Un exemplu la îndemână: Klaus Iohannis, fost, actual și viitor președinte al României. Prost, tâmpit sau papă-lapte, sursa noastră de miștocării și bancuri, a condus țara cu frâna de mână, trasă. Nu un an, nu doi sau trei, nici cinci, ci zece. Zece ani în care ne-a exasperat cu excursiile lui africane, cu vacanțele bengaleze, cu recepțiile oficiale în care nimeni nu-l lua în seamă. Zece ani în care doar a trândăvit (vai, ce urât sună!), fără să bată un cui în poarta de la intrare în palatul Cotroceni, fără să înlocuiască gresia spartă din holul principal al palatului, să schimbe și el pământul din ghivecele cu mușcate primite moștenire de la fostul președinte, Băsescu. Că, vorba aia, nu-ți trebuie multă școală să faci de astea prin curte sau în locuință. Dar el, nu și nu, toată ziua cu burta la soare, pe terenul de golf, la skiat, la paparude în Africa.

În tot acest timp, noi nu îl scoteam din Mutu, Plăvanu, Dulapu și toată gama de metafore la care apelăm ori de câte ori ne vin dracii. Și el tăcea (cu un rânjet tâmp în colțul gurii), enervându-ne și mai mult. „Uite, bă, cum stă ca proasta în potecă”, auzeai pe câte unul sătul de prostiile debitate de neamț. Prostii sau nu, Mutu și-a văzut de-ale lui, ignorându-ne, iar acum ne râde în nas. I-a expirat mandatul în decembrie anul trecut, dar el continuă să ne fie președinte. Și nu pentru o lună, două, ci până prin aprilie, dacă nu cumva dincolo de Paști. Jorjelu de la AUR mărturisea că va încerca să-l suspende cu ajutorul Parlamentului. Numai gura de el. „Ghinion!”, explică Werner, cu zâmbetul pe buze, celor ce nu au loc de dânsul. „Iar dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, că așa stă scris în cărțile voastre de istorie.”

Mut, mut, dar dă din el ca dintr-un om bătrân, vorba lu’ Gogu.

Între noi fie vorba, pe Fred Flinstone, pardon, Ciolacu, zis Cholo, alias Marcelu, îl înțeleg. De când cu alegerile alea din noiembrie parcă e alt om. Nu știu cum să spun ca să mă înțelegeți corect și nici el să nu se simtă jignit, însă eu cred că o programare la un cabinet medical, fie și la ORL, ar fi bine venită. Că una spune și promite și alta face, nu mai apare la televizor atât de des, dar îi face concurență lu’ conu Călin (File din poveste) pe platforma aia chinezească. Și când se uită la tine, parcă nu e privirea caldă de altădată, ochii care emanau strălucire și bunătate și prosperitate. Pe undeva e normal să fie așa căci, săracul a suferit un adevărat șoc după ce a ratat intrarea în turul doi al alegerilor. De fier să fii și tot cedezi sub imperiul imprevizibilului. Noi toți l-am plâns și l-am încurajat. Cine se aștepta la una ca asta? Cu atât mai puțin el. Dovadă că vorbise cu tâmplar dintr-un sat de lângă Buzău să-i facă mobilă la comandă pentru biroul de la Cotroceni. Că mai avea de gând să construiască o anexă la palat. O bucătărie de vară, ca alea de la țară lipite de pătul, și o mică terasă cu câteva scaune și două-trei umbreluțe, care să-i amintească de Buzăul lui drag.

