După o ultimă călătorie în străinătate (unii zic că n-ar fi fugit din țară, ci s-ar fi dus la shoping la bulgari, după castraveți la reducere), se întoarce acasă. Nu singură, ci însoțită de gabori, ca orice infractor dat în urmărire internațională. Unii se bucură, alții, nu. De exemplu, familia blestemă justiția din Bulgaria pentru proasta idee de a o trimite să facă pârnaie acasă. În schimb, cei care își (mai) amintesc cine a fost Elena Udrea la viața ei, se bucură, de parcă lor le-ar fi făcut Nuțica rău și nicidecum sistemului ticăloșit. Ar fi interesant să știu ce sentimente îl încearcă pe primarul PD-ist de acum câțiva ani care, la congresul partidului, a mărturisea la tribună că dormea cu poza ‘mneaei sub pernă, pentru a avea visuri tandre și umede.

Eu nu-i înțeleg pe ăștia care se bucură de răul lu’ Nuți. Pe ăștia care abia așteaptă s-o vadă intrând pe poarta pușcăriei de la Tîrgșor, aruncată într-o celulă cu ciment pe jos, cu zăbrele la geamuri, cu budă într-un colț și, dacă s-ar putea, cu lanțuri la picioare. Au izbucnit în urale la aflarea vestei că aceasta va fi returnată acasă ca pe un colet cu aviz de primire, în timp ce de la balcoanele blocurilor din Ferentari i-au urat din toată inima: „la pușcărie, la pușcărie!” Bă, fraților, ați înnebunit? Ce aveți, bă cu biata femeie? E nedrept ce i se întâmplă, pentru că tot ce a făcut Nuți în Gala Bute, de unde i se trage totul și i se pun în cârcă fapte, precum: „luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani”, nu e decât exagerarea ordinară a magistraților. Păi, la valoarea ei, Nuțica își risca libertatea pentru un rahat de 700 de mii de euro? Hai să fim serioși? Ea, care învârtea pe degete o țară întreagă și-ar fi pus mintea cu ciubucul ăsta de 700 de mii? Și apoi, credeți că banii ăștia i-a băgat poșeta ei din piele de crocodil original? Pe dracu, s-a gândit tot la cei care azi o hulesc. Din ei a organizat o gală de box ca să se bucure cei care o divinizau mai ceva ca pe Cicciolina.  

Fii tare Nuți, nu te lăsa. Nici nu știi când trec șase ani. O să-ți faci prietene noi, ele îți vor povesti despre amanții și proxeneți, tu despre viața la țară. Pardon, la Cotroceni, alături de Băselu. Schimbați rețete de mâncare, înveți să coși goblenuri, mai spuneți un banc cu Iohannis și Ciolacu, mai o bârfă. Va fi ca la pensionul de fete și o să vezi că la sfârșit o să-ți pară rău că pleci acasă.

Și n-ar fi de mirare, pentru că acasă te așteaptă lumea rea și meschină, bârfitoare și frustrată, care, vorba lu’ Nicu Novac: Lumea asta e rău făcută// Îi faci bine, te zăuită…

Păi bine, măi, Romi tu ești bărbat sau nu? Una spui și alta faci? Nu tu cu mânuța ta ai scris pe grupul vostru de WahtsApp că ți-ai semnat demisia din PNL? Că te-ai săturat să primești lecții și reproșuri de la Mihaela Drăgilă, Dani Surdu și Ghiță Românu? Sau de Vio Bașag și ai lui din Consiliul de Administrație al spitalului județean care nu vor să execute ce le ordoni tu? Că nu e de ajuns că te iau în balon ăștia de la Express de Banat, mai trebuie și ei să-ți toace nervii? Pe fond, tu ai dreptate: ori ești barosanul județului ori nu mai ești. Unde s-a pomenit ca unii ca ei să se tragă de șireturi cu tine? Ei, drăcia dracului!

Tocmai de asta nu înțeleg de ce te-ai schimbat peste noapte, știi tu ca și cine? Te întreb, puiucule: când a vorbit gura fără tine, când ai semnat demisia ori acum când te-ai răzgândit? Bă, Romi, ascultă la mine, demisia e demisie. E un act unilateral, ea nu trebuie aprobată de X sau de Y. Poate să vină și Dumnezeu să-ți promită nu știu ce, numai să nu pleci, egal cu zero. Dacă ai fi avut sânge în instalație, mergeai până la capăt și făceai fericiți zeci, sute de primari și consilieri locali și județeni PNL. Dar așa i-ai dezamăgit încă o dată.

