Cei care se necăjesc după fiecare eșec trebuie să înțeleagă că în Valea Domanului nu sunt create condițiile în vederea promovării în prima ligă. Și nu doar că nu sunt create, dar nici măcar nu se vrea acest lucru. Ați văzut și anul trecut când, speriată de perspectiva promovării, echipa s-a dat lovită și a depus armele. „Ce să facem noi în Liga I? Să ne chinuim să supraviețuim? Să nu ne facem de râs ca Metaluglobus?” ar zice oricare dintre boșii lu’ Metalul. „Nu mai bine stăm noi în B, chiar dacă banii sunt mai puțini, nimeni nu ne trage la răspundere că am ratat intrarea în play off?” ar răspunde și fotbaliștii aduși pe sprânceană, doar să se creeze iluzia că la Reșița sunt ambiții mari. „Băieți, numai să nu retrogradați”, asta pare a fi cuvântul de ordine al diriguitorilor fotbalului autohton.

Mentalități care nu au nimic de a face cu performanța. Cu competiția. Ce se întâmplă la clubul din Valea Domanului îmi amintește de o lozincă  de dinainte de ’89: „Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim.” Toată lumea știe că echipa e ca porumbelul păcii care ciugulește din palma generoasă a primăriei. Bani publici aruncați pe apa sâmbetei. Pe jucători nemotivați, pe un antrenor care a găsit un loc călduț la Reșița și care nu va fi niciodată tras la răspundere pentru „performanțele” echipei, pe un președinte de club care mai mult de atât nu va putea niciodată. Oamenii ăștia nu se vor cere niciodată afară de la echipă, din club. Nici măcar nu-și vor cere vreodată iertare în public pentru lipsa lor de rezultate. Și asta, în timp ce fanii se necăjesc și se ceartă între ei.

La fiecare meci jucat acasă, tribunele sunt goale, triste și dezamăgite. Ca să mai fie cum a fost odată, va trebui să curgă multă apă pe Bârzava. Până atunci, microbiștii vor trăi din amintirile altor vremuri când în Valea Domanului antrena Reinhardt, Părintele Sdrobiș, Mircea Chivu și făceau spectacol Lakatoș, Beldeanu, Florea, Piticu Atodiresei, Dudu Georgescu, Doană, la fel cum reșițeanul onest este bântuit de nostalgia locomotivelor, turbinelor și a motoarelor navale fabricate la UCMR din care astăzi a rămas doar stema de pe Dealul Golului.

Până acum, n-a făcut mare lucru și asta din cauza moștenirii grele și a reformelor lu’ nea Ilie Beau Le Jean, că așa zice dumnealui. Dar nu-i nicio problemă, până i se termină mandatul timp e berechet să ne arate ce pot face două mâine dibace. Nu-i așa, Don Grigorio?

Dar să revenim la cestiuni serioase, fierbinți și foarte importante pentru oraș. Situația din primărie a ajuns în punctul de fierbere a apei, gata, gata să dea în clocot. Primarele nu se mai înțelege cu proprii consilieri din PSD, cu oamenii care lucrau în primărie pe vremea lu’ Luca, astăzi don senator la Capitală și nici măcar cu cei care l-au ajutat să câștige mandatul în lupta cu Lăiță de la Marga. Mai mult, gurile rele spun că ar vrea să dea afară doi consilieri locali să aducă alții de încredere. Circ, nu alta!

Unii spun că în fiecare dintre cei mai sus enumerați, edilul-șef vede un sabotor, un dușman de clasă, gen Iuda, motiv pentru care i-a îndepărtat pe unii din funcțiile ocupate, (pe oamenii lu’ Luca, mai precis) și i-a adus lângă el pe cei mai cinstiți, harnici și de încredere fani ai săi. Cum ar fi noua secretară, dar care e pontată făcând teren și anchete în cadrul Direcției de Asistență Socială. Parcă am mai auzit de așa ceva la PSD. Cum? Pe vremea lu’ Dragnea? Exact. În fine, eu nu cred una ca asta. Nici că cei de la ITM au venit expres să verifice sesizarea făcută de nu știu cine. Nu cred pentru că îl știu pe primar ca pe un tip serios, inteligent, empatic, corect, drept și cu frică de Dumnezeu la purtător.

