Ieri, pe la orele prânzului, l-a sunat disperată pe Jorjelu: „Neica Simioane, neica Simioane.” Aflat la repetiții cu galeria de la AUR, neica Simion, a expediat-o repede. Ea, nu și nu: „Neica Simioane, neica Simioane, doar o vorbă să-ți mai spun.” Într-un final, galant, neica Simion a cedat, întrebând-o: „Ce vorbă vrei, fă să-mi spui?” „E groasă, neică. E groasă.”  Din vorbele ei precipitate, neica Simion a înțeles repede că Anomalia părea speriată de bombe. „Neica Simioane, neica Simioane, ăștia vor să-mi ia partidul. Să mă lase în curul gol.”

Nedumerit, neica Simion o întreabă din nou: „Anușka, fii concisă și la obiect că nu înțeleg nimic din ce spui: care partid, care ăștia?” „Hoții, neică Simioane, hoții!” Lui Jorjelu i se luminează creierul: „Păi de ce nu spui așa. Sună la 112 și reclamă că ți-au spart partidului sau ce ți-o fi spart, să trimită o echipă de criminaliști să cerceteze cazul la fața locului.” Anomalia, disperată: „N-ai înțeles nimic, neica Simioane. Nu e vorba de hoții, hoți, ci de bandiții de la PSD, USR și PNL, care îmi iau deputații și senatorii. Eu i-am făcut oameni, am investit în ei nopți nedormite, dragoste de mumă, de tată, de râu, de ram, iar ei îi iau acuma gata școliți în politică. Până acum mi-au plecat zece deputați și un senator. În ritmul ăsta, până la toamnă rămân doar eu, soră-mea și senatorul ăla cu zece clase.”

Ca un adevărat bărbat ce e, neica Simion a îmbărbătat-o în cel mai suveranist mod posibil: „Anomalia, tu vei salva România. O vei salva să se vindece de prostie, fără pastile, fără internări, ci doar privindu-te seara la televizor.”

A doua zi, spre prânz. La fel, undeva în Mogoșoaia, sună din nou telefonul. Răspunde Călin, file de poveste. Scurt și la subiect:

–  Alo!

De la celălalt capăt al telefonului fără fir:

– Te-am sunat și azi noapte, dar cred că dormeai.

Călin, file de poveste, nervos:

– Bă, prostane, să știi de la mine că eu noaptea nu dorm, decât dacă-0mi dai somnifere. Și nici nu umblu teleleu ca tine, ținând iapa de căpăstru, ci mă rog după tot ce s-a întâmplat duminică la vot.

– Dacă nu e cu supărare, pentru cine te rugai, șăfu?

– Pentru Muc cel mic, prostane, pentru el mă ruga

– Pentru Mucușor?

– Da, bă, ca așa se face între gentlemani. Și m-am rugat la Doamne, Doamne să fie un președinte înțelept pentru România și în mod special pentru aceste vremuri extrem de tulburi și de complicate, în țară și în lume. Dincolo de politică, mă uit și la omul din el, căruia îi revine misiunea de a iubi acest popor, întregul popor.

– Adică și pe noi?

– Da, bă, noi ce-am avea să nu ne iubească? Că nu iubește de la el, ci din obligațiile ce-i revint din fișa postului.

– Șăfu’, da’ pentru mine, copilul matale, nu te-ai rugat?

– M-am rugat și pentru tine, prostane. Cum să nu mă rog? Să-ți dea Doamne, Doamne minte, că tupeu ai să dai și la alții. Să-ți slujești țara neabătut, cu energie, cu onoare, cu H2O, cu umilință și să pășești cu credință procedurală pe calea luminoasă deschisă de mine în noiembrie 2024. Că tu nu ești prost degeaba, cum te văd unii, ci ești masculul Alfa care va duce România pe cele mai înalte culmi de Carpați, de dealuri, movile și alte forme de relief.

