Ești tot pe drumuri. Mănânci în fugă, te odihnești pe apucate, că atunci când ți-e lumea mai dragă sau somnul mai dulce, tragi repede pe tine colanții, de preferință ăia de culoare neagră, îți pui în față o cotrânță, luată de pe tarabele de la bâlci, încălțată nu cu opinci, săndăluțe sau pantofi cu tocul jos, ci cu bocanci cu sclipici, te urci pe scenă și strigi din toți bojicii: „Bună searaaa, Fârliuuug! Sunt Stana Stepanescu și formațiaaa!

Așa e Stana? Așa e. Că ai dat mândrețea de Rugă de la oraș, cu tarabe pline de frigărui, cărniță de purceluși, colaci ungurești, pop-corn și porumb ca la Rusca, pe asta de la Fârliug. Ce-o fi fost în sufletul tău, fata mea, numa’ tu știi. Cât de greu ți-o fi fost, să te ridici de la masă, să-ți lași goștii să te aștepte, să te urci în mașină și să iei drumul Fârliugului. Că pentru cine nu știe, tu ai fost gazda rugii de la Caransebeș, manager al casei de cultură, organizatoare, scenaristă, regizoare, într-un cuvânt, playmakerul evenimentului cultural. Știu că nu se face să-i lași pe goști cu ochii în soare dar, încă o dată, asta-i viața, fata mea. Câte sacrificii nu face un om pentru un pumn de creițari? Pentru asta e în stare să apară îmbrăcată ca în Mulin Ruj-ul gugulan, cu fustiță de două palme, umerii goi și cântând ca la Cabaret: Du-mă, du-mă în Dubai// Du-mă, bage ce mai stai. Și are dreptate, s-au dus vremea cu „Trandafir cu creanga-n apă”, „La izvor la izvoraș” sau „Cernă, Cernă apă rece.” Acu’ e cu Dubai, cu Emirate. Mâine, poimâine cu Palestina, Bali. De unde o ieși banul.

Așa că: „Bună searaaa, Fârliuuug! Sunt Stana Stepanescu și formațiaaa! În Duminica Tomii. La inițiativa primăriței Elena Săroăr. La Fârliug, Ruga avea loc până acum, în 8 septembrie, de Sfânta Mărie Mică, când se sărbătoarea Hramul Bisericii. De mult, tare demult, s-ar fi ținut și în Duminica Tomii. Dar asta a fost tare de mult. În niciun caz în ultimii cinci ani de când primăria e condusă de actualul edil. Anul ăsta, culmea, ziua de naștere a doamnei primar s-a nimerit să pice exact în ziua de Duminica Tomii. Și dacă mișcarea gravitațională a pământului a vrut să fie așa, ce s-a gândit doamna Sărăror: „Hai să pun și eu de o rugă, ăn semn de recunoștință, că de ai sunt primăriță Să moară pesediștii de necaz”.  Așa zic gurile rele. Și ca totul să fie ca la carte, liberalii din consiliul local au votat un buget pentru evenimente cultural-educative în valoare de 80.000 de lei, după cum spun unii consilieri. Pentru o singură zi. De fapt, doar pentru câteva ore de cântat în yegeri și cotrânță. Este adevărat, doamnă primar sau consilierii opoziției mint? Eu nu prea cred. 16 mii de euro pentru o rugă inventată ad-hoc? Mai de grabă cred că și la Fârliug sunt oameni răi. Lume dușmănoasă. Așa e?

Dar să revenim la oile noastre, la Ordonanța „Trenulețul” și la îndemnul patetic președintelui nostru drag, nea Ilie Bolojan, de a strânge cureau până la ultima gaură. „Bună searaaa, Fârliuuug! Sunt Stana Stepanescu și formațiaaa!

