15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Victor Nafiru

Într-un comunicat al Primăriei Băile Herculane, semnat de edilul șef, Cristian Miclău, se arată: „Programul european privind rutele culturale, creat în anul 1987, are ca scop evidențierea existenței unui patrimoniu comun, M.A.T. fiind membru al Acordului Parțial Extins privind Rutele Culturale Certificate de Consiliul Europei. Dezvoltarea rutelor culturale reprezintă un concept complex ce îmbină punerea în valoare a obiectivelor de patrimoniu, culturale, de artă, a moștenirii istorice, cu dezvoltarea turismului și stimularea dezvoltării economice și sociale locale. Concepută ca instrument de promovare și dezvoltare a unui nou produs turistic, Ruta cultural turistică «Pe urmele împărătesei Elisabeta» unește destinații turistice din trei județe: Caraș – Severin, Timiș și Prahova, promovând trei stațiuni de top din turismul românesc: Băile Herculane, Buziaș și Sinaia, precum și alte două zone cu potențial turistic emergent din Banatul Montan, Oravița și Caransebeș”.

Pornind de la puternica personalitate a împărătesei Elisabeta sau Sisi cum mai este cunoscută, o femeie încântătoare, intrată în legendă care fascinează și în zilele noastre, autorul, ing. Dorin Bălteanu a conceput acest proiect ca o punte de legătură între zone turistice cu tradiție, dar și altele cu mare potențial de dezvoltare, în vederea punerii în valoare a unui patrimoniu natural, cultural, istoric de excepție. Primăria Băile Herculane se numără printre primele instituții din țară care au răspuns inițiativei ministerului de dezvoltare a produselor turistice cu componentă culturală, obținând recunoaștere de către minister prin adresa cu nr. 33299/28.08.2020 a primei Rute Cultural Turistice dezvoltate pe plan național, „Pe urmele lui Hercules”.

Videoclipul de prezentare realizat de specialiștii ministerului a fost lansat oficial în iunie 2021 cu ocazia Simpozionului Național „Herculane – arcade în timp”, fiind promovat pe platformele digitale ale ministerului, ale Primăriei Băile Herculane, Consiliului județean Caraș – Severin, ale altor instituții, asociații, operatori turistici, persoane particulare din țară precum și pe cele ale Consiliului Europei.

„În interpelarea sa de la Camera Deputaților din data de 10 martie 2021, cu privire la investițiile făcute de Guvern în stațiunea Băile Herculane dl. Deputat Dumitru Rujan a evocat Ruta Cultural Turistică ”Pe urmele lui Hercules” ca un important vector de promovare a turismului din zonă,” ține să precizeze primarul Cristian Miclău.

Admit că o fi existat vreunul ce nu s-a acomodat cu fișa postului, sau că altul avea o problemă cu rămasul după programul de lucru, că așa e în orice colectiv dar, bă, niciunul să nu fi fost bun? Niciunul din șase? Asta mi se pare prea de tot. Măcar unul, unul singur să fi corespuns cerințelor unui spital plin de datorii, dar așa…

Pe cale naturală ori de consecință nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva spitalul ăsta e bântuit de oarece spirite malefice. De sufletul unuia căsăpit de bisturiu ori al unei femei ce-o fi făcut avort din motive doar de ea știute. Că de unde atâtea arierate, atâtea paturi goale, atâta încrâncenare între medici, conducere și doctori, scandaluri în și dincolo de porțile lui, acolo unde Romeo Dunca vrea să monteze un sistem de supraveghere electronic pentru medicii, asistentele și brancardieri? Să vadă el când vin și când pleacă din spital. Bă, chiar niciunul să nu fi fost bun? Eu nu cred. Ceva, ceva trebuie să fi fost la mijloc. Trebuie să existe o explicație. Dar cine să ne-o dea, să înțelegem și noi, să nu rămânem proști? Fiecare cu adevărul său. Cu siguranță că au existat și directori medicali care au muncit pe brânci, ca treaba să meargă brici. Cum la fel de adevărat e că au existat directori pe care i-a durut în pix de ce se se întâmpla acolo. Dar dincolo de asta stă trista realitate: șase directori medicali, cu ăsta șapte, în doi ani și un pic. E ceva demențial, demn de Las Fierbinți!

Și uite așa, în timp ce conducerea spitalului schimba directorii precum țiganii caii, pacienții se prezentau la internare cu borseta plină de aspirine, piramidoane, pansamente și cartea cu psalmi, rugându-se la Dumnezeu să mai prindă Paștele, Crăciunul și alte evenimente din viața lor.