Spuneam că scandalurile s-au ținut lanț, ultimul pe listă fiind cel legat de mutarea viceprimăriței la Secția de Gospodărie a orașului. A chemat-o într-o zi la dânsul și i-ar fi spus cam așa: „Am certitudinea că nu mă mai susții” După care i-a semnat decizia de mutare cu scaun, cu birou, cuier, cu totului tot. Să se învețe minte ca altădată să nu-l mai contreze când ia decizii anapoda, ca să nu zicem ilegale. Să tacă și să nu mai poată vedea ce se mai întâmplă în primăria pe care o confundă cu propria locuință. „Răzbunare pe față, pentru că nu am vrut să fac lucruri ilegale, spune Maria Florea. Dacă ar putea i-ar da pe toți afară să nu-l vadă nimeni cum dă cu pumnul în masă, ce cuvinte scoate din gură când se enervează.”

Eu nu cred și nici nu văd în stare un tip elevat, spilcuit, tras la cravată, manierat și generos să dea cu pumnii, să țipe, să scoată din gură… Doamne iartă-mă. Eu îl credeam un monument de cinste, de beatitudine sufletească, de iubire față de aproapele său, fie el și din primărie, (ca pe un fel de Zorro de pe Valea Bistrei) și când încolo doamna primăriță îl acuză de atâtea și atâtea. Se poate, dom’le? Spune-mi, don Grigorio că nu e adevărat, spune-mi, să mă liniștesc. Te rog eu, fă ceva și retractează ce a zis femeia despre matale și să-mi confirmi convingerea că tălică ești cel bun, cel drept, cel harnic, nu cel hulit până și de propriii colegi și susținători. Hai, fă-o, până nu explodează tot rahatul ăsta din primărie care pute de cum intri în oraș dinspre Glimboca.

În aceste condiții nici nu e de mirare că doar oamenii săraci, săraci se mai apleacă după mărunțișul ca subdiviziune al leului nostru; 10 bani sau 5 bani. Oamenii săraci, dar și cei care cunosc cu adevărat valoarea banului în ziua de astăzi. Și vin cu exemplul unui operator privat care a câștigat la o diferență de 1 ban o licitație în fața CFR-ului. Bătrânul, ramolitul, autenticul și exoticul nostru CFR a vrut să achiziționeze 13 trenuri electrice interregionale Alstom, cumpărate de statul român, să fie și el în pas cu lumea, să nu mai facă unii mișto de el, cum se întâmplă în prezent.

La licitație  (că așa cer normele și indicațiile europene) s-a prezentat și un operator feroviar din Oradea. Un minuscul și neînsemnat operator pe căile ferate pe lângă bravul nostru CFR ajuns, ce-i drept, de râsul curcilor ca și dotare. S-a prezentat și a câștigat Interregional Călători, un SRL care ar fi ghidat din umbra marilor afaceri de un anume Iulian Gaga, fostul șef al Gării Oradea, fără nicio legătură cu Lady Gaga și cu atât mai puțin cu Ilie Bolojan, și el fost primar al aceluiași oraș. Mai precis, oferta de compensație Interregional Călători a fost de 24,98 lei/tren-km, în timp ce a  CFR Călători 24,99 lei/tren-km. Diferență de 1 ban (un ban) ceea ce în sport echivalează cu victoria lui David Popovici cu o miime secundă în fața rivalului Pan Zhanle

Cei de la CFR au invocat că licitația a avut loc în condiții de Twin Peaks: într-o marți, că la mijloc erau 13 trenuri, în calendar era tot ziua de 13 și că, surprinzător, au fost chiar mai mult de trei ceasuri rele, drept pentru care au solicitat reluarea operațiunii. Sindicaliștii s-au întrebat, s-au minunat și s-au crucit, lăsând să se înțeleagă: „Cum, dom’le să câștigi licitația la o diferență de 1 ban, un singur ban? E clar că aici dracu’ și-a băgat coada, altfel nu se explică.” Până la urmă, ăia care organizaseră licitația a liniștit pe toată lumea, astupând gura tuturor clevetitorilor: „Altă dată să fiți (și) mai atenți când chivernisiți banii statului. Ai poporului”.

Prin urmare, nu mai dați urechea la cârcotașii care se plâng peste tot că leul nostru nu mai are nicio valoare. Și nu vă mai ocoșiți când pe stradă dați peste o monedă de 1 ban Aplecați-vă și luați-o, că nu se știe niciodată ce vă aduce ziua de mâine.

