Chiar dacă nu vă vine să credeți, expresia asta putea fi revendicată de cel puțin doi dintre domnitorii pe care i-a avut Moldova, Țara Românească și România de după 1918: Cuza și Ștefan Cel Mare. Și nu la aruncat bani la cobzarii și țambalagii de la hanurile pe la care poposeau, ci la numărul de amante pe care le aveau. Dacă e să ne luăm după anii de domnie, Cuza a fost cu mult mai fustangiu decât domnitorul moldovean, poate și unde acesta din urmă mai mereu pleca la luptă cu turcii, tătarii, cu leșii și cu care se nimerea.

Cuza era cunoscut ca cel mai mare berbant al vremurilor sale. Adică, gagicar pe stil nou. Și iubea fără să țină seama de identitatea  amantelor din docomentul de naștere. Nu conta că era sârboaică, moldoveancă, țigancă, rusoaică ori grecoaică. Important era să fi fost mereu cu câte o femeie. De altfel, nici măcar în noaptea în care și-a pierdut domnia nu era în pat cu doamna lui, ci cu amanta sârboaică, Maria Obrenovici. Se mai spune că, după ce umpluse vreo două caiete cu numele celor care trecuseră prin dormitorul său, avea să constate că ajunsese în criză de amante. Speriat, și-a chemat omul de încredere, spunându-i că se isprăvise marfa proaspătă din iatac. După trei zile de căutări prin bordelurile și mahalalele Bucureștiului, a  primit vestea cea mare, care i-a descrețit fruntea: „S’o aduci măi parşivule…’tu-te în mamă, c-am posti destul”., ar fi exclamat fericit Cuza.

Ștefan cel Mare sau Carol al II-lea pe locul următor? Poate un plus pentru domnitorul moldovean, știut fiind faptul că regele o avea, aproape nedezlipită de el, pe Lupeasca și era mai greu să calce în străchini. Mare crai a fost și Mihai Viteazul. Erau leșinate femeile după el, mai cu seama când apărea la câte o sindrofie cu mantaua albă, de mătase țesută cu fir, ciorapi lungi, tot de mătase, de aceeași culoare, plini de pietre scumpe și botine de saftin galben, cum era moda în acele vremuri, purtând pe cap calpac unguresc de care stătea prinsă o pană de stârc alb. Și se mai zice că la un moment dat a avut amante chiar două surori. Na, poftim, exemple de familiști ce-au jurat iubire și credință până la moarte și dincolo de ea.

No, lasă, că nici cu ăștia de acum nu mi-e rușine. Cum dracu se întâmplă nu știu, dar cum ajung într-o funcție înaltă, hop și amanta. Că nevasta nu mai știe să gătească ca înainte, că nu-i mai place să măture și să șteargă praful, nu mai spală vasele ca altădată, că a devenit sleampătă și cum să ieși în lume cu o femeie simplă, de la țară, care o stat să crească copiii în timp ce el făcea politică?

Toate, peste noapte. Peste noaptea în care a decis să facă o schimbare decisivă în viața sa. Să devină cool: dacă Cuza a putut, eu de ce nu aș putea? Că bine zici, boierule!

Totul a plecat din seara în care l-ar fi sunat Gigi Becali, să-i spună că ar avea nevoie de unul ca el, la oile lui: „Dom’le, clămpău ești, respect la stână impui, deștept cât cuprinde.”, i-ar fi zis Jiji. „Deci, ești profilul de care am nevoie și care se caută astăzi în procesul ăsta de transhumanță modern de pe Facebook, Tik-Tok și Instagram. În fișa postului nu e trecut că trebuie să păzești sau să mulgi oile decât atunci când unul dintre ciobani se îmbolnăvește sau e învoit de mine să meargă la femei, la hotel. Mă înțelegi cum zic?”

Văzând că prezidentul nu zice nimic, Jiji și-a continuat pledoaria: „Singurul lucru pe care trebuie să-l faci e stai de veghe la hotarul târlei, rezemat în ciomag. Să sperii hoții, lupii, urșii, jderii, dihorii și ce-or mai fi. Mă înțelegi cum zic? Trei mese pe zi, mănânci cât poți și bagi în tine cât intră, casă în mijlocul naturii, cu program de 12-14 ore pe zi. Îți plătesc cursurile Școlii Populare de Artă, îți cumpăr și un fluier sau un caval, să-ți treacă ziua mai repede. Bani, zece-cinșpe mii de euro pe lună, atât cât ia și un fotbalist la FCSB. Ce zici, batem palma?” După un minut de liniște, prezidentul i-ar fi răspuns somnoros: „Dom-nu’ Gi-gi, e ora 11 noap-tea, la-să-mă să mă gân-desc, să mă sfă-tu-iesc cu Frau Car-men. Te sun eu mâ-ine sea-ră.”

