Gata, dați cep la butoiul cu vin, încingeți grătarele, chemați lăutarii și să înceapă petrecerea. De astăzi, România e a voastră. Doar a voastră. Pohta ce-ați pohtit, reformele vă așteaptă să le transformați în fapte, proiectele de țară în istorie. În loc de asfalt, să curgă lapte și miere în toate hârtoapele de pe întinsul patriei noastre dragi. Gata cu șobolanii, umpleți cămările cu bucate alese, să ajungă la tot norodul pe care îl stimați, îl iubiți și pentru care vă spetiți zi de zi, ceas de ceas. Dați-vă mâinile, uniți-vă inimile și gândurile, puneți-vă inteligența la bătaie, împărțiți-vă sandvișul cu care veniți de acasă, uitați de cașcavalul la care tânjesc toți cei care ajung acolo sus. Prindeți-vă în hora bucuriei, cinstei și corectitudinii, amintindu-ne de hora aia mare de la Focșani, cea cu strigături: „Iarba rea din holde piară, piară hoția din țară și între voi să nu mai fie decât decât zâmbet și armonie.”

Și acum, fraților, puneți mâna pe lopeți, târnăcoape, canciocuri, mistrii, înălțați schele, macarale care râd în soare și faceți țara boboc. Așa cum ați visat, ați promis și v-ați dat cuvântul de onoare, dar n-ați putut din cauza lu’ alde Grindeanu, Manda și Olguța. Aveți acuma ocazia să ne arătați ocazia cât de corecți și cinstiți sunteți. Faceți ce știți voi mai bine, că de-ai sunteți deștepți și sunteți unde sunteți, dați-vă peste cap, faceți tumbe, dansați la bară ori pe sârmă. Treaba voastră ce faceți, pe noi nu ne interesează decât să ne faceți mândri de voi. De azi nu mai aveți nicio scuză, oaia neagră a turmei a ales să pască în altă parte, lăsându-vă pe voi cu pășunea cea mai grasă și mai gustoasă.

Ole, ole, ole, PeSeDeu’ nu mai e!

„Bă, cum să te pună, bă prefect? Că ăștia mâine, poimâine se împacă și tui rămâi cu buza umflată.”, l-a luat peste picior ăl bătrân. Goguță, care de la o vreme s-a tot băgat în seamă cu useriștii de pe la Reșița, i-ar fi închis gura lu’ ta-su: „Bă, tătică, ce contează cât timp stau prefect, important să ajung acolo, că după aia nu se știe ce vremuri vin. Și e bine să ai CV-ul cât mai încărcat. Uită-te la nenea Plujar, a stat două luni subprefect, sau cât o fi stat, după care ajuns deputat. Așa și eu, ce nu înțelegi?”

„Bă, da’ ce-o zis, bă Plujar ăsta de ți se pusă pata pe scaunul de prefect?” ar fi întrebat ta-su. „Nu știi? Ascultă aici, bă, tătică: «Dacă plecați, plecați de tot! Nu vom mai tolera tactica pesedistă de a încasa beneficiile puterii prin mii de funcții publice, în timp ce mimează opoziția la televizor. Dacă PSD vrea să-și retragă miniștrii, atunci să-și ia la pachet și toți secretarii de stat, prefecții și șefii de agenții care atârnă de bugetul public. Nu mai puteți sta cu mâna pe butoanele statului în timp ce vă aliați cu extremiștii AUR pentru a dărâma Guvernul»” Ăl bătrân o făcut pe neștiutorul: „Zău, mă, chiar așa o zis?” „Chiar așa, tătică. Să plece unde or vedea cu ochii. Să-și ia gândul de la cașcaval și cutia cu rahat.”

