Bunăoară, ieri s-au luat de  discursul tău de la parada de 1 Decembrie. Bine, puteau să zică orice legat de vestimentație, de tunsoarea cu cărarea pe dreapta, de gulerul de la cămașă, de privirea ta sfredelitoare  ori de chipul blajin de adevărat șef de „giudeț.” Dar, nu, oameni fini, cu bună creștere primită în cei șapte ani de acasă, s-au oprit la „discursul mirobolant.”. Romi, crede-mă, am râs ca prostul de unul singur. Sincer, tu știi ce înseamnă „discurs mirobolant? ”. Dacă nu știi, uită-te în DEX: extraordinar, fantasmagoric, fantastic, incredibil, ireal, magnific, minunat, mirific. Au făcut mișto de tine pe față și asta mă bucură, să nu mai zică unii și alții că doar eu am ce am cu tine. Uite că și alți ziariști gândesc la fel despre cel care pozează în salvatorul județului. Mirobolant ca mirobolant, treacă de la mine, dar când îl mai și citești de pe o fițuică ruptă dintr-un caiet de dictando, e chiar de râsul curcilor. Ce dracului, bă, Romi, nu puteai să-l înveți și tu ca pe poezie să nu te fi făcut de rușine? Că, vorba aia, una e să-l spui din cap și alta e să-l citești, chiorându-te, să nu pocești cumva vreun cuvânt.

Repet, bine ar fi fost să fi vorbit cu cuvintele tale. Cuvinte pe care să le înțeleg tu prima dată și mai apoi să-i faci pe alții să priceapă ce ai vrut să spui. Dar tu ai vrut să te dai „grande”, vorba lui Gică Craioveanu care face reclamă la praz, să ne arăți cine ești tu, vorba aia, și ai citit discursul scris de altul. Dar, știi cum e măi, puiucule? Ca să te dai „grande”, în viață ar trebui să citești mai mult decât „Punguța cu doi bani”, „Capra cu trei iezi” ori „Ursul păcălit de vulpe”. Părerea mea. Tu te-ai lăsat purtat de consilierii fără număr pe care îi ai pe lângă tine și, uite, ai ajuns să fie luat la mișto cu discursul ăsta mirobolant.

Îmi pare rău de tine, Romi dragă, dar nu am ce să-ți fac. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n straiță. Geaba ai bani, de-i întorci cu lopata, geaba plimbi nuntașii cu elicopterul și te cerți cu toată lumea, inclusiv cu liberalii, dacă nu ai carismă. Dar nu fii trist, vine iarna, neaua și înghețul iar tu vei străluci precum Crăișorul Zăpezii, varianta Muntele Mic, să moară de necaz ziariștii ăștia, bată-i norocul să-i bată!

Ce mai… Asăzi este ziua cea mare în care Brătienii, Manii și toți participanții la marea adunare de la Alba Iulia se vor răsuci în mormânt, ba chiar și Cuza, Mihai Viteazu și mulți alți voievozi și regi care știu că realitatea măcănită de 1 Decembrie de unii e diferită de cea trăită de ei. Dar ce mai poți face de dincolo din lumea necuvintelor în afară de a înghiți în sec și a ofta? Acum e vremea altora, a celor care au dus România în NATO și UE și se chinuie săracii s-o bage în Schengen și s-o ducă fără vize în America. Asta ca să înțelegem cât este ea de respectată România în lume în comparație cu anul 1918. Dacă atunci se afla la loc de cinste între națiunile lumii, astăzi e privită ca o ignorantă în ochii celor care au pita și cuțitul, nedemnă de a se așeza la aceeași masă cu bogații Europei. Și tot astăzi, este ziua națională a fasolei cu ciolan și cârnat. Clipa cea mai așteptată de cei care habar nu au cine au fost cei care au împlinit actul Marii Uniri din urmă cu 104 ani.  

A, era să uit. Și cât de dor mi-e să-l aud pe câte unul lăcrimând la televizor, grav și solemn de parcă ar avea o țeapă înfiptă-n cur, citând din Nenea Iancu: „În aceste momente solemne… mă gândesc la țărișoara mea…la România… la fericirea ei! La progresul ei! La viitorul ei!” Sta-i-ar cârnatul în gât, să-i stea!