Minte de copil căruia nu-i poți cere prea multe. Sigur, nici tu nu ai vrea să fii așa dar, deh… De asta nici nu mă supăr pe tine când faci chestiile astea de doi bani. Atât te duce capul! În loc să-ți vezi de treburile tale la Consiliul județean, să intri și tu în rând cu ăia pe care îi venerezi, te pui să postezi tot felul de tâmpenii. Ce te… grija pe tine că Stanciu mănâncă alături de oamenii ăia? Mănâncă lângă cine vrea el. A mâncat și lângă tine, ai uitat cum îl tăiai friptura în farfurie și îl îndemnai: „hai, mănâncă, Dani, să crești mare, să poți scrie despre mine?” Chiar ai uitat? Ești simpatic rău, puiucule.  Ăia din TVR 2 ar da orice să te aibă în grila de la Gala Umorului Românesc. Birlic ar fi mic copil pe lângă tine…

Toată ziua te ții de ceoace. Mai face omul pauză, mai lucrează câte ceva, tu nu și nu. O ții întruna pe a ta. Nu știu cine te împinge de la spate, de parcă ți-ar spune: „Nu fi prost, Romeo, nu te lăsa la ei. Dă-le-n gură, mama lor de ziariști ce se cred ei!” , dar văd că de la o vreme ai luat-o rău pe arătură, vorba lui Crina. Nu am eu treabă cu volanul pe care ți l-a făcut cadou Ionuț Popovici și nici cu țoalele alea de Păcălici cu care te-ai dus îmbrăcat la Biserica Episcopală în Duminica Tomii. De fapt, eu nu am treabă cu tine, ci cu faptele tale. Cu prostiile pe care le faci pe bani publici. Ăsta e rolul presei. Să-i tragă de mânecă pe cei de la putere când fac năzbâtii. Din partea mea poți să stai și în cap, că nu mă deranjează, însă schimbăm placa când văd că o iei pe ulei.

A, era să uit, să-ți răspund la o remarcă legată de ultima postare în care mi-ai pomenit numele: Da, ai dreptate, eram  cu plasa, dar nu acolo unde crezi tu, ci la un prieten farmacist la oraș care mă sunase că primise marfă. Că vorba aia, dacă nici eu nu mă gândesc și nu am grijă de tine, atunci, cine, puiucule?!

Vor fi afectați consumatorii de pe următoarele străzi: Dacia, Ghiocelului, Stejarului, Pinului, Petrom, Spălatoria Auto, Bichiștin și Morii

„Ne cerem scuze, dumneavoastră, clienților noștri, pentru disconfortul și inconveniențele create, prin întreruperea furnizării apei potabile”, se arată în comunicatul operatorului județean de apă și canal.

Pentru orice problemă apărută după reluarea furnizării apei,  utilizatorii pot apela Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274  sau la Punctul de Lucru  Bocșa la tel. 0255/5525034.

Ca să nu te trezești cu un picior în cur, dat chiar de ăia care te lingeau anul trecut pe vremea asta, ai plecat singur și din fruntea guvernului, și din cea a partidului. Aici, sincer, te admir.  Ai bombănit cât ai bombănit, că, deh, nu ți-e tot una să te ridici de la masa cu bucate înainte să fi terminat de râgâit, dar până la urmă ai înțeles că ți-ai trăit traiul și ți-ai mâncat mălaiul în Modrogan. Ești liber ca pasărea cerului. Nu mai ai responsabilități, și nici obligații față de dame și nepoți, nu te mai înjură ăia din USR. În sfârșit, faci ce vrei. Acu’ ești cu valiza (corporatistă) la ușă. Pregătit să pleci în vacanță și să nu te mai întorci în partidul în care, repet, ți-a dat de toate, inclusiv piciorul de care aminteam mai sus.

Bine ai făcut că nu le-ai dat satisfacție și pleci singur dintr-un partid care schimbă președinții ca pe soșete. Lasă-i să-și frângă gâtul cu Ciucă, cu Flutur și toți cei care ți-au cântat prohodul. Lasă-i și du-te unde vezi cu ochii: în Australia, Zanzibar, Botswana. Oriunde în lumea asta, că nu cred eu că nu te angajează careva când o să le prezinți CV-ul. Du-te, că o să plângă ei mâine, poimâine după tine. O să te regrete ca pe Ludovic Orban.

