15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Editorial

Și cu toate astea, adică în condițiile în care te gândești să mai cumperi o plapumă, să scoți de la naftalină căciula aia rusească de blană, de dinainte de 1989 și să dai zor să termini ciorapii groși de lână pentru a trece cu bine de iarna grea care se anunță în locuințele noastre, pesediștii, o parte din ei, nu toți, au început să-și facă calculele pentru viitor. Viitorul lor, nu al nostru. Încotro să o apuce. Sigur, mai sus și la mai bine. Și tot la fel, binele lor, nu al nostru.

Un exemplu: Luca Mălăiescu. După trei mandate de primar la Oțelu Roșu, își dorește mai mult. Ca tot omul. Mai mult și mai sus (cât mai sus) unde deschiderea spre politica mare are o altă anvergură. Uitați-vă la Marcel Vela, pe modelul căruia ar merge și Luca. Ce s-ar fi ales de el dacă ar fi rămas la Primăria Caransebeș? Mai ajungea el ministru peste milițienii? Nici pomeneală. În cel mai bun caz s-ar fi apucat de sport, ar fi mers la sală să arate bine, și-ar fi luat trotinetă electrică ca a lui Felix și ar fi făcut concursuri cu acesta. Sau, ar mai fi purtat el geaca de TOP GUN? Pe dracu, s-ar fi mulțumit cu astea de provincie, de fâș-fâș, aduse de la turci și chinezi. Aș mai fi scris eu „Jurnal de pandemie” dacă don Marcel nu ar fi fost la butoanele afurisitului de Covid? În veci!

Așa și cu Luca Mălăiescu. Și-a făcut datoria de cetățean ales în fruntea urbei. Trei mandate de primar îi sunt suficiente. Orașul mic, perspective canci, în afară de circulația TIR-urilor pe drumul național ce trece prin oraș. La anii, experiența și relațiile sale gândul (bată să-l bată de gând) îi fuge departe. Spre Parlament, Consiliul Județean. Poate chiar și spre ziua în care va conduce  poporul pesedist cărășean. Că vorba aia, cu ce e mai bun și mai valoros decât el Silvică Hurduzeu, ca să nu mai vorbim de Marius de la Teregova? E cazul să-și ia rămas bun de la Scorileț, de la Casa de Cultură, de la Gai, de la frați, de la surori, vorba cântecului și să încerce ceva nou. Îi va purta în inima lui peste tot, nu-i va uita. A, dacă vrea să nu i se piardă mirosul și amintirea pașilor în primărie, poate să-și lase mandatul în familie (cum fac atleții cu ștafeta la 4×400 de metri), că tot e la modă în politică.

Ce i s-ar potrivi? Multe, mai cu seamă că are și o funcție importantă în partid, de secretar general, în fața căreia primarii, viceprimarii și toți cei care gândesc și simt social-democrat se închină. Unii zic că i-ar sta bine în locul lu’ Dunca. Nu cred că ar zice nu, dar dacă va trage în campania de peste doi ani așa cum a făcut-o în 2020, cu siguranță că Romi îi va lua fața și lui. Atunci la Parlament. Un don deputat sau un don senator. Ar merge, nu-i așa? Cum spuneam, acolo, la București e alt aer, o altă altitudine și atitudine, o altă oportunitate. Simți că pe umerii tăi apasă grijile acestei țări, că ai ajuns între bărbații de seamă ai neamului, iar pentru asta trebuie să dai tot ce ai mai bun în tine. Pe când la Oțelu Roșu, ce să mai faci, ce să mai dai?

Bă, fraților, râdem, glumim, dar purcica-i moartă în coteț. În loc să vă gândiți spre ce foncții politice  să o apucați, mai bine puneți  murăturile în borcane și varza în butoaie așa cum o făceați cândva, pe vremea în care nu erați nici primari, nici secretari generali și nici măcar politicieni!

Am zis! vorba lu’ Dan Liuț!

