Așa și cu Iohann, Dulapul de la Cotroceni. Că de ce s-a bronzat pe plajele altora și nu pe ale noastre? Sau, de ce în zece ani de când e președinte doar a frecat menta și nu s-a implicat în promovarea programelor naționale de creșterea șeptelului, a suinelor, ovinelor și tăurașilor? Ori să-l fi văzut și pe el poporul o dată, o singură dată, la Ziua Recoltei, la o pastramă și o cană cu must. E adevărat, Ziua Recoltei nu e Oktober Fest și nici măcar Fășangul din Postul Mare. Dar, câtuși de puțin, nu i-ar fi stricat oarece popularitate cu o plasă plină cu gogonele, gogoșari, o țelină, o legătură, două de pătrunjel.  Sau, vorba ta, Gogule, să fi bătut măcar un cui în perete de care să-și fi agățat tabloul de nuntă, cu el ginere și Frau Carmen, mireasă. Prostii de genul ăsta, numai să-i găsească bietului om nod în papură.

Astăzi au găsit altceva, că de ce Cholo și ai lui nu sunt de acord cu schimbarea legii care i-ar permite să candideze pentru parlament? Unde scrie că s-ar fi făcut gaură în cer dacă amendamentul liberalilor ar fi trecut la vot? Și dacă s-ar face o gaură, tot nu s-ar vedea că cerul ăsta (doar am învățat la școală) este imens, de la plus la minus infinit. Aici au dreptate liberalii, de ce, acu’ douăzeci de ani amendamentul trecuse, iar acum nu? „Păi, da, bă, le-ar fi dat replică Cholo, atunci era vorba de nea Nelu Cotrocelu, nepotul de văr a lu’ Tutankhamon, pe când acuma…”

Sincer, îmi pare rău unde s-a ajuns. Cholo să-l facă mincinos pe Bunelu, iar Bunelu să-i bată obrazul lu’ Marcelu, e deja prea mult. În numele prieteniei ce-i animă de vreo trei ani, pesedeii și liberalii ar face bine să-și dea mâinile, să lase dracului dușmăniile din ultimele zile și să se împace la un șpriț și o pastramă. Să-i găsească și lu’ amărâtul de Iohanis o slujbă la parlament. Măcar de liftier, până și-o băga dosarul de pensionare.

Sigur, Greuceanu avea și el un interes în toată povestea asta căci, întâmplător, citise un anunț la mica publicitate, cum că Împăratul Roșu din vremea aceea promitea jumătate de împărăție și pe fie-sa de nevastă, celui care avea să aducă din nou pe cer soarele și luna, pe care le furaseră trei zmei recidiviști constituiți în grup infracțional organizat, dați în urmărire internațională. Împărăția ca împărăția, că vorba aia, ce să fi făcut el cu atâtea bordeie, băi comunale și drumuri desfundate, că la administrație era praf. Lui i se aprinseseră călcâile după fătuca ai de împărat, o fâșneață de domnișoară, după care salivau toți prinții, dregătorii și cavalerii din împărățiile învecinate. Și chiar dacă n-avea nici 16 ani, ta-su ar fi dat-o la schimb pentru soarele și luna care parcă intraseră în pământ, că pe vremea aia majoratul începea cu vârsta de 14 ani.

Este adevărat, în toate basmele lui Ispirescu, Făt Frumos din lacrimă, din tei sau din ce-o fi el, ajunge colecționar de capete de balaur, zmei și zgripțuroaice și nu pentru că el ar fi cel mai viteaz, ci pentru că așa vrea autorul. Greuceanu, însă, n-avea nevoie de una ca asta. El chiar era viteaz, un polisportiv desăvârșit, care a pornit în viață de jos: mahala, Club Sportiv Școlar, Steaua, FCSB ș.a.m.d.  Practicant de lupte greco-romane, de jiu-jitsu, kendo și kickboxing, campion național, european și mondial (poate ar fi fost și olimpic, numai că la la olimpiada la care a participat s-a îmbolnăvit înainte de concurs) titlul de mare maestru și medalia Meritul Sportiv Clasa a III-a, i-a făcut varză pe cei trei frați zmei, pe nevestele acestora, mamele, soacrele și pe tot neamul lor. Și uite așa, Greuceanu a eliberat soarele și luna, din beciurile alea în care fuseseră încuiate de zmei, dovedind lumii întregi că se trăgea din geți, cei mai viteji și drepți dintre traci, ca și Ștefan cel Mare, de altfel, Mihai Viteazul și Adi Minune.

