Grea întrebare: A dat cu banul, dar banul, perfid, a căzut mereu în dungă.  Să tragă bilețele? Și ce ar fi rezolvat cu asta? Că tot s-ar fi supărat unii, alții. Era ca un leu în cușcă, ca un școler scos la tablă să rezolve un exercițiu cu permutări, aranjamente și combinări. Și după trei zile și trei nopți de chin, chestii, socoteli, l-a năpădit somnul și a adormit, precum un puiuc pe care îl leagănă mămuca pe picioare, cântându-i: „Nani, nani, puiu’ mamii…”  Și de la atâta legănat, în vis i-a apărut  Cuvioasa Parascheva, care se învoise să părăsească pentru câteva ore racla, să-și mai dezmorțească sfintele moaște. Și cum l-a văzut, sfânta și-a dat seama imediat că într-nsul există suferință, bunăvoință, dar și neputință.

– Cum te numești, fiule? l-a întrebat Cuvioasa Parascheva.

El a recunoscut-o din prima, din imaginile prezentate la televizor și s-a bucurat că Dumnezeu i-a scos-o în cale:

– Romică fără Frică, mi-e numele!

Introducerea fiind făcută, iar emoțiile consumate, Sfânta și-ar fi plimbat mâna deasupra lui, (un fel de ritual pe bază de scanare spirituală) apoi i-ar fi grăit cam așa. Adică  aproximativ.

– Romică fără Frică, (aici Sfânta a făcut o pauză să-și tragă sufletul) eu știu ce te macină de trei zile și de trei nopți și îți înțeleg zbaterea. Mă uit și parcă văd în tine povestea puiului de prepeliță, scrisă de Al. Brătescu-Voinești. Să nu-mi spui că n-ai ai citit-o în copilărie că mă supăr. Ești ca și prepelița mamă care și-ar fi luat zborul să-și salveze de la îngheț puii, pentru că venea iarna dar, și care n-ar mai fi plecat de dragul puiului rănit. Așa și tu, dezorientat complet după ce se rupse lanțul de iubire dintre tine și ortacii tăi.

– Ce bine le zici, Cuvioaso! Nu știu de unde le scoți, dar eu mă simt întocmai, răvășit pe dinăuntrul ființei mele.

– Dacă nici eu nu le am pe astea, atunci cine, puiucule? Acuma ascultă-mă cu atenție ce-ți spun.

– Te ascult Cuvioaso, te ascult.

– Ca să-ți meargă bine, ia-ți un nume de scenă. De exemplu, Marele Mucenic AURică. O să te înjure unii, care încă nu știu cât e de curvă politica, și o să te laude alții. Nu contează că ești sau nu cu doctrina noului stăpân, important e să-ți meargă ție bine. Să te poți lupta în continuare precum Greuceanu, Făt Frumos, Dan Căpitan de plai și Rambo I și III. Fă așa și o să-ți meargă bine.

Zicând vorbele astea, Sfânta Cuvioasa Parascheva s-a înălțat la ceruri, pentru că expirase timpul pe care îl luase pentru învoire. Puiuc, alias Romică, s-a deșteptat brusc, transpirat, tot tremurând și cu gândul la vorbele Cuvioasei: „Ce-o fi vrut să spună cu schimbarea numelui? Ce-o fi vrut?” După o zi de meditație, s-a prins: „Gata, mă duc la AUR. Îmi schimb și nume, și partid, și tot, numa’ să mă pună pe listele lui.” Apoi l-a sunat pe Jorjelu, cu care făcuse schimb de numere de telefoane în timp ce coborau din avionul de București. „Don Simion, așteaptă-mă că vin!” După alte două ore de meditație, a la Grig Bivolaru, l-a ajuns din urmă remușcările și l-a sunat pe Orban să-l întrebe dacă nu are un loc eligibil pe listele de la Caraș-Severin. „Și povestea cu Jorjelu și AURică cum rămâne?” l-a întrebat Ludovic, prietenul lui Hadrian. „Aia nu se pune, a fost doar în vis”

UPDATE: Romi, sper să nu te prindă din nou somnul și să te schimbi până deseară încă de două ori, că și așa ne-ai zăpăcit de tot!

