Eu te cred că erai obosit. Toată ziua, bună ziua, când pe o tarla, când pe alta, când într-o fermă de taurine pe la Poplaca, când într-alta de găini porumbace, când la clubul pensionarilor din parlament, că am văzut mulți colegi de-ai matale acolo pe care nu-i trezești nici dacă tragi cu tunul. Cum, în ziua aia ai vizitat stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru creșterea ovinelor și caprinelor de la Popăuți?  Cu atât mai nașpa, că Popăuți e la dracu-n praznic, tocmai pe la Botoșani. Până te-ai dus, până ai vizitat ce ai avut de vizitat, până te-ai întors, te-o prins frigul și oboseala. Te înțeleg, ca ministru trebuie să fii peste tot, iar dacă după o zi așa de grea ai mai și băut un păhăruț cu țuică, poate și unul cu vin, asta a fost. Cald în casă, câta trosnit…

Repet, nea Petre, te cred că nu mai poți, că om ești și matale. Că și mașina aia care e din fier, într-o zi tot se duce dracului. Te înțeleg că ești devotat cauzei părădaisei oltenești și bârsanei de la Sibiu și că vrei să le faci pe toate, să ne arați ce poate un bărbat ca matale. Degeaba te dai Pipăruș Pătru de odinioară care trecea seara pe ulița Șișeștiului cântând din solz de pește, punând câinii pe lătrat și fetele pe oftat. Gata, nene, uită-te în bolentin și vezi că expiră în 2085. Or asta spune totul. Geaba dorință, dacă nu mai e ce trebuie, nea Petre.

Acum, să fiu cinstit cu tălică. Eu cred că cineva a vrut să ți-o coacă. Să te facă de comedie la televizor. Așa simt eu. Poate un liberal sau poate chiar unul din PSD ți-au făcut bucata. Mi-e să nu fi vorbit cu fetele alea din platou și ele te-au lăsat intenționat să aștepți la telefon, până te-o luat somnul și sforăitul. Așa că, data viitoare, când o fi să te mai invite ăștia de la televiziune, cumpăra-ți un clips anti sforăit, de prins nasul cu el, care nici nu-i scump, decât vreo 28 de lei, și nici nu te face de rușine în direct.

Mult timp am crezut că useriștii sunt cei mai cinstiți și mai umili politicieni din țara asta guvernată, pe sub masă, la mica înțelegere de PSD și PNL. Că din cauza inocenței și corectitudinii lor împinsă la absurd, și nu din alte pricini, Doamne ferește, s-au retras de la putere. Că ei s-au pus în slujba noastră doar din dorința de a face bine, de a duce România pe culmile dezvoltării și de a o așeza în rândul doi, banca de la geam, a marii clase politice din Europa. Dacă cineva mi-ar fi spus că, la rându-mi sunt un naiv și mai mare, nu aș mai fi vorbit cu acel om toată viața. Dar iată că din nou viața bate filmul.

Liberalii au pus tunurile, dar nu numai, doar că așa s-a încetățenit expresia la noi când vrei să-l termini pe unul, și dau în Cristi Ghinea ca în sacul de box. Stânga-dreapta, croșeu la ficat, cap în gură, ca să simtă din plin loviturile, upercut de stânga. Cică, Cristi ar fi băgat lună de lună (de când USR nu mai este la guvernare) mâna în pușculița partidului (alta decât aia cu porcul ăla de faianță din copilăria noastră) bani pe care i-ar fi transferat în buzunarul său printr-o firmă (cu zero angajați) al cărui unic acționar este chiar el. Bani cu titlul de subvenție de la stat, cu care să-și mai cumpere și ei una, alta la partid: o hârtie igienică, agrafe de birou, o cafea de la aparatul de tablă de pe trotuar, și apă plată,  să-și plătească chiria și întreținerea la sediu ori bufetul suedez. Cam 5.000 de euroi pe lună.

