Până astăzi, în urmă cu trei ore și ceva, când, prietenul meu, și al multora dintre dumneavoastră, Romeo Dunca, zis Romi, alias Puiucu’, ne-a înștiințat că intrase în Capitală, călare pe elicopterul lui, bineînțeles, ca să-l susțină, moral, pe George Simion la depunerea candidaturii pentru Cotroceni. Că, tocmai în acele momente își căuta un loc unde să-și parcheze elicopterul. Ce să facă, bă? Să-și parcheze vehiculul cu care călătorise. Lasă, bă, asta cu parcarea, am întrebat că n-am înțeles bine; ce să facă, bă, la București? Să-i țină în brațe dosarele cu semnături? Să se pozeze în fața BEC-ului cu Jorjelu? Alo, SMURD, pregătiți o ambulanță, chiar două, că nu e de glumă cu ce se întâmplă în politica de azi.

Bă, ești, prost? Bă, ești nebun? Puiucule, ce faci, bre? Ai luat-o de tot pe arătură? Stai, frate, că încă nu e de intrat cu plugul pentru culturile de primăvară. Așa ai ajuns, să-i cari geanta lu’ Jorjelu? Tu, care o viață întreagă ai fost liberal, ai tocat PSD-ul ca pe vrejii de dovleac pe care îi dai la rățuște, te dai acum cu suveraniștii? Cu Moscova? Cu Piața Roșie bre? Și nu oricum, tras la patru ace, spreiat, șpilcuit, pensat.  Cu pantalonii călcați la dungă, cu freză impecabilă, cărare pe stânga, cu cravată de patron, nu de proletar, pantofi făcuți pentru comandă la cel mai mare șuster din București. Până și cămașa ți-e era băgată în pantaloni, să nu te recunoaștem. Îți mai lipsea floarea albă de mire prinsă în piept că, în rest, păreai scos din cutia aia cu cadouri de Crăciun. Pardon, din oul Kinder, că tot se apropie Paștele. Și zâmbetul ăla cu care ai umplut tot ecranul televizorului…

Cine o fost ca tine, Romi? Când ai ieșit pe ușa de la BEC, umăr la umăr cu marele Jorjel, cotațiile la bursă au luat-o razna. Mai mult, i-ai băgat în boală pe toți liberalii. Ai umplut UPU cu ei. Inclusiv pe Marcelino de la Armeniș, despre care spuneai că te-a vândut PSD-ului ca pe un sac cu cartofi. Da, bă, ca pe un sac, dar ce sac! Sac cu cartofi unu și unu, din pământul nostru românesc și suveran al Ținutului Secuiesc. Când te-or fi văzut, de invidie, mulți și-or fi dat cu brifta între picioare. Să-și dea bă, să-și dea, dacă sunt fraieri și nu știu să se orienteze ca și tine. Că tu nu ești ca gloata ce merge spre apus. Și ai dreptate, că lumina de la răsărit răsare. Iartă-i Romeo, ce știu ei…

Puiucule, sincer, mă bucur pentru tine. Ce ai făcut tu astăzi e un gest de reflecție pentru toți cei care habar nu au ce înseamnă politica, cu ce se mănâncă și la ce e bună ea. Chiar și pentru prietenii tăi care au tot încercat săracii să facă oarece din  tine, dar n-au reușit. Apropos de prieteni: Înainte de a pleca la Capitală i-ai spus lu’ Nelu Popa ce vrei să faci? Și el ce-o zis? Că Hadrian Popescu a fost clar: „E suficient de matur, ca să-și asume un astfel de gest.” Oare, așa să fie? Întreb, nu dau cu parul! 

În urmă cu două zile, „Guru bate curu’” i-a chemat la el și după ce i-a privit minute în șir fără să scoată un sunet (de fapt, el nu tăcea, ci medita la conexiunile dintre daci, traci, gepizi și noua geografie politică a planetei) le-a spus grav, apăsat și, precum Împăratul Roșu când își lua rămas bun de la copiii săi ce plecau să-și facă un rost în lume: „Dragii mei, a sosit vremea să-mi luați locul. Să duceți mai departe mesajul meu suveranist, tâmpeniile și cretinismul debitat de ani de zile, peste munți și peste văi, peste Prut și Nistru, dincolo de hotarele Moldovei lu’ Ștefan, până la tavarășcii de pe Neva și Volga.”