Sigur, împotriva șefului secției de Chirurgie Cardiovasculară de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara se putea lua și o altă măsură. Ba, chiar mai multe. Pentru fapte cu mult mai grave, unii sunt reținuți la domiciliu. Hoți, evazioniști, tâlhari. E adevărat, Marian Gașpar nu intră în categoria acestora, dar nu este nici primul și nici ultimul medic din România care va cădea pradă tentației de a lua mită. Însă, pot să număr pe degete situațiile în care un medic a rămas la bulău 30 de zile după ce a fost reținut. În cel mai nenorocit caz, ar fi putut avea parte de măsura controlului judiciar. Nici măcar ăla care a omorât cu mașina un copil și a fugit de la locul faptei nu a pățit una ca asta. De aici și întrebarea pe care mulți și-au pus-o: cui servește povestea asta cu reținerea după gratii a medicului, poveste care îmi amintește de o alta, cea cu Iisus și Barabas!

Să ne fie clar, nu-i iau apărarea doctorului Gașpar. Nu-l știu, nu mă număr printre cei care au semnat petiția de susținere a acestuia în fața Justiției. Din câte  cunosc, nimeni nu a cerut ca magistrații să mușamalizeze cazul, să-i treacă medicului cu vederea faptele de care este suspectat însă, până la aflarea adevărului, Marian Gașpar are dreptul la prezumția de nevinovăție, și nicidecum să faci din el un exemplu gen Bachus, din vremea lui Ceaușescu.

Pentru că între noi fie vorba, Marian Gașpar nu e un medic oarecare și, chiar dacă nimeni nu l-a comparat cu Alexandru Pesamosca, a fost „înger” pentru miile de bolnavi operați de el de-a lungul anilor. Pentru mii de oameni salvați de la moarte sau care și-au recâștigat speranța pierdută la un moment dat. Acum, ce și-o fi zis Justiția cea oarbă: „Ia să-i dăm, bă, lu’ doctoru’ ăsta ceea ce merită borfașii de rând. Să-l băgăm la bulău, să vadă o țară întreagă cât de corectă sunt eu!” Și asta a și făcut, fără să clipească. În loc să-l fi lăsat să opereze în continuare, să cârpească inimi făcute praf, să vindece familii de durerea apăsătoare a bolii, l-a băgat la bulău. Să se învețe minte ca altădată să nu mai îndrăznească să facă asta.

Până la urmă va ieși de la bulău (că n-o să-l țină toată viața), va fi trimis în judecată și condamnat, un an, doi, cu suspendare, că mai mult de atât ce poți să-i dai? Că au fost ei infractori care au făcut belele de ordin național și n-au pățit nimic. Își va relua viața de zi cu zi, ducând sau nu în spate povara acestui moment greu. Sigur, va avea din ce să trăiască și, chiar dacă nu va mai lucra la „stat” își va găsi un loc de muncă corespunzător, pentru că este cu adevărat un profesionist. Dar oare, ce simt bolnavii programați cu luni înainte să fie operați, acei oameni care și-au pus toate speranțele în doctorul Gașpar?

La câte probleme sunt de rezolvat în țara asta, cine să se mai gândească și la ei?

Și ce sărbătoare, domnule, ce sărbătoare! Cu legume la preț de producător: cel puțin 7,8 lei pe kil. Roșii fără gust, kapia și gogoșari ca șoricele de mangalița, vinete de la un kilogram în sus, ceapă, la 5-6 lei kilul, de zici că ești în perioada de prohibiție (nu m-ar mira ca peste o lună, două să se vândă pe sub mână), cu mere, pere în panere, banane, nectarine, kiwi și alte fructe culese din pomi exotici care în ultimii ani cresc și se dezvoltă în bătătura țăranului din care lipsește cu desăvârșire vaca, porcul și alte animale tradiționale.

