15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Editorial

Că, după ce a rezolvat problema gunoaielor din oraș, a ciorilor din Parcul Dragalina, a gropilor din asfalt, după ce a convins-o pe directoarea Casei de Cultură, Stana Stepanescu, să semneze, la el în birou, de trei ori pe zi condica de prezență la lucru, să pună astfel punct bârfelor cum că, vezi Doamne interpreta de manele nu ar prea da pe la Casa de Cultură, și l-a obligat pe Stelică Cornea să renunțe măcar la una din cele trei lefuri pe care le primește prin primărie, Felix gugulanu’ a simțit nevoia să se odihnească. Nu mult, doar câta. Dar nu să cucăie la lucru ori să plece la fotbal din timpul ședințelor de consiliu local, ci să gândească o strategie  de dezvoltare, nemaivăzută și nemaiauzită în Gugulania.

Și ce credeți că i-a trecut prin cap într-o dimineață, în timp ce-și bea cafeluța? Să construiască un aquaparc la Caransebeș. Unul cu apă termală, după modelul celui de la Mako, din Ungaria. Că văzuse el niște studii geologice de dinainte de ’89, cum că municipiul stă pe pungi de apă termală care fac legătura, de-a lungul falilor tectonice, între apele sulfuroase și tămăduitoare de la Herculane și cele de la Calacea, Gyula și Mako. Ba, după unii, chiar și cu celebrele fiorduri norvegiene. O adevărată mană cerească nu doar pentru Caransebeș, ci și pentru România aflate în identificarea unor surse alternative de dezvoltare pe verticală a economiei zonei. Cică, de fapt, marea miză a războaielor duse de Traian împotriva lui Decebal nu a fost aurul de la Roșia Montană, ci apele geotermale de la Caransebeș, că,  vorba lu’ Călin Georgescu: „Cine are H2O, va stăpâni lumea!”

Toate astea îi trec prin cap lui Felix în timp ce, aproape zilnic, își bea cafeluța și paharul cu apă rece la Palace. Care Palace? Ăla în care se jura că nu va pune piciorul în viața lui. Fieful pesediștilor din județ de care Felix făcea mișto ori de câte ori avea ocazia și despre care spunea că: „Vreau să fac aceste precizări întrucât am fost acuzat că la un nou mandat de primar voi candida din partea PSD… Datorită acestor întâlniri se acreditează ideea că aș avea eu vreo înțelegere cu PSD, cum că aș fi sprijinit de ei sau că voi deveni membru al Partidului Social Democrat. Aceste lucruri nu se vor întâmpla niciodată! Deși niciodată să nu spui niciodată, eu pot spune că nu voi părăsi tabăra liberală pentru nici un alt partid, niciodată! Felix Borcean nu va candida niciodată sub sigla PSD sau va face jocul PSD vreodată!”.

Câtă dreptate ai avut, Felix: și minciuna e o vorbă. Și atunci, cum o să te creadă cetățeanul de la Rusca, Cârpa sau Sacu când îi spui că visezi cu ochii deschiși la aquaparc, băi termale și cai verzi pe pereți?

Cu un asemenea istoric, rămâi năuc când o auzi spunând adânc, din străfundul puțului gândirii: „Pentru că degeaba avem noi tancuri de ultimă oră, dacă nu avem o autostradă sau un pod pe care poate să meargă acel tanc.” Că cum să vă întreb ca să nu mă înțelegeți greșit? Dumneavoastră credeați că încă mai există creiere bombate, în stare să debiteze enormități de acest gen? A, nu, să nu vă duceți cu gândul la mințile crețe îndopate cu miez de nucă. Că nu e așa. Astea despre care fac vorbire sunt mai evoluate. Mult mai elevate. Ceva din categoria: „Dacă politician nu m-aș fi făcut, mi-ar fi plăcut la circ, să fi râs toată lumea de mine.”

E suficient indiciul pe care vi l-am dat? Cum, Raluca? Raluca Turcan? Nu, sunteți departe. Raluca era expertă în enormități de alt gen. De pildă, în umor negru. Prietenă foarte bună cu statuia baronului Samuel von Brukenthal din Sibiu căruia i-a urat la „Mulți ani” la 300 de ani de la moarte. Ba, era cât pe aci să-i cumpere un cadou și flori și să se ducă la cheful organizat de acesta. Noroc cu o prietenă liberală care a tras-o de mânecă: „Un’ te duci, fă, că te faci, dracu, de râs. Că ăsta e mort de când lumea.” La care ar fi răspuns nevinovată: „A, da? Și eu care credeam că Sami bacsi chiar trăiește! ”Deci, Raluca dădea pe goarnă alte tâmpenii de râdeau și curcile de ea, dare nu, nu e ea autoarea declarației.

