Ei, și de la bunătatea lu’ nea Nicu, iată că Rareș al nostru, Rareș Bogdan carevasăzică, într-o emisiune la televizor, își dă cu părerea că Bogdan Aurescu trebuie demis de la Externe, pe motivul că a fost pus în funcție de „statul român.” Vorba olteanului de la Plenița către fiul său Costică: „eu te-am făcut, eu te omor.” Așa și cu statul ăsta. Acuma, câtă minte trebui să ai să te uiți în gura lu’ Batistuță? Că o mai zis el și de pensiile alea speciale și ce s-o ales de ele? Glumă, glumă, dar să știm și noi cum stau lucrurile că, bă frate, ministrul s-a supărat rău de tot și i-a întors vorba ca și cum l-ar fi pălit cu lopata în moalele capului: „E ca și cum aș fi atacat de Sputnik”. 

Bă, frate, ce vorbă e asta, bă? Parcă Batistuță juca în aceeași echipă Ucraina, cu Zelenski, Biden, Macron, pe post de coordonator, cu număr 10 pe spate. El centra, el sărea la cap și tot el dădea gol. Și dintr-o dată, nu mai e bun. Ce știe Aurescu ăsta și noi, nu de intră în el cu talpa înainte, de cartonaș galben, dacă nu chiar roșu? Bă, chiar așa? Bogdănel, rusofil? Așa e, frățioare? Că ai cerut să blocăm la graniță trenurile cu cerealele din Ucraina ca să le arăți rușilor că ai fi bun să joci în prima echipă a lu’ Sputnik? ? Ptiu, drace, am trăit să o aud și pe asta. Bă, ești prost? Bă, ești nebun?

Sincer să fiu, eu nu-l cred în stare de una ca asta că, chiar dacă unii l-ar vedea jucându-se, din plictiseală,  lapte gros în curte la Modrogan sau făcând păpălaică la groapa cu nisip.  Mai degrabă cred că s-a umflat tărâța în liberali, speriați că peste o lună, două, trece AUR peste ei în sondaje. Că s-au împărțit în tabere (mai mult de două), că sunt prea puține funcții la câte s-ar vrea, că Aurescu ăsta pare bătut în cuie la Externe, că Batistuță e de partea lui Bode, și invers, că Orban continuă să bage bățul prin gard, că primăvara o venit prea repede, că… Și toate astea din cauza lu’ nea Nicu Ciucă, care nu e, dar pare un papă-lapte!

Să nu credeți că toate astea sunt o invenție a capitalismului nostru neaoș. Nu, așa a fost și în feudalism, și pe vremea voivodatelor, chiar și pe vremea lu’ Burebista când, după fiecare bătălie câștigată, oamenii de lângă el erau recompensați cu butași de vie nobilă și pocale de argint din care să bea vinul. Cum la fel s-a întâmplat și în timpul domniei lu’ Ștefan cel Mare. Să nu vă închipuiți că boierii, hatmanii și vornicii ăia de la curte se duceau la luptă alături de răzeșii Măriei Sale. Da de unde, ăștia stăteau acasă, chipurile, aveau grijă de domnițele rămase singure să nu cadă în depresie, se mai întâlneau la una mică, la un chiolhan cum ar veni, dar la război nu mergeau. La premieri, însă, erau primii pe listă. Se lingușeau pe lângă domnul Moldovei, om bun la suflet, băutor de vin de Cotnari și iubitor de vrâncence tinere și fâșnețe, și primeau recompense în galbeni ori în podgorii că astea erau la putere în vremurile acelea. Răzeșii? A, da, erau și ei recompensați pentru vitejia lor, cu câte o masă tovărășească la care lua parte însuși domnitorul. Mâncau, beau, se îmbătau, se mai luau și la bătaie între ei, după care așteptau acasă ordinul de mobilizare pentru o nouă luptă.

Chestiile astea s-au perpetuat până în zilele noastre. E adevărat, sub altă formă, în sensul că nu e vorba nici de Burebista, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân sau de un alt domnitor, ci de un ministru al Guvernului Ciucă. În urmă cu doi ani, Eduard Novak și-ar fi răsplătit tatăl, după cum susțin sindicaliștii, cu 112.000 de euro, în cadrul premierii sportivilor și antrenorilor care au fost prezenți la Jocurile Paralimpice de la Tokio.