Ascultă la mine, Romi. Te îmbeți cu apă rece (n-ar fi pentru prima dată), dacă crezi că i-ai pus cu botul pe lăbuțe pe „șobolanii” de pe grupul de WahtsApp care te-au dat în gât presei. Nu, Romi, ei n-au făcut altceva decât să-ți arate pisica. Și nu e prima dată. Și nici ultima. Pentru că, vorba lu’ tălică: „Noi bârfim și  în loc să facem treabă, trimitem discuţii prin presă.” Care cum ar veni, de asta merge treabă șnur la Consiliul Județean, că în loc să munciți, vă țineți de cioace.  

De data asta ați dat-o la pace, chipurile, de dragul partidului, dar data viitoare „șobolanii” o să-ți arate…mârtanul. Și atunci nu vei mai apuca să-ți semnezi demisia. Nu crezi? Bine, mai vorbim!

Dar nu asta este esențial în ceea ce vreau să-ți zic, ci faptul că, la un moment dat, te-ai apropiat de colega mea de la Express de Banat, Ildiko Szendrei, și ți-ai cerut iertare pentru cuvintele urâte adresate într-o postare pe Facebook, în care ai vorbit de: „lăturile vomitate de fătuca cu privire blajină.” Aproape că m-au podidit lacrimile, zicându-mi: „Uite, domnule, la Romi ăsta. Cât îl hulesc unii și  ce suflet are. Cum își calcă el pe mândrie, spășit și umil de zici că nu-i el. Sărăcuțului, îi pare rău că l-a luat gura pe dinainte și a scris ce-a scris.” Aproape că îmi venea să te strâng în brațe, puiucule, să-ți mărturisesc cât de mult m-a înduioșat gestul tău adevărat bărbat. N-aș fi crezut că voi ajunge să prind o astfel de zi. La câte am scris despre tine, nepoate, îmi venea să-mi dau două palme, nu alta. „Domnule, cum te poți înșela în privința unora. Te iei după unul, după altul, iar el îți arată că e pita lu’ Dumnezeu.”

N-am mai apucat să fac asta, că s-o terminat noaptea și odată cu ea, și visul meu. Geaba m-am pișcat de nas, de urechi, visul era vis. Jignirile alea de pe pagina ta de Facebook erau tot acolo. Tu, la fel de grobian, lipsit de maniere, de bun simț. Măi, Romeo, „domnița” despre care faci mișto, sau cel puțin așa pare, te bagă în buzunarul de la blugi. De inteligentă ce e, nu te ridici nici măcar la degetul ei mic, cu toate milioanele de euro ale tale. Nu e suficient să ai conturi, important e să demonstrezi că ai ceva în cap. Dacă ai fi avut, nu i-ai fi scris una ca asta. Dacă nu mă crezi, întreabă-i pe colegii ei din presă. Din presa care îți suflă în ciorbă și te perie de scame. Sigur, nu mă aștept să recunoască asta, contractele și angajamentul cu CJ și ATOP îi obligă la prudență.

Măi, puiucule, m-ai dezamăgit din nou, deși la meciul de miercuri, cel în care ai adus ghinion pentru CSM, păreai alt om. Nu mai vorbesc de visul de azi noapte. Dar nici acum nu e prea târziu să vii cu o postare pe Facebook și să-i ceri iertare. Nu pentru că e vorba de ziarista Ildiko Szendrei, ci pentru că este femeie.  

Ne bătură ăia din Dumbrăvița, echipa cu șase, șapte flăcăi care noaptea muncesc în făbrică, iar ziua se antrenează. Chiar l-am auzit pe unul la pauză cum le zicea celorlalți: „Hai, bă, să tragem tare, să nu intrăm în prelungiri, că la noapte intru în tură!” Nu ca ai noștri care au belferit sub umbreluțele de la terase. Sigur, nici Dănuț Lupu n-a fost vreun sfânt. Sau Aurică Beldeanu, da, dar ăia când intrau pe teren mâncau jar, nu că ăștia antrenați de marele Dan Alexa. Să nu fim, însă, răutăcioși, Dănuț al nostru i-a antrenat  bine, chiar foarte bine, pentru campionatul sătesc în care au jucat până acum, dovadă că nu i-a învins un campionat întreg nici Lupac, nici Ezeriș, nici Șimian, nici Târgu Cărbunești, echipe de echipe. Și ce ne mai băteam cu cărămida în piept doamne, doamne. Și ce mai titra presa de casă, specialistă în snoave și basme pentru copii, uimită și extaziată după fiecare gol marcat cu călcâiul, cu umărul, cu nasul: „Avem echipă, avem valoare!” Wow, începusem să visăm nu doar la Liga a II-a, ci mult mai departe. Bine, nu chiar la cupele europene, dar pe undeva pe aproape tot eram, doar aveam antrenor de antrenor, școlit la poalele Prodancei.