Impresionați de transferul de responsabilități venit din partea lui „Guru bate curu’”, Jorjelu și Ana Maria, aproape că au lăcrimat. „Precum o grăit Ștefan cel Mare, las vouă moștenire această țară, cu tot ce mișcă în ea, cu autostrăzile neterminate, cu toate energiile ce zac în solul, demisolul și subsolul Carpaților, cu FCSB ajunsă în optimile Europa League, cu show-ul păcătos a lu’ Capatos, cu Magistrala Albastră, cum îi plăcea să spună tovarășul secretar general, cu vedetele ei din emisiunea lu’ Măruță. Și apropos de vedete și pentru că nu mă pot hotărî cum să împart această moștenire apă-energie-hrană, vă declar cuplul anului în politică.”

Cu greu s-au abținut Jorjelu și Ana Maria. Atât de greu, încât stăteau ca vițelul la poarta nouă și se holbau la „Guru bate curu’.” Iar el i-a mângâiat părintește pe creștet, condamnându-i la fericire și noroc în viață, după modelul altor cupluri celebre: Dolănescu și Ciobănița, Irinuca și Benone, Florin Piersic și Angela Similea, Stana și Armin.

Luați-vă de mână și, hai, duce-ți-vă să faceți copii. Multe copii. Să afle toată țara cine sunteți și ce vreți voi dar, mai ales, încotro vă îndreptați.

De îndată au chemat Taraful lu’ Fănică Chioru și au încins întâi o horă, iar mai apoi o sârbă. Să-i fi văzut cum săltau piciorul și băteau cu talpa pământul reavăn de primăvară, pe alde Victor Ponta, Cristian Terheș, Elena Lasconi. Ba chiar și pe Jorjelu Simion care se și vede promovat în Liga Cotroceni a politicii dâmbovițene.

Crin Antonescu, singurul care nu se bucura, sta într-un colț și trist privea, după modelul cântării lui Tudor Gheorghe: Mărine la nunta ta//toate fetele cânta//Numai una-n poartă sta//Cu trei flori într-o basma//Ștergea ochii și plângea.

Și l-au întrebat dacă era bolnăvior sau dacă se certase cu vreun vecin, însă el nu răspundea, ci doar tăcea și ofta, privind în golul material din jurul său. Să-l binedispună, unii i-au spus un banc cu două blonde aflate pe plaje la nudiști, dar degeaba. Aceeași privire tristă, rătăcită, demnă de compătimit. Femeile au sărit să-i dea să bea un pahar cu apă rece, doar-doar și-o reveni, însă unul de pe margine le-o zis amuzat: „Bă, voi nu sunteți întregi la minte. Omul ăsta o refuzat berea ce i-am dat-o, și voi îl îmbiați cu apă chioară?”

Ți se rupea sufletul uitându-te la el, în timp ce petrecăreții chiuiau de mama focului: La pământ cu talpa goală//Să sară zama din oală//Și să bei vin de pelin// Că nu mai e nea Călin. Până la urmă au reușit să-l facă să vorbească. Și-a suflat nasul în batistuța de hârtie, apoi și-a șters lacrimile ce-i scăldau ochii. S-a ridicat din colțul ăla în care șezuse trist și abătut, i-a cuprins pe toți cei de fața sa dintr-o singură privire și, după ce a tras adânc aer în piept, a devoalat misterul care îl învăluise până atunci: „Mi-aș fi dorit să-l înving la vot pe Călin, dar judecătorii mi-au răpit și ultima bucurie ce-o mai aveam pe lumea asta. Și dacă aș fi pierdut, nu mi-ar fi părut rău că vorba unui prieten liberal din anii’90,’91, parcă: una e să pierzi căzând de pe un cal frumos și alta e să-ți frângi gâtul căzând în cap de pe o mârțoagă.”

Crine, ogoaie-te, frate și nu mai vorbi pe nas că râd de tine și copiii fără drept de vot. Că dacă ai fi candidat cu Călin, te halea ăla cu pene cu tot. Nu făceai nici cât a făcut Ciucă. Și nu pentru că nu ești capabil, ci pentru că în acest moment nici măcar liberalii tăi nu te vor vota. Așa că, fă bine, ridică-te, scutură-te de praf și intră și tu în horă, că auzi cum cântă lăutarii: „Mulți ar rea să-mi ia locul.”  Că acu’ trece baba cu colacii…