De asta zic, pe Fred, pardon, Cholo îl înțeleg, dar nu pot să spun același lucru despre prietenul său Barney pardon, Simonis. Nu pot nici dacă m-ai picura cu ceară. Că ăsta a câștigat alegerile la Timiș, e jupân și peste liberali, și peste useriști, nu e un pierzător ca și Cholo și totuși se ține de cioace. Ce-o căutat, dom’le, el în postarea lu’ Cholo de pe Tik Tok? Să recunoască în fața poporului că ei, pesediștii, au dat voturile în campania prezidențiale lu’ Simion? Pe bune? Și asta e de laudă sau de dat cu brifta între picioare. Eu zic că e de mucles și de rușine la obraz, bă, Cholo, bă, Simonis. Că în timp ce ne împuiați capul cu Tik Tok, cu rușii,  cu mafia de peste mări și țări, cu descinderi cu noaptea-n cap la nu știu ce legionari, voi îi dădeați voturile lui Simion, iar liberalii îi plăteau facturile lui Călin (File din poveste), acest extraterestru ce se visează de mic să ajungă măcar președinte de CAP, de scară la bloc sau de asociație de pensionari.

Bă, chiar vă bateți joc de cei care au crezut ofertele voastre electorale și și-au pus obrazul, cinstea și corectitudinea când v-au votat, de au ajuns să nu mai vorbească cu frații, neamurile, amantele, vecinii și prietenii? Dacă, da, luați-vă, bă, jucăriile și plecați unde vedeți cu ochii și lăsa-ți pe adevărații Fred și Barney să facă politică.

De vreo lună și ceva, „Țara mea de glorii, țara mea de dor” s-a împărțit în două. Bine, și până atunci fusese împărțită. Și nu în două, ci în nouă, însă, așa împărțiți cum erau, românii tot își vorbeau, se salutau pe stradă, își mai dădeau like-uri pe Facebook ori se încuscreau  de dragul copiilor. De data asta, nici gând de (re)conciliere națională căci, vorba lu’ nu știu ce sculă de politician: „Bă, nu poate un suveranist să stea la masă cu un pro-european, că ne-ar bate Dumnezeu pe toți”.

Așadar, de când cu alegerile prezidențiale, țara asta atât de mult lăudată, ridicat-n slăvi, în vers și cântec, pe scenă, la televizor, Youtube și Tik Tok de Eminescu, Otilia Cazimir, Beniuc, Zaharia Stancu, Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriș, nu mai e „Țara mea de glorii, țara me de dor.” O parte din ea a ajuns țara celor care și-au dorit UE, Schengen, Dubai, Creta, Bayern Munchen și Manchester City, iar cealaltă parte e a celor ce simt cu adevărat românește, începând cu râul, ramul, sondele de pe Valea Prahovei, ocnele de sare, Canalul Dunăre-Marea Neagră, și terminând cu oițele lu’ Becali, și vizitele oficiale a lu’ Ștefan cel Mare în Găgăuzia și Transnistria, în calitate de sponsor principal al echipei de fotbal Sheriff Tiraspol. Acum, nu se știe exact câți sunt dintre ăia care au mers de Anul Nou cu capra și buhaiul, și câți au ales distracțiile din Alpii austrieci ori plajele dominicane.

Cert este că, după acest model, până și mass-media a procedat la fel. Totul a devenit ca o competiție sportivă. În colțul albastru (după culoarea UE) Mihai Gâdea, de la Antena 3, iar în colțul roșu, Anca Alexandrescu, de la Realitatea Plus (zisă și televiziunea poporului suveran). Restul televiziunilor și-au trimis angajații în concediu de Crăciun și Anul Nou. Bine, dânsele emit, dar nu se mai uită nimeni la ele. Nu mai contează.

La ăștia doi, ziua începe și se termină cu Călin Georgescu. Pentru unii, șarlatan, putinist, o hahaleră ajuns peste noapte un fel „Rică, fante de Obor”, pentru alții moștenitorul de drept și de facto al băncii de gene ale lu’ Prâslea cel Voinic și merele de aur, Țugulea Taichii, Greuceanu, Pintea Viteazu, generalul Magheru, (al cărui nume îl poartă unul sau mai multe bulevarde, străzi și alei) și alți eroi care au făcut istorie în teatrele de război de la Călugăreni, Cotul Donului, Nasssiriya, la ’48, dar și la Grivița, cea cu sirena lu’ Roaită, și Smârdan.