Apropos de Orban,  te-o sunat cumva Șică Mandolină? Ce te uiți așa? Că l-am auzit eu cum îi spunea unui liberal de pe la noi că are de gând să refacă marele partid liberal cu tine, cu Gorghiu, cu Raluca Turcan, Tăriceanu, Flutur, Blaga, cu „dragă” Stolo, adică cu voi toți cei care ați condus PNL în ultimii 20 de ani. Cică, nu-i mai trebuie alți membri, e suficient doar cu voi. Dacă reușește, dă lovitura în alegerile de peste doi ani, ajunge la putere și promite să vă dea la fiecare câte o funcție atât în guvern, cât și în partid! Ce zici, Vasilică, tată, merită încercat?

După spusele primarului Mirel-Patriciu Pascu, Pentru prima dată, din 1989 încoace, la Bocșa a fost organizată o sărbătoare câmpenească cu prilejul zilei de 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii.

„În urma semnalelor primite din rândul cetățenilor, evenimentul a fost unul reușit, iar această reușită se datorează dumneavoastră, dragi bocșeni! Se datorează celor care mi-au fost alături, atât în muncă, dar și ca participare!

Mulțumesc muncitorilor, conducerii Gospodăriei mulțumesc celor implicați în organizare, mulțumesc comercianților și vă mulțumesc tuturor celor care ați participat în număr atât de mare!

A fost o zi frumoasă de primăvară, însorită și caldă, iar pentru frumusețea zilei trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu! Între atâtea zile ploioase, de 1 Mai ne-a binecuvântat cu soare!”

Și când le era lumea mai dragă, ce să vezi, Satana și-a băgat codița în prietenia lor ideologică și, dintr-o dată, s-a ales praful și pulberea de proiectul lor pentru țară și popor. Simțindu-se dezamăgită rău de tot, Letiția Aman a reacționat dur, parafrazându-l pe Băselu care, în urmă cu ceva ani, îi bătea în public obrazul lui Dinu Patriciu: „Rușine să îți fie George Simion.” Vai, cu cât tupeu maxim îi spune. Ce i-o trage lui Georgică, mai ceva ca pe mahala. Că, auziți ce-i spune tanti Letiția marțafoiului: „Cel ce după ce i-ai adus toți banii din casă, ai făcut din casa ta sediu AUR-CS din mașină ta taxi AUR , ți-ai lăsat locul de muncă bine plătit și bun, pentru el… Ai muncit până la epuizare ca apoi în data de 1 Apr. din senin să fii scoasă afară cu poșeta?” Bă, Georgică, ți-e chiar nu ți-a fost rușine obrazului să-i faci vânt doamnei Letiția din partid? Chiar  nu știi să te porți frumos cu o femeie care și-a sacrificat cei mai frumoși ani din viață ca nouă, tuturor românilor (aici includ și pe unguri și alte naționalități conlocuitoare) să ne fie bine?

Bănuiesc că postarea a fost redactată la nervi și supărare mare, că altfel tanti a noastră nu își băga atât de empiric picioarele în  gramatica limbii române, stâlcind-o în halul ăsta, de a-i crede că a scris-o în aromâna de la 1948. Pe de-o parte. Pe de altă parte, înțelegem că supărarea nu ar fi fost baș atât de mare, dacă Georgică Simion nu ar fi dat-o afară (din sediu, bănuim!) cu poșeta cu tot. Și are dreptate femeia care din acel moment se tot  întreabă: „Are ce are cu mine, dar cu poșeta ce a avut? Ce rău ți-a făcut ea?” Da, bă, are dreptate. Dacă ar fi fost o geantă Louis Vouitton, aș mai fi înțeles, dar așa.

Așa că, îi înțeleg supărarea, atunci când îi spune lu’ marțafoi, în același dialect aromân: „Adios, veci eu nu-l mai cunosc. O declarație de ușurare a sufletului pe care apăsa o piatră de moară, prin care se simte „derogată de orice obligație față de George Simion!” Vai, vai, ce-o să mai plângă și ce o să se mai necăjească Georgică al nostru când va citi postarea matale, domnă dragă. Cum o să-l apuce pe el regretele pentru gestul de a te da afară ca pe o măsea stricată și o să-și dea cu tesla, știi matale unde.