E mult 5.000 de euro? Unii ar zice, da. Eu zic că, nu. La câte sacrificii a făcut Cristi Ghinea pentru țărișoara lui, la câte nopți n-a pus geană pe geană, să nu mai vorbim de cap așezat pe perină, la câte sute, poate chiar mii de ore de întrevederi protocolare cu toți granzii Europei, vorba lui Gică Craioveanu, de strângeri de mână, de zboruri cu avionul, de prânzuri mâncate pe fugă și altele, și altele eu zic că nu e mult. Să nu uităm că omul acesta a dat Bruxellesul (unde câștiga ca și trombonistul ăla de Rareș Bogdan 12-14.000 de euro lunar) pe București, doar să se întoarcă acasă, să se facă ministru, ca să pună umărul la propășirea țărișoarei sale dragi. Omul ăsta ne-a făcut cu PNRR-ul și a negociat în numele nostru la Bruxelles, ceea ce nici Titulescu, Take, Ianke și Cadâr, la un loc, n-ar fi fost în stare să o facă.

Bă, nea Ciucă, omul ăsta nici n-a plagiat, nici n-a zis că elimină pensiile speciale. Nici măcar n-a promis că ne vom califica cu echipa de fotbal la campionatul european. El s-a întors acasă, ca nouă să ne fie bine. Și atunci, altceva mai bun de făcut nu aveți decât să vă legați de Cristi? N-aveți voi faliții voștri? Ce dacă sunt bani din subvenție? Ăia nu au voie să circule, să fie cheltuiți? Voi câți bani ați furat și nu v-o mai întrebat nici dracu de ei? Lăsați-l pe domnișorul Cristi și nu-i mai amintiți de banii ăștia. Că la cât este de sensibil, să nu facă, Doamne ferește, vreo prostie și să recunoască: „da, domnilor, în nesăbuința, neștiința mea și chiar haloșenia mea, m-am înfruptat din ceea ce nu mi s-a cuvenit.”

Că dacă ar face-o, chiar că s-ar duce dracu convingerea mea că useriștii sunt cei mai cinstiți și umili politicieni din țara asta…

De mâine, la Tribunal, să-și caute dreptatea. Să ne arate nouă tuturor cât este de cinstit și corect. Că în afară de două-trei propoziții luate cu copy-paste de pe Wikipedia, n-a copiat niciun cuvințel din alte doctorate, lucrări și cărți de specialitate. Să le dea peste bot hienelor care îi sfârtecă reputația și look-ul . Că astea când li se cășună pe câte unul nu se lasă până nu-l termină.

Dacă e așa, nu te lăsa Lucică la ăștia care habar nu au câte nopți nedormite, câtă transpirație, inspirație, respirație, expirație, genuflexiuni, pasul piticului și flotări adună la un loc o teză ca ta. Că, fie vorba între noi, când ei jucau table ori șeptic în fața blocului și mergeau cu nevestele ori cu amantele la ștrand, la grădina de vară sau la „La cățeaua leșinată” din cvartalul de locuințe, tu învățai la umbra nucului, cu picioarele în ligheanul cu apă rece și cu prosopul ud pe cap. Pe tine te-a preocupat și încă te preocupă perfecționarea profesională, ceea ce s-a și dovedit că între timp ai ajuns don ministru, pe când ei, de plictiseală, sugeau toată ziua din degete. Și câte drumuri n-ai făcut la Viena, mai ceva decât Horea, prietenul lui Cloșca și Crișan, să-l îmbunezi pe Bismark să ne primească în Schengen. Știu asta cei care te contestă astăzi cu atâta vehemență? Știu pe dracu că, dacă ar ști nu ar mai da atât din fleancă.  