Și în timp ce cele două televiziuni și cei doi moderatori ne distrează exact ca în Păpușile Mupets și în cântarea aia cu „La moara la Niculai, cu toții am dat de bai” , Cholo, Bolo și Huno, acești „Take, Ianke și Kadâr” ai umorului românesc, se screm să scoată untul din noi și să dea milităria jos din pod, înghețând salarii și pensii, mărind taxele și impozitele pe case, mașini, triciclete, vile, pe stâlpul din drum, pe urma lăsată de copita mioriței și pe ce-o mai rămas din privatizările din ultimii 35 de ani.

Și să încheiem optimist, cu o sorcovă răspopită: Sorcova, șmechera// Ia mai stați și nu mânați//Ca în anul care este// Să ne fiți tot de poveste// Ca pe noi să ne distrați// Și pe Domnu’ să-l rugați// De cele bune și cele sfinte// La anul și la mai multă minte// Domnu’ să vă dea de acu’ înainte!

Să fim serioși, maître, tot ce ai auzit  despre taxe, pensii și salarii a fost în campania electorală, când politicienii mint de îngheață apele. Știu că te-ai bucurat ca un copil care primește o bomboană pe băț când i-ai auzit ce-ți vor da. Și ce ți-ai zis „Bă, ce oameni buni și de treabă sunt ăștia. Da-le-ar Dumnezeu sănătate și viață lungă, să ne mai conducă și de acum încolo”. Nu știu ce-o să spui de la anu’, dacă o să le mai urezi același lucru sau te rogi să aibă parte de anticipate.

Ce te uiți așa la mine? Nu ți-au spus că pensia medie o sa ajungă la peste 800 de euro/lună? Că taxele și impozitele nu se vor modifica în 2024? Că salariul minim va crește la 1.300 de euro/lună? Că o să plouă cu vouchere de vacanță și stimulente financiare pentru tinerii care vor să muncească acasă, în țară? Ți-au spus, nu? Și tu te-ai bucurat, și ți-ai făcut socoata în în gând: câți bani merg la consum, câți la investițiile familiei, câți la copii și nepoți.

I-ai crezut, matrîe? Bag seama că i-ai crezut din moment ce i-ai votat. Adevăru-i că știu să mintă frumos. Păcat că nu participă la „Românii au talent”, că nu le-ar sta nimeni în cale. Și unii, și alții. Cu zâmbetul pe buze, citind din programul de guvernare. Programul ăsta e un fel biblie: câini cu covrigi în coadă, pere mălăețe pentru toate gurile nătăflețe, posmegi moi pentru toți puturoșii, locuri de muncă chiar și pentru pakistanezi, sri-lankezi și alte neamuri d’ ale Indirei Gandhi.

Și după Ordonanța asta cu trenulețu”, care ne aduce făcălețu’, Nelu Tăiețelu abia așteaptă (statul îl obligă, chiar dacă el n-ar vrea) să mărească impozitele pe apartamente, casă la curte, garaj, autorizații de tot felul, locuri de parcare la domiciliu, pe mașini. Aici am noroc, eu nu am mașină și nici măcar trotinetă. Așa că, scap. Că, o fi primarul cum o fi, dar nu-l cred în stare să pună impozit până și pe tramvai și autobuzele electrice, deși, ăștia cu Ordonanța „Trenulețul și făcălețul” ar fi în stare și de așa ceva. Mama lor la toți, vorba lu’ cântecul cântat de regretatul Victor Socaciu.

Zis și făcut. Valeriu Stoica le-a răspuns hâtru: „Bă, copii mei, dacă m-ați fi întrebat acum 20 de ani, poate n-aș fi spus nu. Acum, însă…” L-au sunat și pe „dragă Stolo”, care ar fi acceptat, cu condiția să-l consilieze Băsescu. S-au lăsat păgubași și au apelat la Călin Popescu Tăriceanu. Nervos, fostul premier, președinte de Senat și care a ținut cinci neveste (amantele nu se pun la socoteală) i-ar fi luat cu sictir: „Nu v-ar fi rușine obrazului. După ce ați votat ridicarea imunității mele, veniți acum cu chestii de astea.”  