Ne-ați zăpăcit cu calcule, cu demonstrații pe tablă la televizor, cu explicații. Că ne dați ba 6,5% la pensii, ba 10%. N-ar fi fost rău nici 15%, dar dacă nu e de unde…  Seară de seară aceeași poveste a banilor care nu sunt. Nu sunt pentru pensii și salarii, să ne înțelegem. Pentru voi și ai voștri, tot se mai găsește câte ceva pe fundul sacului bugetar. Până la urmă o să ne mulțumim și cu 12,5%, plus asigurările (pe cuvânt de onoare, sic!) că tot acolo o să ajungem, dacă socotim ajutoarele de încălzire, cardurile alea de alimente și alte drăcovenii de genul ăsta. Una peste alta o să fie bine și la vară cald. În capul vostru, da, într-al nostru, nu.

Sărumâna nea Nicule, să ne trăiești don Marcel! Dumnezeu să vă dea sănătate și vă mulțumim că aveți grijă de noi. Din sărăcia voastră ne dați și nouă iluzia binelui pe care l-am auzit rostit, într-o cazarmă din Târgoviste, în urmă cu 30 și ceva de ani în urmă, de savanta de renume mondial, mamă iubitoare de țară: În România n-a murit nimeni de foame și de frig.

Că dacă atunci n-a murit nimeni atunci, de ce ar face-o acum în epoca încălzirii globale, a supermarketurilor ticsite cu mâncare, când pensiile cresc cu un procent de 12,5% și cu un braț de tichete și carduri pentru tot felul de ajutoare?  

Nu e frumos ce au făcut ai noștri, ba chiar este urât, dar dacă stai să te gândești bine, nu e nimic ieșit din comun. Dimpotrivă, când te gândești că din primele zile de grădiniță, tovarășa, iar mai târziu doamna, ne puneau să memorăm poezia aia cu „Cățeluș cu părul creț.” Și ce puteam să învățăm din cele câteva versuri? Că pe lângă că era hoț, cățelușul nostru era și mincinos. În loc să tacă dracului și să nu mai latre atât, că tocmai fusese prins în flagrant cu rața-n gură și cu oul în buzunar, Grivei se jură pe ce are el mai scump pe lume că totul nu e decât o înscenare ordinară pusă la cale de cei care născociseră (în lipsă de altceva), vorba aia cu „cine fură azi un ou, mâine va fura un bou.”.

Când am crescut mai mari, prin clasele a V-a și a VI-a, ni se spuneau povești cu zmeii care furau merele de aur ale împăraților, soare și luna de pe cer. Două minciuni într-una singură. Una, că n-am avut niciodată împărați și, doi, că nu există mere de aur, iar luna și soarele nu pot fi furate nici măcar de mama zmeilor, darămite de odraslele acestora. În noaptea nunții, în loc să ne distrăm și să ne simțim bine, ni s-a furat mireasa de la masă și ca să o aducă înapoi trebuia să băgăm adânc mâna adânc în buzunar. Să nu mai vorbesc de furatul inimii, a pantofului Cenușăresei și a mai câte și mai câte exemple de acest gen. A, era să uit, tezele de doctorat care, la urma urmei, tot un furt pe față e, când respectivul se jură pe ce vrei și pe ce nu vrei că nu e așa.

Cu atâta tradiție moștenită de la  moși și strămoși ne mai mirăm de ceea ce au făcut militarii români? Să fim serioși! Peste un an, doi, povestea se va repeta cu siguranță că, ne place sau nu, suntem urmașii celor care au crescut cu poveștile cu cățeluși cu părul creț. Iar dintre ei, cine știe dacă nu se va naște măcar un general cu patru stele. 

Era să uit, la ceva suntem și noi buni. Ba chiar foarte buni: la procesele pe care președintele CJ le-a intentat adversarilor săi. Toți omologii din țară nu se ridică nici măcar la degetul mic al lui Romi al nostru. Dacă am pune cap la cap filele existente între coperțile alea de dosare de la Parchet am înconjura județul ăsta de cel puțin trei ori, ca în basmele lui Ispirescu. Și asta e doar la jumătatea mandatului.

Îmi place de tine, puiucule, că te crezi un fel de Greuceanu care pe vremuri se lua la trântă cu zmeii, balaurii, zgripțuroaicele și toți techergheii din timpurile alea, pentru că furaseră soarele și luna de pe cer și lăsaseră lumea în întuneric, în eră glaciară. Bine, tu nu ești chiar ca Greuceanu din poveste, condițiile geo-climatice sunt altele, dar un luptător MMA, tot ești, căci, cât e ziulica de lungă te lupți cu toți pesediștii, pemepiștii și chiar și cu ăia fără de partid, care te calcă pe coadă când nu te aștepți. Unul nu ți-a scăpat până acum, deși ai pierdut la procese de nu le mai știi nici tu numărul. Te iei cu ei la trântă, dai cu dânșii de Facebook de sar like-urile, share-urile și comentariile fără număr.