Veorica Dăncilă? Hai, mă, nu fiți răi. Veorica avea destule păcate, care se trăgeau de la faptul că la ea cultura porumbului era baza. A porumbului înaintea primei prașile și a prazului de Videle, dar chiar și așa n-aș fi văzut-o în stare să debiteze teorii despre efectul nociv al asfaltului autostrăzii A1 asupra șenilelor tancului model Tiger. Că oricât de toantă au văzut-o unii, avea și ea limitele ei de prostie.

Dacă Raluca și Veorica n-au spus una ca asta, iar pe Nuți Udrea o scoatem din ecuație, pe motiv de pedeapsă cu executare la Târgșor, atunci măgăreața pică, ați ghicit, pe Elena Lasconi. Draga de Ilenuța, candidata noastră, a tuturor, pentru Cotroceni. Care, mai mult ca sigur, confundă câmpiile cu drumurile județene, naționale și autostrăzile (atâtea câte sunt ele), cerându-i, imperios, lui Grindeanu să termine mai repede autostrăzile, să aibă pe unde circula tancurile.

Doamne, pupa-ți-aș tălpile Tale, Doamne, nu ne mai trimite oameni ca ăștia să ne conducă. Cum ne-am descurcat până acuma, ne-om descurca și de acum înainte!

Cam așa era mai de mult când, copil fiind, venea haidamacul din capătul străzii să-l apere pe fra-su cu nasul spart și plin de sânge.

– Ce ai avut, bă, cu el?

– Păi nene, el o început primul să dea în mine. Eu ce să fi făcut? Să fi stat cu mâinile în sân?

– Niciun nene și tacă-ți fleanca aia, că aici eu vorbesc. Tu doar asculți. Ai înțeles?

– Păi dacă el a dat primul…

– Și dacă el o dat, tu trebuia să faci la fel? Ia vezi că cu mine nu-ți merge ca cu prostul ăla de dinaintea mea care te-o învățat să fii obraznic. Eu îți umplu nasul cu borș cât ai zice pește.

– Păi…

– Niciun păi, nu ți-am dat voie să vorbești. Vorbești la tine acasă, nu aici. Ce ai avut de spus, ai spus. Și  dacă nu taci, îți trag un șut în cur, de nu te vezi. Te calc în picioare, bă. Ei, drăcia dracului.”.

Toate astea mi-au venit în minte în timp ce urmăream aseară showul televizat de la Casa Albă. Câteva precizări se impun: Zelenski nu a primit un șut în cur, ci a fost poftit, imperativ, să facă pași, iar numărul haidamacilor de pe maidanul copilăriei s-a dublat între timp.

Da, asta este America, țara tuturor posibilităților!

Pe drum, Jorjelu, șeful lui de la partid, dă alarma: „Bă, unde sunteți, bă? Că-l arestară pe Călin și voi umblați brambura. Hai, fuga la Parchet până nu dau ăștia drumul la dictatură și termină cu democrația.” Cu mic, cu mare, toți aleșii lu’ AUR vin într-un suflet la locul de adunare indicat de Jorjelu. Iau poziții pe trotuar, pe carosabil, pe garduri, care cu vuvuzele, care cu pancarte. Mai de la țară (atenție a nu se confunda cu expresia de la coada vacii), don deputat de Caraș-Severin Samuel (Sami pentru prieteni; cu „i”, nu cu „y” în coadă), l-a întrebat sfios pe Jorjelu: „Boss, eu unde stau?” Jorjelu l-a privit lung și văzându-l fără o vuvuzea la el, fără o bucată de carton pe care să fi scris ceva de dulce împotriva lui Ciolacu (chiar dacă ieri a fost zi de post) l-a trimis la grupul cel mai gălăgios, responsabil cu strigăturile populare, variantă nouă: „Frunză verde măr domnescu// Îl pitiră pe Georgescu.

Între două strigături din folclorul nou, Sami, scuze, don deputat Samuel și-a sunat subalternii de la Reșița: „Bă, să știți că sunt cu toată trupa la Parchet să-l susținem pe don președinte și s-o încurajăm pe Cristela, soție și mamă iubitoare de popor, apă, aer și energie. O să vă fac cu mână să mă vedeți, să nu credeți că vă mint, dar numai dacă vă uitați la televiziunea poporului a lu’ Ancuța, că doar acolo avem voie să ne uităm în camerele de luat vederi. Bine, bă?”

