Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului.  Adică lu’ Sică Mandolină care promitea într-o zi de primăvară la Reșița: „Vă garantez că, atunci când va ajunge la guvernare, PNL  va pune pe picioare această uzină care a construit în toată România și care a dus faima muncitorilor din Reșița în toată România!”. E adevărat, a pus-o sau, e aproape s-o pună, cu o întârziere de aproape patru ani și cu consecințe ce țin de percepția lăcătușului, bobinatorului, strungarului.  Nu trebuie să fii deșteptul pământului să înțelegi că un SRL nu va fi niciodată egal cu un SA, așa cum niciun butic de pe bulevardul Republicii nu se poate lua la trântă cu mall-ul pe care primăria ni-l promite de ceva ani. Oricât de mult și-ar face unii titlu de glorie din această operațiune și schimbare de nume, SA rămâne SA, iar SRL, rămâne SRL.

Între noi fie vorba, decât deloc, e bun și atât. Că putea fi și mai rău, cu șomaj, faliment, masă credală și  lacăte puse peste o istorie de un  sfert de mileniu. La urma-urmei, nimeni nu moare dintr-o siglă dată jos de pe frontispiciul vremii și înlocuită cu alta, proaspăt vopsită. Aici tot e mai bine ca în alte părți, că amintiți-vă ce-o fost la Combinatul Siderurgic Reșița: ba s-o numit Noble Ventures, ba TMK, cu sediul la Slatina și punct de lucru sub Dealu Crucii, iar mai nou Artrom Steel Tubes. Din primul combinat metalurgic din sud-estul Europei să ajungi un amărât punct de lucru, asta, da performanță.

E adevărat, nu o să-ți convină când, la vară, la mare în vacanță, vecinul cu cearceaful de pe plajă o să te întrebe ironic: „Bre, e adevărat că nea Ilie de la sculărie s-a transferat la un SRL?” Și ce-o să-i răspunzi? Că nu e așa? Să fim serioși.

Așa pare din depărtare, privind spre linia orizontului însă, cu cât te apropii mai mult de el, își dai seama că olanele stau să cadă, căpriorii de la casă s-or lăsat într-o rână, și, că, oricât s-ar strădui să-și repare mansarda pe acilea, n-are nicio șansă să o facă. De ce? Pentru că boala de care suferă nu are vindecare. Alinare, poate, vindecare nu. Cel puțin în spitalele din județul ăsta. Să exemplificăm, să nu zică cititorul că vorbim a proasta, doar să ne găsim în treabă.

La mijlocul anului trecut, Romi s-a trezit într-o zi în postura lui Hristos, trădat de ai lui: Iuda I, Iuda II, Iuda III, pe motiv de: „m-am săturat, bă, Romeo, de prostiile tale.” Bomboana pe colivă a așezat-o vicele său, Marius Isac, care i-a luat-o înainte ca puiucu’ să-l sacrifice de dragul unui alianțe în CJ cu PMP. Bă, orice om cu scaun la cap sau cu toate țiglele pe casă, ar fi înțeles că dragoste cu sila nu se face, oricâte amintiri l-ar lega de cineva. Pintea haiducul așa a gândit când o fost pus în fața faptului împlinit: „Tu, Mărie, de nu mai vrei să fii a mea, n-ai decât să te muți la Văsălica Ceterașu’ din dosul dealului, că nu-i bai.”, i-ar fi spus acesta lu’ Mărie, sătulă de faptul că haiducul nostru umbla toată ziua în căutare de hoți și techerghei.

Doar că Romică n-a înțeles că nu-l putea ține cu forța pe Isac și, ce credeți i-o trecut prin cap după o noapte de postări pe Facebook. A lipit pe ușa vicelui un anunț cum că biroul acestuia intră în renovare, și l-a trimis pe Isac să-și țină audiențele în subsolul clădirii cu nouă etaje. Când or fost gata lucrările de renovare, să vezi drăcia dracului. Pe unul dintre pereții vopsiți în roșu, a atârnat tabloul PSD-ului, cu cei trandafiri. Să facă mișto de el și de PSD, că de aia e șeful lui.