Doișpe directori, manageri sau cum vreți să le spuneți, însă doar un singur boss: primarul Felix Borcean care a fost apropiat de toți până când interesele majore ce țin de patrie, popor, trotinete electrice, meciurile de fotbal în pauzele ședințelor de consiliu local, panseluțele din fața primăriei și sistemul sanitar în Gugulania lu’ Vela nu i-au mai permis una ca asta. Fără strângeri de inimă ori de mână, s-au despărțit de parcă s-ar fi dus să cumpere țigări de la magazinul din colț ori să plătească facturile la Transal-ul cel falimentar păstorit tot pe considerent de interese partinice, de Stelică Cornea. Unii au plecat cu capul sus, alții cu sentimentul că dacă miști în front și nu-ți bei cafeaua cu cine și, mai ales, unde trebuie, riști să te supui ordinului din armat care se execută și nu se discută, cel cu „Drept!” „Culcat!” „Salt înainte!” pentru ca, în final, să te prezinți singur la magazia de efecte să predai echipamentul din dotare.

Miercuri, între doi mititei cu muștar și o „Ardeleană” jucată la ruga de la oraș și o bere băută la iarbă verde de 1 Mai, se pune de un nou concurs. Nu pentru că actualul interimar n-ar fi fost grozav (lângă Felix, toți au fost buni, chiar foarte buni, până la un anumit punct), ci pentru că doctorului Singh îi expiră interimatul.

La examen ser vor prezenta trei candidați: Singh, Daniela Popescu, fosta șefă de la Ambulanță și Adrian Dumbravă, fostul manager, cu concurs luat, al spitalului din Caransebeș și actual manager al Spitalului Județean de Urgență Pitești. Pentru unii, Dumbravă poate fi socotit o surpriză, în sensul că vrea din nou să conducă spitalul, pentru alții, care nu uită că la părăsirea funcției acesta a lăsat spitalul cu zero datorii, de la 15 milioane cu cât îl preluase, o performanță nemaiîntâlnită în istoria spitalului, nu. Dimpotrivă aceștia din urmă îl dau ca principal favorit, având în vedere performanța mai sus amintită, dar și experiența sa în acest domeniu. Să ne amintim că a fost manager de proiect al primului spital de stat construit de la zero în România după revoluție, cel de la Mioveni. La drept vorbind, Dumbravă e capabil să le dea calculele peste cap. Să le strice jucăria.

Însă, teoretic, potrivit zicalei lirice din alte vremuri, cea cu: „Partidul e-n toate// E-n cele ce sunt// Și cele ce mâine vor râde la soare”, dr. Singh e în pole position, având susținerea PSD, al cărui membru este cu carnet și cotizația plătită la zi. Faptul că din comisia de concurs fac parte doi manageri de spital-Oravița și Oțelu Roșu, ambele orașe conduse de PSD, și alte două persoane din Primăria Caransebeș, condusă tot de PSD, e o dovadă că totul este pregătit minuțios pentru a se evita orice surpriză ce ar putea da peste cap socotelile unora.

Așadar, din cei trei candidați, e greu de crezut că Felix Borcean îl va prefera, sau măcar saluta, pe fostul manager al spitalului. Asta pentru că, (nu-i așa?) totul se uită odată cu trecerea timpului, mai ales faptele bune din spital, dar și din oraș rămase în urma lui Dumbravă.

A fost mai ceva ca la revoluție. Ai blocat circulația spre Hațeg, ai încins grătarele lângă fântâna lu’ Oprea și satatuia lu’ Dragalina, ai vorbit cu Bușu să nu plouă, i-ai băgat în boală pe seminariștii lu’ Preasfințitu’ Lucică, nevoiți să-și prelungească programul de rugăciuni după miezul nopții, după care ai dat drumul la muzâcă, cu Ordin pe unitate: Să cânte Stana Stepanescu și Armin Nicoară, să moară liberalii de necaz, că ei nu sunt în stare să facă așa ceva. Ce mai, frumos din cale afară. Așa ceva n-a văzut Parisul, cât e el de Paris. Păi, când cântă Stana, te cred și eu!