De aici și prețurile de cocaină de pe grătarele puține la număr, dar vesele și jucăușe la vederea clienților. Porția de ceafă, 25 de lei. Fără muștar, salată sau garnitură, dar cu farfuria și tacâmul de plastic care, ne place sau nu, costă și ele destul. Repet, 25 de lei porția de 200 de grame. Să-ți bați copii, nu alta.  20 de lei și pulpa dezoxată de pui, de parcă ar fi fost adusă din Ucraina.  A, micul, celebrul nostru mititel, ce-i drept, cu ceva urme de muștar și o feliuță subțire de pâine, 6 lei bucata. Un comerciant mă îndemna să zic mersi că cerea doar atât! Că peste o lună, sigur îl voi cumpăra cu 10 lei. Însă regina acestor zile  de sărbătoare a constituit-o pastrama de oaie. Să ajungă la toată lumea, s-a vândut la porție. 20 de lei o sută de grame. 200 de lei kilul. Dai un ban, dar știi că face. Nici nu apuci bine să o treci prin toată cavitatea bucală, că s-a și golit farfuria!

Și asta nu a fost totul: colacul unguresc, ăla gol la mijloc, 20 și 25 per bucată, cucuruzul fiert, 10 lei bucata (nea Petre, au înnebunit, bre cu prețurile astea?) și gogoșelele, 20, 25 porția. Da, bă, 20, 25 de lei porția. Și când te gândești că muma mea de la Gogoșu făcea două postăvi cu gogoșele-gogoșele, de sătura toată mahalaua cu ele și nu cerea niciun ban pe ele. Ce vremuri, don Daea, ce vremuri…  

Bă, nu le-ar fi rușine obrazului! Cum să facă, bă una ca asta, lor să le dea și matale, nu. Măcar nominalizat, spuse două-trei vorbe de mulțumire, dacă nu un premiu. Crezi că i-ar fi durut gura să spună că și matale ai fost om de omenie, cu mult bun-simț și înțelegător în astfel de situații? Da de unde! Numai eu știu cât te-ai zbătut și câtă galerie i-ai făcut lui Zelenski ăsta. Știi că nu ne lăsai să spunem o vorbă rea despre el. O vorbă. De Putin și ruși să nu fi auzit. Chit că actorul ăsta urăște limba română din școlile, cărțile și ilustratele aduse din România. Ai fi fost în stare să renunți la indemnizația de la guvern, la sandviciul ce ți-l pune doamna matale dimineața ca să-l ai de gustare în pauza de țigară de la guvern, să-ți scoți la licitație cămașa de război cu care ai fost în Irak, doar să le meargă bine vecinilor noștri și, mai ales, lui Zelenski ăsta. Și când încolo? Nu ți-au recunoscut niciun merit. Niciunul. Hai să zicem că ăia de la Center for European Policy Analysis n-aveau de unde să cunoască toate detaliile, dar actorașul ăsta președinte putea să le spună: „bă, ce faceți, bă? Lu’ fratele de la București nu-i dați nimic?” Dar a tăcut că ăla în cucuruz, fir-ar mama ei a dracului de treabă!

Îmi pare rău de tălică, mi se rupe sufletul, zău așa, dar, bine ți-o făcut, că așa pățesc toți cei care stau capră. Că din prima zi ai sărit să-i ajuți. Numai că nu i-ai primit cu pâine și sare și nu le-ai întins covorul roșu în vămi. În rest ai făcut de toate. I-ai cazat la hotel, normal, pe banii guvernului, nu ai matale sau ai lor, le-ai asigurat asistență medicală gratuită, locuri de muncă, școală pentru elevi și studenți și câte și mai câte. Dar ce nu le-ai făcut? Ai semnat tot felul de ordonanțe, una mai urgentă decât alta, ca să le fie bine celor care au fugit din calea războiului. Ți-ai pus în cap poporul că pentru el ai găsit mereu bani, dar pentru pensionari, ba. Ai luat șuturi în dos de nu te-ai văzut, le-ai trimis TIR-uri cu ajutoare de tot felul, le-ai luat fetele din parcări rămase fără loc de muncă și le-ai dat o șansă să înceapă o viață nouă în România. Și ei știi ce ți-au făcut? Ți-au arătat deștiul mijlociu în poziție de drepți, ca în armată.