Într-o altă pauză, s-a dat de-o parte și a intrat în direct: „Astăzi trăim una dintre cele mai cumplite zile de după căderea comunismului. Dacă se confirmă că omul votat de peste două milioane de români a fost ridicat pentru acuzații de «fascism» și alte bazaconii de acest fel, înseamnă că intrăm oficial în dictatură, iar această zi va rămâne în cărțile de istorie drept ziua în care democrația a murit. Bă, ce discurs de politician responsabil, în stare să moară de gât cu vânzătorii ăștia de țară și de neam.

După ce și-a tras sufletul și și-a suflat nasul, că totuși afară era iarnă. și-a sunat omul de încredere: „Bogdane, îți place, frate, cum le-am tras-o? Eu cred că le-am zis-o bine. Tu ce părere ai?” „Foarte bună, i-ar fi răspuns acesta. Declarația ta am s-o citesc astăzi în ședința Consiliului Local Reșița. Sper ca primarul Nelu Popa să nu aibă nimic împotrivă. Aș fi citit-o și la stația de radioficare a stadionului din Valea Domanului, numai că sâmbătă CSM joacă în deplasare. După cum vezi, fac tot ce depinde de mine ca să fie bine.”

Sami, scuze, don deputat Samuel Miclău, a stat puțin și a ascultat atent și entuziasmat: cât timp există astfel de tineri, țara asta nu va pieri. „Bravo, Bogdane, așa te vreau. Și să nu uitați, sâmbătă să fim milioane în stradă.”

Și cum pe ordinea de zi a convocatorului sunt  cele două mari și late chestiuni emblematice: „să ne luăm țara înapoi” și „să dăm jos Guvernul Ciolacu”, bineînțeles că de la manifestare nu putea lipsi Magul de la Răsărit pe stil nou. Așa că l-a sunat:

Țârrr, țârrr, țârrr. De trei ori țârrr. „Pesemne că e ora de contemplație a Magului, de asta nu răspunde.” Băiat deștept (că nu degeaba și-a făcut ucenicia la galerie cu; „Pe ei, pe ei, pe ei, pe mama lor”) Jorjelu a avut dreptate. Peste alte zece minute sună Călin(File din poveste):

– Gigele,(că așa-l alintă el pe Jorjelu) m-ai sunat?

– Da, tati.

– Scuză-mă că nu ți-am răspuns, dar să știi că nu am făcut-o cu răutate. Asta e ora din zi la care pic în transă și mă încarc pozitiv cu toate aberațiile schizo paranoide cu care am umplut Tik Tok, Facebook și televiziunea poporului. Înțelegi. Gigele ce spun eu?

Cu gândul la mitingul de sâmbătă, Jorjelu tresare, fâsticindu-se:

– Înțeleg, tati, cum să nu, că și eu am avut un prieten în armată care suferea de boala copilului. Și când îi veneau pandaliile (n-am înțeles niciodată de unde veneau), pica jos și începea să vorbească ca Petrache Lupu.

Galant, Călin(File de poveste) l-a lăsat să-și ducă la bun sfârșit ideea.

– Ai dreptate, Gigele, doar că la mine totul, dar absolut totul este mai profund, mai… nu știu cum să-ți explic să înțelegi și tu. De pildă, când m-ai sunat eram într-o ședință  de spiritism și ineracționam cu unul însurat cu o nepoată de soră de-a  Gerula. Și-l întrebam: «Oare apa înseamnă doar H2O? Eu nu cred așa ceva, oricum vă spun singur că nu am nimic de-a face cu acest H2O. Este mult mai mult, este informație, este vibrație, este frecvență. Apa îți oferă o informație vitală. De aceea apa a fost îmbuteliată în sticle de plastic, ca să nu-ți mai dea nicio informație.»

– Și ce v-a răspuns dacul, dacă nu sunt indiscret?

– Nu ești, doar că ăsta nu e dac, e și el nepot de-a nu știu câta șpiță de-a lu’ Attila. A întâlnit-o pe nepoata lu’ Gerula la un bal, la nu știu ce cămin cultural ce aveau ei pe vremuri, și aia proastă de minte a pus botul și s-a îmbârligat cu urmașul hunului. De atunci e râca asta între noi și unguri, să știi și tu.

Și după ce a aflat de ce-l sunase Jorlelu, Magul de la Răsărit s-a arătat entuziasmat:

– Vin, că și așa n-aveam ce face acasă. Cred că e o chestie bună.

– Așa zic și eu, i-a replicat Jorjelu. Facem o baie de mulțime. Dăm jos guvernul, ne luăm țara înapoi, după care împărțim mărțișoare, că tot e 1 martie.

