Uite, nu mai departe de ieri, în ședința Consiliului județean. După ce ai făcut harcea-parcea turismul din Clisura Dunării, cu bacul de la Moldova Veche, te-ai pus să asociezi Consiliul Județean  la constituirea unui SRL care să se ocupe de așa ceva. Dacă te asociai ca persoana fizică de pe Muntele Mic care ești, treacă, meargă. Crede-mă, nimeni n-ar fi avut grija ta. Ești major, ești vaccinat, faci ce vrei. Dar așa… Ai văzut ce ți-o zis-o Ioan Crina, consilierul ăla din opoziție care te bagă în buzunar când vine vorba de administrație? Să pui mâna pe carte să citești. Să lași, Doamne iartă-mă, „Pupăza din tei” și „Punguța cu doi bani” și să citești, bă, Romi, Codul Administrativ. Că acolo scrie negru pe alb: UAT-urile au un scop nelucrativ. Când un UAT face o firmă cu scop lucrativ, altceva decât serviciile publice, perturbă piața! Crina te-o întrebat ce articol din Codul Administrativ îți permite să înființezi un SRL și nu ai știut să-i răspunzi. Ai lălăit-o, dar de răspuns tot nu i-ai răspuns.  

Unde mai pui că Crina ți-o dat mură în gură articolele, paragrafele și literele din Codul Administrativ pe care să le citești. Nu trebuie să fii inteligentul lumii ca să pricepi ceva, dar după cum te uitai lung la el, cu ochii mari și blânzi, mi-e greu să cred că ai înțeles. Bine, nu înțelegi, nu înțelegi, că vorba aia, administrația asta e la fel de grea precum matematica, dar măcar de ascultat puteai să asculți. Solicitai un time out, îl duceai pe Crina la tine în birou și îi rugai să-ți explice încă o dată. Și, după cum îl știu eu, Crina ți-ar fi explicat frumos, fără să ceară nimic în schimb. Nici măcar o cafeluță sau un pahar cu apă rece.  Articolele 89 și 92 spun clar: UAT-urile se pot asocia în asociații de dezvoltare intercomunitare! UAT-urile se pot asocia în ADI, nu în societăți comerciale!

Concluzia e că tu în loc să-i mulțumești lui Dumnezeu că ți-a dat oameni așa de buni și de înțelegători cu tine, faci numai ce vrei tu. Fă, puiucule, fă, că o să-ți dai tu cu capul de pragul de sus, dar mi-e teamă că va fi prea târziu!

Don Luca, fără mișto, chiar ai făcut o afacere grozavă cu transferul ăsta. Nici că se putea ceva mai bun. Știm cu toții că familia Magdei e o bună (dacă nu cumva cea mai bună) plătitoare de taxe și impozite din urbea în care polonezii tot promit să aducă bunăstarea pe Bistra în jos, și o sursă inepuizabilă de protocoale în momente fericite din viața comunității politice din care se nimerește să facă parte. Apoi, Magda este un talent, o promisiune (chiar una neperisabilă), veșnică speranță a eșicherului politic local, dar nu numai. Are albume foto cu toți politicienii vremii, încă de pe vremea în care evolua în echipa de pitici a PNL. De la Valeria Schelean-Șomfelean și Marcel Vela, până la Raluca Turcan, responsabila cu gafele în PNL. Nu mai vorbesc de pozele, de grup, adunate de la congresele și întâlnirile la care a participat.  Apoi a  făcut de toate în administrație, sigur, pe munca ei, nu pe barba altora, de la simplu membru de partid și viceprimar, până la consilier de vice premier și asta nu datorită lui Marcel Vela așa cum vorbesc unii și alții. Ce fel de consilier a fost? Dar mai contează amănuntul ăsta? Pe bune! Important că a fost acolo unde nimeni de pe Valea Bistrei nu a ajuns vreodată.

Și mai presus de orice, domnișoara Magda a fost și rămâne un candidat de nădejde în politică. Unde a fost vorba de ceva de ros, hop și ea. La primărie (chiar în două rânduri), la parlament, la organizația de femei. Ce mai, experiență cu carul în campanii electorale, cele mai multe dintre ele ratate de dragul amorului. Și, sigur, nu se va opri aici. Aducerea ei în PSD nu e deloc întâmplătoare, dincolo de ceea ce aminteam mai sus că familia ei este cea mai conștiincioasă plătitoare de taxe și impozite din Oțelu Roșu. Cu siguranță că Don Luca și-a amintit frântura din discursul impecabil al Magdei din campania electorală din 2020 pentru primărie: „A venit timpul pentru o nouă viziune, o comunitate mai puternică pentru un oraș care să nu mai stea în umbra trecutului modest!”, motiv pentru care își pune toate speranțele în viitorul luminos al acestei veșnice speranțe a politicii cărășene.