Și mai e ceva, nea Nicule: vezi ce înseamnă să nu faci deosebirea între Budapesta și București? La câtă minte au unii, cine știe, te-or fi confundat cu Viktor Orban și atunci se explică de ce nu te-au premiat ăia!

Bă, ești prost? Bă, ești nebun? Nu știu, bă, dacă e așa sau nu. Eu spun  ce am auzit: „păi n-ai văzut nene cum se îndeamnă cu Crina chiar în timpul ședințelor? Nu zice nici pâs și stă ca mielul la tăiat în fața lui.”. Bă, dați-vă o palmă peste gură că aude don Marcel de la Caransebeș și-l băgați pe om în belea, și nu-l mai propune pentru un nou mandat la CJ. Rămânem dracului și fără spital modular și fără tren cu hidrogen și fără drumuri reparate și fără spital județean. Voi v-ați dilit de spuneți una ca asta? Nici de gândit să nu gândiți, darămite să o spuneți. Cum să bată, bă, Romică palma cu pesedeii lui Mocio? Că doar n-o fi cîzut în cap!

E adevărat că în fața lui Crina, numai că nu ia poziția de drepți. Și e normal să fie așa, pentru că știe că de la el are ce învăța, nu ca de la ai lui, specialiști în ridicatul mâinii și, cam atât. Ăsta nu o ia pe arătură cum face el câteodată. Îl ia cu binișorul, îi explică din punct de vedere economic, încearcă să-l învețe administrație, dar i-o și spune de la obraz, fără menajamente când este cazul. Cum a făcut-o în ședința de ieri a CJ când i-a cerut explicații referitoare la repartizarea sumelor defalcate din TVA, pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurilor județene și comunale, pe 2022. Că câr, că mâr, c-aia-i chioară, c-alată-i șchioapă. Nu ține cu explicații de genul ăsta, mai ales că vrei să o dai cotită ca banii să ajungă mai mult la primăriile liberale decât la cele din opoziție.

Să nu mai vorbim de chestia aia cu spitalul modular care, ba că ar fi trebuit terminat în luna august, ba că s-a cerut o dispensă pentru la anul, deși pe locul ăla unde se va construi nu s-a bătut nici măcar un țăruș. Și Crina atâta a așteptat, urechindu-l ca pe școlerul venit cu lecția neînvățată:  „Serios, eu nu vă mai înțeleg, domnule președinte! Spitalul asta modular e pentru 57 de pacienți, iar în Staționarul 3 sunt peste 100. Deci este undeva dimensionat la jumătate. Deci, încă de la înființarea lui nu putem renunța la celălalt. Apoi, construcțiile de montaj în spitalul asta modular, care în total face vreo 8,5 milioane de euro, construcțiile montaj sunt de 2,5 milioane, restul sunt echipamente pe care dumneavoastră le-ați estimat. Deci, băgăm într-un spital de 57 de locuri echipamente de vreo 5 milioane de euro. Este o prostie! Sigur că-l putem folosi pentru Boli Infecțioase, dar trebuie să-l menținem și pe celălalt. Este o prostie ca și gândire!”.

Deci, Romi dragă. Ascultă și tu o dată de mine și ia-l pe Crina consilier pe orice problemă vrei tu. Nu trebuie să-l angajezi, ci doar să te întâlnești cu el înainte și între ședințe și să-i spui fără rușine: „Uite, John, eu vreau să fac asta, asta și asta. Tu ce mă sfătuiești?”. Și sută-n mie că te va povățui  așa cum trebuie.

Cât privește vorbele astea legate de blat cu PSD nu le pune la suflet. Sunt bârfe  scornite să te pună rău cu partidul, cu Marcel, Ciolacu, Bode, Muntele Mic și cu cetățenii care  văd în tine un  fel de Făt Frumos (păstrând proporțiile) ce se luptă cu bălăoanele, zmeii-zmeilor și alte lighioane de pe fața pământului.

