Căci, atunci când ai șase miniștri la Educație într-un singur an – 2012 – despre ce reforma lu’ dracu vorbim? În teritoriu, lucrurile stau la fel. „E de la noi din partid? Sau a fost cu noi în campania electorală?” Dacă răspunsul este negativ, nimeni nu mai stă la discuții, chit că fostul director, inspector sau cum s-o numi el, e un profesionist, apreciat și a făcut ceva pentru comunitate.  „Afară cu el, punem unul de-al nostru. Cum, ne dă în judecată? Alt rău să nu fie”.

Cam așa au stat lucrurile în cazul lui Adrian Doxan, fost inspector școlar general. În 2017, într-o seară de august, pe vremea ministrului PSD, Liviu Pop, Doxan a fost revocat din funcție din considerente pur subiective, deși funcția o ocupase prin concurs. „Afară, de azi inspectoratul e al nostru”, i-ar fi zis un activist șmecher. Doxan s-a întors la catedră, dar de lăsat nu s-a lăsat și a început să se judece cu ministerul. Timp de aproape cinci ani, a luat-o de jos, de la Judecătorie și Tribunal, a continuat la Curtea de Apel, iar mai apoi, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Timp pierdut, nervi cât cuprinde și bani cheltuiți cu avocații. N-a cerut nimic din ceea ce nu i se cuvenea, iar până la urmă instanța supremă a hotărât ca să primească despăgubiri de 160.000 de euro, echivalentul în lei.

Deși sentința ÎCCJ este definitivă, cei din ministerul Educației nu s-au grăbit să o pună în aplicare. Că n-or fi proști. Spre admirația mea, Doxan nu s-a lăsat și le-a dat peste bot celor ce se cred nemuritori, cerând  instituirea sechestrului pe mașinile ministerului. Adică, „dacă voi v-ați bătut joc de mine, eu de ce nu v-aș umili?” Că bine a zis, cine a zis: „cu ăștia nu te porți purta, decât cum se poartă ei cu tine, că au obrazul gros ca al lui Ghiță.” Știți voi care Ghiță.

Până la urmă ăia din minister și-au dat seama că nu-i de glumă și banii au început să-i vină. Nu toți, ci în tranșe. Dar ce mai contează, important că vin. Până acum i-a intrat în cont echivalentul a 80.000 de euro, reprezentând jumătate din suma totală. Îndemnul către Adrian Doxan este unul sincer: Ia-le bani, Doxan, ia-le bani până la ultimul leuț. Lasă-i în curul gol, să se învețe minte. Păcat că nu fac și alții ca tine, să se învețe minte ciocoii. Un singur regret în toată această poveste, acela că despăgubirea nu este plătită de ăla care l-a revocat din funcție pe Doxan. Că dacă s-ar plăti  pe persoană fizică, cu siguranță că mulți s-ar învăța minte, dar așa…

Serialul începe cu scena spovedaniei. Enoriașa îngenuncheată, cu patrafirul popii răsfrânt peste cosițele ei ca spicul grâului. Ca să înțeleagă ce anume a împins-o pe tânăra femeie să vină la biserică să-și mărturisească păcatele, preotul, mare golan, altfel nu îi pot spune, o ia cu binișorul: că ce mai face, dacă s-au copt roșiile în grădină, dacă mai are apă în fântână, că dacă i-o fătat vaca, dacă postește. Chestii de astea, ca să-și facă o impresie despre suferința ori dorințele femeii. Dovadă că, din una, în alta ajung și la sex. Deocamdată să vorbească. „Fă, tu mai faci sex cu bărbată-tu?”, întreabă popa direct. „Mai rar, părinte, mai rar!”