Cine știe cu ce i-o fi supărat Edi bacsi pe sindicaliștii din ministerul pe care îl conduce, cert e că:  „Deși în luna august 2021 Novak Karoly nu făcea parte din lotul național de ciclism pentru jocurile paralimpice, în mod surprinzător, două luni mai târziu, pe statul de premiere și pe nota de fundamentare prin care au fost acordate premiile acesta apare ca antrenor principal – ciclism.”. Se poate, don ministru? Hai dacă ar fi fost unul de la PSD sau PNL aș mai fi înțeles o măgărie ca asta, dar de la UDMR, chiar aveam pretenții. Cum, mint sindicaliștii? Te cred, nici nu m-aș fi așteptat la altceva!

Novak bacsi a reacționat imediat și, în principiu, are dreptate, lista a fost i-a fost înaintată spre semnare  de către Federația de Ciclism și Comitetul Național Paralimpic și, cum se grăbea să ajungă la o întâlnire, nu s-a uitat peste ea, semnând-o ca primarul. Iar la urma urmei, tatăl său e antrenor emerit. Ș Așa că, e o minciună ce susțin sindicaliștii din Sindicatul Național de Tineret și Sport care, spune ministrul, de doi ani îi dau la gioale și-i toacă ficații.

Întrebare, cine credeți că vor avea câștig de cauză până la urmă: ministrul sau sindicaliștii? Pentru un răspuns cât mai corect, întoarceți-vă în timp la Burebista, Menumorut, Glad și Gelu și chiar și la Ștefan cel Mare, ca să înțelegeți cum se scrie istoria.

De data aceasta, procesul nu îl poartă cu Ionuț Popovici, ci cu Lucian Ionescu-Fish, fost angajat al Direcției de Drumuri Județene, și actual consilier județean. Pentru ce a fost dat în judecată acum un an și jumătate? „Pentru jignirile aduse atât pe vremea când eram angajatul DDJ, cât și pentru cele din ședințele CJ. Pentru acuzele ce mi le-a adus, fără nicio dovadă.” Mai mult de atât, Fish spune că din hoț nu-l scotea, afirmând la un moment dat că de la o singură lucrare la un drum județean, acesta s-ar fi ales cam cu 140.000 de lei! Acum îl poftește în instanță, cu dovezi cu tot. De ce așa târziu procesul? Ionescu-Fish susține că de un an și cinci, șase luni Romi a tras de timp ca la fotbal: „ba își schimba adresa de domiciliu, ba avocatul, ba invoca tot felul de motive.” Asta ca să mai zică că justiția din Caraș-Severin e așa și pe dincolo.

No, mă, Romi, te-o mâncat în cur. Iar ai ajuns la instanță. Cred că ăia de la tribunal s-au săturat de tine ca de mere pădurețe. Tu în loc să-ți vezi de treburile tale pentru care te-am ales, să repari drumurile, să alergi după bani pentru spital, să schimbi clanțele defecte de prin Consiliul județean, tu te ții de procese ba cu ăla care e hoț, ba cu celălalt că e mafiot. Toți sunt cum sunt, doar tu ești cinstit și drept precum haiducul Pintea din filmul cu același nume în care rolul principal îl interpreta Florin Piersic. Diferența dintre voi doi e că Piersic apărea în film călare pe cel mai frumos roib de la școala de echitație de la Băița, pe când tu vii la filmări cu elicopterul și în loc de flintă cu praf de pușcă, porți la brăcinar manivela de la Buceagă!

Ți-aș spune „la bună vedere”, mă, Romi, dar tare mi-e frică că ți-ai găsit nașu’ cu alde Fish.