Cică nu i-ai salutat pe oamenii de ordine de la poartă. Și că nu ai cumpărat bilet. Auzi, vorbă la ei. De ce nu le-ai arătat abonamentul ca altădată să nu mai bârfească atât. Să te fi dus la eu și să le fi zis: „Bă, eu nu sunt calic, să stau în 10 lei, să vă fie clar. Uite, am abonament pe viață la clubul ăsta”. Și le-ai fi închis gura. Dar așa, băieții te-au făcut vedetă pe Facebook. Dar, de fapt, bine ai făcut, ce-i interesează pe ei dacă ai sau nu abonament. Sau că ți-ai luat mașină nemțească, scumpă. Important e că băieții de la poartă te-au lăsat să intri fără nici o problemă. Până și jandarmii erau pregătiți să ia poziție de drepți, convinși că în mașină era Romi. Vezi, asta înseamnă să ai valoare!

La urma, urmei, matale ești ditamai șeful de la Piețe SA, ai alt statut. De VIP, nu de muritor de rând. Bașca, cum comenta unul cu răutate, ești sponsorul echipei de fotbal, cu gogonele, cu păstârnac, murături. Cu ce ai și matale în piață. Și atunci, să nu intri cu Merțanul în stadion? Să nu fi trecut pe lista scurtă a celor care au voie să parcheze cu mașina în curtea stadionului? Ei, drăcia dracului. Peste tot în lume directorii și sponsorii au dreptul să parcheze unde vor mușchii lor. Chiar și în vestiare sau pe pistă, lângă ambulanță, să fie mai aproape de fenomenul fotbalistic din teren. Că de aia sunt cine sunt, iar pulimea să-și vadă de-ale ei, să parcheze în bălării și între blocuri. Ce grijă ai matale?

Și ce-ar fi vrut ăștia care tot comentează? Să fi lăsat mașina în parcarea de la Nera și de acolo să fi venit pe jos? Bă, nene, asta o făceai înainte de a fi director în primărie, când spărgeai semințe de floarea soarelui și dovleac la tribuna a II-a. Acum ești, cine ești. Ești barosan, bă, Dorin. Tu ești modest și nu realizezi ce valoare ai. În locul tău m-aș fi dat jos din mașină și le-aș fi spus de la obraz ălora care ți-au zis-o  pe Facebook: „bă, eu sunt director, dacă n-ați știut asta. M-o făcut partidul director, așa că, ciocu’ mic și joc de glesne.”. Să fi văzut atunci dacă ar mai fi comentat vreunul căci, vorba aia: „te pui cu partidul?” Să fim serioși.

Don Dorin, nu-i băga în seamă. Își rod unghiile de invidie că matale ai reușit în viață (nu mai contează că și partidul liberal a pus umărul), că ai Merțan și că ai ușile și porțile deschise pe unde te duci. Inclusiv pe cea a stadionului din Valea Domanului. Dar tot nu mi-ai răspuns: „Cine te-o dat în gât, domnule, pe Facebook, de te-o făcut vedetă?”

Aceasta este România anului 2022. Sigur, unii s-ar întreba ce-o face cu banii femeia asta de care vorbeam? Îi pune la bancă, la ciorap sau nu-i scoate de pe card? Alții ar fi tentați să spună că așa îi trebuie dacă n-a muncit la viața ei că, oricât ai fi de sărac, nu poți să tânjești după o feliuță de parizer.

„Prietenul la nevoie se cunoaște.”. La vorbele astea strămoșești s-or fi gândit ieri deputații PSD, PNL și UDMR când au votat creșterea salariilor aleșilor locali: primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de CJ. Ar fi votat și cei de la USR și AUR, doar că e nevoie ca cineva să mai facă și opoziție în țara asta.