Amu, Romi dragă, nici nu mai contează pentru ce o dai afară pe manageră. Că a venit prea devreme sau a plecat prea târziu de la spital, că e tare în clonț, ca o sârboaică adevărată, nu mai are importanță. Tu ești prea barosan, iar noi prea neînsemnați să ne dai raportul, însă vreau să-ți mărturisesc că mi-a plăcut momentul de tristă sinceritate al președintelui Consiliului de Administrație, Paul Purea, vizavi de Alina Stancovici: „Nici nu știu cât este de vinovată. Are un dialog foarte frumos și comunică foarte bine cu oamenii, doar că noi ne aflăm pe nisipuri mișcătoare.” Chestia asta îmi amintește de sula în coaste a lu’ tata Iliescu, dar și de celebra replică a Pamelei din serialul Dallas: „Bobby te iubesc, dar nu mai pot sta cu tine!”

Dragi preteni  compatrioți de la Consiliul Județean. Oameni învățați și cu multă carte. Dragă Romi! Nu vreau să mă întind cu vorba scrisă. Ca să nu mai spuneți că sunt vândut intereselor de grup și nu sunt cu voi ăștia, curați ca lacrima, vă las să contemplați la vorbele doctorului Gheorghe Beg: „Demiteri în defavoarea bolnavilor mei! Nu o să vină nimeni mai bun! Nu cunoașteți activitatea spitalului! Nu aveți pe nimeni pregătit. Lumea politică a distrus spitalul. Spitalul trebuie depolitizat complet. Bolnavul nostru mănâncă execrabil de prost. Consiliul Județean nu ne-a ajutat deloc. Datoriile vor fi și mai mari.”

Doctorul știe ce spune, în schimb, voi, politicieni de 50 de bani, nu veți fi în stare niciodată să înțelegeți așa ceva!

Presa, că de aia e presă, a consemnat ambele momente, aplaudând curajul unora de a se lua în clonț cu Dunca. În loc de mulțumiri, organul de presă a fost luat în șuturi de unii, dar mai ales de unele liberale, pe motiv că ziariștii își bagă nasul unde nu le fierbe oala. „Munca și eforturile unui om bine intenționat, dar nu întotdeauna bine înțeles, nu merită să sufere nici din acțiunile inamicilor ce-l sabotează din toate unghiurile (din presă inclusiv), și nici din inacțiunile prietenilor sau aliaților, așa cum eu, de pildă, mă aflu. Știrea că eu l-aș fi pus la punct pe Romeo Dunca , e cât se poate de falsă”, mărturisea primărița din Lăpușnicu Mare, responsabilă cu femeile liberale din Caraș-Severin.

Vai, doamnă dragă, ce le mai dați peste nas unora și le spuneți direct, cu tupeu, și asta cu Romeo și eforturile sale bine intenționate, și cealaltă cu presa care îl sabotează, zic eu, de la cel mai ascuțit unghi până la ăla de 90 de grade. Bine faci, doamna Mihaela. Îmi placi, ți-am mai spus-o și când ne-am întâlnit, în urmă cu o lună, la o ședință la CJ. Ai tupeu, ai determinare, ai talent oratoric. Dar, da-mi voie să te întreb, cu rugămintea de a nu te supăra și de a nu-i pune pe susținătorii matale să mă facă harcea-parcea pe Facebook: cu ce e de vină prăpădita asta de presă la care faci referire (pe care, între noi fie vorba, o căutai și o ridicai în slăvi pe când jucai în liga a IV-a a politicii cărășene), că ea nu a inventat nimic, ci doar a reprodus ce mărturisea mult iubitul și stimatul camarad Dunca: „A mă transforma în țintă la reproșurile doamnei Dragilă ori să ascult sfaturile lui Daniel Surdu sau, mai aiurea, să ajung chiar ținta dlui Ghiță Românu că nu răspund la telefon și am uitat că el m-a votat, e un pic exagerat.” Ce zici, am dreptate?