Prima zi de post a fost cum a fost, chiar dacă din cinci în cinci minute se uita la ceas, că i se părea că timpul stătea pe loc. La fel și a doua zi, dar cu gândul la primărie a strâns din pumni și a înghițit în sec. Ziua a treia, același scenariu, cu regim auster, așa cum își propusese. Dar asta, doar până spre prânz când, produsele astea tradiționale de post au făcut: boom! Adică explodase coleșa și orezul în el. Și-a sunat consilierul de imagine și i-a cerut să-l bage Live pe Facebook:

„Noi știm că Luca (primarul ajuns între timp senator) e jucător de șah, că a încercat să se joace cu noi toți, dar nu eu nu accept să fiu un pion, (ai dreptate. Lăiță, măcar un nebun acolo) așa cum mă și ne tratează el. Ne-a mințit, a simulat niște sondaje, dat toate mutările lui n-au urmărit decât ca regina (doamna Marieta, sună-l și mulțumește-i că te-a făcut alteță) de pe tabla lui de șah să fie candidatul PSD pentru Primăria Oțelu Roșu (aici cred că exagerezi, nu-l cred în stare pe Luca de așa ceva, dar mă rog). Este evident că asta a urmărit, să-și pună soția candidat, să o lase primar în locul lui” Vai, Lăiță, ce i-ai mai zis-o!

’Geaba l-o tras consilierul de mânecă să se oprească, sugerându-i să ia un Colebil și să bea o cană cu ceai hepatoprotector, din gama „Hepatobiliarus, 90g, Faunus Plant”, că Lăiță al nostru, pardon, al PSD-ului, se programase pe foc automat:

„Am avut niște discuții, am convenit niște lucruri, dar nu s-a ținut de cuvânt, m-a și ne-a mințit. La combinații și aranjamente, Luca Mălăiescu e artist, dar despre administrație publică nu are rost să vorbim. E suficient să vedem că Oțelu Roșu e singurul oraș din Caraș-Severin, cred că din țară, care nu are nici măcar un proiect european!”,

De ce nu ai spus așa de la început, Lăiță? Dacă au existat „niște discuții”, nu mai contează cu cine, dacă ați convenit niște lucruri și nu s-au ținut de cuvânt și te-au mințit, e clar ca bună ziua. Cineva a vrut să te țină în șah și în loc de ultima mutare, să-ți arate deștu’ mijlociu. Cineva a încercat să te ia de fraier. La fel cum l-ai luat și tu când anul trecut, în iarnă, ți-ai băgat picioarele în PSD și te-ai rugat de Jorjelu de la AUR să te primească în partidul lui. Bine, pe atunci era altceva, visai să ajungi parlamentar.

Părerea mea, pardon, a lu’ Silviu Hurduzeu, e că te-ai cam grăbit supărându-te ca văcaru’ pe sat. Că tu, chiar erai pe loc de play-off în sondajele de care vorbești. În pool position, ca să zic așa. De aia zic, te-ai prea grăbit, dar nu dispera, Lăiță, tată. Ești încă în putere și ai viitorul de AUR lângă tine. Dacă nu reușești să ajungi primar susținut de Jorjel și ai lui, apucă-te și refă mișcarea artistică de la Marga, cea cu cântece patriotice autentice din repertoriul dacilor, geților, tracilor, gepizilor, gugulanilor, ca atunci când o să ne întâlnim să ne putem saluta cu tradiționala urare: „Succes corului din Marga.”

Că, după ce a rezolvat problema gunoaielor din oraș, a ciorilor din Parcul Dragalina, a gropilor din asfalt, după ce a convins-o pe directoarea Casei de Cultură, Stana Stepanescu, să semneze, la el în birou, de trei ori pe zi condica de prezență la lucru, să pună astfel punct bârfelor cum că, vezi Doamne interpreta de manele nu ar prea da pe la Casa de Cultură, și l-a obligat pe Stelică Cornea să renunțe măcar la una din cele trei lefuri pe care le primește prin primărie, Felix gugulanu’ a simțit nevoia să se odihnească. Nu mult, doar câta. Dar nu să cucăie la lucru ori să plece la fotbal din timpul ședințelor de consiliu local, ci să gândească o strategie  de dezvoltare, nemaivăzută și nemaiauzită în Gugulania.