Ieri, Nicușor m-a făcut să mă simt din nou mândru de el. Un sentiment asemănător cu cel de la începutul anilor ’90, când, peste tot unde mergeai: nunți, botezuri, ziua națională, la rugi sau la sărbătorirea a nu știu câte veacuri de la victoria lu’ Mihai Viteazul la Călugăreni, auzeai cântările la modă din acea vreme: „Noi suntem români”, „Tu Ardeal, tu Ardeal”, „Sus române, sus”, și multe altele de genul ăsta. Așa și ieri. După ce am ascultat declarația lu’ Nicușor prin care ne-a dat vestea participării la Consiliul de Pace de la Washington, mi-a tresărit inima, bineînțeles, la modul patriotic cel mai posibil, și am zis în sinea mea: „Mai bine mai târziu decât niciodată.”  În sensul că, e bine că i-a venit și lui mintea la cap în cele din urmă.

Sincer, după ce experiența cu Davos, mă așteptam să refuze invitația lu’ Trump. Că putea să se fi dat bolnav, de exemplu. Îl suna pe Donald și îi spune că i s-au inflamat gâlcile, că are frisoane tot la șase ore, că a încercat cu frecții, cu tot felul de ceaiuri, și tot degeaba. Sau, apela la metoda „general Stănculescu”, cea cu piciorul în gips. Că a alunecat pe gresia din baie și și-a fracturat piciorul. În fine, găsea el o minciună, cât de cât credibilă. Repet, după cât s-a moșmodit, schițând cu mâinile în aer cai verzi pe pereți, explicându-ne că deși se simte flatat de invitație, aceasta trebuie judecată și gândită, nu credeam că se va duce.

Mă bucur pentru tine, Nicușoare că până la urmă ți-ai învins frica și te duci. Ce mai contează că vei zbura cu un Spartan din al Doilea Război Mondial. Important că vei da mâna cu Trump, vei ciocni un pahar cu șampanie cu dânsul, veți mânca împreună un burger la Casa Albă (ai grijă să nu-ți pătezi sacoul cu ketchup, să te faci de rușine pe acolo), mai vezi și tu lumea, că ți s-o fi pus și ție să stai toată ziua la Cotroceni să semnezi decrete, să dai telefoane în stânga și-n dreapta, să faci pace între Bolojan și Grindeanu.

Bravo ție, ce să zic. De azi, ai devenit și tu cu adevărat bărbat. Să vedem cât o să te țină!

Pentru că au avut „tupeul” să-și arate nemulțumirea față de politica lu’ Elie Beau Le Jean, oamenii ăștia sunt luați peste picior pe rețelele de socializare. De către cine? De cei care cred că în România se trăiește bine, că majorările de taxe și impozite și tăierile de pensii nu sunt motive pentru a protesta. De fanii lu’ Elie, care de ceva vreme se întreabă cu îngrijorare:  Bolo al meu, sprâncene multe, ce le ții posomorâte?// Ce le sui și le cobori// Pe mine să mă omori. Că băieții au simțit că nea Ilie a lor e la înghesuială și atunci, hai să le dăm în freză boșorogilor, nostalgicilor și puturoșilor ieșiți la protest.

Cică pe fani i-a deranjat faptul că protestul a fost organizat de cei de la AUR. Pe undeva au dreptate, protestul ăsta ar fi trebuit organizat de sindicate, așa cum se întâmpla pe vremuri. Dar cum astăzi, liderii de sindicate dorm în izmene, filosofând pe rețelele de socializare, ca parte a celor aflați la putere, cineva trebuia să facă treaba asta. Că au făcut-o oamenii lu’ Jorjel și Gaită? Care e treaba? E dreptul lor constituțional. Apoi, „amărâții” ăia, cum îi consideră unii, n-au scandat „Jos PNL!” „Jos PSD!” „Jos USR!” ori „Jos UDMR”, ci „Jos Bolojan.” Nici nu s-au luat de piept cu jandarmii, și nici nu au aruncat cu vorbele grele ori cu pietre în primărie. Doar au protestat. Și-au revendicat drepturile. Așa cum au știut ei că e bine.

