Liderul PSD a spus că se întoarce în fruntea celei mai importante instituții județene, ceva mai alb la păr, dar cu mai multă experiență, cu o echipă mai puternică alături de el şi cu determinarea de a produce o schimbare reală. În opinia sa, Consiliul Judeţean este locul de unde se pot implementa proiectele cele mai importante pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii cărăşenilor, iar acesta este obiectivul fundamental al mandatului care începe astăzi.

Le-am promis cărăşenilor că vom încheia scandalului politic permanent care a măcinat această instituţie şi care a generat numai probleme. Am de gând să mă ţin de cuvânt şi mă voi asigura că şi echipa care este alături de mine va face asta.

„Avem un Program de guvernare locală pe care oamenii l-au votat cu un scor fără precedent pe 9 iunie. Ştim ce avem de făcut şi nu avem nicio scuză să nu ducem la îndeplinire obiectivele asumate. Oamenii județului Caraș-Severin și-au pus încrederea în noi, vă asigur că nu va fi nicio vânătoare de vrăjitoare în perioada viitoare. Vreau să punem punct și să începem de la capăt. Pe drumul nostru, vor fi însă trudă, calm, cumpătare şi înţelepciune. Sunt convins că cetățenii nu își mai doresc scandaluri politice de nicio formă. Este de datoria noastră să răspundem așteptărilor cetățenilor”, a mărturisit Silviu Hurduzeu.

Liderul PSD a lăsat să se înțeleagă că nu e deţinătorul adevărului absolut şi nici un vrăjitor care poate rezolva problemele bătând din palme. Știe însă că, dacă el și echipa sa nu reușesc să schimbe lucrurile în mod fundamental, tot efortul va fi fost degeaba şi speranţele oamenilor vor fi risipite.

Pe de altă parte și-a asigurat colegii din Consiliul Judeţean – indiferent că sunt de la PSD, AUR sau PNL – că va fi deschis la colaborare. Orice proiect bun pentru judeţ va fi sprijinit. La fel cum tot ceea ce a început în ultimii patru ani va fi dus la bun sfârşit.

Silviu Hurduzeu a avut și un mesaj adresat direct angajaților Consiliului Judeţean, cum că „epoca mârlăniei s-a încheiat”.Și că aştept seriozitate, competenţă şi muncă. La schimb, voi oferi sprijin şi respect absolut tuturor. Vreau o atmosferă propice performanţei administrative.”

La ceremonialul de învestire a președintelui Hurduzeu și de constituire a Consiliului Județean, au participat prefectul Ioan Dragomir, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, precum și un sobor de preoți în frunte cu PSS Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Consiliul Județean Caraș-Severin are în componența sa 14 consilieri PSD – Marius Isac, Gabriela Stuparu, Ioan Crina, Mihai Bona, Elena Borchescu, Viorel Bașag, Bogdan Miloș, Dan-Ioan Sîrbu-Klecs, Petru Valentin David Izvernar, Ionela-Ancuța Pascu, Petru Pârvulescu, Ion Șimoniac-Coilă, Gheorghe Stoichescu, Camelia Ene – , 11 consilieri PNL Ovidiu Rădoi, Ioan Cojocariu, Vasile-Liviu Brumar, Doru-Sorin Coșei, Mircea Teodorescu, Felicia Quint, Ovidiu Cristian Chimigeriu, Viorel Lolea, Andrei Apostol, Ovidiu-Petru Bistrian, Adrian-Laurențiu Dacica – și 4 consilieri AUR – Ilie-Bebe Iova, Paul Purea, Sandra Țepurică, Sergiu Ionuț Crețan.

În ciuda baladelor, legendelor și basmelor care circulau (fără aviz Schengen!) în Europa pe seama noastră, Nea Petrică (îi spun așa că de acum jumătate e de-al nostru) a rămas surprins, dacă nu chiar șocat când, într-o zi, scos la o plimbare romantică de doamna Ferrari, a văzut pe o străduță cu restaurante de fițe, trei bolizi made familia sa. Nu unul, nu doi, ci trei, într-un oraș în care se aștepta să-l muște câinii, cerșetorii să se țină scai de el și să-l agațe fetițele dulci de București, vorba lu’ Trio Grigoriu. A făcut ochii cât cepele, iar mai apoi să pice din picioare, nu altă, când a observat în spatele acestora alte trei bijuterii de Lamborghini. Noroc că au sărit cei din garda sa de corp să-l sprijine, să-l așeze pe un scaun și să-i dea să bea un pahar cu apă rece și zahăr, că cine știe ce s-ar fi întâmplat.