Și ce credeți că i-a trecut prin cap într-o dimineață, în timp ce-și bea cafeluța? Să construiască un aquaparc la Caransebeș. Unul cu apă termală, după modelul celui de la Mako, din Ungaria. Că văzuse el niște studii geologice de dinainte de ’89, cum că municipiul stă pe pungi de apă termală care fac legătura, de-a lungul falilor tectonice, între apele sulfuroase și tămăduitoare de la Herculane și cele de la Calacea, Gyula și Mako. Ba, după unii, chiar și cu celebrele fiorduri norvegiene. O adevărată mană cerească nu doar pentru Caransebeș, ci și pentru România aflate în identificarea unor surse alternative de dezvoltare pe verticală a economiei zonei. Cică, de fapt, marea miză a războaielor duse de Traian împotriva lui Decebal nu a fost aurul de la Roșia Montană, ci apele geotermale de la Caransebeș, că,  vorba lu’ Călin Georgescu: „Cine are H2O, va stăpâni lumea!”

Toate astea îi trec prin cap lui Felix în timp ce, aproape zilnic, își bea cafeluța și paharul cu apă rece la Palace. Care Palace? Ăla în care se jura că nu va pune piciorul în viața lui. Fieful pesediștilor din județ de care Felix făcea mișto ori de câte ori avea ocazia și despre care spunea că: „Vreau să fac aceste precizări întrucât am fost acuzat că la un nou mandat de primar voi candida din partea PSD… Datorită acestor întâlniri se acreditează ideea că aș avea eu vreo înțelegere cu PSD, cum că aș fi sprijinit de ei sau că voi deveni membru al Partidului Social Democrat. Aceste lucruri nu se vor întâmpla niciodată! Deși niciodată să nu spui niciodată, eu pot spune că nu voi părăsi tabăra liberală pentru nici un alt partid, niciodată! Felix Borcean nu va candida niciodată sub sigla PSD sau va face jocul PSD vreodată!”.

Câtă dreptate ai avut, Felix: și minciuna e o vorbă. Și atunci, cum o să te creadă cetățeanul de la Rusca, Cârpa sau Sacu când îi spui că visezi cu ochii deschiși la aquaparc, băi termale și cai verzi pe pereți?

Cu un asemenea istoric, rămâi năuc când o auzi spunând adânc, din străfundul puțului gândirii: „Pentru că degeaba avem noi tancuri de ultimă oră, dacă nu avem o autostradă sau un pod pe care poate să meargă acel tanc.” Că cum să vă întreb ca să nu mă înțelegeți greșit? Dumneavoastră credeați că încă mai există creiere bombate, în stare să debiteze enormități de acest gen? A, nu, să nu vă duceți cu gândul la mințile crețe îndopate cu miez de nucă. Că nu e așa. Astea despre care fac vorbire sunt mai evoluate. Mult mai elevate. Ceva din categoria: „Dacă politician nu m-aș fi făcut, mi-ar fi plăcut la circ, să fi râs toată lumea de mine.”

E suficient indiciul pe care vi l-am dat? Cum, Raluca? Raluca Turcan? Nu, sunteți departe. Raluca era expertă în enormități de alt gen. De pildă, în umor negru. Prietenă foarte bună cu statuia baronului Samuel von Brukenthal din Sibiu căruia i-a urat la „Mulți ani” la 300 de ani de la moarte. Ba, era cât pe aci să-i cumpere un cadou și flori și să se ducă la cheful organizat de acesta. Noroc cu o prietenă liberală care a tras-o de mânecă: „Un’ te duci, fă, că te faci, dracu, de râs. Că ăsta e mort de când lumea.” La care ar fi răspuns nevinovată: „A, da? Și eu care credeam că Sami bacsi chiar trăiește! ”Deci, Raluca dădea pe goarnă alte tâmpenii de râdeau și curcile de ea, dare nu, nu e ea autoarea declarației.

Veorica Dăncilă? Hai, mă, nu fiți răi. Veorica avea destule păcate, care se trăgeau de la faptul că la ea cultura porumbului era baza. A porumbului înaintea primei prașile și a prazului de Videle, dar chiar și așa n-aș fi văzut-o în stare să debiteze teorii despre efectul nociv al asfaltului autostrăzii A1 asupra șenilelor tancului model Tiger. Că oricât de toantă au văzut-o unii, avea și ea limitele ei de prostie.

Dacă Raluca și Veorica n-au spus una ca asta, iar pe Nuți Udrea o scoatem din ecuație, pe motiv de pedeapsă cu executare la Târgșor, atunci măgăreața pică, ați ghicit, pe Elena Lasconi. Draga de Ilenuța, candidata noastră, a tuturor, pentru Cotroceni. Care, mai mult ca sigur, confundă câmpiile cu drumurile județene, naționale și autostrăzile (atâtea câte sunt ele), cerându-i, imperios, lui Grindeanu să termine mai repede autostrăzile, să aibă pe unde circula tancurile.