Ca un neamț ce e, a doua zi, fix la ora stabilită, l-a sunat pe Jiji. „Bu-nă sea-ra, dom-nu-le Be-ca-li. Sunt eu, Kla-us Io-ha-nnis.”. Fericit că-l sunase prezidentul, Jiji l-a întrebat curios: „Ei, te-ai gândit la propunerea mea?” Și a urmat alt minut de pauză adâncă și contemplativă: „Dom-nu Gi-gi. Din pă-ca-te, ghi-ni-on. As-tăzi am avut toa-tă zi-ua o-cu-pa-tă cu al-te gân-duri și nu am pu-tut să mă gân-desc la ce mi-ați pro-pus a-sea-ră. Mai lă-sa-ți-mi câ-te-va zi-le de gân-di-re.”. 

Atât i-o trebuit lu’ Jiji: „Ce să te mai gândești, bă, Iohann. Cine crezi că o să-ți mai facă o propunere ca asta? Să stai rezemat în ciomag și să iei o căciulă de bani.  Ăia care ți-au zis că o să conduci NATO ori Comisia Europeană? Așteaptă mult și bine. Nu te încrede nici în Ciolo, că el mi-a dat ideea să te duc la târla mea: «Bă, Jiji, i-am promis că îl fac ministru în mandatul viitor, numai să scap de gura lui. Cum să-l iau eu, bă în guvern pe ăsta care n-a făcut nimic în zece ani? Ce dracu’, oș fi fost eu covrigar la viața mea, dar nu și prost». Bă, tată, oferta asta e de nerefuzat, dar dacă nu te grăbești pierzi postul. Că eu am de unde alege. La mine la stână sunt doar absolvenții „României educate”: ingineri, juriști, profesori. Înțelegi cum stă treaba? Aș avea de unde să aleg, dar ar fi păcat să te văd așteptând poștașul să-ți aducă alocația de șomaj. Părerea mea.”

Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului.  Adică lu’ Sică Mandolină care promitea într-o zi de primăvară la Reșița: „Vă garantez că, atunci când va ajunge la guvernare, PNL  va pune pe picioare această uzină care a construit în toată România și care a dus faima muncitorilor din Reșița în toată România!”. E adevărat, a pus-o sau, e aproape s-o pună, cu o întârziere de aproape patru ani și cu consecințe ce țin de percepția lăcătușului, bobinatorului, strungarului.  Nu trebuie să fii deșteptul pământului să înțelegi că un SRL nu va fi niciodată egal cu un SA, așa cum niciun butic de pe bulevardul Republicii nu se poate lua la trântă cu mall-ul pe care primăria ni-l promite de ceva ani. Oricât de mult și-ar face unii titlu de glorie din această operațiune și schimbare de nume, SA rămâne SA, iar SRL, rămâne SRL.

Între noi fie vorba, decât deloc, e bun și atât. Că putea fi și mai rău, cu șomaj, faliment, masă credală și  lacăte puse peste o istorie de un  sfert de mileniu. La urma-urmei, nimeni nu moare dintr-o siglă dată jos de pe frontispiciul vremii și înlocuită cu alta, proaspăt vopsită. Aici tot e mai bine ca în alte părți, că amintiți-vă ce-o fost la Combinatul Siderurgic Reșița: ba s-o numit Noble Ventures, ba TMK, cu sediul la Slatina și punct de lucru sub Dealu Crucii, iar mai nou Artrom Steel Tubes. Din primul combinat metalurgic din sud-estul Europei să ajungi un amărât punct de lucru, asta, da performanță.

E adevărat, nu o să-ți convină când, la vară, la mare în vacanță, vecinul cu cearceaful de pe plajă o să te întrebe ironic: „Bre, e adevărat că nea Ilie de la sculărie s-a transferat la un SRL?” Și ce-o să-i răspunzi? Că nu e așa? Să fim serioși.

Așa pare din depărtare, privind spre linia orizontului însă, cu cât te apropii mai mult de el, își dai seama că olanele stau să cadă, căpriorii de la casă s-or lăsat într-o rână, și, că, oricât s-ar strădui să-și repare mansarda pe acilea, n-are nicio șansă să o facă. De ce? Pentru că boala de care suferă nu are vindecare. Alinare, poate, vindecare nu. Cel puțin în spitalele din județul ăsta. Să exemplificăm, să nu zică cititorul că vorbim a proasta, doar să ne găsim în treabă.