Felix dragă, mie unul chiar mi-a plăcut. Și m-am simțit bine ascultându-le cântările. Bă, se vede de la o poștă că sunt adevărați profesioniști. Ce e al lor e pus de-o parte. La ei, până și scălâmbăielile pe scenă sunt artistice. Fac parte din bogăția și frumusețea folclorului nostru bănățean. Scena aia cu Armin pe scenă și Stana în balcon făcând cu mâna poporului a fost de-men-ți-a-lă. Nici lu’ Sissi nu i-ar fi trecut prin cap una ca asta, când, în drum spre SPA la Băi, s-a oprit într-un weekend în Caransebeș, că auzise că acolo se mâncau cei mai buni langoși cu brânză din Imperiul Austrp-Ungar. Și vorba lu’ prietenul tău Pătru de la Rusca, Sissi era ditamai împărăteasa Austriei, care putea să facă orice. Revenind la Stana, ar fi fost și mai demențial, să fi coborât din balcon pe scenă cu o tiroliană. Dar dacă n-a fost, asta e. Poate la anu’ te gândești la așa ceva, Felix!

Și dacă mi-a plăcut și le-am ascultat cântecele din folclorul de viață nouă, nu am dat urechea la cârcotași. Că știi cum e în ziua de astăzi, vorba lu’ Nicu Novac: „Lumea-i rea, lumea-i dușmană// Râde de ai în suflet rană.” Răi oameni. Invidioși. De aia nici nu te întreb dacă e adevărat că la ruga asta primăria a pus la bătaie pentru muzicanți 50.000 de euro? Că așa vorbeau unii aseară. Ce mă interesează pe mine asta, că doar nu locuiesc în Caransebeș. Și apoi, ce mai reprezintă 50.000 de euro în ziua de astăzi? O nimica toată. Banii ăștia nu-ți ajung nici măcar să cumperi panseluțe pentru a fi puse în fața primăriei, darămite să înlocuiești pavelele alea sparte de la Episcopie. Ce știu ăștia care dau din gură toată ziua. Așa că bine ai făcut să-i dai, dacă i-ai dat, artiștilor contemporani, să mănânce și gura lor ceva. Că fii sigur, peste ani și ani, o să-și amintească la o cafea: „Bă, ce bine trăiam pe vremea lu’ Felix și Stana. El primar, ea directoare la Casa de Cultură.”

A fost frumos, Felix, a fost frumos. Poate că nu toți au fost mulțumiți că, știi cum e omul nostru. După ce-i dai spectacol moca, cu cei mai în trend artiști ai Banatului de Munte, el te întreabă dacă pe Stana ai plătit-o aseară sau nu? Auzi și tu ce-i freacă pe ei mintea? Dacă din ăștia 50.000 de mii, a avut și ea parte de niște mărunțiș acolo, măcar pentru o pereche de pantofi sau un trening din ăla la care își face reclamă toată ziua pe Facebook? Părerea mea e că nu. Chiar dacă a cântat în timpul ei liber, nu cred a luat vreun leu, că vorba aia, ține la blazonul de manager al Casei de Cultură, organizatoarea rugii de la oraș. Hai, un mic cu muștar, un cârnăcior cu murături de la protocol, nu zice nimeni sa nu ia, dar bani nu cred. Așa e, doamna Stana? Cum? Nu dvs. ați antamat muzicanții? O firmă de impresariat artistic din Timișoara? V-am spus eu, oameni buni că a fost doar o întâmplare că Stana și cu Armin s-au întâlnit la rugă. Deci, dvs, doamna Stana, ați cântat doar de amorul artei, de dragul gugulanilor care vă cunosc de mititică? Ce frumos, doamna Stana, ce frumos. Sunteți o adevărată Doamnă a melosului popular.

Iar ție, Felix, încă o dată mulțumiri profunde pentru invitație. Și, vezi, la anu’ nu uita de tiroliana care să coboare din balcon până pe scenă!

Firește, cel mai emoționat dintre toți useriștii s-a dovedit Andrei Plujar care a apărut la întâlnire proaspăt tuns, barbierit, parfumat, dar cu inima cât un purice, că tocmai se terminaseră alegerile celelalte, iar el, nici de data aceea, nu prinsese niciun mandat de consilier județean, ca să nu mai vorbim de primar. Doamnă prin definiție, Elena nu l-a dojenit, ci doar l-a strâns la pieptul dânsei de mamă iubitoare de țară, tradiții și multiculturalitate spirituală, șoptindu-i la ureche: „Nu fii supărat, Andrei, ești încă copil. Perseverează, că până la pensie poate ajungi și tu politician.”