Doamne, pupa-ți-aș tălpile Tale, Doamne, nu ne mai trimite oameni ca ăștia să ne conducă. Cum ne-am descurcat până acuma, ne-om descurca și de acum înainte!

Cam așa era mai de mult când, copil fiind, venea haidamacul din capătul străzii să-l apere pe fra-su cu nasul spart și plin de sânge.

– Ce ai avut, bă, cu el?

– Păi nene, el o început primul să dea în mine. Eu ce să fi făcut? Să fi stat cu mâinile în sân?

– Niciun nene și tacă-ți fleanca aia, că aici eu vorbesc. Tu doar asculți. Ai înțeles?

– Păi dacă el a dat primul…

– Și dacă el o dat, tu trebuia să faci la fel? Ia vezi că cu mine nu-ți merge ca cu prostul ăla de dinaintea mea care te-o învățat să fii obraznic. Eu îți umplu nasul cu borș cât ai zice pește.

– Păi…

– Niciun păi, nu ți-am dat voie să vorbești. Vorbești la tine acasă, nu aici. Ce ai avut de spus, ai spus. Și  dacă nu taci, îți trag un șut în cur, de nu te vezi. Te calc în picioare, bă. Ei, drăcia dracului.”.

Toate astea mi-au venit în minte în timp ce urmăream aseară showul televizat de la Casa Albă. Câteva precizări se impun: Zelenski nu a primit un șut în cur, ci a fost poftit, imperativ, să facă pași, iar numărul haidamacilor de pe maidanul copilăriei s-a dublat între timp.

Da, asta este America, țara tuturor posibilităților!

Pe drum, Jorjelu, șeful lui de la partid, dă alarma: „Bă, unde sunteți, bă? Că-l arestară pe Călin și voi umblați brambura. Hai, fuga la Parchet până nu dau ăștia drumul la dictatură și termină cu democrația.” Cu mic, cu mare, toți aleșii lu’ AUR vin într-un suflet la locul de adunare indicat de Jorjelu. Iau poziții pe trotuar, pe carosabil, pe garduri, care cu vuvuzele, care cu pancarte. Mai de la țară (atenție a nu se confunda cu expresia de la coada vacii), don deputat de Caraș-Severin Samuel (Sami pentru prieteni; cu „i”, nu cu „y” în coadă), l-a întrebat sfios pe Jorjelu: „Boss, eu unde stau?” Jorjelu l-a privit lung și văzându-l fără o vuvuzea la el, fără o bucată de carton pe care să fi scris ceva de dulce împotriva lui Ciolacu (chiar dacă ieri a fost zi de post) l-a trimis la grupul cel mai gălăgios, responsabil cu strigăturile populare, variantă nouă: „Frunză verde măr domnescu// Îl pitiră pe Georgescu.

Între două strigături din folclorul nou, Sami, scuze, don deputat Samuel și-a sunat subalternii de la Reșița: „Bă, să știți că sunt cu toată trupa la Parchet să-l susținem pe don președinte și s-o încurajăm pe Cristela, soție și mamă iubitoare de popor, apă, aer și energie. O să vă fac cu mână să mă vedeți, să nu credeți că vă mint, dar numai dacă vă uitați la televiziunea poporului a lu’ Ancuța, că doar acolo avem voie să ne uităm în camerele de luat vederi. Bine, bă?”

Într-o altă pauză, s-a dat de-o parte și a intrat în direct: „Astăzi trăim una dintre cele mai cumplite zile de după căderea comunismului. Dacă se confirmă că omul votat de peste două milioane de români a fost ridicat pentru acuzații de «fascism» și alte bazaconii de acest fel, înseamnă că intrăm oficial în dictatură, iar această zi va rămâne în cărțile de istorie drept ziua în care democrația a murit. Bă, ce discurs de politician responsabil, în stare să moară de gât cu vânzătorii ăștia de țară și de neam.

După ce și-a tras sufletul și și-a suflat nasul, că totuși afară era iarnă. și-a sunat omul de încredere: „Bogdane, îți place, frate, cum le-am tras-o? Eu cred că le-am zis-o bine. Tu ce părere ai?” „Foarte bună, i-ar fi răspuns acesta. Declarația ta am s-o citesc astăzi în ședința Consiliului Local Reșița. Sper ca primarul Nelu Popa să nu aibă nimic împotrivă. Aș fi citit-o și la stația de radioficare a stadionului din Valea Domanului, numai că sâmbătă CSM joacă în deplasare. După cum vezi, fac tot ce depinde de mine ca să fie bine.”