Așa e, don Plujar, cum spune ăsta micu? Să plece toți, că v-ați săturat de atâta așteptare? Te cred și eu, să stai doi ani la guvernare și să nu ai și tu o funcție în județ pentru ai tăi din USR. Să mergi pe sate și să te tot întrebe ai matale: „Șeful, da’ noi când ajungem, dom’le la borcanul cu miere? La cașcaval, dom’le, la cașcaval” și să nu știi ce să le răspunzi? E trist și dureros. Și înțeleg ce a fost în sufletul lu’ tălică în toți acești ani, uitându-te cu jind la pesediștii aflați la butoane, în timp ce tu și ai tăi stăteați pe margine și spărgeați semințe de floarea-soarelui. Și bine faci cerându-le să plece cu toți acasă: de la secretari și subsecretari de stat, șefi de deconcentrate ori de agenții, până la portari. Mai ales portari. Să-și bage mințile în cap și să ia aminte că de azi țara e pe mâinile voastre.

Don Plujar, dacă nu vă supărați, în calitatea matale de președinte USR ce ești în Căraș și deputat, cam care ar fi funcțiile pe care le-ai dori ocupate imediat de oamenii lu’ tălică? Cea de prefect? Nu ți se pare cam mult? Așa… dintr-o dată, de la nimic să sari atâtât de sus? Ia, mai gândește-te. Subprefect și trei-patru directori de deconcentrate? Matale ai fost subprefect și ai văzut că dacă nu ești prefect, nu ești nimic? Că n-ai vizibilitate. Că ești tot sub papucul altora. Și atunci ce rost are să aspiri doar la un amărât de post de subprefect?

Secretar de stat? Vreun șefuț de Agenție națională? Ar fi frumos, nu zic, nu, dar cu scorul de la alegerile din 2024, ăla de 6%, fără niciun primar sau consilier județean, mă tem că o să-ți râdă în nas ăia de la București. O să-ți recomande plimbări pe Promenada lu’ Tăițelu. Și cum cu Tăițelu nu ai vrut să faci alianță în 2020, nu te văd bine? Te-ai mulțumi și cu o funcție de președinte la echipa de fotbal sau măcar de șef de galerie? Hai, mă… Dă-o încolo de treabă. Nu ți se pare că e cam puțin pentru atâta așteptare. În plus, alea sunt ghișeftul altora. Așa că, stai în banca ta până s-or mai limpezi apele. Ce zici? Decât să regreți mâine, poimâine, eu zic să nu te hazardezi. Să te mai gândești.

Cât privește pe Goguță, nepotul lu’ Gogu, vorbește cu Fritz să-i dea și lui o funcție la prefectură. Una mică, vioaie și fără bătăi de cap, să se bucure și CV-ul lui de vremurile ce le trăim!

Bursa este un fel de târg la care participanții, de la cei tineri-absolvenți de liceu, școală profesională, postliceală și chiar de facultate-până la cei aproape de vârsta a treia (șomeri în general) se duc cu emoție în speranța găsirii unui job. De lucrător comercial, faianțar, distribuitor, comis-voiajor, tâmplar, sudor, coafeză (cu facultate la zi și, dacă se poate cu master început) lăcătuș, lucrător la pompe funebre (gropar, mai pe românește), manipultor (nicio legătură cu ăia din Piața Universității, Facebook și Tik Tok), bucătar, ospătar, tranșator în abator, muncitor necalificat (la demolări de clădiri și obiective industriale ce stau în calea dezvoltării și propășirii patriei).

În general, joburi care nu au nimic cu pregătirea școlară a participanților. Decât deloc și să te întorci cu mâna goală de la târg, bune și astea. Și, tot în general, de pe listele AJOFM lipsesc ofertele parohiilor care funcționează după același principiu de cimilituri, strigături și proverbe din civilie: „Cum e turcul, și pistolul”. Adică, dacă SRL-urile, AF-urile și SA-urile umblă cu limba scoasă după muncitori, de ce ar fi altfel în cazul lăcașelor de rugăciuni și cu cutia milei la intrare?