– Mânca-ți-aș gura lu’ matale șăfu, că vorbiți ca un om bătrân. Ca înțelepții ăia care treceau pe uliță la vale ce ne sculau din morți cu glasul lor: „Sticle și borcane cumpărăm!” Da’ știi ce nu înțeleg eu?

– Tu nu înțelegi multe, Jorjelule, nu doar pe ăsta. Ia, să te aud ce dilemă zace în capul tău.

– Șăfu’, de ce tot repeți că sunt prostan?

– Pentru că ești, Jorjelu. Că dacă nu erai, stăteai dracu în banca ta, nu umblai ca bezmeticul după copite de cai morți în Europa. Nu ți-i puneai în cap pe franțuji, pe Ema Macron.

– Aici am greșit, iartă-mă, șăfu.

– Ce să te iert, bă? Tu ești de iertat după ce ai spus că dai afară 500 de mii de bugetari? Cum să te fi votat ăia, cum? Că le faci case cu 35.000 de euro și benzina 1 euro litru. Bă, ce-o fost în mintea ta, bă?

– Păi șefu’, nu matale spuneai asta cu benzina în noiembrie?

– Dacă am spus, tu trebuia să bagi la cap toate prostiile debitate de mine? Bă, chestiile alea toate, inclusiv cele cu „apa, aerul și fraierul” sunt de natură filosofică și nu oricine le înțelege. Astea sunt cu circuit închis, nu-s pentru orișicine. Ai înțeles? Ai înțeles pe dracu! Că dacă ai fi înțeles, nu mă mai rugam azi noapte pentru Mucușor!

Nu trebuie să vă spun eu cum, la început, totul e ca într-o căsnicie, când neamurile, vecinele, cumetrele se strâng a doua zi după nuntă, la o cafea și un lichior și-și dau cu părerea:

– Fato, tu ai văzut ce copil de treabă e ginerică ăsta? E ca o fată mare, mânca-l-ar mama de zâmbăreț ce e el.

– Ai dreptate soro, cuminte, respectuos, cu mult bun-simț. Se vede că a vine dintr-o familie bună.

Așa și cu Nicușor al nostru. Luni dimineața, la nici 12 ore după ce a fost ales președinte, pe Facebook circula o postare cu dumnealui ducându-și fetița la școală. Pe jos. Așteptând să se facă verde la semafor. Nu pot să cred! Pe jos, bă? Da, bă, pe jos și fără badigarzi după el. Și asta nu e tot. Pe trotuarul din față, nu știu cum dracu se face, două mămici (puteau fi și bunici, că nu li se auzeau decât vocile) comentau extaziate:

– Dragă, ăsta da, președinte, fără mașină, fără avion (sic!), fără SPP…

– Așa e, fato. Și uită-te la el, e tot cu costumul de aseară de la televizor, tot cu pantofii ăia…

– Bă, să știi că ai dreptate. Și cămașa e tot aia, ba chiar și cravata. E tare tipul, ce mai!

– Eu cred că și buchetul ăla de flori e tot de aseară că la ora asta nu găsești florării deschise…

– Fato, ce mai contează de unde sunt florile, important e că îmi place de el. E picco bello.

Gata, ajunge. Lăsați-l pe Nicușor să-și revină. Nu-l mai ridicați în slăvi, că e așa și pe dincolo. Așa ați făcut și cu Iohann. L-ați lăudat până vi s-a urât, iar lui i s-a urcat la cap, după care nu mai știați cum să scăpați de el. Lăsați-l pe Nicușor să bea și el un șpriț cu prietenii, să-și termine treaba la primărie, să-și plătească chiria la casă, curentul, gazele, cablul. Apoi aveți tot timpul din lume să vorbiți despre cum vine la serviciu cu metroul sau troleul, cum călătorește cu trenul până la Făgăraș, la casa părintească, cum va merge la mall în weekend să mănânce înghețată, cum îl va trimite nevasta în piață după morcovi, pătrunjel și păstăi, cum după servici va plivi buruienile din grădinița casei, precum președintele Uruguayului care a murit sărac, dar cinstit, cum va renunța la automobil în favoarea trotinetei, cum… Cum vi-l doriți fiecare dintre voi să fie în următorii cinci ani.