Călin(File din poveste) l-a ascultat oarecum surprins.

– Bre, te știam băiat isteț, dar nu credeam că te duce bibilica la chestii atât de mărețe. Tu meriți să fii prim-ministru. Dar de unde scoatem noi un milion de mărțișoare, frățioare? Că parcă ziceai că aduni un milion de susținători…

– Un milion, să trăiți. M-am gândit și asta. Uite, la fetele din staff le împărțim mărțișoare de la tarabă. Am vorbit eu cu tarabagii cu care am copilărit să ni-i lase la un leu bucata. Chiar și la 50 de bani, că, vorba aia, luăm cu brațul.

– Bă, tu te mulțumești doar cu funcția de prim-ministru? Că ești dat dracului.

– Nea Căline, mă simt copleșit…

– Bine, bine, dăm mărțișoare la fetele din staff, dar ai grijă ca Ancuța să primească unul cu o potcoavă de cai morți. Dar cu restul ce facem?

– M-am gândit și la asta: Am vorbit cu șefii de filială din toată țara să strângă urzici de prin păduri. Numai din păduri, exclus de pe șanțuri și de pe marginea drumului unde le pișă câinii. Nu de alta, dar ne-am putea trezi cu Piedone pe cap și la cât e de nebun, ne-ar putea strica șandramaua.

–Bă, Gigele, chiar ești dat dracului. La toate te gândești. Uite, sâmbătă anunț poporul că te-am numit încă de pe acum prim-ministru al țărișoarei noastre.  

De ce? Pentru că așa i s-a năzărit lu’ musiu când a văzut comentariile amărăștenilor trecuți prin spitalele noastre. După o noapte grea (că vorba aia, la UPU e ca la gară: unul vine, altul pleacă), omul simte nevoia să le dea o lecție mucoșilor, nespălaților și țărănoilor care ajung la Urgențe. Să se dezbrace de halatul îmbibat în troaca porcilor, plină cu jigniri și înjurături golănești: „Vâlcea – un oraș și un județ cu o grămadă de țărani cocliți și analfabeți, la care se umflă placajul pe ei cum că au drepturi, că nu sunt tratați corect în spitale, dar majoritatea din cei care fac scandal pe facebook (că de-aia s-a dat bâta-n mână la maimuțe) nu sunt în stare să țină un stilou în mână, dar să mai și scrie corect gramatical.”

Cum spui dottore? Niște neica nimeni, niște bulangii care, una, două fug la UPU? Ca să ce? Ca să se plângă după aceea pe Facebook, (Lua-l-ar dracu de Feisbuc), că n-au fost tratați  cum trebuie? Cum, bă, să nu-ți vină dracii când vezi una ca asta? Cum să nu te lasă nervii în fața unor mucoși, nespălați și țărănoi ca ăștia? Că vorba doctorului: „Că veniți în UPU toată ziua ca niște milogi ordinari pentru probleme care nu au nicio legătură cu urgență medicală. Sictir! O să primiți de acum încolo când veniți în UPU strict ce meritați!!!”

Bă, frate, dar supărat mai ești. Și nu doar pe milogii ăia care vin la tine, crezând că o să-i faci bine, ci și pe viață. Tupeiști ce sunt ei, să-ți bată obrazul că îți iei leafa din banii lor. Bă, neică, ai dreptate, rabzi cât rabzi, dar când auzi atâtea tâmpenii e normal să te lase nervii, să izbucnești și tu: „Auzi, bă, la el: Ei plătesc medicii… Plătiți pe p…a mă-tii, bă!!! Toți neterminații… La câtă cerneală ați băut și cât câștigați voi, ar muri dreaq medicii de foame, idioților!!!”

În concluzie, reforma în Sănătate se află pe drumul de costișă ce duce la Bălăceanca!

– Alo, Casa de Cultură Caransebeș?

Răspunde o voce tremurată de la frigul de afară:

– Da, Casa de Cultură.

Îmi dreg glasul, înainte de a continua:

– Cu doamna directoare Stana, vă rog. Stana Stepanescu.

Amabilă, vocea înghețată mă lămurește:

– Doamna directoare lipsește momentan.

Insist:

– E ieșită din birou sau…

Expeditivă, vocea mă lămurește:

– Dacă vreți dumneavoastră, se poate spune și așa.

Discuția devine interesantă:

– Nu dacă spun eu, doamnă. Eu vreau să știu dacă se mai întoarce. Că dacă e doar ieșită până afară să-și cumpere un suc și langoși cu brânză de la langoșeria din colț, pot aștepta la telefon.