Ce să-i faci, asta e viața atunci când accepți să devii „slugă a poporului.” Strângi din dinți și mergi mai departe. Singura satisfacție pe care o mai ai e că:  „AUR CS, ACUM ARE CULOAREA CIORILOR SI SE DANSEAZA pe melodia CRA CRA CRA.”

Dacă ar fi trecut, ar fi fost cea mai mare gogomănie din istoria acestui Consiliu județean căci, după mintea celor ce l-au gândit, persoanele care dețin parcele sub 600 metri pătrați nu au voie să construiască acolo o casă de vacanță sau o căbănuță cu privirea spre munte. De păscut o vacă, o oaie sau o capră, da, nu și de construit. Nici măcar un closet. „Sub 600 de mp nu se consideră a fi construibile”, se preciza în esteticul ghid. A, dacă vrei totuși să construiești ceva pe proprietatea ta, atunci nu ai decât să mai cumperi o parcelă, dacă o ai lângă tine, să le comasezi pe cele două, să întrunești cerințele minime impuse de ghid, de 1.000 mp. Îți stă mintea în loc, nu alta. „Atac la dreptul de folosire a proprietății”, cum a observat consiliera PSD, Gabriela Stuparu.

„E o aberație acest așa-zis regulament,  să nu poți construi pe o parcelă având suprafața sub 1.000 de mp. De fapt, prin aceste prevederi se voia ca doar anumite persoane să construiască în zona turistică montană și e lesne de înțeles că a fost gândit și redactat cu dedicație pentru cei cu bani mulți ce-și pot cumpăra terenuri cu suprafețe mari sau comasa parcelele de 600 mp. Și ca s-o spunem pe-a dreaptă, în spatele acestui ghid estetic, regulament sau cum s-o numi el se ascunde un lucru la fel de bine gândit: primăriile din zona montană care nu au Serviciu de urbanism ar fi fost nevoite să vină la Consiliul județean care, cum se spune în fotbal, și centra, și dădea cu capul”, a încercat Ioan Crina să le explice și să le deschidă ochii colegilor săi liberali, care până atunci făcuseră scurtă de la atâta ridicat al mâinii în semn de aprobare a tuturor aberațiilor propuse de inițiatorul nomber 1, Romeo Dunca.

Și, minune, în chiar Săptămâna Luminată, pentru prima dată în acest mandat, liberalii au ascultat cuvântul lui Crina și i-au zis „pas” lu’ Dunca, înainte ca aberațiile inițiate de el să fie supuse votului.

Dar nu despre drumuri aș fi vrut să te întreb, ci despre dezvăluirile lui Dani Stanciu, din Express de Banat. Domnu’ Dunca, e adevărat ce spune ziaristul despre afacerile de pe Muntele Mic? Nu neaparat despre cabană, că de aia știe toată lumea că nu vrei să o demolezi, chiar dacă există o sentință judecătorească definitivă, sau că faci maxi-taxi cu elicopterul personal, ci despre faptul că transportai turiștii  în timpul programului de lucru de la CJ. E adevărat sau nu? Spune, domnule președinte, că nu-ți taie nimeni capul, dacă e așa, poate că în ziua aia te învoiseși de la lucru sau poate îți băgaseși o zi de concediu.  Cine știe? Poate că ai dreptate și atunci de ce taci? Din bun simț? Ete fleoșc!

Sau, e adevărat ce vorbesc angajații din CJ că vinerea nu dai deloc pe la lucru, iar când se întâmplă asta este sărbătoare? Nu trebuie să vă supărați că întreb, dar și pe mine mă opresc alții din drum: „bă, tu ce știi despre ce vorbesc unii și ce se scrie în ziarele online?” Și eu ce să le spun oamenilor? Că e așa? Nu pot, că n-am stat să te urmăresc ce faci, unde te duci, cum îți petreci timpul ori dacă semnezi condica de prezență. De aia te întreb domnule președinte, dacă e adevărat sau nu cu venitul vinerea la job și căratul turiștilor în timpul programului. E și deontologic din partea mea, informându-mă direct de la sursă, și liniștitor pentru cititorii mei.  

Nu că ar fi vreo mare scofală că nu treci vinerea pe la CJ (deși eu nu cred una ca asta), că vorba lu’ Gogu al meu, de aia ești ditamai președintele de județ. Te întreb și te cred pe cuvânt, domnule președinte că dacă nici în dumneavoastră nu am încredere în județul ăsta, atunci în cine? Păi nu?