Dacă, da, spune-i chestia asta și camaradei Carina Pristavu care, cel mai probabil de la căldura acestor zile, s-a pomenit vorbind de una singură: „această tactică de dezinformare cu scop vădit de a discredita imaginea unor reprezentanți ai adminstrației publice, trebuie combătută, iar noi să nu fim «cititori» pasivi” Vai, doamnă, ce le mai ziceți, mi se face pielea de de găină, nu alta. Se vede că ții la partidul ăsta și e și normal din moment ce ți-a dat funcție mare la județ.

Cine te oprește Carina, dragă, să combați. Dă-i-nainte cu tupeu și calcă-i pe grumaz pe cei ce nu fac altceva decât să dezinformeze. Dar până atunci, te-aș întreba, și te rog să ne explici, de ce la examenul de evaluare națională Caraș-Severin s-a situat pe locul trei din coadă, iar la BAC sub media națională? Cred că astea sunt lucrurile ce ar trebui să-ți creeze insomnii, că de aia ești șefă la Inspectoratul Școlar Județean și nicidecum să-ți pierzi timpul pe Facebook cu postări de genul acesta.

Ioi, măi Romi, mi s-a făcut pielea de găină când am citit asta. Câtă forță, câtă filosofie, ce dramatism și, mai ales, cât adevăr în spatele fiecărui cuvânt! A, și ce vibrații poetice! Nimic nu e întâmplător, fiecare cuvânt are un sens, o semnificație! Sincer, m-am simțit mândru, și încă mă mai simt, că sunt contemporan cu unul ca tine. După chestia asta, l-ai băgat pe nea Marcel în buzunar. L-ai redus la tăcere. Marcel Vela, prietenul și șeful matale de la partid. E adevărat, și el e talentat, le are cu vorbele astea ce merg la corason, care fac domnișoarele, doamnele și pensionarele liberale să ofteze după fiecare postare pe Facebook, la fel cum oftau româncele după Petre Roman, dar nu se compară cu tine. La tine e altceva. La tine e talent literar nativ, profunzime, ce mai, se vede de la o poștă poetul din tine.

Păcat că ai făcut o pauză atât de lungă. E drept, pauză de afaceri în care te-ai realizat, ai devenit milionar, politician, cel mai de seamă om al județului nostru, dar sunt convins că ai fi reușit și în poezie. Chiar dacă trecură atâția ani, eu zic că poți recupera timpul pierdut și te sfătuiesc să iei legătura cu Marian Apostol și Costel Stancu să te primească la Cenaclul „Semenicul.” Sunt băieți buni și, cu siguranță, vor fi încântați să le citești din creațiile tale. O dată pe săptămână, joia de la șase seara. Nu trebuie să plătești nimic că nu e ca la cluburile oamenilor de afaceri sau de nu știu ce altă natură. Nu, vii și tu cu o sticlă de suc, o pungă de chipsuri și, mai vezi ce aduci, că de acum ești poet, vorba aia!

Pentru că ar fi păcat, Romi dragă, versurile cu care ai captat atenția poeților veniți de peste mări și țări la Reșița să rămână fără ecou: „Tu, frumusețe pură, mai cauți vieții rost? // Nu vezi că-i mult mai bine să fii frumos și prost?” Cine știe, poate peste un an ne chemi la o lansare de carte. La cât zăcământ de talent ar putea zace în tine, orice e posibil!

Numai că, vine un moment ca ăsta, cu examene, cu rezultate afișate, și dintr-o dată totul se transformă ca într-o schiță de-a lu’ nenea Iancu. Ca aia cu mam’ mare, mamiţica şi tanti Miţa care, de teamă să nu mai rămâie încă un an repetent, mă rog, de râsul cartierului ori al familiei împrăștiate în toată lumea, îi promit micii odrasle, alias Goe, că o vor duce  la București, la bulivar. Sigur, în ziua de azi nu mai poți să-l stimulezi pe D-l Goe cu o plimbărică la București. Grecia, Turcia, Dubai și alte locații de acest gen par să fie destinațiile de top ale unui copil precoce.

Trecând peste toate aceste răutăți, să vedem cum a fost la evaluarea națională din acest an. Cu date exacte, care ne spun unde ne situăm față de vremurile contemporane D-lui Goe. Și s-o luăm cu începutul: 17.000 de elevi de clasa a VIII-a nici măcar nu s-au sinchisit să se dea jos din pat, pentru a se înscrie la examen. De ce? De unde să știu eu, din moment  ce nici ministrul Cîmpeanu habar nu are? Poate că mai nou școala dăunează grav sănătății, iar noi, ăștia care facem pe deștepții, dar nu suntem, nu ne-am prins.