Unii au crezut că bătrânul Fieraru (v-am spus, o fi el Ferrari, dar de acum e și de-al nostru) suferise o cădere de calciu sau făcuse o criză glicemică. Doamna sa i-a liniștit pe curioșii care tot o sunau să se intereseze de soarta bossului de la Ferrari: „Nu este OK să-ți afișezi bogăția în felul acesta. Piero a zis că dacă era așa ceva în Italia, venea Guardia di Finanza și îi aresta pe toți. Așa ceva nu vezi în Italia, să-ți afișezi mașinile mai scumpe decât casa în care stai. Practic nu vezi, poate doar la Monaco…”.

Don Piero, ce dracu’ domnule. De la matale am atâtea așteptări. Mă mir că erai pregătit să dai peste un București murdar,  cu drogați și de curve la tot pasul și nu te așteptai să vezi un oraș plin de Lamborghini și Ferrari. Păi vino vara pe la noi, nea Petrică. În vamă la Nădlac, într-o zi când se întorc ai noștri acasă cu puradeii. Ia-ți un scaun pliant, un creion și o hârtie să-ți notezi câte Lamborghini, Ferrari, Mercedesuri, Lincon-uri intră în România. Te asigur că la sfârșitul zilei o sî constați că Monte Carlo e pistol cu apă pe lângă Românica…

Cu toate acestea, intuiesc o campanie ineficientă, care nu-și va atinge decât în mică parte obiectivul propus. Și cei de stânga, și cei de dreapta eșichierului, și extremiștii, și moderații, și cei de treabă, și cei abonați la putere vor pica în același păcat. Cu o zi înainte, vor suna la primarii sau la consilierii locali de pe sate, asta în cazul în care partidul are  așa ceva, și își vor anunța prezența cu îndemnul: „Bă, strânge și tu la căminul cultural o sută de susținători, că venim mâine să le vorbim…” Primarii, colegi de partid, se conformează, adună nu o sută, ci două sute, de oameni de-ai lui și are loc întâlnirea. Liderii veniți de la județ le explică oamenilor cât este de deștept candidatul lor la președinție, de ce este important ca la parlamentare să voteze candidații partidului din care fac ei parte, le vorbesc despre programe, proiecte de tot felul. Chestii, trestii pe care puțini le vor înțelege. Apoi beau o răchie, pun ceva și la pachet și pe aci ți-e drumul.

Efectul unei astfel de întâlniri electorale este zero, atâta timp cât între cei 100 de participanți, nu este niciunul de la alte partide. (Ce să caute ei acolo? Să se ducă la mitingurile organizate de ai lui!) Efect zero, pentru că oricum acești o sută de oameni vor vota cu partidul lor. Important ar fi ca acești activiști, lideri de partid sau ce or fi ei, să se adreseze celor indeciși ori susținătorilor altor partide. Ca să bați județul de la un capăt la altul doar pentru a le vorbi unor  oameni care au votat timp de 30 de ani același partid, e o pierdere de timp și o mare eroare de abordare a unei campanii electorale. Ani de zile s-a apelat la această practică electorală: PSD se întâlnea cu membrii și susținătorii săi, PNL cu ai lui, scăpând din vedere esențialul. Acela de a se adresa indecișilor și celor care gândesc diferit din punct de vedere ideologic. Acești politicieni nu înțeleg că astfel de campanii electorale nu  mai sunt la modă. Că lumea s-a schimbat și locul adunărilor de acest gen a fost luat de prezența în mediul online, în cadrul unor emisiuni live adecvate momentului,  la care iau parte nu 100 de oameni, nici 200, ci mii sau zeci de mii de votanți de toate culorile politice.

Și un sfat pentru politicianul de acest gen: „Decât să vă dați like-uri între voi și share-uri pe grupurile voastre de socializare, ori să alergați ca bezmeticii  prin târguri, locuri aglomerate, pe străzi și ulițe desfundate împărțind fleyer  cu ce veți face și drege (fără a avea certitudinea că le va citi cineva), mai bine du-te în piețe și cumpără-ți varză pentru murat. Cumpărând-o, păstrezi tradiția pornită de la geto-daci și dovedești respect față de munca țăranului român. Unde mai pui ca, după o noapte cu lăutari și femei frumoase, o cană de moare băută dimineața pe stomacul gol, face cât un pumn de medicamente.”