Sami, scuze, don deputat Samuel Miclău, a stat puțin și a ascultat atent și entuziasmat: cât timp există astfel de tineri, țara asta nu va pieri. „Bravo, Bogdane, așa te vreau. Și să nu uitați, sâmbătă să fim milioane în stradă.”

Și cum pe ordinea de zi a convocatorului sunt  cele două mari și late chestiuni emblematice: „să ne luăm țara înapoi” și „să dăm jos Guvernul Ciolacu”, bineînțeles că de la manifestare nu putea lipsi Magul de la Răsărit pe stil nou. Așa că l-a sunat:

Țârrr, țârrr, țârrr. De trei ori țârrr. „Pesemne că e ora de contemplație a Magului, de asta nu răspunde.” Băiat deștept (că nu degeaba și-a făcut ucenicia la galerie cu; „Pe ei, pe ei, pe ei, pe mama lor”) Jorjelu a avut dreptate. Peste alte zece minute sună Călin(File din poveste):

– Gigele,(că așa-l alintă el pe Jorjelu) m-ai sunat?

– Da, tati.

– Scuză-mă că nu ți-am răspuns, dar să știi că nu am făcut-o cu răutate. Asta e ora din zi la care pic în transă și mă încarc pozitiv cu toate aberațiile schizo paranoide cu care am umplut Tik Tok, Facebook și televiziunea poporului. Înțelegi. Gigele ce spun eu?

Cu gândul la mitingul de sâmbătă, Jorjelu tresare, fâsticindu-se:

– Înțeleg, tati, cum să nu, că și eu am avut un prieten în armată care suferea de boala copilului. Și când îi veneau pandaliile (n-am înțeles niciodată de unde veneau), pica jos și începea să vorbească ca Petrache Lupu.

Galant, Călin(File de poveste) l-a lăsat să-și ducă la bun sfârșit ideea.

– Ai dreptate, Gigele, doar că la mine totul, dar absolut totul este mai profund, mai… nu știu cum să-ți explic să înțelegi și tu. De pildă, când m-ai sunat eram într-o ședință  de spiritism și ineracționam cu unul însurat cu o nepoată de soră de-a  Gerula. Și-l întrebam: «Oare apa înseamnă doar H2O? Eu nu cred așa ceva, oricum vă spun singur că nu am nimic de-a face cu acest H2O. Este mult mai mult, este informație, este vibrație, este frecvență. Apa îți oferă o informație vitală. De aceea apa a fost îmbuteliată în sticle de plastic, ca să nu-ți mai dea nicio informație.»

– Și ce v-a răspuns dacul, dacă nu sunt indiscret?

– Nu ești, doar că ăsta nu e dac, e și el nepot de-a nu știu câta șpiță de-a lu’ Attila. A întâlnit-o pe nepoata lu’ Gerula la un bal, la nu știu ce cămin cultural ce aveau ei pe vremuri, și aia proastă de minte a pus botul și s-a îmbârligat cu urmașul hunului. De atunci e râca asta între noi și unguri, să știi și tu.

Și după ce a aflat de ce-l sunase Jorlelu, Magul de la Răsărit s-a arătat entuziasmat:

– Vin, că și așa n-aveam ce face acasă. Cred că e o chestie bună.

– Așa zic și eu, i-a replicat Jorjelu. Facem o baie de mulțime. Dăm jos guvernul, ne luăm țara înapoi, după care împărțim mărțișoare, că tot e 1 martie.

Călin(File din poveste) l-a ascultat oarecum surprins.

– Bre, te știam băiat isteț, dar nu credeam că te duce bibilica la chestii atât de mărețe. Tu meriți să fii prim-ministru. Dar de unde scoatem noi un milion de mărțișoare, frățioare? Că parcă ziceai că aduni un milion de susținători…

– Un milion, să trăiți. M-am gândit și asta. Uite, la fetele din staff le împărțim mărțișoare de la tarabă. Am vorbit eu cu tarabagii cu care am copilărit să ni-i lase la un leu bucata. Chiar și la 50 de bani, că, vorba aia, luăm cu brațul.

– Bă, tu te mulțumești doar cu funcția de prim-ministru? Că ești dat dracului.