Datele statistice, relevante în contextul analfabetismului funcțional despre care tot se vorbește, ne arată că 57% dintre elevi au probleme serioase cu scrierea corectă. În limba română, bineînțeles. Mulți scriu la fel cum vorbesc sau cum aud: „lați”, „săți”, „laic și șer”, „mați” etc. Ca pe feisbuc, acolo unde nu există punct, virgulă ori cratimă. Alți 15%  nu au știu cât face 10+10:10. Din cauza emoțiilor, bineînțeles. Să nu mai spun că domnișorul  absolvent din 2022 nu înțelege un enunț și se uită ca pisicul în calendar, cu toate datele în față, în timp ce doar (atenție, doar!) 6% au scris perfect românește. Restul, de 94%, Dumnezeu cu mila. Cu toate acestea domnul ministru, care trăiește în altă lume, se declară mulțumit, fiind încântat de faptul că procentajul de anul acesta este cel mai bun din ultimii zece ani.

Dincolo de datele statistice, aș fi curios să aflu câți absolvenți de clasa a VIII-a știu să și citească. Și mai interesant ar fi să le urmărim evoluția în timp: câți dintre ei ajung miniștri, lăutari, președinți de consilii județeni, maneliști, parlamentari.

Nu mai departe de povestea asta cu compensarea prețului la carburanți. Cu ăia 50 de bani pe litrul de benzină și motorină. Știu, nu e mult, bă, dar vorba lui nen-tu Iohannis, țucu-i mintea lui, aia creață, nu-i scoți din portofel să-i dai la pompă. Îți rămân în buzunar. Și dacă nu-i dai, atunci de ce se vaietă șoferii ca niște babe? Și nu-i dai, pentru că de asta au avut grijă și el, Klausică, dar și vărul Ciucă. După o noapte întreagă de nesomn și încă o jumătate de zi de perpeleală, cei doi s-au pus de acord că Cîțu, oricât ar fi el de bătut în cap, de la soare, are dreptate: nu poți plafona prețurile, că riști să bagi economia în colaps. Economia, ca economia, dă-o dracului, dar ce te faci cu corporațiile la care Florinel ține atât de mult? Că de aici pleacă tot răul: facturi, prețuri, șpagă.  Asta ne trebuie nouă acum când, de bine, de rău, ne-am obișinuit cu toate astea?

Pe bune, Gogule, nu-i înțeleg pe oamenii ăștia. Dacă l-ar fi înjurat pe Ciolacu care a vrut să plafoneze prețul-auzi și tu ce dracu’ i-a trecut prin cap-treacă, meargă, dar să-i faci de menune pe Iohannis și Ciucă pe Facebook, la TV, la birt și la coadă în benzinării e lipsă totală de respect pentru oamenii ăștia care se zbat ca nouă să ne meargă bine. Câte nopți nedormite, câte zile pline de zbucium, câte adunări și scăderi, înmulțiri și împărțiri până au ajuns la rezultatul ăsta corect, de 50 de bani pe cap de litru de benzină, motorină și ce mai vrei tu să fie.

Repet, 50 de bani nu e o sumă. E cât o fisă de dus la buda publică. Da, dar dacă nu ai avea fisa asta ce te-ai face? Ți-ai da jos nădragii și te-ai ușura pe malul Bârzavei ori te-ai băga în bălăriile de la Semenicul lui Gruia Stoica? Vezi, bă, Gogule, asta nu înțeleg românii, la ce sunt buni ăștia 50 de bani. În loc să le mulțumească lu’ Iohannis și Ciucă, ei îi hulesc. Răi oameni, domnule, răi!  