Mai fă și tu o pauză, bă, Romi. Măcar acum în Postul Crăciunului. Mai odihnește-te, că nu e bună atâta încrâncenare. Lasă dracu scandalurile, certurile și jignirile, iar dacă vezi că nu o scoți la capăt cu ei, refugiază-te în munți, fă rebus, colorează cărți pentru copii. Până la primăvară ocupă-te de afacerile familiei, fă maxi-taxi cu elicopterul, pornește tunurile de zăpadă, cheamă-ți prietenii la un vin fiert și un șeptic. Sau, dacă nu, mută-ți biroul într-unul din containerele  UPU de la spital și stai cu biciul și cu gura pe constructor să termine mai repede lucrarea, că de doi ani tot trage mâțu’ de coadă.

Apropos de containerele astea de tablă, câtă chirie plătește CJ pe lună? O mie, două? Zece sau mai mult? De euro, bineînțeles. Că mă gândesc că nu e nimeni prost să le închirieze la prețul unui pachet de biscuiți, doar pentru că tu ești Romeo Dunca. Cine câștigă și cine pierde în afacerea asta? Întreb și eu. Să treacă timpul, nu de alta.

Și ce constatăm? Constatăm faptul că ei fac parte din guvern și pe umerii lor se sprijină președintele (actor, la rândul său) Volodimir Oleksandrovici Zelenski. Să-i luăm pe rând, așa cum ar apărea ei pe genericul unui film patriotic.

Șeful de cabinet al Palatului Prezidențial (numele nici că mai contează, părerea mea) este producător de comedie.

Șeful Administrației Prezidențiale este, sau mai bine zis, a fost până la război, avocat în industria divertismentului.

Vicepreședintele Serviciului Suprem de Informații al Ucrainei conduce o companie de filme (cum altfel) de comedie.

Consilierul șef al președintelui Zelenski este scriitor de scheciuri, tablete umoristice, pastile de râs. Într-un cuvânt, comedie.

În fine, consilierul principal al Comitetului Național de Apărare al Ucrainei este tot comediant și partenerul de scenă a lui Zelensky.

Nu știu cât de talentați, de spumoși și acizi au fost pe scenă sau, de îndrăgiți și de apreciați de publicul din sală, dar dacă asta este cheia succesului în care zilnic mor oameni, se năruie speranțe și morții sunt îngropați de-a valma ori pe bandă rulantă, atunci mai bine aș fi preferat niște politicieni, oricât de slabi pregătiți ar fi.

Și asta nu e totul. Potrivit aceleiași publicații, trei miniștri sunt străini, pentru că Ucraina permite dubla cetățenie (ca la fotbal). Ministru Sănătății e american get-beget. În 2013 a venit la Kiev, după doi ani a fost naturalizată, la pachet cu funcția de ministru adjunct la Sănătate, iar după 7 zile a ajuns în fruntea ministerului pe care l-a condus până în 2019. După care, în locul ei a fost numit un georgian.

Ministrul Economiei este lituanian, secretarul Trezorăriei este „nepot” de-al Unchiului Sam, iar fostul președintele georgian, pro-american, Saakașvili, a devenit în 2008 guvernatorul Oblastului Odessa. Și încă un amănunt: 80% dintre înalți funcționari ai statului dețin cetățenia SUA (dublă cetățenie). Cireașa de pe tort, Volodimir Oleksandrovici Zelenski, care, în certificatul de botez nu e trecut nici ca polonez, rus sau ucrainean, ci ca evreu.

Asta da, comedie!

Ați auzit de Dumitru Nicolae Cotârlă? O parte dintre voi îl știu. Puțini, dar îl știu. Mulți, însă, cu siguranță,  n-au auzit de el. Domnul în cauză este viceprimarul orașului Oravița. Un liberal destoinic, cu inițiativă, care, în timpul liber nu stă la birt ca alții, nu joacă la păcănele și nici nu pariază la cursele de câini sau la liga a II-a de fotbal, ci se ocupă de vitele din ferma proprie. Are grijă de ele, să nu le lipsească nimic, cu acte în regulă, ca orice întreprinzător responsabil, cu respect față de legiuitor și de colegii săi din Primăria Oravița. Mai pe românește, domnul respectiv are o „Întreprindere Individuală – Cotârlă Nicolae Dumitru I.I.” , cu sediul în Răchitova și al cărei administrator este. Și, cum vacile trebuie hrănite, pentru că altfel nu dau lapte și nici nu pun pe șolduri, a concesionat două parcele de pajiști (43 de hectare în total), aflate pe domeniul public al orașului.