Vocii i se face milă de mine. Sau cel puțin așa pare.

– Domnule dragă, nu o mai aștepta, că o aștepți degeaba. Azi nu se mai întoarce. E plecată la București, e în direct la emisiunea lui Măruță. E cu partenerul de scenă, Armin.

Îmi pică fața:

– Atunci, pot dimineață să sun tot la telefonul ăsta?

Vocea iritată:

– Nu știu domnule ce să-ți spun, că nu-mi dă mie raportul ce face pe unde se duce. Că de când cu colecțiile astea de haine și încălțări, s-ar putea să rămână și mâine la Capitală, să facă shopping.

Mă simt băgat în ceață:

– Ce colecții, doamnă? Costumele alea pentru dansatori și orchestră de la Casa de Cultură de pe vremea lu’ Luță Bunei și a Olanilor?

Vocea devine nervoasă, nervoasă:

– Domnule, dumneata pe ce lume trăiești? Ce costume populare, ce Bunei, ce Olani, ce dansatori? Alea au fost cândva.  Vorbesc de colecțiile iarnă-primăvară ale doamnei Stana. Dumneata nu urmărești Facebook-ul să vezi ce postează dânsa acolo?

Cu voce stinsă, vinovat pentru neștiința mea:

– Nu doamnă, nu mă uit.

– Se vede.

Dau să închid, să pun capăt discuției. Vocea nu mă lasă:

– Dacă nu vă supărați, dumneavoastră cine sunteți de o căutați? Aveți treabă cu doamna directoare?

Surprins de curiozitatea vocii:

– Eu sunt tot ăla care a sunat și săptămâna trecută, când tot așa spuneați că era ieșită din birou.

– Da, îmi amintesc. Ieșită puțin din țară, până în Dubai. Îmi amintesc perfect. Vreo trei zile unde a făcut un videoclip cu melodia asta pe care o cântă astăzi la Măruță: „Du-mă, du-mă în Dubai// Du-mă, du-mă, ce mai stai// Dacă vrei gurița mea, du-mă și-n Antalia.” Folclor autentic bănățean, domnului. Cules de la un bătrân care locuiește într-un sălaș de la Rusca Teregova. E o cântarea din vremea otomanilor care făcuseră pașalâc din Timișoara. Dar dacă vreți să o angajați la vreo nuntă, botez, de 1 sau 8 martie, eu îi pot spune că ați căutat-o.

– Nu, bre, nu vreau să o chem să-mi cânte la nuntă, am vrut doar să văd dacă mai lucrează la dumneavoastră.

La care vocea m-a repezit:

– Domnule, îți bați joc de mine? Ce întrebare e asta? N-ar fi mai bine să-l suni dumneata pe primar? Că el trebuie să știe, nu eu.

Așa e, dacă nici Felix, Felix Borcean, nu știe, atunci cine? Și l-am sunat. Țârrr, țârrr… O dată, de două ori. Nimic. Mi-am amintit că-l văzusem la ștrand într-o postare pe Facebook. Nu, nu să înoate, ci să joace fotbal pe zăpadă. Normal, când treaba merge ca pe roate în primărie și oraș, o miuță cu prietenii e numai bună.

Insist cu telefonul: Țârrr, țârrr, până mi se pare că-mi răspunde. Intru direct în miezul problemei. Îl iau tare de la început, să nu aibă timp să mă întrerupă:

– Don primar, mai aveți sau nu directoare la Casa de Cultură? Că vezi, tălică, doamna Stana e mai mult plecată, ba în Dubai (apropos, ce cadou ți-a adus de la arabi?), ba la București, ba la înregistrări, ba la Rusca, ba la cântări. Că mă întreb, don primar, când pleacă, acolo unde pleacă, pe ce pleacă? Pe concediul ei? Pe recuperări? Pe învoiri de la tălică? Stă peste program ca la nunți și botezuri? Don, primar, e prea de tot, dom’le. Să plătești un director fără să facă nimic, e inadmisibil. Toată ziua plimbăreală pe banii cui, don Felix? Că mă gândesc că cineva o pontează la lucru. Știi ce zic? Ascultă la mine, e strigător la cer că-i permiți una ca asta. Nu de alta, dar poate aud și alții mai mari și atunci să vezi drăcia dracului. Și ar fi păcat să te trezești cu o anchetă pe cap. Mi-ar părea rău, că eu țin la matale, înțelegi, don Felix?

Aștept ca primarul să mă contrazică, sau să-mi dea dreptate. Nimic.