Ei, și uite așa va fi și cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Poate și cu Mircea Geoană, în caz de o catastrofă naturală gen: ploaie de stele, eclipsă de soare și de lună că, vorba aia, și ei se trag din neamul Greucenilor, geților, tracilor și ai cui or mai fi trăit pe acest pământ. Așa că nu vă mai faceți griji, România va fi bine când va scăpa de brontozaurul de la Cotroceni!

Puiuc, fiecare pamflet al meu ți-a sporit popularitatea. Te-am făcut cunoscut nu doar în Reșița ori Caransebeș, ci și la Cănicea, Cârnecea, Pârneaura și Sacu. Fiecare like pe Facebook era o înjurătură pentru mine și o bilă albă pentru tine. Hai, recunoaște, fiecare comentariu urât la adresa pamfletului te întărea și îți dădea puterea să mergi mai departe, luptându-te precum Greuceanu, Făt-Frumos din Dumbrăvița și Țugulea Taichii cu pesediștii, ziariștii (cu unii, nu cu toți) și chiar cu liberalii care nici acum nu-ți înțeleg filosofia de viață cea, cu „când lucrez, lucrez, când mă distrez, mă distrez, chiar și la LOFT!”

Cu siguranță că, involuntar, și datorită mie și lui Stanciu, de la Express de Banat, ai ajuns să fii cel mai popular personaj politic din Banatul de Munte, numele tău fiind rostit tot din două în două minute, până și de copiii de școală primară care arată cu degetul spre-naltul cerului: „Uite, mamă, trece Dunca cu elicopterul.” Și tot datorită nouă, ai avut parte de cea mai fericită clipă a vieții tale politice: aceea de a candidat  PNL pentru Senatul României. Colegii tăi din BPJ te-au votat, chiar dacă i-ai suspectat de toate relele adunate în Banatul de Munte. Iar dacă Bucureștiul, recte Bunelu Ciucă, Motreanu, Batistuță & comp. vor valida lista, vei ajunge senator. Nu senatorul melcilor, ci senatorul tuturor cărășenilor. Și asta, și datorită mie și lui Stanciu.

UPDATE

Ce m-aș fi făcut fără tine, Romi? Fără prostiile și tâmpeniile tale debitate în acest mandat? Sper să-ți dea Dumnezeu sănătate, să nu-ți schimbi niciodată năravul, că în felul ăsta voi avea și eu o pită albă de mâncat!

Părerea mea, am și eu dreptul la opinie, nu-i așa? e că liberalii s-au damblagit de tot în ultimul timp. De parcă n-ar fi f fost de ajuns că s-au făcut de comedie cu tăblițele alea alea de pe marginea drumului cu promovarea cărții lu’ Bunelu Ciucă, vin acum și cu propunerea asta. De unde i se trage? Vă spun eu de unde, că el nu e în stare să producă astfel de idei. Într-o seară, pe când se întorcea de la o întâlnire literară cu cetățenii, unde a prezentat pe scurt cartea pe care o va lansa în curând,  nea Nicu a fost sunat de președinte:

– Guten Abend, Neicușoare. Eu sunt, Iohann!

Bunelu a luat poziția de drepți, pocnind călcâile:

– Să trăiți, domnule președinte, v-am recunoscut după soneria telefonului. Că atunci când mă sunați dumneavoastră se aude triluri de polkă tiroleză.