Că știți și dumneavoastră cum este, că și la o biserică e nevoie ca cineva să presteze anumite munci, altele în afara slujbelor de duminică. Un paracliser, un cântăreț, un om care să deschidă și să închidă cartea de rugăciuni sau biserica. De când satele sunt tot mai pustii, bisericile au devenit piese de muzeu în aer liber. Preoții fug ca dracu’ de tămâie de o parohie cu 100 de suflete, dintre care jumătate sunt locuite de bătrâni care abia își trag picioarele. În Episcopia Caransebeș, de câteva luni, cel puțin cinci parohii nu au preot care să slujească. În trecut, au fost și zece situații de acest gen, ba chiar și 18. Cu toate acestea, nu am văzut nicio față bisericească la bursele AJOFM în căutare de preoți.

Între noi fie vorba, în condițiile în care statul suportă doar 60% din salariu, ce nebun ar putea oficia slujbele, cu burta goală? Că din banii ăștia și ce-și mai adună și el din cutiile milei, o parte se duc la Vlădica de la Episcopie, că și acesta și consilierii săi trebuie să trăiască, nu-i așa?

Să nu le mai plâng de milă slujitorilor Domnului? Stați puțin, să nu mă înțelegeți greșit. Eu nu fac trimitere nici la Vlădica, acest „Prinț al Bisericii” și al său Volvo XC 90, model 2025, cu preț de catalog de 110.000 de euro, cumpărat pe instituția „Cutia milei”, și nici la consilierii acestuia care au transformat garajul Episcopiei într-un adevărat Salon Auto de la Geneva, ci la amărâții ăia care străbat ulițele desfundate ale satelor cu bătrânul nostru Logan și la cei care au ajuns să cânte în trei sate pentru a-și câștiga pita cea de toate zilele.

Amin!

Da, are dreptate, Bolo să înțeleagă o dată pentru totdeauna că trebuie să trăim și noi ăștia săraci pe care nu ne-a dus capul să furăm, să șmecherim și nici nu ne-am făcut politicieni. Și noi avem dreptul la trai decent, la excursii la tot felul de mări, oceane, munți și văi, plaje și piscine exclusiviste. Cu siguranță că omu’ ăsta, ale cărui vorbe m-au uns la inimă, știe cu câtă trudă și sudoare se câștigă pâinea pe care o pune pe masa familiei sale. Chiar i-am spus lu’ Gogu, într-o dimineață la cafea: „Să știi că ăsta e de-al nostru din popor, urmaș de-al Jienilor și de-al Domnului Tudor.”

Bă, dar, ia stai așa, ăsta care a mi-a umplut inima de partiotism și mintea de conștiință națională, nu e cumva Olguț Manda? Pardon, Claudiu Manda? Băbatul Olguței, primărița de la Craiova? Că după voce seamănă cu dânsul. Și după papucii ăia cu care se încață toată ziua. El e, nu-i așa? Europarlamentarul ăla cu venit anual, declarat de 130.000 de euro? Ăla cu case, mașini, protocoale și funcții cât cuprinde? El e, dom’le! Olguț, scuze, Claudiu al Olguței, Olguț Sărăcie, care se poate lua de mână cu toți cei care într-o săptămână câștigă cam cât câștigă un sărac pe bune într-un an. N-am nimic cu omul, că știți cum e, la stat și în politică se câștigă bine de tot, dar măcar să fi tăcut… Doamne iartă-mă. Sau să fi pus pe altul mai amărât să spună asta. Pe un consilier, un primar de comună, ceva în genul ăsta.

S-a găsit Olguț să ne vorbească de sărăcie, să plângă de așa ceva în numele nostru, al celor care chiar sunt săraci. Bă, neică, chiar nu ți-e puțin rușine la obraz? Plângeți-vă, bă, de altele nefăcute sau prost făcute de Bolojan, dar nu ieși, bă, Olguț, pardon, Claudiule, cu chestia asta, că râde lumea de tine. Și nu doar râde, dar te și înjură. Ce dracului, te credeam politician serios, onest și responsabil. Cel puțin așa pari când mă uit la tine, la televizor!