E adevărat, până să devină senator, respectivul domn a fost mai mult artist (pictor, sculptor) decât politician, de aici și omagiul adus femeii-amante. De asta nici nu trebuie să ne surprindă gestul său, unul firesc, de altfel. Omul a fost franc și, într-un fel, a recunoscut că bărbații mai țin și câte o ibovnică pe lângă casă (de parcă femeile ar fi altfel!) Bine, la el ține chestia asta, că e artist, boem, nonconformist, dar nu și la ăia care ne conduc. La ăia care se bat cu cărămida în piept, gata să se jure că nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Că pentru ei familia e sfântă și că depravarea e o chestiune străină lor. Că nici măcar în somn n-au avut o relație extraconjugală. Oameni serioși, ce dracu! Cum ar fi să-l auzi pe nea Nicu adresându-se de Ziua Femeii cu: „Dragele noastre soții, mame, iubite și ăăă… amante”? Că, câtuși de puțin. Dincolo de faptul că este ceea ce este, nea Nicu a fost militar de carieră la viața lui, nu fante de Obor să se dea în bărci în Cișmigiu cu mimozele alea de pe Dorobanți ori să se laude cu cuceririle lui în studio la Brancu sau Capatos.

Și, totuși, v-ați întrebat câte sute de mii de buchete de frezii, lalele și garoafe, cutii cu ciocolată, parfumuri, desuuri, broșe și truse pentru machiat au luat calea amantelor și în acest an? Cu siguranță că nu vom ști niciodată. Nici măcar cu aproximație, dar dacă îi sugerăm domnului senator AUR să facă o interpelare în plenul parlamentului pe această temă, poate, poate vom avea un răspuns cât de cât. Până atunci, însă, vorba moldoveanului: „la mulți ani femeilor din viața bărbaților: soții, mame, fiice, colege și amante!” 

Pe vremea aia, grija față de om era pe primul loc în politica partidului. Cel puțin așa se spunea, fiecare trebuia să aibă un loc de muncă, potrivit sintagmei: nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine. La 50 și ceva de ani distanță vin francezii Auchan și… viața se schimbă! Nu prin abundență de carne, ouă, brânză, lapte ori mere, pere în panere, că de astea au toți cei care au dat buzna la noi după ’90, ci prin casele de marcaj. Că de ce angajatele lor să mai scaneze cârnații, biscuiții, cașcavalul și iaurtul din coș, când lucrul ăsta îl poate face orice cumpărator. Ce, noi suntem mai proști decât duduițele care făceau treaba asta până acum? Au ele mai multă dexteritate decât noi? Ei, drăcia dracului. Ne-am învățat prea fuduli. Să primim totul de-a gata. Să stăm la rând și să ne holbăm la bietele casierițe, trecându-ne prin cap tot felul de porcării legate de nuditate, sexualitate și feminitate. Și decât să păcătuim, fie și cu gândul, ăștia de la Auchan s-au gândit să ne dea de lucru, luând locul casierițelor.

Bă, Auchan, deștept ești, bă. Cum ai tu grijă de noi, cumpărătorii, să nu ne plictisim stând la coadă. Să ne scanam singur produsele. Că bine te-ai gândit. Ptiu, să nu te deochi! Dar eu zic că, dacă tot ne scanăm singuri și dacă cumva n-avem altceva mai bun de făcut, nu vrei să-ți descărcăm și TIR-ul cu crumpei ori să-ți aranjăm marfa în galantare? Ar fi o chestie. Dacă ne-am descurcat noi cu femeia aia de tablă la care băgam leul și ne dădea cafea, ne vom descurca și acum. Parol. Pe bază de barter, reciproc avantajos. Ca să nu stai degeaba: noi scanăm produsele, iar tu ne numeri ouăle. Ouăle din coș.

Bă, Romi, o fi așa, nu zic nu, dar eu te-am pus să te lauzi cu modularul ăsta? Cine era ca tine de fudul, de ziceai că răstorni munții, nu alta: facem și dregem, iar acum întorci buzunarele pe dos, la fel ca Moromete când să plătească foncierea pe pământ: „Păi nu ți-am spus că n-am?! Ce să-ți fac eu dacă n-am? De unde să-i scot? De ce nu vrei să înțelegi că n-am?” Ce dracu, bre, când te dădeai cocoș în curtea spitalului județean și arătai cu deștu’ pe unde ar fi trebuit  puse containerele alea de la modular, nu știai că n-o să ai banii ăștia? Că nicio bancă n-o să-ți dea credit?