Ce v-am spus, puiucu’ privit din depărtare, pare cu toate țiglele pe casă. Un fel de varianta masculină a lu’ Xena, prințesa războiului. Cu cât te apropii, cu atât își dai seama că plutașii de pe Bistrița erau dulci copii pe lângă Romi de la CJ.

Dulapul, sau Mutu’ , cum îi zic alții, a fost de acord din prima cu această propunere a guvernului, mai cu seamă că viitoarea locuință e gard în gard cu actuala reședință oficială. În plus, nici nu mai vrea să se întoarcă acasă, în Sibiu. Lucrurile sunt înaintate, există o Hotărâre de Guvern, o notă de fundamentare, un plan de lucrări, urmează să fie desemnat constructorul, pentru că mai există de efectuat mici reparații, de înlocuit câteva țigle, de schimbat burlanele pe parte din spate a viloacei, de înlocuit încuietoarele vechi de la poarta de la drum cu altele noi, Made in China.

În mare, planul de bătaie e gata, trebuie dat bice ca până la sfârșitul anului când îi expiră Mutului garanția la Cotroceni și trebuie să se mute în casa nouă. De altfel, a și vorbit cu dirigintele de șantier, căruia i-a spus verde în față: „din cauza jocurilor pe calculator, eu mă culc târziu noaptea și mă trezesc dimineața mai spre prânz. Să țineți seama de asta, ca salahorii să nu-mi boncănească în cap și să-mi strice somnul. Asta una la mână și, doi, să nu vă zgârciți la materiale că nu eu le plătesc, ci Administrația Prezidențială.”

Știu că v-ar conveni mai bine să-i dea o locuință într-un bloc ANL și nu o vilă de protocol.  Un apartament cu două camere, racordat la sistemul de încălzire al Capitalei și unde apa să se oprească de trei, patru ori pe săptămână. Ce v-ați mai bucura să vadă și dânsul cum e la bloc. Că n-a făcut nimic în anii ăștia ca să merite o vilă. Păi ce să fi făcut? Să fi tras în plug sau să fi dat la pilă ca nouă să ne meargă mai bine? Să fi protestat tot la două luni, că nouă ne-a fost greu să facem asta? Mereu ați comentat în 34 de ani: că Iliescu era de fapt Ilici, că don profesor Constantinescu a fost ca o paparudă, că Băselu a fost o hahaleră. Dacă Constituția spune să i se dea, atunci ce mai comentați? Nu vă fie frică, nu o ia cu el în groapă. Rămâne a poporului, pentru cei mai merituoși dintre noi.

Lăsați-l, fraților, pe amărâtul ăsta să-și scrie memoriile în liniște. Nu-l mai bateți la cap și nu-l faceți cum vă vine la gură, dacă vreți să aflați cum i-o trecut cei zece ani la Cotroceni fără să faci nimic!

Amintește-ți de lozinca aia din 2016: „Îndrăznește să crezi în România condusă de oameni cinstiți.” Când spui oameni cinstiți te gândești neaparat la liberali căci ei, dragii mei sunt cei mai curați, cei mai onești și mai vrednici politicieni. Ceva în genul geților despre care profesorii de istorie din Dacia Superioară a acelor vremuri spuneau că erau: „Cei mai viteji și mai drepți dintre traci.”. Faptul că încă mai există corupție în România, șuți și hoți la drumul mare care pândesc orice oportunitate din care să facă punga mare cât timp ai lor sunt la guvernare nu se datorează lor. La cei care ar spune contrariu, liberalii le pot da peste nas: „Cu sau fără slogane, noi măcar am avut bunăvoință să încercăm fim cinstiți, drepți și corecți, dar voi, nici măcar de asta n-ați fost în stare.”

Și un slogan de actualitate. Din zilele noastre: „Cele mai dezvoltate județe sunt administrate de liberali.” L-am găsit postat, în urmă cu vreo două zile, pe pagina de Facebook a PNL Caraș-Severin. Bă, nene, asta e chiar tare de tot. Beton, nu alta. M-am uitat peste statisticile ultimilor ani și să vezi drăcia dracului: Caraș-Severin e pe primul loc în privința scăderii numărului de locuitori, 50.000 în zece ani, ceea ce înseamnă 16,5% din totalul populației, pe ultimul loc la investiții și investitori de anvergură, și conduce topul județelor cu cele mai mici salarii din România! Și după ce am citit aceste date am înțeles cum se cuvine semnificația sloganului „Cele mai dezvoltate județe sunt administrate de liberali.”

