Te-am văzut cum stăteai între ei la prezidiu. Cine era ca tine! La costum și cravată! Miroseai parfum de ăla scump. Cred că ai avut niște emoții, mamă, mamă! E și normal, erai încadrat de două somități ale Banatului. Dar până la urmă te-ai descurcat. Și ar fi fost și mai bine dacă la final, când i-ai mulțumit pentru „Laudatio”, nu uitai numele de familie a lui Jurma. Dar așa, i-ai spus pe numele mic, de parcă vă cunoșteați de când lumea: „Îi mulțumesc… ăăă… domnului Gheorghe!” E bine și așa, puiucule, că până la urmă e și el om. Papa Jurma nu s-a supărat pentru atâta lucru. Dimpotrivă, îi era și lui dor să-i mai spună cineva Gheorghe. Bine că nu i-ai spus domnule Gigel, Gică, Georgică sau mai știu eu cum, că atunci chiar ar fi fost o problemă. Dar așa…

Puiucule, părerea mea e că următorul cetățean de onoare al județului ar trebui să fie Lili Gherle. Și nu doar că ar trebui, ci obligatoriu. În cel mai scurt timp cu putință. Că Lili Gherle a făcut pentru spitalul județean ce n-a fost în stare să facă nicio instituție din județul ăsta în ultimii 30 de ani. Că știi bine, puiucule, unde era Staționarul III în urmă cu trei ani. Dacă nu-ți mai amintești, îți spun eu: ținea prima pagină a ziarelor și a buletinelor de știri de la toate televiziunile, cu titluri de o șchioapă: „spitalul groazei” „locul în care oamenii mor cu zile.” Iar tu aveai de gând să-l demolezi, să dezinfectezi locul, să presari panseluțe, begonii, ochiul-boului și mai știu eu ce alte flori îți plac ție. Și poate ai fi făcut-o dacă nu ar fi apărut Lili Gherle de care mulți au râs: „ce vrea, bă, să ne arate și asta. Să stea…, Doamne iartă-mă la cratiță. Să-și vadă de chestiile muierești, să nu-și bage nasu’ în treburi de bărbați.” Niște frustrați, că altfel cum -i numesc?

Lili Gherle nu i-a luat în seamă pe cârcotași. Și bine a făcut. Și-a suflecat mânecile, a dat sfoară în țară în căutare de voluntari și sponsori și s-a pus pe treabă. Azi un salon, mâine altul și tot așa până când Staționarul III a ajuns de nerecunoscut. Cu bani din donații, cu muncă voluntară, demonstrând că atunci când vrei, orice se poate. Fără încrâncenare, fără ură, fără resentimente, dar cu multă trudă, sudoare și încăpățânare.  O lecție dată de o femeie celei mai importante instituții publice din Caraș-Severin. Probabil că se vor găsi destui deștepți să zică: „las-o, bă, și pe Lili asta, că prea i se caută în coarne.” Da, bă, Romi, i se caută că dacă nu ar fi fost Lili Gherle și sutele de voluntari și sponsori pe care i-a adus lângă ea, cu siguranță că și astăzi am fi vorbit despre Staționarul III la fel ca în urmă cu trei ani.

Pentru aceste simple considerații, care pot ține loc de „Laudatio”, Lili Gherle merită răsplătită cu titlul de Cetățean de Onoare al Județului Caraș-Severin.

Deocamdată, se vorbește mai mult sau mai puțin voalat, a la Freddy Simonis, președintele Camerei, și Georgel Simion, președintele AUR. Freddy susține că de la discuții serioase, interesante, generatoare de soluții mult așteptate de pulime, s-a ajuns la cuvinte grele, urât mirositoare și incompatibile cu rangul lor de puliticieni ce sunt. Să-mi fie iertată exprimarea, dar am socotit că ea este expresia vie a doi oameni iresponsabili. „A venit la mine (un rusofil, n.r.) și mi-o spus: «am s-o violez pe mă-ta!».”, a mărturisit Freddy. Zău, mă? Chiar așa a zis că o violează pe bătrâna ta mamă…? Cât e Bucureștiul ăla de mare, taman pe dumneaei? Bă, ce chestie urâtă. De cioban care toată viața lui a stat la târlă și o muls oile. Cum să zici, bă, una ca asta? Că nici în parlamentele alea din Asia nu se vorbește în halul ăsta. Și chiar dacă se întâmplă, bărbații își cară pumni, își dau șuturi în cur și între picioare, se trag de păr, însă sub nicio formă mamele, surorile, mătușele și bunicile mangârilor din parlament nu sunt băgate în ciorba lor de moluște. Eventual nevestele și amantele, care sunt mai tinere și mai nu știu cum, ca să mă înțelegeți ce vreau să zic.