Așadar și prin urmare, toți ăia de sus enumerați  vor prim bani în plus cât pentru o pensie medie lunară. Nu pentru că așa ar fi zis ăia de la Bruxelles, acolo unde se dă ora exactă pentru noi, nu pentru că România duduie la capitolul Economie și nici pentru că am fi auzit primari și președinți de CJ împrumutând bani de la CAR să-și plătească facturile la întreținere, ci pentru  că, așa a fost la români din totdeauna „o mână spală pe alta și amândouă obrazul.” Și, la urma-urmei, cum înțelept grăia un deputat PSD, nu se face gaură în cer doar pentru atâta lucru, pentru 4000 și ceva de aleși locali ce intră în această categorie căci, vorba aia, „trebe să mânce și gura lor ceva”.

Problema nu e a banilor de „ciorbiță”, cum încerca unul de la liberali să ne explice și nici a reparaților morale față de această clasă conducătoare locală care taie și spânzură, pozând în mici dumnezei, ci de cu totul altceva. Mult mai grav și încetățenit în ADN-ul nostru de nație. Primarii și șefii CJ sunt  fundamentul bunăstării parlamentarilor. Ei sunt oamenii de încredere care aduc voturi și, implicit, putere. Mai mult de atât, aici este vorba de spiritul de gașcă care zace  în grupările astea de interese comune care funcționează nestingherite de treizeci și ceva de ani. De aici și acest gest de recunoștință pentru strădania lor de a ține turma unită și aproape de ei în ziua votului.

Să nu se creadă că acești primari și președinți de CJ nu ar merita să aibă salarii mari, fie doar și pentru a nu mai sta cu mâna întinsă după comisionul pe care îl încasează la lucrările încredințate direct (deși mă îndoiesc că se vor mulțumi cu 1.600-2.000 de lei primiți în plus la leafă), ci doar că alta ar fi trebuit să fie prioritatea acestor parlamentari care pozează în fete fecioare. Să fi început cu pensiile pe care le tot discută și le întorc de pe o parte pe alta până se alege praful de ele. Să se fi gândit la amărâții de pensionari care tânjesc după o feliuță de parizer, abia își mai târăsc picioarele și se roagă seară de seară să-i ia odată Dumnezeu. Hai să fim serioși. De unde atâta înțelegere și omenie la cei care e valabilă zicala „corb la corb nu scoate ochii”?

Asta i-o fost fatal. Cum adică, să nu asculți de ce-ți spune femeia ta? „Păi unde te crezi, să-ți faci de cap, în Bangladesh? La olteni unde nevasta merge la cinci metri în spatele bărbatului? Lasă că îți dau eu, să te înveți minte câte zile ai avea.”, i-ar fi strigat femeia scoasă din minți. Și a luat măturoiul și a început să-l pălească, la fel cum lovea Serena Williams cu racheta mingea de tenis, cu 180 km la oră. Bietul om nu a mai apucat să zică nici pâs, darămite să ridice mâinile deasupra capului. Ba, mint, o dată a zis „au, nu mai da”, însă nevasta lui, cu 11 ani mai tânără decât el, i-a șuierat printre dinții ce n-au cunoscut niciodată gustul lu’ Colgate: „Taci, că te calc în picioare.” Și bietul de el a tăcut. A tăcut și a încasat, până când nu știu ce vecin a aruncat prosopul. Ca la box. Până la urmă au prins de veste și verii lui Robi din Las Fierbinți care, așa cum scrie la regulamentul lor, s-au sesizat din oficiu.

Când l-au văzut în ce hal îl adusese nevasta, polițiștii l-au sfătuit să facă plângere pentru rele tratamente și violență în familie ori să ceară ordin de protecție, însă soțul căpăcit, a dat dovadă de bărbăție, refuzând categoric. „Pentru două, trei scatoalce acolo, cum să fac, bre, plângere împotriva ei? Alt rău să nu fie. Și la urma-urmei, eu am fost cel care am greșit, ieșind din cuvântul ei.”, le-ar fi replicat bărbatul, fericit că scăpase doar cu atât.