Veți spune, și pe bună dreptate, bravo lui, oameni de ăștia avem nevoie acolo unde sunt puși să conducă, să facă cinste comunității, să fie un exemplu personal pentru toți ceilalți. Numai că, în cazul de față miroase a incompatibilitate între ceea ce face și funcția pe care o deține. Sigur, doar îmi dau cu părerea, inspectorii de integritate de la tanti ANI sunt cei care pot da verdictul. S-ar putea ca domnul în cauză să aibă dreptate, dar mă întreb de ce în declarația de avere nu și-a trecut veniturile obținute de pe urma I.I., iar în declarația de interese nu și-a trecut afacerea, așa după cum spune legea?

Am vrut să vedem cum stau lucrurile în realitate și dacă dommnul Cotârlă are o explicație în acest sens. L-am sunat. Ne-a răspuns amabil la salutul nostru, părea vesel (cum altfel la început de săptămână?) apoi a devenit dintr-o dată circumspect și rezervat când l-am întrebat dacă administrează respectiva Întreprindere Individuală. Da sau ba! Atât am vrut să știm! „Trimiteți-mi pe email întrebările dumneavoastră, acum nu am timp să vă spun. Când îmi voi face timp, am să vă răspund.” Am insistat, dar… Grăbit să ajungă la padoc și la lucrările din oraș, viceprimarul a pus punct discuției.

Bă, nene, ți-am cerut să ne spui dacă o ai sau nu, nicidecum să ne faci un istoric al pajiștilor concesionate pe care pasc bovinele matale. Ca un bărbat de seamă al urbei ce ești (bănuiesc că de asta te-au ales confrații liberali viceprimar), puteai să iei două minute pe loc repaus să ne fi răspuns prin da sau nu. Repet, noi doar te-am întrebat dacă te simți cu musca pe căciulă, ANI urmând să stabilească adevărul!

În schimb, dă din el ca dintr-un om bătrân. Ca dintr-un înțelept care a trăit de mult pe pământ. Ce Seneca? Care Confucius? Când spune câte o pildă, ai impresia că citează din Corinteni. Nu cred că a citit multe cărți la viața lui. „Punguța cu doi bani”, „Ursu păcălit de vulpe” Suficient, nu? Însă e profund și fiecare vorbă a sa e plină de sensuri și învățături. E balsam pentru suflet, încât, unul care nu-l cunoaște, s-ar întreba fără îndoială: „bă, de ce nu s-o fi făcut filosof omul ăsta? Să se fi retras într-o chilie, să-și fi lăsat barbă (plete nu, că a chelit) sau să fi plecat să predice în pustie.” Uite de aia. La ce i-ar fi folosit? La ce face el acum, la nimic. Însă, repet, tot ce scoate el din cap e ca ceva care îți umple sufletul de bucurie.

Și vă dau un exemplu care, mie, personal, mi se pare de o acuratețe impecabilă. Ieri, întrebat fiind cam la ce nivel se află în raport cu ceea ce și-a propus la începutul mandatului, ne-a lăsat pe toți cu gura căscată: „Cam la nivelul bambusului. Ştiţi că sămânţa de bambus stă 5 ani sub pământ, după aia iese şi creşte repede, într-o zi cât stejarul în 10. Cam aşa e şi la noi. Pot să spun că dacă ceea ce ne-am dorit a fost 100%, acest 100% în mod normal și optimist ar putea să se întâmple în 8 ani, în proporție de 70%. Și dacă rezolvi 70% din ceea ce își dorești, eu zic că ai făcut suficient. Acești 70% dacă îi împărțim în 8 ani, pentru că oricum într-un mandat nu se poate tot, asta ar însemna cam 8% pe an. Eu cred că în 2 ani am făcut 20% din ce mi-am dorit“.

Bă, un răspuns demențial la care, sincer, nu cred că-ar fi gândit nici măcar marele Rabindranath Tagore că, vorba aia, dacă nici Rabindranath nu știa cum crește bambusul, cum se înalță el din sămânța aia, cât o boabă de cafea, atunci cine? Și uite că nu i-o dat prin cap una ca asta. Să nu mai zic de nea Nicu Ciucă. Ăsta nu știe nici măcar să vorbească, darămite să gândească. Poate doar nea Pătru Daea s-ar fi putut gândi la una ca asta, dar cu siguranță, nu chiar atât de profund, până la sămânța mirabilă.