În schimb, România se poate lăuda cu cel mai ciudat președinte. Lăsăm la o parte serialul cu miștourile ce s-au făcut pe seama sa, la lecțiile de pantomimă pe care ni le predă de fiecare dată când ține vreun discurs, la refuzul de a ne spune numele donatorilor(de bani) din campania electorală, ori faptul că-i place să trăiască în concubinaj, deși are doi copii care, mâine, poimâine, se vor întreba: „bă, de ce pe tata îl cheamă într-un fel și pe mama într-alt fel?

Ultima ciudățenie e legată de cât de des se uită copiii săi la televizor, laptop ori pe telefon: „Au voie când și când, la niște filme pe calculator” Atât, nicio secundă în plus. Bine, am înțeles că privitul prea la televizor dăunează grav, sau mai puțin grav, sănătății, mai ales în cazul copiilor, dar când l-am auzit spunând că nu mai mult de două ore pe săptămână au voie, mi-am zis că acu să vezi glume la adresa președintelui. Că în loc să-l felicite că nu-și expune copiii la nu știu ce raze emise de ecranul televizorului, ei îl vor lua în șuturi. Două ore împărțit la șapte zile fix 17 minute pe zi, interval pentru un serial, un desen animat și mai știu eu ce. Ăsta da, părinte responsabil, dar cui să spui una ca asta, fără să fii luat peste picior până și de copiii de grădiniță?

A, era să uit, Nicușor al nostru are de gând să se mute din locuința în care stă cu chirie, cu o cameră și două dormitoare la mansardă. Cel mai probabil o va face în vară, când vor lua și copiii vacanță iar el și consoarta sa, concediu. Că, vorba aia, e greu cu trambalatul mobilei dintr-o parte într-alta, cu zugrăvitul, cu curățenia etc. Nu, nu gândește la vreo vilă de protocol, și tot din cauza copiilor care nu ar avea cu cine să se joace, ci mai degrabă ar opta pentru o locuință de cartier, cu plata administratorului, a femeii de serviciu. Exact ca El Pepe Mujica, președintele Uruguayului care după programul de lucru merge la ferma sa de lângă Montevideo unde cultivă flori și legume pe care le vinde, banii ajungând în casele săracilor.

Numa’ să încerce Nicușor să se apuce de agricultură, c-o să vezi atunci bancuri și reel-uri pe Facebook cu dânsul!

Întrebat zilele trecute dacă nu-i sare muștarul la câte înjurături ia și la câte minciuni se spun pe seama sa de către pesediști, Bolo, premierul acestei țări, Ilie Sărăcie, cum îl alintă pensionarii care nu se mai satură de bani, a răspuns calm, simplu și memorabil, după cum susțin surse liberale: „Când te înjură unii, e ca o binecuvântare!” Tare asta, dom’le. Până acum n-am mai auzit pe nimeni să spună una ca asta. Vă dați seama, la fiecare înjurătură îi crește adrenalina, poate chiar și testosteronul. Cine știe!

Dacă e adevărat ceea ce a spus la întâlnirea cu camarazii săi, atunci, cu siguranță, Ilie Sărăcie este cel mai binecuvântat român al vremurilor pe care le trăim. Binecuvântat pentru că e înjurat și de pensionari, și de primari, și de bugetari, și de mamele cu mulți copii, dar și de persoanele cu dizabiltăți, de dascăli, șomeri, de tăietorii de frunze la câini, de copiii cu țâța-n gură, de aia cu barba sură. Până și ai lui din partid îl înjură și i-o trag ori de câte ori au ocazia. E drept, pe la spate, dar ce mai contează.