Pe dracu. Dacă ar fi așa cum spun unii, chiar am avea o problemă la nivel de guvernare. Și nu doar acolo. Ca să mă explic mai bine, de cât timp nu ați mai văzut un protest sindical serios? Nu cu mii, ci doar cu câteva sute de oameni ieșiți în stradă? Vă mai amintiți de ultima grevă la CFR? Măcar una japoneză, fără întreruperea activității? Sau aveți impresia că la CFR totul merge strună? Înainte vreme, sindicaliștii erau una, două în stradă. Pichetau prefecturile, guvernul, alte instituții ale statului. Blocau drumurile, podurile, chemau la ordine directorii, prefecții și miniștrii. Era la modă greva foamei, în piața publică, în fața ministerelor. Ați mai auzit de așa ceva în ultimii 10-15 ani? Ați mai văzut un lider de cartel sau bloc sindical să vină la televizor să-și arate nemulțumirea? Dacă nu, înseamnă că a crescut nivelul de trai și toată lumea e mulțumită. Și atunci, de ce spun unii că în România se trăiește prost, dacă nimic din toate astea nu se mai întâmplă? Doar să se afle în treabă?

Mai un exemplu. Odată cu venirea verii, pe român îl apucă pofta de viață. Dar ce poftă, domnule! Viața la țară e lapte și miere. Bunăoară, nu se termină bine o sărbătoare, Rusaliile, de exemplu, că o alta stă să înceapă. La o săptămână și un pic de la Duminica tuturor sfinților, vine sărbătoarea Sfinților Apostoli Pavel și Petru. Apoi, Sf. Ilie, Sf Maria și alți sfinți și sfinte din calendar. Tot la al doilea sat e rugă, lăutari, goști, petrecere, joc și voie bună. Primarii nu mai prididesc cu fala pe Facebook. De fapt, pentru mulți dintre ei petrecerile astea reprezintă singura realizare din mandatul de patru ani. La urma-urmei, ce-ți mai trebuie apă, canalizare, ulițe asfaltate, dacă la rugă îți cântă Irimică, Stana ori Nicu Novac?

Să nu mai vorbim de oraș unde, în bunul obicei românesc, a apărut și tradiționala rugă, justificată prin aceea că asta chiar s-a ținut și în urmă cu o sută de ani, pe vremea în care orașul era doar comună. Și unde rugă nu e, primarii au inventat Zilele Orașului. Cu lăutari, tarabe, păpuși gonflabile, mici, bere, grătare și bomboane pe băț. Ce mai, ca la bâlci. Colac peste pupăză, au apărut și festivalurile. Cu invitați care mai de care mai renumiți, lumini, lasere, dezmăț, cocaină, marijuana. Mă rog, fiecare după buzunarul lui.

Iar între două nedei, festivaluri și alte sindrofii de acest gen, fuga la Marea Egee, Marea Marmara, Mediterana, Adriatica, ocean. Că de aia e vară și liber la distracție! Cât despre muncă, are rost să vorbim cu atâtea tentații în jurul nostru? Să fim serioși!

Sigur, David Popovici nu a apărut de nicăieri. Nu a căzut din cer și nici nu a venit Dumnezeu cu el de mână, să ne spună: „luați-l, e al vostru, mândriți-vă cu el pentru că va fi cel mai bun”. A, că abia astăzi îl descoperă unii, alții, e o chestie pur românească.  Atunci când ești pe val, toată lumea se agită ca sifonul pentru spriț. Toți, dar absolut toți, vor umbla la cutiuța în care își țin discursurile festive, își amintesc de Miorița, de Nadia, de balada lui Toma Alimoș și scot de la naftalină cărămizile cu care se bat în piept. Presa, și mai ales televiziunile care au strălucit prin absență de la Budapesta, va sta de vorbă cu vecinii lui David, cu foștii colegi de la grădi, cu bunica dinspre mamă, cu portarul de la bazin care vor povesti câte-n lună și-n stele.

Politicienii nu vor face nici ei excepție. De fapt, i-ați și văzut zilele acestea. Ciolacu, Ciucă, Iohannis. Toți, mândri de performanța lui David, de faptul că e român de-al lor. A. Era să uit de ungurul Eduard Novak, ministrul Sportului, care a postat nu știu unde un mesaj bilingv, umplându-se de rahat: „Fenomenal acest sportiv! Toate inimile României au bătut azi în pieptul lui şi i-au dat putere!” Când și-a dat seama că ungurimea o să-i sară în cap, a întors-o ca la Ploiești: „Acest sportiv este fenomenal! Toate gândurile noastre i-au dat putere azi”. Parcă sună altfel, nu-i așa? Dar cea mai mare bucurie a fost în tabăra patrioților hauriști, cu atât mai mare cu cât victoria a fost obținută la Budapesta. Așa, să moară ungurii de necaz!

