15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Editorial

Toți, dar absolut toți, vin la întâlniri politice, la negocieri sau cum s-or numi ele, cu mâinile în buzunare. În cel mai rău caz, cu un telefon Smartphone de ultima generație la vedere, și cu un aer de: „Cine mi-s eu f… în cur cu nas de popă”, vorba unuia care a fost primar pe Valea Bistrei. S-au dus vremurile alea cu genți-diplomat, la modă în urmă cu jumătate de secol, când românii treceau Dunărea să le cumpere de la bulgari. Cândva, purtatul genții (chiar și aia de perceptor) îți conferea un aer aristocratic. Impunea respect și admirație. Astăzi…

Astăzi, într-o lume a blugilor, a sacourilor colorate și a pantofilor Casual Londra Black, Luca Niculescu este tipul diplomatului cu… diplomat. Adică demodat, din moment ce a rămas tot la geantă. Nu știu ce cară acolo, dar mereu îl văd la televizor cu ea. Ar putea angaja pe cineva să-i ducă geanta de la mașină până la locul de întâlnire. Sau să vorbească cu șoferul, dar nu o face Nu o face pentru că nu îi este rușine să o care, ci dimpotrivă: își respectă profesia și, totodată, se respectă pe sine.

Spre deosebire de alți politicieni, nu e nici pe departe un om bogat. După declarația de avere, e pare un pârlit de funcționar la stat în comparație cu alții. Are două apartamente cumpărate în 2005 și 2008, a căror suprafață la un loc, e cât livingul  vilei unui politician cu ștaif, 136 de metri pătrați, în timp ce în bănci nu ar avea mai mult de 60.000 de euro, cam tot atât cât „sparge” nevasta unuia care face politică de când lumea, în două ședințe de shopping la Paris și Londra.

Și încă ceva, Luca Niculescu nu cântă la mandolină, nici măcar la fluier, nu joacă geamparalele la nu știu ce terasă de pe Litoral și nici nu crește găini ca să-i pună pe ziariști să-i numere ouăle. O fi bine, o fi rău?

Sfânta le-a citit și le-a analizat pe toate de la toți cei care i-au cerut  sănătate pentru ei, familie, prieteni, vecini, colegi de serviciu ce nu au putut onora cu prezența. Unii au rugat-o de noroc în dragoste, de note mari la tezele din semestrul ăsta, la examenul de capacitate și BAC, ori de o noră clasică, care să gătească, să dea cu mătura, să șteargă copiii la cur, să nu piardă vremea pe Facebook și Instagram. Alții au mers mai departe și i-au scris să facă cumva ca scroafă să le fete cel puțin 10 purcei, găinile să li se ouă toată ziua, iar FCSB să câștige campionatul. Celor mai mulți dintre ei, Cuvioasa Parascheva le-a promis că va vorbi personal cu  un superior de-al ei (nu a vrut să dea nume și nici relații despre funcția respectivului) și, în limita posibilităților le va rezolva doleanțele. Și dacă le-a spus că va vorbi personal, sigur că pelerinii au crezut-o pe cuvântul ei de sfântă.

Dar, între atâți enoriași dornici să socializeze pe tot felul de teme, de la cele politice și până la cele cu substrat de cancan, s-au găsit câțiva, și nu puțini la număr, să-i ceară eliberarea de îndată și necondiționată a patriotului închis pe nedrept în arestul central al Poliției. „Dacă ești făcătoare de minuni după cum te laudă ăștia, fă ceva și scoate-l pe (Că)Călin de la beci.” SF. Cuv. Paisie Aghioritul, prezent și el la Iași, tot cu racla și moaștele după dânsul, ar fi încercat să-i lămurească pe fanii lu’ Georgescu spunându-le că Cuvioasa este specializată în altfel de minuni. În cele care țin de sănătate, blesteme, ghinioane, Loto , Loz în plic, amor neîmplinit.  De celelalte, inclusiv de cele ce țin de codul penal, se ocupă alți sfinți și cuvioase. Exact ca pe pământ. La rându-i, Cuvioasa a stat și a cugetat: „Eu aș încerca să fac o minune cu (Că)Călinuț, dar dacă află Vlădica cum că îmi bag nasul unde nu-mi fierbe oala și la anu’ nu-mi mai primește racla cu sfintele moaște”?  Asta cam așa este. Și decât să și-l fi pus în cap pe Preafericitul Daniel, n-a dat curs rugăminților venite din partea fanilor.