– Bă, Neicușoare, vezi că nu se zice „se aude”, ci „se aud” triluri. În plus, la ora asta n-am chef de miștocăreala ta.

– Vai, domnule președinte, cum puteți spune una ca asta, dumneavoastră pentru mine sunteți ca și un frate cu care în copilărie umblam desculți în roua dimineții  și ne jucam în țărână… știți dumneavoastră cu ce.

– Lasă-mă cu Plenița ta, Neicușoare, că noi la Sibiu nu ne jucam cu aia în țărână și nici nu umblam desculți. Mai bine spune-mi ce faceți pentru mine, pentru când voi pleca de la Cotroceni. Că doar n-o să mă lăsați în curul gol, să mă întorc la catedră, să râdă pesedeii de mine.

– Încercăm să găsim o soluție, domnule președinte, încercăm.

– Încercați pe dracu, Neicușoare. Nu există decât o singură soluție, prevalându-vă de situația de forță majoră, asta cu suprapunerea alegerilor parlamentare cu cele prezidențiale: schimbați legea pentru mine să pot candida la parlament, și să fiu președinte în același timp. Ce e atât de greu? Vorbești cu Marcelu, îl duci la cramă, mâncați o pastramă de oaie, beți un șpriț și se rezolvă problema. Nu e moral? Zău, mă? Dar câte am făcut pentru voi, au fost toate morale?

– Domnule președinte…

– Niciun domnule președinte, Neicușoare. Fă ce ți-am spus, că încă sunt președintele tău.

A doua zi, Bunelu i-a adunat pe ai lui și le-a dat Ordin pe unitate, cu precizarea pentru cei care n-au făcut armata: „Se execută, nu se discută.”

Mingea e acum în terenul pesediștilor. Ghici cum va lovi Ciolacu: cu backhand? Cu forehand? În lung de linie sau va servi în fileu, ca semn al prieteniei între popoare.

Candidați? La PSD și PNL, cam unii și aceiași de 20, 25 de ani. La alții-USR și AUR, de la înființarea partidelor respective. Nimic nou care să ne dea speranța unei schimbări în bine. Dimpotrivă. „Bă, da’ voi nu vă mai săturați? Tot voi, tot voi. Lăsați și pe alții, mai tineri, la borcanul cu miere ori cutia cu rahat turcesc!” „Ce te bagi, bă, ca musca în curu’ calului? Vezi-ți de bășinele tale că nu-i treaba măgarului de unde beau oile apă.”, vine și răspunsul „academic” al viitorului deputat ori senator. „Am înțeles. Să trăiți. Tare ca piatra, iute ca săgeata, tare ca fierul, iute ca oțelul, zdravăn ca morcovul, roșu la obraz, cu frunzele la suprafață.” S-a prins, că omul nostru nu e chiar prost: „Bă, ce tot îi dai cu Sorcova-vesela, că până la anul nou mai e. Și termină cu miștocăreala asta…că pe voi nu vă mai mulțumește nimeni pe fața pământului.”

Așa e, dar până atunci vor continua să dea din coate, să meargă la vrăjitoare să le dea în bobi, să se închine pe Muntele Athos și, mai ales, să promită și să mintă (ce le mai place pleonasmul ăsta!), să facă pe dracu-n patru să se pricopsească patru următorii patru ani.

La vremuri noi, tot ei și noi pe lângă ei că, vorba lu’ Gogu: „Bă, nene, ce mai tura-vura, să ne amăgim cu nu știu cine, că toți sunt o apă și-un pământ. Așa că îi alegem pe ăștia că alții mai buni n-au ieșit până acum din găoace. ”

Într-o dimineață, la cafeneaua de pe bulevard, citind presa online de pe telefonul mobil. Gogu către mine:

– Bă, nene, cât o mai fi costând un loc eligibil pe listele astea parlamentare?

– Ce-ți veni de întrebi una ca asta?

– De curiozitate…

Nu i-am răspuns, dar nici el nu s-a lăsat:

– O fi costând mai mult de 10 mii?

– Ce?