Știai? Cu atât mai rău, puiucule. Că ai cheltuit, de la CJ, nu de la tine din buzunar, 13 mii de lei pe studiul ăla geotehnic, 154 de mii pe studiu de fezabilitate, 71 de mii de lei pe nu știu ce actualizare a documentației tehnico-economică, 15 mii de lei pe un contract de consultanță, plus alte și alte contacte de audit, publicitate, iar acu’ ridici umerii, văicărindu-te și dând vina pe Putin, din cauza căruia s-a dus dracului economia: „De ce nu vrei să înțelegi că n-am?” Ce mă interesează pe mine că nu ai? Eu te-am votat tocmai pentru că ai promis spital modular, altfel votam pe altul. Decât să spui că n-ai, mai bine tăceai și te rugai de nen-tu Ciucă să-ți dea să nu te faci de rușine!

Bă, Romi, știi ce cred eu? Că la fel o să zici și despre noul spital județean, și despre trenul pe baterii, acumulatori sau ce dracu or fi. O să ne alegem și cu milioanele de euro aruncate pe tot felul de studii, și cu drumurile neasfaltate. Și parcă văd că o să vii  cu aceeași placă și cu aceleași buzunare întoarse pe dos: „Ce să-ți fac eu dacă n-am! De unde să dau? N-am!“

L-am asculat, fără să-i  înțeleg supărarea. S-a prins. Mi-a băgat ziarul sub nas, zicându-mi: „Tu nu vezi ce scrie acilea? Că regele le-a luat lu’ fi-su și noră-sa casa unde mai trăgeau și ei când veneau din America? Casa asta a fost primită ca dar la nuntă de la bunică-sa, regina, și vii tu acum și le-o iei? Păi nu-i frumos, bă, nene (că așa îmi zice Gogu Mie), ce a făcut neica Charles. La noi nici țiganii, pardon, romi nu fac una ca asta. Că nu trebe să facă deosebirea între copii. Să bage dușmănie între ei. Aș mai fi zis dacă unul ar fi fost făcut cu Diana și altul cu Camila, dar așa… Sunt frați buni, ce dracu, bă, nene.  Lu’ ăla mare să-i tot dai și lu’ săracu Harry, nimic, doar pentru că o luat-o de nevastă pe americanca aia? Pe cuvânt, nu se face așa ceva. De aia ziceam, că îl credeam mai deștept pe Charles ăsta, dar e tot ca noi.” Mă uitam la el, neînțelegând cum vine asta. „Adică, înainte de a fi rege, e și el om ca noi toți. Zici că regii ăștia sunt mai înțelepți? Pe dracu, nene. Sunt la fel ca mine, ca tălică.”

Ce să zic, să-l contrazic pe Gogu? Nu, îi dau dreptate, dar nu pot să-i spun asta că își ia lumea-n cap. Dar apropo de Charles, Harry, Megan și casa aia. Cât mă bucur că Werner al nostru nu are copii. O avea el nepoți și nepoate din partea lui sau a doamnei, însă nu și copii. Și ăsta e un lucru bun, că dacă ar fi avut, îți dai seama Gogule ce ceartă ar fi fost pe alea șase case cumpărate din meditații și ce-ar mai fi scris presa? Mamă, mamă…

De asta și zic, hai, puiucule să facem o poză amândoi înainte de demolarea sanatoriului. Cât mai este în picioare, că ar fi păcat să nu avem o amintire cu el. Că știi ce-or zis ăia de la Compania Națională de Investiții: ras din temelii, ca să facem altul nou, precum în legenda populară, pe râu în jos, cu mult mai trainic și mai frumos. Bine, ăștia de la CNI vorbesc doar să se afle în treabă. Să nu se zică că nu au soluții la problemele noastre. Că ard gazul de pomană la serviciu. Că între noi fie vorba, odată demolat sanatoriu, mai degrabă ar trebui vorbit cu Direcția Silvică să demareze o campanie de împădurire a locului. Că trebuie să fii căzut în cap să crezi că la Marila se va mai construi un alt sanatoriu. Poate în altă viață, după cum merg lucrurile la noi. Că știi vorba aia: ce-a păpat gaia, e bun păpat.