Atât a așteptat părintele. Și-a făcut cruce și a ridicat capul spre toți sfinții pictați pe cupola bisericii, murmurând un sincer „Doamne, iartă-mă.” Apoi i-a pus mâna pe creștet, să se convingă că nu visează. „Spune fata mea, spune, nu-ți fie rușine! Mie să-mi spui tot, că ăsta e rostul spovedaniei.  Și cum o faceți? Cu din alea porcoase ca în filmele XXX sau numai așa cum o lăsat cel de Sus?” De fier să fii, din cel mai bun oțel, și tot ai ofta un pic, cu gândul la cât de frumoasă poate fi viața, atunci când o trăiești la cote maxime.

Asta a fost în primul episod, în care părintele a tatonat terenul, iar dumneaei îl asculta extaziată, povestindu-i toate pozițiile de la 1 la 69 pe care le execută cu lejeritate, dacă ar avea cu cine. În episodul următor, asistăm la înfiriparea unei idile și continuarea discuției la telefon. El îi citea pasaje din Biblie despre păcatul de a ascunde adevărul dintr-o relație intimă, ea îi povestea ce făcea cu soțul seara, cum o punea să stea după ce stingeau lumina și amândoi erau ca doi guguștiuci. Azi așa, mâine așa, până când s-au pus de acord să se vadă, să se… Mă rog, ce face femeia cu bărbatul în astfel de situații. A fost greu începutul că după aceea, cei doi amorezi au ținut-o într-o plăcere din zori și până în seara, zi de zi, ceas de ceas.

Și tot așa până când, într-o dimineață, tânăra fomeie a apărut cu ochii umflați, cu vreo două coaste rupte, inclusiv aia de drac, întrebându-se candidă: „Nu înțeleg de ce m-a bătut al meu trei zile și trei nopți, că i-am recunoscut din prima că mi-o trag cu popa!” Aici îi dau dreptate, greșelile lumești nu se îndreaptă cu bătaia, ci prin spovedanie și rugăciuni pentru iertarea păcatelor. Și în loc de căpăceală, s-o fi trimis la popa nostru care, din acest punct de vedere, este înzestrat cu har extra divin!

Hai să-ți spun eu, Gogule, că n-o să ghicești în vecii-vecilor. Bariera de la intrare în parcarea în Consiliul Județean. Aia, bă, cu telecomanda din mâna portarului. Bine, de ceva timp nu a rămas decât telecomanda că Romică al nostru a desființat postul de portar. Cică erau prea mulți, iar acum nu mai e niciunul. Și chiar dacă postul nu ar fi fost desființat, telecomanda ar fi devenit o biată sculă inutilă și nefolositoare, întrucât un bezmetic de șofer a intrat cu mașina în suportul în care se odihnea bariera, pe care l-a făcut una cu pământul. Și asta ziua în amiaza mare, în timp ce consilierii județeni (unii, nu toți), părăseau obosiți și sictiriți parcarea CJ, după ședința de marți.

Când a auzit una ca asta, Romi s-a supărat rău de tot și pe loc s-a înfiripat ideea unei acțiuni deliberate, chiar a unui sabotaj mai cu seamă că era a treia sau a patra oară când se întâmpla una ca asta. Aproape că se activase planul roșu de intervenție. Mai, mai să dea ordin subordonaților să sune la Poliție ca aceasta să demareze o anchetă pentru a da de urma techergheului care și-a băgat adânc piciorul în pedala de accelerație a mașinii și, implicit, în cea mai de preț realizare din mandatul lui Romică. Să-l prindă, să-i dea amendă, să-i suspende permisul, să-i ia din puncte. Să facă ce-o ști Poliția cu el, să-l dea exemplu de „așa nu” la TV și în presa online. Noroc că la Poliție a sunat întruna ocupat vreo jumătate de oră, răstimp în care, unui slujbaș i-a venit ideea să se uite pe înregistrările de pe camera de supraveghere de la primărie. Și după ce s-a uitat atent, omului i-a stat inima în loc. S-a mai uitat o dată, de două ori peste înregistrări, s-a frecat la ochi, apoi ar fi exclamat: „Șefu’, nu mai sunăm la nicio Poliție, că ne facem de cacao. Unul de-al nostru a scos popicul din șuruburile înfipte în asfalt.”