Te pomenești că nici asta nu mai au voie să facă. Că în România lu’ Nicușor și Bolojan e o rușine să fii bătrân iar dreptul la opinie a ajuns un delict. Politica pumnului băgat în gură, nu? Bă, dar voi care pe vremuri una, două, erați în piețe înjurând de mama focului PSD, pe Dragnea, Dăncilă și Ciolacu, voi aveați voie să protestați și să scandați „Jos cutare” „Ciuma roșie” „Uie PSD” și câte și mai câte?  Normal că aveați voie. Voi, elitiștii Reșiței de pe Facebook aveți voie să faceți orice, inclusiv să-i cântați, cât de curând, ăluia de la București:  Bolo al meu, sprâncene multe, ce le ții posomorâte?// Ce le sui și le cobori// Pe mine să mă omori// Pe mine m-ai omorât// Dar cu calul ce-ai avut?

Bine. Să nu ziceți că nu v-am spus!

Poate cel mai reprezentativ urmaș pe linie maternă a lui Gelu, Glad și Menumorut (exact nu se știe al cui dintre cei trei voivozi este, dar ce mai contează), Elie Beau Le Jean a ajuns marcă înregistrată în politică,  la fel ca Adria fraților Micula pe piața băuturilor carbogazoase.  Și asta pentru că a dus reforma fiscală pe cele mai înalte și nesimțite culmi ale gândirii sale filosofice. Exemplele sunt multe, începând cu tăieri de pensii, de tot ce înseamnă ajutoare sociale, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, și până la majorarea taxelor și impozitelor pe terenuri, case, mașini, loc de veci, aerul inspirat și expirat.

Ultimul exemplu în materie de filosofie de viață este cel enunțat săptămâna trecută, la o televiziune la care e ca la el acasă, în Bihor, ori de câte ori simte să se reculeagă: „Gândiți-vă că este anormal să finanțezi, de exemplu, o facultate cu aceeași sumă, dacă absolvenții ei nu lucrează niciunul în domeniu pe care l-a absolvit, față de o facultate la care, nu știu, 90% dintre ei lucrează în domeniul respectiv.” După vorbele astea deștepte, fanii săi s-au sunat și și-au dat întâlnire pe Facebook, Tik Tok și pe alte platforme și rețele de socializare pentru a-și exprima bucuria sinceră față de gândirea filosofică a stră-stră-strănepotului al acelor trei voievozi. Repet, sigur, nu se știe al cui dintre ei.

Și au început: „Bă, ai văzut ce le-o zis-o nea Ilie?” Celălalt: „Da, bă, m-o uns la inimă. Ce-i al lui e pus de-o parte. Le are cu cifrele, cu logica, ce mai!” Altul: „Ai dreptate, frate. E deștept foc! Se vede de la o poștă că nu e ca Ciolacu și Dăncilă din cauza cărora am ajuns unde am ajuns.” Ascultat de la Bruxelles sau Londra, Beau Le Jean are dreptate pe fond. Păi e posibil, dom’le, să termini o facultate (Administrație publică, de exemplu, sau Drept) ca apoi să te angajezi vânzătoare la un butic ori, în cel mai bun caz, să urmezi o postliceală sanitară, un curs de șase săptămâni de manichiuristă, frizer sau frizeriță, pentru că în orașul tău locurile de muncă în administrație sunt puține, iar alea care există sunt ocupate grație culorii politice, a unchilor și babacilor care își schimbă nevestele și amantele între ei?

Apoi, nea Ilie ăsta cel deștept știe că există universități de fabricat ingineri, care după absolvire, în lipsă de oferte, lucrează  pe taxi, ca distribuitori de tot felul de prostii și șoferi la firmele de curierat? Cine e prostul să nu lucreze în domeniul pentru care s-a pregătit în facultate? Lucrează pentru că nu are o altă variantă. Și nu pentru că universitățile ar produce cu bună știință șomeri, ci pentru că statul este incapabil să redreseze economia, să creeze locuri de muncă, să confere stabilitate financiară. După logica lui Bolo, jumătate din universitățile subvenționate de stat ar trebui închise ori „curățate” de acele facultăți ce devin „inutile” mai târziu pe piața muncii. În felul acesta, România s-ar putea întoarce liniștită la coada vacii. La iarba verde de acasă, acolo unde s-a născut Miorița, Ana lu’ meșterul Manole, să țină în mâini coarnele plugului tras de boi sus pe plai, pe o gură de rai!