– Ați înțeles ce-am vrut să spun?

Pauză.

– Alo, alo! Nimic, nimic.

Mă uit la ecran, telefonul închis. Vorbisem singur ca televizorul. Parcă e prima dată când mi se întâmplă una ca asta. Pe Felix îl durea la bască de mine chiar și atunci când stăteam față în față la birou. Cu atât mai mult acum, când gândul lui e la videoclipul de la Măruță: „Du-mă, du-mă în Dubai// Du-mă, du-mă, ce mai stai// Dacă vrei gurița mea, du-mă și-n Antalia.”

Ca să nu existe nicio suspiciune legată de posibile influențe gen Georgescu, candidații ar fi vorbit între ei să nu folosească Tik Tok-ul, Facebook-ul, platforma X. Ba, s-a mers chiar mai departe: unii dintre ei s-au încuiat în casă, au închis telefoanele, și s-au apucat să facă rebus, să scrie poezii, să asculte muzică, să se uite la TV, au făcut mâncare, n-au deschis ușa musafirilor, doar să nu fie suspectați de mișmașuri pe la spate. Alții au plecat de acasă, în stațiuni, la schi, chiar dacă mereu au făcut confuzie între schiuri și clăpari. Cum ar veni, s-au izolat complet de lume, ca într-un experiment electoral fără precedent în istoria alegerilor de la noi. Treabă serioasă, nu glumă! Un exemplu de bune practici în lumea asta politică măcinată tot mai mult de invidie și frustrări. Adică, dom’le, dacă e competiție, atunci să fie fair-play până la capăt. Fără telefoane, Mess și WhatsApp, fără e-mail-uri și fără mesaje de genul: „Eu am fost domn cu tine, fii și tu acum cu mine: votează-mă!”

Numai că, una au vorbit și alta au fumat. Dovadă că nici bine nu s-a pornit procesul de sondare a poporului PSD din Oțelu Roșu, că cineva a țipat din toți rărunchii: „Stop joc” de s-a auzit până la Marga și Caransebeș. Cică unul dintre ei, viceprimarul cu atribuții de primar, Grigore Goja, a încălcat regulile fair-play-ului. Că în loc să fi stat acasă ca tot omul, să-și fi văzut de ciorba lui, a umblat teleleu prin oraș, după echipa de sondare. Doi dintre contracandidați au prins de veste și au sărit de cur în sus. Nici într-un sat fără câini nu ar fi posibil una ca asta, darămite la Oțelu Roșu. Să îndrăznești să viciezi sondajul. „Să se repete de la zero. Cu observatori de la Pro Democrația”, și-ar fi dat cu părerea unul dintre ei. Și se va repeta. Sondajul, ce altceva? Cu câteva condiții: ca împricinatul să fie consemnat la domiciliu, să nu plece din casă sub nicio formă, să nu scoată capul nici pe fereastră, să recunoască că a greșit și că de acum înainte își va cunoaște lungul nasului. Da, așa mi se pare corect. În felul acesta l-ar mulțumi și pe Pierre de Coubertin, dar și pe cei care au comandat sondajul.

Dar dacă pe primul loc nu va ieși… Ce vorbă e asta? Zic, doar nu dau cu parul. Pușchea pe limbă! Și dacă totuși… Tu ții cu ursul? Nu, dar… În cazul ăsta Vom face altul pe Bistra în jos/ Cu mult mai trainic și mai serios/ Și tot așa, până când va ieși cel mai bun dintre cei care i-ar putea duce mai departe opera fostului primar, actual senator: Luca Mălăiescu. Mișto, ce să zic!

De aceea zic, nu vă culcați pe-o ureche în cazul unui război, fie el și cu drone sau prăștii, că mulți dintre ăștia fac pe ei la prima salvă de tun trasă de vrăjmaș. Generalii din ziua de astăzi nu mai sunt precum cei ce-au fost odată. Vorbesc aici de generalii din leatul lu’ Ștefan cel Mare, a lu’ Mihai Viteazul și chiar ai lu’ Pazvante Chioru. Ăștia de astăzi sunt puși pe ciubuc și tot felul de afaceri.