Și uite așa (Că)Călin a rămas singur pe lume, orfan de cuvioasa făcătoare de minuni, caz în care nu i-a rămas decât să transmită mesaje din arestul bulăului: „Nici zidurile nu pot despărți oamenii uniți în această Lucrare.” Filozofie pură, nu alta. Iar din stradă, mesajul lu’ doamna  Cristela e și mai limpede. Mai cristalin: „Și nu uitați că sunt lupte care se poartă și în genunchi.” Da, așa este, vorba lu’ Gogu: „Și prostia n-are nici vârstă și nici odihnă.”

De fapt, ți-o faci cu mâna ta, Nelule. Că de câte ori nu ți-am spus să lași totul și să pleci în Zanzibar. Că sănătatea e mai presus de orice. Îți pui, aici, lucrurile la punct și pleacă. Nu, Pontonul nu-l înstrăinezi, că e munca ta de-o viață. Brandul tău. Îl lași aci în paza unui prieten de încredere, doar primăria, Primăria Reșița, i-o predai lu’ Călin. Că, vorba lu’ Ștefan cel Mare: „Primăria nu e a mea (adică a ta) și nici a voastră (asta ca să înțeleagă și Dani Călin și care or mai veni după el, ci a urmașilor urmașilor, urmașilor voștri.) Du-te la moșia din Zanzibar și trăiește-ți viața acum cât mai poți și te mai țin puterile, înconjurat de valurile oceanului, de tobele băștinașilor și de femei frumoase. Du-te și o să întinerești.”

O să-ți fie dor de casă? De prieteni, de cârnați, de mâncarea tradițională, de traseele cu bițicla? Ce copil ești, bă,  Nelule. Păi la banii tăi te mai gândești la fleacuri dintr-astea? La experiența matale, aplici modelul lu’ Tibi Ușeriu și pui de o „Via Zanzibarica” autohtonă, cu locuri de popas, borne, obiective de vizitat, corturi pe înnoptat (împletite din trestie și papură) și alte chestii de-ale lor. Când te saturi de cărășeii, bibanii, șalăii și păstrugile lor, sună-ți un prieten să-ți trimită borcanele cu untură, castraveți și gogoșari murați. Cine o să fi tine, stând cu burta la soare și cu borcanul de zacuscă lângă tine sau mușcând din felia de pită unsă, cu ceapă și boia deasupra? Revoluționezi bucătăria zanzibareză, nu alta.

O să-ți lipsească dansatorii de la Ansamblul „Bârzava”? Hai să fim serioși. Păi nu vorbești cu Caius și Meri să-ți facă două, trei suite de dansuri din zona Banatului de Munte să-ți aline dorul de melosul popular? Închei un contract cu ei, îi ții o lună la tine și îți pun pe picioare un ansamblu de cântece și dansuri din Tanganika și Stone Town. Mai mult, o să-i învețe pe ăia să danseze (de cântat e mai greu) ca pe la noi, așa cum i-o învățat Afilon pe olandezi acu’ 40 de ani. Dacă faci asta, te fac sultan zanzibarezii, că primar ai fost, patron, nu mai vorbim, experiență în politică ai. Ai fost de toate la viața ta. Singurul lucru ce-ți lipsește din CV e o funcție în Zanzibar. Și cea mai potrivită ar fi cea de sultan.

