praful, luat păianjenii de la colțuri. Mai s-o pupe pe administratora centrului. Când să plece, dă nas în nas cu o minoră. 15 ani neîmpliniți. Cu burta la gură. Să facă cu inima, nu alta. Cu atât mai mult, cu cât fata era în grija statului. Care stat n-avea ce să-i facă când îi venea să plece în oraș la un suc, o înghețată, mă rog, la toate cele. Tupeistă, i-a zis-o de la obraz lui Piedone să nu-și bage nasul unde nu-i fierbe oala. O fi având el experiența de la Rahova, dar să facă bine să stea în banca lui: „dar e treaba ta, domnule, ce fac eu?”.

Chiar așa, ai fi tu Piedone, dar nici să o întrebi ca în cartier: „Ce faci păpușă, tu ești aici în centru?” Bă, nea Cristi, cum să întrebi o viitoare mămică ca pe una din celula 33? Să avem pardon. Bine că ai scăpat doar cu atât. Că dacă tălică crezi că în centrele alea e numai lapte și miere, ai făcut degeaba pușcărie.