Și acu’ vin ăștia și strigă că ai plagiat. Nu le-ar fi rușine obrazului să spună una ca asta despre tine, care nu știai încotro să te mai împarți să-ți mulțumești alegătorii. Nu doar pe cei din Crasna, Cheud, Ileanda, Beclean ori Zalău, ci pe toți cei care au crezut în urmașii, urmașii lui Băsescu trecuți cu doctrină cu tot în partidul Brătienilor. Nu zic că nu ai mai luat și tu vreo virgulă, cratimă sau paragraf de pe la alții, dar să recunoaștem, ai făcut-o nu pentru tine personal, ci pentru binele acestui popor a cărui bunăstare atârnă și de acea virgulă sau cratimă.

De asta zic, Lucică. Fii tare și nu ceda la presiunile useriștilor, ziariștilor, universitarilor și frustraților. Nu vezi că ăștia nu vor să dea doar în tine, ci și în partidul liberal, cel care de patru ani poartă la cingătoare cheia marilor succese. Nu demisiona din fruntea ministerului chiar dacă se vor pune pe capul tău toți. Să nu te gândești la una ca asta nici dacă te vor lua pe sus cu paramedicii lui Arafat. Nu fii fraier, că nu ești singurul politician cu două trei, virgule și cratime împrumutate de la alții. E plin PNL-ul de așa ceva. Uită-te la neica Ciucă. La ăsta e groasă de tot, nu ca la tine. Îi face cineva ceva? Mâine, poimâine o să-l vezi la Cotroceni, în locul lui Klausică. Și, atunci, dacă la ’mnealui se poate, tu de ce să-ți dai demisia? Ei, drăcia dracului!

Din primele cercetări la fața locului, a reieșit faptul că bărbatul nu-și amintea să-și fi altoit nevasta, el fiind de-a dreptul siderat când polițiștii l-au întrebat de ce n-a stins pe cale amiabilă conflictul ce a generat bătaia cu pricina. „Ce conflict? Ce bătaie, domnilor? Eu nu sunt în stare să strivesc o muscă, darămite să-mi lovesc soția” Pur și simplu era uluit și nu putea să creadă că a fost în stare de așa ceva, mai ales că în acele zile lucra la un proiect de lege privind violența domestică.

După vreo două zile și jumătate de uluială, dar și de abureală, nea parlamentarul și-a amintit că în seara cu pricina s-a certat cu nevasta pe fondul unei crize de gelozie a femeii care i-ar fi strigat: „vezi-ți de curvele tale.” Că, cică, dumnealui și-ar fi tradus nevasta cu o colegă de partid și că dă prea multe like-uri la femeile cu care este prieten pe Facebook. ’geaba a încercat bărbatul să-i explice că like-urile alea se vor transforma în voturi pentru el și partid la alegerile de la anu’. Femeia, nu și nu. Să-și vadă de alea de pe Facebook, ce mama dracului.

Hopa! „Vezi-ți de curvele tale.”, a reacționat bărbăția din el. Cum adică, colegele de partid ale ’mnealui sunt curve? Să avem pardon. Ele sunt în parlament datorită integrității morale de care dau dovadă în societate, fiind instruite să țină piept puterii, să promoveze cinstea, corectitudinea și dreptatea, în timp ce ea, consoarta, care în afară de cratiță și telenovele turcești și indiene nu știe nimic să facă, aruncă cu noroi în ele? Hai, dacă le zicea pițipoance, mai treacă, meargă, dar să le facă curve, prea de tot. Și atunci nu merita o corecție fizică? Mai cu seamă că, în buna tradiție românească, femeia trebuie să-și țină fleanca, nicidecum să turuie fără rost. Să-și scoată din cap ideile feministe luate din reviste și ziare, că uite unde se ajunge: scandal, bătaie, 112, presă (vai ce mai așteaptă presa subiecte de genul ăsta), excludere din partid a consortului, carieră politică terminată. Și pentru ce? Pentru-două trei palme și un cap în gură? Că până la urmă, tot și-a retras plângerea pe care o depusese la Poliție împotriva bărbatului. C-așa-i la români, ce să zic altceva?