Râdem, glumim, Nelule. Da’ nu-i a bună. E greu să o scoți la capăt cu ăștia de la Agent Green. Au, nu au dreptate, o dau înainte. Eu ți-am spus să stai de-o parte de ONG-uri și de ăștia de la USR. Tu, nu și nu. Că sunt oameni buni care vor binele comunităților. Că nu sunt ca ăia de la PSD. Uite unde ai ajuns cu încrederea ta oarbă în unii. Treaba ta, faci ce vrei, însă sfatul meu e să pleci în Zanzibar și să vedem atunci de cine se mai leagă ăștia. Acolo omul e respectat pentru tot ce realizează în viață, fete tinere, pe jumătate îmbrăcate, îi prind la gât ghirlande cu flori galbene, roșii, portocalii și de alte culori stridente, asta în loc de insigne și alte decorații, cântă și dansează din buric (să tot trăiești, Nelule) și nicidecum nu e împroșcat cu imală din pusta bănățeana, așa cum se întâmplă pe la noi. 

Da, șase zile, cu astea trei care au trecut de la momentul desemnării lui Luca Niculescu, se va odihni. Nu va face nimic altceva. Poate doar să o ajute pe doamna sa să pună gogonele pentru iarnă, să repare broasca de la ușa dormitorului, și, eventual, să facă piața. Atât. Restul timpului  va sta și iarăși va sta, pentru că simte în el o slăbiciune. O moleșeală care-l face să doarmă întruna. Un fel de boala somnului.

Că i s-o plâns și lu Emma Macron, prietenul său de la Paris: „Simt nevoia să mă relaxez, să mă detașez de tot ce se întâmplă la Palatul Victoria, să-mi limpezesc mintea, altfel o iau razna și ajung la Bălăceanca.” Replica lu’ Emma, una din categoria „Comici vestiți ai UE”: „Ola, la. Merveilleux, Nicolas, merveilleux. Tres bien. Au Bălăceanca, tres bien!” Nicușor, mai să explodeze de nervi: „Merveilleux, pe dracu. Bă, Emma, Ce spun eu și ce înțelegi tu. Bălăceanca nu e ce-ți imaginezi, loc de distracție, unde se țin paranghelii cu lăutari, guriste și maneliști, ci  l’asile d’aliénés. Un fel de spital pentru dilimaci. De nebuni.”

Așadar, până joia viitoare, poate vinerea cealaltă, nu căutați pe Google, Facebook și Tik Tok știri cu și despre președintele Nicușor Dan. Că nu veți găsi. După tot circul ăsta din ultimele cinci luni, cu siguranță că merită și dânsul o mică vacanță, pentru încărcarea bateriilor, verificarea tehnică a centralei de la casa în care locuiește, și achitarea facturilor la gaz și curent, semn că și el este om normal ca noi toți ceilalți doar că, printr-o întâmplare (ne)fericită a ajuns unde a ajuns, să fie hulit de unii (inclusiv de useriștii lui) și iubit de alții.

Emmanuel Macron este cel mai bun exemplu.  

Pur și simplu nu-mi iese din cap faptul că gaborii l-au săltat pentru cele întâmplate pe scena de la Arenele Romane. În plin spectacol, când spectatorilor le era lumea mai dragă. L-au săltat fără nicio explicație, ca pe ultimul borfaș și l-au ținut o noapte întreagă la bulău alături de doi boschetari, un hoț de buzunare și un protestatar, fan (Că)Călin Georgescu. Sincer, așa ne respectăm noi valorile, umilindu-le și întinându-le cariera, prestigiul și câte și mai câte?

Și pentru ce toate astea? Doar pentru că Ian (repet, prescurtare de la Georgian) și-a scos torogoata (organul cu care micționează bărbații) din pantaloni și s-a pișat (unii zic că doar a urinat) acolo, pe scenă, în văzul tuturor tinerilor veniți să-l vadă? Mare lucru! Păi dacă omului i-a venit tocmai în momentul ăla, ce să fi făcut? Să se fi pișat, scuze, urinat în pantaloni? Că de întrerupt spectacolul nu ar fi putut, că ar fi fost curată nesimțire din parte lui să-și lase fanii cu ochii în soare. Dar nici cu nădragii pișați nu ar fi putut continua concertul.

