Să luăm exemplu Isei de la Cluj, care a ajuns consiliera ministrului Daniel David. La minister, că doar nu la Babeș-Bolyai. Fasta asta nu a făcut nimic ilegal. Ce ar fi putut să facă la ai ei 20 de ani și un pic? Nici măcar nu a cerut să fie angajată. În schimb, David a văzut ce talent imens zace într-însa și a luat-o la Capitală unde avea nevoie de un suflet cald și blând, care să-i susțină moralul în serile de după ședințele de guvern, în disputele cu pesediștii pe tema reformei în Educație.  Isa s-a simțit flatată, cine nu s-ar simți când rectorul celei mai tari universități din țară i-ar propune una ca asta, s-a sfătuit cu mămica, tăticu’, cu prietenele și colegii de la Științele Comunicării, iar până la urmă a accepta, convinsă că exemplul ei va fi urmat și de alte tinere care vor să facă ceva util în această țară.

Bine, ministrul putea să apeleze  la Erji fosta secretară-dactilograf, devenită între timp asistent manager, care știa să facă cafea, să aibă grijă de florile din cabinetul rectorului, să și tacă când era de tăcut, dar și să coase când era de cusut un nasture de la cămașă, de la pantaloni, având mereu forfecuța în sertar. I-ar fi bătut și niște apropouri, însă până femeia să vorbească și să se sfătuiască cu soțul, Daniel al nostru a dat cu ochii de Isa. Isa fotomodel. 90-60-90. Sau ceva apropiat de ce se cere în lumea modelingului pe care Isa a frecventat-o câteva luni. Poate nu vă vine să credeți, a fost atracție la prima vedere. Ea, înaltă, zveltă, zâmbet fermecător, dumnealui posac, adus de spate, apăsat de problemele care au făcut din afurisitul ăsta de deficit financiar un continu prilej de cerată cu Pișta de la UDMR, cu badea Vasile de la PSD și mister Cătă de la USR. Pentru început el a cooptat-o în echipa lui, iar mai apoi i-a propus să-l însoțească într-o vizită în America, desigur, nu pe cheltuiala ei, și să urce cu el pe scenă la una din dezbaterile din campania electorală.

Acela a fost momentul crucial. Dănuț, care la momentul respectiv era doar rector la UMB, a prezentat-o sălii și țării întregi, drept reprezentanta studențimii din Cluj. Lucru adevărat doar pe jumătate, în sensul că dânsa nu trecuse de votul colegilor săi, ci doar de aprecierile ministrului. Cum o dai, tot rău pici. Dacă la 21 de ani îți cere experiență la angajare, nu e bine, dar la fel de rău e și când tu, ca fată, fotomodel, specialistă în comunicare și științe politice, întâlnești în viață pe unul ca Daniel David, inimos, mămos și cum o mai fi el, care nu se uită la faptul că abia ți s-a uscat cerneala de pe diploma de absolvire a facultății.

Ce v-am zis, în loc să ne bucurăm că o tânără are o asemenea șansă, fără să o întrebe careva dacă are experiență în domeniu, noi îl blamăm pe angajator. Că de ce nu e ca și ceilalți. Că de ce vrea să pară mai nu știu cum decât alții? Pe bune, cine să vă mai înțeleagă, frate?

Legea 62/2018 a fost votată tocmai pentru combate această buruiană. Iată ce scrie negru pe alb în primul articol: „Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventive invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane”.

Între acești proprietari sau deținători de terenuri se numără și primăriile care, de cele mai multe ori, nu fac nimic în acest sens. Primăria Reșița este un exemplu. Ambrozia e peste tot: în Mociur, unde de ani de zile visăm să avem și noi un mall, un aqualand, un parc de distracții și alte lucruri mărețe, între blocuri, chiar și lângă celebra parcare din centrul municipiului, plină de gropi și noroaie. La Reșița, ambrozia asta e la concurență cu  cântarea lu’ Vlăduța Lupău, ăia cu „Oriunde te-ai învârti// Plină-i lumea de Mării.” Numai că noi nu dăm de Mării, ci de buruiana asta.

Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 750 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice. Pe cei din Primăria Reșița cine-i amendează? Că terenurile despre care vorbeam sunt ale primăriei. Cineva trebuie să-i amendeze și pe ei. Să-i disciplineze, nu de alta. Că pe cetățeanul de rând îl amendează dacă își parchează mașina unde nu trebuie. Imediat vine polițistul local și îi lipește înștiințarea de parbriz: „Ai belit-o, ești bun de plată.” La fel când treci bulevardul prin loc nepermis. De ce să fim amendați doar noi atunci când încălcăm legea? Că și noi suntem plătitori de impozite, cetățeni onești care vor să trăiască într-un oraș curat și îngrijit, nu năpădit de buruieni.. Sau te pomenești că suntem mai fraieri decât cei care au pâinea și cuțitul?

Așa că, domn primar Popa, fă bine și trimiteți echipa de intervenție pe teren și dă-le de lucru. E vremea buruienilor, iar ambrozia e în floare. Dacă nu, scoate matale chitanțierul și aplică-ți o amendă, așa cum spune legea. Să vezi cum e!

„Ultima soluție, încă o revoluție”, a strigat în gura mare Marie Le Pen, către ortacii ei din Extrema Dreaptă, iar pe Emma l-a luat cu transpirație. „Mon Dieu, mon Dieu, que dois-je faire avec cette chose folle”? Pe românește: „Dumnezeul meu, ce-o să mă fac cu nebuna asta?”, s-ar fi întrebat îngrijorat le president. Dar nici n-a apucat bine să-și ducă la bun sfârșit întrebarea, că unul dintre mușchetarii săi de taină l-a liniștit pe loc: „Emma, nu dispera, contează pe Athos, Porthos, Aramis și D’Artaganan.” 

Cum oricum nu avea o variantă mai bună, Emma a fost de acord cu mușchetarii cei nemuritori care, ce credeți că au făcut? Au postat un anunț pe Platforma X, cum că angajază 500 de figuranți de ziua Franței pentru a scanda „Viva la France” „Viva Macron”, „Emma, ori ce-ar fi, noi mereu te vom iubi” și alte mesaje care să meargă la coeur, menite să arate lumii cât este el de iubit de franțuzi. Și s-au găsit destui aplaudaci să-i facă galerie președintelui, înarmați cu vuvuzele, pocnitori și tunuri cu confeti. Să-i scandeze numele, să-i ureze viață lungă la Palatul Elyssee. Contracost, bineînțeles, că nu e nima prost să o facă moca. 98 de euro de căciulă. În traducere liberă: un kil, două de făină, vreo două sticle de ulei virgin, o cutie cu macaroane, una cu sardine, o pungă cu orez. Ca în vremurile bune la noi, când un vot se cumpăra cu o pungă cu însemne de partid.

După modelul Emma Macron, Teleghidatul de la Cotroceni și-a luat rucsacul în spate, a îmbrăcat nădragii de alpinist, tenișii chinezești, că bocanci nu suportă, și a plecat în excursie pe cărări de munte, să vadă cu ochii lui cum se adapă cerbii la izvoare, să asculte ciripitul păsărelelor și să stea de vorbă cu urșii, să-i convingă să nu mai cerșească mâncare la drumul mare, că în felul ăsta aduc grave prejudicii de imagine lui, premierului Ellie Beau Le Jean și României ca țară. Și nu a plecat singur, ci cu echipa de comunicatori, dotată cu aparate foto, camere de luat vederi, drone de cea mai bună calitate. Și unde ajungeau, de se strângea lumea ca la urs, se oprea, își punea în piept lavaliera aia scumpă, privind spre cameră: 2-10, probă de microfon. Și în timp ce le zâmbea și vorbea oamenilor, se scărpina în cap, gesticula și râdea după fiecare propoziție, ăia din echipă se învârteau în jurul lui cu aparatele de fotografiat și de filmat, de parcă ar fi fost la o sesiune foto, iar el, Emma Macron, idolul său de când era la grădiniță!  

Auzi la ei, cică la Ruga de la Oraș, din aprilie, generoasă cum o știe tot gugulanul, Stana ta de la Rusca, pardon, de la Casa de Cultură „George Suru”, i-a omenit regește pe lăutarii chemați să cânte la nigeie. Unuia i-a dat 23.600 de lei, cu factură bineînțeles, pentru jumătate de oră de cântare, colegului ei din clipurile filmate în Dubai, 30.000 de lei, altor muzicanți, 74.000 de lei. Un priecen și coleg de cântări a plecat acasă cu 17.000 de lei, unii de la Iași, specialiști în organizări de super, mega spectacole, au încasat 52.000 de lei, în timp ce alții de la Timișoara, maistori în închirieri de scene mobile, în lumini, ecrane, LED-uri, tuns iarba, sonorizări, confeti și alte drăcoveni de bâlci, 68.370 de lei.