Din aceeași reclamă de la 1923, aflăm că „cu experiență de mai mulți ani câștigată în străinătate și cu exactitatea cea mai perfectă(!) este preparat din cea mai curată rânză de vițel, cheagul lichid este garantat pentru tărie 1:10.000 adecă, un kgr. cheag pentru 10.000 kgr. lapte, cu preț favorabil și ieftin.”. Reclama, hazlie pentru cei care o citesc astăzi, avea, însă, un mesaj clar: cumpărați produse românești care sunt cele mai bune!

Cheagul, câți mai știu la ce e bun acesta? Unii nici măcar nu au auzit de așa ceva. Alții știu cu ce se mănâncă, dar ce folos dacă în bătătură nu ai nici vițică, nici căprița și nici oița adulată de nea Pătru Daea.  Ai niște orătănii, și alea pe număratul degetelor de la o singură mână, doar că din „laptele de pasăre” nu ai cum să faci brânză. Sau poate ai și nu știm noi! În schimb, mâncăm brânză din lapte de soia sau brânză care nu știe cum arată laptele în realitate. Dar mai are vreo importanță. Cum? Sănătatea noastră? Fii serios, în fuga după îmbogățire cine are timp să se gândească la sănătatea noastră?

Lumea nu stă pe loc, evoluează, nu se mai poate întoarce la reclama cu cheagul fabricat la Caransebeș și atunci mâncăm ce găsim în galantare și ceea ce ni se servește pe unde ne ducem. Ce mai contează. Vorba lu’ Gogu care a văzut multe la viața lui: „mare brânză că în loc de cheag, am ajuns să folosim clorură de calciu. Da, clorură de calciu, aia pe care o aruncă drumarii iarnă pe drumuri…

Vine rândul coreenilor să arate ce pot. Oamenii lui Kim Jong-un aduc  cu ei cele mai performante utilaje fabricate de ei pentru export, cu care au mutat munții din loc, după care scuipă în palme, dau șepcile pe spate și se apucă de lucru pe ritmul odelor înălțate marelui conducător. Nici ploaia, nici vântul și nici dorul de cei de acasă nu mai contează. Gândul lor e cum să doboare recordul fraților chinezi, iar până la urmă reușesc: opt kilometri de drum de munte reparat și terminat în zece zile și nouă ore. Juriul e surprins de performanța coreenilor, muncitorii aruncă șepcile în sus de fericire, în timp ce Marele Kim Jong-du anunță trei zile de sărbătoare națională.

La urmă, intră în concurs și românii. Senini, relaxați, spărgând semințe de bostan, spunând bancuri. Fără să se streseze. O companie (vorbim de un SRL de pe Clisură, din Sichevița), care câștigă o lucrare de pietruire a DJ 571 și 571 A, în valoare de 343.000 de lei, și în lungime de aproape 8 kilometri. Bă, fraților, am văzut și am auzit multe la viața mea, inclusiv despre acei chinezi care au construit de la zero un hotel cu 30 de etaje în doar 15 zile, dar ce mi-a fost dat să citesc în contractul încheiat cu Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin, întrece orice imaginație. Minune Dumnezeiască, nu alta: 8 km de drum pietruit în șapte zile de la emiterea Ordinului de începerea lucrărilor semnat de Primăria Moldova Nouă. Șapte zile, nu mai mult. Păi numai transportul a zecilor de carosate pline cu piatră și sort îți ia o săptămână. Să nu mai punem la socoteală împrăștierea și compactarea. Plus organizarea de șantier și câte și mai câte.

Don president! Don Romică, eu înțeleg că trebuie să trăiască și firmele liberale. Să mănânce și gura patronilor o ciorbiță, dar parcă e prea de tot. Prea bătător la ochi. Să dobori recordurile chinezilor și coreenilor, când pe noi ne știe toată lumea că nu suntem în stare terminăm 100 de kilometri de autostradă în 10 de ani, sună ca dracu. Ia și verifică matale cum stau lucrurile și vezi dacă nu cumva în loc de piatră și sort e mai mult pământ întins pe drumurile alea două. Că așa vorbesc gurile rele.