Să se fi gândit la tinerii și la copii ăia care veniseră să-l vadă? De acord cu voi, doar că tinerii ăia ar face bine să lase muzica asta degradantă, desănțată, delirantă și cum o mai fi ea, să treacă pe alt gen de muzică. Eu de exemplu sunt fan Sofia Vicoveanca, Zavaidoc, Ion Dolănescu, dar niciodată nu am auzit ca Gică Petrescu să se fi micționat, pișat sau urinat pe scena de la Sala Palatului în timpul unui concert.  Și ar fi avut toate scuzele să o facă asta, că vorba aia era de-o vârstă cu piramidele și cu prostata în pioneze.  De asta zic, tinerii ăia să se lase de muzica asta și să o dea pe cea populară, cea cu Stana Izbașa, Achim Nica și Gheorghe Turda.

Revenind la Ian (prescurtare de la Georgian) continui să cred că i s-a făcut o mare nedreptate. Tu, autoritate a statului român să te porți în halul ăsta cu o valoare a muzicii, culturii și, de ce nu, a spiritualității mioritice, e chiar scandalos. Mai puțin și îi interziceau să mai urce pe scenă. Până la urmă ăștia ar fi fost în stare pentru un rahat de pișat, urinat sau micționat, să-i ia pita de la gură. Ce oameni, dom’le! Ce oameni!

Noroc cu judecătorul, om fain și înțelegător față de nevoile fiziologice ale tinerilor din ziua de astăzi, că n-a ținut seama de reacțiile neaveniților din spațiul public. Ce ultraj contra bunelor moravuri, frate? Ce nesimțire sau mai știu eu ce? Așa că i-a dat 60 de zile de control judiciar, un fel de avertisment verbal la fotbal, ca să nu zică strada că nu a luat atitudine. Bravo, domnule judecător. Pentru așa ceva, zău că meriți o dedicație specială de la Ian:   

Yeah, bani pe bani, nu-i dau pe chiulă

Stă și mă-njură, știu că suferă de …

Văd cum o ia-n…, fishscale, cocaină pură, double XL

O …, se pune capră, îi dau cu …  pe chifle.

A lăcrimat și a cugetat. Pardon, înainte a cugetat, apoi a lăcrimat și, după zile și nopți de tăcere, s-a hotărât să țină un spici acolo, în fața ortacilor din celulă.  „Dragii mei, am primit informația cum că, până și marele Zamolxis s-a trezit din morți revoltat de nedreptatea ce mi s-a făcut, îndemnându-i pe daco-geți să lase prostiile, să coboare de pe Columna veșniciei noastre. Și au coborât. De pe columnă, care din mașini, care de pe scutere. Au coborât și au scandat: „Georgescu, președinte!” și „Turul doi înapoi!.”

Colegii de celulă priveau la el cu gura căscată și se cruceau: „Bre, tălică ai tras ceva pe nas și noi nu știm? Ce Zamolxis, ce președinte?” au râs ăia arestați pentru trafic de droguri.

siglĂ

Râdeți voi, copiii mei, râdeți, dar ascultați-mă cu atenție că tot ce vă spun este adevărat sau e pe cale să se adeverească. Pe surse, am aflat că și Ștefan cel Mare va scoate răzeșii din bordeie pentru un protest asemănător, de dragul întâlnirilor noastre de la Podul Înalt când îmi vorbea ca unui frate: «Hristos a Înviat pentru ca România  să devină un far al lumii. Noi, tu, eu și toți cei care vor veni după noi, suntem gardienii ultimei oaze de spiritualitate autentică din Europa.» Și cum o spunea. Ca un părinte. Ca un frate mai mare sau ca un verișor de gradul I. Dacă observați, vorbea de România, ca de Moldova sa, deși nici măcar Principatele Române nu existau la vremea aceea, numai că el era un vizionar care știa ce spune. Și mă tot atenționa: «Cătă, că așa mă alinta el», ai grijă că pe la apus de soare ăștia de la partidele pro europene o să-ți ia gâtul. O să te înhațe ăștia când ți-o fi lumea mai dragă și o să te ducă la bulău cu cătușe la mână, televiziuni, ziariști. Vă dați seama cât de deștept era Domnul Moldovei de îmi vorbea de Antena 3, de Realitatea Plus?. ”