Nu știu la ce s-o fi gândit în acele momente Romi al nostru. Unii zic că ar fi cerut ca ancheta să-și urmeze cursul firesc, însă același care descoperise autorele – un consilier județean (după alții o consilieră) – l-ar fi tras de mânecă pe șeful cel mare: „boss, vezi că e liberal, de-al nostru (liberală, după unii), nu-i de-a lui Popovici și Crina, ne facem de râs dacă…” Iar boss ar fi ușurat liniștit că n-a fost vorba de niciun sabotaj și, ca atare, pică și chestia aia cu băgatul picioarelor în cea mai mare realizare a sa.

Cât privește bariera, dă-o în… Doamne iartă-mă, facem alta, cu mult mai trainică și mai frumoasă!

Nu mai departe de ședința ordinară de ieri, când, a câta oară? Ioan Crina te-a dădăcit ca pe un școler căruia îi place cartea ca la măgar fuga. Dar, vorba aia, cu toată bunăvoința lui de a te face să pricepi cât de cât administrație, nu-ți poate băga în cap cu tolceru’. A înțeles toată lumea că ți-ai făcut damblaua și nu te-ai lăsat până n-ai dat-o jos pe managera de la Spitalul Județean de Urgență Reșița, acum asumă-ți fapta.

Așa ți-a explicat și Crina ieri: „Domnule președinte, așa cum v-am mai spus, este responsabilitatea dumneavoastră, pe toate planurile. Și civil, și penal, și al funcționarului public, așa cum scrie clar în codul administrativ și statutul funcționarului public. Este o responsabilitate pe care v-ați asumat-o. Eu v-am avertizat și în ședința trecută. Faptul că blocăm un spital, că-l ținem două, trei, patru, cinci zile fără manager, faptul că punem acolo pe cineva care a mai fost acolo și din acest motiv bănuiesc că lucrurile nu vor merge nici în continuare bine, poate chiar și mai rău, sunt lucruri pe care dumneavoastră vi le-ați asumat.”

Mai clar de atât, ce ai fi vrut, măi Romi? Să-ți fi spus ca la copiii mici care se joacă cu țâța în nisip că nu e bine ce faci? Ăia mai știu de frică ori de bătaie, pe când tu…

Concluzia lui Crina a fost clară: demitere a fost făcută pe lângă lege. „Am înțeles că secretarul general al județului n-a semnat și nici compartimentul juridic. Deci, sunt probleme pe care le veți asumați. V-am avertizat în ședința trecută ceea ce se poate întâmpla în cazul în care instanța îi va câștig de cauză și ne obligă să-i plătim salariile din urmă, eu voi cere ca funcționarul public, inclusiv dumneavoastră, să-i plătească salariile respective, nicidecum instituția”.

Ce zici, te bagi, puiucule? La banii pe care îi ai, ce sunt câteva salarii, fie ele și de manager?

A, era să uit, Crina a fost un domn, te-a avertizat finuț, dar ai văzut ce ți-o zis colega sa, Gabriela Stuparu. „Domnule președinte, de doi ani constat și iarăși constat că dumneavoastră nu conteniți să transformați ședințele Consiliului Județean într-un circ sau într-o piață. Nu vă puteți abțineți să n-aduceți în spațiul public, în această sală problemele private pe care le aveți cu unul sau cu altul. Cred că ar fi cazul să reveniți cu picioarele pe pământ și măcar de aici încolo să vă vedeți de atribuțiile pe care le aveți și nu în ultimul rând să mai puneți mâna pe regulament și codul administrativ ca să le mai citiți”.

Bă Romi, mie mi-ar crăpa obrazul de rușine dacă cineva mi-ar spune una ca asta. Mai ales când vine vorba de o femeie. Dar sunt convins că la tine nu funcționează. Data viitoare o iei de la început. Cu intrare gratuită, să nu fie chiar ca la circ!