Ghinionul lui Dănuț gugulanul a fost cu barajul. Că a dat peste echipe precum Ghiroda și Dumbrăvița. Dacă am fi jucat cu Frontiera Curtici ori Avântul Periam, ar fi fost cu totul altceva. Poate nu s-ar fi prezentat și am fi câștigat cu 3-0, poate nu se adunau de 11 jucători, plus rezerve, cât cere regulamentul. Dar și Dumnezeu, domnule, ăsta ne-o lăsat din brațe când ne-o fost lumea mai dragă, de parcă nu știa că fără ajutorul lui eram fiii ploii. Pe bune, alt moment nu și-a găsit Doamne, Doamne să ne arate cât de împiedicați și de străini erau unii jucători de acest sport?

Părerea mea e că se putea, măcar de dragul tribunelor pline de drukeri veniți să vadă la treabă o echipă de fotbaliști și când încolo au dat peste de una de ciumpalci. Dincolo de orice supărare, eu zic că e mai bine că ne-au bătut instalatorii și lăcătușii din Dumbrăvița. Că decât să-i fi văzut din toamnă în Valea Domanului pe troglodiții ăia de la Dinamo ori Chiajna, mai bine să jucăm în continuare cu Șimian și Lupac. Asta în cazul în care Popa-Tăițelu nu va lua mâna de pe o echipă care ne-a umplut  de respect.

UPDATE

Faza zilei n-a reprezentat-o nici bara gazdelor din timpul meciului, nici cele două penalty-uri ratate, ci momentul de final când, unul câte unul, fotbaliștii, în frunte cu Dănuț de la Caransebeș, au burdușit portbagajele mașinilor cu frigidere, boxe, cutii de carton, țoale și încălțări de firmă și duși au fost, fără să se mai uite îndărăt!

Asta ca să înțelegem ce a însemnat pentru ei Valea Domanului.

Lasă-i, bă, să scrie de tine până li s-o urî. Acu’ ți se termină mandatul și scapi de ei. Cum? Mai vrei încă unul? Bă, Romi, mă faci să râd. Bă, nu fii copil să visezi cai verzi pe pereți, că, vorba aia, cine-o fi prostul să te mai aleagă, bă? Până și ai tăi abia așteaptă să scape de tine, că i-ai făcut de rușine până acum. Sigur, nu ți-o spun de la obraz, o fac fin, cu aluzii, dar dacă tu nu te prinzi, eu ce să-ți fac?

Auzi, Romi, cum a fost la vizita de lucru DJ 608? Că te-am văzut într-o postare îmbrăcat ca de Kirchweih, cu spilhozen, cu bițicla, de parcă te duceai la picnic și nu la muncă. Îți mai lipsea pălăria cu pene de struț și o țâră de „olari și olara.” Data viitoare să te duci în inspecție cu tricicleta sau trotineta aia clasică. Ți-ai luat și presa cu tine, partea aia bună a presei (pe aia rea și vândută pesedeilor ai lăsat-o acasă să moară de necaz). Ai luat-o să te facă mai frumos și mai deștept decât eși în CV.

Chiar dacă oamenii ăia cu care te-ai întâlnit se uitau la tine ca la urs, întrebându-se de unde ai scăpat așa îmbrăcat, ție nici că ți-o păsat. Asta îmi place la tine. Ești modest și sfios ca o fată mare. Vai, cât îți place să pozezi în omul bun la suflet, cumsecade și, mai ales, corect cu noi toți. Actor ar fi trebuit să te fi făcut Dacă ai fi avut și o coasă la tine, o straiță în care să fi pus o bucată de clisă, una de brânză, două cepe și un deț de răchie, ai fi fost beton. De pus pe prima pagină de la VIP. Dar las’ că te fac cum vrei tu  ziariștii cu care te-ai plimbat. Sigur, pe contract, pe bani mulți! Ca să fim chit, eu îți promit un nou volum de pamflete, moca.

Că veni vorba de bani și că tot te plângi, ca o babă, că nu-ți ajung pentru câte ai vrea să faci, te întreb, bă, Romi, la ce v-o trebuit la Consiliul Județean telefonul ăla scump, de 52 de milioane de lei vechi? La cât sunteți de săraci și rupți în cur, telefon de 1.000 de euro vă lipsea. Hai, dacă l-ai fi cumpărat din banii făcuți cu elicopterul în regim de maxi-taxi pe Muntele Mic, treacă, meargă. Dar așa? Dă-o draq de treabă. Unde sunt aplaudacii care îți dau like-uri la foc automat, să te tragă de mânecă?  Asta nu vede presa aia serioasă, profesionistă, voioasă și echidistantă? A, are ochelari de cal? Atunci, e de înțeles, Romi, și de iertat!