Și n-o fost așa? N-a avut dreptate Apus de Soare, nea (Că)Căline?  „A avut, bă, băieți, doar că lucrurile nu se vor opri aici. Zilele astea am primit informații proaspete că s-au pornit la drum, care prin păduri, munți și văi, care deghizați să nu fie recunoscuți, crobizii, caucoensii, carpodacii, appulii, carpii, burii și costobocii și toate triburile învățate la școală. Vin la București să proclame uniunea tribală a dacilor liberi și să ceară „Turul doi înapoi. Cu mine șef de trib, bineînțeles. Și atunci o să vadă ei pe dracu. Ăștia de la putere!”

Uitându-mă la dânsul, parcă nu mai e Nicușor de altădată, de care se amuzau până și copiii. S-a maturizat? I-a venit mintea la cap? Credeți voi treaba asta? Eu cred mai de grabă că are ceva pe suflet. Îl roade ceva (exclus pantofii cei noi cumpărați de curând). Ceva care e mai presus de boală, chiar dacă el spune că este bine, ce-i drept, puțin obosit, cu programul de somn dereglat, cu mese neregulate. „Eu de când mă știu, adorm seara până în ora 11.  Și nu mănânc. Cu vizitele și întâlnirile astea mi s-a dereglat ceasul biologic. Poate și de asta nu-mi mai arde de glume, de conferințe de presă. Toate aceste dereglări mă seacă pe dinăuntru”, ar fi spus președintele.

Dacă și-a făcut analize de sănătate? Măcar pe alea obligatorii, că vorba aia, de aia e președintele nostru, să știm și noi la ce să ne așteptăm. Recunoaște, nu le-a făcut de când e la Cotroceni. Nu că nu ar fi vrut, dar când să le fi făcut? Că la noi (adică la ei, la politicieni) e ca la nebuni, cu atâtea probleme pe cap. Ba, convinge-i pe Tomac, Veștea și Mureșan să se sacrifice pentru nou guvern, ba, împacă-l pe Bolojan cu Grindeanu, ba, potolește-l pe Fritz, și câte și mai câte. Apoi, mai în glumă, mai în serios, Nicușor ar fi spus, la un suc, că îi este frică când i se ia sânge. Începe să tremure doar când vede acul seringii. Dar promite că o să și le facă.

Cum, este posibil să sufere de astenie? Uite, la asta nu m-am gândit, dar după simptome tot ce e posibil. Oboseală fizică și psihică, vlăguit, melancolie. Dacă e așa, săracuțul se confruntă cu creșterea melatoninei în organism (de aici și somnolența de care vorbea), și scăderea nivelului de sertonină, care influențează hormonul stării de bine. Nu o spun eu, așa scrie în carte. De asta zic, dacă îl veți surprinde râzând, vorbind singur și gesticulând, arătând spre frunzele care cad, să nu râdeți de el, căci asta e semn indubitabil de melancolie, simptom al asteniei de toamnă.

Săracu’ nici el n-ar vrea să fie așa! 

Așa ceva, dracu a mai văzut: țara clocotește, se sinucide politic, pe câmp prunele stau neculese, strugurii plâng în vie, deficitul bugetar nu vrea sub nicio formă să scadă, în cimitire cresc prețul locurilor de veci, Vasilică Siegfried Mureșan se întoarce cu coada între picioare la Bruxelles, Hagi se dă de ceasul morții că nici măcar fi-su nu înțelege ce vrea cu adevărat de la tricolori, iar voi vă războiți cu (Că)Călin.  De parcă nu v-a fost de ajuns cât l-ați frecat la melodie de un an și ceva, ați râs de el după întâlnirea pe care a avut-o la Podul Înalt cu Ștefan cel Mare (aici chiar a fost urât din partea voastră), ați făcut mișto, ați tăbărât pe dânsul ca hienele, l-ați demonizat în ultimul hal și câte și mai câte.