Îmi amintesc că, la o întâlnire mare a PDL-ului, un  primar i-a mărturisit lu’ Nuți, minunea blondă a lu’ Băselu, că o iubea atât de mult, încât noapte de noapte dormea cu fotografia ei sub pernă. Iubirea pornise din tot ce făcuse Nuți, ca ministereasă, pentru comuna lui, pentru țară și popor. Emoționată ca la prima întâlnire din adolescență, Nuți s-a ridicat de la prezidiu și s-a îndreptat spre el, în timp ce sute de pedeliști au tropăit, au aplaudat  frenetic mai ceva ca la plenarele și congresele de dinainte de ’89, și au scandat ca la galerie: Pupă-l! Pupă-l!

După un astfel de moment de înaltă prețuire și vibrant omagiu adus celei mai iubite fiice a partidului aflat la putere, ai fi zis că primarul ăsta ar fi fost în stare ca pentru ea să se arunce în foc, în apă, în cușca cu lei, cu balauri și alte lighioane. Pe dracu. Cât timp Nuți a stat la Popa Șapcă, nu am auzit să se fi dus vreodată la ea cu sufertașul cu ciorbă, cu cârnați de Pleșcoi care îi plăceau la nebunie ori să-i fi trimis chiftele cu praștia. Nici el, nici ăia care se călcau în picioare, să o atingă, să-i pupe mâna, să facă poze cu ea.

Hai să luăm exemplul cel mai recent. A lu’ Iohannis. Zece ani președinte. Câți liberali n-au profitat de tăcerea lui? Fără număr. Câți n-au ajuns milionari în timpul ăsta? Destui. Pe câți dintre ei nu i-a făcut oameni. Direct sau indirect? Cine mai știe? La câți n-o fi închis ochii la măgăriile pe care le-au făcut? Ei, și voi acuma… Câți n-au mâncat de pe urma lui o pită albă la partid, în primării, consilii județene, prefecturi, în ministere, în agenții? Cine le-a ținut socoteala?

Și pentru ce toate astea? Ca să-i întoarcă toți spatele acum când nu mai e președinte? Ba, mai mult, să vină ANAF-haiducul să-i pună sechestru pe casă, iar instanța să-l oblige să returneze un milion de euro încasat, ilegal pe chirie? Pentru asta a făcut Iohannis  atâta bine în țara asta, ca să-l târâți, ca pe ultimul borfaș, prin tribunale? Să strămutați procesul de la Brașov și Sibiu la dracu-n praznic doar să-l umiliți? El care a fost făcut cetățean de onoare al triburilor Zulu și Maasai? El care doar pe Lună n-a fost în cele două mandate de președinte? Unde e respectul pentru munca depusă neîncetat în slujba poporului său? Nu vă e, bă, rușine, să tracasați bietul om? Să-l îmbolnăviți de inimă, să trâcnească ori de câte ori vede o mașină a poliției pe stradă cu girofarul aprins?

Nu, că de unde atâta rușine și respect în ziua de azi. Să dea Domnul să ajungeți și voi miniștri, președinți, mă rog, ceva mare, și să vă văd atunci cum o să vă simțiți când vă va huli poporul!

E clar că omul are o problemă de care nu știe cum să scape. Problema lui nu e frica de un zbor atât de înalt și atât de lung, peste mări și țări, la propriu. Că dacă ar fi doar asta, ar avea grijă doctorul  de la palat să-i dea pastile pentru rău de înălțime (beadryl ori lorazepam), ca să doarmă neîntors de la București la Washington. Și nici faptul că va zbura din nou cu un Spartan al Armatei, chit că o să facă bășcălie americanii de el, la fel cum o făcut Macron care i-o și zis când a auzit cu ce venise la Paris: „Bă, Nicolas, decât cu măgăoaia aia din ai Doilea Război Mondial, mai bine veneai cu trenul la cușetă sau la clasa I. Mon Dieu, mon Dieu, nici atât nu te-a dus capul?”

Problema lu’ Nicușor Teleleu e Trump. De când l-a văzut ce a făcut cu Zelenski în Biroul Oval de la Casa Albă, pe Nicușor l-a luat o frică de moarte. Numai când îi aude vocea, e terminat. Îl ia cu tremurat, nu mai are control asupra mâinilor (de aci și cercurile, triunghiurile, liniile frânte și alte forme geometrice pe care le trasează în aer cu mâinile când vorbește). Din același motiv nu s-a dus nici la Davos. S-a dat bolnav, a stat trei zile în pat, cu frecții și ventuze, cu ceai de mușețel, coada șoricelului și ochiul-boului, cu împachetări de făină de porumb înmuiată în țuică de casă. Ar fi fost dispus la orice, doar să nu meargă la Davos, să dea ochii cu Trump.