De asta zic, Romi, ești demențial. Nu știu unde te-or găsit ăștia care te-au convins să candidezi, dar ești omul ideal pentru chestii de astea. De aia mă gândesc să-ți propun să susții un festival de aforisme, cimilituri, snoave și vorbe de duh. Ce zici? La început să fie o manifestare cu caracter național, după care îl sunăm pe deputatul de Teregova (don Marius, vezi că n-am mai trecut transcrierea fonetică, aia cu Ciriegova), să-i cheme și pe sârbii din Svinița-Mehedinți, să-l transformăm într-un festival internațional.

Recunosc, te-ai lipit de mine ca marca de scrisoare. Fără ifose, fără aere de milionar care ești. Mi-a plăcut de tine de la începutul începutului, că ai fost modest, ți-ai știut lungul nasului și nu te-ai dat niciodată grande. Cine mi-s eu… Ai rămas la nivelul de șofer de Buceagă, care încălzea motorul iarna cu șomoiogul de cârpe înmuiat în motorină. Nu te-ai dat rotund cu elicopterul cu care astă vară cărai nuntașii de la Bocșa la Reșița și nici cu pozele de la nunta Andrei Pleșa ori cu cele din Cancan, deși erai îndreptăți s-o faci. Dacă ai putut să ajuți pe careva l-ai ajutat, dar tot la fel de bine, dacă ai avut ocazia să-l dai afară de la CJ, l-ai dat cu cel mai mare drag. Ăsta ești tu, unic și irepetabil.

E adevărat, la capitolul realizări nu stai tocmai grozav. Nu ai pe stoc mai nimic din cele așteptate de cetățenii județului de la tine. Cârcotașii, știi tu care, ar spune că stai chiar prost. Prost de tot. Nu te uita în gura lor. Ce ar fi vrut ei? Ce n-au făcut alții în 30 de ani, să fi făcut tu în doi? Unde dracu s-a mai pomenit așa ceva? Nici Dumnezeu nu a făcut lumea asta într-o zi, două, și atunci cum să faci tu ca județul ăsta să zbârnăie în doar doi ani? E adevărat că ai promis că dezvolți Caraș-Severinul, că repari drumurile și construiești altele, dar, nah, asta a fost în campanie când, ce-ar fi vrut alegătorii să le spui? Că nu o să faci nici aia, nici ailaltă? Păi atunci, cine ar fi fost prostul să te aleagă?  La urma-urmei, Romi dragă, așa e în campanie, minți că așa mint toți candidații.  Ș-apoi, de unde să fi știut tu ce avea să fie peste un an, doi? Că în administrație mai trebuie să te și pricepi, nu doar să te cerți și să te judeci cu toți, începând de la portar și șofer și până la șefii cei mari din CJ.

Nu știu ce cred alții despre tine la ceas de bilanț, dar per total, eu sunt mulțumit de prestația ta în acești doi ani de mandat. Am scos o carte cu tine și am scris sute de editoriale. Cred că ai face bine să-mi mulțumești pentru că, dacă astăzi ești cine ești, mi se datorează și mie.

Și după ce a făcut toți dracii de pe fața pământului, Maticiuc ăsta s-a apucat să se ocupe de acte caritabile cu ajutorul Fundației pe care o are. Să ajute spitalele care, vorba lui, par costumate de Halloween zi de zi, să dea o speranță comunităților locale care și-au pierdut orice încredere în stat și în reprezentanții aleși ori numiți pe născociri politice. S-a dus acolo unde a fost chemat sau a auzit că este nevoie  de el. Așa a ajuns și la „spitalul groazei” din Reșița pe care Lili Gherle, această „frumoasă nebună” a zilelor noastre, vrea să-l transforme în „spitalul speranței”. Cu ajutorul unora și a altora. Inclusiv al celui care, cândva, interpreta rolul de fante de Obor. Pentru toate acestea, Codin Maticiuc merită respectele mele. Poate chiar și ale lui Romi de la CJ care a renunțat la un proiect cu finanțare europeană ce viza reabilitarea spitalului în cauză. Dar ce așteptări să ai de la un om care are numai avioane în cap?