A, și încă ceva, pentru cârcotași. E adevărat, la o lucrare atât de „complexă” și garanția a fost una rezonabilă: șase luni. Până să ieșim din iarnă. După care, alți bani, altă distracție și, cine știe, un alt record în materie de finalizări de lucrări…

La fel era și la școală. Veneai cu lecția neînvățată, te prindea profesorul copiind, șopteai colegului din fața ta ori făceai vreo prostie în pauză erai pregătit cu mâna întinsă să primești binecuvântarea liniarului sau a nuielei care, obligatoriu, făcea parte din parte din categoria materialului didactic. Nu crâcneai și nici nici prin cap nu ți-ar fi trecut să-l întrebi pe dascăl de ce te altoia. Nici nu aveai curajul să te duci acasă să le povestești ălor tăi ce-ai pățit, că te cafteau și ei. Așa erau vremurile: tăceai și înghițeai. Iar dacă aveai simțul umorului, ba te și lăudai la puștoaicele din clasele mai mici așa, de amorul artei!

Nu știu dacă a fost bine sau nu, atunci. Nu știu dacă s-a învățat de frica bătăii ori dacă nu aveam alternativă la ceea ce ni se repeta până la enervare: ai carte, ai parte! Pe atunci, diploma era sfântă. O aveai, erai șef până la pensionare. Bine, nu toți care terminau o facultate erau și deștepți, dar asta nu mai conta.

Astăzi, școala e cum e. Fără nuia, rigle, jigniri, vorbe aruncate aiurea, dar și cu profesori timorați, care refuză să mai predea la ore, cu clase monitorizate cu camere de supraveghere. Așa cum se întâmplă  într-un colegiu din Satu Mare unde, jigniți în permanență, unii profesorii au fost aduși în pragul disperării, până au făcut plângeri penale împotriva elevilor (care susțin că li se încalcă intimitatea cu prezența acelor camere de supraveghere) în timp ce alți dascăli, au apelat la polițiști pentru a-și ține orele. Cei din comitetul director ridică din umeri și dau de înțeles că au făcut tot ce le-a stat în putere să aducă liniștea în școală, dar degeaba.

Probabil, cazul de la Satu Mare nu este unul izolat. Cu atâta democrație și atâtea drepturi ale copiilor, stai și te întrebi: o fi bine, o fi rău?

Dar ce să vezi, frate, minune, nu alta. Deodată, lebedele se dau peste cap și se transformă în prințese. Una mai sexi decât cealaltă. Uluit de flic-flac-urile necuvântătoarelor, Siegfried, alias nea Pătru Daea, se prinde în horă, mă rog, în ceea ce e pe scenă, pentru că se îndrăgostește subit și iremediabil de Odette, care se dovedește a fi prințesa lebedelor. Și înainte de coborârea cortinei la sfârșitul actului I, Siegfried de Mehedinți, îi mărturisește Odettei, în aplauzele furtunoase ale publicului: „Tot timpul fac balet cu mintea, pentru că o am la mine. Nu obosesc.”.

Bă, nea Petre, de unde dracului le tot scoți, domnule? Ieri erai la Bruxellex cu jalba în proțap pentru cormoranii care fac baie în piscine, și cu urșii, care au plecat teleleu din bârlogul lor pentru a dirija circulația mașinilor pe Valea Prahovei. Mai an, o dădeai cu oaia care e statui vie căci, vorba aia, lângă ea găsești o frunză, dar lângă frunză nu găsești o oaie! Azi o dai cu baletul. Ne înnebunești, nu alta, nea Petre cu reflecțiile matale filosofice. De unde îți vin toate astea? Nici tălică nu știi? Cum vine, bre, treaba asta, le zici, dar nu știi de unde le scoți?