Să luăm exemplul lu’ Cătălin-Ștefăniță Zisu, generalul izmană cu trei stele, șeful Comandamentului Logistic al Armatei Române. Ăsta a vrut să ne arate cât de adevărată este zicala aia cu „scoate bani din pământ, din piatră seacă.” Ca urmare, s-a pus să „mute”, pe hârtie, dealurile din prelungirea Cimitirului Ghencea 3 ca să facă pregătească terenul pentru locurile de veci, la mare căutare în zonă. Colegii și subalternii generalului s-au uitat mirați unii la alții, întrebându-se dacă nu cumva șeful Logisticii nu o luase cumva pe arătură. „Ce dealuri, bre, Cătăline? Că în tot Bucureștiul nu e decât unul singur  mai de doamne ajută, ăla de Patriarhie.”, ar fi îndrăznit să întrebe un apropiat de-al său. „Ordinul e ordin și nu se execută și nu-mi predați mie lecții de geografie și topografie”, ar fi tunat generalul izmană, după care contabilitatea Armatei s-a umplut de sute, mii de deconturi fictive reprezentând contravaloarea pământului excavat și transportat. Noroc cu procurorii DNA care au intervenit la timp, că altfel ăsta ar fi băgat Armata în faliment.

Dar și așa, să păgubești statul cu 2 milioane de euro fără să miști un pai de jos, nu-i de ici, de colo. Izmană, (ne)izmană, ăstuia i-a mers mintea mai ceva decât lu’ Darius Vâlcov, primarul ăla care își ascunsese tablourile de colecție prin criptele cimitirului, dovadă că la percheziție s-au găsit 2.000 de tablouri (în ulei, tempera și cerneală) semn că izmănosul se pregătea să-i mituiască pe toții sfinții pe când i-ar fi venit sorocul să urce la Doamne, Doamne.

Manifestarea, de o înaltă ținută profesională și care a reprezentat o premieră pentru Reșița, și-a desfășurat lucrările în sala mare a Teatrului de Vest. Au fost prezenți: prof. univ. dr. Bogdan Timar – președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, prof. univ. dr. Maria Moța – coordonator științific al Studiului Epidemiologic PREDATORR Next 2025, conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian, medic diabetolog, membru SRDNBM, președinte al Comisiei de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice fin cadrul Ministerului Sănătății, dar și numeroși profesioniștii din specialitatea de diabet și din ramurile medicale conexe.

Proiectul, lansat de către SRDNBM în 2025, și-a propus să ofere o platformă de educație medicală pentru specialiștii din domeniul diabetului zaharat, care activează în afara municipiilor-centre universitare de medicină, care să contribuie la îmbunătățirea practicii medicale, în beneficiul persoanelor cu diabet zaharat.

Conferința științifică a adus în prim-plan problematica diabetului zaharat din punctul de vedere al impactului la nivelul societății, în contextul în care se estimează că peste 2 milioane de români suferă de diabet.

Au fost abordate teme, precum:

• Diabetul zaharat în Vestul României: date despre prevalență și numărul de persoane înregistrate cu diabet în regiunea de Vest;

• Accesul persoanelor cu diabet la servicii medicale de specialitate: rețeaua de medici diabetologi în județul Caraș-Severin și în zona de Vest;

• Măsuri de prevenție și stil de viață sănătos: lupta împotriva diabetului zaharat începe cu fiecare dintre noi;

Dr. Caius Diaconescu – Șef de secție Diabet Zaharat, Nutriție, Boli Metabolice, de la Spitalul Județean de Urgență, ne-a mărturisit:

Prof. univ. dr. Bogdan Timar – președinte Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, a apreciat activitatea desfășurată de dr. Caius Diaconecu și de colegii săi diabetologi:

„De ce am ales Reșița pentru această ediție inaugurală?! Pentru că județul Caraș-Severin are o serie de particularități deosebit de importante pentru noi, pe care le-am remarcat în prima analiză pe care SRDNBM a desfășurat-o anul trecut. Este de fapt, o radiografie a modului în care îngrijim diabetul zaharat în țara noastră și județul Caraș-Severin s-a clasat între primele locuri în ceea ce privește eficiența utilizării resurselor în îngrijirea diabetului zaharat.

În Caraș-Severin, numărul persoanelor care sunt deja diagnosticate cu diabet sunt de aproape 24.000, care se adaugă procentului deja existent de 7% din totalul populației. Se estimează că alte 2000-2.500 de persoane au această boală, dar fără să știe. Chiar și așa, acest lucru ne arată o rată de diagnosticare mai bună în județul Caraș-Severin și acesta este unul dintre motivele pentru care am ales să venim la Reșița pentru această conferință inaugurală (…) Această eficiență în diagnosticarea diabetului, pe lângă bunele relații pe care le avem cu colegii diabetologi din județ, cu Colegiul Medicilor și cu autoritățile din Caraș-Severin, ne arată că putem vorbi de un exemplu de bune practici cu privire la modul de utilizare a resurselor în gestionarea și diagnosticarea diabetului zaharat.”