– Nea Căline, mă simt copleșit…

– Bine, bine, dăm mărțișoare la fetele din staff, dar ai grijă ca Ancuța să primească unul cu o potcoavă de cai morți. Dar cu restul ce facem?

– M-am gândit și la asta: Am vorbit cu șefii de filială din toată țara să strângă urzici de prin păduri. Numai din păduri, exclus de pe șanțuri și de pe marginea drumului unde le pișă câinii. Nu de alta, dar ne-am putea trezi cu Piedone pe cap și la cât e de nebun, ne-ar putea strica șandramaua.

–Bă, Gigele, chiar ești dat dracului. La toate te gândești. Uite, sâmbătă anunț poporul că te-am numit încă de pe acum prim-ministru al țărișoarei noastre.  

De ce? Pentru că așa i s-a năzărit lu’ musiu când a văzut comentariile amărăștenilor trecuți prin spitalele noastre. După o noapte grea (că vorba aia, la UPU e ca la gară: unul vine, altul pleacă), omul simte nevoia să le dea o lecție mucoșilor, nespălaților și țărănoilor care ajung la Urgențe. Să se dezbrace de halatul îmbibat în troaca porcilor, plină cu jigniri și înjurături golănești: „Vâlcea – un oraș și un județ cu o grămadă de țărani cocliți și analfabeți, la care se umflă placajul pe ei cum că au drepturi, că nu sunt tratați corect în spitale, dar majoritatea din cei care fac scandal pe facebook (că de-aia s-a dat bâta-n mână la maimuțe) nu sunt în stare să țină un stilou în mână, dar să mai și scrie corect gramatical.”

Cum spui dottore? Niște neica nimeni, niște bulangii care, una, două fug la UPU? Ca să ce? Ca să se plângă după aceea pe Facebook, (Lua-l-ar dracu de Feisbuc), că n-au fost tratați  cum trebuie? Cum, bă, să nu-ți vină dracii când vezi una ca asta? Cum să nu te lasă nervii în fața unor mucoși, nespălați și țărănoi ca ăștia? Că vorba doctorului: „Că veniți în UPU toată ziua ca niște milogi ordinari pentru probleme care nu au nicio legătură cu urgență medicală. Sictir! O să primiți de acum încolo când veniți în UPU strict ce meritați!!!”

Bă, frate, dar supărat mai ești. Și nu doar pe milogii ăia care vin la tine, crezând că o să-i faci bine, ci și pe viață. Tupeiști ce sunt ei, să-ți bată obrazul că îți iei leafa din banii lor. Bă, neică, ai dreptate, rabzi cât rabzi, dar când auzi atâtea tâmpenii e normal să te lase nervii, să izbucnești și tu: „Auzi, bă, la el: Ei plătesc medicii… Plătiți pe p…a mă-tii, bă!!! Toți neterminații… La câtă cerneală ați băut și cât câștigați voi, ar muri dreaq medicii de foame, idioților!!!”

În concluzie, reforma în Sănătate se află pe drumul de costișă ce duce la Bălăceanca!

– Alo, Casa de Cultură Caransebeș?

Răspunde o voce tremurată de la frigul de afară:

– Da, Casa de Cultură.

Îmi dreg glasul, înainte de a continua:

– Cu doamna directoare Stana, vă rog. Stana Stepanescu.

Amabilă, vocea înghețată mă lămurește:

– Doamna directoare lipsește momentan.

Insist:

– E ieșită din birou sau…

Expeditivă, vocea mă lămurește:

– Dacă vreți dumneavoastră, se poate spune și așa.

Discuția devine interesantă:

– Nu dacă spun eu, doamnă. Eu vreau să știu dacă se mai întoarce. Că dacă e doar ieșită până afară să-și cumpere un suc și langoși cu brânză de la langoșeria din colț, pot aștepta la telefon.

Vocii i se face milă de mine. Sau cel puțin așa pare.

– Domnule dragă, nu o mai aștepta, că o aștepți degeaba. Azi nu se mai întoarce. E plecată la București, e în direct la emisiunea lui Măruță. E cu partenerul de scenă, Armin.

Îmi pică fața:

– Atunci, pot dimineață să sun tot la telefonul ăsta?

Vocea iritată:

– Nu știu domnule ce să-ți spun, că nu-mi dă mie raportul ce face pe unde se duce. Că de când cu colecțiile astea de haine și încălțări, s-ar putea să rămână și mâine la Capitală, să facă shopping.