Și pentru ce toate astea? Pentru că l-a țepuit pe unul cu un milion de euro? Hai să fim serioși, hombre. Câți politicieni din țara asta nu or fi făcut la fel? Poate nu cu un milion, poate cu mai puțin sau cu mai mult, dar pentru asta nu am văzut atâta mobilizare de forțe. De mascați, de DIICOT, DNA, de gură-casă. Pentru asta n-au fost mobilizate toate televiziunile, radiourile și ziarele din București să surprindă momentul în care (Că)Călin avea să fie dus la arestul central al Poliției. Și poate că unii meritau asta, dar nu ați făcut-o. L-ați găsit pe amărâtul ăsta de (Că)Călin pe care poporul suveranist l-a vrut președinte. Să vă fie rușine, bă. Ați lovit într-un patriot adevărat și asta e urât din partea voastră.

De aceea strigă fanii în gura mare: „Deșteaptă-te Gheorghe, deșteaptă-te Ioane” și puneți mâna și faceți chiftele să mergeți în weekend în vizită la (Că)Călin. Nu contează că nu o să vă dea voie să-l vedeți la față, dar o să puteți să-i trimiteți chiftele cu praștia. Și tot e ceva.

Așa s-a întâmplat și cu Adrian Torma. În primul mandat a defilat, lucrurile începuseră să se miște în Moldova Nouă, oamenii îl priveau cu încredere și speranță, iar el  se pregătea să ducă mai departe proiectele pe care le începuse. Cineva nu a fost de acord cu asta, acuzându-l de conflict de interese, cu o Asociație pe care, culmea, familia sa a sprijinit-o și o susține în continuare. O Asociație care nu produce, ci consumă bani pentru activitățile pe care le desfășoară. Bani din buzunarul familiei Torma. Într-o țară sănătoasă la cap, astfel de lucruri ar fi fost aplaudate și puse în ramă. Nu și la noi, în România, la Moldova Nouă.

 În 2020, scorul i-a fost favorabil cu 48 și ceva la sută. Numai că, euforia succesului a fost de scurtă durată. Foștii camarazi de doctrină au reactivat o dispută mai veche preluată din Codul lui Hammurabi din Babilonia: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, au insistat, au sesizat Biroul Electoral Central, cum că o decizie judecătorească îi respinsese candidatura. Într-un cuvânt, au făcut tot ce le-a trecut prin cap ca el să piardă, ca la fotbal, cu 3-0, la masa verde. Și au reușit, alegerile fiind reluate, fără ca lui să i se permită să participe.

Și după patru ani de stat pe bară, dar continuând să se implice în viața comunității, câștigă din iarăși Primăria Moldova Nouă. Și din nou ghinion. Blestemul „conflictului de interese” îl ajunge din nou din urmă. În urmă cu un an, ANI pronunța un verdict implacabil, strâmb și nedrept. „Amendamentul Fritz” pune capăt mandatului pe care spera să-l ducă la bun sfârșit. Unii se bucură, alții regretă. Cel mai ghinionist dintre primarii acestor vremuri s-a împăcat cu gândul că nu oricine câștigă alegerile rămâne primar, chit că oamenii te preferă de fiecare dată când candidezi. Chiar dacă sancțiunea îl va ține departe de primărie, cei care îl cunosc sunt convinși că va continua să se implice în viața comunității, inclusiv să sprijine Asociația Culturală de la care i s-a tras ghinionul ce l-a îndepărtat din administrație.