Dacă diseară David Popovici va câștiga și proba de 100 metri liber, România ar trebui să iasă în stradă. Cu mic, cu mare, ca pe vremea tricolorilor conduși de Hagi, Gică Popescu ori Ilie Dumitrescu. Să ne amintească de vremurile Nadiei, Gabrielei Szabo ori Patzaichin. Să petreacă cât pentru o mie una de nopți căci, vrem, nu vrem, de mâine ne întoarcem la rahaturile noastre de zi cu zi, cele care ne arată cât de dezbinați suntem și cât de puțin ne respectăm adevăratele valori!

Între cei mai buni sfătuitori pe care i-a avut de-a lungul timpului, pesedistul Ion Crina s-a dovedit și cel mai insistent în a-i deschide mintea lui Dunca în materie de administrație, iar până la urmă, se pare, că a reușit.

„Mă bucur că ați ajuns la concluzia să luați un credit. Eu v-am spus de la început că vor fi lucruri pe care nu le vom rezolva dacă nu luăm un credit. Am văzut că și în expunerea de motive faceți referire și la creditul pentru spitalul modular. Eu v-aș ruga să mergeți cu ele un pic secvențial în sensul ca prima dată să cereți aprobare de la comisia de împrumuturi pentru creditul acesta aprobat astăzi și ulterior să veniți cu creditul celălalt. Dacă veniți cu amândouă odată riscăm să se aprobe creditul pentru spital, pe care nu o să-l votez niciodată și, dacă într-adevăr vreți binele județului renunțați la el, pentru că vedeți și dumneavoastră ce soartă au aceste spitale modulare în toată țara. Sfatul meu e să mergem strict pe partea asta de drumuri căci, vedeți avem și proiecte pe Compania Națională de Investiții și pe Programul Anghel Saligny, luăm și împrumuturi și bani tot nu ne ajung să rezolvăm problema. Credeți-mă, avem drumuri ca astea de care vorbim astăzi de suntem de râsul curcilor și ca județ și ca și consiliu județean.

În rest vă felicit încă o dată că ați ajuns la concluzia asta și contați pe sprijinul nostru al tuturor pentru că nu vă sprijinim pe dumneavoastră, ci acest județ”, i-a transmis Crina președintelui în ședința ordinară a CJ de luni.

Cu mingea ridicată la fileu, spășit și emoționat, Romeo Dunca i-a mulțumit lui Crina pentru toate sfaturile bune ce i le-a dat până acum, ceea ce, să recunoaștem, nu prea îi stă în caracter.

Băieții au venit trași la patru ace, costum, cămașă albă, cravată. I-a întâmpinat Zelenski, care mi-a lăsat impresia că, grăbit fiind, îmbrăcase în fugă ce găsise aruncat pe canapeaua din buncărul din care își conduce țara și, din când în când, le bate obrazul unora și altora pentru că nu-l ajută destul cu avioane, proiectile și drone. Asta a fost la discuțiile oficiale. Ucrainenii în ținută de protocol, Macron și ceilalți trei, în tricouri, pantaloni de camuflaj.  În poză nu se vedea cu ce era încălțat actorul-președinte, dar cu siguranță nu cu pantofi cu șpiț, precum Emma Macron, acest petit Belmondo al zilelor noastre. Ca să nu mai vorbim de parfumul care i-a însoțit de-a lungul întregii vizite. Pe de-o parte cel cu iz de praf de pușcă, iar pe de altă parte inconfundabilul Chanel Allure pour home.

Bun, am înțeles. Asta a fost în buncăr. La fotografia de grup, după discuțiile oficiale, dar după aceea? Când s-au dus la Irpin să vadă cu ochii lor prăpădul făcut de rachete lui Putin. Hai, să nu fi mers în pantaloni scurți, să fi râs Joe Biden de ei, nici în „treling”, dar măcar ceva lejer să fi îmbrăcat. O cămașă, un chipiu militar ori un pantalon kaki. Da’ să te duci în costum și cravată printre dărămături și să confuzi un teatru de revistă cu unul de război, e de râsul curcilor. Haios ar fi fost să-și fi făcut selfie și să fi distribuit pozele pe Twiter și Instagram.

Dincolo de bârfe, surprinzător este faptul  că nu s-a găsit niciun consilier care să-i fi tras de mâneca de la costum când au plecat de la hotel, atenționându-i că se duceau pe linia frontului și nicidecum pe centura Kievului la agățat de ucrainence.