Acuma, gata. La muncă cu voi!

Dar Doamne, Doamne nu-i țigan, dovadă că, de acolo, de sus, din tinda raiului unde își bea dimineața cafeaua cu lapte, a dat ordin pe unitate ca lucrurile să reintre pe făgașul lor de până atunci. La aflarea veștii, îi fusese trimis un  mesaj pe grupul de pe WhatsApp, Simion a încremenit: „Sil vu ple, mon Dieu, sil vu ple. Nu mă abandone să mă fais de rahat în fața la mes  haoriști.” Sfântul Pătru s-a conformat și i-a transmis scurt: „Plimbă ursul, dacă vrei să se mai audă și mâine de tine. Ciocul mic și joc de glezne, praleo.” Și-a încălecat Simion mârțoaga, i-a dat pinteni și a plecat la Tanțica în vale hăulind de supărare: Hauă hauă hau-hau-hauă hu-uă hu-uă. Câinii lătrau, copilașii fugeau speriați, oamenii ieșeau la porți, priveau și scuipau în sân.

Nu râdeți, bă, de bietul om care s-o visat șăf la Cotroceni chiar și când apăruseră exit-poll-urile. Mai ales voi, ăștia care l-ați votat pe Mucușor, că vă e rușine să recunoașteți că ați stat cu morcovu-n cur două săptămâni, ați aprins lumânări și ați plătit acatiste până vi s-a urât. Că nu-i de râs, bă, poate doar de compătimit și de înțeles că la ora aia toate circuitele cu Că(că)lin file de povestit nepoților căzuseră din cauza rețelelor de telefonie mobilă supra aglomerate. De aceea ceruse să vorbească codat cu guru pe o centrală telefonică dezafectată odată cu privatizarea: „Alo, colega, bagă-mă pe care linie vrei tu, numa’ fă-mi legătura cu H2O. Da, da, H2O, aerul și fraierul. Să-l întreb dacă mai vrea turul 2 înapoi. Ca să știu ce să-i răspund la întrebările lu’ Gâdea.” Săracul era ca o găină beată: „Alo, alo! Stați pe loc. La liberte, la egalite et fraternite a învins. Jeu sui le președinte de la Romanie. Jeu et neica Călin. ”

De asta zic. Nu râdeți de el. Lăsați-l în pace și nu-l mai băgați în seamă, că o să-și revină din beția puterii. Și ca el, toți hauriștii, georgeștii și suveraniștii care au visat cai verzi pe pereți. Hauă hauă hau-hau-hauă hu-uă hu-uă.

De un an ne tot alegem, ba europarlamentarii, primarii și președinții de consilii județene, ba deputații și senatorii, iar din noiembrie anul trecut și până acum ne căcăim să dăm țării pe urmașul lu’ Iliescu, nea Milică, Băselu și Iohannis. Mi s-a făcut lehamite de la atâtea campanii electorale pline de venin, încrâncenare, minciuni și ură. Toate s-au desfășurat pe modelul galeriilor din fotbalul românesc: „Pe ei, pe ei, pe ei pe mama lor”. Toate m-au obosit și scârbit văzând candidați  jignind România peste tot unde se duc în Europa. Înjurând-o și punând-o la colț ca pe un copil neascultător. Promițând democrația stahanovistă de tip nou. M-am săturat de Georgiști, de Putiniști, de suveraniști, de toți clownii care se visează împărați. Mi s-a acrit de toți analfabeții, la propriu, de toate țațele, de toți fonfăiții și agramații care au ajuns să facă legi în numele nostru.