Dr. Caius Diaconescu – Șef de secție Diabet Zaharat, Nutriție, Boli Metabolice, de la Spitalul Județean de Urgență, ne-a mărturisit:

„Este un eveniment unic, nu a mai făcut nimeni așa ceva după revoluție la Reșița, cu niciuna dintre specialitățile din Spitalul județean. Am reușit ca împreună cu conducerea societății să organizăm o conferință dedicată în special medicilor specialiști cu care noi ținem legătură, medicilor de familie, medicilor cardiologi, interniști, nefrologi. Repet, vorbim un eveniment unic și sper să fie un deschizător de drumuri și pentru alți medici și specialități. Pe de altă parte, ne onorează datele prezentate de colegii mei. Nu am știu de ele, vă spun sincer. Nu am muncit numai eu. Este o muncă în echipă. Într-adevăr, sunt medic diabetolog de 17 ani la Reșița, am muncit în fiecare zi, mi-am sacrificat timpul personal, și eu și colegii mei, am dezvoltat o echipă, atât la nivelul spitalului, cât și în ambulatoriu. De ce i-am diagnosticat așa de bine pe pacienți? În primul rând, am oferit din timpul nostru. Ne-am deplasat în stradă, am făcut glicemii, ne-am deplasat în județ, am lucrat foarte bine cu medicii de familie, pentru că prima verigă este medicul de familie. Primim foarte mulți pacienți. Cel puțin, la nivelul cabinetului meu, au o ușă mereu deschisă. Eu văd și consult în fiecare zi circa 100 de pacienți, ceea ce nu este deloc puțin”, mărturisea dr. Caius Diaconescu.

Ca să nu o mai lungesc, să luăm cazul lu’ Nordis. Ăla cu afacerile imobiliare  de la țărmul mării. Cu trei proprietari pe un apartament. Amintiți-vă ce spectacol a fost când i-o săltat din așternut pe soții Vicol și Ciorbă: DIICOT, jandarmi, polițiști, procurori, mascați, gură cască, ziariști mobilizați de cu seara, dube pentru deținuți, televiziuni care transmiteau non-stop numai despre telenovela Lauritei care, în doar două zile de shoping în Dubai, „spărsese”  90.000 de euro. Cine ar mai fi zis că ăștia doi vor mai vedea lumina zilei după ce procurorii le-au pus în cârcă un prejudiciu de 200 milioane de euro (euro, Gogule, nu lei!), stabilind că au fraierit 1.500 de oameni? Nici Arsene Boca și echipa lui de sfinți nu cred că ar fi fost în stare să facă vreo minune să-i scoată din temniță.

Da’, știi cum e, bă, Gogule, cu speranța asta? Ea moare ultima. Și nu e doar o poveste. În timp ce lumea îi blestema, Laurita și cu bărba’su se rugau în arestul Poliției să-i scape Doamne, Doamne de belea. Or luat la rând toți sfinții trecuți cu roșu, dar și cu negru în calendarul ortodox. Vreo 75. Au recunoscut că au greșit și au jurat că dacă vor scăpa de belele vor dona banii bisericii. Ei, nu chiar toți, o parte din ei, căci, nu-i așa? și Laurita trebuie să trăiască. Sfinții noștri, corecți și cinstiți, așa cum au fost și pe pământ, nici nu au vrut să audă una ca asta. Laurita și bărba’su n-au cedat și au continuat să se roage sfințiilor din alte calendare, alții decât ai noștri: Sfântul Nifon de Novgorod, Sfântul Sava, Sfântul Patrick. Și nimic.

Care om n-ar fi clacat într-o astfel de situație și n-ar fi ajuns la Spitalul 9 ori la Socola? Uite că Laurita n-a clacat, ci a continuat să caute sfinți din toate religiile până a ajuns Valentin’ day ăsta. Și ce crezi, Gogule? Ăsta a ascultat-o atent, a întrebat-o ceva legat de dosar, apoi i-a spus: „Vezi că pe 14, de ziua mea, sunteți liberi amândoi.” Laurita a crezut că Vali vorbește aiurea, doar ca să scape de gura ei. Dar n-a fost așa, fix de Valentine’s day a venit șeful bulăului la ei spunându-le că sunt liberi. „Și vă rog să ne iertați dacă cumva n-ați găsit la noi confortul de la Nordis”, i-ar fi zis milițianul.

Și așa au plecat Laurita și bărba’su acasă, și în locul lor au fost aduși doi găinari care de foame furaseră o franzelă în Piața Matache.