La mijlocul anului trecut, Romi s-a trezit într-o zi în postura lui Hristos, trădat de ai lui: Iuda I, Iuda II, Iuda III, pe motiv de: „m-am săturat, bă, Romeo, de prostiile tale.” Bomboana pe colivă a așezat-o vicele său, Marius Isac, care i-a luat-o înainte ca puiucu’ să-l sacrifice de dragul unui alianțe în CJ cu PMP. Bă, orice om cu scaun la cap sau cu toate țiglele pe casă, ar fi înțeles că dragoste cu sila nu se face, oricâte amintiri l-ar lega de cineva. Pintea haiducul așa a gândit când o fost pus în fața faptului împlinit: „Tu, Mărie, de nu mai vrei să fii a mea, n-ai decât să te muți la Văsălica Ceterașu’ din dosul dealului, că nu-i bai.”, i-ar fi spus acesta lu’ Mărie, sătulă de faptul că haiducul nostru umbla toată ziua în căutare de hoți și techerghei.

Doar că Romică n-a înțeles că nu-l putea ține cu forța pe Isac și, ce credeți i-o trecut prin cap după o noapte de postări pe Facebook. A lipit pe ușa vicelui un anunț cum că biroul acestuia intră în renovare, și l-a trimis pe Isac să-și țină audiențele în subsolul clădirii cu nouă etaje. Când or fost gata lucrările de renovare, să vezi drăcia dracului. Pe unul dintre pereții vopsiți în roșu, a atârnat tabloul PSD-ului, cu cei trandafiri. Să facă mișto de el și de PSD, că de aia e șeful lui.

Ce v-am spus, puiucu’ privit din depărtare, pare cu toate țiglele pe casă. Un fel de varianta masculină a lu’ Xena, prințesa războiului. Cu cât te apropii, cu atât își dai seama că plutașii de pe Bistrița erau dulci copii pe lângă Romi de la CJ.

Dulapul, sau Mutu’ , cum îi zic alții, a fost de acord din prima cu această propunere a guvernului, mai cu seamă că viitoarea locuință e gard în gard cu actuala reședință oficială. În plus, nici nu mai vrea să se întoarcă acasă, în Sibiu. Lucrurile sunt înaintate, există o Hotărâre de Guvern, o notă de fundamentare, un plan de lucrări, urmează să fie desemnat constructorul, pentru că mai există de efectuat mici reparații, de înlocuit câteva țigle, de schimbat burlanele pe parte din spate a viloacei, de înlocuit încuietoarele vechi de la poarta de la drum cu altele noi, Made in China.

În mare, planul de bătaie e gata, trebuie dat bice ca până la sfârșitul anului când îi expiră Mutului garanția la Cotroceni și trebuie să se mute în casa nouă. De altfel, a și vorbit cu dirigintele de șantier, căruia i-a spus verde în față: „din cauza jocurilor pe calculator, eu mă culc târziu noaptea și mă trezesc dimineața mai spre prânz. Să țineți seama de asta, ca salahorii să nu-mi boncănească în cap și să-mi strice somnul. Asta una la mână și, doi, să nu vă zgârciți la materiale că nu eu le plătesc, ci Administrația Prezidențială.”

Știu că v-ar conveni mai bine să-i dea o locuință într-un bloc ANL și nu o vilă de protocol.  Un apartament cu două camere, racordat la sistemul de încălzire al Capitalei și unde apa să se oprească de trei, patru ori pe săptămână. Ce v-ați mai bucura să vadă și dânsul cum e la bloc. Că n-a făcut nimic în anii ăștia ca să merite o vilă. Păi ce să fi făcut? Să fi tras în plug sau să fi dat la pilă ca nouă să ne meargă mai bine? Să fi protestat tot la două luni, că nouă ne-a fost greu să facem asta? Mereu ați comentat în 34 de ani: că Iliescu era de fapt Ilici, că don profesor Constantinescu a fost ca o paparudă, că Băselu a fost o hahaleră. Dacă Constituția spune să i se dea, atunci ce mai comentați? Nu vă fie frică, nu o ia cu el în groapă. Rămâne a poporului, pentru cei mai merituoși dintre noi.

Lăsați-l, fraților, pe amărâtul ăsta să-și scrie memoriile în liniște. Nu-l mai bateți la cap și nu-l faceți cum vă vine la gură, dacă vreți să aflați cum i-o trecut cei zece ani la Cotroceni fără să faci nimic!