Tocmai de aceea, duminică voi merge să votez România, cea pentru care în urmă cu 35 de ani tinerii au sfidat moartea și au striga din toți rărunchii: „Libertate! Libertate!” și „Jos comunismul!” Voi vota ca un om normal, martor ai acestor 35 de ani de libertate și aproape 20 de conviețuire alături de Uniunea Europeană. Voi vota în așa fel încât, luni dimineața, să-mi pot privi fără rușine nepoata, prea mică să înțeleagă de ce unii visează mereu cai verzi pe pereți. Vă îndemn pe voi toți, prietenii, cititorii și cunoscuții mei de-o viață să faceți la fel!

M-am uitat aseară la ăia de la România TV. Săracii, ieșiseră în stradă să-i întâmpine pe candidați. Nicușor, băiat gigea, a sosit cu vreo 20 de minute mai devreme. Cu nevasta și vreo cinci, șase susținători, că mai mulți nu ar fi avut loc în studioul televiziunii lu’ Ghiță. Jorjelu, nici vorbă de așa ceva, deși, de dimineață, confirmase prezența. Ai lui de la marketing l-au  instruit ce să spună dacă avea să fie întrebat. „Bă, dacă te iau ziariștii lu’ pește la împins vagoane, tu să le spui asta: Aveți cuvântul meu de președinte c-o să vin, că am niște răspunsuri în mine, de-o să vă dau pe spate. Nu fii fraier, dă-le peste bot!”

Pe la 1, 1 și un pic, a reconfirmat prezența:

– Băbăieți, când jorjel spune ceva, așa rămâne. Eu nu sunt ca alții, să mă jur ca ursarii și să nu-mi țin cuvântul dat. Acu’ sunt la o înghețată cu doamna Giorgia Meloni și când termin plec spre București. Am vorbit cu prietenul meu Romi de la Caraș, să vină să mă ia cu helicopterul.

Pe la 6 seara, îngrijorați, ăștia de la televiziune îl sună din nou:

– Bă, Jorjelule, ce dracu, bă, n-ai mai terminat de halit înghețata? Ești neserios, să știi.

Calm și zeflemitor, Jorjelu le răspunde:

– Băbăieți, o intervenit ceva neprevăzut. M-a apucat o cufureală după înghețata aia, că de două ore stau numai pe WC. În plus, Romică al meu o rămas în pana prostului prin nu știu ce munți. Așa că, n-ajung deseară la confruntare. Dacă vreți, vin mâine seară, că la noapte iau rata care pleacă de acilea, din autogara de lângă ruinele alea romane și mâine la prânz sunt acasă.

Și uite așa, Nicușor a rămas să se întrețină jovial cu alde Ciutacu și Crețuleasca, oameni care au văzut multe la viața lor, dar așa ceva niciodată.

A, era să uit: Să fie sigur că va călători în siguranță până la București, acolo unde era așteptat de Călin file de poveste, consilierii l-au sfătuit să-și cumpere de la chioșcul din autogară pamperși cu miros de lămâiță, altfel riscă să-l dea șoferul jos din autobuz și să ajungă acasă după exit-poll-ul de la turul 2. 

Ce ți-e și cu diareea asta, dom’le!

Totodată, sunt așteptați și urmașii goților, vizigoților, gepizilor, ostrogoților și vandalilor, acesta din urmă neam din care se trag ultrașii de pe stadioanele de fotbal. Deși au fost și ei invitați, descendenții  hunilor nu vor fi prezenți, cel mai probabil acești urmând să participe la Csikszereda (Miercurea Ciuc), unde vor vota propunerea conducerii noii promovate în Liga 1 de fotbal de a nu accepta în lotul echipei  fotbaliști români și africani!

În deschidere va fi transmis mesajul suveranist a lu’ Jorjelu, descendent pe linie paternă al lu’ Parpangel, nepotul lu’ Aordel, mesaj mobilizator și dătător de speranțe pentru poporul suveranist. După un Te Deum și slujba de pomenire a celor care au ieșit la pensie după războaiele cu romanii și au luptat la baionetă cu turcii la Vaslui, Călugăreni, Plevna și Smârdan, dar și în alte puncte fierbinți ale țărișoarei aflată în prag de alegeri pentru președinte, va urma un amplu și profund spectacol artistic cu versuri, cântece și dansuri patriotice, așa cum au fost ele păstrate în lada de zestre a strămoșilor ce se odihnesc azi pe Columna lu’ Traian. Zeci de rapsozi și interpreți de muzică populară, romanțe, doine, cântece de jale, bejenie, cătănie  și manele vor aminti despre trecutul Geției și vor proslăvi viitorul României.