Acum, Georgelu zice că scandalul ar fi pornit de la Freddy care și-ar fi ieșit din minți când l-ar fi auzit pe ăsta înjurând pe nu știu care de la putere:  „Băga-mi-aş … în mă-ta! Îţi sparg dinţii! Ascultă bine aici! Ţine minte!” Adică, de la niște rahaturi de contre de natură ideologică s-a trecut direct la filme interzise minorilor cu vârste sub 18 ani. „Băga-mi-aș aia în mă-ta”. „O violez pe mă-ta!” Bă, gerontofililor, ce sunteți, voi altă treabă nu aveți decât să vi-o dați prin guriță unul altuia? Faceți-o, bă, dacă atât vă duce capul, dar nu acum în post. Că e mare păcat. Așteptați să vină campania ca să vă… în toate găurile posibile. Ptiu, cum mă împinge Satana să vorbesc și eu ca emanații ăștia!

Cătălin, file de poveste DNA, a ținut cu tot dinadinsul să ne arate că instituțiile statului de drept sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire. Și că, zicala aia cu „a trecut prin ei ca prin brânză” îi vine ca o mănușă. Fin cunoscător al realităților românești, Cătă al nostru a ales să treacă granița la unguri cu buletinul unei rude cu care seamănă bine de tot. Și orb să fi fost ăla care i-o verificat buletinul și tot ar fi văzut diferența de vreo 10, 11 ani între omul din fotografie și cel din realitate. Nici măcar lui nu i-a venit să creadă când, după ce l-a verificat, polițistul de frontieră l-a salutat cu mâna la chipiu, urându-i drum bună și călătorie sprâncenată în Ungaria, țara vecină și prietenă. Ajuns la destinație, Cătă ar fi spus unui prieten ce-l aștepta: „am vrut să testez sistemul de la Petea. E varză, bro, e varză.”.

Ei, cam tot așa s-o exprimat și Kaizerul de la Viena: „Bă, românilor, cum vreți voi să intrați în Schengen dacă nu sunteți în stare să prindeți nici măcar infractorii voștri?” Apoi, zic unii, ne-ar fi bătut obrazul, direct și personal cu o priceasnă, că tot suntem în preajma sărbătorilor de iarnă: scoală: „ciocu’ mic și joc de glezne.”.

Mă las conving, comut pe canalul de Youtube de la Cancan, unde citesc promo la emisiunea ce stătea să înceapă: „Show demențial cu nevasta HOT a celebrului politician. Așa ceva nu s-a mai văzut în România!” și „Vă invit la mine în dormitor. O să faceți infarct.” Bă ești prost? Cum să facă, bă, una ca asta fomeia prezidentului nostru? Hai, o fost ce-o fost la Loft,, dar și în dormitor?

Mă las dus de reclamă, mă fac comod și aștept să înceapă interviul pe care mi-l imaginam cu intrarea din culise a Valentinei pe ritmurile imnului „We Are the Champions” la fel ca boxeuri care luptă pentru centura mondială. Cu mișcări lascive, bezele în stânga și-n dreapta, cu dezvăluiri șoc legate de intimitatea celor doi în dormitor. Wow, ce tare. „O să am ce scrie lună de acum înainte”, mă gândeam eu.

Dezamăgire totală. În loc de toate astea, Valentina a povestit cât de deștept și de drept e bărbatul ei și, mai ales, cât e de muncitor. E ca un taur. Nu o zis, unde e ca un taur, dar, în ton cu reclama de pe Youtube nu ne-a fost greu să ne imaginăm. Apoi a vorbit despre familia lui, că e una extraordinară, despre tata Ion, socrul dumneaei, ba chiar și despre Muntele Mic, spunând că nu înțelege de ce poporul nu-l apreciază pentru tot ce a făcut până acum pe banii lui. Citez din memorie: „A investit bani din buzunarul lui și el vrea să facă ceva frumos pe munte nu pentru el, pentru oameni. Nu înțeleg de ce îl blochează și îi pun piedici.”

Am ascultat, așteptând  dezvăluirile din dormitor, să aud ceva despre fanteziile prezidentului, despre locurile în care îi place să facă dragoste-baie, bucătărie, șpais etc. Nimic din toate acestea. Valentina venise  la Cancan nu să-și incite admiratorii cu poveștile ei hot, ci în calitate de agent electoral. Să vorbească despre dragostea față de „bărbatul meu”, acea dragoste ce nu are granițe și învinge orice obstacol.

Cât de dezamăgit or fi fost cei care citiseră promo de la emisiunea Cancan-ului. Nu tu dans din buric sau mai știu eu din ce, nu tu apropouri cu tentă erotică, nu tu sân scăpat din sutien, nu aia, nu ailaltă. Pierdere de timp. Dintre toți privitorii, Romi a fost cel mai fericit, recunoscând că: „Am avut emoții, dar în final m-am liniștit. Nici n-am crezut că sunt atât de apreciat!”