Impresionat până în străfundul sufletului de vorbele părintești ale Elenei, Andrei a vărsat o lacrimă în palma-i fină de domnișor de oraș, apoi i-a mărturisit: „În aceste momente de maximă emulație patriotică, vă asigur că întreaga națiune de la orașe și sate se sprijină pe umerii unei femei și acea femeie sunteți dumneavoastră doamna Elena, mamă iubitoare, politician de frunte și de speranțe pentru poporul ăsta atât de încercat de-a lungul istoriei.”

Cum dracului să nu te impresioneze aceste vorbe spuse de Andrei, tânăra speranță a politicii useriște? Că de piatră să fi avut inima și tot ai fi lăcrimat un pic. „Și dacă vreți opinia mea personală, am avut doar pantaloni la conducerea țării, la președinția României, iar lucrurile nu au evoluat deloc în bine. Am avut bărbați puternici, adevărați, bărbați de stat care au avut toată puterea în mâinile lor și nu au știut să o folosească deloc în folosul românilor. Poate că este momentul ca o femeie să preia hățurile și să demonstreze că se poate și altfel.” (Am încheiat citatul!) Vai, lăsați, domnule Plujar. Ce vorbe frumoase. Nu știu de unde le-ați scos, dar sunt exact ce trebuia în astfel de clipe. De-a dreptul mărețe, care merg direct la corason.

Pardon, mergeau, că între timp lucrurile s-au schimbat prin părțile esențiale ale problemei. „Nu este prima dată când se vorbește despre retragerea sprijinului pentru Elena Lasconi, chiar și înainte să înceapă campania electorală au fost astfel de discuții. Atunci, Elena Lasconi a promis că va urmări sondajele și va decide ce este mai bine pentru țară. Astăzi, datele arată rău pentru dânsa. Este un moment dificil pentru noi ca partid și pentru Elena Lasconi, dar trebuie să fim uniți în continuare și să ne concentram asupra lui Nicușor Dan.”

Bravos, măi, Andreiule. Acum te recunosc. N-ai mai avut răbdare și n-ai mai așteptat decizia de pensionare prorocită de Doamna Elena pe ai cărei umeri spuneai că se sprijină o întreagă națiune, și ai devenit și tu politician, întorcându-te tot la pantalonii care au condus țara asta. Misoginilor care sunteți!

Numai că nu le-am plâns de milă acestor vrednici gospodari ai orașelor și comunelor (ba chiar cei mai cinstiți și mai gospodari dintre cinstiții și gospodarii Banatului de Munte.) Că ei săracii ar vrea să facă lucruri mărețe, să asfalteze, să bage apă în casele oamenilor, să aducă gazul la poartă și câte și mai câte. Dar cu ce, dacă Bolojan și Ciolacu a tăiat și puținul ăla la care aveau dreptul? Mama lor de bandiți. Să iei de la gura primăriilor, și implicit din buzunarul fără fund al primarului, înseamnă că nu cunoști viața grea de la țară.

Drept au bieții oameni. Să nu ai tu un ban să repari clanța la ușa de la intrare în primărie, să schimbi bateria de la chiuvetă, asta în cazul în care ai apă, să nu poți bate un cui în perete că nu ai cu ce să-l cumperi, e prea de tot. Dar bani de paranghelii aveți? „Au, cum să nu!”, cum ar spune cârcotașii. Pentru așa ceva primarii găsesc mereu bani. Și nu puțini. Pe măsura făloșeniei din Banat. Cu muzicanți unul și unul, care nu cântă nici pe ochi frumoși, nici pe miei și răchie. Rugă în prima zi de Paște, rugă de Sf. Gheorghe, rugă de Constantin și Elena, rugă pentru toți sfinții din calendar. Și când se termină rugile, vin zilele comunei și orașului. Alți bani, altă distracție. Pentru așa ceva, niciodată bugetul nu e insuficient. Între reparația unui drum comunal și o rugă cu Stana, Armin și Irimică, nimeni n-ar alege drumul.