De la serbarea câmpenească nu va lipsi nici cel mai reprezentativ urmaș al dacilor liberi, nimeni altul decât Nicolae Guță, jupânul maneliștilor al cărui repertoriu este atât de vast, încât ne așteptăm să interpreteze, între altele, celebra cântare străbună, în care el i se plânge ei pe o bancă în parc: „A aflat mă-ta de mine// Că vin noaptea pe la tine// Si nu vrea să mi te dea// Până nu trec pe la ea. Perversa dracului, auzi la ea ce-i trece prin cap, să treacă băiatul noaptea pe la ea. Dar nici el nu se lasă, înțelegi ce zic? Că auzi ce i-o trecut prin cap: „M-am gândit că ar fi mai bine// Să scap de belea// Să vin o noapte la tine// Și una la ea.”

În concluzie, va fi bine. De data asta, nu la Țebea, ci la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, alături de Guță, maneliști, barză, brânză, urdă, viezure și mesajul optimist a lu’ Jorjelu: „Să le  Dumnezeu sănătate celor care și-au dat jertfa supremă pe câmpurile de luptă.” Amin!

Păi, bine, bă, Puiucule, tu ditamai omul de afaceri că vorba aia, nu ești un amărât de covrigar, de sifonar ori de plăpumar, tu ne îndemni să-l votăm pe ăla care n-a muncit o zi în viața lui? Pe ăla care are palme de domnișor ce n-a bătut un cui în perete și care nici nu știe pe ce parte se strânge șurubul? Tu încurajezi nemunca și lenea, bă, Romi? Mă mir că nu ți-e rușine să ne ceri una ca asta. Să-l votăm duminică pe ăla care scanda pe stadioane: „Pe ei, pe ei, pe ei pe mama lor” și o făcea scroafă pe madame Șoșoacă, amenințând-o cu agresiunea sexuală? Pe Jorjelu care  se juca în campanie de-a alba-neagra cu casele alea de 35.000 de euro?

Nu te mai recunosc, Puiucule. Zău așa. Ce ai fost și ce ai ajuns. Bă, nu mai visa, cai verzi pe pereți. Că te vor pune ăștia prefect. N-o să te pună, bă, ascultă la mine. Sau de dragul tău o să întoarcă Justiția cu curu-n sus? Aiurea! Ce naiv ești, bă, Romică.  Zi că nu-i spui noaptea în somn lu’ Simion: „Jorjelu, te susțin, te sponsorizez, te plimb cu elicopterul pe matale și pe tot neamul lu’ tălică, dar am și eu o dambla: să mă consulți și pe mine când numești procurorul general. Atât, nimic mai mult, mama lor de pesediști ce sunt ei!” Nu-i așa ca asta  gândești de când te-ai dat cu Georgescu-apă vie și Simion-șef de galerie?

Bă, Romeo, ce-o zice săracul nea Ilie Bolojan, prietenul tău, că sigur a auzit sau a citit și el că ai luat-o rău pe arătură? Nu ți-o dat telefon până acum să te întrebe dacă nu ai nevoie cumva de un doctor bun la București? Nu? Asta pentru că are prea multe pe cap, dar, ascultă la mine, dacă te întreabă direct sau bate vreun apropo, du-te Romi, că nu e de glumă ce se întâmplă cu tine. Nu râde Romi, că nu e de râs. A, că tu te faci de râs cu Jorjelu, e treaba ta, dar nu-i mai îndemna pe alții să gândească ca și tine, să-l voteze. Pe bune, du-te că e pentru binele tău!