– Locul eligibil

L-am lăsat să creadă ce-o vrea. A insistat.

– O mai fi crescut de când știam eu. S-o fi făcut 15 mii, ce zici?

Clar, Gogu avea chef de analiză politică pe text. L-am privit cu coada ochiului și i-am răspuns ironic:

– Cu banii ăștia nici măcar la un spital de stat nu te poți angaja. Și acolo prețul pentru un loc de asistentă a crescut. Ce dracu, bă, Gogule, ai îmbătrânit degeaba. Auzi la el, 15.000 de euro…

– Păi cât e, bă, nene? Că pe vremea mea…

– Nu știu, Gogule, cum o fi fost pe vremea ta, când stăteai la rând la lapte, carne, ouă, eu doar ți-am spus ce știu…

– Ce mi-ai spus, nene?

– Dacă am întrebat pe unul de la PSD care e scorul la ei, mi-a bătut obrazul. Cică l-am jignit: „La noi nu se există așa ceva. Ce bani? Bani au și țiganii. La noi funcționează funcționează omenia și meritocrația, nu ca la PNL, de exemplu. Ești bun și oamenii te vor, bine, de nu, nici să nu te gândești la una ca asta. A, vrei să donezi un mizilic acolo pentru un protocol, asta e o altă problemă. În rest, meritocrație, frate”

– Zău, mă, așa o zis? Și l-ai crezut pe musiu?

– Liberalii la fel: „Bă, ne-a Victore, faci mișto de noi? Păi noi de ăștia suntem să luăm bani de la candidați să-i trimitem în parlament?  Să ne jecmănim între noi? Ai uitat că noi am rezistat în timp prin cinste și corectitudinea, nu ca ăia de la PSD?” Da, chiar uitasem…

– Pe bune, așa ți-a zis? Nu i-ar fi rușine…

– Ăia de la USR au râs când i-am întrebat:

– Cum să cerem, dom’le, bani. Că noi am apucat să stăm doar trei luni la guvernare în mandatul ăsta? Ș-apoi, ne furăm căciula unul, altuia? Ce dracu! Și uite așa. Nimeni nu dă bani.

– Pe ăia de la AUR i-ai întrebat?

– Pe cine, mă? Pe oamenii lu’ Jorjelu? Dacă îi întrebi o să-ți răspundă că e vreme de război, sărăcie, dureri, nădragi rupți în cur. Canci sponsorizări.

– Bă, frate, ce vremuri am ajuns să trăim, să nu mai aibă leul nicio valoare.

– Așa e, Gogule: Ce vremuri, domnule, ce vremuri!

Un manual  în care citim un dialog halucinant, între o fetiță normală și un matur dus cu pluta. Dacă nu chiar mai rău.

– Cum te cheamă?

– Laura.

– De ce nu te cheamă Matei?

Ați auzit? De ce nu-l cheamă Matei.

– Pentru ca sunt fetiță!

Și prostul continuă:

– Și ce dacă ești fetiță? Te poate chema Matei.

Bă, tu ești tâmpit sau faci pe tâmpitul? Și asta nu e totul. Citiți și făceți-vă cruce:

– Ce vrei sa te faci tu când vei fi mare?

– Top-model.

– Aa…deci nu vrei să ai copii?

Bă, vită încălțată, ce are sula cu prefectura?

– Ba da! vine răspunsul sincer al fetiței.  Vreau sa fiu mamă!

– Pai de ce? Asta înseamnă să stai la cratiță și să faci cumpărături. Mai bine fă-te tată! O întreabă prostul care doar pare că e prost peste măsură. Și o să vedem de ce spun asta.

– Pai cum să mă fac tată, dacă sunt fetiță?

– Și ce dacă ești fetiță? Te poți face tată! Ce, ție  nu-ți place fotbalul?

Ba, îi place, ține cu FCSB, doar că pe ea Dumnezeu a făcut-o fată care va crește, va deveni mamă, lângă un bărbat, care va fi tatăl copilului lor.