Să-l fi văzut pe dumneavoastră pe puiucu’ cum  s-a umflat în pene. Mamă, mamă! Ca un curcan cu mărgele roșii la gât. Mai, mai să-i pocnească nasturii de la cămașa albă de protocol pe care o ține pe umeraș în cabinetul său, doar pentru zile festive și ședințele CJ. N-ar fi exclus ca pocnitul nasturilor să se datoreze și cârnaților, caltaboșilor, friptanelor și sarmalelor fără număr cu care Romi și-a delectat bindeul în sarbătorile de iarnă. Fericit că a scăpat doar cu o muștruluială din partea lui John Crina, legat de proiectul în cauză, puiucu’ și-a amintit de cântarea lui Irimică, cea cu „Satul meu mai mândru ca Parisul// Mai frumos ca raiul, mai frumos ca visul.”. Să plângi și să spargi pahare, nu alta. Dar să nu credeți că a fost ceva întâmplător căci imediat a lăsat asistența cu gura căscată, procedând la o comparație plină de farmec idilic:  „Ce noroc că mama lui Alain Delon s-a întâlnit cu tata lui Alain Delon și a ieșit un actor frumos.”.

Ce logică la tine, Romi. Să-ți bați copiii nu alta. Aici nu te-a contrazis nima, nici măcar cârcotașul de Crina care una, două îți taie macaroana. Ba, chiar a zâmbit, spunându-și în sinea sa: „Săracă lume, ăsta nu se mai face bine niciodată!” Îți dai seama ce s-ar fi întâmplat ca les parents du Delon să nu se fi întâlnit nici măcar ocazional pe o bancă din Arodismentul 8 al Parisului? O adevărată dram. Că, atunci,  vorba lu’ tălică, nici don Grindeanu, în rol de tată (câte îți mai trec prin cap, puiucule), nu s-ar fi întâlnit cu mama (aia surogat, bănuiesc), pentru a ieși o asemenea belețe de proiect cu trenul ăsta pe baterii. Doamne, mare e grădina Ta, Doamne!

Bată-te cucu’ să te bată, Romi. De unde… Doamne iartă-mă, le tot scoți, bă, frate, că dai din tine ca dintr-un academician care toată ziua stă cu nasu-n carte.

Că are dreptate  și asta mică, care mai mult stă în Franța, când reacționează „șocată și absolut dezgustată” că mă-sa, primărița, nu-și poate depăși condiția de „țărancă” de la coada vacii în privința familiei tradiționale. Ce bărbat, ce femeie? Asta a fost de mult, pe vremea lu’ mă-sa mare și a lu’ ta-su bătrân. Astăzi Europa s-a emancipat. Să mai susții una ca asta, te râde lumea bună din locul în care se dă ora exactă pentru bătrânul continent. Să mai iese și mă-sa în lume, să vadă că atunci când doi se iubesc, nu mai contează sexul.

În urmă cu nu știu câți ani, pentru vorbele astea, aia mică s-ar fi ales cu cel puțin două perechi de palme și străbuna amenințare: „eu te-am făcut, eu te omor.”. Poate că și astăzi mai întâlnim cazuri de astea, la Câmpulung, să ne fie clar, nicidecum la Paris, acolo unde prim-ministru este un gay. Nu mai contează dacă e activ sau pasiv, important că Macron a fost de acord ca acesta să conducă guvernul la braț cu iubitul sau. Și, atunci, cum să nu fie supărată aia mică pe retrograda  primăriță care face de rușine USR cu ideile ei despre familia tradițională?