Până nu de mult, credeam că Nicușor e cel mai binecuvântat român. Făcând analiză pe text, mi-am dat seama că lucrurile stau cu totul altfel. Chiar dacă și el e înjurat uneori, (știți cum e românul când nu-i dai ce-i trebuie și cât îi trebuie) președintele e mai mult comediant. Nu neaparat circar, clown cu alte cuvinte. Adevărul e că îl prind bine rolurile de pantomimă din filmele mute, alea din epoca lu’ Chaplin. Că uitați-vă la dânsul cum dă din mâini, cum se screme să scoată un cuvânt din el, cum dă ochii peste cap, cum pășește ca un robot la ceremoniile oficiale. Cei mai mulți râd de el, dar cel mai binecuvântat dintre români rămâne Ilie Sărăcie, motiv pentru care fiecare dintre noi ar trebui să-și ridice pălăria în fața lui.

În orice oraș normal, în locul său ar fi trebuit imediat scos pe traseu un alt mijloc de transport, înmatriculat, cu oglindă retrovizoare, asigurarea și revizia tehnică la zi, cu volan pe stânga, autotaxare ș.a.m.d. Ăla de rezervă cum ar veni. În cazul de față nu s-a întâmplat așa, și nu pentru că Herculane nu ar fi un oraș normal, departe de mine gândul, ci pentru că în cea mai veche stațiune balneo-climaterică din lume și cea mai vestită din Europa, nu există decât un bus. Unul singur și ăla vai de mama lui.

De bun simț, reprezentanții primăriei și-au cerut scuze, scriind, cu mâna tremurândă, un mesaj către localnici și foștii oameni ai muncii, astăzi pensionari, veniți din toată țara la odihnă și tratament: „Stimați cetățeni, Vă informăm că, din cauza unei defecțiuni tehnice neprevăzute care împiedică utilizarea mijlocului de transport, serviciul de transport public este temporar suspendat până la remedierea situației.” Asta cu „defecțiunea tehnică neprevăzută” e totală. Cum ar veni, și fierul cât e de fier, tot cedează într-o zi: ori îl mâncă (!) rugina, ori se duce dracului vreo piesă care trebuie comandată în China. Și cum China nu este peste deal la Isverna…

De aici s-a iscat o adevărată polemică între susținătorii primarului Orza și simpatizanții ideilor futuriste ale lui Doru Coșei. Că unde s-a mai pomenit serviciu public cu doar un singur autobuz în dotare, și ăla vai de el? Că la numele și renumele stațiunii ar trebui să fie cel puțin două, iar dacă nu se poate și nu se poate, măcar un tractor artizanal, din seria Universal 650, tractând două remorci prevăzute cu bănci învelite cu preșuri, precum la nunțile de odinioară.

Pe de altă parte, vorba unuia de-al locului, la ce-ți trebuie dom’le autobuz? Ce, acu’ două mii de ani romanii veneau cu autobuzul la odihnă și tratament? Să fim serioși. E adevărat, ăia mai înstăriți călătoreau cu carele alea cu roți pătrate, dar plebea venea pe jos sute de kilometri dus-întors. Făcea mișcare și nu se mai plângea de lipsa condițiilor decente ca ăștia din ziua de astăzi. La urma-urmei, și reprezentanții primăriei au dreptate: „Bă, dacă aveți bani să veniți la băi, atunci aveți și pentru o cursă cu taxi din stația de la cârciuma lu’ Don Ghiță Orza la gară”

Acest moment aniversar, cu puternice ecouri mondiale, a generat o adevărată emulație în rândul celorlalte națiuni, care mai de care încercând să-și arate respectul și recunoștința față de tot ce înseamnă astăzi America cazinourilor, Super Bowl-ului și a lu’ Tom și Jerry. Mai ales că această sărbătoare aproape că se suprapune cu ziua de naștere a lui Trump. Ce alt prilej mai minunat ca acesta să-ți arăți dragostea nețărmurită și necondiționată pentru cea mai puternică țară și cel mai brav apărător al păcii din această lume dezbinată? E adevărat, nu toți liderii politici din lumea largă  au acceptat să intre în hora asta a osanalelor aduse poporului american și, mai ales, conducătorilor acestuia. Iranul, de pildă, Rusia, o parte din Liban și lista rămâne deschisă.