Așa îi educă școala pe copiii din clasa a III-a, sperând ca într-un timp cât mai scurt să-i ajungem din urmă (măcar la acest capitol) pe olandezi, francezi. Îi educă, explicându-le cum e cu noua profesie de „expert în egalitatea de gen” din Legea promulgată de (încă) Dulapul de la Cotroceni. Mai încet cu idealismul desănțat privitor la familia tradițională compusă din mamă, tată și copil, cu mentalitatea conservatoare despre viață și trai pe vătrai. Iohann, cel mai de seamă reprezentant al „României Educate”, dă cu mucii-n fasole, în loc să medieze  conflictul: „Inițiativa de redefinire a Constituției inflamează spiritele în societate și încurajează intoleranța față de comunitatea LGBT”.

Iar ministerul Educației pune bomboana pe colivă: „Trebuie regândit sistemul de valori al familiei pentru ca noile ideologii promovate în domeniul protecției copilului întâlnesc acolo mentalități conservatoare. 7000 de educatori parentali ii vor educa pe părinți și copii să nu aibă mentalități conservatoare și să nu idealizeze familia tradițională.” Pam-pam!

Cum nu vii tu, Țepeș Doamne…

Cum spuneam, fată simplă de la țară, ce-i drept, trecută pe la PRO TV, ajunsă primăriță la Cîmpulung Muscel, un târg dintr-un județ roșu până în vârful degetelor, hotărâtă să ajungă numărul 1 în România. Și pentru că tot a plecat la drum, în precampanie, bănuiesc că se aștepta ca la Reșița să se întâlnească cu masa mare de useriști pe care să se sprijine în alegerile din decembrie. Să facă, dacă nu o baie de mulțime entuziasmată, măcar un mini slalom printre amatorii de autografe.

Pe dracu. Bă, nene, nici măcar la acest capitol Andrei Plujar n-a fosat în stare să ne arate de ce e președintele USR Caraș-Severin. Să fi vorbit doar cu neamurile, mămicile care ies cu kinderii la plimbare în centru și vecinii de la bloc, și tot s-ar fi adunat la un loc 50 de oameni care s-o fi făcut pe madam candidatul să exclame de fericire: „wow, ce de lume la întâlnirea cu mine. N-am făcut drumul degeaba la Reșița!”. Cei mai mulți erau veniți din județ, din respect pentru președintele partidului.  Pe ăia de la Reșița, i-ai fi putut număra pe degetele de la cele două mâine. Așa că, cu Plujar al ei, Nuți va strânge tot atâtea voturi câte a strâns Dan Barna când o candidat la președinție și când tot Plujar era președinte.

În rest, o prestație subțire, un discurs plat din care am înțeles că în seara de 10 august 2018, a ieșit cu prietenii la o înghețată și, din curiozitate, a mers unde se protesta în piața mare din București împotriva lu’ Dragnea, Veorica Dăncilă și Carmen Dan și OUG 13. După care a mai mâncat o înghețată care, combinată cu scandările anti PSD, a făcut roșu în gât. De ciudă, și-a zis:  gata cu cratița, mătura, mopul și înghețata cu fistic, de astăzi intru în politică. Și asta a fost.

Dacă la primăria din Cîmpulung a făcut lucruri extraordinare, Nuți are convingerea că se va descurca la fel de bine și la Cotroceni, mai ales că îi place plivească buruienile din grădina palatului, să ude florile, să le vorbească, să tundă gazonul și să țină curate aleile grădinii.