Cu toate acestea, la derby-ul  Real Madrid-Barcelona, din tribună s-a strigat: „negru nenorocit”, „maur de rahat”, ba chiar a existat și un îndemn, gen: „mergi să vinzi șervețele la semafoare.” Veți spune: niște nenorociți care nu au că să caute pe un stadion de fotbal, că un om normal nu ar fi făcut una ca asta. Sau, fani scoși din minți de scorul de pe tabelă. Hai, să se fi întâmplat una ca asta într-un meci jucat cu Barca sau Naționala în deplasare, treacă, meargă, dar să te facă așa tocmai spaniolii, pare de-a dreptul incalificabil.

Spre lauda sa, Lamine Yamal, această minune a fotbalului spaniol, viitor bun național, nu doar că nu a reacționat, ci a continuat să joace cu aceeași bucurie și dezinvoltură, ca orice adolescent în curtea școlii. Să bage mingea printre picioarele adversarilor, să dribleze, să centreze ca la carte și să se bucure într-un mod original la înscrierea golului de 3-0, rânjind și arătându-și dinții în public.

Cred că acest gest i-a scos din minți pe fanii madrileni care, din păcate, au uitat repede evoluția acestuia la CE de fotbal. Ei scandau „puto negro” și „moro di mierda”, iar el rânjea ca un puști prins cu jocurile copilăriei numai că, aici nu era la un astfel de joc, ci la El Clasico, cel mai mare derby al fotbalului mondial. Iar rânjetul lui, nu era al unui copil tembel, cu părinți din Guineea Ecuatorială și Maroc, ci unul al respectului față de sponsorul care i-a oferit un aparat dentar care, spot publicitar, valorează milioane de euro. Și de la acest gest copilăresc, parte din contractul semnat cu sponsorul, dar și firesc în același timp, au izbucnit scandările xenofobe. Iar meciul a continuat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, cu un Lamine Yamal jucând fotbal ca în curtea școlii!

Neglijența e cu atât mai surprinzătoare, cu cât și fiica, Andra Stroie, dar și ginerele său, Ionuț Stroie, sunt politicieni cu vechi state, ginerele fiind chiar purtătorul de cuvânt al PNL. Sigur, dacă i-ar fi întrebat pe cei doi despre asta, nu s-ar fi ajuns aici. Ignoranța sa a fost taxată prompt de liberali care au depus în instanță o contestație în acest sens. Și cum lucrurile s-au adeverit, independentului Traian Pleșa i-a fost invalidat mandatul de consilier local. De aici și supărarea acestuia, care a tăbărât pe candidatul PNL de la parlamentare, Dumitru Rujan.

Supărarea e de înțeles. Te zbați să convingi neamurile, prietenii, cunoscuții ș.a.m.d. și pierzi ca nu știu cine din cauza unei legi care te obligă să faci ceva, iar tu îi nesocotești paragrafele, aliniatele și literele. Să-ți dai cu tesla, nu alta. Dar ceea ce nu înțeleg este de ce Traian Pleșa nu e supărat pe el însuși din cauza prostiei pe care a făcut-o, ci i s-a pus pata pe deputatul Rujan căruia i se adresează cu apelativul de „individ” și pe care îl face „pierzător, care nu a făcut nimic pentru comunitate.” „cerșetor de voturi.” Nu înțeleg ce are sula cu prefectura.  În primul rând că, din câte se știe, nu Rujan ar fi depus contestația, ci altcineva din PNL. Chiar dacă ar fi fost așa, acțiunea ar fi fost făcută în urma consultării cu colegii săi. În al doilea rând, disputele politice de acest gen sunt obișnuite în campaniile electorale. Fiecare partid își trage spuza pe turta lui. Politica nu e un joc de societate pentru domnișoarele cu fustițe și codițe. N-a fost și nici nu va fi. Mă mir că Traian Pleșa, altfel un onorabil cetățean al urbei, nu înțelege acest lucru, cășunându-i-se pe Dumitru Rujan care pe bune dreptate se întreabă: „Și când am sprijinit-o pe Andra la primărie, tot așa mă priveați, domnule Pleșa? Tot ca pe unul care nu făcea nimic pentru comunitate și care doar cerșea voturile localnicilor alături de ea?”

Multe spune omul la supărare doar că, până una, alta Dumitru Rujan nu este chiar un pierzător, ci un deputat cu voturile luate și de la caransebeșenii pe care îi invocă, are o afacere prosperă, nu a stat cu mâna întinsă la banii publici și n-am auzit pe cineva să-i reproșeze ceva legat de nu știu ce șmenuri. În vară, la alegerile locale, a pierdut la mustață, când puțini îi dădeau vreo șansă, iar lu’ Felix i-a dârdâit curu’ până la numărarea ultimului vot.  