Ce-i cu asta? Asta mă întreb și eu, acu’ când văd că povestea cu gazele naturale este scoasă de la naftalină de ăia de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Valea Carașului-Valea Almăjului-Clisura Dunării. Să vezi ce-or făcut ăștia, bă, Gogule. Au depus cerere de finanțare prin PNI „Anghel Saligny”. Un fleac de 1 miliard de lei pentru 750 de kilometri de rețele de distribuție. Tu îți dai seama cât reprezintă asta? Aproape o treime din numărul total de kilometri aprobat pe întregul program. Ce mai, dacă se aprobă cererea, au dat lovitura, județul se va împăienjeni de rețele de gaze de nu vom avea muncitori suficienți pentru a duce lucrarea la bun sfârșit. Dar, nu-i bai, că se vor întoarce specialiștii plecați să șteargă la cur moșii și babele aliaților noștri din Occident ori vom importa nepalezi, burundezi, ugandezi și ce-o mai fi disponibil pe piața muncii.

De ce râzi, Gogule, de ce râzi? Că acu’ s-or găsit și ăștia să ceară bani când rușii ne închid conducta? Te-ai prins, Gogule, că doar nu ești copil prost. Ai fi tu de la țară, dar minte ai. Ai să dai și la alții. Bă, ce mai contează că închid rușii conducta ori ne pun să plătim în ruble? Important e că există bunăvoință, dorință de a ajuta. Peste doi ani, în alegeri, oamenii ăștia, politicieni, carevasăzică, o să ne spună cu amărăciune în glas că: „am vrut, Dumnezeu și Ciucă ne sunt martori, doar că nu s-a putut mai mult de atât.” Iar noi îi vom crede și îi vom alege din nou căci, nu-i așa, țara trebuie condusă ca ei care promit mai mult și fac… Ce mai contează cum fac!  

Da’ la Înviere ai fost? Nu ca să te vadă poporul cât ești tu de evlavios, cum fac alți politicieni, inclusiv liberali de-ai tăi, ci să iei lumină, că așa e datina. Să-ți purifici sufletul.  Să spui un Tata Nostru, să te rogi la icoana cu Maica Sfântă pentru sănătatea ta și prosperitatea județului. Pentru drumuri județene mai bune, pentru locuri de muncă mai multe. Să ningă cu bani pe Muntele Mic. Măcar pentru atâta lucru să fii mers. Și fă-o mai des, nu doar la sărbători.

Nu te mai întreb dacă ai fost la spovedit. E adevărat, la spovedit se duc mai mult muierile și nu pentru că ele ar fi mai păcătoase, ci pentru că sunt mai credincioase și cu frică de Dumnezeu. Tu, Romi, ce să cauți la popă? Că te cerți mereu cu alde Ionuț Popovici, că-ți faci drum la tribunal tot la două zile, că te iei toată ziua, bună ziua de Dani Stanciu? Astea sunt mofturi. Uite, acum o plecat la București Flavius Nedelcea, ai scăpat de unul care n-avea loc de tine, și nici tu de el. Da’, n-ai scăpat de tot, că în locul său  vine Fish, adică Lucian Ionescu. Cu Nedelcea ți-o mers, cum ți-o mers, cu Fish nu te văd bine. Ăsta te toacă, după ce l-ai dat afară de la Drumuri Județene. Repet, astea nu sunt păcate pe care să le spui popii și, la urma, urmei, de ce ar trebui să știe vlădicu ce afaceri faci tu? Ei, drăcia dracului.

Nu știu cât de mult ți-a priit Paștele, puiucule, dar de discret ai fost până la Dumnezeu și înapoi. Sincer, ca președinte de Consiliu Județean ce ești, m-aș fi așteptat să transmiți și tu un mesaj  poporul tău din Caraș-Severin. Hai, dacă nu la toți, măcar către susținători. Într-o poză în care ții în mână o lumânare aprinsă, ciocnind un ou sau pe fundal cu o cruce ori o bisericuță. Să le fi urat „Hristos a înviat.” Nu doar că e frumos, ci așa se procedează. Așa este lăsat de la Împărăție. Cum au făcut colegii tăi parlamentari, primari. Ei de unde știu toate astea că, vorba aia, n-au consilieri angajați cum ai tu? Dacă ai fi vrut, puteai să o faci, dând căutare la mesaje de Paști pe Google și adaptai la condițiile  județului pe care îl conduci. Simplu, nu-i așa? Da, dar pentru asta trebuie să simți că ești de-al locului, că-ți iubești supușii. Măcar pe ai tăi de la partid…