Noi românii, de fapt, unii dintre noi, am achiesat prompt ideea. Și nu oricum, trimițând coșuri cu flori la Casa Albă cu mesajul: „Să ne trăiți, iubite prieten, Donald Trump” ori telegrame de genul: „Fratelui nostru alb, scump și drag, cu stimă și mândrie!” Nu, conducătorii noștri s-au gândit la ceva măreț care să intre în istoria omenirii, ca parte a unei povești globale întru veacurile ce vor urma să vină de amu înainte.

Și uite așa s-a născut ideea într-un colț de București. În numele prieteniei ce animă atât poporul român, cât și pe cel american, recte Casa Albă și Sectorul 4 al Capitalei, primarul roșu la obraz, inimă și carnetul de partid, Daniel Băluță, a decis ca parcul ce se amenajează în aria de responsabilitate a dânsului să poarte numele de „Donald J. Trump.” Până în vară parcul va trebui să fie gata, chiar dacă pentru asta vor fi sistate lucrările la alte investiții. O construcție măreață, cu alei și gazon, ca-n America, cu băncuțe și toalete prevăzute cu pișoar, tot ca în America. Ceva deosebit, de stă pisicul în coadă, nu alta.

Cică Trump ar fi lăcrimat când auzit una ca asta. „Cum, dom’le să nu lăcrimezi când te vezi că un urmaș al marelui Burebista s-a gândit la mine, iar pe înaintașii mei și ai noștri din Irlanda îi doare la bască!” Și a dat de înțeles că ar vrea să vină la inaugurare, să taie panglica cu președintele Nicușor și Băluță, să asiste la o serbare câmpenească, cu Salam, Minune și alți lăutari renumiți, să se înfrupte cu mici de Deva, ciorbă românească dreasă cu dragavei, să bea horincă de Zalău și vin de Jidvei. La rândul său, Băluță ar fi zis că dacă vine Trump la inaugurare îl face cetățean de onoare al Sectorului 4 și îi dă și loc de veci, gratuit, în Cimitirul Metalurgiei, că la Bellu sunt ocupate toate.

Așa-s obiceiurile lăsate, lucru valabil pentru  toate lumea. Inclusiv pentru pensionarii, pardon, seniorii patriei noastre dragi, pentru familiile defavorizate, pentru cei cu veniturile mici și foarte mici că, între noi fie vorba, Hristos a fost Mântuitor și pentru unii, și pentru alții, nu numai pentru cei bogați, șmecheri și ciorditori. La asta s-a gândit și Guvernul lu’ Bolojan când a hotărât să-i sprijine, în două tranșe, cu bani pe cei amărâți, pe ăia cu pensiile și veniturile care depind, în principiu, de ajutoare de la stat. „Le dăm și lor niște bănuți în plus, să se bucure de sărbători. Că și ei sunt suflete”, ar fi zis Bolo pe care l-am putea bănui de orice, dar nu și de empatie față de cei amărâți.

Zis și făcut, doar că, s-au tot căcăit domnii din guvern, gândindu-se la cum să facă să fie bine, legal și să nu afecteze inflația și deficitul bugetar, până când au rămas cu propunerea netrecută în buget. „E groasă, fraților. Groasă și cu păr. De unde să scoatem bani să le dăm ajutoare înainte de Paște? Că nu putem să luăm de la gura altora să le dăm lor, că ne-ar acuza ăștia de la AUR de mită electorală. Și nu sunt puțini cei care așteaptă ceva bănuți în plus. Sunt câteva milioane. La urma, urmei, așa ne trebuie, domnilor colegi, că i-am învățat rău să le tot dăm, de parcă guvernul ăsta are o fabrică de căcat bani și nicidecum de dat ordine, dispoziții și ordonanțe.” Și toți au fost de acord cu acele vorbe înțelepte.