Nici măcar nea Nelu Cotrocelu n-ar fi considerat oportun să-și pună în cap Europa ori pe ăia din Opoziție. A tăcut și și-a ros unghiile privind la școlile de vară din Harghita și Covasna la care defilau, cu steag cu tot, urmașii lui Attila de la Budapesta. Nu una, nu două, ci fără număr de-a lungul anilor. A înghițit în sec la intonarea imnului secuiesc (Iohannis nu a replicat nici măcar când la un meci de fotbal, „Deșteaptă-te române” al nostru a fost înlocuit cu imnul lor) și a închis ochii la refuzul unora de a-i servi pe români pe motiv că se încăpățânează să învețe ungurește. Dacă ar fi făcut-o, Coana Joițica de la Bruxelles ar fi sărit de cur în sus. Xenofobie, nerespectarea drepturilor omului și câte și mai câte, deși adevărul umbla mereu desculț și rupt în cur. Cine l-ar fi crezut pe Ilici ateul că dracu nu era atât de negru pe cât îl făceau alții, dar și ce interes ar fi avut Klaus al nostru să se pună rău cu neamurile lui din Germania?

Despre tanti Europa, ce să mai vorbim. Știa ce se întâmplă la școlile astea de vară, dar nu s-a băgat. A închis ochii și și-a văzut de drum. Și știți de ce? Pentru că nu avea interes să o facă. Abia săptămâna trecută când, discursul lui Viktor Orban despre „puritatea rasială”, a trezit-o din amorțeală, întrebându-se ca proasta satului: „Ce caută Orban în Transilvania?” Ce să caute, Coană Joițica? Nicidecum fragi, mure și afine, chit că e sezonul lor acum.

De la Tușnad, Orban i-a dat peste nas Occidentului, lăsându-i cu gura căscată pe toți acei lideri care s-au făcut că nu văd și nu aud la ce se întâmplă de peste 30 de ani în Ținutul Secuiesc.  I-a pus la colț, pe coji de nucă și boabe de porumb. Le-a luat piuitul cu retorica pro Putin și i-a executat fără milă.

La Băile Tușnad, Viktor Orban a pozat în marele han din Câmpia Panonică. Nu atât prin curajul dovedit de-a lungul anilor, cât mai ales prin iresponsabilitatea celor i-au dat nas până acum!

Uită-te la uica Stolojan. La „Dragă Stolo” cum îl alintă Băselu. Omul ăsta nu fumează, nu bea, poate  un pahar cu vin la Crăciun și Paști, nu… Dimineața un ceai din flori de câmp culese de mânuța lui, o felie de pâine prăjită și unsă cu nu știu ce, iar seara, în fiecare seară, un iaurt! La prânz mănâncă pe unde apucă, ba la cantina-restaurant a parlamentului, ba pe la o recepție la nu știu ce ambasadă și, în general, unde totul e moca! Nu spune ce fel de iaurt, dar bănuiesc că e un iaurt ieftin ca braga. Bine, pe la sărbători mai bagă câte unul mai scump, dar în general cumpără iaurt la 1 leu sau 0,75 lei paharul și cât mai natural și sănătos, cu grăsime de 1,5%. Uită-te la el cât e de străveziu (Stolo, nu iaurtul) să-ți dai seama că omul ăsta chiar e cumpătat. Că doar așa se face avere, adunând fiecare bănuț pe care îl primești rest de la vânzătoarea de la buticul din colț. Aplecându-te după fiecare monedă de 5 și de 10 bani. Tăind coada pisicii…

Auzi, bă, Gogule, și asta nu e tot. Dragul nostru Stolo îi învață și pe alții să fie cumpătați, economi, să nu risipească nici o firimitură de pâine. Ascultă și tu ce spune: „Sunt foarte ordonat și foarte atent la risipă. Îmi face rău risipa. Obiceiul în sediul PNL era că nu interesa pe nimeni lumina aprinsă sau că apa curge. Când eram premier, am micșorat numărul cănilor de cafea, fiindcă eu sunt o persoană strictă, nu plecau până când nu se consuma toată cafeaua. Te stresează când vezi că alții n-au respect față de timp”. Ce zici? Că între noi fie vorba, în PNL chiar se bea cafea, să nu mai vorbesc de Tutti Frutti!