Istoria noastră a tăcut ca porcul în cucuruz. Nimic despre faptul că Ștefan cel Mare a fost mare gagicar, că pe unde ajungea rămânea un plod în urma sa. Norocul lui că pe vremea aia nu se plăteau pensii alimentare că ar fi rămas sărac lipit pământului, cât era el de domnitor. Că la fel de mult îi plăceau și petrecerile, mai cu seamă cele din cluburile, pardon, cârciumile de noapte unde se adunau cele mai frumoase femei venite de la Țarigrad, Kiev și Soroca. Vă dați seama, domnitor fiind, controla fiecare știre despre escapadele nocturne, prin boierii și hatmanii pe care îi avea la curtea cetății de scaun, Suceava. Presa era controlată de stat, cronicarii vremii îi ridicau osanale. E drept, se găsea câte unul, așa-zis „independent” care mai scria despre relațiile amoroase, bețiile de la hanurile la care se caza în weekend, dar imediat era pus la zid, i se interzicea publicația iar el era exilat în Țara Românească sau Rusia.

La fel au stat lucrurile în cazul lui Ioan Vodă cel Cumplit. Numele lui rămas în istorie spune totul despre cine a fost nea Ion. Pe cât a fost de vodă, pe atât de sadic. De crud cu boierii moldoveni pe care nu numai că făcea mișto de ei, ci îi și căsăpea la cea mai mică greșeală.. Să nu mai vorbim de Vlad Țepeș. O fi fost și el viteaz, animat de sentimente  patriotice, ceva în genul celor de la 1848, Plevna și Smârdan, și o fi avut și ceva galbeni puși de-o parte să-și fi cumpărat scaunul domnesc. Dar, priceput, la ce? La tras oamenii în țeapă? Ăsta este motiv să te mândrești? Pentru asta intri în istorie? Să fim serioși, maitre! Și exemplele pot continua cu Cuza, afemeiat și el, Carol al II-lea, care a renunțat la tron și la familie, tot pentru o femeie.

Și ca să vedeți că așchia nu sare departe de copacul tăiat cu securea, lucrurile stau la fel și astăzi. Ciucă al nostru este erou interstelar, Jorjelu e cel mai bun agent imobiliar din câți are țara asta, Geoană, a fost prostănac, dar și-a revenit între timp, iar Marcelu… Marcelu are cele mai gustoase rețete tradiționale de covrigi cu susan.

Păcat că toți aceștia, doar pe unul trebuie să-l alegem președinte…

Nimic din ce a fost cândva nu mai este astăzi. De la ghiozdan, uniformă (care aproape lipsește cu desăvârșire) și până la penarul de lemn și numărătoarea cu bile înșirate pe sârmă. Nici măcar florile nu mai sunt culese din grădina bunicii, ci sunt aduse de la dracu’n praznic, din Ungaria, Ucraina (da, Ucraina aflată în război) și Olanda. Să nu mai vorbim de școala care, ca un făcut, niciodată nu este gata la timp cu lucrările de reparații de peste vară. Ca să nu mai spun cum scoate ea la foc automat analfabeții funcționali ai României de mâine. În sfârșit, și peste 50 de ani, în era inteligenței artificiale, se va vorbi la fel, că așa suntem noi, românii, cârcotași, însă va fi puțin probabil ca cineva să-și mai amintească de Domnu Trandafir ori de Smărăndița, fata popii din Humuleștii lui Creangă.

Începând cu acest an, școala  vine cu o sumedenie de noutăți. Nu se știe pentru cât timp, că la noi ce e astăzi nu mai e valabil mâine, important este că există aceste măsuri care, cel puțin în teorie (dacă nu cumva, doar aici) vor da o altă perspectivă actului educațional. Pedeapsa pentru școlarii indisciplinați o reprezintă așa-zisa „cameră de detenție.” Gata cu invective de genul: „măgarule”, „boule”, „tâmpitule”, „nesimțitule”, sau mesajele alea din tinerețea noastră: „Să vii cu mă-ta și tac-tu la școală” și „Vezi că te dau cu capul de tablă până îți intră teorema lu’ Pitagora în scăfârlie.” De luni, zdup cu ei la camera de detenție. Să vezi atunci ce o să crească numărul chiulangiilor, ce bătaie pe un loc, ce aglomerație va fi acolo unde vor fi trimiși copiii din toată școala. Nota la purtare se stabilește după fiecare modul, nu doar la sfârșitul anului ca până acum. Și sunt cinci la număr.