Așa că, nu-i credeți când se vaită la împărțirea bugetului. Pentru rugi, sfințiri de biserici, zile ale comunei se vor găsi mereu bani, dar nu și pentru reparația trotuarului din fața primăriei, schimbat clanța și cumpărat o mână de cuie.

Cum a intrat pe ușa, m-a luat direct, de parcă eu aș fi fost pricina supărării sale:

-Bă, nene, cât înseamnă 25 de ani?

Nu înțelegeam unde dorea să ajungă:

– 25 de ani înseamnă 25 de ani sau, un sfert de veac, ori…

– Bine, bine, asta știu și eu. Dar te întreb eu, ca să înțelegi, dacă în 25 de ani nu se întâmplă nimic rău cu cineva e de bine sau nu?

M-am uitat lung, măsurându-l din cap până în picioare. Părea întreg. Nu cucui în cap, nu mână sucită, nu picior cu entorsă ca să zici că era ceva cu el.

– E de bine, Gogule, e de bine.

– Și atunci, de ce Piedone ăsta își bagă nasul unde nu-i fierbe oala?

Văzându-mă cum îl priveam mirat, Gogu dă să-mi explice:

– Un prieten de-al meu, cu care am făcut armata, are o fermă în Ilfov de vreo 400 de capre și oi, nu știu câți porci, găini, gâște, curci și bibilici.

– Așa, și?

– Omul le crește, le taie, vinde carnea, iezii și miei. Face asta de 25 de ani în aceleași condiții de la coada vacii. Invidioși pe vacanțele lui în Dubai, pe weekend-urile la Paris și Roma, vecinii l-au dat în gât la Piedone care atâta a așteptat să constate: animale ținute în spații insalubre, pline de căcăreze, sacrificarea acestora se face neautorizat sanitar-veterinar, dejecțiile deversate în spatele fermei, câinii se bat pe câte un os. Reclamațiile au venit de la vecini și nu de la dobitoace care n-au avut ce să-i reproșeze prietenului meu. Primeau mâncare la timp, opt ore de somn, odihnă la ora prânzului, nu erau bătute sau chinuite. Că dormeau pe pat de căcăreze, asta e altceva, dar spune-mi nene, ce dobitoc doarme în casă cu omul?

– Așa, și?

– Păi vine Piedone ăsta și începe: asta nu e în regulă, asta nu e bună, asta e boală curată, focar de infecții și alte baliverne de-ale lui. Plus proces-verbal de cobstatare, plus telefoane la DSV, DSP, Garda de Mediu și SICE, să vină să-l amendeze, să-i confiște caprele, oile, iezii și mieii, să-i dărâme șandramaua și să se alinieze la normele UE.

– Și care e problema?

– Cum care e problema? Păi în 25 de ani, nici un inspector care a trecut în control pe la el nu a zis că animalele sunt chinuite, că sunt ținute în mizerie, că e mare pericol de trichineloză sau de infecții toxico alimentare. Nu. Toată lumea era mulțumită. Venea inspectorul las reclamație și se proceda ca la carte: se luau probe pentru laborator, acolo pe loc, și până la venirea rezultatelor, toți se înfruptau din produsele reclamate ca fiind neconforme. Pentru analize de laborator suplimentare, la plecare se umpleau portbagajele inspectorilor și cu carne de miel și de ied, dar și cu antricot de vițel și mușchiulete de porc.  

– Și acum de ce crezi că e altfel?

– E pentru că din câte am auzit eu, lu’ Piedone ăsta nu-i place nici carnea de miel, nici aia de ied. Că de când o ieșit de la Popa Șapcă a cam dat-o pe verdețuri. Și cred că are ceva cu produsele tradiționale, că nu l-am auzit niciodată să ne îndemne să cumpărăm marfă de la țărani. Poate și Piedone ăsta are dreptate, dar știi ce nu înțeleg eu?