Mai, mai să se lase păgubași, să caute candidați în rândul liberalilor de modă nouă, gen Batistuță Sprâncenatu când, unul a spus: „Bă, da pe Căcărău l-ați uitat? De ce nu-l sunați?” Așa era, dar din vina lui, că mai mult stă la Bruxelles decât la București. „Căcărău?”, a întrebat unul nedumerit. „Da, bă, Căcărău. Crin, bă, care a mai candidat în 2009 și a ieșit al treilea după Băselu și «Mihaela, dragostea mea!»” Și l-au sunat, în momentul în care ștergea praful de pe mobilă și se pregătea să dea cu mopul pe gresia din bucătărie. L-au luat pe ocolite, de teamă să nu refuze din start: „Bă, nea Crine, ce-ai mai făcut, dom’le în ultimii zece ani? Cu ce te ocupi, din ce trăiești și pe unde umbli de nu te mai vede lumea la față?”

Chestia asta cu „din ce trăiești, cu ce te ocupi?” l-a supărat rău. Rău de tot. Băiat finuț, atent la orice apropos legat de viața-i personală, le-a dat de înțeles că el nu e unul din ăia care toată ziua freacă menta pe Facebook și Tik Tok, bate bulevardul și stă în barurile din capitala Europei la cafele și bârfe cu unul, cu altul. Și nici ca ăia care au trecut pe la AJOFM să-și încaseze indemnizația de șomaj ori își sună vechii prieteni să-l împrumute cu 50 de lei. Micile economii câștigate din politică, dar mai ales marile venituri ale nevestei, europarlamentar de profesie, îi asigură un trai liniștit.

N-a fost nevoie să fie întrebat de două ori că răspunsul lui a fost prompt: „Acum e ora 10 și două minute. Până după-amiază, dar nu mai târziu de ora 18, vă trimit programul meu de campanie, pe zile, ore, apariții radio-TV, obiective socio-economice, proiecte de țară, cum am de gând să transform grădina de la Cotroceni, să plantez pomi ornamentali, să sădesc petunii, panseluțe…” Cineva de la celălalt capăt al convorbirii telefonice intervine. Neinspirat: „Asta în cazul în care vei ajunge președinte.” Crin, revoltat: „Observație stupidă care nu-și are rostul. Voi de ce m-ați sunat dacă nu sunteți convinși că voi fi noul președinte?”

Chiar așa, don Crin. După zece ani de cantonament, de odihnă și recuperare, matale chiar ești salvatorul. Deocamdată, al liberalilor. Și știi de ce? Că altul mai bun nu au găsit!

Cholo, Bolo și Huno nu s-au lăsat, însă Plăvanul a rămas neclintit: „Mă băieți, ce atâta grabă? Și mâine e o zi.” Băieții au plusat, el, nu și nu: „Nu mai insistați că nu chem nicio presă. Abia am ieșit de la duș. Sunt în pijamale și până mă schimb, se face 10. Și așa saunt frânt de la oboseală că, astăzi am muncit cât n-am muncit într-un an. Și nu doar că am muncit, dar m-au și stresat coana Nuțica și Jorjelu. Ce tupeu la ei, domnilor, să-mi ceară să plec de la Cotroceni. Zevzecul ăla de Simion a adus până și o dubă folosită la mutări și debarasări. Câtă nesimțire, Marcelu! Ăsta-i mulțamu’ că le-am tolerat toate tâmpeniile debitate peste tot. Cu cine mă confundă ei de au impresia că mă voi da la o parte? Adică, să las țara în haos și dezordine doar ca să le fac lor pe plac? Asta niciodată.” Cholo, Bolo și cu Huno n-au mai insistat. Ce rost ar fi avut să o facă cât timp neamțul tot neamț rămâne: sculat, mâncat, vorbit și culcat la oră fixă.