„Nu mă mai interesează. Mie îmi e scârbă. Putem să o luăm cu lămâie, dar tot îmi e scârbă.”, le-ar fi spus aceasta colegilor la despărțire. Bă, voi înțelegeți? O plasă de lămâie să fie la îndemnă, că scârba nu dispare. Dimpotrivă. La câte i s-au întâmplat  în ultimul timp, primărița din Muscel se poate lăsa liniștită de politică. Fără regrete și fără resentimente, ci mulțumindu-i lui Dumnezeu că i se putea întâmpla mai rău de atât.

Sfaturi care să-i ferească pe oameni, dar mai cu seamă pe femei, de apa consumată din hârdăul ăla de Bobotează, înalt cât casa. Că, cică, de aghiasma mare n-ar avea voie să se atingă fumătorii, indiferent de sex, de trabucul și țigaretele pe care le fumează, dar nici femeile aflate la menstruație. Că ar fi mare păcat să bea apă sfințită cât timp femeia se află în „perioada de necurăție.”. Bă, ești prost? Bă, ești nebun? Ce are, bă, sula cu prefectura și aghiasma cu menstruația? Are, cum să nu aibă atâta timp cât lu’ Teodosie al Constanței, acest guru de la malul mării îl doare undeva de mai marii BOR.

Astea, ca astea, dar să vezi că sfatul cu aghiasma mare ajunge și în dormitor, acolo unde, auzi drăcovenie la Mache, nu s-ar cuveni „relații trupești” între soți și amanți până nu se golește recipientul cu apă sfințită. Mai înțeleg, ca băieții deștepți, care și-au umplut o sticlă, hai două, să tragă pe dreapta șapte, opt zile, dar mă întreb , ce-o să fac cei care, să fie siguri că o să le meargă bine tot anul, au luat, ca haplea, apă sfințită cu bidoanele? Bă, frate, ăia până termină de băut aghiasma, vine Paștele și cum să stai pe „uscat” atâtea luni că, au dreptate și femeile când zic: „Dumnezeu ți-o dat-o să dai, nu să te duci cu dânsa-n rai.”

Ca să îmi reiau ideea, în afară de niște fițuici băgate în cutia poștală, n-am văzut nicio altă intervenție publică din partea auriștilor care sunt adunați sub fald de tricolor aici, în Reșița: foști milițieni, scuze, polițiști pe stil nou, și jandarmi, de care biata Letiția Aman, cea dintâia auristă a județului, nu a avut loc, motiv pentru care de un an și mai bine pribegește prin țară. Dacă eu și cu Gogu nu-i cunoaștem, atunci ce să mai zic de prietenii mei din cartier care mă tot întreabă: „Bă, și ăștia de la Reșița sunt tot ca Simion ăla? Că dacă e așa, ne-am dat dracului de tot.”

De unde să știu eu, frate, cum sunt? Că nu cunosc decât vreo doi, trei dintre ei. Ce-or fi căutând unii acilea, nici eu nu știu. Avansări în grad? Asta nu mai cred că numai ce au ieșit la pensie, unii la 48 de ani, alții la 50. E adevărat, când ajungi pensionar la o vârstă atât de fragedă, parcă nu-ți vine să stai acasă, să freci mangalul. Că nu ești de vârsta a treia să-ți crești nepoții și să duci gunoiul când îți cere nevasta. Și atunci te pui să bați toba în sat că te-ai apucat să faci politică, de dragul meu, al tău, al nostru, al acestei țări și popor. Dar o altfel de politică, nemaivăzută și nemaiauzită de la revoluția franceză, cea cu: „Liberté, égalité, fraternité.”, la capătul căreia să te aștepte o funcție de deputat sau senator, că, vorba aia, nu e nimeni prost să se bage în politică ca mie, ție, nouă, țărișoarei și poporului să ne meargă bine!

Măi, Gogule, părerea mea e că vor fi cele mai urâte campanii electorale din câte am văzut în treizeci de ani de presă. Vor fi emisiuni la televizor la care din start trebuie pusă bulina roșie cu atenționarea aia celebră: „interzis minorilor  sub 18 ani, fără acordul părinților. Programul conține scene de dialog cu limbaj licențios, care vă pot afecta din punct de vedere emoțional sau chiar vă pot oripila.”.