Dacă Stolo al nostru nu ar fi avut stilul ăsta de viață cumpătat, gen, strâns cureaua, crezi că ar fi ajuns să facă parte din „upper-level” al clasei de mijloc? Aiurea! Nu știi ce înseamnă „upper-level”? Îți spun eu. Dacă o ține tot așa, în doi-trei ani intră în categoria milionarilor. Adică, ultimul pas spre nemurirea sufletului.

Gata, m-am hotărât, trec și eu seara pe iaurt. Natural, cu 1,5% grăsime, și ieftin, Gogule, cel mai ieftin pe care îl găsesc la prăvălie că, cine știe de unde îți sare „upper-level” în cale!

Dau  ceașca de-o parte și-l întreb, prefăcându-mă indignat : „Pe bune? Așa o zis, Andrei, nu-i caterincă?” Amicul, revoltat: „Nu, domnule, nu-i nicio caterincă, ce dracu Doar știi că sunt om serios. Și o mai zis ceva: «USR este singurul partid liberal de pe scena politică din România»”. Mai-mai să plângă de supărare. „Cum, bă, băiețașul ăla s-o găsit să vorbească așa de PNL? Cum adică? PNL nu e partid liberal? Bă, prietene, și-o bătut joc de voi cu vorba asta”. S-a uitat lung la mine: „Da, bă, așa o zis ăla care nu a fost în stare de nimic în alegeri. Ăla care s-a născut talent și moare speranță” Torn gaz pe foc: „Da, bă, chiar așa. Să vorbească în halul ăsta despre PNL-ul lui nea Ciucă? Blasfemie, nu alta!”

Bravo, bă, Andrei! Îmi place cum îi faci pe liberalii ăștia. Se vede că statul la umbră ți-a prins bine. Tânăr, tânăr, dar combați ca unul bătrân. Nu știu ce faci, cine te învață să vorbești așa, dar e bine pentru unul ca tine lipsit de experiență, de funcții politice și care dă din coate să ajungă la cutia cu rahat sau borcanul cu miere, bunătățile din spaisul bunicii ajunsă în parlament! Bine faci că le dai peste nas ăstora care v-au scos de la guvernare. Să se învețe minte și ăla, și ălălalt, că prea li s-a urcat la cap de când sunt la guvernare.  Ai drepate Andrei: voi sunteți adevărații liberali, cei mai drepți și mai cinstiți din tot neamul Brătienilor, Tăricenilor, Orbanilor și Ciucanilor. Voi și numai voi. Voi și pomul copt. Doar că n-ați avut noroc. Dar lasă, până ieși la pensie, intrați și voi în vreun consiliu local. Nu dispera!

Auzi, Andrei, vorbele astea le scoți de la tine din cap sau le iei cu copy-paste din postările lui Drulă?

Vreau să-ți spun că ți-am urmărit atent și cu interes fiecare cuvânt pe care te chinuiai să-l scoți articulat din guriță. Dacă în 2004 ai fost de plâns, la propriu (atunci când Băsescu ți-a pătat costumul ăla nou-nouț, culoarea gălbenușului de rață, cu lacrimile lui de aligator ce era), de data asta ai fost de tot râsul. Ca la gala umorului românesc. Și vreau să cred că de vină n-ai fost tălică, ci clima din platoul ăla, că altă explicație nu există. Sau că, la anii pe care îi ai, vorbește gura fără matale. Și mai cred, don Theo că în urma cu câțiva ani ai fi spus la fel despre Ludovic Orban ori de Cîțu. Punem pariu că la anul pe vremea asta la fel o să spui și despre Motreanu, Vela, Boc sau care o mai fi interesați de a ajunge la Cotroceni? Pariu pe un suc și o cafea, că am auzit că ai pensie mică, doar 5.000 de lei, și n-aș vrea să te pun în situația de a nu plăti facturile la întreținere.