Și tot discutând ei acolo, în ședință de guvern, întorcând problema pe toate fețele, unul mai deștept (bine, toți miniștrii sunt deștepți, însă ăsta e mai deștept decât toți) ar fi zis: „Bă, decât să încălcăm legea ori să provocăm o criză economică din care să nu mai ieșim zece ani de acu’ încolo, nu credeți că ar fi mai bine să le dăm prima tranșă din banii ăștia după Paște? Să mai aibă și ei puțintică răbdare două, trei săptămâni. Că n-o fi foc și nici nu s-o face gaură în cer dacă nu primesc bani înainte de Paște. Eu știu că frumos ar fi fost să le dăm, dar de unde, bă, dacă țara e săracă lipită pământului? De unde? De la noi de acasă? Din pușculița noastră, aia cu porcul de porțelan? Că între noi fie vorba, ce faci, bă, cu 2-300 de lei în plus? Cu  sau fără banii ăștia, mare brânză nu fac.” S-au uitat lung unii la alții și au aplaudat propunerea, exact ca în faza aia cu: „trăiască idiotul.” Deci, „Pachetul de solidaritate” rămâne valabil, dar prima tranșă nu vine de Paște, ci după Înviere.

Bă, nu v-ar fi rușine obrazului, ghiolbanilor ce sunteți. O fi frig afară, mai ales dimineața și seara, mai ninge la munte, că de aia e primăvară, mai suflă vântul ca pentru cod galben, însă cu toate astea nesimțirea e în floare în țara asta. Cum să-i dai bă, amărâtului banii în luna mai, după ce trec sărbătorile? Voi sunteți întregi la scăfârlie? Cum ați putut, bă, deștepților lu’ pește prăjit să vă treacă prin cap una ca asta? Doar la voi vine Paștele? N-ar pune și el pe masă un cozonac, un ou roșu sau măcar un picior de miel fript la cuptor? Să vă fie rușine, bă, că v-ați gândit doar la burdihanele voastre. Rușine, bă, azi, în Joia Mare. Rușine!  

La început la fel am crezut și eu, chiar dacă presa vuia despre dosarele penale ale lui Voiculescu, ăla care s-a încurcat în numărarea dozelor de vaccin anti-Covid, și ale lu’ madame Clotilde. Că i-am zis și lu’ Gogu meu stând într-o dimineață la cafea și o gogoașă în loc de croissant: „Oameni răi, bă, Gogule, oameni răi. Mai ales ăștia de la PSD care nu suportă oamenii cinstiți și corecți, care nu ar ciordi niciun capăt de ață. Oameni iubitor de țară, munți și văi, ape și păduri, trotinete electrice și biciclete fără lanț, care, printr-un proiect european, vor să facă din România grădina Maicii Domnului.” Și Gogu mi-a dat dreptate: „Da, nene, așa e cum zici. Sunt cei mai brava dintre bravii conducători de astăzi: Nicușor la Cotroceni, Țoiu la Externe, prietenă bună chiar și cu Trump, Miruță la Apărare. Ce mai, oameni de toată isprava. Poa’ să vorbească pesediștii cât or vrea, că o fac degeaba.”

Bă, și pe fondul ăsta de încredere totală în forța USR-ului în coaliția asta de guvernare, ăștia răi, care toată ziua dau din clanță, bagă bățul prin gard. Că un userist a făcut nu știu ce, că altul a ocolit legea, că doamna aia de la Păduri și Mediu ar vrea să-l schimbe pe șeful de la Romsilva pe motiv că n-ar fi câștigat examenul cine ar fi trebuit. Numai și numai tâmpenii de genul ăsta, cu scopul de a destabiliza guvernarea și discredita Uniunea. Chestii pe care nici copiii nu le mai cred.

Mai nou li s-a cășunat pe amărâtul de Irineu. Irineu Durău de la Economie. Cum că ministrul ar fi favorizat-o pe una de-a lor. În câteva zile, doamna respectivă a sărit de la postul de funcționar public de execuție și consilier parlamentar, la cel de funcționar public special, fără să susțină vreun examen. Și că de fapt, ea conduce ședințele la minister cât timp ministrul e prins cu probleme la partid. Ea îi prelucrează pe angajați, de la secretari de stat în jos. Și ce e rău în asta? O face pentru că e capabilă, altfel domnul Irineu nu ar lăsa-o de capul ei.