Nu, fiecare se duce acolo să-i ceară Cuvioasei ceva. Mai cu jumătate de gură, mai cu rușine, mai în gând. Pentru asta merg acolo unde Sfânta Parascheva este mai renumită decât Creangă sau Monica Bârlădeanu. Unii, îi cer să le aducă barza copii, (deși toți știu că nu barza este responsabilă de așa ceva) să câștige la loto premiul cel mare, să-i scape de reumatism, de durerile de șale, de insomnii, să-i vindece de bârfe, de vorbitul de unu singur pe stradă. Alții, se roagă ca Sfânta să le dea nevastă frumoasă, cuminte și devreme acasă, soț cu serviciu bun, mașină mică și bani în cont, pe bărbat să-l vindece de păcatele lumești, iar pe noră s-o vadă mai des în bucătărie.  Sunt și dintre cei care îi cer Cuvioasei să batem poimâine Cipru la fotbal, să nu dea aviara în oi și găini, să se ieftinească tutunul, rachiul și metrul cub de apă, să le dea și lor lanțuri de aur la gât, cum poartă popii la care se închină și le pupă mâna, să se mai repete campaniile electorale și la anul ca să mai primească ceva la pensie sau salariu.

Sincer, de unde să le tot dea Sfânta Cuvioasă Parascheva atâtea cât i se cere. Că nu e sac fără fund și nici n-am auzit că ar fi fost vreo bogătană. Că dacă s-ar mulțumi și ei cu niscaiva mere, pere în panere,cu  mălăieș în călcâieș, treacă meargă. Dar așa… Că nici dacă ar avea un lanț de supermarketuri, clinici și spitale tot nu ar putea să-i mulțumească pe toți. Că sfânta nu are nici fabrică de făcut bani și nici cantine pentru săraci. De mulțumit îi va mulțumi doar pe comercianți de cruciulițe, iconițe, lumânări, cafele, ceaiuri fierbinți și covrigi de Buzău, pe organizatorii de pelerinaje și, mai ales, pe batalioanele de popi cu cruci de aur la gât și mașini bengoase la scară. Adică tot pe ăia care au, în timp ce ei, vorba cuiva, rămân aceeași masă de manevră în vremurile restriște.

Dec,i Elena Lasconi, după ce a pus la murat gogonelele, gogoșarii și ardeii umpluți cu varză, a semnat dispoziția de convocare a ședinței Consiliului Local, i-a trimis lui El Comandante de la Nassiriya un mesaj pe wahtsApp, „Semnați moțiunea de cenzură a USR! Altfel, rămâneți ipocriți, mincinoși, cu comportament de amante care știu că sunt înșelate, care își mai iau și o smetie peste ceafă, dar care rămân în relație, adică la guvernare, pentru bani și privilegii. Haideți cu semnătura!” După care, a întins praștia, moștenită de la Thiery la Fronde, l-a luat la țintă, somându-l sec, precum Ana Ipătescu aflată în fruntea revoluționarilor pașoptiști: „Aveți câteva ore să le arătați românilor de partea cui sunteți!”

Bă, băiete, când o citit așa ceva, lu’ El Comandante i s-o făcut rău. Ostaș bătrân, trecut prin războaie, munți și văi, mlaștini și deșert la orice s-ar fi așteptat, numai la așa ceva, nu. Noroc că era cu Batistuță, europarlamentarul venit în weekend acasă care, speriat, l-a ținut să nu cadă din picioare, l-a așezat pe un scaun și a început să strige la el: „Nea Nicule, nu te prosti, nea Nicule. Revino-ți în fire, că mă panichez, nu alta”, după care i-o dat cu oțet pe la nas, palme peste față, l-a scuturat bine, până și-o revenit. „Cum, bă, i-o zis el lu’ Batistuță, mă somează Lenuța asta ca pe un infractor prins în flagrant? Că n-am onoare, respect și curaj? Cine, bă, eu care m-am lupta cu șiiții, suniții și toți beliții din lumea asta? Nu i-ar fi rușine să vorbească așa cu mine. Auzi la ea, că fac balet politic. Ce dracu, am eu fizic cum avea Cornel Patrichi pe când juca în Lacul lebedelor?. Ea nu vede că vorbește numai prostii?”