Și acu’ e la fel. Unchiul Sam, pardon, Trump, l-a sunat să-l întrebe pentru cine să facă rezervările la hotel, la sălile de conferințe, pe cine să treacă pe lista vorbitorilor, mă rog, chestii de protocol. El, nimic. Pur și simplu a dat în bâlbăială: „ăăă…, aaa…, că, știți… aș veni…, dar…, ăăă…” De atunci, toată ziua își roade unghiile, că nu știe ce să facă. Să se ducă sau să stea acasă? L-a sunat și pe Macron să-l întrebe dacă e bine să se dea din nou lovit: „Nicolas, nu mă bag. Nu mai ești copil de țâțâ să ți se spună ce să faci. Dar ascultă la mine ce-ți spun: și cu dânsa-ntr-însa, și cu sufletul în rai, nu se poate”, i-ar fi zis prietenul său, Emma.

L-ar fi sunat și pe Trump, dar ce să-i fi spus: „Ăăă… aș veni… ăăă… dar… nu știu…?” Așa că, o să încerce să tragă de timp. Ca la fotbal. Cum? o să se aleagă cu cartonaș galben pentru lipsă de fair-play? Atâta rău să fie, că la câte cartonașe galbene și roșii a luat România de 36 de ani încoace, ce mai contează încă unul?

Ce dacă ați văzut DNA-ul dând buzna peste Negoiță, primarul de la Sectorul 3 al Capitalei? Asta înseamnă că e și vinovat cu ceva? Că e corupt? Că a primit șpagă sau a abuzat de funcție? Câți primari n-au fost călcați de DNA, Poliție și mai știu eu de cine? O grămadă. Dacă ar fi fost să-i condamne pe toți, am fi fost de râsul lumii, că rămânea țara fără primari.

Ce atâta tevatură cu Roberto ăsta? Dom’le, are unul dintre cele mai curate, frumoase și mai prospere sectoare din București? Are. Și atunci? Că a făcut un drum de un kilometru pentru ca mașinile, bicicletele și trotinetele să poată circula în condiții civilizate, demne de o capitală europeană? Și ce-i cu asta? L-a făcut pentru el sau pentru bucureștenii care locuiesc în zonă? Păi, vedeți! Da’ de unde știi tu, bă, consilierul lu’ pește, pardon, a lu’ Beau Le Jean toate astea? Tu cu asta te ocupi la guvern? Să-l dai în gât pe Robi Negoiță la DNA că a construit un drum pe terenul lu’ fra’su Ionuț din bani publici? Și chiar să fi fost așa, de ce să-l fii pârât, bă, că a făcut asta? Că de aia sunt frații, să se ajute între ei și la bine, li la greu. Te roade invidia că primarele poate și tu, nu, așa e?

Bă, eu cred că Robi e nevinovat. Hai, nu sută la sută, dar 99,99% sigur. Nu-l cunosc personal, dar m-am uitat la el ieri când au venit procurorii după el, și aseară după ce a ieșit de la DNA, după șase ore de audieri. Toți ne așteptam să-l vedem încătușat, cu gluga de la hanorac trasă pe cap. Dimpotrivă, a ieșit senin, zâmbitor, chiar optimist. Ce-i drept, după ce a achitat o cauțiune de 800 de mii de lei. Un mizilic pentru unul ca el. Totul bine și frumos dacă pe drumul de la ieșirea din sediul DNA și până la mașina ce-l aștepta cu motorul pornit nu ar fi răsunat refrenul ăla devenit celebru de acum: „Borfașule, dă, bă, bani înapoi”

Spre deosebire de Pintea, Iancu Jianu, Mantu și alții ca și ei, ANAF-haiducul nu acționează doar în codru, pe văi sau lunci, ci și în mediul urban, în casinouri, la păcănele, în săli de pariuri la cursele de ogari și cocoși thailandezi, acolo unde sunt lovele multe. Și umblă săracul de dimineața și până seara, pe ploaie și vânt, ninsoare și vreme bună, de ți se rupe sufletul de el, să ia de la noi, ca să umple bârdihanul statului, cu mațele lui mereu ghiorțăind de foame.