Una peste alta, cheltuielile s-au ridicat, cu virgulă, la 395.982, 43 de lei. Că, numa’ cine nu s-o dus la doamna manager să o roage să-i dea și lui un contract n-a primit nimic. În rest, toți lăutarii, inclusiv trupa din care privighetoarea de la oraș face parte, au plecat acasă mulțumiți, urându-i, așa cum îi stă bine unui muzicant: „Să ne trăiești, doamna Stana, și să ne mai poftești la Caransebeș.” S-au găsit unii să o întrebe câți bani a încasat dumneaei și formația, că între noi fie vorba, manager, manager, dar nu-i nimeni fraier să cânte moca. Aici mai trebuie săpat, că factura nu a fost pe numele dânsei, ci pe a unui SRL cultural-artistic din Timișoara care l-a un moment dat a întrebat-o dacă vrea să cânte la Ruga de la Oraș. Și a zis, da, dacă tot ‘mneaei se ocupa de organizare. Că așa e la artiștii ăștia, sunt impresariați să nu zică lumea că fac nu știu ce măgării în spate cu banii instituțiilor pe care le conduc.

Aceeași chestie cu Serbările Cetății de săptămâna trecută. Că de ce închirierea scenei, adusă de la Timișoara, a costat 69.500 de lei? O altă scenă mai ieftină de închiriat nu s-ar fi găsit? Că cu banii ăștia făceai Caransebeșul boboc, cel puțin pe centru acolo unde pavelele puse pe vremea lu’ Vela au ajuns precum clapele pianului. Bă, Felix, și lumea asta s-o făcut a dracului. Păi, de ce? S-a dat cu banul și asta a fost. Ziceți mersi că n-a adus scenă de la Brașov, Cluj sau Gyula. Sau, cum de a putut să le dea 67.000 de lei unora din București, doi la număr, care or cântat la aceleași serbări și alți 31.000 de lei formației cu care doamna manager mai cântă ba la un botez sau o nuntă, ba la  un majorat ori onomastică? Asta în mare, vorbind, că per total, Stana Stepanescu a cheltuit cu lăutarii, colegii de-ai dânsei de platou, serbări și zile ale comunei și orașului 434.106,70 de lei. Adică, cu 40.000 de lei mai mult decât la Ruga de la oraș.

Cum, e mult aproape 1 (un milion de lei) pentru două evenimente cu mega concerte, spectacole cum n-a văzut Parisul și de la Decebal încoace? Cum să fie, bă, mult? Că ce mai înseamnă, bă, milionul în ziua de astăzi? Nu-i așa, Felix? Bă, sunteți răi, răi din cale afară. În loc să o lăsați în pace pe doamna Stana să compună noi și noi cântări de viață nouă, gen: „Du-mă, dumă în Dubai”, să ne pregătească alte super, mega evenimente folclorice și în loc să-i propuneți primarului să-i ridice Stanei statuie, în fața Casei de Cultură, îmbrăcată cu colanți negri și cu cotrință, pentru că vă aduce de două ori pe ani spuma maneliștilor și floarea guriștilor din tot Banatul, voi o huliți de parcă n-ar fi Stana voastră. pe care o adoră până și Dubaiul.

Răi oameni, dom’le, răi!

Da’ cine s-o facă? Doamna Diana Buzoianu, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor? Să fim serioși. Dacă pe această doamnă o întrebi dacă Tihuța e un pas sau o…trecătoare, s-ar putea să ai o surpriză. La urma, urmei, la tinerețea dânsei și mai ales la experiența profesională nu poți avea mari așteptări. De asta nici n-ar trebui să ne supărăm prea tare (eventual să ne amuzăm), când recunoaște cu nonșalanță că habar nu are care este suprafața împădurită a țării și câți angajați are Romsilva. Sau, câte puncte de observare, video, există în pădurile moștenite de la Ștefan, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazu și Peneș Curcanul. Și are dreptate doamna Diana, de ce să-și încarce memoria cu cifre care nu o ajută cu nimic atunci când se ceartă cu liderii „sindicaților.”?