Nervos, a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Chole: „Marcelu, sunt eu, Bunelu. Hai, bă, să lăsăm supărările, să ștergem ce-a fost și să ne împăcăm. Facem pace și ne dăm mâna, să nu sufere poporul de pe urma certurilor noastre. Adică, doi ani și jumătate tu președinte, doi ani și jumătate eu. Să împăcăm și capra, și varza. Ce zici?” Momente de pauză. De meditație profundă. Apoi, tot El Comandante: „Bine, ne vedem la Doi cocoși. Pastrama o dai tu, vinul îl dau eu.”

Momentul cu listele astea îmi amintește de celebra emisiune „Surprize, surprize!” Parcă o și văd pe Andreea Marin, zâna de la TVR , cum dădea tonul la melodia aia la care ați fi plâns, chiar dacă ați avea inima de piatră: „Te invit aici/Este seara ta/Doar surprize plăcute te-așteaptă/Le meriți, le vei avea./Te invit aici/Nu vei regreta/Este șansa ta.” Toți ochii îndreptați spre locul de unde trebuie să apară candidatul surpriză de la PSD. Nu John Crina, nu Gabi Struparu, nu Comisarul Popovici. Nici măcar Victor Ponta sau Laura Vicol. Cin’ să fie? Cin’ să fie? E Silvia. Silvia noastră. Silvia-Claudia Mihalcea. Nu ați auzit de ea? Păi se poate atâta ignoranță? Este „fata” lu’ Hrebenciuc, guzganul rozaliu, că așa o alinta nea Viorel în stenogramele procurorilor, când îi spunea fostului boss de la SPP, generalul Iliescu: „Bă, Mitică, du-te la fata mea, care a lucrat zece ani la mine la cabinet și te rezolvă ea. La Silvia.”

Și ce noroc pe capul nostru al cărășenilor. Se vede că Dumnezeu ne iubește căci, doamnelor și domnilor, Silvia-Claudia Mihalcea nu e fitecine în politică și administrație. Dânsa de mică a muncit și s-a zbătut pentru pentru țărișoară și popor până să ajungă secretar general al Camerei Deputaților. La 21 de ani, vârstă la care alte domnișoare nu-și termină nici facultatea, avea deja un job, și nu oriunde, ci tocmai la Parlament. Timp de un deceniu, până în 2010, a impresionat pe toată lumea, dovadă că, doi ani mai târziu, a fost pusă director general la Registrul Comerțului. Tare, nu? Apoi deputat, plus funcția de secretar general al Camerei Deputaților, la o vârstă la care unele femei abia se apucă de politică.

Sigur, nimeni nu-i contestă valoarea, și nici faptul că mereu s-a orientat în viață, punând accent pe relații, chestii, socoteli. Par exemple Marian Neacșu, secretarul general al PSD. În urmă cu ceva ani, ziarele din Iași și Ialomița  scriau că don Marian și domnișoara Silvia-Claudia erau atât de apropiați, încât au mers, ca și cuplu, la nunta fiului lui Liviu Dragnea. Ba chiar au și stat la aceeași masă și au dansat amândoi, iar la spartul nunții au plecat tot împreună, ținându-se, romantic, de mână. Deși eu nu cred că între ei există mai mult de un cumul de sentimente colegiale, amicale și părintești (ținând seama de diferența de vârstă dintre cei doi), așa este doamna secretar general? nu înțeleg de ce atâta tevatură pe tema asta? Că au fost împreună la o nuntă? Mare brânză. Și alții merg, că așa e mai nou moda la politicieni. Că au candidat la parlamentarele din 2020 în „tandem” pe listelele din Ialomița? Foarte bine că au candidat, că doar nu era să-i pună pe locurile eligibile pe Celentano și Aspirina sau Dorel și Geanina din Las Fierbinți în locul lor. La urma, urmei va fi foarte bine pentru noi. Din conlucrarea asta pe varii planuri, gen „Astă seară dansăm în familie”, vor avea de câștigat alegătorii cărășeni.