Nu va fi nicidecum o dispută la „baionetă” pe probleme punctuale, legate de doctrină sau de principii, ci o bălăcăreală în toată regula, apelându-se la scandările ultrașilor de la peluză „pe ei, pe ei, pe ei, pe mama lor.”. Va fi care pe care. Fără menajamente și fără rușine față de cei care îi privesc. Vor coborî atât de jos nivelul disputei, încât până și propriilor susținători le va fi rușine să pornească televizorul. Decât o emisiune electorală, mai bine un episod dintr-un serial turcesc. Că acolo, pe lângă o intrigă, tot mai vezi o scenă de amor, un picior sau un sân mișto de cadână, pe când în disputele ăstora nu va fi decât ură și venin.

Și lupta, Gogule, nu  îi va avea protagoniști principali  pe (h)auriști sau useriști, ci pe liberali și pesedei. Ei sunt primii care au dat tonul (cu mult înainte de Anul Nou) și tot ei vor trage linie, la sfârșitul anului, atunci când vor constata dacă a meritat sau nu acest spectacol sinistru.

Să înceapă circul, Gogule, să înceapă, că va fi interesant. Zău așa!

Din câte îi spusese Johannei, avea de gând să o aducă și pe Camelia, regina, carevasăzică, să învețe niște rețete de mâncare vechi de când lumea. Să-i arate cum se plămădește un aluat, cum se face un chec cu stafide, o crempită,  șmerchiflele sau cozonacii cu rahat și nucă. Că așa i-o zis Johanna la despărțire: „adu-o și pe deine Frau să o cunoaștem și noi. Poate vii cu ea de Crăciun, să-i arătăm cum asomăm noi porcul și facem tobă, leber și șoancă din el.”.

După părerea mea, ar fi venit că, din câte am auzit și am citit despre dânsul, e om de cuvânt. Nu umblă cu cioara vopsită, cu scuze sau mai știu eu cu ce. Nu, ce spune, aia face. Numai că, taman de Moș Nicolae al nostru au început să se adune belele la palatul în care stă. Că zic unii că ar cam trebui să abdice și să-l lase în locul său pe fi-su ăl mare, William, pe care îl are cu Diana. De ce? Că e boșorog și dacă o fi să trăiască cât mumă-sa regina, care s-a prăpădit la 96 de ani de ani se vor plictisi supuși de domnia lui. Alții, cică i-ar fi trântit-o de la obraz, fără nicio jenă: „Gata, Charles, i-ați jucăriile și lasă-i pe ăla micu’ și pe Kate să ne conducă. Ți-ai făcut damblaua, te-ai văzut încoronat, ai dat de băut și de mâncat la prieteni, ai făcut chiolhanuri, te-ai pozat pentru tabloide cu coroana pe cap, acum e vremea să lași copiii ăștia pe tron. Tu ți-ai trăit traiul și ți-ai mâncat mălaiul. Pleacă și lasă-ne cu ideile tale”.

Gogule, sincer să-ți spun, îmi pare rău de bietul Charles, că mie mi-a fost simpatic ori de câte ori venea la moșia din Viscri. E adevărat  nu bătea un cui în perete și nici nu-l vedeai cu grebla în mână sau să fi săpat primăvara în grădiniță să pună în pământ o ceapă, răsaduri de roșii și ardei, dar de aia tot mi-a fost simpatic. Mai ales de când l-au pozat paparazzi cu ștrimfii rupți. Un om cu mult bun-simț, care nu e cu nasul pe sus ca Iohannis al nostru, ca să dau un exemplu.

Auzi la ei, bă, Gogule, că e prea bătrân să mai conducă regatul. Cum dracu să spună, bă, una ca asta? Păi în toate basmele și poveștile ce le-am citit eu, n-am întâlnit un rege sau împărat tânăr. Unul singur. Toți erau bătrâni, cu plete albe și barbă căruntă. Și Împăratul Roșu, și Verde Împărat, și Hirohito al japonezilor. Adevărul este altul, Gogule. E ca la noi. Când îmbătrânești nu mai ai nici prieteni, nici lăudători și nici nu-ți mai deschide nimeni ușa. Devii o povară pentru toți. Până și pentru copii. Bietul Charles…