Pentru binele Republicii Gugulania, eu zic să vă dați mâinile și să beți o cafeluță la terasa lui Rujan pe care i s-o pus pata să o demoleze marele câștigător, Felix.

El, în bucătărie, în timp ce-și verifică mesajele și like-urile la postările de pe Facebook.

– Ce mâncăm în dimineața asta?

Ea, în baie, în fața oglinzii, pentru spălat, fardat, rujat, parfumat:

– Ia și tu ce vrei din frigider.

El, cu gesturi plictisite, deschide ușa frigiderului. Câteva clipe de inspecție.

– Iubi, nu-mi place nimic din ce e aici. Nu mai avem zacuscă din aia bună?

Ea, apărută în pragul ușii de la bucătărie:

– De la mama?

– De la mă-ta! Aia e zacuscă? De la șpaga aia cu permisul de conducere.

– Nu mai e, scumpi. Din păcate n-au fost decât cinci borcănele. Da’ vezi că din șpagă mai sunt alea cinci ouă și borcanul cu dulceață.

– Și din pui ce-o mai rămas?

– Mai avem în congelator jumătate, că jumătatea cealaltă i-am dat-o lu’ mami, să mănânce și ea pui crescut la curte.

– Iar lu’ mă-ta?

După scandalul cu nefericitul ăla de fost ministru al Sănătății mi-am zis că nu voi mai auzi de un fomist mai mare decât nea Nelu Tătaru, care să s-a vândut pe 50 de lei și un cofrag mic, cu ouă. Dar uite c-or apărut puii ăștia de milițieni, care merită cu prisosință diploma și titlul de „Fomiștii anului.” Bă, voi chiar vă bateți joc de șpagă? S-au terminat, bă, euroii și dolarii de v-ați dedat la găinării de acest gen? Rușine să vă fie că ați dus șpaga în derizoriu. Nu vedeți bă, cât de penibili ați ajuns? În timp ce șefii voștri fac averi din șpăgile primite voi vă mulțumiți cu trei sarmale și o măslină. Bă, din cauza unora ca voi, spaga asta își va pierde din credibilitate. O să se aleagă praful de ea. O să-i ducem dorul într-o zi. Dacă v-au cumpărat ăia cu zacuscă și dulceață din producția proprie, cu siguranță ați fi în stare să vă vindeți și pentru o burtă de mâncare. Nu contează că e ciorbă, păsulă frecată ori pomana porcului, important e să fie mațul plin. 

Pentru că n-ați avut niciun respect față de instituția șpăgii, i-o v-aș fi condamnat la zece ani de închisoare, nu la doi ani și jumătate, și ăia cu suspendare, cu cât au considerat de cuviință judecătorii, fomiștilor ce sunteți! Să vă învățați minte de altădată!

Că uită-te la Cholo de Buzău și Bunelu de la Plenița. Trei ani de sprițuri, de sindrofii, de șeptic, țintar și popa prostu’, de vizite comune pe șantierele patriei, de tăiat panglici și, dintr-o dată dușmani. Da’ nu așa, să le treacă peste o oră,  ci rău de tot, să nu se mai vadă, să nu mai audă unul de altu’. Că auzi, Gogule, ce-o zis nen-tu Ciucă zilele trecute: „Eu personal nu voi mai face niciodată o coaliţie cu PSD.” Gogu, tresărind: „Zău, nene, așa o zis? O fi avut ’mnealui vreun motiv să spună asta.”. O fi avut săracul că l-am și auzit zicând: „Am intrat în politică cu sufletul deschis că putem să facem lucruri şi am acordat credit, inclusiv PSD, trecând peste toate cele despre care ne aducem aminte, ce s-a întâmplat şi ce au făcut de-a lungul timpului.”. Gogu, atent la citatul meu: „Aici îl atinge rău pe Marcelu. Îi dă peste nas de nu se vede, că și eu l-am auzit zicând: «Am pus umărul să facem ce aveam de făcut pentru țară, pentru că erau momente și încă sunt momente deosebit de dificile.» Păi e frumos, bă ce-o făcut? Să vorbească așa despre prietenul său, Cholo, și despre partidul cu pesediști cu care s-a înfruptat din roata de cașcaval, ciolanul afumat și rahatul ăla vrac?”