În concluzie, o emisiune plină de surprize, mai ales pentru cei care visează și tot visează să ajungă parlamentari

Nu-l bag în seamă, privesc atent, doar, doar o descopăr și pe „șăfa Stana.” Nici pomeneală de așa ceva. „Degeaba te uiță, nană, că n-o s-o vezi. La cât de rar trece șăfa pe la birou, numa’ o minune ar fi să o întâlnești pe acolo.” Oameni răi, domnule, răi și invidioși. I-am zâmbit, gândind că, dacă nici Gogu nu știe ce vorbește, atunci cine?  „Știi ce făcea priveghetoarea Banatului în acele momente?  Posta pe Facebook o înduioșătoare declarație despre Guță, regele manelelor. Să-ți bați copiii, nu alta.” Chiar mă băgase în ceață: „Ce declarație, Gogule?” S-a uitat la mine ca la o arătare: „Bă, nană, matale chiar n-ai văzut sau faci pe prostu’? Pe ce lume trăiești?” Și îmi arată o poza cu șăfa de la Casa de Cultură lângă regele Guță: „Părerea mea… una dintre cele mai mari voci ale României, NICOLAE GUȚĂ.” Gogu ăsta e o mare figură. Am crezut că face mișto. Dar nu, era chiar așa. Șăfa Stana îl ridica în slăvi pe Nicolae Guță: „Una dintre cele mai mari voci ale României.” Ce Horia Brenciu, ce Smiley sau Bănică? Guță, bă, să vă intre în cap! Bă, ești prost? Bă, ești tâmpit?

Doamna Stana, îmi place cum ai spus-o despre Guță al nostru. Manelizarea folclorului e pe drumul cel bun. Te străduiești să faci totul ca lumea. Nu-ți mai place costumul popular. Păi, da, e prea de la țară. Acu’ la modă sunt fustițele, colanții, decolteurile. Ei, alt folclor, alt trai, altă viață, toate adaptate la stilul manelist. Ieri cu Armin Nicoară, azi cu Nicolae Guță, iar mâine, cine știe, poate cu Florin Salam. Foamete mare în țara asta, doamna Stana, mare cât Casa Poporului. Ține-o tot așa că nu e rău. Că dacă tot nu dai pe la Casa de cultură, măcar promovează manelele pe Facebook și pe canalul de Youtube, că aici totul e fără număr, fără număr. Știi matale la ce mă refer.

A, și încă ceva: dă-te bine pe lângă primar și fă-l să înțeleagă că pe lângă festivalul de rock, Zilele Cetății și nu știu ce alte serbări, e nevoie și de un festival de manele. Unul mare de tot, să stea pisicul în coadă. Cu un afiș sclipitor, cu paiete, cu luminițe peste tot, ca pe Broadway, pe care să scrie cu litere de-o șchioapă „Cântă Guță și cu Stana, de se aude în Havana.” Nu te gândi la bani, că are balta pește. Găsește Felix resurse să organizeze pentru ruscanii lui un festival ca ăsta. Și poți cânta și matale, să-ți încasezi onorariul prin nu știu ce firmă. Că meriți la cât de mult te zbați zi și noapte pentru gugulanii lu’ tălică. Pe cuvânt!

Bine, în cazul tău  nu e vorba ca la ăia, de constituire de grup infracțional organizat cu scopul de a-ți fura mioarele, pentru că nu le ai. Ce ar putea să-ți ia în afară de cele două case pentru care te judeci? Eventual caii de la bicicletă. Sau clăparii de la skiuri. Dar nu despre asta e vorba, Ioha, ci despre răutatea lumii, de gura spurcată a unora care, dacă s-ar, putea te-ar toca ca pe vrejul de dovleac pe care îl dai la rățuște amestecate cu făină de mălai.