– Ce nu înțelegi, Gogule?

– De ce l-o amendat și îi strică șandramaua că în 25 de ani tot în căcăreze a ținut animalele, tot în condiții insalubre, la fe ca ta-su bătrân, a tăiat și tranșat animalele cu muștele roind în jurul lor, și de îmbolnăvit n-am auzit să se fi îmbolnăvit careva de la carnea de ied și de miel.

Interesantă întrebare, greu de dat un răspuns.

În vara anului trecut, partidul se zbătea în mocirla celor 8 procente în care îl afundase Fritz, Drulă, Armand și Moșteanu. Și-a suflecat mânecile taiorului, și s-a apucat de treabă. L-a scos la suprafață, l-a spălat la cur, l-a pudrat, că era tot iritat sărăcuțul, i-a tăiat unghiile, l-a parfumat, iar în toamnă l-a dus la 16 procente înaintea alegerilor parlamentare. Și atunci turma a behăit la unison. „Să ne trăiești, Lenuța noastră, să-ți dea Dumnezeu sănătate și fericire, ție și familiei tale, rudelor și prietenilor, dar și muscelenilor, fără votul cărora noi nu te-am fi cunoscut vreodată.” E adevărat, au existat și vreo doi, trei berbeci și tot atâtea oițe rătăcite, dar per ansamblu, turma era fericită. Măgarii se liniștiseră și ei, rumegând în tihnă, dar cu gândul la vremurile ce aveau să vină.

Astăzi, Ilenuța trăiește drama politicianului român ajuns pe covorul roșu al politichiei dâmbovițene. Să afle de la televizor și de pe rețelele de socializare că nu mai e șef de partid. Că așa au hotărât adevărații bărbați din USR,  care i-au transmis un mesaj răspicat: „Du-te la mânăstire Ofelia…” Pardon, Elena, că ăla cu Ofelia e a lui Shakespeare. În săptămâna patimilor, s-a trezit Iuda din ei și ce ce și-au zis: „Haideți, bă, cu Mucușor, că pentru binele țării, al nostru și ale amantelor noastre, Dumnezeu ne iartă păcatul trădării”

Zis și făcut. În plin marș pentru cucerirea Cotroceniului, Fritz, Drulă, Moșteanu și ai lor au cârmit-o către Mucușor. „Ce nesimțire, bă. Voi cu mine vă puneți?, ar fi replicat Ilenuța. „Băbăieți, puteți să stați în cap și să faceți tumbe că tot degeaba. Că voi nu suferiți de astenie de primăvară, cum vă plângeți, ci de prostie.”

Dacă e cum zice Ilenuța Cosânzeana, atunci e de rău băbăieți, că astenia trece, dar prostia rămâne.

Nuțico, tată, nu-i mai întreba pe Fritz și Moșteanu în baza cărui articol din statul partidului te-au făcut  pe la spate. Și nici nu aștepta să ți se facă dreptate la tribunal. Procurorii și judecătorii nu sunt în stare să rezolve dosarele de pe vremea lui Iliescu, și tu vrei să-ți faci dreptate în instanță? Să avem pardon. Ce a păpat gaia e bun păpat. De mâine, toți te vor uita, chiar dacă se vor găsi unii să stoarcă din electorat ultimul strop de empatie, legându-ți de gât o pancartă cu mesajul: „Votați Lenuța D’Arc, unicul vostru garant de tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.” 

Ăștia care ți-au zis să-ți iei catrafusele și să pleci n-au mamă, n-au tată. Au doar interese. Cică au făcut-o pentru „sănătatea financiară a partidului.” Bă, mă lași cu citatele astea trumpiste culese din bugetul de venituri și cheltuieli al USR? Recunoașteți că vi s-a pus pata pe ea și asta e. Nu o mai vreți și gata. Ce mai tura, vura. Nu-i așa domnule Plujar? Că parcă și matale ai ridicat mâna și ai repetat ca papagalul propunerea lu’ Fritz? Că bine ai făcut ce ai făcut. Că ea nu ți-a luat funcția pe care o ocupi în fruntea organizației pentru faptul că de ani de zile nu produci niciun consilier județean ori primar în județ, e o altă treabă. Una, că a avut bun simț, sperând că vei crește și matale odată și odată în sondaje și, doi, n-a avut sânge în instalație, cum ai tălică.