Și chestia cu concursul, asta e culmea, atâta timp cât chiar ministrul i-a înlesnit avansarea, ar mai fi fost nevoie de vreun concurs? Mai ales că acum se aude că i-ar fi cerut lu’ nea Ilie Sărăcie s-o numească secretar de stat. Și nici nu-l poți bănui de nu știu ce pe domnul Irineu că vorba lui: „În Economie (unde dânsul e ministru) nu se lucrează cu scenarii politice.” Că bine le spui, dom’le, dai din matale ca dintr-un om bătrân și înțelept.

Ca un făcut, de parcă nu ar fi fost de ajuns că suntem vai de curu’ nostru, cu pensii tăiate, salarii la stat ciopârțite, cu prețuri la benzină și motorină de te iau cu amețeli, pierdem în primă instanță procesul cu Pfizer în dosarul dozelor de vaccin anti-Covid, achiziționate, dar neplătite. Prin 2021, România a comandat 52 de milioane de doze Pfizer și Mondena, dintre care jumătate au rămas neplătite. De ce neplătite? Aici răspunsul e greu de dat chiar și de  cei ce gestionau pandemia la vremea respectivă. Cu dobânzi cu tot, suma pentru care amărâtul ăsta de stat e bun de plată se ridică la vreo 650 de milioane de euro. Și cu Pfizer nu te pui. Te execută cât ai zice pește.

Cine va achita acești bani  dacă pierdem ca și naționala de fotbal toate celelalte etape ale procesului? Hai, să vă văd dacă știți răspunsul. Dar, vă rog, să nu vă gândiți la Cîțu, la Vlad Voiculescu, Ioana Mihăilă, ăștia trei au semnătură olografă la DNA, la nea Nicu Ciucă, ori la Alexandru Rafila. Ei doar au condus țara după indicațiile prețioase transmise de la Bruxelles. Și dacă ar fi vinovați vreunul sau toți la un loc, cum să plătească, dom’le? Unde s-a mai pomenit așa ceva în România? Să pui la plată, pentru prostie, favorizare ori șpagă un ministru, un premier sau o întreagă guvernare? Că doar nu trăim în pădure, între sălbatici.

Dacă din povestea asta tot mai avem o mică speranță fără să achităm banii ceruți de Pfizer, în privința dronelor englezești, comandate în 2021, nu există nici cea mai mică șansă. Și știți de ce? Pentru că o minte luminată (la fel de luminată ca și cele din dosarul vaccinului) a plătit deja achiziția în valoare de 400 de milioane de euro, încă de acum patru ani, fără ca în hangarele armatei române să fi ajuns dronele respective. Măcar una, una singură, lângă care generalii cu patru stele să-și fi făcut selfie.  Englezii au motivat faptul că între timp a intervenit o urgență într-o altă parte a lumii, cu conflicte militare, și au direcționat dronele în direcția respectivă.

A, și ne-au mai spus să avem nițică răbdare, că doar n-au intrat zilele în sac. Răbdare pe banii noștri. 400 de milioane de euro. Nu mai mult. De patru ani așteptăm poștașul să ne aducă înștiințarea despre  sosirea în gară a primului colet cu drona comandată pe vremea premierului britanic Boris Johnson. Așteptăm că altceva mai bun de făcut nu avem doar că, la ce se cere în ziua de astăzi în materie de războaie gen Ucraina, Iran, Israel și Liban, nu ar fi exclus ca dronele britanicilor să le fie bune doar la evenimente speciale, nunți, botezuri, la promovarea echipei de fotbal Steaua București în prima ligă ori la ieșirea la pensie a câte unui general al bravei Armate Române. Decât deloc, e bine și atât!