Bă, puiucule, după interviul ăsta, eu zic că ar fi frumos să bagi mâna în buzunar și să o scoți astăzi la un suc sau o prăji pe doamna lu’ tălică. Fără șampanie, că e postul Crăciunului. Nu știu câți bani o fi costat-o interviul, dar a meritat. Pe bune. Așa că, du-o la cofetărie și las-o să-și comande tot ce vrea dânsa. Nu fii zgârcit, măcar o dată în viață nu te uita la bani.

Așa a ajuns DNA-ul să-i arunce în cârcă faptul că ani la rând i-ar fi cerut unei firme de construcții un mic comision pentru încredințarea unor lucrări. Mic, mic, dar vioi, un răhățel de 5% pentru fiecare lucrare executată. Ce-i aia 5%? Nimic, dar pentru ăștia de la DNA și un capăt de ață primit moca, să nu mai vorbesc de o papiotă întreagă, echivalează cu un act de corupție. Și uite așa, în vara lui 2021, Șopotu Nou a rămas fără primar. Într-o dimineață, băieții l-au săltat pe Păun Baba, și l-au ascuns timp de două luni. Nu înainte de a-l face de menune în fața sătenilor, ale căror griji le-a purtat cu el și noaptea când se odihnea pe țambalul bulăului. La vremea respectivă, almăjenii, oameni cu frică de Dumnezeu, s-au crucit când au auzit că un pesedist vajnic ca el, a pățit una ca asta.

Doi ani, săracul nea Păun a stat mai mult prin sălile de judecată, ba la un moment dat, Tribunalul Timiș l-a condamnat la 6 ani (șase ani) de închisoare cu executare pentru luare de mită și la interzicerea de a mai fi ales într-o funcție publică, plus un sechestru pe toată averea. Ajunsese vai de curul lui. Până și ăia din PSD evitau să mai stea cu el la masă, că doar nu se puteau afișa la braț cu un condamnat.

Dar până la urmă, acatistele și lumânările aprinse la biserică au avut efectul scontat. Curtea de Apel Timișoara a (re)citit rechizitoriul din scoarță-n scoarță, a eliminat câteva virgule puse între subiect și predicat, și l-a scos curat ca lacrima. Minune Dumnezeiască, nu alta. Că dacă i-ar fi redus pedeapsa cu doi, trei sau chiar patru ani ai fi zis că a fost o întâmplare. Că, la urma-urmei și judecătorii ăia de la Tribunal sunt și ei oameni și mai pot greși. Dar așa, să-l scape de tot, parcă e prea de oaie. Nici ăia din telenovele turcești nu s-ar fi gândit la un astfel de scenariu.

În sfârșit, acu’ dacă tot l-au scos nevinovat, nea Păun se poate întoarce la primărie, iar partidul să-l (re)primească ca pe un martir ce s-a dovedit a fi. Să-i fie recunoscător pentru toate câte le-a îndurat în acești doi ani și să-i mulțumească pentru tăria de caracter de care a dat dovadă. De altfel pe grupul de WhatsApp al fruntașilor din PSD, au și început să se posteze felicitările și să tropăie de fericire, fiindcă unul de-al lor a scăpat de mititica. Nicidecum să-i spună așa, mai pe ocolite, să fie mai atent pe viitor la chestii de astea. Primarii și alți lideri s-au pus să umple grupul cu emoticoane, din alea cu aplauze, cu zâmbete de tot felul și vorbe mobilizatoare, de încurajare: „bravo!”, „Doamne Ajută.” O veselie și un entuziasm ca la zilele orașului. Unul singur, cu mult bun-simț, a avut tupeu să întrebe: „Noi aici suntem un grup un grup de aplaudaci sau ce suntem?” Sigur, mulți s-au prins de subtilitatea vorbelor lui don Ghiță, dar toți au preferat să-l ignore și să aplaude în continuare sentința Curții de Apel, că nu se știe niciodată…

Și încă ceva, don Păun: vorbește cu un avocat bun și dă-i în judecată pe ăștia de la DNA. Cere-le daune cât nu pot duce și, dacă e nevoie, lasă-i în curul gol. Să se învețe mine!

Dacă cetățenii tac și nu fac reclamații (sau poate fac și nu știu eu), asta nu înseamnă că așa ar trebui să arate o piață. Un loc de utilitate publică, în respect față de plătitorii de taxe și impozite. Apropos de reclamații și sesizări. Am tot scris despre WC public din piață. Că nu e normal ca acesta să stea închis din lipsă de personal. În urma unei astfel de reclamații, pe ușa closetului a fost lipită o hârtie cu un anunț potrivit căruia, dacă ai fi vrut să faci pișu sau caca, trebuia să cauți pe care nu știu ce nenea, angajat al pieței să-ți dea cheia de la ușă.