Amintește-ți de lozinca aia din 2016: „Îndrăznește să crezi în România condusă de oameni cinstiți.” Când spui oameni cinstiți te gândești neaparat la liberali căci ei, dragii mei sunt cei mai curați, cei mai onești și mai vrednici politicieni. Ceva în genul geților despre care profesorii de istorie din Dacia Superioară a acelor vremuri spuneau că erau: „Cei mai viteji și mai drepți dintre traci.”. Faptul că încă mai există corupție în România, șuți și hoți la drumul mare care pândesc orice oportunitate din care să facă punga mare cât timp ai lor sunt la guvernare nu se datorează lor. La cei care ar spune contrariu, liberalii le pot da peste nas: „Cu sau fără slogane, noi măcar am avut bunăvoință să încercăm fim cinstiți, drepți și corecți, dar voi, nici măcar de asta n-ați fost în stare.”

Și un slogan de actualitate. Din zilele noastre: „Cele mai dezvoltate județe sunt administrate de liberali.” L-am găsit postat, în urmă cu vreo două zile, pe pagina de Facebook a PNL Caraș-Severin. Bă, nene, asta e chiar tare de tot. Beton, nu alta. M-am uitat peste statisticile ultimilor ani și să vezi drăcia dracului: Caraș-Severin e pe primul loc în privința scăderii numărului de locuitori, 50.000 în zece ani, ceea ce înseamnă 16,5% din totalul populației, pe ultimul loc la investiții și investitori de anvergură, și conduce topul județelor cu cele mai mici salarii din România! Și după ce am citit aceste date am înțeles cum se cuvine semnificația sloganului „Cele mai dezvoltate județe sunt administrate de liberali.”

Să-l fi văzut pe dumneavoastră pe puiucu’ cum  s-a umflat în pene. Mamă, mamă! Ca un curcan cu mărgele roșii la gât. Mai, mai să-i pocnească nasturii de la cămașa albă de protocol pe care o ține pe umeraș în cabinetul său, doar pentru zile festive și ședințele CJ. N-ar fi exclus ca pocnitul nasturilor să se datoreze și cârnaților, caltaboșilor, friptanelor și sarmalelor fără număr cu care Romi și-a delectat bindeul în sarbătorile de iarnă. Fericit că a scăpat doar cu o muștruluială din partea lui John Crina, legat de proiectul în cauză, puiucu’ și-a amintit de cântarea lui Irimică, cea cu „Satul meu mai mândru ca Parisul// Mai frumos ca raiul, mai frumos ca visul.”. Să plângi și să spargi pahare, nu alta. Dar să nu credeți că a fost ceva întâmplător căci imediat a lăsat asistența cu gura căscată, procedând la o comparație plină de farmec idilic:  „Ce noroc că mama lui Alain Delon s-a întâlnit cu tata lui Alain Delon și a ieșit un actor frumos.”.

Ce logică la tine, Romi. Să-ți bați copiii nu alta. Aici nu te-a contrazis nima, nici măcar cârcotașul de Crina care una, două îți taie macaroana. Ba, chiar a zâmbit, spunându-și în sinea sa: „Săracă lume, ăsta nu se mai face bine niciodată!” Îți dai seama ce s-ar fi întâmplat ca les parents du Delon să nu se fi întâlnit nici măcar ocazional pe o bancă din Arodismentul 8 al Parisului? O adevărată dram. Că, atunci,  vorba lu’ tălică, nici don Grindeanu, în rol de tată (câte îți mai trec prin cap, puiucule), nu s-ar fi întâlnit cu mama (aia surogat, bănuiesc), pentru a ieși o asemenea belețe de proiect cu trenul ăsta pe baterii. Doamne, mare e grădina Ta, Doamne!

Bată-te cucu’ să te bată, Romi. De unde… Doamne iartă-mă, le tot scoți, bă, frate, că dai din tine ca dintr-un academician care toată ziua stă cu nasu-n carte.

Că are dreptate  și asta mică, care mai mult stă în Franța, când reacționează „șocată și absolut dezgustată” că mă-sa, primărița, nu-și poate depăși condiția de „țărancă” de la coada vacii în privința familiei tradiționale. Ce bărbat, ce femeie? Asta a fost de mult, pe vremea lu’ mă-sa mare și a lu’ ta-su bătrân. Astăzi Europa s-a emancipat. Să mai susții una ca asta, te râde lumea bună din locul în care se dă ora exactă pentru bătrânul continent. Să mai iese și mă-sa în lume, să vadă că atunci când doi se iubesc, nu mai contează sexul.