Cam așa s-a încheiat competiția dotată cu Trofeul „Palais Victoria” în care Bolo a refuzat să fie cap de serie, pe motiv că el nu acceptă să fie ministru într-un guvern condus de Cholo, dar nici președinte, iar Marcelu a uitat ce a promis la aflarea rezultatelor de la prezidențiale. Urmează partea a doua, cu validarea în parlament. Cu Jorjelu, Șoșo și Nuțica la trompete, tobe și hăhăieli. Distracție, nu glumă!

Bă, frate, da’ ce le-o mai zis-o! De la obraz, nu alta. Nici Anca Alexandrescu n-ar fi avut tupeul să le vorbească în halul ăsta celor trei oameni de partid și de stat. Tradus, pentru cei care nu știu să citească printre rânduri, sună cam așa: „Eu, Nuți, Nuțica sau cum vreți voi să-mi spuneți, sunt USR care dă țării doi prezidențiabili, și dacă ne scremem îl dăm și pe al treilea, așa că încetați cu maca-maca că nu mai ține. Ori îi cereți lu’ Dulapu’ de la Cotroceni să-și ia catrafusele să plece până în 21, ori guvernați singuri și în vara ne întâlnim la anticipate. Hai, pa!” Tare, bă, tare de tot. Vorba lu’ Iliescu, le-o băgat sula în coaste cât sunt ei de Bolojeni și Ciolaci

Convinsă că ar putea da deșteptarea până și eroilor ce-și dorm somnul de veci la Bellu, Cernica, Filantropia și alte cimitire din București, coana Nuți a început să sape în căutarea urmașilor urmașilor lu’ Ana Ipătescu, pașoptista care obișnuia să-și bea cafeaua, mă rog, ceaiul, la aceeași masă cu Bălcescu, Chris Tell, Nicu Golescu și C.A. Rosetti, colț cu Bulevardul Carol. Ar fi vrut să-i întrebe dacă e adevărat ce se scrie în cărțile de istorie că Ana tragea cu flinta, pistolul și arbaleta mai ceva ca un bărbat și că a divorțat în momentul în care a decis să se facă revoluționară.

A căutat la arhivele statului și oficiul stării civile de la primăria capitalei, a întrebat precupețele din piețele Obor, Matache și Chitila, dar nimic. Când să se lase păgubașă, o florăreasă din neamul Omidei și a lu’ Sică Groparu, i-ar fi zis că undeva în  Ferentari ar trăi un stră, stră, strănepot al revoluționarei. Un anume Goguță, fost acar la CFR, actualmente senior pensionar. Bucuroasă, coana Nuți i-a bătut în poartă (ăsta stă la curte, cu boltă de viță de vie, fântână, pisici, câini și alte acareturi, exact ca pe vremea Anei). Moșneagul a măsurat-o din cap până în picioare și după ce a ascultat-o pentru ce venise la el, a întrebat-o: „Matale tot din Las Fierbinți ești?”

De fericire, românii au făcut pace între ei, uitând și de anularea alegerilor, și de Tik Tok-ul chinezesc care numai durere și necazuri ne-a adus. Și-au dat mâinile și s-au îmbrățișat, și ăia care țin cu Călin (File de poveste), și ăia care ar vrea-o pe Lenuța userista la Cotroceni , dar și ăia care fuseseră de partea lu’ Ciolacu, Jorjelu și Bunelu ăn alegerile prezidențiale. Ce mai, bucurie mare, cu toții recunoscând meritele incontestabile și inconfundabile, marca Ciolacu care, nu mai el știe săracu, cât  de mult s-o certat (în nemțește, cum altfel) cu Nehammer, premierul Austriei, căruia i se pusese pata pe România.

Și în această atmosferă de concordie națională, de înaltă trăire patriotică, (pe ritmuri de fanfară și de covor roșu) dinspre fruntariile țării se aude ceva vag. Nedefinit. Un fel de zumzet de albine (poate chiar de trântori) care crește în intensitate, și tot crește, tot mai clar și mai nervos: „ ’Rați ai dracu’ cu Schengen-ul vostru cu tot!” Toți ceilalți s-au uitat mirați unii la alții încercând să înțeleagă înțelesurile neînțelese ale acestei nemulțumiri de grup.