Ca să înțelegeți mai bine și mai bine cum stă treaba, această doamnă a fost de două ori să susțină examen la București pentru funcția de director al Direcției Județene de Cultură, și tot de atâtea ori s-a întors cu buza umflată de la Capitală. De teamă să nu rămână din nou „corigentă”, ba chiar mai rău, a treia oară nici nu s-a mai prezentat la examen. Ei, și? Degeaba au zis ăia de la minister că trebuie pus alt om în locul ei, unul care să fi citit mai mult decât „Punguța cu doi bani” și „Dănilă Prepeleac”, dacă ăla care a pus-o pe funcție s-a opus, zicând: „Până aici, cât voi fi eu în politică, nu se va întâmpla una ca asta”. Și ar fi bătut cu piciorul în podea (ba chiar și cu pumnul în biroul ăluia care a avut ideea năstrușnică de a o înlocui din funcție), până s-a făcut agitație în coaliție, iar doamna a rămas pe mai departe să conducă Cultura!

Acum, doamna Moise, te întreb eu pe matale, dar fără să te superi:  îl cunoști sau măcar ai auzit de poetul Costel Stancu? Sau de criticul literar  Gheorghe Jurma? Ori de poeta Olga Neagu? Nu de alta, dar nici ei nu te cunosc. Mai mult, nici măcar nu știu cum arăți la față. Urât din partea lor, chiar dacă se dau mari oameni de cultură.  Credeți că le-ar fi picat coroana dacă ar fi venit să te cunoască? Să te întrebe ce studii filologice (a nu se confunda cu cele filozofice!) te recomandă. Dacă ai publicat vreo poezie la viața matale sau vreo carte de literatură, istorie sau cultură.

Ai dreptate, cât Partidul e-n toate// E-n cele ce sunt// Și-n cele ce mâine vor râde la soare(…) nici în cot să nu te doară. Apropos, știi cine o scris versurile astea?  Ai dreptate, la ce ți-ar folosi dacă ai știi?

Mi-l amintesc pe Frunzăverde când apărea la câte un eveniment ca acesta. În semn de respect, instantaneu mureau motoarele mașinilor, semafoarele încremeneau, vântul înceta, ploaia la fel. Se făcea liniște până la Brebu și Bozovici, nu se auzea nici musca, și toată natura vibra. Simțeai că era „Înălțarea Domnului.” Că avea mereu și mereu discursul la el, nu pe fițuici, ci în cap. Bine, nu m-aș fi așteptat la una ca asta de la tine, Frunzăverde rămâne Frunzăverde, dar totuși, prezența ta se impunea, chiar dacă citeai de pe hârtie ce aveai de spus. Citeai și gata, ce mare scofală. Nu e nicio rușine dacă citești de pe foaie, chiar dacă discursul nu e scris de tine. Important e cine ești, iar tu ești, așa cum spuneam mai sus, Romi. Romi care conduce acest județ.

Am fost convins până în ultimul moment că vei veni. Ca mine, toți ceilalți te-ar fi dorit acolo. Ca să înțelegi cât de mare le-a fost dorința, bieții militari și cetățeni tresăreau la fiecare zgomot mai altfel de mașină care trecea pe stradă, la fiecare zumzăit de bondar. Toți cu caschetele date pe ceafă, cu mâna streașină la ochii doar, doar apari cu elicopterul și cobori în parcarea de la Universitate. Unii se apucaseră de pariuri: „Bă, vine sau nu, prezidentul?” Pariuri pe bobârnace, săritul într-un picior și alte chestii de astea. Ba, la un moment dat, după modelul finalei Champions League,  s-a pus problema amânării începerii ceremoniei cu jumătate de oră. Îți dai seama, Romi, două sferturi academice, nu doar unul singur. Doar bărbații adevărați au parte de o astfel de onoare, numai că tu, nu și nu!

Romi, fă bine și altădată să nu se mai întâmple una ca asta. Nu-ți dezamăgi fanii și suporteri care au mari așteptări de la tine. Te înțeleg, poate ai avut vreun praznic pe undeva, vreo sindrofie sau vreo lucrare la drumurile din județ. Se mai întâmplă, însă, când se ivesc chestii de genul ăsta, sună-mă pe mine și te sfătuiesc cum să procedezi. O fac moca, din prietenie. Pe bune.