„Pentru toți elevii din învățământul gimnazial și liceal, la fiecare 20 de absențe nemotivate pe an școlar din totalul orelor de studiu sau la 20% absențe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/un modul de specialitate va fi scăzută media anuală la purtare cu câte un punct. Elevii care au media la purtare mai mică decât 8 în anul școlar anterior nu pot fi admiși în unitățile de învățământ cu profil militar, teologic și pedagogic”, se arată în statutul elevului. Măsurile astea sunt valabile și pentru elevul de la oraș, dar și pentru școlerul care folosește latrina turcească din fundul grădinii.

Asta cu statul pe vine la closet mi se pare o cârcoteală ordinară, să ne facă pe noi românii să ne simțim prost când avem crampe în burtă. Și aici citez din puțul gândirii al fostului ministru traseist al Educației, Sorin Cîmpeanu, care spunea în mandatul său: „Trebuie să înțelegem că nu are legătură toaleta în curte cu calitatea educației, din moment ce mulți dintre noi am făcut performanță învățând în aceste școli.”. De noaptea minții într-o Românie educată căreia i se potrivește de minune expresia: „Vai de curu’ nostru.”

Adevărul e că pe doamna de la USR o prinde bine ținuta asta de la țară. Și chiar îi place să o îmbrace, mai ales acum în pre-campania electorală. Dar asta nu-i de acum, că la fel a făcut și la nuntă când, în loc de rochie de mireasă, voal, trenă sau jartieră pentru partenerul de viață, a îmbrăcat o rochiță simplă, ca pentru o copilă de la țară, cusută manual, cu mărgele colorate, iar pe cap a purtat o cununiță din flori de pe imaș și spice de grâu. Adevărul e că oamenii s-au cam săturat de candidați scorțoși, îmbrăcați în negru din cap și până în picioare, cu cravată și jiletcă pe dedesubt, la 40 de grade la umbră. Nuți de la Cîmpulung a prins șpilu și toată vara s-a îmbrăcat ca o invitată la Nunta Zanfirei.

Mai greu a fost și este pentru contracandidații săi să-i calce pe urmă, căci, oricât de mult s-ar strădui să-și mulțumească electoratul cu ținuta lor vestimentară mai de la Plenița și Buzău, nu vor reuși sub nicio formă. Cum le-ar sta lu’ Marcelu și Bunelu îmbrăcați în cămașa de in, ițari și încălțați cu opinci? Ori în alte ținute mai sofisticate. Hai, lu’ Marcelu i-ar mai sta cumva în blugi, cămașă înflorată și pantofi casual, deși s-a cam îngrășat de când are iubită tinerică, dar ce se face Bunelu, că pe el l-ar prinde doar uniforma de camuflaj pe care a purtat-o în bătălia de la Nassiriya, din Irak. Și n-are decât una singură, că pe aia de schimb a uitat-o sub perină când a plecat din Irak. Așa că, la acest capitol, Lenuța noastră are avantaj clar.

Numai că, din păcate, când să zică „Doamne ajută”, în timp ce urcă în pas alert spre înalta societate, madame Nuți e pusă la zid în privința unui slogan, chipurile, copiat ad litteram de la unii de afară. Cică, „Pentru cei mulți, nu pentru puțini” ar fi traducerea din englezescul: „For the many not for the few.”, folosit de laburiști în nu știu ce campanie de-a lor. Măcar dacă ar fi un slogan de dreapta… Bine, nu a copiat la fel de mult ca Bunelu în teza de doctorat, dar tot plagiat s-ar numi. Șacalii ăștia atât au așteptat, să facă un pas greșit, să aibă de ce să se lege. Că ce ar zice electoratul, și așa puțin, pe care s-ar baza? „Uită-te, bă, dacă și Nuți userista plagiază, România nu mai poate fi salvată de la pieirea morală”

Zău, mă? Că altă treabă nu are electoratul decât să se întrebe de unde a luat Nuți sloganul…