Și ce să vezi, măi frate, de când cu pățania bistrițeanului nostru, vin femei din toate părțile la poarta lui, după rețeta nevesti-sii: bărbat, pardon, fasole bătută cu coada măturoiului. Că rețeta asta, asortată cu gogonele, zacuscă și alte murături e numai bună în vremurile în care femeia e mai mult decât egală în drepturi cu bărbatul!

Lăsați că știu, ca să ajungi statuie trebuie să ai un merit anume. Sau mai multe. Uneori, însă, nu e nevoie neaparat să răstorni munții, să te înrolezi și să pleci pe front să-ți aperi țara și neamul și nici să semnezi contracte de milioane de lei pentru reabilitare de drumuri județene, ci de mult mai puțin. De exemplu, să faci lumea să râdă, să se amuze, să o binedispui, capitol la care Romi de la CJ este expert și atunci când alții scriu despre el, dar mai ales când scrie el despre ei. Când n-are somn noapte și nici odihnă duminica se apucă să posteze pe Facebook toate prostiile ce îi trec prin cap fără să se întrebe: „bă, e bine ce fac?”

Așa cum a procedat în weekendul recent încheiat când a postat tot felul de documente și poze legate de Spitalul Județean de Urgență Reșița. Nu mă leg de obsesia lui pentru Alina Stancovici, repusă de instanță în funcția din care el a dat-o afară, și nici de faptul că toți sunt proști în spitalul ăla, în afară de el și câțiva de-ai lui ce-i ciugulesc din palmă. Între fotografiile de care vorbeam, nitam-nisam, sunt unele în care o prezintă pe directorul economică, Adina Miloș, căreia i se adresează cu apelativul „lady în red”, de parcă ar fi copilărit cu ea sau ar fi mâncat amândoi din același blid și cu o singură lingură. Despre Adina Miloș a găsit de cuviință să spună că are ceva în comun cu nevasta sa. Dincolo de faptul că sunt femei. Și anume, că amândouă se îmbracă provocator. Bă, ești nebun? Bă, ești prost? Cum să faci, bă glume de astea? Să te tragi de brăcinari cu cineva pe care nici nu-l cunoști? Să repeți într-una (că nu e prima dată când o face, că se îmbracă nu știu cum.)

„Soția mea, de două ori pe an, (se îmbracă provocator! n.r.) la petrecere sau dacă iese în club, ceea ce s-a întâmplat de 5, 6 ori în 10 ani. Doamna director financiar Miloș, în schimb, poartă roșu provocator când vine la ședința la Consiliului Județean. Diferența este că soția mea își contruiește garderoba pe banii mei, ea nu lucrează la stat , în timp ce cealaltă doamnă, o face probabil din salariul primit pentru că are multă grijă de banii spitalului, de fapt de minusul din vistieria acestuia…” Adică ce vrei să spui musiu cu visteria spitalului? Ce insinuezi sau îți place să te auzi vorbind singur?

Ha, ha, ha, ce glumă idioată! Am încercat să mă amuz, dar nu am reușit. Ș-apoi, cum să-ți compari, bă, nevasta cu altă femeie și să vorbești așa după ce ea, după ce a apărută în postările video de la nunta Andrei Stroe, fosta Pleșa, și din Cancan? Cum s-o estimezi în halul ăsta? În locul soției matale, măi Romi dragă, nu ți-aș mai da să mănânci mâncare caldă o lună de zile, să te înveți minte ca altădată să nu mai faci de astea. Să te ia gura pe dinainte, să o faci de menune.

De asta zic oameni buni, Romeo Dunca merită o statuie, în mărime naturală, amplasată în Piața Prefecturii, între terase și fântână, să ne amintim de el ori de câte ori mergem să votăm.