Dincolo de toate astea, mă întreb la ce e bun un spital, fie el și al „fericirii”, la Reșița. Că ajungi să te interneze familia  la una din secțiile lui, în speranța că te vei face bine. Și din prima zi, doctorul care te ia în primire îi pune în mână aparținătorului o listă cu medicamentele de care ai avea nevoie să te pui pe picioare. Că spitalul nu are bani pentru cutare pastilă sau cutărică injecție. Plus, pansament, perfuzii, branule, mă rog, tot ce e nevoie într-un spital. Știu că mulți nu sunteți de acord cu mine. Unii poate mă iau la mișto: „Iar aberează Nafiru. A terminat cu Dunca și acu’ se leagă de spital.”. Stați liniștiți, nu am terminat cu Dunca. Cât timp este în funcție la Consiliul Județean, el va fi mereu clientul rubricii: „Actualitatea la zi.” Motivul, unul singur: Spitalul Județean de Urgență Reșița este în subordinea Consiliului Județean Reșița, iar cât timp din spital lipsesc medicamentele, nu pot să-l trag de mânecă pe cetățeanul de pe stradă. Simplu.

Ca să vedeți că nu aberez, vă povestesc ce am aflat ieri. Mă sună un amic să-mi spună că din spital lipsește un anumit medicament. Din spital, nu și dintr-o farmacie din oraș. De ce nu se găsește? Pentru că nu sunt bani pentru medicamente. Domnule Dunca, ai auzit? Nu contează numele medicamentului, ci faptul că, tatăl său are nevoie zilnic de un flacon care costă 300 și ceva de lei, iar pentru început, medicul i-a prescris un tratament pentru o săptămână, urmând să continuie până se va pune pe picioare. Cât timp? Dumnezeu știe! Două, trei săptămâni…  Zi de zi, 300 și ceva de lei, dacă vrea să mai prindă Crîciunul.

Vi se pare amuzant? Mie nu! Cu toți sponsorii, gen Codin Maticiuc, și cu o „nebună” ca Lili Gherle, spitalul ăsta nu se va mai face bine niciodată. Și, atunci, vorba lu’ Gogu: „de ce să mă internez, bă, acolo? Nu e mai bine să mor acasă, în patul meu, cu capul pe perina mea?”

Nu face risipă de energii, ceea ce îi permite să fie mereu în vervă, să dribleze, să centreze și tot el să dea cu capul atunci când este nevoie. E un fel de Ciprian Deac care, dacă nu mă înșel, a câștigat șase titluri de campion cu CFR-ul lui Neluțu Varga. Deocamdată, Felix doar două, amândouă cu Primăria Caransebeș, dar are timp să-l ajungă din urmă pe elevul lui Dan Petrescu, și chiar să-l depășească, pentru că, în administrație nu e ca la fotbal, poți să joci până la pensionare și dincolo de ea. Din acest punct de vedere, recordul lui nenea Marcel Vela (doar trei titluri) e și el în mare pericol.

Felix, miștocar cum îl știm, e de părere că garnitura pe care o conduce nu va avea nicio problemă la următoare oprire, cea a alegerilor din 2024, mai cu seamă că e cu verificările la zi de când a intrat în revizie generală în depoul condus de Sorin Grindeanu. Și fără îndoială, el are dreptate, că niciodată nu s-au comparat Rapid-ul și Acceleratul de Timișoara-București cu Expresul de Băuțari. Nici măcar atunci când acesta din urmă oprea regulat, de cinci-șase ori pe zi, cu precizie nemțească, la Iaz, Glimboca, Oțelu și Zăvoi. Asta îl face pe Felix să spună că peste doi ani nu adversarul de la urne este important (contracandidatul liberal), ci scorul. La ce competitori, de liga a III sau chiar a IV-a, există pe plan local, i s-ar părea rușinos să dea cu stângu-n dreptu’ în fața porții.

Singura lui teamă, mărturisită de altfel, să nu calce prea des în străchini. De aceea se gândește că de azi înainte să treacă mai des pe la biserica lui Lucică, Prea Sfântul slujitor al Episcopiei așezată cu fața spre terasele lui Mitru Rujan și Andra Stroe (fostă Pleșa), acolo unde își bea cafeaua și sucul protipendada gugulană! Până atunci, însă, are de ales între jocul economicos al băieților lui Dan Petrescu și fotbalul-șampanie la care tot visează Mihai Rotaru, patronul juveților. Cu siguranță, va opta pentru varianta din urmă, cu atât mai mult, cu cât e fan Bancu, Andrei Ivan, Nistor și Jovan Marcovici.