Că vorba aia, ce-i freacă pe ei la ridiche că ai făcut teren de golf la Vila de la Neptun? Și dacă l-ai făcut, ce-i cu asta? Că doar nu o să-l iei cu tine acasă, la Sibiu, după ce-ți termini mandatul. Să fim serioși. El va rămâne moștenire poporului pe care l-ai iubit și cu credință l-ai servit și ăluia care vine în locul tău la Cotroceni. Treaba lui, dacă nu știe să joace golf, tu ți-ai făcut datoria cu vârf și îndesat precum personajul principal din Apus de soare: „Că terenul de golf nu e al meu, ci al urmașilor mei, ș-a urmașilor, urmașilor mei în veacul vecilor.” Și după cum stau sondajele lui Pieleanu cel neprihănit, Cholo este proximul urmaș. Apoi vor veni alții și alții până vei intra definitiv în istorie.

Eu zic să te liniștești, Ioha, bea un pahar cu apă rece și trage adânc aer în piept. Așază-te pe scăunelul ăsta și gândește-te la câte lucruri bune ai făcut pentru noi în cei zece ani în care ai dormit, scuze, ai domnit. Și nu mai pune toate minciunile astea la suflet, că-ți faci singur sânge rău. Că are dreptate Batistuță, adică Rareș Bogdan, când spune că ăla nici măcar nu e teren de golf. Că dacă ar avea măcar niște găuri săpate de coropișnițe și șocâți, ai mai zice, dar așa, cu doar trei găuri și câteva broscuțe orăcăind pe lângă balta aia … Și dacă nici Batistuță nu știe, atunci cine? Sunt oameni răi, Ioha, care după ce ți-or luat alea două case vor acuma să-ți strice și reputația ta de neamț cinstit ce ești. De asta zic, nu te lăsa, chiar dacă e să mori cu ei de gât căci tu nu faci parte din categoria aia de „neamț, neamț cotofleanț.”, din copilăria noastră măi, Ioha!

De pildă, dacă peștii sar deasupra apei, vrăbiile se tăvălesc în țărână, iar muștele îți intră în casă, e semn de ploaie. Mai departe, când câinii latră la lună, e semn de ger, când porcul pentru îngrășat mănâncă bine, va fi vreme frumoasă, că după o iarnă aspră urmează un an an bogat pentru agricultură. Și tot despre iarnă se spunea în popor că, va ninge când câinele se tăvălește pe jos ori ciorile se strâng grămadă. Și de la oamenii ăștia simpli, au învățat și meteorologii ceva. Sau mai multe. De la Nicolae Topor, singurul meteorolog cunoscut în copilăria mea, a rămas o vorbă celebră: „Când o să vedeți porcul ducând paie în cocină, atunci să știți că o să ningă.” Și așa era.

Niciodată nu mi-am putut, însă, imagina că omul va inventa tehnologia care prevede prognoza meteo pentru o săptămână două. Și uite că s-a întâmplat, iar după ce m-am obișnuit și cu asta, au fost inventate mașinării și mai sofisticate care anunțau ziua, ora și minutul în care va ploua, va bate vântul, va ninge. Și iar m-am zis că asta e maxim ce poate da gândirea umană în materie de vreme. Până acum două zile când am citit că prima ninsoare din iarna asta va cădea în 3 decembrie. Deci, nu dacă va ninge săptămâna asta sau cea viitoare, ci în decembrie. Peste două luni! Mai mult de atât, se precizează și zilele în care va ploua, 3, 6, 7, 15 și 24 decembrie, ba chiar și temperaturile. La fel și pentru ianuarie, când va ninge doar într-o singură zi, 27, ori pentru februarie, cu temperaturi de până la 19 grade și cu șanse zero să ningă.

Să mai am curajul să zic ceva? Poate legat de vremuri (cu două rânduri de alegeri), nicidecum despre cât de cald va fi în 30 ianuarie, ora 14 și 13 minute.

„Mă doare la bască de ce zicea nea Nelu”, ar fi spus Klaus Iohannis, celebrul «Dulap» de la Cotroceni, la o întrunire cu intelectualii din PNL. Și nici de pesedeii lui Cholo care se bucură că am pierdut în instanță două case. Fraierilor, din șase case am pierdut două, dar tot mai rămân cu patru și una primită moca de la statul român. Bă, amărâților, ce sunteți voi, sfatul meu e să nu vă bucurați de răul altuia, că vă bucurați degeaba. Că ANAF-ul o să-mi ia banii când o să vă vedeți voi ceafa. Oi fi eu înalt ca bradul, dar  nu-s prost cum mă credeți voi. Că dacă aș fi fost prost, ca gardul, de exemplu, nu v-aș fi condus cu atâta destoinicie timp de zece ani. Că voi în loc să munci, nu faceți altceva decât să mă bârfiți. Să vă fie rușine.”