Așa că, până una, alta, hai să facem câteva poze amândoi. Că de cât să postezi toate prostiile pe Facebook, să te cerți mereu ba cu unul, ba cu altul, mai bine hai la Marila la o ședință foto. Vorbesc eu cu un fotograf bun și o să-ți facă poze profi în pădure, culegând ghiocei, urzici, leurdă și alte bunătăți ecologice recomandate în meniul de primăvară ori când bei apă rece din izvor. Nu râde, Romi, că nu e de râs. Fii și tu în pas cu moda care bântuie printre politicieni și, mai ales, fii original că, ai văzut și tu, toți postează floricele, greierași și buburuze, dar niciunul culegând toporași, ștevie, leurdă. Dacă faci asta, te asigur că dai lovitura în planul imaginii!

Bine, acum să nu credeți că puiucu’ e ușă de biserică și lu’ Crina i s-o năzărit  să-l ia în șuturi fără niciun motiv. Nu, pentru că pe Dunca, pe care unii îl privesc ca pe un monument de cinste, corectitudine și bună creștere, l-o mâncat în cur zilele trecute și le-o zis-o de la obraz pesediștilor într-o conferință de presă: „Rușine acestei Opoziții de rahat și de trei lulele.” Motiv pentru care, Crina a luat foc ieri, în ultima zi din februarie: „Domnule președinte, înainte de a începe ședința, vă solicit public să vă cereți scuze pentru declarațiile făcute vis-a-vis de Opoziție. Mi se pare normal, dacă stăm la aceeași masă, să nu ne jignim unii pe alții, să vorbim civilizat. Așa că, eu vă solicit clar, să vă cereți scuze, pentru modul în care ne-ați făcut în conferința de presă.”

Vai, ce pretenții și la Crina ăsta. Taman de la Romică ar fi  vrut să primească scuze în plenul celei mai importante ședințe din acest județ. Preț de câteva secunde, Romică fără frică, și-a dres glasul pentru un răspuns demn de un adevărat liberal: „Nu o să-mi cer scuze pentru că, virgulă, consider că ce am spus este adevărat, pentru că toți consilierii Opoziției sunt împotriva unui proiect benefic pentru județ. Asta este părerea mea.” La care John Crina i-a dat o replică tăioasă care, cu siguranță va rămâne în istoria Consiliului Județean Caraș-Severin: „Deci, în mod normal și logic, n-ar trebui să stăm la aceeași masă. Nu o să plecăm, dar asta mă obligă să vă jignesc și eu: sunteți un mare ghiolban, domnule președinte.”

Apăi, măi, Romi dragă, la orice m-aș fi așteptat să-ți spună John Crina. Că ești habarnist de administrație, că dacă n-ar fi secretarul general să-ți șoptească răspunsul când te întreabă unul, altul, ai fi pe nicări, că umbli cu căptușeala ruptă la haina aia de la costum și câte și mai câte care nu-mi vin amu în cap, dar să te facă ghiolban, scuze, mare ghiolban, iar tu să rămâi senin și să mai ai puterea să zâmbești și să glumești, zău dacă aș fi crezut vreodată. Ești atât de original și de incorigibil, măi, Romi, încât mă rog la bunul Dumnezeu să te țină tot așa, să nu-mi ia pita de la gură!

Bag seama că Adelin Tuță, marele director din Primăria Reșița, se trage din neamul acestor flăcăi de toată isprava din vremurile de demult. Și când spun asta, mă gândesc la faptul că don director Adelin a realizat de când e la primărie, cât alții în șapte vieți. Nu mai enumăr ce a făcut de-a lungul timpului firma familiei sale SC DIA TERMO INSTAL VEST SRL: case cumpărate și înstrăinate, terenuri achiziționate (unu și unu), lucrări în construcții până la Severin și înapoi, că mi-ar trebui timp mult să le înșir pe toate.

Ultima ispravă, minunăția de hală din Mociur. În timp ce unii se căcăie ani la rând pentru a termina o amărâtă de bojdeucă, firma lu’ Adelin al nostru (îi spun așa pentru că se află cu serviciul în folosul comunității) a dat gata hala în câteva luni. Iată, deci, un exemplu de hărnicie și abnegație. Și cum a terminat-o, a și închiriat-o unei firme de curierat. Dar cum lucrurile păreau neterminate, SC DIA TERMO INSTAL VEST SRL a cumpărat de la primărie și terenul aferent construcției. Totul pe repede înainte, precum Făt Frumos. Pardon, hotărârea pentru vânzarea terenului, până atunci concesionat, au luat-o consilierii locali, încântați la superlativ  de hărnicia și spiritul antreprenorial al concetățeanului lor.