Poate că ți-au trucat timbrul vocii ca să semene cu al lu’ tălică, cu scopul de a te băga în belea. Zic. Că oameni răi din ziua de astăzi știu cum să facă și să dreagă, să te facă de menune. Ce dacă e vorba de biserică, peste tot lumea este la fel, rea și haină, ascultă la mine. Nimeni nu-ți vrea binele. Cum, e vocea matale? Ești sigur? Poate te înșeli din cauza emoțiilor care te-au copleșit. Ai recunoscut deja în fața superiorilor, că mâinile matale i-au făcut inventarul feselor femeii, burticii și sânilor? Și că ai întrebat-o dacă s-a simțit deranjată când ai atins-o? Și ea ce-o zis? Te-a întrebat dacă ai atins-o ca un prieten sau ca preot? Și matale i-ai spus că ai făcut-o ca și prieten, dar nu cu intenție, ci cu gândul. Că de fapt, de vină i-o fost tricoul ce i s-a ridicat în timp ce ai îmbrățișat-o, și așa a ajuns mânuța în care ții sfânta cruce s-o mângâie pe spate, pe țâțișoară. Dar nu-ți amintești dacă ai țucălit-o pe ureche că te concentraseși pe sânișorul ei drept. Ce mai contează, părinte Visarion. Ai împărtășit-o într-un mod cât se poate de original. I-ai băgat bietei femei mâna în chiloței la căldurică și ai aștept să ofteze prelung, ca o ușurare trupească.

Înțeleg, frate Bălcescu, vorba unui amic, că nu te-ai gândit nicio clipă să-i faci vreun rău. A fost un moment de rătăcire, de pierdere a busolei. Și știu de unde ți se trage, mai ales că ai o vârstă la care nu mai ești tânăr cum erai odată, dar cu dorințe intacte.  Doamne iartă și păzește pe toată popimea ta de la ispita la care îi împinge Satana. Că numai Împielițatul ar fi putut să facă una ca asta.

Dar știi ceva? Orice rău e spre bine. Chiar dacă se anunță o iarnă grea și o griză energetică cum nu a fost de mult, să privim partea plină a paharului. Aia cu nectar din flori de câmp. Drept pentru care, părinte Visarion îți urez un bun venit în lumea noastră, a păcătoșilor, în care orice petrecere ca între bărbați se încheie, nu doar spre amuzament, cu tradiționalul refren: „cu mâna la pupăză și cu cucu gol.”.

Fraiere, cum poți să crezi una ca asta? Pentru creșterea salariului tău și a pensiei nu se vor găsi bani. Nu pentru că până acum ar fi fost altfel, ci pentru că cineva trebuie să trăiască de la „foarte bine în sus”, de parcă în toți acești ani au dus-o rău săracii. De unde știu? Păi tu nu ai văzut ce a putut ieși din puțul gândirii liberale al senatorului Guran care a votat creșterea salariului demnitarilor, inclusiv  a parlamentarilor lu’ pește ce sunt. A votat cu convingerea că așa trebuie să fie.  „Eu cred că trebuie să începem să învățăm să fim bogați și cinstiți și țara o va duce mai bine.” Cât tupeu jegos, în timp ce tu și ai tăi clamezi strânsul curelei, voi vă creșteți lefurile cu o nesimțire ce nu există.

Va fi bine pentru tine, bă, nu și pentru fraiericii care tac și nu ies în stradă, deși la iarnă locuințele le vor fi ca și camerele din hotelul de gheață de la Bâlea Lac, și vor îngroșa rândurile celor care nu vor avea nici după ce bea apă. Va fi bine pentru mamelucii care ne conduc, nicidecum pentru țară. Și ai face bine dacă ai lăsa țara asta în pace, să nu te întorci la ea ori de câte ori te apucă nostalgia patriotismului desuet, că datorită unuia ca tine a ajuns unde a ajuns. Așa că, ia-ți țambalul și cântă la altă masă!

Iar ție, fraiere, care ești, ce să-ți spun: ai ce meriți, moștenirea lăsată de liber-cugetătorul Iliescu în urmă cu 33 de ani: „sărac, dar cinstit.”