Deci, Nuți dragă, mai cheamă-ți un câine, doi, că ăștia cu siguranță îți vor fi loiali, du-te și cumpără-ți
un târnăcop, o lopată și o roabă și apucă-te de săpat tranșee continuând luptă de acolo nu doar cu pesediștii, liberalii, udemeriștii, ci și cu Fritz, Moșteanu și care te-o mai vorbi de rău! Pe Plujar, iartă-l, că până ajunge cu adevărat politician, o să ieși la pensie,

Asta, în ciuda sondajelor care o arată că e repetenta acestui prim tur de alegeri. Corigentă la toate disciplinele pe care le predau ăștia de la casele de sondare a opiniei publice. Nici măcar unul, unul singur, nu-i dau notă de trecere a pragului de cinci procente. Până și cei din USR, plătiți din banii ei și ai lu’ Ghinea, spun același lucru: „Nuțico, mai tacă-ți gura aia cât o șură, că orice ai zice și orice ai face, nu treci clasa. Ești bâtă, nu alta.” Invidia, că altceva ce poate fi când ea din iarnă se vede plivind buruienile în grădina de la Cotroceni. I-o zis și o prietenă din copilărie cu care s-a întâlnit în piață. Aia cu plasa cu zarzavat, ea cu pancarte de campanie. „Lenuțo, că așa îi zicea aia în școală, fă și tu o pauză. Spală, fato, și tu perdelele, cuverturile, șterge geamurile și curăță covoarele cu soluția aia nouă la care tot îi fac ăștia reclamă la televizor. Că vine și la tine Paștele și e rușine să te găsească cu casa întoarsă cu curu’ sus.”

Degeaba i-o spus, că tot nu s-a lăsat. Ține morțiș să ne arate că în jurul ei sunt numai găști și baroni, care de la PSD, care de la liberali (ăia de la UDM cică sunt grofi), ba chiar și de la USR, care vor să o răstoarne. De la putere, bineînțeles. Și că ea e victimă a intrigilor, bârfelor și minciunilor. Drept pentru care a comandat un sondaj în familie. Cu respondenți din rândul verișorilor și verișoarelor, mătușilor și unchilor, nepoatelor și nepoților și prietenilor cei mai apropiați. Rezultatul, ca la sesiunile bacalaureatului de acu’ un deceniu. Nici dacă ar sta în cap sau ar face tumbe la întâlnirile cu alegătorii, tot nu ar trece pragul celor cinci procente.

Dacă nici acu nu se apucă de făcut curat de Paști în casă, apăi nu se va mai face bine niciodată. Am dreptate, domnule deputat Andrei Plujar?

Zis și făcut, tipul l-a dus în Plaza de la Villa, dar oricât s-a uitat în stânga și-n dreapta, nici urmă de leuștean ori behăit de miel. În schimb, lume puhoi, ca la concertele lu’ Salam și Adi Minune, dar nu s-a pierdut cu firea, și a început să dea autografe pe fluturașii electorali cu care venise de acasă: Por favor, senora! Por favor, senor! Luați cu încredere că sunt de-a moaca. Fără money. Sunt cu Mucușor. Mucușor de la București. Ce și-or fi zis fanii lu’ Mbape și Anceloti vîzându-l cu cât sârg împărțea fluturașii, în afară de: „Săracul, e dus rău cu pluta”  