„Ne-ați luat pâinea de la gura copiilor, nevestelor și amantelor. Șpaga noastră cea de toate zilele – în natură și bani –  care era sfântă pentru orice vameș care servește patria de la Albița și Calafat, și până la Petea și Nădlac. Ne-ați luat singura bucurie și motivație pentru care intram în tură cu buzunarele goale și ieșeam cu ele pline. V-ați găsit voi să ne stricați rânduiala, obiceiurile și tradițiile transmise cu sfințenie din generație în generație de vameși. Că ce vameș e ăla, bă, care să nu plece acasă măcar cu un deodorant, un săpun sau o cremă pentru mâini? Ne-ați călcat, bă, demnitatea în picioare, prestigiul, cinstea și corectitudinea. Schengen ne trebuia, bă, nouă? Avem de toate în țara ca să ne faceți așa ceva? În loc să fi întărit naționala lui Lucescu cu jucători naturalizați, aduși din Guineea Bissau, Maldive și Tiki Taka, vouă vă arde de draci de amiază? Cum au trăit Glad, Gelu și Menumorut, Mihai Viteazul și Baba Novac fără Schengen sau moșii și strămoșii noștri care se duceau cu carele și căruțele la târg, la Szeged, și nici dracu’ nu îi întreba de sănătate, puteam trăi și noi. Ați vrut să fiți mai ghizdavi, ‘rați ai dracu cu Schengen-ul vostru cu tot.”

Revoltați până în măduva oaselor, vameșii au jurat să-și facă pe mai departe datoria, față de țară și popor, măcar pentru un pachet de țigări, o pungă de cafea sau un whisky de la amărâții ăia care ne tranzitează vămile visând la UE și Schengen!

Dați dracului… Adică deștepți, descurcăreți, băgăreți, ceea ce e cu totul altceva. Întrebare pentru o doamnă, iubitoare de tradiție, frumos, dar și de cârnații oltenești: „Și acum se făcură ai dracului? Așa, dintr-o dată?” Da, afirmația îi aparține unei cocoane din afara lu’ Craiova Terra Nova și a neamului oltenesc, care ținu cu tot dinadinsul să vină la târg, la târgul de Crăciun.

Doamna respectivă fu surprinsă de prețurile din târg. Pe trei mici, o bucată de cârnați, o porție de cartofi și o lipie plăti 75 de lei, după care începu să se lamenteze: „Vai, că e mai scump ca pe Champs-Élysées. Cu banii ăștia îmi iau un kg de cârnați, o cutie de mici, 3 bucăți de ceafă, 1 kg de cartofi și fac eu acasă.”. Așa o fi că, vorba negustorului de la tarabă: „Coană, acilea ești într-un târg de Crăciun, cel mai frumos din țară, și nicidecum în bătătură la matale, la pomana porcului. Aici totul se plătește. Inclusiv că te zgâiești la tot ce vezi.”

Omul avea dreptate, căci în prețul final, în afară de TVA, erau incluse și alte chestii ce țin de magia acestor sărbători, precum: socializarea cu cei veniți din toată țara, cozile la tarabe (astea dau tot farmecul), fumul și mirosul grătarelor încinse care, cum spun oltenii, nu se compară cu nici un alt parfum din lume, oricât de-al dracului o fi producătorul.

Că e mai scump ca pe Champs-Élysées? Da, cucoană, aici, cu siguranță că ai dreptate că pe Champs-Élysées n-ai să găsești niciodată tarabe la care să se vândă mititei cu muștar de Tecuci și cârnați-trandafir, cum se făceau odată, cu fusul ori țuică de dude fiartă, servită în ulcele de pământ!