Măi, dragă Stolo, vouă nu v-a fost îndeajuns, bă, că ați dat țării un dulap, adică un mutălău, mutălău, de veniți acum să ne propuneți un credenț?  Dulap de haine ori credenț de bucătărie, tot dracul ăla e, ascultă la mine ce-ți spun. Ce gheșeft e ăsta, bă, că nu înțeleg? E adevărat, nea Nicu Ciucă nu are șase case precum Iohannis, dar poate deveni primul plagiator al țării. Păi cu titluri de astea (ne)academice vreți să intrați în istorie?

Mă faci să râd, măi, dragă Stolo. Eu înțeleg că de la o vreme nici pampersul nu e comod dacă nu e schimbat la timp, sau că e vară, zăpușeală mare. Și mai înțeleg că la ștrand sau la mare nu te prea duci din motive de rușine,  dar ca să nu te plictisești și să nu mai vorbești atâtea proștii, ia-ți, bă, găletușa, lopățica și du-te la groapa cu nisip, să construiești castele. Sună-l pe Băselu să-l întrebi dacă a ajuns la vorbitor la Udrea ori apucă-te de scris memoriile. Fă orice, chiar și un guvern, din umbră, cu nea Meleșcanu, cu nea Nicu Văcăroiu, cu cine vrei tu, dar nu ne mai… aia la  cap cu bazaconiile tale. Lasă-ne în sărăcia noastră și cântă la altă masă.

Auzi la el, bă, frate, Ciucă președinte! Președinte la Cotroceni unde, din cinci în cinci ani, se schimbă mobila. Dragă Stolo, dacă tăceai, Robocop-Megapower rămâneai!

Oamenii nu aveau telefoane, nici măcar de alea fixe, televizoare ici, colo, ziarele se citeau pe apucate, nu auziseră de socializare și cu ce se mânca ea, deși seară de seară se adunau în drum, la bancă, și povesteau până noaptea târziu. Știau ce-i așteaptă a doua zi după cum li se zbătea ochiul stâng sau drept, îi mânca în palmă sau vedeau porcul cu paiul în gură. Vecinii se ajutau între ei, fără să aștepte să-i cheme cineva sau să ceară ceva la schimb, frații erau frați, împărțeau bucata de pâine sau de mălai, nu se certau și nici nu se băteau pentru nu știu ce averi.

Copiii  jucau leapșa, lapte gros, de v-ați ascunselea, și alergau, desculți, cât era ziulica de mare după o minge de cârpe sau de cauciuc. Care mese la ore fixe? Ce ciocolată? Ce vitamine? Sau Tedi, la cutie de carton și alte sucuri sorbite cu paiul? Să fim serioși. Un căpăcel de sirop de vișine, mure ori căpșuni într-un pahar cu sifon era tot ce-și putea dori un copil. Portocale, banane, kiwi și mai știu eu ce bunătăți exotice? Toate astea au apărut mult mai târziu. Biscuiții, bomboanele cu lapte și caramelele erau în top, și alea la sărbători sau când furai câte un ou-două din cuibar și te duceai cu ele la cooperativa din sat. La ce ți-ar fi trebuit adidașii din filme, cât timp aveai teniși și bascheți chinezești ori de Drăgășani?

Astăzi, viața la țară, e altfel față de cea din vremurile de demult. Diferită de cea descrisă de Duiliu Zamfirescu ori de cea trăită de mine. Cu internet, laptop-uri, telefoane mobile deștepte, GPS. Ulițele sunt tot mai pustii de la o zi la alta, copiii au crescut și rătăcesc prin lume, iar bătrânii… Bătrânii se odihnesc acolo unde amintirile sunt de prisos. Satul de astăzi, acolo unde mai există sat, e plin de ifose, de apucături aduse de la oraș acolo unde nimeni nu cultivă în fața blocului ceapă, cartofi, morcovi ori păstârnac și nici nu crește porci, oi, bibilici și găini. Toate astea au dispărut. Doar guguștiucii au rămas. Mulți guguștiuci!