De ceva vreme, tabloidele scriu că Harry, feciorul lu’ Charles, cum ar veni, n-ar fi decât după mă-sa de viță nobilă. Ba că e prea roșcat la păr și la barbă, lucru mai puțin întâlnit în familia regală, ba că e căpos și-i sare țandăra din te miri ce. Alții s-au găsit să spună că nu are maniere de prinț, deși Charles și Diana au băgat o grămadă de bani în curul lui. Dar cel mai mult și mai mult a cântărit faptul că seamănă mai mult cu maiorul ăla cu care Diana se încurcase la un moment dat, decât cu bătrânul rege. Acum, când Lady Di nu mai e în viață e greu de aflat adevărul gol-goluț. Cert este că povestea a ajuns și la urechile monarhului, vecinul lu’ Kati neni din Viscri care, ce credeți? În loc să-l fi păzit de bârfele de la palat, îl tachina una, două pe ăsta micu’: „Cine știe dacă sunt chiar tatăl tău adevărat. Poate că tatăl tău adevărat este în Boadmoor.” Vă dați seama ce copilărie traumatizantă a avut bietul băiet.

După cum vedeți, nici regii nu mai sunt ce-au fost odată. Unii, ca în exemplul dat, au luat-o razna de tot, chiar dacă în anii ’90, Charles a efectuat un test ADN, pe ascuns, să fie sigur că nu crește la curtea lui copilul altuia. Și dacă ar fi crescut, care ar fi fost problema? Că doar n-ar fi fost primul monarh din lumea asta pus într-o astfel de situație. La urma, urmei, nici Charles n-a fost ușă de biserică. Amintiți-vă cum se iubea de mama focului cu Camelia, în timp ce Diana spăla scutecele copiilor. Așa că, nu i-ar fi stricat să crească în bătătura lui copilul altuia. Pe de altă parte, Charles s-a comportat ca un adevărat gentelman. Că s-ar fi putut duce la maiorul ăla să-i fi bătut obrazul sau să le fi cerut superiorilor să-l treacă în șomaj că, vorba aia, Hewitt ăla era supusul Măriei Sale. Dar nu a făcut-o, ci a preferat să tacă și să înghită în sec ori de câte ori afla despre escapadele amoroase ale prințesei.

Să se fi întâmplat la noi una ca asta. Nu contează unde. În Casa Regală, Cotroceni, Parlament, Palatul Victoria ori în showbizul mioritic. Mama, mamă ce scandal ar fi ieșit. Ce păruieli pe stradă, ce Dumnezei și vorbe de duh despre toți morții, crucile din cimitir și obiectele de cult dintr-o biserică, ce live-uri la televiziuni!. Încornoratul ar fi călcat-o în picioare pe madame. Ar fi tocat-o ca pe vrejul de dovleac pe care îl dai la rățuște. Franjuri ar fi făcut din ea, Că de asta trăim în Românica, pe un picior de plai, pe-o gură de rai…

De asta nici n-am prea mai fost la ședințele convocate de Hurduzeu. Prea multă liniște, prea puține replici tăioase, scandal nici atât. Atunci, la ce să mă duc? Pe vremea ta, fiecare ședință era ca o sărbătoare, ca un spectacol, haiul de pe lume, pe când acum e atâta plictiseală… Consilierii nu nu se mai fac ghiolbani și moftangii, nu-și mai dau la gioale, nu se mai amenință cu plângeri penale.

Dar mă bucur, bă, Romi, că de câteva săptămâni ai început să-ți revii. Să prinzi roșu în obraz, să-ți revină glasul. Să fii iarăși cel dinainte. Să o iei pe arătură când ți-e lumea mai dragă. Să dai cu oiștea în gard, susținând pancartele suveraniste cu „Apa, aerul și fraierul!” Să-i faci pe oameni să râdă și să-ți scandeze numele: Romi! Romi! Când te-am văzut la televizor în stânga lu’ Jorjel, nu mi-a venit să cred. M-am frecat la ochi, m-am ciupit de ureche și l-am sunat pe Gogu să fiu convins că nu visam. Apoi am sărit în sus de bucurie, zicându-mi: „No, mă, ăsta-i Romi pe care îl așteptam. Cu aberațiile de care numai el e în stare să ne facă să zâmbim, să ne veselim.”