Bravos, Adelin, tată. Te admir pentru tot ce faci pentru tine și familia ta, dar mai ales pentru noi în municipiul ăsta. Crede-mă, nu o spun la mișto, ci în semn de respect pentru felul cum te miști și te învârți până obții ceea ce îți dorești. Tu ești un personaj modest, un model de urmat în viață, și nu-ți place să ieși în față, să te lauzi cu realizările de bugetar (să mai zică careva că foncționarii statului nu o duc bine), iar noi toți îți suntem recunoscători pentru toate lucrurile care se văd și nu se văd de pe urma activității lu’ tălică la primărie.

Este adevărat, că mai sunt destui care cârcotesc și vă arată cu degetul pe matale și pe firma familiei. Oameni răutăcioși, don Adelin! Răutăcioși din cale afară. Și nu ar avea de ce să fie așa că, în timp ce ei puneau coada pe spinare la ora 4 și abia așteptau să ajungă acasă, tălică începeai o nouă zi de lucru, schimbul II, până noaptea târziu. Munceai de-ți săreau capacele și transpirai. Și în loc să-ți fi dat cu spray Rexona și Fa, să te fi odihnit o țâră, o luai de la început, și iar munceai și transpirai. Nu tu cârciumi, nu tu cafenele, nu tu haine scumpe. Muncă și iar muncă, de dădeai în brânci.

De aia îți și vin dracii când vezi pe câte unul vorbindu-te de rău, don Adelin! Dar din partea mea, tot respectul și considerațiunea! Așa, să le fac în ciudă cârcotașilor!

Ce fel de declarații face domnul deputat? De tot felul și, vă asigur, că-i trec multe prin cap, că de asta e parlamentar, să cunoască toată problematica momentului, începând cu diminuarea șeptelului de vaci cu lapte, a hectolitrilor de țuică de Teregova care se vinde pe marginea lui DN 6 mai ceva ca braga în Severin și terminând cu încălzirea globală, efectul benefic al greierilor în alimentația noastră, viață de cuplu în triburile nomade din Africa sau percepția pe care tineretul trebuie (e musai, chiar) să o aibă despre politica de cumetrie. Uneori, domnul deputat vorbește mai ceva ca un om bătrân. Dacă îi privești pozele de pe Facebook sau te uiți cum vine spre tine din depărtare, nu ai zice că e în stare să dea din el atâtea vorbe care ung la inimă babele și moșii ce merg duminica la biserică. Doar că, atunci când se face comod în fața computerului și dă frâu liber imaginației, juri că e făcut să împrăștie cuvântul celei mai vechi și profitabile meserii de pe pământ.

În consonanță cu cele mai sus arătate, nea deputatul are o mare supărare care se trage din observațiile și analizele făcute în timp. Și anume, „în România implicarea tinerilor în alegerile politice este îngrijorătoare și acest lucru îl dovedesc ultimele statistici”, și spune că în 2020, doar 25,39% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani, au votat pentru viitorul, cel puțin mișto, al țării. Restul, au stat călare pe telefoane, laptopuri, la plajă sau, pur și simplu au preferat să rămână acasă, că de aia era duminică. După o campanie în care au umblat cu cioara vopsită și cotărița plină de gogoși, politicienii, inclusiv don deputat de Teregova, or mai avut pretenția să-i aducă pe tineri la vot. Poate cu arcanu’, cum am văzut în filmul ăla cu Ciprian Porumbescu, că cu programele lor de bunăstare pentru țară și popor n-ar fi avut nicio șansă.

Și ca să o spunem pe-a dreaptă, domnu’ de la PSD îi îndeamnă pe tineri să vină la urne, pentru că el că are mintea odihnită, lucru firesc, de altfel, după 23 de ani de mâncat pită albă de pe cârca statului. Speri mata, dar speri degeaba, spune o vorbă din bătrâni. Până când lupul nu-și schimbă și năravul, și la anu’ tot unii ca mine și ca Gogu vor veni la vot. Tinerii, tot cu Facebook, tot cu Tik-Tok, tot cu BUG Mafia că, vorba aceluiași Gogu: „Sunt sătul de minciunile mele, ca să le ascult pe ale altuia,”