Mă simt băgat în ceață:

– Ce colecții, doamnă? Costumele alea pentru dansatori și orchestră de la Casa de Cultură de pe vremea lu’ Luță Bunei și a Olanilor?

Vocea devine nervoasă, nervoasă:

– Domnule, dumneata pe ce lume trăiești? Ce costume populare, ce Bunei, ce Olani, ce dansatori? Alea au fost cândva.  Vorbesc de colecțiile iarnă-primăvară ale doamnei Stana. Dumneata nu urmărești Facebook-ul să vezi ce postează dânsa acolo?

Cu voce stinsă, vinovat pentru neștiința mea:

– Nu doamnă, nu mă uit.

– Se vede.

Dau să închid, să pun capăt discuției. Vocea nu mă lasă:

– Dacă nu vă supărați, dumneavoastră cine sunteți de o căutați? Aveți treabă cu doamna directoare?

Surprins de curiozitatea vocii:

– Eu sunt tot ăla care a sunat și săptămâna trecută, când tot așa spuneați că era ieșită din birou.

– Da, îmi amintesc. Ieșită puțin din țară, până în Dubai. Îmi amintesc perfect. Vreo trei zile unde a făcut un videoclip cu melodia asta pe care o cântă astăzi la Măruță: „Du-mă, du-mă în Dubai// Du-mă, du-mă, ce mai stai// Dacă vrei gurița mea, du-mă și-n Antalia.” Folclor autentic bănățean, domnului. Cules de la un bătrân care locuiește într-un sălaș de la Rusca Teregova. E o cântarea din vremea otomanilor care făcuseră pașalâc din Timișoara. Dar dacă vreți să o angajați la vreo nuntă, botez, de 1 sau 8 martie, eu îi pot spune că ați căutat-o.

– Nu, bre, nu vreau să o chem să-mi cânte la nuntă, am vrut doar să văd dacă mai lucrează la dumneavoastră.

La care vocea m-a repezit:

– Domnule, îți bați joc de mine? Ce întrebare e asta? N-ar fi mai bine să-l suni dumneata pe primar? Că el trebuie să știe, nu eu.

Așa e, dacă nici Felix, Felix Borcean, nu știe, atunci cine? Și l-am sunat. Țârrr, țârrr… O dată, de două ori. Nimic. Mi-am amintit că-l văzusem la ștrand într-o postare pe Facebook. Nu, nu să înoate, ci să joace fotbal pe zăpadă. Normal, când treaba merge ca pe roate în primărie și oraș, o miuță cu prietenii e numai bună.

Insist cu telefonul: Țârrr, țârrr, până mi se pare că-mi răspunde. Intru direct în miezul problemei. Îl iau tare de la început, să nu aibă timp să mă întrerupă:

– Don primar, mai aveți sau nu directoare la Casa de Cultură? Că vezi, tălică, doamna Stana e mai mult plecată, ba în Dubai (apropos, ce cadou ți-a adus de la arabi?), ba la București, ba la înregistrări, ba la Rusca, ba la cântări. Că mă întreb, don primar, când pleacă, acolo unde pleacă, pe ce pleacă? Pe concediul ei? Pe recuperări? Pe învoiri de la tălică? Stă peste program ca la nunți și botezuri? Don, primar, e prea de tot, dom’le. Să plătești un director fără să facă nimic, e inadmisibil. Toată ziua plimbăreală pe banii cui, don Felix? Că mă gândesc că cineva o pontează la lucru. Știi ce zic? Ascultă la mine, e strigător la cer că-i permiți una ca asta. Nu de alta, dar poate aud și alții mai mari și atunci să vezi drăcia dracului. Și ar fi păcat să te trezești cu o anchetă pe cap. Mi-ar părea rău, că eu țin la matale, înțelegi, don Felix?

Aștept ca primarul să mă contrazică, sau să-mi dea dreptate. Nimic.

– Ați înțeles ce-am vrut să spun?

Pauză.

– Alo, alo! Nimic, nimic.

Mă uit la ecran, telefonul închis. Vorbisem singur ca televizorul. Parcă e prima dată când mi se întâmplă una ca asta. Pe Felix îl durea la bască de mine chiar și atunci când stăteam față în față la birou. Cu atât mai mult acum, când gândul lui e la videoclipul de la Măruță: „Du-mă, du-mă în Dubai// Du-mă, du-mă, ce mai stai// Dacă vrei gurița mea, du-mă și-n Antalia.”