Că de deșteaptă e deșteaptă, lucru care se vede de la o poștă, că de n-ar fi fost nu s-a fi povestit, și nici  ministru nu ar fi ajuns, fără să fi condus o echipă de lucrători la viața ei. Unii zic că dacă ar fi trăit în alte vremuri, cu siguranță Ispirescu ar fi făcut din ea personaj de poveste. Că până și Elie Beau Le Jean s-a minunat atunci când a tăiat în carne vie, reducând numărul posturilor de directori de la 99 la doar 12. Toți au sărit de pe scaune, au aplaudat-o, au  felicitat-o și au încurajat-o, dânsa promițând că va continua reforma în același ritm amețitor, fiind pregătită să intre cu drujbele, taf-urile și tehnologiile de ultimă generație în codrii de stejari, fagi și brazi atât de căutați și de doriți la export. Și primul pas spre marele jaf l-a și făcut, fiecare pădurar va răspunde cu capul de pădurea de pe o suprafață de 3.000 de ha. Cu siguranță că madame ministru habar nu are cât de mult înseamnă 3.000 de ha. Sau poate că știe, dar face pe… Știți dumneavoastră…

Și apropos de reforma ‘mneaei. Ca să înțelegem ce înseamnă această reducere de directori, de la 99 la 12, la un număr de peste 13.500 de silvicultori, să spunem că într-o primărie de municipiu, cu nici 5-600 de angajați, sunt cel puțin cinci directori, un city manager, plus un primar și alți doi viceprimari.  Ați înțeles, nu?

Agitată, cu gura până la urechi, explicând și gesticulând. După cum tăia aerul cu mâinile ridicate deasupra capului, ai fi zis că era ca elicopterul lui Dunca, pregătit să decoleze. Unii s-au grăbit să spună că Diana Buzoianu se ferea de muștele ce o năvăliseră, în timp ce alții, mai de pe la țară, făceau bâză de ea, spunând că era pregătită să chiuie, să joace și să ia sârba înainte pe șlagărul: „Faceți loc, faceți loc, USR-i pe primul loc.”

În timp ce sindicaliștii și specialiștii în domeniu încearcă să-i explice că reforma Romsilva nu poate fi făcută pe genunchi de un ministru habarnist, care nu e în stare să deosebească un brad de un stejar, o tufă de un smoc de iarbă și care ridică din umeri și se uită ca la poarta nouă când e întrebat care este suprafața fondului forestier al României, Nelu Popa-Tăițelu, primarul Reșiței, o susține pe Diana Buzoianu, ca un gentelman ce este, postând pe pagina de Facebook un fel de osana, de glorificare, de…  Nici nu știu cum să-i spun:

„În timp ce jumătate din țară se uită la Insula Iubirii, exista totusi speranță! O tânără de 31 de ani reformează Romsilva din temelii!

Stimată doamnă ministru, Diana Buzoianu vă felicit și mă înclin în fața curajului și determinării dumneavoastră!

Jos palaria!”

Sincer domnu’ Nelu, nu credeam că ai un asemenea talent literar. De-a dreptu’ poetic. Stau mă întreb dacă nu cumva în spatele acestor vorbe mieroase nu stau cumva oarece dorințe legate de schimburi de terenuri, cum s-a mai întâmplat pe vremuri la Văliug cu ocolul silvic și Romsilva? Dar, chiar și așa, m-ai impresionat profund și iremediabil. Cred că și pe colegii liberali care îți descoperă talente nebănuite. Ceva mai patetic, mai languros (în sensul bun, cum altfel?) nici că se putea. Ce text, ce vorbe mișcătoare cu și despre speranță, reformă din temelii, curaj, determinare, plecăciuni… Înduioșător și înălțător în același timp. Mai ales chestia asta cu „Jos pălăria!”

Cu tot respectul, noi, ăștia proști, încuiați la minte, cârnați (știi matale de care) jumătate din țară, cum ar veni, care ne uităm la „Insula Iubirii”, te rugăm frumos, domnu’ Nelu să te uiți și tălică la înregistrarea aia în care, întrebată fiind, dacă cunoaște trei specii protejate în România, Diana noastră a spus sincer că nu știe. Trei, nu mai multe. Plante, copaci sau animale. S-a scuzat că i se terminase bateria la telefonul mobil, din care cauză nu putea să dea căutare pe Google. Și vreau să precizez că întrebare nu i-a fost adresată dușmănos de un ciuri-buri din presa locală, ci de un ziarist de la o televiziune care chiar îi vrea binele doamnei ministru.

Cunoștințele ‘mneaei de cultură generală în materie de urși, jderi, viezuri, ochiul boului, ciuboțica cucului, dragavei și leurdă nu au depășit clasa a II-a. Și ca să nu pice de fazan, madame ministru a completat răspunsul cu ceea ce auzise undeva, prin Delta Dunării:  „Este o întrebare tehnică, din punctul meu de vedere, este mai bine să ne uităm direct pe documente când vorbim. Specii protejate, de faună, de floră? Nu, nu… Deși zilele acestea pot să recunosc că, uitându-mă foarte atent pe planul de management al Deltei Dunării, am aflat că avem și molii protejate”.