Lucrurile n-au stat mai bine nici  la întâlnirea cu diasporenii din Arganda del Rey care, e drept, l-au primit cu multă căldură. Și nu s-ar fi așteptat la una ca asta, mai ales că la plecare de acasă, la București ningea ca la Crăciun. Și Mucușor a avut numai cuvinte de laudă la adresa conaționalilor săi: „oameni harnici și demni”, cărora le-a vorbit despre „România Onestă, o țară puternică care apreciază munca și îi susține pe cei care muncesc.” Și din nou nu l-au lăsat să-și ducă ideea la cap: „Bă, Muc cel mic, de unde dracu’ le scoți, bă?” i-au strigat unii, dar el nu s-a intimidat în fața ostilităților unora, care clar erau susținătorii lu’ Georgescu și Jorjelu, și a continuat să le povestească despre „O țară cu instituții care funcționează în slujba oamenilor nu a unor interese și găști.” Și iarăși suveraniștii infiltrați la întâlnirea cu candidatul independent au răbufnit: „Mucușoare, las-o mai moale că o să-ți treacă nasul ca lu’ Pinocchio.” Și apoi l-au huiduit ca la galerie, când le-a mărturisit că e de acord cu introducerea educației sexuale în grădinițe și școli, mai puțin în creșe, că sunt prea mici copiii să înțeleagă cum stau lucrurile să te joci de-a mama și de-a tata, și i-au cerut „Turul 2 înapoi.”

Și de la atâta căldură și de la atâta respect, a spălat putina, grăbit să prindă avionul de București. Atât de grăbit, încât n-a mai avut timp să treacă prin piață să cumpere pătrunjel, leuștean ori să vadă de carne de miel…

Primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, șefi de instituții, de scări de bloc și de parcări soldați ascultători ce se visează să ajungă departe, chiar generali în viață, strângeri de mână, bezele, îmbrățișări, pupături, trufandale, vulpoi bătrâni, vorbe de duh, zâmbete sincere, discursuri elevate, ironii subtile, aplauze, urale, scandări. Într-un cuvânt: „România, înainte! Crin Antonescu președinte!” Asta, că să mai zică cineva că românul nu s-a născut poet. Rimă perfectă, virgulă pusă unde trebuie, semnul exclamării, toate într-un mesaj scurt și la obiect.

Nimic despre boți, hoți, vizigoți, Tik Tok, Georgescu ori Jorjel de la AUR, despre arăturile de primăvară, despre prețul la carnea de miel, despre Trump și Putin, despre cine câștigă campionatul de fotbal ori despre vacanțele pensionarilor în Caraibe. Pe buzele tuturor, în discursurile fiecăruia în parte, o singură idee, un singur cuvânt ca un fir roșu ce străbate de la un capăt la altul basmul de Ispirescu: Antonescu președinte. Urale, aplauze, scandări și iar ovații: „România, înainte”. Înainte de ce? s-a întrebat unul dintre liderii-pilon pe care țara moștenită de la Burebista, Ștefan, Mihai Viteazul și de la alții, se sprijină în momentele ei cruciale, așa cum au fost alegerile prezidențiale dinaintea lu’ „Turu 2 înapoi” Înainte de toate, ar fi răspuns alții. Și aplauzele au continuat și din partea liberalilor prezenți în semicercul format în sala de evenimente, și din partea pesediștilor. Poate că la fel ar fi aplaudat și ungurii din UDMR și minoritățile, dar pe ei nu i-a chemat nimeni la întâlnire. Ba mint, din partea minorităților putem spune că a fost prezent prietenul nostru Giusi, fostul șofer a lu’ Puiucu, dar în dublă calitate, cea de liberal și de crașovan.

Încă o dată: entuziasm cât o rolă de ruletă de măsurat drumurile patriei. Și pe fondul ăsta de pus șampanie la gheață, de comandat lăutarii și corpul de balet al tinerelor speranțe ale politichiei dâmbovițene, Cholo de Buzău, le-a tăiat elanul revoluționar cu care plecaseră la drum: „Bă, ascultați la mine, eu vă spun cât se poate de direct: terminați cu prostiile, cu filozofările, cu părerile, fiindcă-i groasă!” Cum ar veni: Hai tată să ne apucăm de muncă și să nu mai visăm cai verzi pe pereți și iubiți-vă ca frații că de nu…

Hai, gata, la muncă, că de lozinci sunteți toți buni!