Frumos, nefrumos, asta e. L-o fi luat și pe el săracul gura pe dinainte, că nu e ușor să taci și să înghiți. La un moment dat ți se pune. Dar eu stau și mă întreb dacă după alegeri tot așa o gândi nen-tu Ciucă, Gogule?  Dacă tot la fel de bățos va fi ca și acuma? „Bă, nene, eu cred că dacă nu ajunge președinte pe Ciucă al meu o să-l văd la emisiunea aia la care în juriu e Niculina Stoican: O vedetă populară. cu cântarea aia de la dumnealui de acasă: Busuioc de la Plenița// Răsădit de daica Mița// Miroase ca lămâița// Că i-a facut umbra cu țâța// Și l-a stropit cu gurița, și tot va vorbi lumea de el, ceea ce nu se va întâmpla cu Cholo dacă o fi să piardă alegerile!

Dar cu cât m-am apropiat de el, mi-am dat seama că nu seamănă, după haină, după port, cu un om al locului. Cu un ruscan care își plânge soarta lăsată de ce Cel de Sus, ci mai degrabă cu un învățat. Și ce făcea el acolo? Ședea și medita. La început am crezut că medita precum Grig Bivolaru, dar era mai mult decât atât. Mai mult, citea din Cartea Schimbărilor, Cartea Poeziei, Analele Primăverii și ale Toamnei. Și oricine ar fi trecut, și-ar fi zis: „Doamne, să nu-mi spui că mi l-ai scos în cale pe Confucius,  bătrânul filosof chinez?” Că din profil  semăna Confucius  pe la 40 de ani. Oricui i s-ar fi făcut pielea de găină căci, totuși, Confucius e Confucius nu baș un președinte de organizație municipală care își schimbă doctrina și ideile în funcție de partidele pe la care trece.

Dar ce să vezi. Când am ajuns în dreptul omului care medita înconjurat de cărți, am exclamat ca un personaj  din filmul lu’ Sergiu Nicolaescu: „E Felix, bă. E Felix al nostru! Felix, bă Felix, bă!” El nici măcar nu a ridicat privirea din carte. Nici măcar nu a dat un semn că m-ar fi auzit. Cu toate astea, eu m-am liniștit. Mi-a venit inima la loc. Înțeleptul primar de Caransebeș stătea la margine de drum și filosofa, precum Confucius despre care vorbeam. Repet, privit din profil, ai fi zis că era Confucius.

Despre ce filosofa? Despre o pupilă, despre un pupil. Despre șah și piesele de șah. Că pe astea le mută nu știu cine. Confucius nu le avea cu șahul, de aia Felix ar fi fost bun să fi trăit pe vremea lui. I-ar fi dat lecții. Pe fond Felix avea perfectă dreptate. Fiecare dintre noi avem la un moment dat o pupilă sau un pupil. Și Mocioalcă, și Vela au avut și poate încă mai au așa ceva. Asta este în esență ideea gândirii filosofice a lu’ Confucius de Rusca Teregova.

Doar că, dacă Marcel Vela n-ar fi avut un pupil (ci o pupilă) la vremea respectivă, Felix al nostru nu mai ajungea în veci primar. Ar fi bătut și astăzi mingea în curtea școlii și i-ar fi făcut campanie lu’ Marcelino și lu’ Mitru Rujan, lipindu-le afișele și distribuindu-le fluturașii electorali în oraș. Așa și cu Mocio, pe care îl pomenește chiar și când nu mai e în partid.

Chestia cu pupila ți se potrivește și ție. Că dacă nu erai tu, Stana nu ar fi ajuns niciodată să conducă Casa de Cultură, iar la Zilele Cetății și ale orașului, n-am fi văzut crac de manelist și nici manele cântate în centru, lângă fântâna lu’ Oprea. Asta, dacă tot e să vorbim despre pupili și pupile, Felix, bată-te norocul să te bată de Confucius ce ai ajuns tălică!

Că nu e el nici primul și nici ultimul doctor din România care face treaba asta, este altceva. Dar să te cobori până într-acolo încât să te mulțumești cu zece ouă de casă sau o găină bătrână crescută în bătătură, e de neacceptat. E strigător la cer. Până și portarul s-ar simți jignit dacă un vizitator i-ar da așa ceva să-l lase să meargă la un pacient internat în spital. O să râdă și curcile când vor auzi una ca asta. Pentru asta, Colegiul Medicilor ar fi trebuit să se întrunească în regim de urgență și să-ți interzică să mai practici meseria de medic, iar judecătorii să-ți dea pedeapsa maximă, cu executare, plus un bonus de doi ani de prestat muncă în folosul comunității. Să te înveți minte.