Și nu îmi e că o face, că pe noi, amărâții, nu trebuie să ne amenințe nimeni cu flinta ca să scoatem din buzunar și ultima lețcaie pentru binele și bunăstarea națiunii, doar că ăia cu brăcinarele pline de galbeni scapă mereu fără să plătească impozite și taxe. Că pentru ei, întotdeauna se găsește o mătușă putredă de bogată, un donator anonim, un cont bancar ascuns pe insulele alea în care s-a turnat filmul „Laguna albastră.” Un ceva care să-i salveze în ultima clipă de la plata dărilor.

Asta a fost până acum. Că Șică Mandolină, nea Nicu Ciucă, eroul nostru din bătălia de la Nassiriya și Cholo, covrigarul șef de la Buzău, le-a dat nas și ei și-au făcut de cap. De azi înainte, gata. Elie Beau Le Jean coboară milităria din pod. Și pentru pulime, și pentru boieri. Că a auzit el că sunt unii care n-au nici după ce bea apă, dar sunt fruntași când vine vorba să-i împrumute pe alții cu bani. Bolo l-a chemat într-o bună zi la Palatul Victoria pe ANAF-haiducul și i-a poruncit scurt: „De azi, fii cu ochii în patru la împrumuturile între persoanele fizice, prieteni, colegi de serviciu, vecini. La circulația banilor în natură. La evaziune, cum ar veni. Acolo unde simți că se fac șmecherii, aplică metoda aia cu: «Nea Alecu, nea Alecu, tunde oaia și berbecul», și ia-le 70% din sumă, mama lor de hoți.” Speriat, ANAF-haiducul a întrebat: „Și la amante se aplică ordinul?” „Mai ales în cazul lor, haiducul meu”, i-a replicat Beau Le Jean, fericit că a mai bifat cu succes încă o măsură din reforma fiscală cu care vrea să ducă țara pe cele mai înalte culmi de bunăstare.

Duduia, în fapt o doamnă onorabilă, este supusă oprobiului public nu atât pentru șpaga luată de la un afacerist, (bine i-a făcut, mama lui de bandit!) cât pentru niște poze în care apare cu cei mai destoinici foști și actuali liberali. Cu Ludovic Orban, de exemplu, cu Sebastian Burduja, cu Boc, cu nea Nicu Ciucă, cu nea Ilie. Mă rog, cu toată crema liberală. Ba chiar și cu Nicușor. Poza asta e cea mai tare, ceva în genul Marilyn Monroe odihnindu-și cârlionții pe umărul președintelui, fericit ca un copil.

Ce atâta tărăboi, dom’le, plecând de la niște poze postate pe Facebook? Că s-a fotografiat cu Șică Mandolină, Boc, Nicușor și Bolo? Păi ăștia să zică mersi că au apărut lângă duduia Adriana. Că la cum arată blonda, nu știu care bărbat din showbiz-ul politic de Dâmbovița ar refuza o ședință foto cu dumneaei. Un aurist? Să fim serioși, dom’le. Ăla s-ar trece primul pe listă. Uitați-vă la ea, e ca Elena Udrea în vremurile ei de glorie. Înaltă, blondă, șarmantă, iar pe deasupra, liberală până în măduva oaselor. Niciodată nu a ascuns lucrul acesta. Ba, chiar s-a mândrit cu așa ceva. Dovadă sunt aceste fotografii în care, lângă ea, bărbații mustesc de bucurie, încântare și fericire, contrazicând-o pe Alina Gorghiu care a spus că PNL e un partid de misogini și labagii.

Interesant e că după ce apucăturile blondei au fost dezavuate de DNA, ăia din PNL au început rând pe rând să se dezică de realitatea din teren. Ba chiar să o dea afară din organizația sectorului I unde plătea cotizația la partid. Au uitat cât de fericiți au fost când pozarul le striga „atenție, păsărica!”, sau câte nopți nedormite au petrecut, uitându-se la pozele cu minunea blondă de la partid, câte zâmbete și oftaturi și câte și mai câte. Mari oameni politici, mare caracter. Noroc cu pozele  de pe Facebook și Google, ce vor dăinui și peste veacuri, dar și cu remarca Alinei Gorghiu…