La a doua sesizare, conducerea pieței s-a dovedit chiar mai receptivă la nevoile cetățeanului, dovadă că găsit o soluție inovatoare, doar ca nouă să ne fie bine. În locul anunțului scris de mână, a apărut un altul, scos la imprimantă (asta da respect), prin care același cetățean e sfătuit să sune la un număr de telefon, dacă vrea să i se deschidă ușa de la buda publică la care intrarea e 1 leu și 50 de bani. Curat, murdar, coane, cum ar fi zis nenea Iancu.

Sau ca-n filmele cu proști, nu-i așa? Că dacă n-ai telefon sau, poate ai, dar l-ai uitat acasă, riști să te piși sau să te caci în pantaloni. Asta ca să te înveți minte să nu mai reclami în stânga și-n dreapta, că oricum nu te bagă șeful pieței în seamă. Don primar, dacă niciuna dintre soluțiile de până acuma nu au dat rezultat, nu crezi că ar trebui să o încerci și pe aia cu schimbatul din funcție al ăluia pe care prietenii îl alintă cu Bistri? Poate s-o fi săturat și el de atâtea bârfe și comentarii. E adevărat, la prima vedere el pare să aibă bunăvoința, dar dacă mai mult de atât nu poate, nu ai ce să-i faci. O fi el secretarul general al PNL Reșița, dar în materie WC-uri e praf.

A, și mai e ceva, de fiecare dată încearcă să ne convingă că doar el are dreptate când spune ceva legat de Consiliul Județean, de județul ăsta sărman, de drumurile, podurile, rigolele și potecile din Banatul Montan, dar de fiecare dă cu bățu-n baltă. Așa e, Romi? Ei, nu pe dracu. Nu vrei să recunoști, dar așa e cum spun eu. Uite, îți amintești de scandalul ăla cu Salvamontul din Caraș-Severin? Ăla, bă, Romi din urmă cu doi ani când, neștiind cum să scapi de angajații de atunci, chipurile, oamenii PSD-ului, te-ai dat peste cap, ai făcut pe dracu-n patru să-l scoți din subordinea Consiliului Județean. Îți amintești? Nu? Lasă că îți împrospătez eu memoria cu ce declarai în iulie 2021: „Nu este firesc ca Salvamontul să depindă de cei de la Direcția de Drumuri Județene! Va trebui să devină de sine stătător, să aibă personalitate juridică. După noua organigramă, va fi un compartiment, în care apare un post în plus, în cadrul formației Salvamont Caransebeș, urmând ca după aceea să îl scoatem de sub umbrela DJJ, să îl transformăm în serviciu independent.”. Da, și te-ai ținut de cuvânt, l-ai scos de sub umbrela DJJ, i-ai dat afară pe aia de dinainte și ai angajat oamenii tăi.

Tu cu gurița ta ai declarat asta. Și oamenii de bine, cinstiți și corecți, și ăia care te-au votat, și cei care te înjurau, și încă te înjură, au pus botu’. Și cum să nu creadă un președinte ca tine, care nu are altă preocupare când vine vorba de stoparea banului public. Și mai spuneai și ne asigurai atunci că noul Serviciu Salvamont, independent din toate punctele de vedere, mai ales politic, „va putea să acceseze și anumite sume de bani în așa fel încât dotarea lui să fie făcută așa cum trebuie, și nu pe bani de la buget.”. Și iar ți-au dat like-uri postacii de serviciu și ți-au share-uit vorbele: „Bă, ce președinte grijuliu și vizionar avem. Dumnezeu să-i dea sănătate, să ne conducă tot așa mulți ani de acum înainte.”.

Pentru cei care au crezut și încă mai cred în vorbele tale, să arătăm ce declari astăzi despre același Salvamont: „Deși în urma cu 2 ani multă lume critica măsurile luate pentru a desprinde din DDJ acest serviciu, noi am demonstrat că se poate și pe calea firească a lucrurilor. Păcat însă că din 2024, sub nevoia reducerii de personal și a economiilor dictate de huzurul bugetar din ultimii 30 de ani, vom fi nevoiți sa trecem acest serviciu independent azi ,înapoi in subordinea Direcției Județene de Drumuri.” . Cum, tot Mocio, Hurduzeu, Crina, Comisaru & comp. sunt de vină pentru toate astea? Te cred, puiucule, te cred. Măcar tu ai încercat să faci din rahat bici și pe deasupra să pocnească, pe când ăia nici măcar de așa ceva n-au fost în stare!