Deci, ne e clar cine vrea să reformeze Romsilva? Așa că, domnule primar, când o întâlnești pe doamna Diana întreab-o, te rog, din partea noastră, a celor care se uită la „Insula Iubirii”, dacă știe cum arată o molie. Și dacă da, să ne spună și nouă care parte a corpului e comestibilă…

Sigur că ți-am zis și tu ai promis că în concediul ăsta te vei rupe de tot ce înseamnă politică și bârfe. Și încrâncenare. Că o să vorbești cu Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie-Porcu să donezi niște euroi la cutia milei, să ți se ierte păcatele cu sau fără voie.  Ai promis că o să-ți odihnești creierul, că lași dracu postările pe Facebook, că o să intri și tu în rândul lumii care merge la mare să stea cu burta la soare, să se trezească dimineața pentru răsăritul soarelui și să se plimbe seara pe faleză sub clar de lună.

Și dacă ai promis, atunci de ce nu te ții, bă, de cuvânt? De ce ții cu dinadinsul să te faci de cacao ori de câte ori deschizi gura sau când vorbești neîntrebat? Eu te înțeleg că nu ți-e totuna când vezi că nu te mai sună nici măcar ăia care te-au tot pupat în cur cât timp ai fost șef la Consiliul județean. Ăia ca ăia, dar nici măcar  prietenii care te încurajau ca la galerie: „Calcă-l pe cap, Romeo, calcă-l pe cârnat.” Dar pentru asta nu trebuie să postezi tot felul de bazaconii ce-ți trec prin cap după o noapte petrecută la Loft.

Ca de exemplu afacerea cu microbuzele școlare achiziționate la preț de cocaină de administrațiile județene conduse de liberali. Inclusiv de Consiliul Județean Caraș-Severin condusă de tine pe vremea achiziției. Recunoști că „Afacerea microbuzul este o altă infectă procedură instrumentată de un partid. De fapt de câțiva membrii PNL care ajunsi în sfera de putere s-au gândit în primul rând la buzunarul lor.”, dar le iei apărarea bieților liberali, cu care ai fost coleg cândva, pe considerentul că ăștia „Par niște umili avortoni față de eminențele politice cu origini comuniste care au devenit prin anii 90 antreprenori sau importanți oameni de stat și care au transformat în mod de lucru astfel de îndeletniciri legate de achizițiile publice.” Bă, Romi, tu chiar nu ești întreg la cap? Ce are, bă, sula cu prefectura că, vorba aia, aici se discută de „Afacerea microbuzul”, nicidecum de PSD? Chiar nu-ți înțeleg logica. Te pomenești că acești „umili avortoni”, cum îți permiți tu să-i numești, provin dintr-o bancă de spermă recoltată înainte de instaurarea comunismului la putere în România! Ăștia n-au avut nimic cu comuniștii.

Cât de naiv poți să fii, bă Romeo. Sau cât de proști ne crezi tu pe noi, Puiucule. Și nu doar pentru chestia asta pe care ai dat-o pe torogoată fără să gândești. Că după ce afirmi că „Afacerea microbuzul este o altă infectă procedură instrumentată de un partid. De fapt de câțiva membrii PNL”, sari în apărarea partidului care a vrut să facă om din tine, dar nu a reușit: „Alexe (președintele CJ Iași, de la care a plecat scandalul) și nici alti președinți de CJ (între aceștia te numeri și tu) nu au nici un amestec în acest «furt deghizat» de fonduri europene.” Dacă ăștia nu sunt, atunci cine poate fi, bă, Romeo?

Și ca să ne zăpăcești de tot la cap, tot tu te întrebi cum dracului te-ai lăsat păcălit de acești „umili avortoni”: „Chiar si eu coplesit de problemele judetului Caraș-Severin m-am bucurat că cumpăr câteva zeci de microbuze (desi au fost sub 200.000 și nu de la firma respectivă ) fără a-mi pune întrebarea fireasca de altfel , de ce naiba costă un microbuz atâta de mult.” Aici, chiar ai spus-o pe-a dreaptă. Tu patru ani ai fost mai mult circar decât președinte de Consiliu Județean. De asta zic, Romeo, dacă tăceai, filosof rămâneai.