Tradiția nu doar că s-a respectat cu sfințenie, în special în județul Vaslui, ci s-a transmis din generație în generație până în zilele noastre. Vaslui a rămas județul credincios memoriei domnitorului care a purtat peste 40 de bătălii, care mai de care  mai grele și mai apăsătoare, de unde și zicala cu care urmașii răzeșilor se mândresc nevoie mare: „mâncarea e fudulie, băutura îi temelie.” Respectul față de țuica de pufoaică, acest produs tradițional recunoscut la nivel internațional, este atât de mare, încât unii localnici erau cât pe aci să dea în altele când au auzit că cu tichetele sociale, de 250 de lei, acordate de guvern, nu pot cumpăra alcool. „Păi dacă alcool nu e, nimic nu e”, au strigat dumnealor în cor, siderați când au aflat una ca asta. „Să se șteargă cu ele la cur ăia care au hotărât așa ceva”, au fost de părere și megieșele, tovarășe de pahara cu aceștia, nemulțumite și ele la rândul lor de o astfel de tâmpenie!

Ca urmare, s-au strâns cu mic cu mare la cârciuma din sat, exact ca în urmă cu 400 sute și ceva de ani, și au semnat o petiție pe care au trimis-o prefectului, cu rugămintea ca acesta să o expedieze mai departe lu nea Nicu Ciucă: „Noi, urmașii urmașilor lu Ștefan cel Mare și Sfânt, protestăm împotriva acestei discriminări de a nu putea cumpăra rachiu de prune, lichior de căpșunică  sau zmeurică pe cupoanele cu care ne-ați învrednicit. Vom lua exemplu unul de la altul și vom vinde acele cupoane, cu PIN cu tot, să vă fie de învățătură de minte pentru altădată”! Pam, pam!

Dacă cu creșterile la carburant, pensii și alocațiile pentru copii a mai scăldat-o într-un fel sau altul, ducându-i cu zăhărelul pe cei ce cred în alianța PSD-PNL, de data asta  nu știu pe unde o să scoată cămașa nea premierul cu tichetele astea sociale că, vorba urmașilor de unchi, veri și cumetrii ai marelui domnitor  „noi suntem săraci că n-avem țuică, rom și votcă, nicidecum mâncare.”

Și de data asta, norocul tău cu Aquacaraș, că altfel umblai toată vara cu limba scoasă după un investitor să preia bacul. Trebuie să recunoști că Filipescu și Aquacaraș te-au scos din nou… să nu spun de unde. Frumos din partea lor că nu te-au lăsat să te îneci ca țiganul la mal. Așa cum te-au scos și din iarnă cu deszăpezirile. Dacă nu era don Filipo cu utilajele lui o sfecleai rău de tot. Ai fi închis drumuri și ai fi așteptat să se topească zăpada. Clar că ai fi băgat-o pe mânecă.  Așa și acu’ când, în cel mai bun caz, ți-ai fi făcut pe furiș fotografii cu cataramanul. Pe înserate, să nu te vadă nimeni.

 Ai bulan, ce mai! Nu te mai poți plânge că nu-ți dă nen-tu Ciucă bani de la Guvern. Sunt alții care știu să se descurce și în locul tău și care îți sar în ajutor atunci când ai nevoie de ei. Când ai ceva de rezolvat, sună la Aquacaraș și Filipescu găsește soluția. E oltean deștept și descurcăreț. Te rezolvă cât ai zice pește, de parcă el ar fi președinte la CJ. Apelează cu încredere la el că, îți garantez, a uitat cum te chinuiai în urmă cu aproape doi ani să-l schimbi din director de la Aquacaraș.

Ce greșeală erai să faci, puiucule, că dacă îl schimbai, cui i-ai mai fi zis tu astăzi: „săru’ mâna, coane, că fără tine aș fi fiul ploii”