Bă, nea Nelu, dacă tot o faci, fă-o dom’le ca la carte, nu-ți bate joc de șpagă. Că nici cel mai mare fomist n-ar face ce ai făcut tălică.  Fir-ar mama ei a dracu de viață chinuită ce-o mai ai și dumneata. Cum să te vinzi, bă, pe 50 de lei, cât le luai amărâților pe o rețetă medicală? Că, vorba aia, ai fost și matale ditamai ministru al Sănătății în cea mai grea perioadă de la ciuma bubonică încoace. Sau să te bucuri de o sticlă cu must ori cu țuică de sfeclă? Fă-mă să înțeleg că eu nu reușesc. Nici dacă ți-ar fi curs balele și ochii ți s-ar fi făcut ca ai lu’ Tom din filmele alea de desene animate cu Jerry, n-ar fi trebuit să faci una ca asta.

Am stat și m-am tot gândit de ce te-ai vândut așa de ieftin. Și știi la ce concluzie am ajuns? Că asta ți-e valoarea, nea Nelule. Din păcate.

Nu și la Federația Română de Canotaj unde căcățoiul e unul cât casa de a ajuns să pută rău de tot. Acolo, fetele și băieții de aur și argint ale mămucii Lipă au fost răsplătite și răsplătiți  pentru performanțele de la olimpiada pariziană din vară. Procedură clasică: propunere, aprobare șefuț, șef, marele șef, întocmit și semnat ordinele de plată, în valoare de peste 8,7 milioane de euro, apoi s-au alimentat cardurile sportivilor. Când s-a tras linie, ăia deștepți, care au împărțit banii, au constat că a pentru cele două medalii de aur, trei de argint și un loc trei pe națiuni, s-au dat 3,1 milioane de euro, dar au rămas neconsumați 5,6 milioane de euro.

„Bă, ce facem cu cu restul ăsta de bani?” a întrebat unul speriat. „Are dreptate, a completat altul. Ce facem cu ei că sunt bani de bani. Eu propun să-i dăm înapoi” Un altul, mai deștept decât ăștia doi la un loc, s-a uitat la ei și a pufnit în râs: „Bă, nu fiți tâmpiți. Dacă noi dăm banii înapoi, o să creadă ăia mari că suntem niște proști care nici măcar tabla înmulțirii sau adunarea nu știm și o să râdă de noi cât o fi federația de canotaj pe lumea asta.” Ăia doi s-au uitat unii la alții, treziți parcă din somn, pardon, din prostie. „Bă, să știi că ai dreptate”. „În cazul ăsta îi împărțim între noi, cei din federație.” Din nou stupoare. Cum să-i împarți altora care, poate că nici măcar nu s-or fi uitat la televizor când au concurat canotorii? „Lasă, bă, că n-au de unde să știe ăia dacă te-ai uitat  sau nu la televizor.” „Bă, deștept ești, la asta nu ne-am gândit.”, au exclamat novicii în arta manipulării banului public.

Și s-a trecut la treabă. Mai precis, la întocmirea listei  cu cei care au avut merite deosebite în intonarea imnului de stat și înălțarea Tricolorului pe cel mai înalt catarg: antrenori principali și selecționer (nu se știe exact câți euroi au luat ăștia), antrenorul secund, care de fapt e doar inspector de specialitate la Federație, a fost premiat cu 238.000 de euro, cu 100 de mii de euro în plus față de David Popovici, campion olimpic la înot.  Secretarul general și contabila federației au fost mai modești, mulțumindu-se cu doar  162.400 de euro. Pe listă au fost trecuți directori, secretara-dactilografă, medici, asistente medicale, nutriționiștii, psihologii, metodiști, psihologi,  instalatori, nenea care tunde iarba la baza de antrenament,  electricianul, IT-istul, mecanici, bucătari, veselari. Mă rog, toți care aveau un loc de muncă la federație. Și ca să pară o chestie perfect legală și justificată la un eventual control al Curții de Conturi, pentru ei s-a propus și votat o rubrică aparte: „Pentru participare activă și contribuția la menținerea echipamentului sportiv în condiții optime”.

Îți stă mintea-n loc, nu alta! După două, trei olimpiade ca asta, ajungi milionar fără să te miști din biroul federației. Doar uitându-te la TV, spărgând semințe și ronțăind covrigei.