După aflarea sentinței, cea cu returnarea chiriei încasată ilegal pe cele două case, Plăvanu’ de Sibiu l-a sunat pe Bunelu:

– Necușoare, sunt eu, Iohann

– V-am recunoscut imediat, domnule președinte…

– Știu, mi-ai mai spus, după melodia de la telefon.

– Exact, domnule președinte. Cu ce vă pot fi de folos?

– Măi, Necușoare, câți membri de partid spuneai că sunt în PNL?

– Mulți, domnule președinte. Mulți și buni.

Plăvanul, nervos:

– Ce înseamnă, bă, mulți? Sute? Mii?

– Zeci de mii, domnule președinte.

– Toți cu cotizația la zi?

– Până la ultimul leuț!

– Bine, Necușoare, mi-a venit inima la loc. Strânge de la fiecare un euro, doi, să achit ăia 250.000 de euro pe care instanța îmi cere să-i restitui.

– Domnule președinte…

– Niciun domnule președinte, că și eu am făcut atâtea pentru voi, băi Ciucă, băi!

Așa și cu Iohann, Dulapul de la Cotroceni. Că de ce s-a bronzat pe plajele altora și nu pe ale noastre? Sau, de ce în zece ani de când e președinte doar a frecat menta și nu s-a implicat în promovarea programelor naționale de creșterea șeptelului, a suinelor, ovinelor și tăurașilor? Ori să-l fi văzut și pe el poporul o dată, o singură dată, la Ziua Recoltei, la o pastramă și o cană cu must. E adevărat, Ziua Recoltei nu e Oktober Fest și nici măcar Fășangul din Postul Mare. Dar, câtuși de puțin, nu i-ar fi stricat oarece popularitate cu o plasă plină cu gogonele, gogoșari, o țelină, o legătură, două de pătrunjel.  Sau, vorba ta, Gogule, să fi bătut măcar un cui în perete de care să-și fi agățat tabloul de nuntă, cu el ginere și Frau Carmen, mireasă. Prostii de genul ăsta, numai să-i găsească bietului om nod în papură.

Astăzi au găsit altceva, că de ce Cholo și ai lui nu sunt de acord cu schimbarea legii care i-ar permite să candideze pentru parlament? Unde scrie că s-ar fi făcut gaură în cer dacă amendamentul liberalilor ar fi trecut la vot? Și dacă s-ar face o gaură, tot nu s-ar vedea că cerul ăsta (doar am învățat la școală) este imens, de la plus la minus infinit. Aici au dreptate liberalii, de ce, acu’ douăzeci de ani amendamentul trecuse, iar acum nu? „Păi, da, bă, le-ar fi dat replică Cholo, atunci era vorba de nea Nelu Cotrocelu, nepotul de văr a lu’ Tutankhamon, pe când acuma…”

Sincer, îmi pare rău unde s-a ajuns. Cholo să-l facă mincinos pe Bunelu, iar Bunelu să-i bată obrazul lu’ Marcelu, e deja prea mult. În numele prieteniei ce-i animă de vreo trei ani, pesedeii și liberalii ar face bine să-și dea mâinile, să lase dracului dușmăniile din ultimele zile și să se împace la un șpriț și o pastramă. Să-i găsească și lu’ amărâtul de Iohanis o slujbă la parlament. Măcar de liftier, până și-o băga dosarul de pensionare.

Sigur, Greuceanu avea și el un interes în toată povestea asta căci, întâmplător, citise un anunț la mica publicitate, cum că Împăratul Roșu din vremea aceea promitea jumătate de împărăție și pe fie-sa de nevastă, celui care avea să aducă din nou pe cer soarele și luna, pe care le furaseră trei zmei recidiviști constituiți în grup infracțional organizat, dați în urmărire internațională. Împărăția ca împărăția, că vorba aia, ce să fi făcut el cu atâtea bordeie, băi comunale și drumuri desfundate, că la administrație era praf. Lui i se aprinseseră călcâile după fătuca ai de împărat, o fâșneață de domnișoară, după care salivau toți prinții, dregătorii și cavalerii din împărățiile învecinate. Și chiar dacă n-avea nici 16 ani, ta-su ar fi dat-o la schimb pentru soarele și luna care parcă intraseră în pământ, că pe vremea aia majoratul începea cu vârsta de 14 ani.