Fiecare  cânta pe limba lui, interpretând partitura puterii după cum s-a priceput: țărăniștii la cobză și broancă, liberalii la flaut, pedeștii lu’ Roman la oboi, pesederiștii lui Cunescu la ocarină, iar ungurii la țambal. Unii cu hora și „Huțulca, huțulca”, alții cu ceardașul și „Omul bun și pomul copt”. Dirijorul, nea Milică Constantinescu de la Cotroceni, depășit completamente de aria intrigii pe care o cântau interpreții lu’ pește prăjit.  Și până la urmă a ieșit un talmeș-balmeș, cu doi premieri  căzuți de pe lună: Victor Ciorbea, sindicalistul de serviciu, și Radu Vasile, poetul nepereche al politichiei dâmbovițene. Cu toată zbaterea (unul hăis, altul cea), în 2000 s-a dus dracului șandramaua, țărăniștii intrând în istorie și nea Milică retras la schit unde și-a scris memoriile, alea în care recunoștea la sfârșit de spectacol că-l învinsese Securitatea.

Istoria se repetă. Același spectacol, doar partitura pare alta. Una lăutărească, de amărăciune și jale. Ceva din repertoriul lui Gabi Luncă: „Dă mamă cu biciu-n mine// Că n-am ascultat de tine// Ah, putredo!” Libret scris de de pader Iohan Cotrocelu care era s-o belească rău de tot. Chiar mai rău decât nea Milică. Deocamdată, alde PSD, PNL, USR și UDMR (veșnicul UDMR) s-au pus de acord să vină la repetiții, cu instrumentele tradiționale: drâmbă, fluier și solz de pește, iar la sfârșitul lor Iohan să aleagă prim-solistul Orchestrei „Trei lulele, trei surcele.” singura, zic ei, să țină la distanță pe Tik Tok-tiștii care băgară spaima în bostănăria păzită de câinii de pază ai democrației.

Frumos afiș, spectacol pe cinste, cu bufet suedez inclus și asortat cu de toate, inclusiv cu ciolan afumat cu fasole bătută sau varză.

Și ai sărit cu gura, mai rău decât ăia care au ieșit și ieri să voteze, la îndemnul aceluiași Georgescu, însăilând un discurs de politician retardat. Cu democrația călcată în picioare, cu Dumnezeu, poporul român, adevărul și legea care îi vor găsi vinovați pentru terfelirea democrației, și atunci să vadă ei ce bătaia dracului o să primească. Eu te înțeleg Nuțico, nu ca alții care din proasta satului nu te-au scos în campanie, dar las-o mai moale că nu ține. Că tu știi bine cât de lungă ți-e plapuma și, mai ales, cum ai intrat în turul II, din prostia PSD, care o dat din voturile lu’ Chole de Buzău lu’ Jorjelu și nu că ai fi fost vreo sculă mare. Dar ce te faci cu partenerii coaliției pe care ți-ai dorit-o să o păstorești de la Cotroceni?

Că prin ce spui, situându-te de partea lu’ Călin și Jorjelu, tu ești un pericol public pentru democrație. Că de fapt pe tine te interesează doar bine pe persoană fizică, pentru care ești gata să te bați cu zmeii zmeilor, vârcolacii, balaurii, PNL, PSD și chiar USR, dacă este cazul. Și să te plângi ba că ești persecutată politic, ba că ți-s încălcate drepturile constituționale, ba că, că, ba că, că. Dacă n-ar fi așa, nu i-ai fi scris lu’ Trump și n-ai fi devenit penibilă. Mai penibilă decât pari în realitate. Te-ai făcut încă o dată de cacao, spunându-i că nu ești Sorosistă, ci, la fel ca el,  adevăratul conducător al poporului.

 Bă, vă dați seama până unde o dus-o mintea pe Nuțica musceleanca? Să-i scrie lu’ american, ca de la conducător la conducător, de parcă s-ar fi cunoscut de-o viață. Ce-o fi zis bietul Trump când o fi citit mailul  de la Nuți? „De unde ați scos-o, băh, și pe asta?”

Ferească Dumnezeu și Maica Precistă pe toată lumea de politicieni că ăștia.