Bă, dacă a zis așa ceva, citând din Gică ca din Nae Ionescu, Platon și Claudiu Răducan, fotbalistul de la Steaua care s-ar fi mulțumit să locuiască până și într-un blocnotes din Spania, atunci Vasilică merită tot respectul nostru. Să lase el Parlamentul European, unde se câștigă bani, nene, nu glumă, ca să vină să ne predea lecții de cum se clădește succesul, înseamnă să ai caracter, să-ți iubești neamul, nu doar pe ăla de unde te-ai născut, să fii altruist și câte și mai câte.

În plus, Vasilică e cinstit și corect cu noi toți. Nu umblă cu fofârlica ca alți politicieni și nici nu face pe ghizdavul: „Și la Bruxelles ce să fi făcut, mon cher? Că acolo, toamna e plictiseală mare. Nu sunt sărbători ca pe la noi, Ziua recoltei, de pildă, unde să te duci să bei un vin, să mănânci o pastramă, să te întâlnești cu un camarad vechi, să auzi o bârfă și alte chestii dintr-astea românești. Eu sunt conștient că n-o să facă mare brânză, dar dacă domnul președinte m-o nominalizat, îi mulțumesc din suflet pe această cale, eu ce să fi zis? Bă, nu accept că mă fac de rahat? Să fim serioși!”, ar fi replicat Siegfried unui susținător întâlnit în cursa de București.

Asta zic și eu, să fim serioși, Vasilică. Și sănătoși. Peste trei, patru zile ți se termină concediul și te vei întoarce la Bruxelles. În plictiseala aia, cu sufletul trist căci tu ți-ai dorit să construiești „O Românie prosperă, modernă, dreaptă și sigură, în care statul să fie în slujba cetățeanului, iar schimbarea trebuie să înceapă cu guvernul.” Vai, Vasilică, dacă ai știi câte vorbe de astea am auzit în 36 de ani. Și cu ce ne-am ales?

După ce în urmă cu două săptămâni înfierau cu mânie faptul că PSD renvie „patrulaterul roșu” cu AUR și SOS (don’ deputat Plujar, ce dracu’ dom’le, eu știam că patrulaterul e chestia aia geometrică cu patru laturi, nicidecum cu trei), acum USR s-ar pune și capră ca să-i convingă pe pesediști. „Nea Sorine, matale nu mai știi de glumă? Ne-ați mai tras-o și voi pe la spate, am mai zis și noi una, alta, așa că suntem chit. Uite cum facem, până în vară, maxim până în septembrie, guvernăm noi cu Vasilică Siegfried Mureșan, PNL și UDMR, iar din octombrie încolo, vă lăsăm pe voi la butoane. Ce spui, batem palma sau nu?” s-ar fi exprimat liderii useriști.

Andrei, or zis ai tăi una ca asta sau nu? Că s-ar mulțumi și cu puțin, numai să rămâneți la borcanul cu miere și cutia cu rahat? Sigur, pentru binele țărișoarei, nu pentru altceva. Ce dracu, bă, așa de rău ați ajuns? Hai, recunoaște, că nu-ți ia nimeni caii de la bicicletă. Că în toamna asta ți-ai întărit organizația cu unul de la AUR. Unul singur, dar bun. Și bine ai făcut că ți-ai asigurat spatele. Încet, încet îi întreci în sondaje, în județ, pe ăia de la POT. Mai iei vreo doi de la SOS și alți trei de pe la minorități (slavă Domnului, la capitolul ăsta stăm bine) și îți faci echipă de promovat în Superliga Parlamentară. Și să nu-ți fie frică de alegeri anticipate. La câte ai făcut pentru Banatul de Munte în doi ani de mandat, cu siguranță vei rămâne în parlament. Nu mai contează că va fi prin redistribuire sau nu.

Și dacă nu prinzi loc, pagubă în ciuperci. Ce-am avut și ce-am pierdut. Te retragi la moșia de la Ticvani, te ocupi de sectorul taurin, pui părădaise în solar, organizezi seri cultural-distractive și, cu siguranță vei fi mai câștigat decât în Parlament unde ești ca și cum nu ai fi. Știi ce vreau să zic?