Este adevărat, în toate basmele lui Ispirescu, Făt Frumos din lacrimă, din tei sau din ce-o fi el, ajunge colecționar de capete de balaur, zmei și zgripțuroaice și nu pentru că el ar fi cel mai viteaz, ci pentru că așa vrea autorul. Greuceanu, însă, n-avea nevoie de una ca asta. El chiar era viteaz, un polisportiv desăvârșit, care a pornit în viață de jos: mahala, Club Sportiv Școlar, Steaua, FCSB ș.a.m.d.  Practicant de lupte greco-romane, de jiu-jitsu, kendo și kickboxing, campion național, european și mondial (poate ar fi fost și olimpic, numai că la la olimpiada la care a participat s-a îmbolnăvit înainte de concurs) titlul de mare maestru și medalia Meritul Sportiv Clasa a III-a, i-a făcut varză pe cei trei frați zmei, pe nevestele acestora, mamele, soacrele și pe tot neamul lor. Și uite așa, Greuceanu a eliberat soarele și luna, din beciurile alea în care fuseseră încuiate de zmei, dovedind lumii întregi că se trăgea din geți, cei mai viteji și drepți dintre traci, ca și Ștefan cel Mare, de altfel, Mihai Viteazul și Adi Minune.

Ei, și uite așa va fi și cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Poate și cu Mircea Geoană, în caz de o catastrofă naturală gen: ploaie de stele, eclipsă de soare și de lună că, vorba aia, și ei se trag din neamul Greucenilor, geților, tracilor și ai cui or mai fi trăit pe acest pământ. Așa că nu vă mai faceți griji, România va fi bine când va scăpa de brontozaurul de la Cotroceni!

Puiuc, fiecare pamflet al meu ți-a sporit popularitatea. Te-am făcut cunoscut nu doar în Reșița ori Caransebeș, ci și la Cănicea, Cârnecea, Pârneaura și Sacu. Fiecare like pe Facebook era o înjurătură pentru mine și o bilă albă pentru tine. Hai, recunoaște, fiecare comentariu urât la adresa pamfletului te întărea și îți dădea puterea să mergi mai departe, luptându-te precum Greuceanu, Făt-Frumos din Dumbrăvița și Țugulea Taichii cu pesediștii, ziariștii (cu unii, nu cu toți) și chiar cu liberalii care nici acum nu-ți înțeleg filosofia de viață cea, cu „când lucrez, lucrez, când mă distrez, mă distrez, chiar și la LOFT!”

Cu siguranță că, involuntar, și datorită mie și lui Stanciu, de la Express de Banat, ai ajuns să fii cel mai popular personaj politic din Banatul de Munte, numele tău fiind rostit tot din două în două minute, până și de copiii de școală primară care arată cu degetul spre-naltul cerului: „Uite, mamă, trece Dunca cu elicopterul.” Și tot datorită nouă, ai avut parte de cea mai fericită clipă a vieții tale politice: aceea de a candidat  PNL pentru Senatul României. Colegii tăi din BPJ te-au votat, chiar dacă i-ai suspectat de toate relele adunate în Banatul de Munte. Iar dacă Bucureștiul, recte Bunelu Ciucă, Motreanu, Batistuță & comp. vor valida lista, vei ajunge senator. Nu senatorul melcilor, ci senatorul tuturor cărășenilor. Și asta, și datorită mie și lui Stanciu.

UPDATE

Ce m-aș fi făcut fără tine, Romi? Fără prostiile și tâmpeniile tale debitate în acest mandat? Sper să-ți dea Dumnezeu sănătate, să nu-ți schimbi niciodată năravul, că în felul ăsta voi avea și eu o pită albă de mâncat!