Auzi, dar e adevărat că matale primul lucru pe care îl faci când cazi din pom întâi și întâi te uiți dacă ai coaste rupte, pe urmă te scuturi bine, bine de țărână şi abia pe urmă începi să zbieri? Adică, nu zbieri înainte cum fac alții să atragă atenția. Normal, cum să zbieri înainte ca prostul, doar de dragul de a impresiona pe ăia din jur? Cum, asta se întâmpla de mult, în tinerețe, când erai dănac și umblai noaptea la fete? La alea la care te suiai să scuturi le dudele și corcodușele? Ai dreptate, la asta nu m-am gândit. Cum să te urci la anii matale în cireș, nuc sau ce-o fi el, că doar nu ai dat în mintea copiilor.

A, de la suit în dud și de la căzături ți-au rămas reflecțiile astea filosofice. Da, da, da… Acum înțeleg nea Petre, pardon, Siegfried. Stai, că m-am zăpăcit de tot…

Astăzi? Poliția e plină sindicate, de civili, de Zile ale porților deschise, de activități tematice, ba chiar și de proteste în fața guvernului și de polițiste fără număr, vorba lu’ Adi Minune. În Poliția de azi e ca la târg, unii vin, se uită în stânga și-n dreapta, socotesc, analizează, stau un an, doi, după care pleacă fie că nu suportă ordinele altora, fie că leafa e prea mică. Și dacă tot e democrație (bă, mie să nu-mi vorbești așa că reclam la sindicat și dai de dracu), polițistele, alea mai idilice și mai nebunatice, renunță la fusta și vestonul din inventar și o dau pe videochat. Că vorba aia, că de cât s-o faci pe de-a moaca cu colegul în timpul misiunii, mai bine pe bani, să se bucure și ochiul, și sufletul bărbaților ahtiați după nebunii pe net.

Într-o astfel de ipostază au găsit-o ăia de la DIICOT pe Luana în timpul perchezițiilor de la frații Tate. Fata a lucrat în poliție, ca ofițer, dar s-a lăsat de meserie când a văzut că leafa îi ajungea doar pentru primele zile din lună. În următoarele zece mânca covrigi cu iaurt, iar în ultimele zece făcea greva foamei. Așa că, Gogule, fata s-a apucat de videochat, a satisfăcut toate fanteziile erotice ale ălora care stăteau cu ochii bulbucați în fața computerului, după care a devenit consultant în gașca fraților Tate, expertă în administrarea activităților pornografice în mediul online. Câștiga în două ore cât într-o lună la Poliție.

Nea Bode, între două plagiate și o ședință în Modrogan, vorbește și matale cu don Ciucă să le mărească lefurile polițiștilor că altfel, într-un an, doi, rămâne poliția în curul gol. Că unii s-ar putea să plece să-și caute de lucru pe afară, iar altele să experimenteze videochat, ca Luana, a cărei credință jurată patriei și poporului a ținut până la prima leafă.

Bă, băieți, voi, în lipsă de subiecte, vă dezinformați cititorii. Știți de ce? În primul rând uzina asta, în care mandea a lucrat vreo șase ani, nu a fost niciodată combinat. Nici pe vremea lui Ceașcă, când avea cel puțin 12 secții de producție, nici după 1989 când s-a numit, pe rând, Socomet, Gavazzi Steel ori Mechel. Asta pentru că un combinat siderurgic cu o singură secție, oțelăria electrică, și aia în conservare de vreo 10-12 ani și cu un laminor în care, aproape doar zidurile a mai rămas de el, nu are cum să existe. Un combinat cu 3-400 de angajați nu este combinat ci, în cel mai bun caz, el poate fi un punct de lucru al unei companii mai mari, așa cum este în cazul TMK Reșița.