Puiucule, mai rău de atât, nici că se putea. Dă-o dracu de treabă. Eu înțeleg că ai suferit lunile astea în care ai fost rezervă și ai făcut tușa la ultimele alegeri, dar parcă prea ai sărit calul. Să spui că cu Jorjelu președinte, cu Călin File din poveștile de adormit copiii, consilier, și nea Ilie Bolojan premier, doar așa țara asta poate fi salvată e de noaptea minții. Cred că până și liberalii au râs de tine până s-au cufurit în pantaloni. Pe bune. Nu fac mișto, că știi cât de mult începusem să țin la tine în ultimul timp.

Dragă Romi, nu știu de unde îți vin toate prostiile astea. Poate de la mesele neregulate, de la tranzitul intestinal incoerent ori de la turbulențele atmosferice din primăvara asta. M-am tot întrebat de unde le scoți, dar nu am reușit să înțeleg.  Că dacă omul se uită la tine face to face, cu siguranță nu-și dă seama că ți-ar lipsi ceva. Două mâini, două picioare, doi ochi. Că afaceri de afaceri ai, de bani să nu mai vorbim. Altceva îți lipsește, Puiucule, ca să fii și tu în rând cu lumea. Iar dacă nu-ți dai singur seama ce-ți lipsește, e belea mare.

După alegerile de ieri, Cholo de Buzău va trebui să lase de tot de politică că, e clar, nu-i de el, și să revină la meseria  de bază, cea de covrigar. Pentru o vreme, Lenuța userista va continua să-și trăiască visul, se va întoarce la primărie unde de mâine se va apuca de plombat străzi, de văruit bordurile, de tuns iarba și de plivit buruienile de pe marginea drumului, ca orice președinte, pardon, primar responsabil. L-am lăsat la urmă pe Ponta, acest Che Guevara de Chitila. Victoraș va ieși deseară pe România TV cu un mesaj scurt și la obiect pentru foștii săi colegi de partid: „Bă băieți, v-am tras-o de-o să mă țineți minte toată viața. Pa și pusi, Marecelule!” Dincolo de mitomania de care îl acuză unii, alții, de autodenunțul legat de inundațiile din 2014, Ponta este artizanul  victoriei lu’ Mucușor în fața lu’ Căcărău. Dacă nu ar fi candidat, Crin Floare albă de Băgrin ar fi fost în turul doi.

Nimic spectaculos despre Jorjelu. Era de așteptat să câștige primul tur al competiției. Surprinde doar scorul cu care i-a bătut pe Căcărău și Mucușor la curu’ gol. Amândoi la un loc, abia au adunat procentele lui. Pur și simplu i-a spulberat precum Arsenal pe Real în sferturile Chmpions League. La ce formă a arătat Jorjelu ieri, procesul de votare putea să se prelungească cu încă o săptămână, că tot degeaba. I-a umilit ca pe doi copii neastâmpărați și neascultători, pedepsiți să stea la colț pe coji de nucă. Și mai mult de atât, i-a sfidat în ultimul hal: a refuzat invitațiile la confruntările televizate din campanie, a ignorat, iar în seara victoriei, nu a mers la sediul partidului ori la cel de campanie pentru declarația finală, ci a urmat exemplul lu’ Călin Georgescu, vorbind de acasă (unii zic că era o înregistrare făcută cu mult înainte de afișarea rezultatelor de către exit poll) în fața unui prompter, cu spatele la colecția de icoane, iconițe, apă sfințită și cu gândul la covorul roșu și la ziua înscăunării la Cotroceni. Căci, oricât s-ar câcâi ăștia care-și zic pro-europeni, în turul 2 pe Jorjel nu-l mai ajung nici cu Simplonul din urmă.