În urmă cu nu știu câți ani, pentru vorbele astea, aia mică s-ar fi ales cu cel puțin două perechi de palme și străbuna amenințare: „eu te-am făcut, eu te omor.”. Poate că și astăzi mai întâlnim cazuri de astea, la Câmpulung, să ne fie clar, nicidecum la Paris, acolo unde prim-ministru este un gay. Nu mai contează dacă e activ sau pasiv, important că Macron a fost de acord ca acesta să conducă guvernul la braț cu iubitul sau. Și, atunci, cum să nu fie supărată aia mică pe retrograda  primăriță care face de rușine USR cu ideile ei despre familia tradițională?

„Nu mă mai interesează. Mie îmi e scârbă. Putem să o luăm cu lămâie, dar tot îmi e scârbă.”, le-ar fi spus aceasta colegilor la despărțire. Bă, voi înțelegeți? O plasă de lămâie să fie la îndemnă, că scârba nu dispare. Dimpotrivă. La câte i s-au întâmplat  în ultimul timp, primărița din Muscel se poate lăsa liniștită de politică. Fără regrete și fără resentimente, ci mulțumindu-i lui Dumnezeu că i se putea întâmpla mai rău de atât.

Sfaturi care să-i ferească pe oameni, dar mai cu seamă pe femei, de apa consumată din hârdăul ăla de Bobotează, înalt cât casa. Că, cică, de aghiasma mare n-ar avea voie să se atingă fumătorii, indiferent de sex, de trabucul și țigaretele pe care le fumează, dar nici femeile aflate la menstruație. Că ar fi mare păcat să bea apă sfințită cât timp femeia se află în „perioada de necurăție.”. Bă, ești prost? Bă, ești nebun? Ce are, bă, sula cu prefectura și aghiasma cu menstruația? Are, cum să nu aibă atâta timp cât lu’ Teodosie al Constanței, acest guru de la malul mării îl doare undeva de mai marii BOR.

Astea, ca astea, dar să vezi că sfatul cu aghiasma mare ajunge și în dormitor, acolo unde, auzi drăcovenie la Mache, nu s-ar cuveni „relații trupești” între soți și amanți până nu se golește recipientul cu apă sfințită. Mai înțeleg, ca băieții deștepți, care și-au umplut o sticlă, hai două, să tragă pe dreapta șapte, opt zile, dar mă întreb , ce-o să fac cei care, să fie siguri că o să le meargă bine tot anul, au luat, ca haplea, apă sfințită cu bidoanele? Bă, frate, ăia până termină de băut aghiasma, vine Paștele și cum să stai pe „uscat” atâtea luni că, au dreptate și femeile când zic: „Dumnezeu ți-o dat-o să dai, nu să te duci cu dânsa-n rai.”

Ca să îmi reiau ideea, în afară de niște fițuici băgate în cutia poștală, n-am văzut nicio altă intervenție publică din partea auriștilor care sunt adunați sub fald de tricolor aici, în Reșița: foști milițieni, scuze, polițiști pe stil nou, și jandarmi, de care biata Letiția Aman, cea dintâia auristă a județului, nu a avut loc, motiv pentru care de un an și mai bine pribegește prin țară. Dacă eu și cu Gogu nu-i cunoaștem, atunci ce să mai zic de prietenii mei din cartier care mă tot întreabă: „Bă, și ăștia de la Reșița sunt tot ca Simion ăla? Că dacă e așa, ne-am dat dracului de tot.”

De unde să știu eu, frate, cum sunt? Că nu cunosc decât vreo doi, trei dintre ei. Ce-or fi căutând unii acilea, nici eu nu știu. Avansări în grad? Asta nu mai cred că numai ce au ieșit la pensie, unii la 48 de ani, alții la 50. E adevărat, când ajungi pensionar la o vârstă atât de fragedă, parcă nu-ți vine să stai acasă, să freci mangalul. Că nu ești de vârsta a treia să-ți crești nepoții și să duci gunoiul când îți cere nevasta. Și atunci te pui să bați toba în sat că te-ai apucat să faci politică, de dragul meu, al tău, al nostru, al acestei țări și popor. Dar o altfel de politică, nemaivăzută și nemaiauzită de la revoluția franceză, cea cu: „Liberté, égalité, fraternité.”, la capătul căreia să te aștepte o funcție de deputat sau senator, că, vorba aia, nu e nimeni prost să se bage în politică ca mie, ție, nouă, țărișoarei și poporului să ne meargă bine!