Pe de altă parte, măi, băieți și măi fete. Unde ați pomenit voi ca o fostă uzină  socialistă pe care s-a pus lacătul capitalist, mare cât plosca, să-și deschidă din nou porțile? Dați-mi un exemplu în județul ăsta și îmi fac seppuku. Unul singur. Hai să le luăm pe rând. Arsenal Reșița, mândria tunurilor românești. Am avut și ministru la Apărare, Frunzăverde, despre care un alt confrate spunea, citez din memorie: „lumea se călca în picioare să-l atingă.” Adică, făcea minuni pe unde trecea pasul lui. Doar la Arsenal nu s-a întâmplat una ca asta. Apoi, mina de la Anina. A trecut Băsescu pe acolo într-o dimineață de iarnă, plângând pe umărul celor ce-și pierduseră copiii și bărbații în explozia din subteran, și asta a fost tot. A mai deschis-o careva de 15 ani? Păi vedeți, măi, copii. Minele de uraniu, de fier și de ce-or mai fi fost ele de la Ciudanovița, Lișava, Ruschița, Lupac. Combinatul de mobilă Balta Sărată. Cum, n-ați știut că am avut și o altfel de fabrică până la momentul privatizării? Păi, vedeți? Și voi credeți că uzina aia din Oțelu Roșu (combinat siderurgic, cum vreți să-i spuneți) se va (mai) deschide vreodată, că așa v-a spus vouă primarul Mălăiescu.

Ce naivi sunteți, măi, copii, ce a păpat gaia e bun păpat. Și încă ceva: nu mai dați urechea la don Luca care de când s-a închis oțelăria electrică tot asta repetă întruna: vin ăia, vin ceilalți, și de venit n-a mai venit nimeni. Și nici n-o să mai vină.

Noi (ca popor creștin și iertător ce suntem) am uitat și de interzicerea funcționării școlilor în limba română, și de îngrădirea drepturilor etnicilor români, și i-am aștept pe ucraineni în vămi cu pături, ceai, cafea, pachețele cu mâncare, apă, țigări și ce-o mai fi fost, gândindu-ne că așa ne vor primi și pe noi ungurii în cazul că ne vor ataca nu știu cine.

Mai mult de atât, ăia de la București le-au dat casă, masă, ba chiar și bani de buzunar, să nu simtă că erau în țară străină. Și ca să arătăm lumii cât de ospitalieri suntem noi, am deschis granițele terestre, maritime și aeriene pentru trupele și armamentul NATO și USA, primindu-i cu pâine și sare pe combatanți, cu mămăligă și brânză, ciorbiță și sărmăluțe în foi de viță.

Vai ce parodie de scenariu scris pentru naivii Europei, dar nu numai. Sute de milioane de oameni au pus botu’ la discursurile nervoase ale actorului la adresa Occidentului. Pe fondul morții a zeci de mii de militari și civili, din primele zile ale războiului  Zelenski le-a tot cerut ălora care păreau interesați să-l sprijine, fie cu intrarea în NATO sau UE, fie cu armament de ultimă generație. Nu mâncare, nu alimente sau medicamente de primă necesitate, ci puști, rachete, tancuri, drone, avioane, bombe și ce se mai găsește prin depozitele strategice americane și NATO. Aliații, oameni de calitate, ce să mai vorbim, executau orbește ordinele acestuia, bucuroși că scăpau de armamentul aflat pe stoc, în timp ce actorul de la Kiev cerea mai mult, și mai mult de fiecare dată.

Acum, Zelenski așteaptă ca Putin să cadă de la fereastra cabinetului său să-și rupă un picior și chiar să moară. Sau să se mai ia la trântă cu ursul, ca în reclama aia de pe vremuri, pentru ca războiul să se termine. Dar până atunci, trage o fugă până la Washington DC să se întâlnească cu moș Biden, îmbrăcat în haine ce fac parte din recuzita teatrului, cu aceeași bocanci, tricou și pantaloni pe care îi purta și în urmă cu an. Semn că pacea e doar o iluzie pe care și-o fac toți cei care au crezut în acest scenariu scris de urmașii lui Tolstoi.